ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4248/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 848 din 16 aprilie 1962, Tribunalul Popular al Raionului Craiova a condamnat pe inculpatul M.N. la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 268 28 lit. a) alin. (1) C. pen. anterior. În baza art. 80 pct. 3 din același cod, s-a dispus confiscarea a 37 monede de aur, reținându-se că în perioada 1940 - 1961, contrar dispozițiilor legale, inculpatul a deținut 37 monede de aur. Tribunalul Regional Oltenia prin decizia penală nr. 1960 din 9 mai 1962 a respins recursul declarat de inculpat. Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare potrivit art. 409 și art. 410 alin. (1) partea 1 pct. 3 C. proc.

pen., considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii. Potrivit art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, nerespectarea obligațiilor legale privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor prețioase ori efectuarea de operații cu acestea în alte condiții decât cele prevăzute prin lege, se pedepsea cu închisoare corecțională de la unu la 6 ani. Or, aceste dispoziții incriminatoare, adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acelor acte normative, cât și cu D.U.D.O. Astfel, prin art. 15 și 17 din Constituția României din 1923, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944, s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.

De asemenea, prin art. 8 și 9 din Constituția adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, se bucură de o protecție specială”, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu o justă despăgubire. Prin art. 12 din Constituția din 1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege. În sfârșit, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Așadar, în raport de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum ele au evoluat în timp și de forța juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional, se constată că dispozițiile art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, erau menite să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind astfel neconstituționale în raport cu însăși legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării inculpatului. În aceste condiții, și măsura de siguranță a confiscării speciale a celor 37 monede, considerate ca fiind deținute contrar legii și prevăzută de art. 80 alin. (1) pct. 3 C. pen.

anterior, are același caracter vădit nelegal, în cauză. În atare situație, art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, ce a preluat dispozițiile incriminatoare din Legea nr. 284/1947 contravine principiilor și normelor legii fundamentale și avea un caracter neconstituțional, cum a statuat și instanța supremă prin decizia nr. 1456 din 3 decembrie 2001. În speță, din copiile hotărârilor judecătorești anexate rezultă că inculpatul, în anul 1940, a moștenit de la unchiul său 37 monede din aur pe care le-a ascuns și, în acest mod, a refuzat să le predea autorităților în termenele prevăzute de lege. În consecință, având în vedere prevederile constituționale și internaționale invocate, este evident că dispozițiile art. 268 28 lit. a) C. pen.

anterior, încălcau dreptul de proprietate, situație inacceptabilă într-o ordine juridică firească, motiv pentru care nu poate produce efectele pentru care a fost edictat. Astfel, dispozițiile art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior, sunt similare cu dispozițiile art. 2, 5, 14 din Legea nr. 284/1947 fiind esențialmente neconstituționale, faptei săvârșite de inculpat lipsindu-i o trăsătură esențială, aceea de a fi prevăzută de o lege penală. Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 414 1 C. proc. pen., va admite recursul în anulare și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 848 din 16 aprilie 1962 al Tribunalului Popular al Raionului Craiova și deciziei penale nr. 1960 din 9 mai 1962 a Tribunalului Regional Oltenia, privind pe inculpatul M.N. Casează hotărârile sus-menționate. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul M.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 28 lit. a) C. pen. anterior. Înlătură măsura de siguranță a confiscării monedelor din aur. Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2004.