ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6211/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2438 din 9

septembrie 1961, Tribunalul Popular al Raionului Râmnicu Vâlcea a condamnat pe

inculpatul D.N. la:

- 6 luni închisoare, pentru

comiterea delictului de deținere clandestină de monede de aur cedabile,

prevăzut de art. 268

28a

C. pen. anterior, în condițiile art. 157 din

același cod.

Prin aceeași sentință, în baza art.

80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea unui număr de 4 monede din aur,

individualizate în procesul-verbal întocmit la data de 18 iunie 1961.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, la data de 3 mai 1961, cu ocazia unei percheziții

domiciliare, au fost depistate în locuința inculpatului 4 monede din aur,

deținute în mod clandestin.

Hotărârea primei instanțe a rămas

definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat, de către

Tribunalul Regional Argeș, prin decizia penală nr. 1765 din 11 decembrie 1961.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 409 și a art. 410

alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare,

considerându-le ca fiind pronunțate cu încălcarea legii.

În motivarea recursului în anulare

se arată că dispozițiile legale, în temeiul cărora inculpatul D.N. a fost

condamnat, art. 268

28a

C. pen. anterior, erau în contradicție cu

Constituția României în vigoare la data adoptării și aplicării actelor

normative la acea dată cât și în D.U.D.O.

Astfel, în concret, au fost

încălcate prevederile art. 15 și 17 din Constituția României din 1923 prin care

se prevedea că nici o lege, nu poate dispune confiscarea averii, iar

proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză

de utilitate publică, precum și cele ale art. 8 și 9 din Constituția adoptată

în anul 1948, unde se arată că „proprietatea particulară agonisită prin muncă

și economisire se bucură de o protecție specială”, iar expropierile pentru

cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu o justă

despăgubire, același lucru fiind prevăzut și în art. 12 al Constituției din

1952, unde se arată că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei

auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de

moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.

Aceste dispoziții legale, sunt în

concordanță cu D.U.D.O., proclamată la data de 10 decembrie 1948, în care, în

art. 17, s-a statuat că orice persoană are dreptul de proprietate și că nimeni

nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

S-a concluzionat că, față de textele

de lege menționate, este evident că textul de lege în baza căruia inculpatul

D.N., a fost condamnat, art. 268

28a

C. pen. anterior, era

neconstituțional, deoarece era în contradicție cu însăși textele

constituționale, situație în care condamnarea acestuia este nelegală, aceasta

cu atât mai mult cu cât în speță, s-a făcut dovada ca cele 4 monede din aur

cedabile au fost dobândite de inculpat prin moștenire de la mătușa sa, fără să

încalce nici un text de lege.

Pentru considerentele arătate s-a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate,

rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa

și pentru care a fost condamnat și înlăturarea măsurii confiscării averii.

Recursul în anulare este fondat.

Într-adevăr, verificând actele și

lucrările de la dosar și în special al textelor de lege invocate în recursul în

anulare se constată că, modul în care a fost redactat art. 268

28a

C.

pen. anterior, era în contradicție totală atât cu prevederile constituționale

existente la acea vreme, cât și cu prevederile cuprinse în D.U.D.O.

Pe cale de consecință, textul de lege în baza

căruia a fost condamnat inculpatul D.N., fiind neconstituțional, condamnarea

acestuia este nelegală, motiv pentru care urmează a admite recursul în anulare,

a casa hotărârile atacate, a dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2

lit. a) și a art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu consecința înlăturării

măsurii de siguranță a confiscării monedelor din aur astfel cum se va dispune

prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2438 din 9 septembrie

1961 a Tribunalului Popular al Raionului Râmnicu Vâlcea și deciziei penale nr.

1765 din 11 decembrie 1961 a Tribunalului Regional Argeș, privind pe inculpatul

D.N.

Casează hotărârile atacate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.N.,

cu privire la comiterea delictului de deținere clandestină de monede de aur

cedabile, prevăzut de art. 268

28a

C. pen. anterior, în condițiile art.

157 din același cod.

Înlătură măsura confiscării

monedelor din aur, dispusă conform art. 80 C. pen. anterior.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 noiembrie 2004.