ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 500 din 4

aprilie 1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Buzău a fost

condamnată, printre alții, inculpata I.M. la 3 ani închisoare corecțională și

un an interdicție corecțională, pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 și 14

din Legea nr. 284/1947, modificată prin Decretul nr. 209/1950, cu aplicarea

art. 157 C. pen., anterior.

S-a dedus din pedeapsă arestarea

preventivă de la 10 noiembrie 1958 până la 13 noiembrie 1958.

S-a dispus confiscarea celor 21

monezi găsite la inculpată și confiscarea parțială a averii acesteia, respectiv

a unei case de locuit situată în Buzău, b-dul Stalin.

Inculpata a fost obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-a reținut că inculpata a

achiziționat 100 monezi din aur din care o parte le-a dat fiicei sale, iar

restul de 21 au fost descoperite la domiciliul său cu ocazia percheziției.

Tribunalul Regional Ploiești, prin

decizia penală nr. 2889 din 4 iunie 1959 a respins recursul declarat de

inculpată.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat în baza art. 409 și

art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., recurs în anulare împotriva

celor două hotărâri.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că Legea nr. 284/1947 are caracter neconstituțional, astfel încât se

impune achitarea inculpatei conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 și 2 din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în

proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri și ordine de plată,

disponibil în conturi și creanțe în valută străină în țară și străinătate erau

obligate ca în termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of., să

predea aceste valori B.N.R., contra plată în lei la cursul oficial.

Aceeași obligație revenea, potrivit

art. 5 din lege, celor care dobândeau astfel de valori după intrarea în vigoare

a actului normativ.

Nerespectarea acestor dispoziții era

considerată infracțiune și se pedepsea conform art. 14 din aceiași lege.

Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C.

pen. anterior, în cazul infracțiunii săvârșite în dauna economiei naționale,

printre care și cele prevăzute în Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată

pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul

de pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Aceste dispoziții legale, adoptate

în mod evident împotriva unor categorii sociale erau în contradicție atât cu

Constituția României în vigoare la data adoptării și aplicării acestor acte

normative, cât și cu D.U.D.O.

Astfel, prin art. 15 și 17 din

Constituția României din 1923 repusă în vigoare prin Decretele Regale nr.

1849/1944 privind drepturile românilor și nr. 1849/1944 se statua că „nici o

lege nu poate înființa confiscarea averilor” și că „proprietatea este garantată

și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică”.

De asemenea, potrivit art. 8 și 10

din Constituția din 1948, proprietatea particulară era recunoscută și garantată

de lege, cea agonisită prin muncă și economisire bucurându-se de o protecție

specială, iar exproprierile puteau fi făcute pentru cauză de utilitate publică

și cu dreaptă despăgubire stabilită de justiție.

Prin art. 12 din Constituția din

1952 s-a prevăzut că „dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare

de lângă casă, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de

moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege”.

Așa fiind, se constată că normele de

drept penal cuprinse în Legea nr. 284/1947 erau numite să lipsească cetățeanul

român de proprietatea sa încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit

imperativ de dispozițiile constituționale în vigoare la data incriminării

încălcării obligației de cedare a valorilor menționate în lege și la data

condamnării inculpatei.

Dispozițiile legale în baza cărora

s-a dispus condamnarea fiind neconstituționale se reține că fapta inculpatei,

care din venituri realizate împreună cu soțul său, din muncă, a achiziționat

monezi din aur în scop de tezaurizare, nu este prevăzută de legea penală,

împrejurare ce constituie caz de casare conform art. 410 alin. (1) partea I

pct. 3 C. proc. pen.

În consecință se va admite recursul

în anulare și conform art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor casa hotărârile

pronunțate.

Rejudecând, Curtea va dispune

achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen. și se va înlătura măsura confiscării speciale, precum

și pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul pentru apărătorul din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului

Popular al Raionului Buzău și deciziei penale nr. 2889 din 4 iunie 1959 a

Tribunalului Regional Ploiești, privind pe inculpata I.M.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la inculpata I.M.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpata I.M., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 5 și 14 din Legea nr. 284/1947, modificată prin Decretul nr. 209/1950.

Înlătură pedeapsa complementară a

confiscării averii și măsura confiscării speciale a 21 monezi de aur

(menționate în inventarul 619, confiscate de B.S.R.P.R., sucursala Regională

Ploiești, prin adresa înregistrată sub nr. 3152 din 19 mai 1962, măsură dispusă

în baza sentinței penale nr. 500 din 4 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al

Raionului Buzău).

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iunie 2004.