ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 257/P/2009 din 12 martie 2010 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații N.Ș.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, fapte prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (3) C. pen. și art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și Z.N.J., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen.

Prin sentința penală nr. 9 din 30 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală în Dosarul nr. 1234/87/2010, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., formulată de inculpatul Z.N.J.

În baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. și art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.Ș.C. zis B. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, in baza art. 65 C. pen. aplicându-i-se inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. și art. 74-76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului căruia i s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare și i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatului aplicându-i-se pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și conform art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenției - reținerea și arestare preventivă - de la 25 ianuarie 2010 la zi, respectiv 30 iulie 2010.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.N.J. la pedeapsa de 5 ani închisoare, interzicându-i-se inculpatului, în condițiile art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d și lit. e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului Z.N.J. și în baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenției, reținere și arestare preventivă, de la 15 februarie 2010 la zi, respectiv 30 iulie 2010. Sub aspectul laturii civile a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă V.F.G. și a fost obligat fiecare dintre inculpați să-i plătească acesteia câte 2.500 lei, reprezentând daune morale, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părții vătămate, procese verbale de cercetare la fața locului din 10 septembrie 2009 și 23 ianuarie 2010, planșele fotografice întocmite cu ocazia cercetărilor la fața locului din 10 septembrie 2009 și 23 ianuarie 2010, certificatul de naștere al minorei, declarațiile martorei V.G., ale martorilor N.E.C., B.M., B.M.C., Z.A., B.N.C. și I.M., procesul verbal de confruntare dintre cei doi inculpați, raportul de constatare medico-legală nr. 185/F/2010 din 25 ianuarie 2010, raportul de constatare medico-legală nr. 2079/F/2009 din 14 septembrie 2009, rezultatele testării cu tehnica poligraf a celor doi inculpați, declarațiile inculpaților, precum și raportul de constatare tehnico-științifică nr. 438667/2010 al I.G.P.R., tribunalul a reținut, în fapt următoarele:

În seara zilei de 7 septembrie 2009, partea vătămată V.F.G. în vârstă de 13 ani și 9 luni la acea dată a mers la domiciliul inculpatului N.Ș.C. unde pe fondul consumului de alcool acesta a dezbrăcat-o, i-a făcut fotografii cu telefonul mobil, partea vătămată fiind îmbrăcată doar cu lenjerie intimă. După ce și-a agresat soția, martora N.C. și a încuiat-o într-o altă cameră, inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată, a lovit-o și ulterior a întreținut raport sexual cu aceasta.

În timp ce inculpatul întreținea raportul sexual cu partea vătămată, soția inculpatului a auzit țipetele părții vătămate, a forțat ușa camerei unde inculpatul o închisese, a reușit să iasă din cameră și a văzut că partea vătămată plângea și îi solicita ajutorul, în timp ce inculpatul întreținea raport sexual cu ea. Inculpatul și-a agresat din nou soția, pe care a scos-o din camera unde era și partea vătămată. Ulterior, inculpatul a revenit în camera unde era partea vătămată și a continuat raportul sexual cu aceasta.

Tribunalul nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că partea vătămată a fost de acord cu întreținerea raporturilor sexuale întrucât declarațiile părții vătămate, din 10 septembrie 2009 s-au coroborat cu declarațiile martorilor N.E.C. din 10 septembrie 2009 și 9 ianuarie 2010, B.M.C., Z.A., precum și cu mențiunile cuprinse în concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2079/F/2009 din 14 septembrie 2009, din coroborarea tuturor acestor probatorii rezultând că inculpatul a întreținut raport sexual cu partea vătămată prin violență și nicidecum ca urmare a acordului acesteia.

În seara zilei de 22 ianuarie 2010, în ciuda agresiunii sexuale a cărei victimă fusese la 7 septembrie 2009, partea vătămată V.F.G. a mers din nou la domiciliul inculpatului N.Ș.C., unde se afla și inculpatul Z.N.J., amândoi inculpații fiind sub influența băuturilor alcooliice. Prin utilizarea de amenințări și violențe, inculpatul N.Ș.C. a întreținut raport sexual normal și oral cu partea vătămată.

În timp ce inculpatul N.Ș.C. a ieșit să fumeze o țigară, inculpatul Z.N.J. a întreținut și el raport sexual oral și normal cu partea vătămată, iar la revenirea în cameră a celuilalt coinculpat, în același timp inculpatul N.Ș.C. a întreținut raport sexual normal cu partea vătămată, iar inculpatul Z.N.J. a întreținut un raport sexual oral.

După terminarea agresiunii sexuale la care a fost supusă, la un moment dat partea vătămată a reușit să fugă acasă, povestind rudelor sale ce i s-a întâmplat, fiind alertate organele de poliție.

La stabilirea situației de fapt instanța de fond a avut în vedere declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor N.E.C. din 9 ianuarie 2010, declarația inculpatului Z.N.J. și concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 185/F/2010 din 25 ianuarie 2010, din care a rezultat neîndoielnic că cei doi inculpați au întreținut raporturi sexuale orale și normale cu partea vătămată prin constrângerea fizică și morală a acesteia.

În opinia tribunalului, singurele declarații care reflectă situația de fapt reală sunt cele pe care partea vătămată și martora N.C. le-au dat imediat după săvârșirea infracțiunilor, nefiind timp pentru „aranjarea" depozițiior sau declarațiilor.

Pentru aceste considerente, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul Z.N.J. a fost respinsă ca nefondată apreciindu-se că din probatoriul cauzei rezultă săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul N.Ș.C., că nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere, dar și că a avut un comportament nesincer pe parcursul procesului penal, iar pericolul social concret al faptelor săvârșite în concurs real este mare.

În privința inculpatului Z.N.J., tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, poziția nesinceră avută de acesta pe parcursul cercetării judecătorești, dar și faptul că nu are antecedente penale, are un copil minor, apreciind că scopul art. 52 C. pen. va fi pe deplin atins prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii in cuantum de 5 ani (prin reținerea ca circumstanțe atenuante a faptului că este infractor primar și are un copil minor), cu executare în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă și i-a obligat pe inculpați la plata daunelor morale către partea vătămata având în vedere trauma suferită de aceasta în urma agresiunilor sexuale și în temeiul principiului disponibilității, inculpații fiind de acord cu plata despăgubirilor solicitate de partea vătămată.

împotriva acestei sentințe au formulat apeluri inculpații Z.N.J. și N.Ș.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul N.Ș.C., prin apărător, cu ocazia dezbaterilor în apel, a arătat că dat fiind acordul părții vătămate de a întreține relații sexuale cu inculpații, chiar aceasta fiind cea care i-a incitat pe cei doi, în cauză se impunea admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din cea prevăzută de art. 197 C. pen. in cea prevăzută de art. 198 C. pen. In subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei ținându-se seama de circumstanțele reale si personale, de împrejurarea că este căsătorit, are un copil minor și este unicul întrețină tor al familiei sale.

Inculpatul Z.N.J., prin apelul depus la dosarul cauzei, cât și cu ocazia dezbaterilor în apel a criticat soluția instanței de fond atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile, precizând că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat la 5 ani închisoare, probele administrate în cauză confirmând că a întreținut raporturi sexuale cu acordul părții vătămate. De asemenea, apelantul inculpat Z. a arătat că în cauză apare ca fiind nejustificată și acordarea de daune morale către partea vătămată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță, Curtea a constatat că mijloacele de probă administrate dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul N.Ș.C., în seara zilei de 07 septembrie 2009, prin violență fizică și verbală a întreținut raporturi sexuale cu minora V.F.G.,  faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în forma calificată prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Totodată, este dovedit fără nici un dubiu că, la data de 22 ianuarie 2010, inculpații N.Ș.C. și Z.N.J. au întreținut, prin violență, raporturi sexuale cu aceeași parte vătămată minoră, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în varianta calificată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a și alin. (3) C. pen.

Astfel, cât privește fapta din 7 septembrie 2009, prin raportul de constatare medico-legală s-a concluzionat că partea vătămată V.F.G., examinată la data de 10 septembrie 2009, prezenta leziuni de violentă constând în echimoze și excoriatii în zona suborbitar O.S., coapsă dreaptă și genunchi stâng anterior, pentru care au fost necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acestea putând data din 07 septembrie 2009 (fila 131 dosar urmărire penală).

Raportul de constatare medico-legală întocmit în urma examinării aceleiași părți vătămate, la data de 25 ianuarie 2010, a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni de violență constând în echimoze și zone excoriate la nivelul sânului drept și sânului stâng, pentru vindecarea cărora nu sunt necesare de zile de îngrijire medicală, acestea putând data din 22/23 ianuarie 2010 (fila 127 dosar urmărire penală).

Aceste probe științifice se coroborează cu declarațiile părții vătămate V.F.G. și ale martorei oculare N.E.C. care au relatat că inculpații au întreținut relații sexuale, normale și orale, prin constrângere, cu partea vătămată.

Declarațiile acestora se coroborează și cu afirmațiile constante ale martorei Z.A. care, inclusiv în fața instanței de judecată, a relatat că soția inculpatului, martora N.E.C., a recunoscut că inculpatul a violat partea vătămată minoră (fila 85 dosar urmărire penală și fila 82 dosar Instanță).

Apărarea inițială a inculpatului N.Ș.C., că în perioada 7-10 septembrie 2009, nu s-a aflat la domiciliul său, unde a fost acuzat că a comis violul, ci la locul de muncă din București, a fost infirmată constant de martorul B.M., care lucra cu inculpatul în acea perioadă și care a văzut pozele pe care inculpatul le-a făcut părții vătămate, cu telefonul mobil, cu prilejul comiterii faptei (fila 80 dosar urmărire penală și fila 122 dosar instanță).

Despre aceleași fotografii a dat declarații și martora B.M.C., căreia inculpatul, de asemenea, i-a arătat pozele făcute părții vătămate, în acele împrejurări (fila 83 dosar urmărire penală și fila 83 dosar instanță).

În acuzarea inculpaților sunt și declarațiile martorei V.G., bunica părții vătămate, care a însoțit-o pe aceasta la poliție să formuleze plângere penală împotriva celor doi inculpați ca urmare a faptei de viol din ianuarie 2010, și care a menționat că nepoata sa prezenta urme de lovituri. Martora a confirmat existența unor discuții între părți privind plata unor sume de bani pentru ca partea vătămată să nu mai susțină acuzațiile aduse, acești bani fiind solicitați „întrucât au violat-o pe partea vătămată" (fila 81 dosar instanță).

Cât privește declarațiile inculpaților, s-a constatat că acestea au fost diferite de la negarea întreținerii oricărui raport sexual cu partea vătămată, la recunoașterea de către fiecare dintre aceștia a existenței unor relații sexuale cu consimțământul minorei, ca apoi, fiecare să îl acuze pe celălalt că a violat partea vătămată ca, în final, să revină și să justifice declarațiile de învinuire a celuilalt, din dorința de răzbunare.

Această inconsecvență a declarațiilor inculpaților nu face decât să confirme învinuirile aduse prin actul de acuzare întrucât nu există justificări pertinente pentru schimbările de poziție procesuală, iar pe de altă parte, la nivelul detaliilor, declarațiile inculpaților sunt contradictorii (de exemplu, motivul pentru care inculpatul Z.N.J. a mers la 22 octombrie 2010, în jurul orei 23,00, acasă la inculpatul N.Ș.C.).

Raportul de constatare tehnico științifică - poligraf, a concluzionat că, la întrebările relevante ale cauzei, au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat, în cazul ambilor inculpați (fila 145 dosar urmărire penală).

Inculpatul N.Ș.C. era vecin cu familia părții vătămate, cunoscând ca este eleva în clasa a VIII-a si are aproape 14 ani (fila 90 dosar urmărire penală), iar inculpatul Z.N.J. a declarat ca avea cunoștință ca minora era în vârstă de 14-15 ani, apreciind ca avea o constituție fizică normală pentru această vârstă (fila 103 dosar urmărire penală).

Având in vedere probatoriul administrat, Curtea a apreciat că actele sexuale nu s-au realizat cu consimțământul părții vătămate, minora în vârstă de 13 ani și 9 luni, în septembrie 2009 și în vârstă de 14 ani, în ianuarie 2010.

Constrângerea fizică, la care a fost supusă partea vătămată, a fost demonstrată prin declarațiile părții vătămate, ale martorelor V.G. si N.E.C., care se coroborează cu concluziile rapoartelor medico-legale.

Ca urmare, nu a putut fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice, data faptelor, în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 C. pen.

Unele declarații ale părții vătămate, că ar fi consimțit să întrețină relații sexuale cu inculpatul Z.N.J. pentru ca „era simpatic", trebuie interpretate din perspectiva faptului că inculpatul a fost acasă la partea vătămată și a promis că va plăti o sumă de bani pentru ca această să-și retragă plângerea penală, lucru care însă nu s-a mai întâmplat pentru că a fost arestat, după cum a relatat martora V.G., bunica părții vătămate.

Referitor la pedepsele aplicate inculpaților, s-a considerat că acestea sunt just individualizate, atăt sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalități de executare.

În mod întemeiat s-au reținut circumstanțe atenuante judiciare constând în conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor, aceștia nefiind cunoscuți cu antecedente penale. Pedepsele au fost evident coborâte sub minimul special de 10 ani închisoare, până la 4 ani, respectiv 5 ani închisoare.

S-a mai reținut că diminuarea si mai accentuata a pedepselor ar fi nejustificata față de gravitatea faptelor prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei, fiind afectată dezvoltarea fizică și psihică a părții vătămate, minora în vârstă mai mica de 15 ani. Pe lângă faptul că inculpații au profitat de naivitatea și lipsa de experiență a minorei, aceștia au supus-o unor constrângeri fizice pentru a atinge scopul infracțional. Nu lipsită de relevanță este împrejurarea că părinții minorei sunt cunoscuți cu dizabilități (surdo-muți), situație care este posibil, sa fi creat convingerea inculpaților că tragerea lor la răspundere, pentru vătămarea minorei, este mai greu de realizat.

Chiar dacă apelanții inculpați sunt la primul conflict cu legea penală, față de cuantumul pedepselor aplicate, natura infracțiunii comise și consecințele acesteia, s-a constatat că executarea pedepsei în detenție, reprezintă o modalitate legală și temeinică de individualizare a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, partea vătămată a solicitat câte 25.000 lei despăgubiri morale, iar inculpații au fost de acord cu plata acestor sume, astfel după cum au declarat in timpul cercetării judecătorești (file 58, 59, 60 dosar instanță), cu mențiunea că inculpatul Z. a menționat că, este de acord să plătească daunele morale părții civile, dacă este găsit vinovat. Având în vedere principiul disponibilității care guvernează acțiunea civilă, în mod legal, instanța de fond a admis cererea părții vătămate, astfel cum a fost formulată, fără a mai fi nevoie să se analizeze dacă această sumă este în măsură să asigure o reparație integrală a prejudiciului moral cauzat.

În consecință, in temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.Ș.C. și Z.N.J. împotriva sentinței penale nr. 92 din 30 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală in Dosarul nr. 1234/87/2010.'

în temeiul art. 383 raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților N.Ș.C. și Z.N.J. și a dedus prevenția de la 25 ianuarie 2010 la zi pentru inculpatul N.Ș.C. și de la 15 februarie 2010 la zi pentru inculpatul Z.N.J.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei fiecare, onorariul apărătorilor din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul special al M.J.

Împotriva Deciziei penale nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs inculpații N.Ș.C. și Z.N.J..

Apărătorul inculpatului N.Ș.C. a solicitat admiterea recursului invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 17, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

A solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în 2 infracțiuni prevăzute de art. 198 C. pen. A solicitat să se aibă în vedere pentru aceste infracțiuni declarațiile inculpatului de la filele 59-85, dosar fond, declarațiile părții vătămate de la filele 58 dosar fond, declarația soției inculpatului N. de la fila 79 dosar fond, din care rezultă că inculpatul N. a săvârșit faptele cu partea vătămată fără să-i cunoască vârsta acesteia și fără să o constrângă în condițiile în care se mai aflau în camera alăturată alte persoane.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., a solicitat să se dea eficiență maximă declaraților favorabile inculpatului și să se înlăture cele defavorabile acestuia, solicitând achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sau a reținerii dispozițiilor art. 51 C. pen. în cazul în care instanța de recurs va schimba încadrarea juridică dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen.

În măsura în care instanța de recurs nu va schimba încadrarea juridică dată faptei a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta prevăzută de art. 197 C. pen.

Apărătorul recurentului inculpat Z.N.J. a solicitat admiterea recursului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

A solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în 2 infracțiuni prevăzute de art. 198 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpații N.Ș.C. și Z.N.J., sunt nefondate având în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 198 C. pen., acesta constă într-un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană de sex opus ori de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Sfera actelor sexuale în cazul infracțiunii prevăzută de art. 198 C. pen., are aceeași accepțiune ca și în cazul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin care se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit ori între persoane de același sex, însă, actul sexual în cazul infracțiunii prevăzute de art. 198 C. pen. nu se realizează împotriva voinței victimei infracțiunii, ca în cazul violului, ci cu consimțământul acesteia, urmărind să ocrotească libertatea sexuală a minorului, chiar împotriva voinței lor, legiuitorul, a considerat că acest consimțământ nu este valabil.

Sub aspectul laturii subiective, în ipoteza de la alin. (1) din art. 198 C. pen., se presupune ca intenția să fie directă și făptuitorul să cunoască în momentul săvârșirii faptei că victima nu a împlinit 15 ani.

Astfel lipsa consimțământului victimei reprezintă deosebirea esențială dintre viol și actul sexual cu un minor, infracțiune la care actul sexual, de orice natură, se realizează cu consimțământul victimei, chiar dacă, din diferite cauze acesta este viciat.

Or, în cauza de față din declarațiile date de partea vătămată în faza de urmărire penală (filele 53-57, 60-65 dosar urmărire penală) rezultă că aceasta a fost constrânsă de cei doi inculpați N.Ș.C. și Z.N.J. la data de 22 ianuarie 2010 să întrețină raporturi sexuale normale și orale cu aceștia în mod repetat, fără consimțământul său iar la data de 7 septembrie 2009 a fost constrânsă de către inculpatul N.Ș.C. să întrețină raporturi sexuale normale tot prin constrângere și amenințare și fără consimțământul acesteia.

Atât la fapta din data de 7 septembrie 2009 săvârșită de către inculpatul N.Ș.C. cât și la faptele din data de 22 ianuarie 2010 săvârșite de către ambii inculpați, a asistat și soția inculpatului N. , numita N.C.E., aceste împrejurări relatându-le în declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 68-70, 71-73 dosar urmărire penală) și care se coroborează în totalitate cu declarațiile părții vătămate.

Inculpații s-au incriminat reciproc în declarațiile date în faza de urmărire penală în sensul săvârșirii faptelor de viol asupra victimei fără consimțământul acesteia, prin constrângere și amenințare, nerecunoscând, personal, că se fac vinovați de săvârșirea acestor fapte.

La data de 16 noiembrie 2009 inculpatul Z.N.J. în declarația dată în faza de urmărire penală a menționat că inculpatul N. în perioada 07 septembrie 2009 - 09 septembrie 2009 a fost la București însoțit de inculpatul N. unde desfășurau lucrări în construcții.

În declarația dată la data de 07 decembrie 2009 în faza de urmărire penală inculpatul Z. a revenit declarației dată în data de 16 noiembrie 2009 precizând că cele scrise în acea dată nu corespund adevărului și că a mințit pentru că N. l-a amenințat, precizând că, de fapt, inculpatul N. la data de 07 septembrie 2009 a întreținut relații sexuale cu minora V.F., chiar arătându-i-se poze de către N. cu partea vătămată realizate cu telefonul mobil la data precizată anterior.

Prin declarațiile date în faza de cercetare judecătorească la instanța de fond (filele 59-60 dosar fond) aceștia au avut susțineri de negare și de inconsecvență față de declarațiile date în faza de urmărire penală în sensul că s-au incriminat reciproc pentru fapta de viol săvârșită asupra părții vătămate, precizând că aceasta cu fiecare dintre ei a întreținut relații sexuale dându-și consimțământul.

În fața instanței de recurs aceștia au arătat că nu se consideră vinovați pentru săvârșirea infracțiunii de viol și respectiv inculpatul Z.N.J. a arătat că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată însă cu acceptul acesteia.

Înalta Curte nu poate primi aceste declarații date de către inculpați, aceștia nu numai că nu au fost consecvenți pe tot parcursul urmăriri penale și în faza de cercetare judecătorească dar încercând să transfere vinovăția săvârșirii faptelor reciproc, nerecunoscând, în fapt săvârșirea faptelor personale instanța de recurs nu poate primi aceste declarații ca fiind adevărate.

Totodată chiar dacă martora N.E.C. în declarații ulterioare date în faza de urmărire penală și pe tot parcursul cercetării judecătorești aceasta și-a schimbat depozițiile, instanța de recurs nu poate aprecia aceste ultime declarații ca reale, martora recunoscând totuși că soțul ei a manifestat o atitudine violentă față de aceasta chiar în fața părții vătămate, împrejurare care, în opinia instanței acest aspect a determinat-o să-și schimbe declarațiile.

Toate aceste declarații precum și cele ale martorilor date atât în fața instanței de fond cât și în faza de urmărire penală conduc fără dubiu la împrejurarea că ambii inculpați au săvârșit infracțiunea de viol asupra părții vătămate V.F. la data de 22 ianuarie 2010, iar inculpatul N. și la data de 07 septembrie 2009.

În raport de această certitudine nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. solicitare invocată de către ambii inculpați.

Totodată nu se impune nici achitarea inculpatului N. pentru infracțiunea de viol atâta vreme cât probele administrate sunt concludente și atestă că acesta a întreținut raporturi sexuale atât în data de 07 septembrie 2009 cât și în data de 22 ianuarie 2010 cu partea vătămată, prin violență, și fără consimțământul acesteia.

Astfel față de gravitatea faptei săvârșite în sensul că partea vătămată avea vârsta de 14 ani, având în vedere importanța valorii sociale încălcate prin întreținerea unor relații sexuale neconsimțite, respectiv libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei, ținând cont de consecințele ce le poate suferi victima în plan fizic, psihic și social, este fără îndoială că infracțiunea de viol prezintă un grad de pericol social abstract destul de ridicat.

Gravitatea faptei este reflectată în natura și limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a concluzionat că prevențiile specială și generală, precum și readaptarea socială a autorului unei fapte de viol săvârșită în formă simplă, poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.

Fapta săvârșită de inculpații N.Ș.C. și Z.N.J., prin conținutul ei concret și prin atingerea adusă libertăților părții vătămate V.F.G., prin urmările pe care le-a creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că inculpații, în dorința lor de a-și satisface nevoile sexuale, nu s-au rezumat la consumarea unui raport sexual normal ci au supus victima, la acte de perversiune sexuală, la acte sexuale nefirești, orale care, au avut un impact deosebit asupra acesteia, fiind amenințată de către inculpați cu alte violențe și în afară de împrejurarea că a suferit din punct de vedere fizic, partea vătămată a fost încercată și de o suferință psihică care s-a prelungit și după comiterea faptei.

Cu privire la inculpaților că nu au avut cunoștință de vârsta minorei parte vătămată, corect a reținut instanța de apel că inculpatul N.Ș.C. era vecin cu familia părții vătămate, cunoscând ca este eleva în clasa a VIII-a si are aproape 14 ani (fila 90 dosar urmărire penală), iar inculpatul Z.N.J. a declarat ca avea cunoștință ca minora era în vârstă de 14-15 ani, apreciind ca avea o constituție fizică normală pentru această vârstă (fila 103 dosar urmărire penală).

Cu privire la critica recurentului inculpat N.Ș.C. cu privire la reindividualizarea pedepsei reținută în sarcina inculpatului și reducerea acesteia sub pedeapsa de 5 ani închisoare și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate, sau suspendării condiționate a pedepsei, Înalta Curte constată că nici această solicitare nu este întemeiată.

Împrejurarea că violul este o faptă foarte gravă, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții.

Însă faptele inculpatului săvârșite în mod repetat asupra minorei în vârstă de 14 ani, prin violență și agresivitate și prin amenințarea cu săvârșirea unor alte acte de violență prin bătaie asupra sa, în contextul în care partea vătămată făcea cunoscută săvârșirea faptelor inculpatului, nu poate conduce la convingerea instanței de recurs că inculpatului N.Ș.C. i se pot aplica aceste dispoziții legale de micșorare a pedepsei sub limita minimă de pedeapsă care să permită aplicarea unei sancțiuni de suspendare condiționată a executării pedepsei sau a suspendării condiționate.

Cu privire la solicitarea ambilor inculpați de reindividualizare a pedepselor stabilite în sarcina lor și micșorarea cuantumului pedepselor, Înalta Curte reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei instanța de fond și instanța de recurs au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor ținând seama de pericolul social al faptelor săvârșite, de persoana ambilor infractori și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare acestor dispoziții, fiind reținute de ambele instanțe în individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpaților.

Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.Ș.C. și Z.N.J. împotriva Deciziei penale nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive astfel: pentru N.Ș.C. de la 25 ianuarie 2010 la 24 ianuarie 2011 și pentru Z.N.J. de la 15 februarie 2010 la 24 ianuarie 2011.

În temeiul dispozițiilor art. 92 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.Ș.C. și Z.N.J. împotriva Deciziei penale nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive astfel: pentru N.Ș.C. de la 25 ianuarie 2010 la 24 ianuarie 2011 și pentru Z.N.J. de la 15 februarie 2010 la 24 ianuarie 2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Onorariul interpretului în limbaj mimico-gestual specific persoanelor cu surdo-cecitate pentru reprezentanții legali ai părții civile V.F.G., V.I. și V.V.M. se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2011.