ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3721/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 406 din 14 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița. secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul I.M.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriul nr. 26/P/2007 din data de 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și 76 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și 76 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea pentru care este condamnat inculpatul este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Fetești, definitivă la data de 18 decembrie 2006.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 a Judecătoriei Fetești în pedepsele componente:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 1 an și 8 luni închisoare pentru art. 79

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 89/2005 a Tribunalului Ialomița.

În baza art. 33 lit. a) 34 lit. b) și 35 lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin hotărâre cu pedepsele de 1 an și 6 luni, 1 an și 6 luni și 1 an și 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Fetești, inculpatul I.M. având de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

S-a luat act de revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de

2 ani închisoare aplicată prin sentință (ce a fost și executată, prin executarea pedepsei rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 648/2006).

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 alin. (2) și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, perioada executată de la 21 august 2006 la 27 octombrie 2009.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul către partea civilă I.I.M. la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. și 189 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 26/P/2007 din data de 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, înregistrat la Tribunalul Ialomița sub nr. 1436/98/2012 la data de 04 mai 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și. trimiterea în judecată a inculpatului I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de viol informă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut în actul de inculpare că, în perioada iunie-septembrie 2006, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut relații sexuale cu minora I.I.M., în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: raport de constatare medico-legală din 02 octombrie 2006 întocmit de S.M.L. Slobozia raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din 06 noiembrie 2007 întocmit de S.M.L. Ialomița, raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 11 aprilie 2012, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" București,

declarația părții vătămate, declarații martori, raport poligraf din 2007 înscrisuri (medicale, fișa cazierului judiciar etc).

În faza cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul, partea vătămată și martorii din lucrări.

Partea vătămată I.I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei, din care 5.000 lei despăgubiri materiale și 20.000 lei daune morale.

Pentru lămurirea stării de recidivă a inculpatului, din oficiu, instanța a dispus atașarea sentinței penale nr. 89/F/l din 1 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița și a sentinței din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Fetești privind pe inculpat.

pe baza actelor și lucrărilor

dosarului, după efectuarea cercetării" judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 28 septembrie 2009, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizate prin plângere de către numita I.V., bunica părții vătămate, despre faptul că numitul I.M., în vârstă de 27 ani, a întreținut relații sexuale cu minora I.I.M. în vârstă de 13 ani.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul I.M. este văr primar pe linie paternă cu tatăl minorei și domiciliază în F., având locuința în spatele casei părinților minorei.

Partea vătămată suferă de hipoacuzie bilaterală, ceea ce a determinat un defect de vorbire și ușoară întârziere mintală.

În perioada iunie-septembrie 2006, părinții minorei erau plecați la muncă în Spania, aceasta rămânând în grija bunicii materne.

În cursul lunii iunie 2006, la propunerea inculpatului I.M., partea vătămată I.I.M. a acceptat să-l viziteze pe timp de noapte la domiciliu.

Aici s-a consumat primul raport sexual, victima susținând că a fost ademenită de inculpat, s-a opus explicit, însă a fost amenințată să nu spună nimănui cele întâmplate.

Ulterior, cei doi s-au mai întâlnit de 3-4 ori, în oraș și au întreținut raporturi sexuale în diferite locuri unde inculpatul o conducea (în parc, pe malul Brațului Borcea la plajă, ori la domiciliul acestuia).

În luna septembrie 2006, martorul O.L. văr cu tatăl fetei, i-a văzut pe inculpat și partea vătămată, într-o șaretă circulând într-o zonă a orașului, departe de casa părinților și a bunicilor fetei.

Insistând să afle ce se întâmplă cu cei doi, i-a urmărit și descoperit în parcul mare din Fetești, într-un loc retras, așezați pe o pătură.

Acest episod a determinat discuții îndelungi între partea vătămată și rudele sale în fața cărora, după multe insistențe, a recunoscut faptul că a întreținut raporturi sexuale cu inculpatul la solicitările acestuia.

Pentru a se stabili dacă la vârsta de 13 ani minora I.I.M., avea posibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, în faza de urmărire penală s-a dispus efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice.

Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 06 noiembrie 2007 emis de S.M.L. Ialomița, se concluzionează că minora I.I.M. nu avea capacitatea psihică de a înțelege, de a-și exprima real și obiectiv actele de conduită exterioară și de a-și exprima liber voința.

Solicitându-se avizarea acestui raport medico-legal, prin adresa din 30 iulie 2010 Comisia de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" nu a aprobat raportul, ci a recomandat efectuarea unei noi expertize.

Prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică 10 din data de 11 aprilie 2012 se concluzionează (în general, ca și în prima expertiză) în sensul că prin corelarea informațiilor medicale și non medicale avute la dispoziție, cu examinarea pacientei I.I.M., comisia a constatat că în perioada iunie-septembrie 2006 (în jurul vârstei de 12-13 ani preadolescentă) a prezentat intelect de limită, hipoacuzie bilaterală, stare de stres post traumatic.

Susnumita nu avea capacitatea psihică de manifestare cu liberă voință nici la

primul abuz, datorită vârstei, intelectului de limită, hipoacuziei și nici la următoarele abuzuri, când pe fondul descris prezenta în plus și stare de stres post traumatic. Pe cale de consecință, la data în care a fost comisă fapta, minora B.I.M. nu avea capacitatea psihică de a înțelege, de a-și reprezenta real și obiectiv actele de conduită exterioară și de a-și exprima liber voința (filele 109-115).

Instanța de fond a mai reținut că situația de fapt este dovedită de următoarele mijloace de probă; raport de constatare medico-legală din 02 octombrie 2006 întocmit de S.M.L. Slobozia (fila 86), raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 06 noiembrie 2007 întocmit de S.M.L. Ialomița (fila 100), raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică 13 aprilie 2012, întocmit de I.N.M.L. ,,Mina Minovici" București (fila 109-115), declarația părții vătămate, declarații martori, raport poligraf din 2007, înscrisuri (medicale, fișa cazierului judiciar) etc.

Inculpatul a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, susținând că acestea au fost consimțite.

Prin declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței, partea vătămată susține că s-a opus în mod explicit prima dată când a avut loc actul sexual, după aceea, s-a conformat solicitărilor inculpatului fiindu-i teamă de acesta care a amenințat-o cu moartea.

Instanța de fond a apreciat că sunt relevante aspectele descrise de partea vătămată în fața instanței legate de împrejurările în care se întâlneau: era ademenită cu dulciuri, cu plimbări cu motoreta, cu șareta prin oraș și, în plus, inculpatul i-a oferit băutură alcoolică.

De asemenea, s-a mai reținut că susținerile părții vătămate sunt confirmate de declarațiile martorilor audiați.

Din aceste declarații, instanța a mai reținut relațiile apropiate dintre inculpat și părinții părții vătămate, distanța mică dintre locuințele acestora, împrejurarea că inculpatul era în relații de concubinaj cu o tânără de 17 ani, care în acea perioadă era internată în spital (pentru păstrarea unei sarcini), faptul că minora a fost lăsată pe timpul vacanței în grija bunicii materne, elemente ce au favorizat într-o oarecare măsură situația la care s-a ajuns între inculpat și partea vătămată.

În legătură încadrarea juridică a faptelor, instanța de fond a reținut că:

Apărătorul inculpatului I.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu motivarea că raporturile sexuale au avut loc cu acordul părții vătămate.

În motivarea cererii s-a susținut că, inițial, însuși procurorul - prin ordonanța din 30 decembrie 2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii de viol și cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond nu și-a însușit apărarea inculpatului, iar cererea de schimbarea a încadrării juridice în forma solicitată de inculpat a fost respinsă.

Instanța de fond a avut în vedere în primul rând, concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din data de 11 aprilie 2012 a I.N.M.L. Mina Minovici, avizat de Comisia de Avizare și Control care concluzionează, prin

corelarea informațiilor medicale și non medicale cu examinarea părții vătămate că, la data comiterii faptei, minora nu avea capacitatea psihică de a înțelege, de a-și reprezenta real și obiectiv actele de conduită exterioară și de a-și exprima liber voința.

În plus, instanța de fond a avut în vedere ascendentul agresorului asupra victimei creat de diferența de vârstă, relațiile apropiate și de rudenie dintre familiile acestora, ce a declanșat în psihicul părții vătămate sentimente de frică, de rușine, acceptând repetarea abuzului sexual.

Prima instanță a reținut că, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune de viol actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Fapta este mai gravă, printre altele, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

În contextul faptic prezentat mai sus, în cauza de față, instanța de fond a apreciat că elementul material al violului s-a realizat profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, împrejurare care, în literatura de specialitate este caracterizată ca fiind o constrângere implicită.

S-a reținut că din dovezile administrate în cauză, este evident că inculpatul I.M. a profitat de starea în care se afla minora, determinată de vârstă și de situația sa medicală, psihică.

Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului I.M. care în perioada iunie-septembrie 2006, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut raporturi sexuale cu minora I.I.M., m vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința constituie infracțiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din oficiu, instanța a pus în discuție conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în sensul reținerii stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., iar nu 37 lit. b) C. pen.

În argumentarea schimbării încadrării juridice, instanța a avut în vedere fișa cazierului judiciar din care rezultă următoarele:

a) prin sentința penală nr. 89/2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 86

1

C. pen.;

b) prin sentința penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 a Judecătoriei Fetești, definitivă la 18 decembrie 2006, același inculpat a fost condamnat la pedepsele de: 1 an și 6 luni pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și

1 an și 8 luni închisoare pentru art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 inculpatul având de executat lan și 8 luni închisoare (datele săvârșirii faptelor octombrie 2005 martie 2006).

S-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 89/2005 a Tribunalului Ialomița, inculpatul având de executat 3 ani și 8 luni închisoare.

A executat pedeapsa în perioada 21 august 2006-27 octombrie 2009.

Analiza elementelor de mai sus conduce în mod evident la următoarea concluzie:

-

infracțiunea de viol din prezenta cauză a fost săvârșită după condamnarea la

pedeapsa de 2 ani închisoare, prin sentința penală nr. 89/2005 cu aplicarea art. 86

1

C. pen., încât în cauză sunt incidente prevederile art. 37 lit. a) C. pen.;

- infracțiunea de viol este concurentă cu infracțiunile pentru care susnumitul a fost condamnat prin sentința penală nr. 648/2006 a Judecătoriei Fetești, fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) -34 lit. b) și 36 alin. (3) C. pen.

Constatând că fapta de viol în formă continuată dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., s-a pronunțat condamnarea acestuia, cu schimbarea încadrării juridice în baza argumentelor precizate anterior.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni s-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. - gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările săvârșirii faptei și persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Instanța de fond a mai reținut că pericolul social generic al faptei este determinat de însuși legiuitorul român, fiind mai gravă infracțiunea săvârșită asupra unui minor ce nu a împlinit vârsta de 15 ani.

S-a apreciat că în concret, fapta este gravă prin împrejurările săvârșirii și urmările asupra părții vătămate.

Cât privește persoana inculpatului, s-a ținut seama de antecedentele penale ale acestuia, de împrejurarea că nu s-a prezentat la instanță decât adus cu mandat, dar și de faptul că nu a săvârșit alte infracțiuni din anul 2006 (data săvârșirii faptei dedusă judecății).

Punând în balanță toate aceste date, instanța de fond a apreciat că, pentru a satisface în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, conform art. 76 lit. a) C. pen.

Totodată, în raport de dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată corespunzătoare gravității faptei.

La individualizarea pedepsei complementare, dar și a celei accesorii, s-a ținut seama pe de o parte, de natura infracțiunii, interzicând inculpatului dreptul de a fi tutore sau curator, iar pe de altă parte, de jurisprudența C.E.D.O. și principiul proporționalității, în sensul că nu i s-au interzice dreptul de a alege.

Instanța de fond a constatat că infracțiunea de viol pentru care-este condamnat inculpatul prin hotărâre este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Fetești, definitivă la data de 18 decembrie 2006.

Cu privire la latura civilă, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Partea civilă I.I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei, din care 5.000 lei despăgubiri materiale și 20.000 lei daune morale.

Inculpatul nu a fost de acord cu pretențiile părții civile.

Instanța de fond a apreciat că acțiunea civilă este întemeiată, în parte, numai pentru daunele morale.

Temeiul răspunderii inculpatului îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, art. 998 C. civ., în prezent art. 1357 din Noul C. civ.

Având în vedere vârsta minorei, sentimentele de teamă și rușine care au încercat-o, stare de stres post traumatic suportat de aceasta, confirmat și de raportul de nouă expertiză psihiatrică instanța de fond a apreciat că suma de 20.000 lei este rezonabilă pentru acoperirea daunelor morale.

Cât privește cerere privind despăgubirile materiale, aceasta a fost respinsă de către prima instanță întrucât nu au fost produse dovezi privind cheltuielile efectuate în vederea recuperării sănătății.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice sub următoarele aspecte:

Deși legal citat, apelantul inculpat I.M. nu s-a prezentat în fața instanței de apel.

Prin Decizia penală nr. 55/A din 07 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.M., împotriva sentinței penale nr. 406/F din 14 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen.

Instanța de apel a apreciat că raportul de nouă expertiză medico - legală psihiatrică din 2010 a I.N.M.L. Mina Minovici - București, coroborat cu declarațiile părții vătămate I.I.M. din care rezultă că aceasta nu avea

capacitatea psihică de a înțelege, de a-și reprezenta real și obiectiv actele de conduită exterioară și de a-și exprima liber voința, dovedesc cu certitudine că fapta săvârșită de inculpatul I.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, instanța de apel a mai avut în vedere și susținerile din raportul de nouă expertiză medico - legală psihiatrică și anume: parcursul psihologi al fetiței a fost frica. în acest context a devenit și mai vulnerabilă, întrucât repetarea abuzului a fost posibilă sub imperiul fricii și a sentimentului de rușine. Concomitent s-au declanșat sentimente de culpabilitate cu disperare față de părinții ei față de soția

agresorului și în general față de mediul apartenent, făcând posibil noi abuzuri".

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, instanța de apel a constatat că prin aplicarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

În raport de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere vârsta părții vătămate (12 - 13 ani), în perioada iunie - septembrie 2006, cât și imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, instanța de apel a constatat că pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată corespunde scopului înscris în art. 52 C. pen.

De asemenea, mai fost avută în vedere și starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul I.M. în momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății, cât și incidența dispozițiilor art. 36 C. pen. rap. la art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., reținute în mod corect de către instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul I.M., criticând decizia penală atacată sub aspectul legalității, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., susținând că s-a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., prin aplicarea unui tratament sancționator prea aspru sub aspectul cuantumului pedepsei.

La termenul de judecată din 26 noiembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității recursului, întrucât decizia atacată a fost pronunțată la data de 07 martie 2013, iar inculpatul a exercitat calea de atac la data de 28 martie 2013.

A solicitat, în principal, respingerea recursului, ca tardiv, întrucât calea de atac a fost exercitată cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de lege.

Pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului și menținerea ca fiind legale și temeinice a hotărârilor atacate. A susținut că nu mai pot fi examinate de către instanța de recurs, nici chiar în cadrul cazului de casare menționat de apărare, respectiv cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., problemele legate de stabilirea cuantumului pedepsei, având în vedere că dispozițiile art. 385 pct. 14 teza I C. proc. pen., care permiteau acest lucru, au fost abrogate.

Examinând cauza în temeiul art. 385

9

alin. (1) și (2) C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția tardivității recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

În vederea utilizării căilor de atac legea prevede intervale de timp determinate în care părțile pot declara, apel sau după caz, recurs, precum și momentul de la care începe să curgă termenul de recurs.

Potrivit art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

3

alin. (2), raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțarea.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că recurentul inculpat a lipsit, atât la dezbateri, cât și la pronunțarea hotărârii la data de 07 martie 2013.

Totodată, instanța de recurs constată că la dosarul cauzei nu se află atașată dovada de comunicare a hotărârii recurate, situația față de care, se apreciază că recursul recurentul inculpat I.M. a exercitat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul I.M., Înalta Curte constată că:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede, în alin. (2 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 18 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesara, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat I.M. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 14 al art. 385

9

C. proc. pen. în forma prevăzută până la modificarea acestuia prin Legea nr. 2/2013.

În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate, sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca fiind prea aspre în raport cu circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de control judiciar a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

De altfel, pedeapsa aplicată recurentului inculpat de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) (limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 10 ani și 25 ani închisoare),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen. este în limite legale.

Fată de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obliga recurentul inculpat Ia plata la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 07 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2013.