ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3622/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 386 din 22 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1556/109/2012 al Tribunalului Argeș, secția penală, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 999 C. civ. a obligat inculpatul să plătească părții vătămate P.A.

despăgubiri civile în valoare de 52.500 RON, din care suma de 2.500 RON reprezentând daune materiale și 50.000 RON cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel instanța de fond, a reținut că prin rechizitoriul nr. 1083/P/2012 din 29 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul D.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că în data de 11 septembrie 2011 a lovit-o în mod repetat pe numita D.E., concubina sa, lovituri ce i-au cauzat decesul acesteia. Deși inițial nu a recunoscut săvârșirea faptei, ulterior inculpatul a revenit, a recunoscut fapta astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare și a solicitat să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul locuia împreună cu victima de aproximativ 3 luni anterior săvârșirii faptei. Din probele administrate nu rezultă că între cei doi ar fi existat conflicte violente, verbale sau fizice, pe perioada cât au locuit împreună. În data de 11 septembrie 2011, victima a rămas în locuință constituind domiciliu comun al său cu inculpatul. Inculpatul a plecat de la domiciliu în jurul orei 9:00, apoi în jurul orelor 13:00, revenind acasă în jurul orelor 17:00. Pe parcursul întregii zile inculpatul i-a aplicat victimei în mod repetat mai multe lovituri care, în final, au cauzat decesul acesteia. Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, rezultă că moartea numitei D.E.

a fost violentă, datorându-se compresiunii exercitate de hematomul subdural de emisfer cerebral stâng și de hemoragia meningo-ventriculară consecutivă, urmare a unui traumatism acut cranio-cerebral, soldat cu fractura de baza craniană. În drept, fapta inculpatului D.V. care în data de 11 septembrie 2011, cu intenție, a aplicat victimei D.E. în mod repetat mai multe lovituri care în final au cauzat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei prima instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv prin aplicarea unor lovituri în mod repetat pe parcursul întregii zile, lovituri aplicate pe zone diferite ale corpului, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei și a fost de acord să achite părții civile suma solicitată cu titlu de despăgubiri civile. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul D.V., criticile formulate vizând neacordarea cuvântului pe latura civilă a cauzei penale și nepronunțarea instanței asupra actelor depuse în circumstanțiere.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului și, în principal, desființarea hotărârii cauzei și trimiterii cauzei la aceeași instanța în vederea rejudecării în fond și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia și reducerea daunelor morale la suma de 5.000 RON, cu a cărei plată acesta a fost de acord. Prin decizia penală nr. 95/A din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii instanței de fond, ca nefondat. În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut că prima critica nu vizează niciunul dintre cazurile în care se poate dispune casarea cu trimitere, iar din examinarea notelor grefierului rezultă că această critică nu este întemeiată, inculpatul având ultimul cuvânt și pe latură civilă.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra actelor în circumstanțiere depuse de către inculpat, întrucât nu este o cerere asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe în mod expres, aceasta fiind avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, rămânând la facultatea instanței să aprecieze dacă reține sau nu ca justificată o astfel de cerere, având mai degrabă caracter de apărare. În fine, pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul D.V., pe care nu l-a motivat în scris, în ședința publică solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, iar în latura civilă reducerea sumei acordate cu titlu de daune morale la 5.000 RON.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs invocat și dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele: Pentru a reduce pedeapsa aplicată sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, potrivit cererii inculpatului, instanța ar fi trebuit să rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante. Or, existența unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., ori a altor împrejurări asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece din redactarea acestui text rezultă că recunoașterea unor împrejurări este facultativă.

Ca atare, în aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la ansamblul condițiilor în care acestea au fost săvârșite și, pe de altă parte, la persoana inculpatului, circumstanțele atenuante fiind reținute în cazul în care sub acest aspect se constată o conduită socială meritorie a inculpatului, anterior săvârșirii infracțiunii, din care să rezulte că fapta săvârșită este un accident în viața acestuia. Este de reținut însă că prima instanță a dat eficiență acestor împrejurări, orientând pedeapsa aplicată inculpatului spre minimul special al normei incriminatoare. În consecință, respingând apelul sub aspectul acestei critici și menținând hotărârea atacată, instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică.

Pe de altă parte, în raport de concluziile pe care examinarea actelor și lucrărilor dosarului le impune, respectiv a manifestării de voință a inculpatului, se constată că în mod judicios prima instanță a făcut în latura civilă a cauzei penale aplicarea principiului disponibilității în materie civilă. Reținând, așadar, că în cauză nu sunt incidente niciunul din cazurile de casare invocate de recurent și nu pot fi reținute din oficiu alte cazuri a căror incidență să determine desființarea deciziei recurate. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești.

Recurentul D.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2011 la 06 noiembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 noiembrie 2012.