ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1093/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1093/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

penale de față, deliberând constată:

Prin Sentința penală

nr. 280 din 05 septembrie 2012 a Tribunalului Ialomița,

I. În baza art. 202, alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., a condamnat pe

inculpatul C.C.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de corupție sexuală.

II. În baza art. 334

C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de

tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197, alin. (1) și (3)

C. pen. în infracțiunea de perversiune sexuală prev. de art. 201, alin. (2) C.

pen., text în baza căruia, cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și (7)

C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a),

teza a II-a, b) și e) C. pen.

III. În baza art. 334

C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de

tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197, alin. (1) și (3)

C. pen. în infracțiunea de perversiune sexuală prev. de art. 201, alin. (2) C.

pen., text în baza căruia, cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și (7)

C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a),

teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 33, lit.

a) - 34, lit. b) C. pen. inculpatul C.C.A. va executa pedeapsa cea mai grea de

3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64, lit. a), teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza

art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu

21 iunie 2012 la zi.

A făcut aplicarea

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

A admis acțiunea

civilă exercitată din oficiu de către Procuror și a obligat inculpatul către

părțile vătămate Z.R.J. - reprezentată legal de Z.F., R.Ș.I. - reprezentată

legal de S.M. și C.O.A. - reprezentată legal de C.C. - la câte 3.000 RON pentru

fiecare, cu titlu de daune morale.

În baza art. 191,

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 7.800 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul avocat oficiu în sumă de 300 RON va fi avansat

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, prin actul de sesizare, s-a reținut că

la data de 20 mai 2011, în timp ce se deplasa în zona blocurilor ANL din

Slobozia, minora Z.R.J., de 8 ani, a fost acostată de către inculpatul C.C.A.,

care, sub pretextul ruperii unei frunze dintr-un arbore, a pipăit-o pe minoră

în zonele intime.

La data de 14

octombrie 2011, minora R.Ș.I., în vârstă de 7 ani, l-a întâlnit pe inculpat în

scara blocului în care locuia. Aici, inculpatul C.C.A. i-a cerut minorei să-i

dea mai multe hârtii aflate pe o țeavă de gaze, ocazie cu care a ridicat-o în

brațe și a pipăit-o în zonele intime.

După acest moment,

inculpatul a obligat-o pe minoră să-l însoțească într-o altă scară de bloc, și

după ce au pătruns în respectivul spațiu, C.C.A., sub un anume pretext, a

ridicat-o pe minoră din nou în brațe și a pipăit-o în zonele intime, după care

a dezbrăcat-o de ciorapi și chiloței și a continuat să o pipăie.

Minora a fost condusă

apoi în zona de acces la subsol, iar inculpatul i-a cerut să închidă ochii, să

deschidă gura și să se aplece. Inițial, minora a refuzat, dar fiind amenințată,

s-a conformat dorinței inculpatului. A reușit totuși să vadă când bărbatul și-a

dat pantalonii jos și și-a scos organul genital.

După ce s-a

dezbrăcat, inculpatul a continuat să o pipăie pe minoră în zonele intime și a

întrebat-o pe aceasta dacă îi place. Minora a izbucnit în plâns și i-a cerut

bărbatului să o lase să plece, lucru cu care acesta a fost de acord.

La data de 23 aprilie

2012, inculpatul C.C.A. a acostat-o pe minora C.O.A., de 7 ani, în scara unui

bloc, unde a dezbrăcat-o de ciorapii pantaloni și chiloței și a pipăit-o în

zonele intime.

La urmărirea penală

au fost administrate proba cu înscrisuri constând în sesizările

reprezentanților legali ai părților vătămate, procese-verbale de cercetare la

fața locului, planșe fotografice, raport de expertiză criminalistică, raport

expertiză medico-legală stabilire ADN, portret robot, rapoarte expertiză

medico-legală, rapoarte evaluare psihologică, fișă cazier judiciar, declarații

de martori, părți vătămate și declarații de inculpat.

Înainte de citirea

actului de sesizare, inculpatul C.C.A. a învederat instanței de judecată că are

cunoștință de probele administrate la urmărirea penală pe care le recunoaște în

totalitate și a solicitat să fie judecat potrivit procedurii reglementate de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

După ascultarea

inculpatului și punerea în discuție a acestei cereri, instanța a constatat, pe

baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, că faptele există,

constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat, motiv pentru

care a admis cererea.

Examinând actele și

lucrările dosarului instanța a reținut aceeași situație de fapt ca și actul de

sesizare căreia, însă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor în dauna părților

vătămate R.Ș.I. și C.O.A., i-a dat o altă încadrare juridică pentru următoarele

considerațiuni:

În fapt, inculpatul

C.C.A., de 38 de ani, locuitor al comunei Miloșești, județul Ialomița, obișnuia

să vină periodic în municipiul Slobozia pentru a găsi de lucru.

Probele administrate

pe larg și acuratețe științifică de urmărirea penală dovedesc, în opinia

tribunalului, că inculpatul prezintă tulburări comportamentale în sfera

relațiilor sexuale, respectiv obișnuia să obțină satisfacția sexuală prin

procedee care nu au nimic cu un comportament sexual normal.

În sprijinul acestei

opinii vine chiar modul în care au fost săvârșite cele trei infracțiuni,

similar în cazul părților vătămate R.Ș.I. și C.O.A., și foarte asemănător cu

acesta în cazul părții vătămate Z.R.J.

Astfel, așa cum în

mod judicios se reține în actul de sesizare, în data de 20 mai 2011, sub

pretextul ruperii unei frunze dintr-un copac, inculpatul o abordează pe minora

Z.R.J. pe care o ia în brațe și o pipăie în zonele intime. Fiind într-un loc

public (pe stradă) și speriat de țipetele minorei, inculpatul C.C.A. o

abandonează pe fetiță în acest moment al activității sale infracționale.

La data de 14

octombrie 2011 inculpatul, obsedat de fanteziile sale sexuale, o abordează pe

minora R.Ș.I. pe care o pipăie, inițial în zonele intime, după cere a

dezbrăcat-o în partea inferioară a corpului și a continuat să o mângâie. Minora

a fost lăsată să plece numai după ce C.C.A. obținuse satisfacția sexuală prin

masturbare. Numai așa această instanță își poate explica prezența urmelor de

spermă provenite de la inculpat pe chilotul victimei minore R.Ș.I.

Altfel spus, prin

mângâierea repetată a zonelor intime ale victimei, prin obligarea acesteia

să-și expună aceleași zone, ca și „postarea” ei într-o poziție care sugera un

act sexual (aplecată în față, cu gura deschisă și ochii închiși) inculpatul nu

a urmărit altceva decât obținerea unei auto satisfacții sexuale, respectiv nu a

avut niciun moment intenția săvârșirii faptei așa cum este aceasta descrisă și

pedepsită de art. 197 C. pen.

Circumstanțele

săvârșirii faptei, descrise identic atât de partea vătămată cât și de inculpat

vin și dovedesc că dacă inculpatul ar fi vrut cu adevărat să o violeze pe

minoră, acest lucru s-ar fi întâmplat cu siguranță.

Aceleași

considerațiuni se impun și în cazul infracțiunii săvârșită de către inculpat în

dauna părții vătămate C.O.A. pentru că același act medico-legal, eliberat de

INML „MM” București, face vorbire despre existența spermei pe bluza de trening

purtată de minoră la momentul săvârșirii agresiunii.

Audiat în procedura

prevăzută de dispozițiile art. 320

1

, C. proc. pen., inculpatul a

recunoscut cu sinceritate faptele în materialitatea lor, cărora nu le-a putut

da însă o explicație plauzibilă, dar a negat că ar fi avut intenția să le

violeze pe cele două minore.

Sub aspect probator,

la stabilirea situației de fapt, instanța a avut la dispoziție declarațiile

minorelor (ambele de 7 ani), recunoașterea inculpatului și, mai ales,

rapoartele de expertiză criminalistică și de expertiză medico-legală de

stabilire a A.D.N.

În opinia instanței

inculpatul a avut tot timpul în minte scopul real pentru care a agresionat

minorele, știe ce a făcut, iar negarea faptelor sub aspectul relevat de

instanță (urmărirea autosatisfacerii sexuale) s-a datorat cel mai probabil unui

sentiment de jenă.

Fără a înlătura

declarațiile participanților direcți la săvârșirea faptelor, instanța a acordat

o relevanță deosebită probelor științifice arătate.

Sunt considerațiuni

pentru care tribunalul nu a împărtășit punctul de vedere exprimat în

rechizitoriu cu privire la încadrarea juridică dată în cazul faptelor săvârșite

în dauna părților vătămate R.Ș.I. și C.O.A.

Astfel, potrivit art.

197, alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă „în actul sexual, de orice

natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea

acestuia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima

voința”.

Ca atare,

infracțiunea de viol este o infracțiune complexă al cărei element esențial al

laturii obiective se poate realiza, fie prin două acțiuni distincte, dar

conjugate (actul sexual - acțiune scop, realizat prin acțiunea de constrângere

- acțiune mijloc), fie printr-o acțiune (actul sexual) realizată în anumite

condiții care exclud consimțământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra

ori de a-și exprima voința).

Definirea „actului

sexual de orice natură” a generat dificultăți în practica judiciară astfel că,

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat (Decizia nr. 3/2005) că prin act

sexual de orice natură se înțelege „orice modalitate de obținere a unei

satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între

persoane de sex diferit sau de același se ” (pct. 1 din Decizie). În această

interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile

sexuale normale, dar și cele nefirești.

A rezultat deci că,

în înțelesul art. 197, alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc

raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale

între persoane de același sex constituie act sexual și că presupune, în primul

rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție

corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin.

Pe de altă parte,

potrivit pct. 2 din aceeași decizie, prin acte de perversiune sexuală, în

accepțiunea prevederilor art. 201 C. pen., se înțelege orice alte modalități de

obținere a unei satisfacții sexuale decât cele arătate la pct. 1.

Probele dosarului,

așa cum au fost prezentate și analizate de către această instanță nu au

demonstrat că ar fi avut loc o penetrație sexuală sau o încercare de o asemenea

acțiune și care să fi fost oprită înainte de consumarea actului sexual.

În opinia acestei

instanțe, prin agresarea părților vătămate inculpatul a urmărit doar

satisfacția sexuală proprie, nefirească, prin atingerea și vizualizarea zonelor

intime ale victimelor sale.

Din nicio probă a

dosarului nu a rezultat că inculpatul a încercat să întrețină, în condițiile

art. 197, alin. (1) C. pen., acte sexuale normale sau nefirești cu părțile

vătămate și că ar fi fost întrerupt din această activitate de împotrivirea

victimelor sau de intervenția unui factor extern perturbator.

Mai mult decât atât,

prezența spermei pe hainele celor două părți vătămate îndreptățesc această

instanță să considere că acțiunea scop (obținerea satisfacției sexuale) s-a

realizat prin acțiunea mijloc (pipăirea și vizualizarea zonelor intime ale

minorelor) cu excluderea din start a penetrației.

Opinia instanței de

fond a fost întărită și de concluziile rapoartelor medico-legale care au

constatat că ambele minore sunt virgine și că nu au prezentat la examinare leziuni

în zona organelor genitale sau în altă regiune a corpului.

Sunt considerațiuni

pentru care tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpat în dauna

părților vătămate R.Ș.I. și C.O.A. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de perversiune sexuală prevăzute de art. 201 alin. (2) C. pen.

Situația de fapt, așa

cum a fost reținută de instanță a fost dovedită de probele aflate la dosarul

cauzei, probe administrate la urmărirea penală și care au fost recunoscute și

însușite de inculpat.

La individualizarea

pedepselor, instanța a ținut seama de dispozițiile părții generale ale codului

penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului așa cum

au fost acestea reduse potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., de gradul concret de pericol social al faptei, de persoana inculpatului,

precum și de circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a ținut

seama mai întâi de gradul ridicat de pericol social al faptelor, dat de modul

de săvârșire (de fiecare dată în loc public) de numărul faptelor (trei), de

vârsta părților vătămate, cuprinsă între 7 și 8 ani, precum și de consecințele

pe care acestea le-au avut asupra psihicului celor trei minore, consecințe care

le vor marca viața multă vreme.

În al doilea rând,

instanța a ținut seama de persoana inculpatului, infractor primar, tânăr, cu o

bună conduită pe durata întregului proces penal, care a recunoscut faptele cu

sinceritate și pe care le-a regretat. Ținând cont de modalitatea de săvârșire a

faptelor și vârsta foarte fragedă a victimelor sale și fără a-și atribui în

niciun fel competențe pe care nu le are, instanța a apreciat că inculpatul,

prin forma de manifestare a acțiunilor sale infracționale, prezintă dereglări

comportamentale din sfera patologicului.

În schimb, față de

împrejurarea că inculpatul nu are o viață de familie organizată și că nu are un

loc de muncă stabil, deși vârsta sa impunea acest lucru, nu a depistat nicio

împrejurare care să se constituie în circumstanțe atenuante. Faptul că a avut o

atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor, a fost exploatat de inculpat în

favoarea sa prin atragerea dispozițiilor favorabile ale art. 320

1

C.

proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inc. C.C.A.

Parchetul a criticat

soluția pentru greșita schimbare a încadrării juridice, considerând că

încadrarea corectă a faptelor este cea prevăzută de art. 20 raportat la art.

197 alin. (1), (3) C. pen., având în vedere că inculpatul a acționat asupra

părților vătămate prin constrângere, acestea erau în imposibilitate de a se

apăra, precum și în funcție de Decizia nr. 3/2005 pronunțată în recurs în

interesul legii.

În apelul parchetului

se mai arată că, în situația în care se va aprecia că încadrarea juridică este

cea prev. la art. 201, se solicită reținerea alin. (1), (2) și (4) de la acest

text, întrucât faptele au fost comise prin constrângere și fără posibilitatea

de apărare.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor, solicită aplicarea maximului special și a unui

spor de 5 ani de contopire, cu reținerea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen.

Inculpatul C.C.A.

solicită prin apelul său, reducerea pedepselor aplicate, ca urmare a atitudinii

procesuale de recunoaștere și regret și a aplicării art. 320

1

C.

proc. pen.

Verificând sentința

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel

București a constatat următoarele:

Situația de fapt

reținută în actul de sesizare a fost recunoscută de inculpat, pe baza probelor

administrate la urmărirea penală, de către instanța de fond, astfel că

acțiunile inculpatului și vinovăția acestuia sunt corect stabilite.

În ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor privind pe părțile vătămate R.Ș.I. și C.O.A., în

plus față de considerentele instanței de fond, trebuie stabilită care a fost

intenția inculpatului, dacă aceasta a fost pusă în executare și rezultatul

produs sau care s-ar fi putut produce.

În Decizia nr.

3/2005, actul sexual de orice natură este modalitatea de obținere a

satisfacției sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între

persoane de sex diferit sau de același sex.

Intenția inculpatului

trebuie identificată din modul de acțiune, care rezultă din probe.

Astfel, în cele două

cazuri, inculpatul a obligat victimele să stea într-o anumită poziție și le-a

pipăit. În acest mod, inculpatul a obținut satisfacția sexuală, dovadă fiind

urmele biologice de pe hainele victimei.

Din această stare de

fapt, reiese că inculpatul nu a avut intenția de relație sexuală, în înțelesul

de raport sexual, cu cele două victime, punând în executare intenția sa de a

obține satisfacție sexuală proprie, prin atragere și pipăire a victimelor și

revizualizarea zonelor intime și a pozițiilor la care au fost constrânse

părțile vătămate. Toate aceste acțiuni ale inculpatului reprezintă orice alte

modalități de obținere a rezultatului de satisfacție sexuală, așa cum sunt

explicate și în Decizia nr. 3/2005.

Aceste considerente,

alăturate celor reținute în mod corect de instanța de fond, determină încadrarea

juridică la art. 201 C. pen., în sensul că actele inculpatului reprezintă acte

de perversiune sexuală.

Din modul de comitere

a celor două fapte, încadrarea juridică este cea prevăzut la art. 201 alin. (1)

și (2) C. pen., ambele producând scandal public și săvârșite cu persoane care

nu au împlinit vârsta de 15 ani.

După schimbarea de

încadrare juridică așa cum s-a menționat mai sus, s-a aplicat câte o pedeapsă,

în limitele stabilite ca urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen.,

orientate către maximul special, având în vedere pericolul social deosebit al

fiecărei fapte, modalitatea de comitere și mai ales urmările produse asupra

evoluției ulterioare ale victimelor.

Aceleași împrejurări

au fost avute în vedere și la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută

de art. 202 alin. (1), majorând pedeapsa aplicată de instanța de fond, pentru

ca aceasta să corespundă criteriile prevăzute la art. 72 C. pen.

Solicitarea

inculpatului de reducere a pedepselor este nefondată.

Pentru aceste

considerente, pe calea Deciziei penale nr. 316 din 15 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Ialomița împotriva Sentinței penale nr. 280 din 05 septembrie 2012, pronunțată

de Tribunalul Ialomița.

S-a desființat în

parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond:

S-a descontopit

pedeapsa principală rezultantă, de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului C.C.A., în pedepsele

componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 202

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., l-a

condamnat pe inculpatul C.C.A. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 334

C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

perversiune sexuală, astfel cum a fost stabilită prin sentința penală apelată,

din art. 201 alin. (2) C. pen., în art. 201 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 201

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., l-a

condamnat pe același inculpat la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

perversiune sexuală, astfel cum a fost stabilită prin sentința penală apelată,

din art. 201 alin. (2) C. pen., în art. 201 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 201

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., l-a

condamnat pe același inculpat la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33

lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca

inculpatul C.C.A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 6 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și e) C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale Sentinței penale apelate.

În temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

S-a respins ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C.A., împotriva aceleiași sentințe

penale.

Împotriva acestei

decizii în termen legal s-au exercitat recursuri de către Parchet, care a

criticat soluția pentru greșita încadrare juridică a faptelor în ceea ce

privește părțile vătămate R.Ș. și C.O., considerând că încadrarea corectă a

faptelor este cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), (3) C.

pen., având în vedere că inculpatul a acționat asupra părților vătămate prin

constrângere, acestea erau în imposibilitate de a se apăra, precum și în

funcție de formula de interpretare a infracțiunilor privitoare la viața sexuală

cuprinsă în Decizia nr. 3/2005 pronunțată în recurs în interesul legii.

În recursul

parchetului se mai arată că, în situația în care se va aprecia că încadrarea

juridică este cea prev. la art. 201, se solicită reținerea și alin. 4 de la

acest text, întrucât faptele au fost comise prin constrângere și fără

posibilitatea de apărare din partea victimelor.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor, solicită aplicarea maximului special și a unui

spor de 5 ani de contopire, cu reținerea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen.

Inculpatul C.C.A.

solicită prin recursul său, reducerea pedepselor aplicate, ca urmare a

atitudinii procesuale de recunoaștere și regret și a aplicării art. 320

1

C. proc. pen.

Verificând sentința

și decizia atacate pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

motivele de casare invocate, sunt de constatat următoarele:

Situația de fapt

reținută în actul de sesizare a fost recunoscută de inculpat, pe baza probelor

administrate la urmărirea penală, astfel că acțiunile inculpatului și vinovăția

acestuia sunt corect stabilite.

În ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor comise în dauna părților vătămate R.Ș. și C.O.

sunt de făcut o serie de precizări.

Problematica

interpretativă esențială este aceea a delimitării actelor sexuale de orice

natură, comise cu o persoană de același sex sau de sex diferit, de actele de

perversiune sexuală.

Sistemul penal român

actual a modificat definiția violului, adoptând un model francez care a fost

abandonat chiar de aceștia imediat, tocmai din cauza impreciziei formulării.

Conform modelului, orice act care nu presupunea un act de penetrare, în sens

larg, era calificat ca o agresiune sexuală. Art. 201 C. pen. este construit pe

ideea că actul de perversiune sexuală ar fi orice alt act decât actul sexual de

orice natură. O asemenea formulare, care lezează în mod vizibil logica, nu

exprimă altceva decât situația paradoxală în care a plasat legiuitorul român

cele două texte.

Atât definiția

violului, cât și ideea de act de perversiune sexuală, pleacă de la premisa

eronată că celălalt text conține un criteriu cât de cât precis pentru a putea

fi folosit la delimitarea celor două noțiuni. În realitate, nici unul dintre

texte nu conține o asemenea modalitate. Mai mult, legiuitorul incriminează în

art. 201 C. pen., atât comportamente ce lezează morala (de exemplu, actul de

perversiune consimțit, comis în public), cât și acte ce vizează libertatea

sexuală a persoanei (de exemplu, precum în speță, actul de perversiune sexuală

comis cu un minor sub 15 ani sau când actul de perversiune este comis prin

constrângere).

În materia supusă

interpretării a intervenit Înalta Curte de Casație și Justiție, care pe calea

recursului în interesul legii exprimat prin Decizia nr. 3/2005 a instituit

anumite linii de demarcație (deși din motivarea deciziei se pot desprinde

contexte situaționale greu de descifrat juridic).

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3/2005 a statuat că, prin acte de

perversiune sexuală, se înțeleg orice alte modalități de obținere a unei

satisfacții sexuale decât cele specifice actelor sexuale de orice natură.

Astfel, celelalte practici sexuale, care nu sunt fiziologic apte să producă

orgasm ar fi: mângâierile obscene, fetișismul, voyeurismul, exibiționismul sau

bestialitatea. Aceasta, deoarece agentul, prin comiterea actelor, nu urmărește

un raport sexual, ci doar obținerea excitației sexuale nefinalizate.

În aceste condiții,

actul sexual de orice natură are o semnificație mai largă, în schimb, în cazul

infracțiunii de perversiune sexuală, este o noțiune particulară cu un conținut

mai restrâns. În majoritatea sistemelor penale regula este inversă, și anume se

stabilește cu precizie în ce constă actul specific violului, restul actelor

urmând a fi calificate ca acte de perversiune.

Dincolo însă de asta,

criteriul esențial de delimitare este acela al existenței sau nu a actului de

penetrare, în cazul violului, și a lipsei acestuia, în cazul altor forme de

agresiune cu caracter sexual, aspecte aduse în discuție la nivelul instanțelor

inferioare și dezvoltate corespunzător.

Judecătorul este cel

care, în concret, va putea decide dacă actul respectiv se subsumează definiției

de la viol sau, dimpotrivă, este un act ce ar intra sub incidența art. 201 C

pen., adică act de perversiune sexuală.

În speță, inculpatul

a obligat victimele respective să stea într-o anumită poziție și le-a pipăit.

În acest mod, inculpatul a obținut satisfacția sexuală, dovadă fiind urmele

biologice de pe hainele victimei. Din această stare de fapt, reiese că

inculpatul nu a avut intenția unui raport sexual susceptibil a fi încadrat în

infracțiunea de viol, cu cele două victime, punând în executare intenția sa de

a obține doar satisfacție sexuală, prin atragere și pipăire a victimelor, fără

penetrare. Toate aceste acțiuni ale inculpatului reprezintă orice alte

modalități de obținere a rezultatului de satisfacție sexuală, așa cum sunt

explicate în Decizia 3/2005.

Din modul de comitere

a celor două fapte, în care părți vătămate au figurat Z.R.J. și R.Ș.I.,

încadrarea juridică tipică este cea prevăzut la art. 201 alin. (1) C. pen.

Încheiem prin a

specifică că legiuitorul a avut totuși grijă să nu omită a reglementa formele

agravate ale celor două infracțiuni, viol și perversiune, de o manieră însă

aproape identică, ca și când ar fi dorit ca ambele să ocupe poziția centrală,

deși, de principiu, unul dintre texte are un caracter complementar raportat la

celălalt.

În consecință, din

interpretarea literală a textului art. 201 alin. (2) C. pen. rezultă că fapta

este incriminată dacă actul de perversiune sexuală este comis cu o persoană

care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Privind în planul

normativ, actul de perversiune sexuală înscris la art. 201 alin. (1) trebuie

realizat în public sau să fi produs scandal public. În aceste condiții alin.

(1) protejează valorile morale ale societății, în schimb alin. (2) protejează

în mod evident libertatea sexuală a unui minor, care nu cunoaște semnificația

unor acte cu caracter sexual. Aparte de interpretarea dată art. 201 alin. (2)

de către instanța de recurs, care acceptă teoria autonomiei conceptuale a

acestuia față de alin. (1), inclusiv prin prisma principiul interesului superior

al copilului, în cauză cerința ca fapta să fie comisă în public în forma

delimitată de art. 152 C. pen. este îndeplinită, ca și forma concretă cerută de

conținutul alin. (2).

Incidență în cauză va

avea însă și alin. (4) al art. 201 C. pen.

Această formă

agravată există atunci când actele de perversiune sunt comise asupra unei

persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau

prin constrângere.

O primă observație

care trebuie făcută este aceea că fapta simetrică acestei forme agravate este

infracțiunea de viol. Această formă agravată este denumită în doctrină

perversiune sexuală agresivă. Dacă schimbăm expresia "acte de perversiune

sexuală" cu "acte sexuale de orice natură” fapta se va încadra

perfect în dispozițiile art. 197 alin. (1) C pen.

Spre deosebire de

infracțiunea de viol, unde fapta este tipică doar dacă s-a folosit

constrângerea sau autorul a profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra

sau de a-și exprima voința, în cazul perversiunilor sexuale forma agresivă,

fapta este tipică dacă se folosește constrângerea sau se comite asupra unei

persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința.

În cauza prezentă,

fapta este întrunită în tipicitatea sa, s-au realizat acte de perversiune sexuală

comise prin constrângere sau asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de

a se apăra ori de a-și exprima voința.

După schimbarea de

încadrare juridică în formula menționată mai sus, se va aplica câte o pedeapsă,

în limitele stabilite ca urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen.,

având în vedere pericolul social deosebit al fiecărei fapte de perversiune,

modalitatea de comitere și mai ales urmările produse asupra evoluției

ulterioare ale victimelor.

Sancțiunile de câte 6

ani închisoare apar a fi echilibrate în procesul de evaluare a faptelor,

urmărilor, persoanei inculpatului și, pe de altă parte, scopului urmărit prin

aplicarea lor.

În final vor fi

contopite pedepsele cuantificate de câte 6 ani închisoare cu cea de 3 ani

pentru infracțiunea prev. de art. 202 alin. (1) C. pen., în final cea mai grea

de 6 ani și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a

II-a, b) și e) C. pen.

Solicitarea

inculpatului de reducere a pedepselor este nefondată, motivele menționate la

analiza recursului declarat de parchet, în sensul reținerii și a unei alte

forme agravate, sunt în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de

inculpat, cu obligarea sa la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

penale nr. 316 din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Casează în parte

decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 280 din 5 septembrie

2012 a Tribunalului Ialomița și în rejudecare:

În baza art. 334 C.

proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 20 raportat

la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. (două fapte) în infracțiunea prevăzută de

art. 201 alin. (1), (2) și (4) C. pen. (două fapte- părți vătămate Z.R.J. și

R.Ș.I.).

În baza art. 201

alin. (1), (2) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și

(7) C. proc. pen. (două fapte) condamnă pe inculpatul C.C.A. la două pedepse de

câte 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și e) C. pen. alături de fiecare faptă.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate prin

prezenta cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. și dispune ca în final inculpatul C.C.A. să

execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și e) C. pen.

Face aplicarea art.

71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și e) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 21 iunie

2012 la 29 martie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - LM