ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2013

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 55 din data de 03 februarie 2012 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus condamnarea inculpatului B.C.G., la următoarele pedepse: 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; 5 ani închisoare,2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare și s-au interzis drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, iar în temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 18 octombrie 2011 la zi.

în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, recoltarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În temeiul art. 14 C. proc. pen.. raportat la art. 346 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.M.J.F., reprezentată de P.F.,  a sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 109 C. proc. pen.. s-a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat la poziția nr. 40/2011 în registrul mijloacelor de probă al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se va arhiva împreună cu dosarul.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a câte 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 150 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției către d-na av. F.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 482/P din 11 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupție sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv, de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul, în cursul anului 2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată P.M.J.F., în vârstă de 3 ani și 6 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința, minora aflându-se în îngrijirea sa. De asemenea, în aceleași împrejurări, inculpatul a săvârșit acte cu caracter obscen asupra părții vătămate, constând în atingerea organelor genitale ale acesteia, cu degetele.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: plângerea formulată de numita P.F. a către I.P.J. Maramureș, la 05 august 2011 (f.7,8); declarațiile martorei P.F. a - bunica paternă (f.9-14); raportul de constatare tehnico-științifică nr. 124.340 din 09 septembrie 2011 al I.P.J. Maramureș, Serviciul Criminalistic, Laboratorul Poligraf, privind testarea cu tehnica poligraf a martorei P.F. (f. 16-22); procesul verbal întocmit la data de 05 august 2011 de I.P.J. Maramureș, Serviciul de Investigații Criminale, privitor la contextul în care a fost redactat raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 19.466 din 03 august 2011 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maramureș (f.23); raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 19.466 din 03 august 2011 al Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecție a Copilului Maramureș (f.24-26); procesul verbal întocmit la 14 octombrie 2011 de organele de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș, privind redarea selectivă a audierii părții vătămate care a avut loc la 08 august  2011 (f.27-28); DVD-R IMATION, atașat dosarului, conținând o înregistrare de 49 minute și 21 secunde a audierii părții vătămate P.M.J.F. din 08 august 2011; certificat de naștere al părții vătămate (f.29); constatările preliminarii din 05 august 2011 ale Serviciului Medico - Legal Județean Baia Mare, privind examinarea părții vătămate (f.30); raportul de constatare medico-legală nr. 990 din 17 octombrie 2011 al Serviciului Medico - Legal Județean Baia Mare, privind examinarea părții vătămate (f.34-35); declarația martorei B.V. - mama părții vătămate (f.36,37); raportul de constatare tehnico-științifică nr. 124.339 din 10 august 2011 al I.P.J. Maramureș, Serviciul Criminalistic, Laboratorul Poligraf, privind testarea cu tehnica poligraf a martorei B.V. (f.40-45); declarația martorului P.I. - bunicul patern al părții vătămate (f.46-49); declarația martorei M.F. - vecina bunicilor paterni (f.50, 51); declarația martorei G.R. - medic primar obstetrică-ginecologie (f.52); bilet de trimitere din 27 iulie 2011 emis de Spitalul orășenesc Negrești Oaș, privind pe partea vătămată (f.53); declarație martor P.N.C. (f.54); raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 234 din 05 septembrie 2011 al Cabinetului Medico-legal Sighetu Marmației, privind expertizarea inculpatului (f.87); raportul de constatare tehnico-științifică nr. 124.341 din 11 august 2011 al I.P.J. Maramureș, Serviciul Criminalistic, Laboratorul Poligraf, privind testarea cu tehnica poligraf a inculpatului (f.77-82).

Prin încheierea penală nr. 524 din 19 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, măsura fiind menținută ulterior în condițiile art. 300

1

și art. 300

2

C. proc. pen.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului B.C.G., precum și a martorilor B.V., P.I., M.F., P.N.C., B.G., P.M.D., P.F., C.D., M.A.M. și G.R., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (f.72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 103, 124).

Partea vătămată P.M.J.F. nu a putut fi audiată nemijlocit de instanță, întrucât deși s-a solicitat sprijinul consilierilor din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, nu s-a reușit inițierea unui dialog din cauza vârstei minorei (3 ani și 6 luni).

La dosarul cauzei a fost depusă și sentința civilă nr. 1963 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureș, prin care, pe cale de ordonanță președințială minora P.M.J.F. a fost încredințată în regim de urgență în plasament la bunica paternă, P.F., acesteia fiindu-i delegate și drepturile părintești (f.27).

De asemenea, inculpatul B.C.G., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei raportul psihologic întocmit de Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Maramureș (f.32) și raportul de evaluare psihologică din data de 16 noiembrie   2011 întocmit de aceeași instituție (f. 120).

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012, urmare a cererii formulată de inculpat prin apărător ales, instanța a dispus vizionarea unui CD depus la dosar, cuprinzând înregistrarea unor discuții între partea vătămată și martora B.V. (f.105).

Partea vătămată P.M.J.F., prin reprezentant legal s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale (f. 67).

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Minora P.M.J.F. este fiica martorei B.V., provenind dintr-o relație anterioară a acesteia cu fiul martorilor P.I. și P.F.

Martora B.V. s-a căsătorit cu inculpatul B.C.G. la data de 15 ianuarie 2010 și împreună, s-au ocupat de creșterea și educarea minorei la domiciliul comun situat în B. V., sat B., jud. M. și ulterior în V. S., jud. M.

Potrivit susținerilor persoanelor menționate, în baza unor înțelegeri amiabile,minora era luată periodic de bunicii paterni P.I. și P.F. la locuința lor, situată în localitatea Vama, jud. Satu Mare (f.11, 36 dosar urmărire penală).

În cursul lunii iunie 2011 minora P.M.J.F. a fost luată de bunicii paterni la locuința acestora în jud. S. M.

Din declarația martorei P.F. a rezultat că inițial minora a stat 3 zile la locuința fiicei sale M.A.M., în S. M., după care a revenit la domiciliul bunicilor paterni (f.104). La un interval de câteva zile, potrivit susținerilor martorei P.F., minora P.M.J.F. a afirmat că „C. îmi dă muie” și la întrebarea dacă știe ce înseamnă, minora a răspuns „este puța lui” (f. 10 dosar urmărire penală).

Susținerile martorei P.F. sunt confirmate și de soțul acesteia, martorul P.I. care a relatat că în urma discuțiilor cu minora, aceasta i-a spus că „C. i-a băgat puța în gură” și a arătat cu degetul spre gura sa (f.74).

Martorii menționați au declarat că au discutat cu minora, care Ie-a relatat că „C. s-a jucat cu puța în bucătărie, m-a luat în brațe, s-a pus pe fotoliu și mi-a băgat puța în gură”, că „a vomitat suc și bere” după ce inculpatul a întreținut relații sexuale orale cu ea și că i-a cerut „să tacă din gură, că altfel o bate cu cureaua până pușcă sânge”. Minora le-ar fi relatat martorilor și că inculpatul „s-a jucat și cu puța ei” și că „prostia lui din pantaloni arată roșu, alb, albastru” (f. 13, 74, 79 dosar urmărire penală).

Ca urmare a acestor afirmații, martora P.F. a discutat cu o vecină, martora M.F., care a îndrumat-o să se adreseze Direcției de Protecție a Copilului. Martora M.F. a confirmat că bunica paternă a minorei i-a relatat afirmațiile făcute de aceasta, în sensul că inculpatul „îi dă muie” și „o bate cu cureaua până iese sânge, însă a arătat că nu a discutat personal cu partea vătămată (f.37, 75 dosar urmărire penală).

La data de 26 iulie 2011 martora P.F. a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, iar la data de 27 iulie 2011 a dus-o pe partea vătămată minoră la un cabinet de ginecologie pentru consult. Martora G.R., medic ginecolog, a consultat-o pe minoră și a constatat că aceasta prezenta semne probabile ale unui abuz sexual, respectiv o iritație accentuată a zonei ovulare și vizual, a apreciat că permitea indexul la consult (f.52, 124 dosar urmărire penală).

Martorul G.R. a declarat că la momentul examinării minorei, aceasta i-a relatat că „C.” a luat-o în brațe și i-a băgat degetul în vagin, astfel încât martora a întocmit un bilet de trimitere către un medic-legist (f.53, 124 dosar urmărire penală).

Cu toate acestea, minora nu a fost dusă de îndată la un serviciu sau cabinet medico-legal, ci doar la data de 05 august 2011, dată la care s-a constatat că este virgină și că nu prezintă urme de leziuni traumatice pe corp și nici în sfera ano-genitală (f.30 dosar urmărire penală).

Anterior acestui moment, minora a fost supusă unei proceduri de evaluare psihologică în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș (f.23 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 19466 din 03 august 2011, s-a constatat că partea vătămată, în vârstă de 3 ani și 6 luni, este sensibilă și emotivă, dar fără reacții dezadaptative. Minora era încordată, tristă, iritată și înfricoșată când vorbea despre tatăl vitreg, inculpatul B.C.G. și a folosit expresii verbale concrete legate de sexualitate „tata C. a pus puța lui în gură la mine”, demonstrând relații sexuale orale în timpul interviului de dezvăluire (f.24 dosar urmărire penală).

La data de 05 august 2011 bunica paternă a minorei, martora P.F. a formulat o plângere penală, reclamând abuzul sexual săvârșit de inculpat (f.7 dosar urmărire penală).

La data de 08 august 2011, având în vedere vârsta părții vătămate, organele de cercetare penală, în prezența psihologului din cadrul Direcției Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Maramureș, martora C.D. au procedat la audierea minorei P.M.J.F. (f.27 dosar urmărire penală).

Potrivit procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală și suportului optic pe care a fost imprimată audierea, minora P.M.J.F. a relatat că inculpatul, respectiv „C.” se „joacă cu puța lui cu mine", „s-a jucat și cu puța mea, cu degetul”, „mi-a băgat puța în gură”, „îmi dă muie” și „de mai multe ori”.

Din declarațiile martorei C.D. a rezultat că partea vătămată a relatat lucruri identice atât la momentul interviului pentru raportul de psihodiagnostic, cât și al audierii de către organele de cercetare penală, iar că metodele de audiere au fost adaptate la vârsta minorei (3 ani și 6 luni), fiind evitate situațiile care ar fi putut să o influențeze în vreun fel (f. 103).

În cursul urmăririi penale s-a procedat și la întocmirea unor rapoarte de constatare privind examinarea cu tehnica poligraf a martorilor P.F. și B.V., precum și a inculpatului B.C.G.

Deși lipsite de forță probantă în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și a răspunderii penale, din cauza particularităților prezentei cauze, în special legate de vârsta părții vătămate, instanța de fond nu a înlăturat concluziile acestor rapoarte, ci le va retine ca oferind indicii sub rezerva coroborării cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, în cazul martorilor P.F. și B.V. nu au fost evidențiate reacții psihofiziologice specifice comportamentului simulat, în timp ce în cazul inculpatului B.C.G. au fost evidențiate asemenea modificări la întrebările directe privind comportamentul sexual asupra minorei (f.19, 42, 78 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 990 din 17 octombrie 2011 întocmit de Serviciul Medico - Legal Baia Mare s-au reiterat concluziile provizorii din data de 05 august 2011 și s-a arătat că aspectul roșiatic iritativ de la nivelul vulgar s-ar fi putut produce în urma unei igiene necorespunzătoare, nefiind caracteristice unui abuz sexual (penetrare cu degetul) (f.34 dosar urmărire penală).

Martora B.V., mama părții vătămate minore, a arătat că nu a avut niciodată suspiciuni sau bănuieli față de comportamentul inculpatului, iar minora nu i-a spus niciodată că i s-ar fi întâmplat ceva de natură sexuală (f.36 dosar urmărire penală).

De asemenea, potrivit rapoartelor întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș la datele de 11 noiembrie 2011 și 16 noiembrie 2011 a rezultat că minora este foarte atașată de mama sa și s-a apreciat că nu sunt prezente urme specifice traumei psihice ca urmare a exercitării unui abuz sexual (f.32, 120).

Inculpatul B.C.G. nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat, susținând că nu a rămas niciodată singur cu minora și că nu a agresat-o sexual, aceasta fiind influențată de bunicii paterni să declare în acest sens (f.72).

Având în vedere probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că în mod cert inculpatul B.C.G. a exercitat acte de agresiune sexuală sau cu o conotație sexuală asupra părții vătămate, în mod repetat. Instanța de fond a constatat că partea vătămată P.M.J.F., în ciuda vârstei de 3 ani și 6 luni a relatat în detaliu și în mod consecvent actele sexuale la care a fost supusă de inculpat. Astfel minora a relatat, în împrejurări diferite, bunicilor paterni (martorii P.I. și P.F.), medicului ginecolog (martorul G.R.), psihologului din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș (martorul C.D.) și organelor de cercetare penală, aceleași aspecte privind întreținerea de relații sexuale orale și atingerea organelor sale genitale de către inculpat, susținerile sale coroborându-se inclusiv cu mențiunile raportului de evaluare psihică și ale celor privind testarea cu tehnica poligraf.

În ceea ce privește susținerile inculpatului privind nelegalitatea probei constând în audierea părții vătămate, întrucât nu a fost prezent reprezentantul legal al acesteia, instanța a reținut că audierea acesteia în condițiile expuse a fost determinată de vârsta minorei, astfel încât s-a impus recurgerea la metode psihologice specifice și inclusiv, potrivit precizărilor martorului C.D., evitarea prezenței persoanelor care ar fi putut altera conținutul declarațiilor, cum este cazul mamei minorei, B.V. sau a bunicii paterne P.F. (f. 103).

În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului B.C.G., constând în aceea că în cursul anului 2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată P.M.J.F., în vârstă de 3 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului B.C.G. care în aceleași împrejurări, în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice a săvârșit acte cu caracter obscen asupra părții vătămate, constând în atingerea organului genital al acesteia cu degetele și respectiv, cu propriul organ genital, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

La încadrarea juridică a infracțiunii de viol săvârșită de inculpat, instanța de fond a avut în vedere pe de o parte că minora se afla în îngrijirea și educarea în fapt a acestuia, ca urmare a împrejurării că s-a căsătorit cu mama părții vătămate și locuiau în același imobil, iar pe de altă parte, că minora, în vârstă de 3 ani, se afla în imposibilitatea fizică de a se apăra ori de a-și exprima voința într-un sens sau altul, tocmai din cauza acestei vârste.

Totodată, la reținerea stării de recidivă postexecutorie, instanța a avut în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 248 din 12 mai 2004 a Judecătoriei Vișeu de Sus la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 30 decembrie 2006 și liberat condiționat la data de 25 noiembrie 2008, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 399 de zile închisoare, astfel încât, întrucât faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite după împlinirea perioadei menționate, sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la următoarele pedepse: 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social extrem de ridicat al infracțiunilor săvârșite, precum și particularitățile modului de comitere a acestora. Astfel, dincolo de obiectul juridic special al acestor infracțiuni, respectiv relații sociale privitoare la inviolabilitatea sexuală a persoanei, pericolul social concret al infracțiunilor din prezenta cauză este circumstanțiat de vârsta victimei (3 ani), practic un copil aflat în perioada inițială de creștere și dezvoltare și cu privire la care este imposibil de determinat la acest moment care sunt consecințele comiterii faptelor și de modalitatea săvârșirii acestora, respectiv întreținerea de relații sexuale orale și atingeri ale organelor genitale. De asemenea, la individualizarea cuantumului pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere și faptul că victima se afla în îngrijirea și educarea inculpatului, antecedentele penale ale acestuia concretizate în starea de recidivă postexecutorie, dar și conduita nesinceră și lipsită de orice regret adoptată pe parcursul procesului.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța de fond a reținut că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sunt incompatibile nu numai cu gradul de responsabilitate civilă pe care îl implică exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., dar și de responsabilitate umană, mai ales sub aspectul interzicerii drepturilor părintești, inculpatul având un copil minor dintr-o altă relație.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., constatând că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în concurs real, instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 18 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 instanța a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, recoltarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. și, prin comiterea infracțiunilor s-a produs un prejudiciu, constând în suferința și consecințele negative asupra dezvoltării psihice a minorei, instanța de fond, în temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă P.M.J.F., reprezentată de P.F., a sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei la data plății, apreciindu-se că această sumă reprezintă o despăgubire echitabilă și suficientă pentru prejudiciul cauzat.

În temeiul art. 109 C. proc. pen., instanța de fond a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat la poziția nr. 40/2011 în registrul mijloacelor de probă al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se va arhiva împreună cu dosarul.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata către stat a câte 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 150 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției către d-na av. F.M.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul B.C.G. a declarat apel, solicitând instanței admiterea acestuia, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, pentru motivele arătate în motivele de apel depuse în scris la dosar.

S-a solicitat în esență a se constata în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen. că audierea părții vătămate minore, din faza de urmărire penală este nelegală raportat la dispozițiile art. 11A alin. (5) C. proc. pen. potrivit cărora declarația părții vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în forma scrisă, fiind semnată de organul judiciar și de partea vătămată, având în vedere că la dosarul cauzei există doar un proces - verbal încheiat la data de 14 octombrie 2011, în care se consemnează doar anumite aspecte din declarația părții vătămate astfel că nu-și poate da seama în ce context s-a ajuns la acea declarație. S-a mai susținut că declarația din faza de urmărire penală, respectiv evaluarea psihologică, a fost luată în lipsa reprezentantului legal care la acea dată era mama minorei, B.V.

Prin decizia penală nr. 104/A din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de către inculpatul B.C.G., a fost desființată sentința apelată și rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.C.G., de sub învinuirea comiterii infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 39 din 19 octombrie 2011 emis de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. 8476/100/2011, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a respins acțiunea civilă formulată de P.F.A, în calitate de reprezentantă a părții civile minore, P.M.J.F., în prezent domiciliată la mama sa B.V.

Analizând apelul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea de Apel, a reținut următoarele:

În urma completării materialului probator in apel (efectuarea unui nou raport de evaluare psihologică a minorei, cu două interviuri ale acesteia atât la instanță, cât și la domiciliul acesteia, audierea bunicii paterne P.F., a reprezentantei legale a minorei și a străbunicului patern, M.I., vizionarea celor două DVD-uri atașate dosarului cauzei) toate coroborate și cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe, se poate concluziona că în cauză există un puternic dubiu în sensul că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Cu referire la efectuarea primului raport de evaluare psihologică Curtea, apreciază că au fost încălcate tacticile de audiere psihologică a minorilor presupus abuzați sexual (f.24-28 d.u.p.) Astfel, se observă că de la începutul audierii părții vătămate i-a fost dată în mână o acadea, pentru a demonstra prin intermediul acesteia presupusul abuz sau a imita astfel efectuarea unui act sexual oral. Pe parcursul audierii, minora (într-adevăr neasistată la acel moment de reprezentantul legal, respectiv de mama sa) a fost în permanență „invitată” în parc sau la joacă sau la pizza dacă spune ce a făcut „C. cu ea”. În momentele în care minora nu dorea să coopereze în acest sens sau ocolea vreun răspuns concret, îi se sugerau răspunsuri iar psihologul evaluator a făcut în permanență referire la „acadea”, ca și un fel de „răsplată” a răspunsurilor așteptate.

Toate studiile de specialitate reflectă împrejurarea că, în cazul unor astfel de presupuse fapte, tehnica audierii prin psiholog se realizează treptat, abia în ultima fază a dialogului apelându-se la sintagme care sunt menite să evidențieze prezența unui comportament sexual deviant, ori din înregistrarea audio-video a dialogului se desprinde faptul că aceste tehnici au fost abordate primordial. Aceasta în condițiile în care minora era desprinsă de mediul ei natural, departe de mama sa față de care în mod evident are o afecțiune aparte și influențată fiind de compania familiei paterne.

Din această perspectivă, menționăm că politica penală a fost orientată să asigure în primul rând reprimarea presupusului infractor și nu este în măsură să asigure o stăpânire eficientă a acestui gen de criminalitate. Însă informațiile privind implicarea copilului în relații sexuale cu un adult pot fi obținute ca urmare a unei singure audieri sau a mai multora. In relația cu un psiholog, copilul trebuie sa beneficieze de un mediu securizat si relaxant, eventual in prezența unor jucării, aspect care reiese că a fost neglijat la primul interviu când fetiței i s-a dat o acadea si apoi două păpuși antagonice. Copilului trebuie sa i se permită să se exprime liber, fără adoptarea unei atitudini de încurajare sau a uneia de îndoială.

Întrebările centrate de genul „unde locuiește soțul mamei tale?” sau „sunt lucruri pe care le face special cu tine?” au fost omise de primul psiholog. În primul interviu realizat cu minora s-a trecut aproape direct la întrebările multiple, de natură a confuza minora

În final s-a trecut la întrebările da-nu „Așa ca C. a făcut așa? Cum a făcut C.?”

Nu este lipsit de relevanță faptul că în evaluarea psihologică efectuată în cursul judecății în apel, partea vătămată a relevat împrejurări suplimentare, care nu au fost deloc nici abordate, nici aduse spontan în discuție la momentul primei evaluări.

Este de menționat că audierea minorei în prezența psihologului I.G. s-a făcut și în prezența unuia dintre membrii completului de judecată (de sex feminin, existând indicii că aceasta ar avea reticențe de a vorbi în prezența persoanelor de sex masculin - f. 42-44, dosar apel, încheierea penală din 25 aprilie 2012).

Prin propriile percepții, instanța a constatat că partea vătămată nu are probleme de comunicare, că îi lipsea mediul familial matern (inclusiv „C.”) și că, în mod surprinzător, în peisajul afectiv se regăsea brusc „M.”.

Întrebată fiind cine e tatăl ei, minora a răspuns dezinvolt că are doi tați, pe „C.” și pe „M.”, aceasta în condițiile în care de ceva vreme era temporar în plasament la bunica paternă.

Este de menționat că numitul „M.” este tatăl natural al minorei, tată care, așa cum reiese din întregul probatoriu administrat (inclusiv din declarațiile mamei sale, P.F.), a fost total dezinteresat, încă de la nașterea fetiței, de soarta acesteia, ultima dată când minora l-a văzut fiind la vârsta de un an, vârstă la care este greu de conceput că l-ar fi ținut minte.

În aceste condiții, minora a fost întrebată unde este „M.”, aceasta răspunzând: „Are treabă în Franța”.

Față de astfel de noi premise, se poate constata extrem de simplu că influența bunicilor paterni (mai ales a bunicii) a avut un rol hotărâtor asupra minorei, fiind de remarcat faptul că primele indicii ale unui presupus abuz sexual au apărut abia după ce aceasta, cu acordul mamei sale, a fost lăsată în grija bunicilor paterni o perioadă mai îndelungată, pentru a întări astfel legătura de rudenie.

Din vizionarea înregistrării audio pusă la dispoziție de părți, înregistrare făcută imediat după ce partea vătămată a fost „returnată” mamei în toamna anului 2011, reiese în mod limpede că nu-și dorea mediul familial al bunicilor paterni, că față de bunica paternă (spre deosebire de bunicul patern) minora simțea repulsie (spunându-i „baba”) și că aceasta nu a lăsat-o pe mama ei să vină după ea, deși partea vătămată a vrut să sune la „112”.

Aceste aspecte au fost prezentate doar în circumstanțiere, însă vin să creioneze, în opinia Curții, o posibilă situație conflictuală (susținută și de declarațiile martorilor) care a fost abia percepută de instanța de fond și de organele de urmărire penală.

Potrivit principiului că orice acțiune trebuie să aibă un scop, instanța de apel nu va nega posibilitatea expusă de aparținătorii din partea mamei a minorei, și anume aceea că în mod real bunica paternă a dorit ca partea vătămată să revină în familia paternă cu orice preț, iar aceasta în pofida faptului că propriul ei fiu nu își dorea acest lucru.

În sprijinul acestei aserțiuni vin următoarele considerente:

Copiii și nepoții martorei P.F. au alte priorități acum, ea fiind nevoită să rămână să întrețină pe propriul frate, persoană cu dizabilități;

Tatăl minorei, numitul „M.” apare după vârsta de 4 ani în amintirile induse ale părții vătămate de către bunica paternă, în condițiile în care acesta practic nu a avut niciun contact cu minora, decât până la vârsta de 3 luni, și ulterior până când minora a împlinit un an încă 3 luni;

Bunica paternă manifestă inclusiv în declarații temerea că mama părții vătămate se va recăsători iar următorul soț va abuza de fetiță (împrejurare care reiese din considerentele sentinței civile nr. 1362 din 10 aprilie 2012 a Tribunalului Satu-Mare, - f.74-76) prin care minora a fost reîncredințată mamei; din vizionarea CD-ului pus la dispoziție de mama părții vătămate reiese că, foarte probabil în mod intenționat, igiena intimă a părții vătămate în timpul șederii la bunicii paterni a fost precară (minora relatând spontan că dacă făcea „caca” sau „pipi” la „prune” adică pe hotar, bunica F. o ștergea cu „iarbă”). Este clar că în astfel de împrejurări au apărut și primele constatări medico-legale care constatau o iritație în regiunea vulgară a minorei. Potrivit celor finale, respectiv raportului de constatare medico-legală nr. 990 din 17 octombrie 2011 întocmit de Serviciul Medico - Legal Baia Mare inițial s-a arătat că aspectul roșiatic iritativ de la nivelul vulgar s-ar fi putut produce în urma unei igiene necorespunzătoare, nefiind caracteristice unui abuz sexual (penetrare cu degetul) (f.34 dosar urmărire penală). Aceste concluzii infirmă în totalitate susținerile martorei P.F. potrivit cărora minora i-ar fi relatat că „C.” s-a „jucat cu degetul la puța ei”.

În plus, în ultima declarație dată în fața instanței de apel (fila 80-81), martora a făcut alte afirmații noi, în legătură cu presupuse acte de corupție sexuală relatate de minoră în timpul șederii la ea și pe parcursul soluționării cauzei în apel. Este de menționat însăși poziția minorei care apare în CD-ul depus la dosar potrivit căreia ea „bea din sticluță bere”, că bunica spunea „să nu mă mai duc la tați” și că „tați s-a jucat cu puța mea”, „tați e la închisoare din cauza lui baba” și că dacă bunica îi zice „eu sunt stăpână aici”, bunicul patern replica „nu mai da în fată, o doare”.

Martora B.V., mama părții vătămate minore, a arătat că nu a avut niciodată suspiciuni sau bănuieli față de comportamentul inculpatului, iar minora nu i-a spus niciodată și nici nu i-a sugerat că i s-ar fi întâmplat ceva de natură sexuală (f.36 dosar urmărire penală). Acest aspect este confirmat și de evaluarea psihologică făcută mamei minorei în care se arată că aceasta este foarte apropiată de copilul ei și ar fi fost în stare să perceapă astfel de chestiuni;

De asemenea, potrivit rapoartelor întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș la datele de 11 noiembrie 2011 și 16 noiembrie 2011 a rezultat că minora este foarte atașată de mama sa și s-a apreciat că nu sunt prezente urme specifice traumei psihice ca urmare a exercitării unui abuz sexual (f.32, 120), aceste aspecte fiind confirmate imediat ulterior presupuselor abuzuri sexuale reclamate de martora P.F. și reconfirmate prin raportul psihologic efectuat în cursul judecății în apel.

În astfel de circumstanțe, este greu de susținut că cele două rapoarte de evaluare ar avea prevalentă unul față de celălalt, având în vedere doar vârsta minorei care la momentul săvârșirii presupusei fapte a avut 3 ani și 6 luni și acum are peste 4 ani.

Invocarea nulității declarațiilor părții vătămate, ori într-o fază ori în alta, de către apărătorul inculpatului, este neîntemeiată având în vedere că pentru părțile vătămate cu o vârstă atât de mică trebuie coroborate prevederile procedurale cu cunoștințele de psihologie infantilă. De fapt, nu se poate vorbi de o declarație a părții vătămate pentru verificarea veridicității acuzației aduse inculpatului în faza actelor premergătoare, ci de o ascultare a acesteia în prezența psihologilor.

Nu subzistă nici raționamentul acuzării potrivit căruia minorii la astfel de vârste folosesc ca mecanism de protecție refuzul de rememorare a unor astfel de evenimente. În acest sens, stau sprijin tocmai rapoartele întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș la datele de 11 noiembrie 2011 și 16 noiembrie 2011 (deci la scurt timp după reclamarea presupusului abuz) din care a rezultat că minora este foarte atașată de mama sa și s-a apreciat că nu există prezente urme specifice traumei psihice ca urmare a exercitării unui abuz sexual.

Corespunde realității faptul că partea vătămată putea să reproducă datorită vârstei la care se află termeni pe care i-a auzit în mediul său familial (de genul „muie, puță”) însă reiese limpede că termenul de „puță” nu era uzitat de nimeni din familie, în general organele genitale feminine fiind definite prin termenul de „păsărică”, inclusiv de către bunica paternă.

În mod analog, nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare faptul că în primul interviu partea vătămată a arătat că vomită după suc, o astfel de chestiune fiind în mod general uzitată și replicată de către părinți în situația în care minorii de vârste fragede consumă în exces băuturi acidulate.

Cât privește împrejurarea că inculpatul testat cu tehnica poligraf ar fi pus în evidență comportamentul simulat la întrebările relevante, la această împrejurare și relevanță probatorie s-a referit și prima instanță arătând că aceste circumstanțe nu fac parte din probatoriu (potrivit prev. de art. 64 C. proc. pen.) și că rezultatele lor sunt nerelevante. În plus, înregistrările poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii analizați în detecția nesincerității fiind dependenți de manifestările emotive ale persoanei respective și de condițiile în care acest test a fost efectuat. În acest sens, inculpatul a susținut în mod constant că în ziua efectuării testului poligraf a fost trezit și dus din arest la 5 dimineața, testarea făcându-se undeva la ora 21,00 în aceeași zi, situație ce poate explica și influenta rezultatul testării.

Nu trebuie neglijat nici aspectul că față de inculpat, care a fost supus unei evaluări medico-legale psihiatrice complexe în cursul urmăririi penale, nu s-a relevat de nici o natură că acesta ar prezenta simptome sau manifestări deviante din punct de vedere sexual (f.87, d.u.p.), starea de recidivă datorându-se comiterii mult anterior a unor infracțiuni de furt. împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea vătămată P.M.J.F., prin reprezentant legal, P.F.

Parchetul a criticat soluția de achitare dispusă de instanța de apel, apreciind că în cauză au fost administrate probe concludente care atestă fără dubiu vinovăția inculpatului și solicitând casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond.

Recursul declarat în numele părții vătămate P.M.J.F. de către P.F., reprezentantul său legal la momentul pronunțării deciziei atacate, nu a fost motivat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și în limita cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, constată că recursurile sunt fondate.

Pronunțând o soluție de condamnare a inculpatului pentru faptele deduse judecății, instanța de fond a avut în vedere nu doar susținerile reprezentantului legal al minorei, martora P.F., ci și declarațiile altor persoane audiate în cauză în calitate de martori, între acestea regăsindu-se medicul care a examinat-o pe minoră și care a constatat existenta unei iritații accentuate în zona vulgară (martora G.R.), precum și psihologul care a participat la intervievarea minorei atât pentru întocmirea raportului de psihodiagnostic, cât și la audierea acesteia de către organul de urmărire penală (martora C.D.).

De asemenea, s-au avut în vedere constatările cuprinse în raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică efectuat în cursul urmăririi penale, care a concluzionat că există o suspiciune a unei forme de abuz sexual asupra minorei P.M.J.F.

Totodată, instanța de fond nu a înlăturat rapoartele de constatare privind examinarea cu tehnică poligraf a inculpatului și martorelor P.F. și B.V., reținând că acestea oferă indicii sub rezerva coroborării cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Fiind investită cu apelul inculpatului, instanța de apel a procedat la reaudierea martorelor B.V. (mama minorei), P.F. (bunica paternă), precum și audierea numitului M.I. (străbunicul părții vătămate).

De asemenea, a dispus efectuarea unui raport de evaluare psihologică a minorei.

Examinând hotărârea instanței de apel, Înalta Curte, constată că soluția de achitare a inculpatului este rezultatul unei analize incomplete a materialului probator administrat în cauză și a unor aprecieri subiective ale instanței de control judiciar.

Curtea, reține că în general cauzele ce au ca obiect o infracțiune privitoare la viața sexuală se construiesc în jurul declarațiilor părții vătămate, în condițiile în care de cele mai multe ori asemenea infracțiuni se săvârșesc în clandestinitate, fără a fi de față alte persoane și fără a se putea reuși prinderea în flagrant a făptuitorului.

În aceste condiții, credibilitatea susținerilor victimei trebuie verificată prin alte mijloace de probă, științifice sau testimoniale, întrucât în cele mai multe cazuri persoana acuzată de săvârșirea unei asemenea infracțiuni neagă săvârșirea faptei, în totalitate sau în elementele ei esențiale.

Este evident că dificultățile sunt și mai mari atunci când este vorba despre o presupusă victimă minoră a unei asemenea infracțiuni, ținând seama de particularitățile stadiului de dezvoltare în care se află, fiind necesar a se elimina posibilitatea ca susținerile acesteia să fie rezultatul unei fabulații sau a unor influențe din partea altor persoane.

Într-o asemenea ipoteză, probele obiective, cum ar fi cele științifice ori cele care presupun o evaluare psihologică a presupusei victime, pot contribui la lămurirea eventualelor suspiciuni cu privire la realitatea celor înfățișate de victimă.

În speță, la dosarul cauzei există două astfel de evaluări psihologice a victimei efectuate în momente diferite ale procesului penal (una în faza de urmărire penală, mai aproape de evenimentele reclamate, iar alta în faza apelului, după aproape un an de la acestea), precum și una care nu a fost dispusă în cadrul prezentului dosar.

Curtea, constată că instanța de ape! nu a analizat riguros conținutul și concluziile rapoartelor de evaluare psihologică a victimei întocmite în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale de Direcția generală de asistență socială și protecție a copilului Maramureș (fil.24), respectiv în faza apelului de Direcția generală de asistență socială și protecție a copilului Cluj (fil.49).

Din conținutul și concluziile celui dintâi a rezultat că minora este încordată, tristă, iritată și înfricoșată când vorbește despre inculpat, împrejurări constatate în esență și cu ocazia evaluării minorei în cursul judecății din apel, în condițiile în care în raportul psihologic întocmit chiar la solicitarea instanței de apel se menționează că se observă schimbarea atitudinii și o „paralizie temporară” (se oprește din activitatea de joc aproximativ 3-5 secunde, cu pupile dilatate, mimică crispată) când dialogul se referă la inculpat. După acest interval de timp, copilul încearcă să preia controlul asupra activității, propunând fie continuarea jocului început, fie angajarea într-o altă activitate ludică. Același comportament apare și la încercarea definirii organelor genitale.

Din același raport întocmit în faza apelului mai rezultă că dialogul purtat cu copilul pe subiecte legate de familie, de structura acesteia, manifestările afecțiunii, eventualele manifestări de natură sexuală în acest cadru sunt o sursă de stres pentru aceasta, iar față de soțul mamei (inculpat) apar sentimente mixte, în general negative, explicând, legat de acesta, faptul că o bate.

Raportul psihologic analizează și înregistrarea ascultării minorei din faza de urmărire penală, constatând că aceasta manifestă cunoștințe de natură sexuală inadecvate vârstei; deși se arată că dialogul dintre intervievator și copil s-a desfășurat aproape stereotipic, în raport se precizează, cu referire la presupusul raport sexual oral, că deși a existat o strategie a psihologului de a introduce voit o întrebare-eroare, răspunsul minorului a urmărit șirul logic.

Înalte Curte constată astfel că instanța de apel nu a perceput în mod corect raportul de evaluare psihologică întocmit în cursul judecății în apel, căci acesta nu infirmă concluziile celui întocmit în cursul urmăririi penale, arătându-se în mod explicit în concluziile sale că orice discuție care vizează presupusul abuz sexual este sursă de stres pentru copil, încercând de fiecare dată să preia controlul asupra discuției, pentru a nu continua dialogul pe această temă. Există de asemenea posibilitatea ca circumstanțele în care a dobândit cunoștințele de natură sexuală să nu mai fie accesibile, pe de o parte din cauza perioadei mare de timp scurs (raportat la vârsta copilului), iar pe de altă parte din cauza uitării intenționate (se leagă tensiuni de acest episod de viață).

Pe de altă parte, instanța de apel se raportează în mod eronat la cele două rapoarte de evaluare depuse în dosarul de fond, dar nedispuse de instanța penală, cu atât mai mult cu cât doar unul dintre ele o vizează pe minoră (cel de-al doilea, pe mama sa).

În privința probelor testimoniale, instanța de apel nu a analizat în vreun fel depozițiile unor martori importanți audiați în cauză, cum ar fi G.R. și C.D., pe care de altfel nici nu i-a reaudiat, fapt care se impunea, în condițiile în care echitatea procedurii trebuie privită nu doar din perspectiva inculpatului, ci și a părții vătămate, cu atât mai mult în situația în care aceasta este minoră.

Sub acest aspect era necesară stabilirea în concret a datei la care minora a fost preluată de către bunica sa, dacă aceasta a constatat ex propriis sensibus iritarea minorei la nivel vulgar și, în caz afirmativ, când s-a întâmplat aceasta.

De asemenea, se impunea reaudierea medicului ginecolog care a examinat-o pe minoră, pentru a oferi explicații suplimentare, prin raportare la concluziile actului medico-legal.

Ulterior, instanța de apel trebuia să aprecieze dacă în cauză se impunea completarea probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească pe baza actelor aflate la dosar dacă, în raport de data la care minora a fost examinată de medicul ginecolog, aspectul iritativ de la nivelul vulvar putea în concret reprezenta sau nu semne ale unei acțiuni a unui factor extern la nivelul organelor genitale, exercitate în perioada în care minora s-a aflat în prezența inculpatului ( dacă semnele unui posibil abuz sexual, eventual comis prin frecarea zonei genitale cu un corp dur, se puteau păstra în timp și evidenția la data examinării ginecologice).

Dincolo de lacunele probatorii concretizate fie în neadministrarea unor probe esențiale, fie în repronunțarea asupra unor probe administrate, instanța de apel a speculat pe marginea unui presupus interes al bunicii minorei de a o separa pe aceasta de mama ei, lăsând să se înțeleagă că în realitate minora ar fi fost influențată de bunica paternă, în sensul de a susține fapte comise de inculpat fără corespondent în realitate.

Pentru a ajunge la o asemenea concluzie instanța de apel face aprecieri de ordin subiectiv ( „se poate constata extrem de simplu că influența bunicilor paterni a avut un rol hotărâtor asupra minorei”), luând în considerare în mod decisiv înregistrarea pusă la dispoziție de mama minorei, pe care nu a supus-o vreunui examen critic, așa cum a procedat cu înregistrarea audierii părții vătămate din faza de urmărire penală.

Or, un asemenea examen se impunea măcar din perspectiva condițiilor în care aceste înregistrări au avut loc ( cea din faza de urmărire penală s-a petrecut în prezența unui psiholog, fără ca bunica paternă - ca presupusă persoană interesată - să fie prezentă, în timp ce înregistrarea propusă de inculpat este una privată, făcută în contrapondere de mama victimei, persoană lipsită de obiectivitate și interesată în cauză, în condițiile în care aceasta susține nevinovăția soțului său; mai mult, este neclar și nu se poate dovedi dacă la această din urmă înregistrare au fost de față și alte persoane, inclusiv inculpatul).

Curtea, constată că esențial în cauză este să se stabilească dacă a existat o presupusă dorință a bunicilor paterni de a o separa pe minoră de mama ei și soțul acesteia, apriorică și independentă de orice conduită negativă a acestora (acestuia) față de ea, care a condus la influențarea minorei în susținerile sale prin înfățișarea unei situații de fapt nereale.

Instanța de apel nu a emis însă decât supoziții, fără a readministra și a analiza probatoriul relevant sub acest aspect (depozițiile persoanelor direct interesate, cu referire la relațiile dintre ele înainte de vara anului 2011, depozițiile persoanelor care au intrat în contact cu minora și bunicii paterni, dar și actele aflate la dosar).

Din această perspectivă, Curtea, constată de pildă faptul că, deși bunica paternă a atacat sentința civilă prin care s-a dispus încetarea plasamentului instituit pentru minoră, cu consecința reintegrării copilului în familia mamei, ulterior ea a declarat că renunță la recurs, „declarând că ea nu dorește să o scoată pe minoră din mediul familial, decât în măsura în care i-ar fi pusă în pericol sănătatea și integritatea fizică” (a se vedea dec. civ.4738 din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, depusă chiar de inculpat la dosarul de recurs).

În fine, deși pare că lipsa de credibilitate a susținerilor minorei s-ar datora influențelor la care aceasta a fost supusă din partea bunicilor paterni, instanța de apel este inconsecventă în propriul său raționament juridic, apelând (din nou) la supoziții atunci când încearcă să dea o explicație termenilor inadecvați folosiți de minoră.

Astfel, instanța de apel ajunge la concluzia că partea vătămată „putea să reproducă datorită vârstei la care se află termeni pe care i-a auzit în mediul său familial”, ceea ce ar exclude infl