ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3698/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3698/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva Deciziei penale

nr. 99/ A din 17

mai 2013 a Curții de Apel Alba lulia, secția

penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații S.A.V. și S.C.E., constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 04

martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în Dosarul nr.

8600/97/2012, între altele, instanța a hotărât următoarele:

A condamnat

inculpatul S.A.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. în

condițiile, art. 65 C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc.

pen., prin schimbarea încadrării juridice, potrivit disp. art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunea de viol, prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen.

I-au

fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, b) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 12 octombrie

2012 la 04 martie 2013.

A menținut

starea de arest preventiv.

În baza art.

11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen. a încetat

procesul penal privind pe inculpatul S.A.V. pentru infracțiunea prev. de art.

51 din Legea nr. 161/2003.

A fost

condamnată inculpata S.C.E., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru

infracțiunea de corupție sexuală, prev. și ped. de art. 202 alin. (1) și alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

I-au fost

interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și b) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art.

81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată

inculpatei S.C.E. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza

art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării pedepsei principale au fost suspendate

și pedepsele accesorii.

I s-au pus în vedere

inculpatei disp. art. 83 C. pen.

A fost

revocată măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpată la data

de 02 noiembrie 2012.

S-a constatat că în cauză

nu s-a realizat constituire de parte civilă.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Hunedoara, Secția Penală a reținut

că la data de 28 septembrie 2012, la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost înregistrată plângerea

formulată de partea vătămată P.D.C. în care arăta că cei doi inculpați, în

cursul lunii august 2011, cu promisiunea unor venituri generoase, i-au propus

să realizeze câteva materiale pornografice constând în filme și poze. Convinsă

de perspectivele unui viitor frumos din punct de vedere material, după o perioadă

de câteva săptămâni, partea vătămată a acceptat să realizeze astfel de

materiale pornografice cu condiția ca acestea să o implice doar pe ea și pe

inculpata S.C., fără participarea inculpatului S.A.V., care urma să se ocupe de

filmat. Minora a precizat că într-o lună de zile a întreținut raporturi sexuale

filmate cu inculpata S.C. de aproximativ 2-3 ori, iar când inculpatul a

încercat, ulterior, să întrețină raporturi sexuale cu ea, cu ocazia unei

filmări, a refuzat. A arătat că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu

ea, în prezența inculpatei (soția sa), amenințând-o cu divulgarea acestor filme

și poze către comunitate. Minora susține, în plângerea inițială că, împotriva

voinței ei, a întreținut raporturi sexuale atât cu inculpatul cât și cu inculpata,

în perioada septembrie 2011- septembrie 2012, de aproximativ 10-15 ori, sub

amenințarea permanentă de a fi dezvăluite materialele filmate. Mai mult, arată

că inculpatul a constrâns-o sub aceleași amenințări, fără știrea soției sale

(inculpata), să întrețină raporturi sexuale normale, orale și anale. Minora

susține în plângerea inițială că ultimul raport sexual forțat l-a întreținut în

data de 19 septembrie 2012 când, nemaisuportând starea de permanentă frică și

teroare, i-a povestit numitului U.C. ce i s-a întâmplat, iar în ziua următoare

și unchiului său, P.C., (fila 2-3 u.p.)

Plângerea

părții vătămate a fost transmisă administrativ la D.I.I.C.O.T. B.T. Hunedoara

și înregistrată la această unitate de parchet sub nr. 64D/P/2012 din data de 04

octombrie 2012 ( fila 1 u.p.)

La data de 08

octombrie 2012 a fost începută urmărirea penală împotriva celor doi inculpați

pentru infracțiunile de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și 3 C. pen., faptă

reținută în sarcina inculpatului S.A.V. și act sexual cu minor, prev. de art.

198 alin. (1) și 4 C. pen., faptă reținută în sarcina inculpatei S.C.E., precum

și deținere, fără drept, de materiale pornografice într-un mijloc de stocare a

datelor informatice, prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003, faptă reținută în

sarcina ambilor inculpați, (filele 10-11 u.p.).

La aceeași

dată minora a fost audiată de procuror, în prezența apărătorului ales și a unui

reprezentant al autorității tutelare (fila 12 și urm. u.p.), ocazie cu care a

reluat acuzațiile aduse prin plângerea inițială și a arătat, în plus, modalit.

a)tea în care întreținea raporturi sexuale cu inculpata S.C.E. care o penetra

oral, vaginal și anal cu un vibrator, aceste acte fiind filmate și fotografiate

de inculpatul S.A.V. cu telefonul mobil. A mai declarat minora că a fost

virgină până la momentul dezvirginării cu vibratorul de către inculpata S.C.;

că a întreținut raporturi sexuale în trei cu cei doi inculpați, raporturi care

erau filmate cu telefonul mobil al lui S.C. care era așezat lângă televizor în

acel moment. Tot în această declarație minora arată că i-a spus inculpatei S.C.

că nu este de acord să întrețină raporturi sexuale cu S.A., însă aceasta i-a

ignorat protestele. în legătură cu materialele pornografice filmate de

inculpat, minora a arătat că filmările de pe telefonul mobil al inculpatei erau

descărcate în laptop-ul ei personal (inculpații neavând calculator sau laptop)

de către inculpat iar apoi pe un stick al inculpatului.

În continuarea

acestei declarații, tot în prezența apărătorului ales și al unui reprezentant

al autorității tutelare, la data de 26 octombrie 2012, partea vătămată minoră

declară că S.C. nu a cunoscut faptul că a fost constrânsă să întrețină

raporturi sexuale cu inculpatul ( fila 15 u.p.)

Audiat

de procuror, la data de 12 octombrie 2012 (fila 22 și urm. u.p.), inculpatul S.A.V.

a declarat că minora, sub imperiul dorinței unor câștiguri materiale, a fost

cea care le-a propus să realizeze fotografii care să fie postate pe anumite

site-uri de specialit. a)te; că partea vătămată și soția sa „au început să se

prostească", s-au dezbrăcat și s-au mângâiat" iar el le-a făcut poze

cu telefonul soției. Nu a recunoscut existența vreunui vibrator și arată că,

după vizualizarea fotografiilor acestea erau șterse, nefiind copiate sau transferate

în alte medii informatice. Inculpatul mai arată că, în acest context, de comun

acord cu partea vătămată, au ajuns să întrețină relații sexuale fără știrea

soției sale, relații sexuale care s-au consumat în martie 2012 și septembrie

martorul U.C., care ar fi învățat-o pe minoră să declare că a fost violată de

inculpat pentru că „ar fi vrut-o doar pentru el" și, în plus, soția sa nu

acceptase să se culce cu el.

La data de 12

octombrie 2012, prin ordonanța procurorului s-a pus în mișcare acțiunea penală

împotriva inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost începută

urmărirea penală (fila 28 u.p.), acesta a fost reținut pentru 24 de ore (fila

32-33 u.p.) la data de 13 octombrie 2012 iar prin încheierea penală nr.

129/2012 inculpatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

La data de 12

octombrie 2012, a fost audiată de procuror și inculpata S.C.E. (fila 30 și urm.

u.p.), ocazie cu care a declarat că partea vătămată i-ar fi propus ei și

soțului ei „ să se prostească", astfel că s-au dezbrăcat, s-au sărutat,

s-au mângâiat iar inculpatul le-a fotografiat inițial cu un telefon mobil, iar

ulterior cu un telefon Samsung, fotografiile fiind șterse după vizualizare.

La data

de 29 octombrie 2012, prin ordonanța procurorului s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii de act sexual cu minor reținută în sarcina

inculpatei S.C.E. în infracțiunea de corupție sexuală, prev. de art. 202 alin.

(1) și alin. (2)

1

C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen.,

reținându-se că, din probele administrate în cauză nu a rezultat că învinuita

(la acel moment) ar fi întreținut acte sexuale, de orice natură, cu partea

vătămată P.D.C. în vârstă de 13 ani, ci că aceasta a săvârșit față de minoră

acte cu caracter obscen în scopul producerii de materiale pornografice (filele 34-35

u.p.)

Certificatul

medico-legal aflat la fila 7 dosar u.p. concluzionează că minora prezintă o

deflorare completă a cărei vechime nu poate fi stabilită și că aceasta nu

prezintă leziuni traumatice pe cap, gât, trunchi și membre.

Martorul U.C.

a declarat că are cunoștință, de la partea vătămata, despre existența

infracțiunii de viol, minora relatându-i că inculpatul S.A.V. o șantajează de

peste un an de zile (cu înregistrări cu caracter pornografic) pentru a

întreține relații sexuale cu ea (f. 82 instanță și 66 și urm. u.p.).- A mai

declarat martorul că inculpata S.C. ar fi penetrat-o pe partea vătămată cu un

vibrator împotriva voinței acesteia, aspect cunoscut tot de la partea vătămată.

Martorul

a infirmat existenta unei relații sentimentale între el si partea vătămată si

declară că a afirmat acest lucru în discuțiile cu inculpatul doar „pentru a

afla mai multe de la acesta" (fila 82 verso instanță)

Tribunalul

Hunedoara a arătat că probele, astfel cum au fost administrate, nu dovedesc,

mai presus de orice dubiu că în cauză suntem în prezența unei infracțiuni de

viol prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., săvârșită de inculpatul S.A.V.

Este

neîndoielnic faptul că între inculpat și partea vătămată au existat relații

sexuale, însă nu există probe cu privire la constrângerea acesteia din urmă.

Partea vătămată, în vârsta de 13 ani la data săvârșirii faptelor, a fost de

acord sa realizeze filmări cu caracter pornografic pentru a fi postate pe

site-uri de specialit. a)te, contra unor câștiguri materiale, fiind de acord

chiar sa fie penetrată cu un vibrator de către inculpată, conștientă fiind de

acțiunile sale, potrivit propriei declarații („am înțeles ca o sa mă

dezvirgineze") dar motivând ca nu i s-a părut în neregulă atâta timp „cât

nu era implicat un bărbat" (fila 69 instanță). Pe de alta parte, scopul

acestor filmări era tocmai acela de a fi postat pe diverse site-uri pentru

adulți, contra unor sume de bani, astfel ca s-a apreciat că nu exista posibilit.

a)tea constrângerii minorei cu divulgarea înregistrărilor. Motivarea că minora

nu era cunoscută pe site-uri din afara țării nu este sustenabila atâta timp cat

astfel de site-uri nu au granițe, putând fi accesate de oriunde.

Nu se

poate reține că pentru relațiile sexuale consumate lipsește consimțământul

părții vătămate din cauza vârstei sau a amenințărilor, motivează în continuare

Tribunalul Hunedoara. Astfel, nu vârsta este cea care diferențiază infracțiunea

de viol de infracțiunea de act sexual cu un minor.

Ceea ce

diferențiază cele două infracțiuni este existența sau inexistența

consimțământului (chiar și viciat din cauza vârstei), iar în cauză există un

puternic dubiu cu privire la lipsa acestuia, dubiu care ii profită inculpatului,

potrivit principiului in dubio pro reo. în ceea ce privește amenințările cu

difuzarea înregistrărilor, nici acestea nu se constituie într-o probă dincolo

de orice dubiu, atâta timp cât fuseseră înregistrate în acest scop.

De altfel,

partea vătămată i-a relatat martorului U.C., față de care pare sa aibă

sentimente, că a fost penetrată cu vibratorul de către inculpată împotriva

voinței sale (fila 67 u.p.) iar în fața instanței recunoaște că a fost de acord

„atâta timp cât nu era implicat nici un bărbat". Pe de altă parte, deși

inculpatul o viola "de câte ori își făcea timp liber", partea

vătămată nu evita compania acestuia, participând la ieșirile la iarbă verde

unde era prezent și inculpatul.

Potrivit instanței de fond,

înregistrările convorbirilor telefonice efectuate de martorul U.C. nu pot fi

acceptate ca mijloc de probă, în condițiile în care nu există date care să

certifice aparatul cu care s-a efectuat înregistrarea, data la care s-a

efectuat această înregistrare sau orice alt element care să poată fi supus unui

eventual control tehnic. Acceptarea unei astfel de interceptări ar fi contrară

procedurii legale la care este supus organului judiciar care solicită

autorizarea acestui mijloc de investigație, raportat la condițiile severe

pretinse. Pe de altă parte, Tribunalul a apreciată că înregistrările făcute de

persoane care nu sunt părți în procesul penal, cum sunt martorii, nu pot servi

ca mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât martorul nu poate justifica un

interes legitim în cauză. în situația în care martorul a cunoscut despre

săvârșirea unei infracțiuni, obligația sa legală era să se adreseze organelor judiciare

și nicidecum să se substituie acestora. Doza de subiectivism a martorului nu

poate fi trecută cu vederea de instanță, cu atât mai mult cu cât el însuși

declară că pasaje din convorbirile transcrise nu sunt reale ci au fost făcute

doar „pentru a afla cât mai multe lucruri de la inculpat". Astfel,

înregistrările făcute fără autorizare, în condiții de clandestinitate, de către

persoane care nu sunt părți într-un proces penal constituie, în opinia

Tribunalului, o încălcare a art. 26 alin. (1) din Constituție și art. 64 alin.

(2) din C. proc. pen. și, nu în ultimul rând, a disp. art. 8 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului.

S-a

considerat că fapta inculpatului S.A.V., așa cum a fost descrisă, a reținut

Tribunalul Hunedoara că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

act sexual cu un minor in forma continuata, prev. și ped. de art. 198 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta pentru care va fi

condamnat, prin schimbarea încadrării juridice potrivit dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., din infracțiunea de viol, prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La

individualizarea judiciara a pedepsei Tribunalul Hunedoara a avut in vedere, in

condițiile art. 72 C. pen., următoarele: limitele de pedeapsa prevăzute de

lege, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite determinat prin

prisma valorilor juridice ocrotite de lege si încălcate de inculpat, respectiv

inviolabilit. a)tea sexuala a minorului sub 15 ani, împrejurările concrete in

care a fost săvârșită fapta, cauza de reducere a pedepsei reglementata de art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. in condițiile in care inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, astfel că va aplica

inculpatului pedeapsa principala de 5 ani închisoare.

I-au

fost interzise inculpatului pe o durata de 2 ani, în condițiile art. 65 C.

pen., ca și pedepse complementare ce se vor executa după executarea pedepsei

principale, drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lila teza a II-a,

b) și e) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.

Pe durata

executării pedepsei principale, în condițiile art. 71 C. pen., i-au fost

interzise inculpatului, pentru aceleași considerente, drepturile civile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului,

fapta săvârșită de acesta nefiind mai puțin gravă urmare schimbării încadrării

juridice, iar pericolul concret, grevat atât pe natura faptei săvârșite cât si

a împrejurărilor în care a fost săvârșită (cunoașterea vârstei părții vătămate,

relațiile apropiate cu membrii familiei care au sporit încrederea în inculpat),

fiind actual.

În baza art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului

preventiv de la 12 octombrie 2012 la 04 martie 2013.

În ceea ce

privește infracțiunea pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. de

art. 51 din Legea nr. 161/2003, reținută în sarcina inculpatului, Tribunalul

Hunedoara a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 20 teza I C. pen.,

existând indicii ca înregistrările efectuate au fost șterse anterior

descoperirii faptei.

A considerat

că nu se poate retine că simpla deținere, ca modalit. a)te alternativă a faptei

reținută în sarcina inculpatului, poate fi circumscrisă unei infracțiuni, atâta

timp cât nu s-a făcut dovada că s-a adus o atingere relațiilor sociale

ocrotite, respectiv dreptul la viața privată a persoanei (în speță viața intimă

a acesteia). Mai mult, deținerea - ca și modalit. a)te alternativă a

infracțiunii -implică o perioadă de timp care în cauză nu a putut fi stabilită,

inculpații declarând că după vizualizare fișierele au fost șterse, iar organul

de urmărire penală nu a putut recupera nici un astfel de fișier și nici nu a

putut aduce dovezi cu privire la publicitatea acestora.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la

art. 10 lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 22 C. pen., procesul penal privind

pe inculpatul S.A.V. pentru infracțiunea prev. deart. 51 din Legea nr. 161/2003

a fost încetat.

În ceea

ce privește fapta săvârșită de inculpata S.A.C., aceasta a fost recunoscută,

iar probele administrate în faza de urmărire penală însușite de inculpată

dovedesc existența faptei. Deși scopul pentru care au fost realizate actele cu

caracter obscen nu s-a realizat, acesta a fost cel prevăzut de alin. (2)

1

al articolului 202 C. pen., astfel că inculpata a fost condamnată.

La

individualizarea judiciara a pedepsei instanța a avut in vedere, in condițiile

art. 72 C. pen., următoarele: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de

pericol social concret al faptei săvârșite, determinat prin prisma valorilor

juridice ocrotite de lege și încălcate de inculpată, respectiv împrejurările

concrete în care a fost săvârșită fapta, cauza de reducere a pedepsei

reglementată de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în condițiile în

care inculpata a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat,

astfel ca a aplicat acesteia pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

Pe

durata executării pedepsei principale, în condițiile art. 71 C. pen., i-au fost

interzise inculpatei, drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, b) și e) C. pen.

Având în

vedere persoana inculpatei care nu are antecedente penale și are un copil minor

în vârstă de 3 ani, Tribunalul Hunedoara a apreciat că scopul pedepsei, așa cum

este reglementat de art. 52 C. pen., poate fi realizat și fără executare în

regim privativ de libertate astfel că, în baza art. 81, 82 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei S.C.E. pe

durata unui termen de încercare de 5 ani.

Prin apelul formulat

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Biroul

Teritorial Hunedoara a solicitat desființarea hotărârii atacate și pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru

ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată la o pedeapsă

rezultantă mai severă în raport cu gravitatea faptelor comise arătând

următoarele:

S-a

arătat, în primul rând, că instanța de judecată a dispus, în mod greșit, în

baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei

inculpatului S.A.V. din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu

un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., deoarece din întregul material probator administrat în cauză a rezultat

că inculpatul, în perioada august 2011-septembrie 2012, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată P.D.C.,

prin amenințări și constrângeri, cunoscând că are vârsta de 13 ani. S-a

susținut că inculpatul a întreținut raporturile sexuale cu victima minoră fără

știrea soției sale și că din întregul material probator administrat (declarația

părții vătămate, declarațiile martorilor, transcrierile convorbirilor

telefonice dintre inculpat și martor) a rezultat fără tăgadă că raporturile

sexuale s-au consumat fără acordul victimei.

S-a mai

afirmat că înlăturarea de către prima instanță a înregistrărilor convorbirilor

telefonice (cu motivarea că au fost efectuate în condiții de clandestinitate,

fără autorizare și de către persoane care nu sunt părți) este contrară

prevederilor legale, deoarece art. 91 C. proc. pen. permite astfel de

înregistrări.

În al doilea

rând, s-a criticat hotărârea pronunțată de Tribunalul Hunedoare întrucât în mod

greșit s-a dispus - în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C.

proc. pen. raportat la art. 22 C. pen. - încetarea procesului penal privind pe

inculpatul S.A.V., pentru infracțiunea prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

Ministerul

Public a precizat că tocmai deținerea materialelor pornografice a fost avută în

vedere, atât de prima instanță cât și de instanța de control judiciar, la

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. în plus susținerile

instanței cum că simpla deținere, fără a fi evidențiată o perioadă de timp și

fără a se aduce atingere relațiilor sociale ocrotite - respectiv dreptul la

viața privată a persoanei - reprezintă o adăugare la textul de lege care

incriminează această infracțiune. S-a menționat că inculpatul nu a avut

intenția vreun moment să se desisteze și că ștergerea materialelor pornografice

s-a realizat doar la momentul la care inculpatul a aflat de plângerea penală

formulată împotriva sa.

S-a solicitat

restituirea cauzei la prima instanță, întrucât aceasta, deși a dispus încetarea

procesului penal în temeiul art. 1 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)

C. pen., nu a aplicat inculpatului și o sancțiune cu caracter administrativ,

așa cum imperios o cereau dispozițiile art. 345 alin. ultim C. proc. pen.

În al

treilea rând, parchetul a considerat că în mod greșit s-au aplicat în cauză

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. față de inculpatul S.A.V.,

precizând că la termenul de judecată din data de 14 februarie 2013, cei doi

inculpați au invocat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., cererea

fiind respinsă de instanță în cazul inculpatului S.A.V., iar ulterior s-a

trecut la cercetarea judecătorească și s-au administrat probe, motiv pentru

care. după finalizarea cercetării judecătorești, instanța nu mai putea face

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Un alt

motiv de apel invocat a fost acela că instanța a aplicat inculpaților pedepse

mult prea mici, iar in cazul inculpatei S.C.E., instanța ar fi trebuit să

mențină măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de

aceasta.

În final,

hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru că prima instanță nu a

dispus, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 prelevarea probelor

biologice de la condamnați, așa cum s-ar fi impus în baza pct. 14, respectiv 16

din Anexa la Legea nr. 76/2008.

Prin apelul formulat,

inculpatul S.A.V. a criticat sentința primei instanțe pentru netemeinicie

solicitând desființarea sentinței apelate, rejudecarea cauzei și aplicarea unei

pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de legea penală.

A

susținut apelantul inculpat că pedeapsa aplicată este relativ ridicată, raportat

la limitele de pedeapsă ale infracțiunii, la modul de săvârșire a acesteia, la

circumstanțele cauzei și la persoana inculpatului. A arătat că, încă de la

început, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptelor, că este la

primul contact cu legea penală, că suferă de anumite afecțiuni psihice și că o

condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea ei efectivă ar crea riscul

pierderii familiei.

Prin apelul

formulat, partea vătămată P.D.C. a criticat sentința primei instanțe solicitând

desființarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatului S.A.V. pentru

săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă.

A

considerat că prima instanță a greșit atunci când a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea de viol în

infracțiunea de act sexual cu un minor, arătând că partea vătămată a fost de

acord cu realizarea materialelor cu caracter pornografic, atâta timp cât nu era

implicat și inculpatul, dar că nici un moment nu a fost de acord să întrețină

relații sexuale cu acesta.

A

precizat că, în mod greșit prima instanță a dispus încetarea procesului penal

pentru infracțiunea de pornografie infantilă' prin sisteme informatice,

susținând că inculpatul în mod constant a recunoscut producerea materialelor

pornografice.

A

apreciat că prima instanță a aplicat o pedeapsă netemeinică inculpatului S.A.V.,

circumstanțele concrete în care s-au produs infracțiunile, perseverența

infracțională a inculpatului, vârsta tânără a părții vătămate și consecințele

viitoare asupra psihicului părții vătămate justificând aplicarea unor pedepse

mai severe.

În

ultimul rând, a criticat hotărârea primei instanțe întrucât aceasta nu a

acordat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli J., constând în contravaloarea

cheltuielilor de deplasare la instanță, Parchet și la psiholog.

Prin Decizia

penală nr. nr. 99/ A din 17 mai 2013, Curtea de Apel Alba Iulia,

secția penală și pentru cauze cu minori,

a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara și de partea vătămată P.D.C.

prin reprezentant legal P.G.M. împotriva sentința penală nr. 44 din 04 martie

2013 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, și în consecință:

A

desființat sentința penală atacată, numai sub aspectul laturii penale privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., pentru infracțiunea de

act sexual cu un minor în formă continuată comisă de inculpatul S.A.V., a

greșitei încetări a procesului penal privind pe același inculpat pentru

infracțiunea prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și a omisiunii

aplicării dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 în privința

inculpaților S.A.V. și S.C.E. și, procedând la o nouă judecată a cauzei în

aceste limite:

A înlăturat

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce privește

condamnarea inculpatului S.A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu

un minor în formă continuată prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

A

condamnat pe inculpatul S.A.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an

interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a,

lit. b) și e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă

prin sisteme informatice prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În baza art.

33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) și a art. 35 alin. (3) C. pen., a

contopit pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile

prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și e) C. pen. aplicată

inculpatului S.A.V. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 198 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin sentința penală atacată, cu

pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor civile prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și e) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în pedeapsa cea

mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile prev.

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și e) C. pen.

În baza art.

71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile civile prev. de art.

64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) și e) C. pen.

În baza

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea

probelor biologice de la inculpații S.A.V. și S.C.E. în vederea introducerii

profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza

art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen. a făcut aplicarea art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.A.V..

În baza

art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă timpul reținerii și al

arestării preventive începând cu data de 12 octombrie 2012 și până la 17 mai

2013.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, în măsura în care

nu contravin prezentei decizii.

A respins apelul declarat de

inculpatul S.A.V. împotriva aceleiași sentințe penale.

Verificând

legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, a actelor

și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat următoarele:

I. Starea de fapt, analiza mijloacelor

de probă și dreptul intern aplicabil

Din

coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate

și ale inculpaților din faza de urmărire penală și de judecată, procesele

verbale de percheziție domiciliară și informatică, declarațiile martorilor

audiați în faza de urmărire penală și de judecată, procesul verbal conținând

transcrierea convorbirilor dintre martorul U.C. și inculpatul S.A.V. a rezultat

că Tribunalul Hunedoara a reținut o stare de fapt parțial corectă.

Curtea de Apel

Alba Iulia a reținut că faptele inculpatei S.C.E. sunt dovedite în cauză și

astfel, în mod corect Tribunalul a dispus condamnarea acesteia pentru

săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală prev. de art. 202 alin. (1) și

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Probele

administrate în cauză atestă faptul că inculpata S.C.E., în perioada august

2011- septembrie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale a săvârșit

acte cu caracter obscen asupra părții vătămate P.D.C. (minoră în vârstă de 13

ani) în scopul producerii de materiale pornografice.

Curtea de Apel

Alba Iulia, în dezacord cu opinia primei instanțe, a reținut că faptele

inculpatului S.A.V., care în perioada august 2011- septembrie 2012, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut raporturi sexuale cu partea

vătămată P.D.C. și care a produs materiale pornografice cu minori prin intermediul

sistemelor informatice întrunesc elementele constitutive atât ale infracțiunii

de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cât și pe cele ale infracțiunii de pornografie

infantilă prin sisteme informatice prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr.

161/2003.

În baza

propriei sale analize Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că partea vătămată

minoră (în vârstă de 13 ani la data faptelor) și inculpata S.C.E. se cunoșteau

anterior momentului săvârșirii faptelor deduse judecății, fiind amice, iar după

căsătoria celor doi inculpați, aceștia și partea vătămată s-au vizitat în dese

rânduri.

În luna august

2011, partea vătămată P.D.C. și cei doi inculpați din prezenta cauză, S.A.V. și

S.C.E., au convenit să realizeze materiale pornografice constând în filme și

poze, fără ca instanța să poată stabili cu certitudine dacă inițiativa

realizării materialelor pornografice a aparținut celor doi inculpați sau părții

vătămate. Cert este că părțile au convenit ca materialele pornografice să fie

realizate prin fotografierea și filmarea de către

inculpatul

S.A.V. a momentelor în care partea vătămată și inculpata S.C.E., complet

dezbrăcate, se sărutau și se mângâiau pe corp și în zona organelor genitale.

Fotografiile și filmele cu caracter pornografic erau realizate cu aparatul de

fotografiat aparținând inculpaților și după momentul realizării lor erau

vizionate de cele trei persoane implicate, erau descărcate pe un calculator

aparținând părții vătămate și erau transferate pe un stick aparținând

inculpaților.

După ce

părțile au produs de comun acord aceste materiale pornografice, în cursul lunii

septembrie 2011 inculpatul S.A.V. i-a propus părții vătămate minore P.D.C. să

întrețină raporturi sexuale fără știrea soției sale. Propunerea a fost

îmbrățișată de partea vătămată și urmare a acordului său cei doi au întreținut

raporturi sexuale până în luna septembrie a anului 2012, moment în care

relațiile sexuale dintre părți au ajuns la cunoștința martorului U.C. Andrei.

La rândul său, partea vătămată personal i-a spus despre cele întâmplate

unchiului său P.C. care l-a anunțat pe tatăl părții vătămate.

Curtea de Apel

Alba Iulia a reținut starea de fapt mai sus expusă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe.

Astfel,

afirmațiile părții vătămate din cuprinsul declarațiilor date în faza de

urmărire penală (filele 12-16) și în fața primei instanțe (fila 69) cum că,

împreună cu cei doi inculpați, a produs materiale pornografice prin fotografierea

și filmarea ei de către inculpatul S.A.V., în timp ce era dezbrăcată și se

săruta, se mângâia în zona organelor genitale și întreținea acte sexuale cu

ajutorul unui vibrator cu inculpata S.C.E. sunt susținute de declarațiile

ambilor inculpați, atât din faza de urmărire penală (filele 22-26, 37-42) cât

și din cea de judecată(filele 62 și 63). Ambii inculpați au recunoscut faptul

că partea vătămată a venit la domiciliul lor, că atât aceasta cât și inculpata S.C.E.

s-au dezbrăcat complet și că în timp ce se sărutau și se mângâiau erau filmate

și fotografiate de inculpatul S.A.V.

Contradictorii

sunt, însă, susținerile părților cu privire la inițiativa realizării

materialelor pornografice și la folosirea sau nu a unui vibrator în timpul

filmărilor. Dacă partea vătămată susține constant că inculpații au avut

inițiativa, că tot ei au fost cei care au determinat-o să realizeze

fotografiile și pozele cu promisiunea unor câștiguri financiare viitoare

însemnate, că la momentul filmărilor se utiliza de către inculpata S.C.E. și un

vibrator, inculpații susțin că, dimpotrivă, partea vătămată a fost cea care a

venit la domiciliul lor și le-a solicitat să o fotografieze și să posteze

ulterior fotografiile pe un site de specialitate, în schimbul foloaselor

materiale și că niciodată nu au deținut un vibrator.

S-a apreciat

că, indiferent care dintre părți a avut inițiativa producerii de materiale

pornografice și indiferent dacă la filmări s-a folosit sau nu și un vibrator

pentru întreținerea de către partea vătămată de acte sexuale, cert este că

aceste materiale pornografice au fost realizate (fotografii și filme cu

caracter sexual explicit), că ele au fost descărcate în calculator și că

ulterior au fost încărcate pe un stick aparținând inculpaților.

Faptul că

imaginile realizate de către inculpatul S.A.V. erau descărcate pe calculator și

ulterior pe un stick (fiind distruse ulterior, la data la care faptele lor au

devenit publice) este atestat de declarațiile părții vătămate și de

recunoașterea inculpatului din cuprinsul convorbirii telefonice cu martorul U.C.,

convorbire înregistrată de martor și transcrisă în cuprinsul procesului verbal

existent la filele 70-79 dup. Referitor la aceste convorbiri telefonice

transcrise ulterior de către organele de poliție, Curtea a făcut următoarele

precizări:

Contrar

susținerilor primei instanțe, a apreciat că înregistrarea convorbirilor dintre

martorul U.C. și inculpatul S.A.V. poate constitui mijloc de probă. S-a pornit

de la dispozițiile art. 64 C. proc. pen., a cărui denumire marginală este

„mijloacele de probă" și de la cele ale art. 91

6

C. proc. pen.,

a cărui denumire marginală este „verificarea mijloacelor de probă".

În

cuprinsul art. 64 C. proc. pen., înregistrările audio sau video sunt enumerate

printre mijloacele de probă, înscriindu-se în regula generală că probele nu au

o valoare dinainte stabilită, ceea ce înseamnă că pot contribui la aflarea

adevărului în măsura în care formează încrederea că reflectă corect existența

și conținutul unei convorbiri sau imaginea unei persoane, a unui obiect sau a

unui loc. Fără îndoială că, pentru cei care au obligația să facă aprecierea

probelor, aceste

interceptări și înregistrări produc

încredere, deoarece ele au fost obținute fără ca cei care au fost înregistrați

audio sau video să știe și să ascundă fapte reale sau să inventeze fapte

nereale.

S-a

statuat în alin. (1) al art. 91

6

C. proc. pen. că mijloacele de

probă prevăzute în Secțiunea V

1

„Interceptările și înregistrările

audio și video" pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părților

sau din oficiu.

Potrivit alin.

(2) al art. 91

6

C. proc. pen., înregistrările prevăzute în prezenta

secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă

când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au avut cu terții.

Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise

de lege.

Textele legale

mai sus citate fac distincție între înregistrările efectuate de părți sau de

alte persoane care privesc propriile comunicări, pe de o parte, și alte

înregistrări efectuate de părți sau alte persoane, pe de altă parte. în timp ce

primele constituie mijloace de probă, celelalte pot constitui mijloace de robă dacă

nu sunt interzise de lege.

Curtea a

considerat că este dreptul celor interesați - părțile din proces, procurorul,

instanța de judecată - să aibă îndoieli asupra corectitudinii celor

înregistrate, în totul sau în parte, mai ales dacă nu se încadrează în

ansamblul probelor administrate. în cazul unor astfel de suspiciuni de

falsificare, la cererea părților, a procurorului sau din oficiu, instanța poate

dispune supunerea înregistrărilor audio sau video expertizei tehnice, care să

verifice autenticitatea și continuitatea înregistrărilor. Ca urmare, aceste

înregistrări audio sau video servesc ca mijloace de probă în procesul penal

prin ele însele, dacă nu sunt contestate, sau prin confirmarea lor de expertiza

tehnică, dacă au existat îndoieli asupra conformității lor cu realit. a)tea.

În

prezenta cauză martorul U.C. a înregistrat propria convorbire telefonică

purtată cu inculpatul S.A.V., fără ca acesta din urmă să aibă cunoștință despre

această înregistrare (deși la un moment dat în timpul convorbirii inculpatul

și-a manifestat temerea că ar fi înregistrat-fila 79). Această înregistrare a

propriei comunicări constituie mijloc de probă, după cum expres o arată

dispozițiile legale mai sus citate. Dacă instanța avea îndoieli asupra

autenticității acesteia, sau asupra corectitudinii transcrierii înregistrării

audio, trebuia să pună în discuție și, ulterior, să dispună efectuarea unei

expertize tehnice care să verifice autenticitatea înregistrării și nu să

considere, fără nici un fel de verificare, că ele nu pot fi acceptate ca

mijloace de probă.

S-a arătat că

prima instanță nu și-a manifestat îndoielile cu privire la conținutul

înregistrărilor și cu privire la falsificarea acestora în nici un moment, la

nici unul dintre termenele de judecată acordate, ci doar la momentul

deliberării și pronunțării sentinței a hotărât că sunt ilegal obținute și le-a

înlăturat.

Susținerile

primei instanțe referitoare la certificarea aparatului cu care au fost

efectuate înregistrările, cu privire la data efectuării înregistrării, cu

privire la faptul că martorul ce a efectuat înregistrarea nu poate justifica un

interes legitim în cauză și că acesta s-a substituit organelor de urmărire

penală pe care ar fi trebui să le încunoștințeze despre săvârșirea unei

infracțiuni nu pot schimba caracterul de mijloc de probă al înregistrărilor

furnizate de martor, înregistrări ce privesc propriile sale convorbiri.

Curtea a

constatat că în cuprinsul convorbirii sale telefonice cu martorul U.C.,

inculpatul S.A.V. a recunoscut existența filmărilor cu caracter pornografic și

a recunoascut întreținerea raporturilor sexuale cu partea vătămată minoră. Mai

mult, chiar inculpatul este cel ce, fără nici o provocare din partea

martorului, î-a sugerat acestuia ca partea vătămată să declare organelor de

poliție că, aflându-se la el în vizită, aceasta a găsit printre lucrurile

soției un vibrator și că, din curiozitate, s-a jucat cu acesta împreună cu

soția sa (fila 70 d.u.p.) și că regretă durerile fizice produse părții vătămate

prin folosirea vibratorului (fila 76). Tot inculpatul a recunoscut, în

cuprinsul convorbirii telefonice purtate cu martorul menționat, că materialele

pornografice produse în timp ce soția sa și partea vătămată erau dezbrăcate, se

sărutau și se mângâiau au fost stocate pe un cârd ce a fost introdus în

calculator, spre a fi descărcate și vizionate (filele 78-79). In fine,

inculpatul, în mod constant, îl asigura pe martor că toate imaginile au fost

"arse" în sensul că au fost distruse, că nu au fost postate pe

site-uri de profil și că nu au fost date altor persoane.

Declarațiile

martorilor U.C. și P.C. au confirmat starea de fapt reținută. Ambii martori au

menționat că au aflat aproximativ în același timp de la partea vătămată despre

întreținerea actelor sexuale și despre producerea materialelor pornografice.

Tot martorii sunt și persoanele ce poartă primele discuții cu inculpații, discuții

în cadrul cărora fie inculpații recunosc producerea filmărilor (U.C.), fie

neagă faptele încercând să se disculpe și să plaseze responsabilitatea pe

umerii martorului U.C.

În fine,

inculpații au recunoscut parțial săvârșirea faptelor, în sensul că inculpata S.C.E.

a recunoscut că se săruta și se mângâia cu partea vătămată în timp ce erau

complet dezbrăcate și fotografiate și filmate de inculpatul S.A.V. Acesta din

urmă, la rândul său, a recunoscut producerea materialelor cu caracter

pornografic și întreținerea de acte sexuale cu partea vătămată minoră, cu

acordul acesteia și nu contrar voinței minorei (asupra acestei chestiuni

instanța de apel va reveni la momentul analizării motivelor de apel).

Concluzionând,

instanța de apel a constatat că probele administrate în cauză dovedesc starea

de fapt, astfel cum ea mai sus a fost reținută, faptele săvârșite de inculpata S.C.E.

mtrunind elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală prev. de

art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar

faptele săvârșite de inculpatul S.A.V. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă prin sisteme

informatice prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și, respectiv de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

II. Analiza

motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara și de inculpatul S.A.V.

II.l. Critica

Ministerului Public referitoare la greșita schimbare a încadrării juridice a

faptelor inculpatului de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată

minoră din infracțiunea de viol. prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor

prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a

fost considerată neîntemeiată.

S-a arătat că

Tribunalul Hunedoara a reținut că inculpatul a întreținut relații sexuale cu

partea vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, cu acordul acesteia și nu prin

folosirea amenințării așa cum se susține în actul de trimitere în judecată.

Curtea

de Apel Alba Iulia, în baza propriei sale analize, a reținut, asemeni primei

instanțe, că este neîndoielnic că inculpatul S.A.V. și partea vătămată P.D.C.

au întreținut raporturi sexuale. În lipsa oricăror probe contrare, întreținerea

raporturilor sexuale s-a realizat cu consimțământul părții vătămate.

Partea

vătămată, fie din proprie inițiativă, fie la insistențele inculpaților, a fost

de acord cu realizarea materialelor cu caracter pornografic, materiale ce urmau

a fi postate pe site-uri de specialit. a)te. Tot din declarațiile părții

vătămate rezultă că aceasta a înțeles faptul că în cadrul filmărilor ce urmau a

fi realizate va avea prima experiență de natură sexuală și a fost de acord cu

aceasta. Susținerile acesteia că, ulterior primelor filmări, inculpatul S.A.V.

a determinat-o prin amenințări să întrețină raporturi sexuale cu el fără știrea

soției nu sunt susținute de probele administrate în cauză.

Partea

vătămată a acceptat întreținerea raporturilor sexuale mai bine de un an de zile

fără a reclama cuiva (părinți, martori, soției inculpatului, organelor de

poliție) că este victima amenințărilor inculpatului și că, sub imperiul acestor

amenințări, este obligată a întreține raporturi sexuale.

Inculpatul

S.A.V. nu a recunoscut nici un moment folosirea amenințărilor pentru întreținerea

raporturilor sexuale cu partea vătămată minoră ci, dimpotrivă a negat vehement

aceste amenințări în cuprinsul convorbirii telefonice purtate cu martorul U.C.,

în cadrul cărora recunoscuse existența filmărilor cu caracter pornografic,

implicarea soției sale și întreținerea raporturilor sexuale, dar a negat

constant folosirea violenței verbale.

Soția

inculpatului, coinculpata S.C.E., nu a avut cunoștință de întreținerea

raporturilor sexuale nici de folosirea violenței fizice sau verbale pentru

determinarea părții vătămate să accepte întreținerea raporturilor sexuale.

Cei doi

martori audiați în cauză, tatăl și unchiul părții vătămate, au cunoscut doar

relatările părții vătămate, fără ca în toată perioada de timp anterioară să fi

observat personal sau să fi perceput din atitudinea părții vătămate că aceasta

ar fi forțată în vreun fel de inculpat să întrețină raporturi sexuale. Mai

mult, fosta concubină a unchiului părții vătămate, O.A. (fila 83) relatează că,

personal a întrebat-o pe partea vătămată despre întreținerea raporturilor

sexuale și că, în replică, partea vătămată a râs și a spus că este enervată și

că nu mai dorește continuarea discuției.

Pentru a

concluziona, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că inculpatul S.A.V. a

întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră dar nu există probe ce

să ateste că aceste raporturi s-au consumat ca urmare a amenințărilor

inculpatului.

A considerat

că susținerile Ministerului Public, în sensul că simplul fapt că partea

vătămată era un copil în vârsta de 13 ani și că, datorită acestei vârste

fragede nu a fost în măsură a percepe consecințele postării de imagini pe

site-urile pornografice ce nu au granițe, nu sunt în măsură a schimba datele

problemei. Deși partea vătămată avea vârsta de 13 ani, încă de la început,

aceasta a înțeles că urmează a întreține primul act sexual, și-a manifestat

acordul și acordul său a continuat a fi dat în timp, cu ocazia filmărilor. Mai

mult, din cuprinsul raportului de evaluare psihologică a minorei (fila 78 din

dosarul primei instanțe) rezultă faptul că aceasta prezenta unele tulburări

emoționale care ar fi putut fi cauzate de un abuz sexual emoțional, dar că nu

are coșmaruri, nu există dureri fizice, frică, teama de contact fizic, fobii,

ostilit. a)te față de sexul opus și că se încadrează în limitele largi ale

normalului. Or, în aceste condiții Curtea nu a regăsit elemente care să o

determine să aprecieze că partea vătămată, datorită vârstei, nu a exprimat un

consimțământ valabil la momentul întreținerii raporturilor sexuale.

II.2. S-a

apreciat ca fiind întemeiată critica Ministerului Public legată de faptul că

prima instanță, în mod greșit a dispus în baza art. 1 1 pct. 2 lit. b) rap. la

art. 10 lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 22 C. pen. încetarea procesului

penale privind pe inculpatul S.A.V. pentru infracțiunea prev. de art. 51 din

Legea nr. 161/2003.

Legiuitorul,

în cuprinsul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sancționează cu

închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi fapta persoanei

care produce în vederea răspândirii, oferă sau pune la dispoziție, răspândește

sau transmite, procură pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice

cu minori prin sisteme informatice ori deține, fără drept, materiale

pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a

datelor informatice.

Termenul de

„sisteme informatice" este definit în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 161/2003, în care se arată că „prin sistem informatic se înțelege orice

dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație

funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a

datelor, cu ajutorul unul program informatic."

Termenul de

„prelucrare automată a datelor" respectiv „program informatic" sunt

definite în art. 35 alin. (1) lit. b) și c) din aceeași Lege.

Potrivit

art. 35 alin. (1) lit. b), prin prelucrarea automată a datelor se înțelege

procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin

intermediul unui program informatic, iar prin „program informatic" se

înțelege un ansamblu de instrucțiuni care pot fi executate de un sistem

informatic în vederea obținerii unui rezultat determinat.

În fine,

în ceea ce privește noțiunea de materiale pornografice cu minori, aceasta este

definită în art. 35 alin. (1) lit. i) din Lege, arătându-se că: „prin material

pornografic cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având

un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca

un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deși nu

prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un

comportament sexual explicit."

Or, în

prezenta cauză, inculpatul S.A.V., după cum rezultă atât din declarațiile sale

cât și din declarațiile părții vătămate, dar și din declarațiile inculpatei S.C.E.,

a produs materiale pornografice cu minori în vederea răspândirii acestora. Cu

ajutorul unui aparat de

fotografiat, inculpatul a imortalizat

și, respectiv, filmat momentele în care soția sa și victima minoră aveau comportamente

sexuale explicite, în sensul că se sărutau, se mângâiau și foloseau un

vibrator, dezbrăcate fiind. Aceste materiale pornografice, indiferent că au

fost realizate la inițiativa părții vătămate sau a inculpatului S.A.V. erau

produse în vederea răspândirii, în concret în vederea postării lor pe site-uri

cu profil porno