ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6211/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2438 din 9 septembrie 1961, Tribunalul Popular al Raionului Râmnicu Vâlcea a condamnat pe inculpatul D.N. la: - 6 luni închisoare, pentru comiterea delictului de deținere clandestină de monede de aur cedabile, prevăzut de art. 268 28a C. pen. anterior, în condițiile art. 157 din același cod. Prin aceeași sentință, în baza art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea unui număr de 4 monede din aur, individualizate în procesul-verbal întocmit la data de 18 iunie 1961. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 3 mai 1961, cu ocazia unei percheziții domiciliare, au fost depistate în locuința inculpatului 4 monede din aur, deținute în mod clandestin.

Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat, de către Tribunalul Regional Argeș, prin decizia penală nr. 1765 din 11 decembrie 1961. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, considerându-le ca fiind pronunțate cu încălcarea legii. În motivarea recursului în anulare se arată că dispozițiile legale, în temeiul cărora inculpatul D.N. a fost condamnat, art. 268 28a C. pen. anterior, erau în contradicție cu Constituția României în vigoare la data adoptării și aplicării actelor normative la acea dată cât și în D.U.D.O.

Astfel, în concret, au fost încălcate prevederile art. 15 și 17 din Constituția României din 1923 prin care se prevedea că nici o lege, nu poate dispune confiscarea averii, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, precum și cele ale art. 8 și 9 din Constituția adoptată în anul 1948, unde se arată că „proprietatea particulară agonisită prin muncă și economisire se bucură de o protecție specială”, iar expropierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu o justă despăgubire, același lucru fiind prevăzut și în art. 12 al Constituției din 1952, unde se arată că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.

Aceste dispoziții legale, sunt în concordanță cu D.U.D.O., proclamată la data de 10 decembrie 1948, în care, în art. 17, s-a statuat că orice persoană are dreptul de proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. S-a concluzionat că, față de textele de lege menționate, este evident că textul de lege în baza căruia inculpatul D.N., a fost condamnat, art. 268 28a C. pen. anterior, era neconstituțional, deoarece era în contradicție cu însăși textele constituționale, situație în care condamnarea acestuia este nelegală, aceasta cu atât mai mult cu cât în speță, s-a făcut dovada ca cele 4 monede din aur cedabile au fost dobândite de inculpat prin moștenire de la mătușa sa, fără să încalce nici un text de lege.

Pentru considerentele arătate s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat și înlăturarea măsurii confiscării averii. Recursul în anulare este fondat. Într-adevăr, verificând actele și lucrările de la dosar și în special al textelor de lege invocate în recursul în anulare se constată că, modul în care a fost redactat art. 268 28a C. pen. anterior, era în contradicție totală atât cu prevederile constituționale existente la acea vreme, cât și cu prevederile cuprinse în D.U.D.O. Pe cale de consecință, textul de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul D.N., fiind neconstituțional, condamnarea acestuia este nelegală, motiv pentru care urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate, a dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și a art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., cu consecința înlăturării măsurii de siguranță a confiscării monedelor din aur astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2438 din 9 septembrie 1961 a Tribunalului Popular al Raionului Râmnicu Vâlcea și deciziei penale nr. 1765 din 11 decembrie 1961 a Tribunalului Regional Argeș, privind pe inculpatul D.N. Casează hotărârile atacate. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.N., cu privire la comiterea delictului de deținere clandestină de monede de aur cedabile, prevăzut de art. 268 28a C. pen. anterior, în condițiile art. 157 din același cod. Înlătură măsura confiscării monedelor din aur, dispusă conform art. 80 C. pen.

anterior. Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2004.