ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 500 din 4 aprilie 1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Buzău a fost condamnată, printre alții, inculpata I.M. la 3 ani închisoare corecțională și un an interdicție corecțională, pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 și 14 din Legea nr. 284/1947, modificată prin Decretul nr. 209/1950, cu aplicarea art. 157 C. pen., anterior. S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 10 noiembrie 1958 până la 13 noiembrie 1958. S-a dispus confiscarea celor 21 monezi găsite la inculpată și confiscarea parțială a averii acesteia, respectiv a unei case de locuit situată în Buzău, b-dul Stalin.

Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt s-a reținut că inculpata a achiziționat 100 monezi din aur din care o parte le-a dat fiicei sale, iar restul de 21 au fost descoperite la domiciliul său cu ocazia percheziției. Tribunalul Regional Ploiești, prin decizia penală nr. 2889 din 4 iunie 1959 a respins recursul declarat de inculpată. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., recurs în anulare împotriva celor două hotărâri. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că Legea nr. 284/1947 are caracter neconstituțional, astfel încât se impune achitarea inculpatei conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. Recursul în anulare este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi și creanțe în valută străină în țară și străinătate erau obligate ca în termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of., să predea aceste valori B.N.R., contra plată în lei la cursul oficial. Aceeași obligație revenea, potrivit art. 5 din lege, celor care dobândeau astfel de valori după intrarea în vigoare a actului normativ. Nerespectarea acestor dispoziții era considerată infracțiune și se pedepsea conform art. 14 din aceiași lege. Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen.

anterior, în cazul infracțiunii săvârșite în dauna economiei naționale, printre care și cele prevăzute în Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului. Aceste dispoziții legale, adoptate în mod evident împotriva unor categorii sociale erau în contradicție atât cu Constituția României în vigoare la data adoptării și aplicării acestor acte normative, cât și cu D.U.D.O. Astfel, prin art. 15 și 17 din Constituția României din 1923 repusă în vigoare prin Decretele Regale nr. 1849/1944 privind drepturile românilor și nr. 1849/1944 se statua că „nici o lege nu poate înființa confiscarea averilor” și că „proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică”.

De asemenea, potrivit art. 8 și 10 din Constituția din 1948, proprietatea particulară era recunoscută și garantată de lege, cea agonisită prin muncă și economisire bucurându-se de o protecție specială, iar exproprierile puteau fi făcute pentru cauză de utilitate publică și cu dreaptă despăgubire stabilită de justiție. Prin art. 12 din Constituția din 1952 s-a prevăzut că „dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare de lângă casă, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege”.

Așa fiind, se constată că normele de drept penal cuprinse în Legea nr. 284/1947 erau numite să lipsească cetățeanul român de proprietatea sa încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit imperativ de dispozițiile constituționale în vigoare la data incriminării încălcării obligației de cedare a valorilor menționate în lege și la data condamnării inculpatei. Dispozițiile legale în baza cărora s-a dispus condamnarea fiind neconstituționale se reține că fapta inculpatei, care din venituri realizate împreună cu soțul său, din muncă, a achiziționat monezi din aur în scop de tezaurizare, nu este prevăzută de legea penală, împrejurare ce constituie caz de casare conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc.

pen. În consecință se va admite recursul în anulare și conform art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor casa hotărârile pronunțate. Rejudecând, Curtea va dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și se va înlătura măsura confiscării speciale, precum și pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul pentru apărătorul din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău și deciziei penale nr. 2889 din 4 iunie 1959 a Tribunalului Regional Ploiești, privind pe inculpata I.M. Casează hotărârile atacate numai cu privire la inculpata I.M. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpata I.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 și 14 din Legea nr. 284/1947, modificată prin Decretul nr. 209/1950. Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii și măsura confiscării speciale a 21 monezi de aur (menționate în inventarul 619, confiscate de B.S.R.P.R., sucursala Regională Ploiești, prin adresa înregistrată sub nr. 3152 din 19 mai 1962, măsură dispusă în baza sentinței penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău).

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2004.