ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5750/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Popular al Orașului

Timișoara, prin sentința penală nr. 1442 din 24 decembrie 1959 a condamnat pe

inculpata B.M. la 7 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de

deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 2, 5 și 14 din Legea

nr. 284/1947. De asemenea, a dispus și confiscarea averii și a corpurilor

delicte.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că inculpata a deținut până la 9 noiembrie 1959, contrar dispozițiilor legale,

473 monezi de aur și 85 dolari S.U.A.

Tribunalul Regional Timișoara, prin

decizia penală nr. 182 din 29 ianuarie 1960, a respins recursul declarat de

inculpată.

Considerând că ambele hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea legii, procurorul general a declarat recurs în

anulare solicitând casarea acestora și, în rejudecare, achitarea inculpatei și

înlăturarea măsurii confiscării obiectelor din aur și a averii.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C.

pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale,

printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată

pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul

de pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Aceste dispoziții incriminatoare,

adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în contradicție atât cu

Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acelor acte

normative, cât și cu D.U.D.O.

Prin art. 15 și 17 din Constituția

României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a

statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar

proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză

de utilitate publică.

În același sens erau și prevederile

art. 8 și 9 din Constituția adoptată în anul 1948 și a prevederilor art. 12 din

Constituția din 1952.

De asemenea, conform art. 17 din

D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că

orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod

arbitrar de proprietatea sa.

Față de caracterul imperativ al

dispozițiilor constituționale astfel cum au evoluat ele în timp, precum și

raportat la forța juridică a principiului garantării dreptului de proprietate

consfințit de normele de drept internațional, se constată că dispozițiile Legii

nr. 284/1947 erau menite să știrbească dreptul de proprietate al cetățeanului

român, fiind norme abrejur și neconstituționale, în raport cu însăși legea

fundamentală română în vigoare atât la data încriminării obligației de cedare a

valorilor arătate, cât și la data condamnării inculpatei. Și pedeapsa

complementară a confiscării averii inculpatei era menită să aducă atingere

dreptului de proprietate.

De aceea Legea nr. 284/1947

contravine principiilor și normelor legii fundamentale și are un caracter

neconstituțional, cum a constatat și instanța supremă prin decizia nr. 1456 din

3 octombrie 2001 (Setul nr. 6/2001 al Curții Supreme de Justiție) în acord cu

deciziile Curții Constituționale (Revista de Drept Penal nr. 1/2004).

În speță se constată că inculpata a

achiziționat în mod licit o parte din monedele de aur în scop de tezaurizare,

pe care le-a ascuns, iar o parte le-a dobândit prin moștenire, însumând în

final 473 monede de aur și 85 dolari S.U.A.

Conform art. 2 lit. a) din Legea nr.

284/1947, persoanele fizice erau obligate să cedeze aurul sub orice formă,

precum și medaliile jubiliare emise în baza Decretului Lege nr. 656/1044, cu

următoarele excepții: aurul sub formele prevăzute de alin. (6) din Legea nr.

638/1946, salbele confecționate din ducați mari și mici austrieci (galbeni mari

și mici), mahmudele și icușari, precum și colecțiile numismatice recunoscute de

B.N.

Din interpretarea textelor de lege

menționate rezultă că persoanele fizice puteau să dețină, în mod legal, printre

altele, ducați mari și mici austrieci.

Potrivit hotărârilor judecătorești

și a celorlalte acte anexate, rezultă că inculpata B.M. a deținut, printre

altele, 40 de monede de aur austro – ungare din care 10 găurite și un ducat mic

austriac (în anexa 6).

Deci cele 41 monede de aur nefăcând

obiectul infracțiunii prevăzute de art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947,

puteau fi deținute în mod legal.

Prin urmare, dispozițiile Legii nr.

284/1947 suprimă în mod evident dreptul de proprietate, astfel încât este

esențialmente neconstituțională, iar fapta inculpatei de a nu preda, ceda sau

declara aurul și alte valori, lipsindu-i o trăsătură esențială, aceea de a fi

prevăzută într-o lege penală, și, ca atare se impune în baza art. 11 pct. 2

lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea acesteia și

înlăturarea măsurii confiscării obiectelor din aur și a averii –

indisponibilizate prin procesele – verbale din 9 noiembrie 1959 (respectiv a

celor 473 monede de aur și 85 dolari S.U.A.).

Pentru considerentele de mai sus,

Curtea va admite recursul în anulare și va casa hotărârile pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1442 din 24 decembrie

1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara și a deciziei

penale nr. 182 din 29 ianuarie 1960, pronunțată de Tribunalul Regional

Timișoara, privind pe inculpata B.M.

Casează hotărârile atacate.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe

inculpata B.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2, 5 și 14 din Legea nr.

284/1947.

Înlătură măsura confiscării averii

și a confiscării corpurilor delicte și anume, a unui număr de 473 monezi de aur

și 85 dolari ce sunt indisponibilizate prin procesele verbale încheiate la 9

noiembrie 1959.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

noiembrie 2004.