ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6254/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 618 din 26 iunie 1965 a Tribunalului Popular al Raionului Botoșani, precum și a deciziei penale nr. 1722 din 06 octombrie 1965 a Tribunalului Regional Suceava, pe motiv că fapta, pentru care a fost condamnat inculpatul D.S., nu este prevăzută de legea penală, solicitându-se achitarea acestuia și înlăturarea măsurii de siguranță a confiscării obiectelor din aur, precum și a pedepsei complimentare a confiscării parțiale a averii.

Prin sentința penală nr. 618 din 26 iunie 1965, pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Botoșani, în baza art. 1, art. 2 lit. a) și art. 38 din Decretul nr. 210/1960, combinat cu art. 268 28 lit. a) C. pen. și art. 157 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.S. la 6 luni închisoare corecțională. În baza art. 25 C. pen., combinat cu art. 158 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa confiscării parțială a averii constând în 77 de bijuterii din aur, înscrise în procesul verbal din 5 aprilie 1965. În baza art. 80 C. pen., au fost confiscate și 86 monede din aur, care împreună cu bijuteriile s-a dispus să fie predate B.N. Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că inculpatul D.S.

a deținut ilegal 86 monede din aur, care au fost găsite de organele de miliție în luna noiembrie 1964. Recursul declarat de către inculpatul D.S. împotriva sentinței penale nr. 618, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1722 din 6 octombrie 1965 a fostului Tribunal Regional Suceava. Cu privire la motivele invocate în recursul în anulare, constând în aceea că, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, se constată că este fondat, întrucât cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea vădită a legii.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 210/1960, deținerea cu orice titlu a mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase, precum și a operațiunilor de orice fel cu acestea, constituie monopol valutar de stat fiind interzise, cu excepțiile expres prevăzute de lege, iar nerespectarea acestor dispoziții, în cazul în care aceasta constituia infracțiunea se pedepsea potrivit art. 38, în conformitate cu legea penală. De asemenea, conform art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, nerespectarea obligațiilor legale privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase sau a pietrelor prețioase, ori efectuarea de operații cu acestea în alte condiții decât cele prevăzute în mod expres prin lege, erau prevăzute infracțiuni și se pedepsea cu închisoare corecțională de la un la 6 ani.

Aceste dispoziții încriminatoare în actele normative menționate, vizau anumite categorii sociale și erau în contradicție atât cu Constituția României în vigoare la data adoptării lor, cât și cu D.U.D.O. De altfel, Constituția din anul 1952, în art. 12 a prevăzut că dreptul de proprietate asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege. În art. 17 din D.U.D.O. proclamată la 10 decembrie 1948, prin rezoluția Adunării Generale a O.N.U. s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Având în vedere caracterul imperativ al Dispozițiilor Constituționale așa cum au evoluat ele în timp și de forța juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional, se constată că dispozițiile din Decretul nr. 210/1960, cum și art. 268 28 A C. pen. anterior, erau menite să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind deci neconstituționale în raport cu însăți legea fundamentală română în vigoare, atât la data încriminării obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data săvârșirii faptei. Pedeapsa complementară a confiscării averii care era aplicată pe lângă pedeapsa închisorii avea menirea să aducă atingere dreptului de proprietate. Așa fiind, se constată că Decretul nr. 210/1960 și disp.

art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, suprima un drept fundamental acela de proprietate care era garantat de legea fundamentală, situație inacceptabilă într-o ordine juridică firească. Conchizând deci, că atât disp. art. 1 din Decretul nr. 210/1960 care sunt similare cu cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, precum și ale art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, fiind neconstituționale, recursul în anulare declarat este fondat, urmând a fi admis și în consecință se vor casa cele două hotărâri, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat. Se va înlătura măsura de siguranță a confiscării speciale, precum și pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii.

Văzând și disp. art. 189 și urm. C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 618 din 26 iunie 1965 a Tribunalului Popular al Raionului Botoșani și deciziei penale nr. 1722 din 6 octombrie 1965 a Tribunalului Regional Suceava, privind inculpatul D.S. Casează hotărârile atacate. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 1, art. 2 lit. a) și art. 38 din Decretul nr. 210/1960, combinat cu art. 268 28 C. pen. anterior. Înlătură măsura de siguranță a confiscării speciale și pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2004.