ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6254/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 409 și art. 410

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva

sentinței penale nr. 618 din 26 iunie 1965 a Tribunalului Popular al Raionului

Botoșani, precum și a deciziei penale nr. 1722 din 06 octombrie 1965 a

Tribunalului Regional Suceava, pe motiv că fapta, pentru care a fost condamnat

inculpatul D.S., nu este prevăzută de legea penală, solicitându-se achitarea

acestuia și înlăturarea măsurii de siguranță a confiscării obiectelor din aur,

precum și a pedepsei complimentare a confiscării parțiale a averii.

Prin sentința penală nr. 618 din 26

iunie 1965, pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Botoșani, în

baza art. 1, art. 2 lit. a) și art. 38 din Decretul nr. 210/1960, combinat cu

art. 268

28

lit. a) C. pen. și art. 157 C. pen., a fost condamnat

inculpatul D.S. la 6 luni închisoare corecțională.

În baza art. 25 C. pen., combinat cu

art. 158 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa confiscării parțială a

averii constând în 77 de bijuterii din aur, înscrise în procesul verbal din 5

aprilie 1965.

În baza art. 80 C. pen., au fost

confiscate și 86 monede din aur, care împreună cu bijuteriile s-a dispus să fie

predate B.N.

Pentru a se pronunța această

sentință, s-a reținut că inculpatul D.S. a deținut ilegal 86 monede din aur,

care au fost găsite de organele de miliție în luna noiembrie 1964.

Recursul declarat de către

inculpatul D.S. împotriva sentinței penale nr. 618, a fost respins, ca nefondat,

prin decizia penală nr. 1722 din 6 octombrie 1965 a fostului Tribunal Regional

Suceava.

Cu privire la motivele invocate în

recursul în anulare, constând în aceea că, fapta pentru care a fost condamnat

inculpatul nu este prevăzută de legea penală, se constată că este fondat,

întrucât cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea

vădită a legii.

Potrivit art. 1 din Decretul nr.

210/1960, deținerea cu orice titlu a mijloacelor de plată străine și a

metalelor prețioase, precum și a operațiunilor de orice fel cu acestea,

constituie monopol valutar de stat fiind interzise, cu excepțiile expres

prevăzute de lege, iar nerespectarea acestor dispoziții, în cazul în care

aceasta constituia infracțiunea se pedepsea potrivit art. 38, în conformitate

cu legea penală.

De asemenea, conform art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, nerespectarea obligațiilor legale privind predarea,

cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau

a pietrelor prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea în alte condiții

decât cele prevăzute în mod expres prin lege, erau prevăzute infracțiuni și se

pedepsea cu închisoare corecțională de la un la 6 ani.

Aceste dispoziții încriminatoare în

actele normative menționate, vizau anumite categorii sociale și erau în

contradicție atât cu Constituția României în vigoare la data adoptării lor, cât

și cu D.U.D.O.

De altfel, Constituția din anul

1952, în art. 12 a prevăzut că dreptul de proprietate asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei

auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de

moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.

În art. 17 din D.U.D.O. proclamată

la 10 decembrie 1948, prin rezoluția Adunării Generale a O.N.U. s-a statuat că

orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod

arbitrar de proprietatea sa.

Având în vedere caracterul imperativ

al Dispozițiilor Constituționale așa cum au evoluat ele în timp și de forța

juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional, se

constată că dispozițiile din Decretul nr. 210/1960, cum și art. 268

28

A C. pen. anterior, erau menite să lipsească pe cetățeanul român de

proprietatea sa în mod abuziv, fiind deci neconstituționale în raport cu însăți

legea fundamentală română în vigoare, atât la data încriminării obligației de

cedare a valorilor arătate, cât și la data săvârșirii faptei.

Pedeapsa complementară a confiscării

averii care era aplicată pe lângă pedeapsa închisorii avea menirea să aducă

atingere dreptului de proprietate.

Așa fiind, se constată că Decretul

nr. 210/1960 și disp. art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, suprima

un drept fundamental acela de proprietate care era garantat de legea

fundamentală, situație inacceptabilă într-o ordine juridică firească.

Conchizând deci, că atât disp. art.

1 din Decretul nr. 210/1960 care sunt similare cu cele prevăzute de Legea nr.

284/1947, precum și ale art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, fiind

neconstituționale, recursul în anulare declarat este fondat, urmând a fi admis

și în consecință se vor casa cele două hotărâri, iar în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va dispune

achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat.

Se va înlătura măsura de siguranță a

confiscării speciale, precum și pedeapsa complementară a confiscării parțiale a

averii.

Văzând și disp. art. 189 și urm. C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 618 din 26 iunie 1965 a Tribunalului

Popular al Raionului Botoșani și deciziei penale nr. 1722 din 6 octombrie 1965

a Tribunalului Regional Suceava, privind inculpatul D.S.

Casează hotărârile atacate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 1, art. 2 lit. a) și art. 38 din Decretul nr.

210/1960, combinat cu art. 268

28

C. pen. anterior.

Înlătură măsura de siguranță a

confiscării speciale și pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de

400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 noiembrie 2004.