ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 474/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 474/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul Popular al Raionului V.I.L. București, prin sentința penală nr. 2155 din 5 septembrie 1959, condamnă pe inculpații: 1. M.G.S. la 10 de închisoare corecțională, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947; 2. M.Șt.M. la 5 de închisoare, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947; De la inculpați au fost confiscate 17 monede aur (M.G.S.) și respectiv 2 monede (M.Șt.M.). De asemenea, averea mobilă a inculpaților a fost confiscată parțial, conform proceselor verbale de la dosar.
S-a reținut că inculpații au deținut ilegal monedele de aur. Tribunalul Capitalei – Colegiul V, prin decizia penală nr. 963 din 3 octombrie 1959, a admis recursul declarat de B.S.R.P.R., în sensul obligării inculpatului M.G.S. la 166.507,50 lei despăgubiri civile. Totodată, a respins recursurile inculpaților. La 23 septembrie 2004, în baza art. 409 și art. 410 C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anularea sus-menționatei hotărâri, cu motivarea că fapta inculpaților nu este prevăzută de legea penală. Recursul în anulare este întemeiat. Prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 284/1947 erau în contradicție cu Constituția României, în vigoare atunci, cât și cu D.U.D.O.
Astfel, potrivit Constituției României din 1923, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944 (art. 15 și art. 17), prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică. De asemenea, prin Constituția din 1949 (art. 8 și art. 9) s-a stipulat că „proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, se bucură de o protecție specială”, iar exproprierile pentru caz de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu o justă despăgubire. Constituția din 1952 (art. 12) prevedea că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor din muncă, cât și dreptul de moștenire sunt ocrotite de lege.
D.U.D.O. (art. 17), proclamată la 10 decembrie 1948 statua că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit, în mod arbitrar, de proprietatea sa. Ca atare, Legea nr. 284/1947 era menită să lipsească pe cetățeanul român de proprietatea sa, în mod abuziv, fiind, astfel, neconstituțională în raport cu însăși legea fundamentală în vigoare atunci. Mai mult, și pedeapsa complimentară a confiscării averii inculpaților era menită să aducă atingere dreptului de proprietate. De altfel, potrivit Legii nr. 284/1947 [(art. 2 lit. a)], a Decretului Lege nr. 656/1944 și a Legii nr. 638/1946 (art. 6), persoanele fizice puteau să dețină, în mod legal, printre altele, salbe confecționate din ducați austrieci, precum și ducați cu toartă găuriți.
Or, de la inculpați au fost ridicate și 7 monede de aur ducați mari austrieci găuriți. Așa fiind, în baza art. 414 1 C. proc. pen., recursul în anulare va fi admis, hotărârile atacate vor fi casate, iar inculpații vor fi achitați de orice penalitate, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din același cod, cu consecința înlăturării pedepsei complimentare a confiscării parțiale a averii și a măsurii de siguranță a confiscării speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2155 din 5 septembrie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului V.I.L. București și deciziei penale nr. 963 din 3 octombrie 1959 a Tribunalului Capitalei R.P.R. Colegiul V privind pe inculpații M.G.S. și M.Șt.M. Casează ambele hotărâri atacate. Achită pe inculpați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de „deținere ilegală de metale prețioase”, prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947. Înlătură pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii și măsura de siguranță a confiscării speciale.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.