ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4248/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 848 din 16

aprilie 1962, Tribunalul Popular al Raionului Craiova a condamnat pe inculpatul

M.N. la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale

prețioase, prevăzută de art. 268

28

lit. a) alin. (1) C. pen.

anterior.

În baza art. 80 pct. 3 din același

cod, s-a dispus confiscarea a 37 monede de aur, reținându-se că în perioada

1940 - 1961, contrar dispozițiilor legale, inculpatul a deținut 37 monede de

aur.

Tribunalul Regional Oltenia prin

decizia penală nr. 1960 din 9 mai 1962 a respins recursul declarat de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare potrivit art. 409 și art. 410 alin. (1)

partea 1 pct. 3 C. proc. pen., considerând că hotărârile au fost pronunțate cu

încălcarea legii.

Potrivit art. 268

28

lit.

a) C. pen. anterior, nerespectarea obligațiilor legale privind predarea,

cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase ori

efectuarea de operații cu acestea în alte condiții decât cele prevăzute prin

lege, se pedepsea cu închisoare corecțională de la unu la 6 ani.

Or, aceste dispoziții

incriminatoare, adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în

contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și

aplicării acelor acte normative, cât și cu D.U.D.O.

Astfel, prin art. 15 și 17 din

Constituția României din 1923, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr.

1849/1944, s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea

averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat

decât pentru cauză de utilitate publică.

De asemenea, prin art. 8 și 9 din

Constituția adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „proprietatea particulară,

agonisită prin muncă și economisire, se bucură de o protecție specială”, iar

exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi

și cu o justă despăgubire.

Prin art. 12 din Constituția din

1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei

auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de

moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.

În sfârșit, conform art. 17 din

D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin Rezoluția Adunării Generale a

Organizației Națiunilor Unite, s-a statuat că orice persoană are dreptul la

proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Așadar, în raport de caracterul

imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat în timp și

de forța juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional,

se constată că dispozițiile art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior,

erau menite să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa în mod abuziv,

fiind astfel neconstituționale în raport cu însăși legea fundamentală română în

vigoare atât la data incriminării obligației de cedare a valorilor arătate, cât

și la data condamnării inculpatului.

În aceste condiții, și măsura de

siguranță a confiscării speciale a celor 37 monede, considerate ca fiind

deținute contrar legii și prevăzută de art. 80 alin. (1) pct. 3 C. pen.

anterior, are același caracter vădit nelegal, în cauză.

În atare situație, art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, ce a preluat dispozițiile incriminatoare din Legea

nr. 284/1947 contravine principiilor și normelor legii fundamentale și avea un

caracter neconstituțional, cum a statuat și instanța supremă prin decizia nr.

1456 din 3 decembrie 2001.

În speță, din copiile hotărârilor

judecătorești anexate rezultă că inculpatul, în anul 1940, a moștenit de la

unchiul său 37 monede din aur pe care le-a ascuns și, în acest mod, a refuzat

să le predea autorităților în termenele prevăzute de lege.

În consecință, având în vedere

prevederile constituționale și internaționale invocate, este evident că

dispozițiile art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, încălcau dreptul

de proprietate, situație inacceptabilă într-o ordine juridică firească, motiv

pentru care nu poate produce efectele pentru care a fost edictat.

Astfel, dispozițiile art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, sunt similare cu dispozițiile art. 2, 5, 14 din Legea

nr. 284/1947 fiind esențialmente neconstituționale, faptei săvârșite de inculpat

lipsindu-i o trăsătură esențială, aceea de a fi prevăzută de o lege penală.

Pe cale de consecință, Curtea, în

temeiul prevederilor art. 414

1

C. proc. pen., va admite recursul în

anulare și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 848 din 16 aprilie 1962 al Tribunalului

Popular al Raionului Craiova și deciziei penale nr. 1960 din 9 mai 1962 a

Tribunalului Regional Oltenia, privind pe inculpatul M.N.

Casează hotărârile sus-menționate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul M.N.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 268

28

lit. a) C. pen.

anterior.

Înlătură măsura de siguranță a

confiscării monedelor din aur.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 august 2004.