ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3622/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 386 din 22 mai 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 1556/109/2012 al Tribunalului Argeș, secția

penală, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la o pedeapsă de 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de

moarte.

A interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și

lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 999 C. civ. a obligat inculpatul să

plătească părții vătămate P.A. despăgubiri civile în valoare de 52.500 RON, din

care suma de 2.500 RON reprezentând daune materiale și 50.000 RON cu titlu de

daune morale.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond, a reținut că prin rechizitoriul nr. 1083/P/2012 din 29 februarie

2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul D.V. a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 183 C. pen., constând în aceea că în data de 11 septembrie 2011 a lovit-o

în mod repetat pe numita D.E., concubina sa, lovituri ce i-au cauzat decesul acesteia.

Deși inițial nu a recunoscut

săvârșirea faptei, ulterior inculpatul a revenit, a recunoscut fapta astfel cum

a fost reținută prin actul de sesizare și a solicitat să fie judecat în procedura

simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Din actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul locuia împreună

cu victima de aproximativ 3 luni anterior săvârșirii faptei. Din probele administrate

nu rezultă că între cei doi ar fi existat conflicte violente, verbale sau fizice,

pe perioada cât au locuit împreună.

În data de 11 septembrie

2011, victima a rămas în locuință constituind domiciliu comun al său cu inculpatul.

Inculpatul a plecat de la domiciliu în jurul orei 9:00, apoi în jurul orelor 13:00,

revenind acasă în jurul orelor 17:00.

Pe parcursul întregii

zile inculpatul i-a aplicat victimei în mod repetat mai multe lovituri care, în

final, au cauzat decesul acesteia.

Din raportul de expertiză

medico-legală întocmit în cauză, rezultă că moartea numitei D.E. a fost violentă,

datorându-se compresiunii exercitate de hematomul subdural de emisfer cerebral stâng

și de hemoragia meningo-ventriculară consecutivă, urmare a unui traumatism acut

cranio-cerebral, soldat cu fractura de baza craniană.

În drept, fapta inculpatului

D.V. care în data de 11 septembrie 2011, cu intenție, a aplicat victimei D.E. în

mod repetat mai multe lovituri care în final au cauzat decesul acesteia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei

prima instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, împrejurările în care

a fost săvârșită fapta, respectiv prin aplicarea unor lovituri în mod repetat pe

parcursul întregii zile, lovituri aplicate pe zone diferite ale corpului, precum

și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea

faptei și a fost de acord să achite părții civile suma solicitată cu titlu de despăgubiri

civile.

Împotriva hotărârii primei

instanțe a declarat apel inculpatul D.V., criticile formulate vizând neacordarea

cuvântului pe latura civilă a cauzei penale și nepronunțarea instanței asupra actelor

depuse în circumstanțiere. Inculpatul a solicitat admiterea apelului și, în

principal, desființarea hotărârii cauzei și trimiterii cauzei la aceeași instanța

în vederea rejudecării în fond și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în

sensul reducerii cuantumului acesteia și reducerea daunelor morale la suma de 5.000

RON, cu a cărei plată acesta a fost de acord.

Prin decizia penală

nr. 95/A din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii

instanței de fond, ca nefondat.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a reținut că prima critica nu vizează niciunul dintre cazurile

în care se poate dispune casarea cu trimitere, iar din examinarea notelor grefierului

rezultă că această critică nu este întemeiată, inculpatul având ultimul cuvânt și

pe latură civilă. Nu este întemeiată nici critica referitoare la nepronunțarea instanței

de fond asupra actelor în circumstanțiere depuse de către inculpat, întrucât

nu este o cerere asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe în mod expres, aceasta

fiind avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, rămânând la facultatea

instanței să aprecieze dacă reține sau nu ca justificată o astfel de cerere, având

mai degrabă caracter de apărare. În fine, pedeapsa aplicată inculpatului a fost

judicios individualizată.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul D.V., pe care nu l-a motivat în scris,

în ședința publică solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului

acesteia, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, iar în latura

civilă reducerea sumei acordate cu titlu de daune morale la 5.000 RON.

Examinând hotărârea atacată

în raport de cazul de recurs invocat și dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, următoarele:

Pentru a reduce pedeapsa

aplicată sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, potrivit cererii inculpatului,

instanța ar fi trebuit să rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante.

Or, existența unora dintre

împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., ori a altor împrejurări

asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante

și să reducă pedeapsa principală, deoarece din redactarea acestui text rezultă că

recunoașterea unor împrejurări este facultativă.

Ca atare, în aprecierea

unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul

de pericol social concret al faptei comise, la ansamblul condițiilor în care acestea

au fost săvârșite și, pe de altă parte, la persoana inculpatului, circumstanțele

atenuante fiind reținute în cazul în care sub acest aspect se constată o conduită

socială meritorie a inculpatului, anterior săvârșirii infracțiunii, din care să

rezulte că fapta săvârșită este un accident în viața acestuia.

Este de reținut însă că

prima instanță a dat eficiență acestor împrejurări, orientând pedeapsa aplicată

inculpatului spre minimul special al normei incriminatoare.

În consecință, respingând

apelul sub aspectul acestei critici și menținând hotărârea atacată, instanța de

apel a pronunțat o decizie legală și temeinică.

Pe de altă parte, în raport

de concluziile pe care examinarea actelor și lucrărilor dosarului le impune, respectiv

a manifestării de voință a inculpatului, se constată că în mod judicios prima instanță

a făcut în latura civilă a cauzei penale aplicarea principiului disponibilității

în materie civilă.

Reținând, așadar, că în

cauză nu sunt incidente niciunul din cazurile de casare invocate de recurent și

nu pot fi reținute din oficiu alte cazuri a căror incidență să determine desființarea

deciziei recurate.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei

penale nr. 95/A din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești.

Recurentul D.V. va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 21 septembrie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 septembrie 2011

la 06 noiembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 noiembrie

2012.