ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința

penală nr. 81 din data de 4 martie 2010, Tribunalul Argeș

l-a condamnat pe

inculpatul D.M.D. la 11 ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C.

pen., în condițiile

art.

57 C. pen.

In baza art. 71

alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a

interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

In baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data reținerii,

15 august 2008 și până la pronunțare, iar în baza art. 350 C. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

S-a admis în parte acțiunea civilă și

a fost obligat inculpatul să-i

plătească

părții civile A.F. 10.000 lei despăgubiri materiale și

10.000 lei daune

morale.

A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență că, în

dimineața zilei de 08 august 2008 , în

jurul orelor 5,30, victima C.A. i-a adresat inculpatului injurii, iar acesta a

trântit-o la pământ și a

sărit cu picioarele

pe ea de mai multe ori, până când și-a pierdut cunoștința,

după care i-a solicitat fratelui său, martorul

D.D.R. să-l ajute

să o urce pe victimă în atelajul său.

Deși inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că

mecanismului de producere

a leziunilor ce au determinat decesul victimei, așa cum s-a relevat prin

raportul de nouă expertiză medico - legală efectuat

în cursul cercetării judecătorești,

exclud implicarea sa în incidentul soldat cu moartea victimei, în baza

raportului de necropsie nr. 179/B/2008

întocmit

de Serviciul Medico - Legal Argeș și a raportului de nouă expertiză

medico - legală nr. A5/4521/2009 întocmit de

Institutul de Medicină Legală

„Mina Minovici", avizat de Comisia de

Avizare și Control sub nr.

E2/4521/2009, s-a

stabilit că moartea victimei a fost violentă și că s-a datorat

insuficienței cardio - respiratorii acute,

consecință a unei asfixii mecanice

prin comprimarea cervicală.

Inculpatul a

sărit cu picioarele de mai multe ori pe victima căzută la

pământ, comprimarea cervicală fiind

produsă prin lovirea cu piciorul a gâtului victimei.

In continuare,

tribunalul a apreciat că schimbarea declarației de către

martorul ocular

este nejustificată, iar declarația dată de acesta în faza de

urmărire penală - conformă adevărului.

În această din urmă declarație,

martorul a relatat pe larg cum în

dimineața

respectivă s-a întâlnit cu inculpatul în zona „Drumul Burcii", unde

a apărut și căruța în care se afla victima, cum

victima l-a înjurat pe inculpat, iar acesta a tras-o din căruță și, în timp ce

se afla căzută la pământ, a sărit cu

picioarele pe ea, până a adus-o în

stare de inconștiență.

Această variantă este confirmată și de

martorii C.Z. și

P.G., în prezența cărora

martorul D.D.R. a descris

organelor de anchetă desfășurarea

evenimentelor, iar transcrierea convorbirilor avute de acest martor cu

concubina sa, V.M.

dovedește că i-a relatat

acesteia cum fratele său „a sărit pe el„ și „probabil a

zis că-l sperie sau ce să-i facă ... că n-a vrut

să-l omoare ... și a sărit cu

picioarele pe el".

Așa fiind,

tribunalul a considerat că fapta inculpatului întrunește

elementele

constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzute de art. 174 C. pen.

, text în baza

căruia s-a pronunțat condamnarea la o pedeapsă

calculată în raport cu criteriile

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

, reținându-se gradul sporit de

pericol social al faptei, atitudinea

nesinceră

a inculpatului, precum și împrejurarea că acesta este infractor primar.

Sub aspectul laturii civile,

tribunalul a constatat că soția victimei, A.F., este îndreptățită a primi

despăgubiri, constând în

contravaloarea

cheltuielilor ocazionate de înmormântarea victimei și daune morale, pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a pierderii soțului său.

Împotriva sentinței penale au declarat

apel Ministerul Public -

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Argeș și inculpatul D.M.D., care a

u criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acestei hotărâri.

În dezvoltarea criticilor parchetul a

solicitat majorarea pedepsei, atâta timp cât sancțiunea stabilită de

judecătorul fondului nu răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen., fiind prea blândă, față de gravitatea faptei comise -

suprimarea vieții unui om.

Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul

condamnării pronunțate și a solicitat achitarea, pe motiv că nu el este autorul

faptei de violență comise asupra victimei, ci fratele său, martorul D.D.R., așa

încât ar fi aplicabile în speță dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Dezvoltând motivul de apel invocat,

apelantul - inculpat, prin apărătorul său, a susținut că nu există probe certe

de vinovăție în cauză, astfel încât dubiul îi profită.

Prin decizia penală nr. 36/A din 23

martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, cu majoritate s-au respins ca

nefondate apelurile declarate în cauză și s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs doar inculpatul D.M.D., iar prin decizia penală nr. 2710 din 13 iulie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis această cale de atac,

casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

Pitești.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 28 iulie 2011 și în

ceea ce privește probatoriul s-au reaudiat martorii V.M. și D.R. și s-a dispus

înaintarea suportului magnetic depus la Registrul de corpuri delicte către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru transcrierea înregistrărilor

convorbirilor telefonice. Cauza a fost soluționată în complet de divergentă, în

opinie majoritară reținându-se următoarele:

Din ansamblul materialului probator

administrat în cauză a rezultat că în dimineața zilei de 08 august 2008, în

jurul orelor 5,30, victima C.A. a plecat de la locuința sa, deplasându-se cu

ajutorul căruței trasă de un cal, către un teren agricol, situat în punctul

„Valea Negrașului". Martorul C.M. a declarat că în jurul orelor 5,20, l-a

văzut pe C.A. mergând cu atelajul peste miriște și apoi ieșind în „Drumul

Burcii", unde a luat-o către dreapta. La rândul său, martora C.I. a văzut

la aceeași oră o căruță și a presupus că bărbatul ce o conducea era C.A. Și în

procesul verbal de conducere în teren, martorul C.M. a indicat traseul urmat de

C.A., respectiv pe ulița care le desparte locuințele către câmp, pe o distanță

de circa 50 m., luând-o în dreapta cu traversarea unei miriști de circa 250-300

m. In acest proces verbal s-a consemnat că, după ce a traversat miriștea, C.A.

s-a deplasat în dreapta, pe „Drumul Burcii", zonă în care dețin terenuri

frații D.R. și D.M.

Nici apărătorul inculpatului și nici

martorii asistenți nu au formulat obiecțiuni cu privire la modul în care s-a

efectuat cercetarea, respectiv cu privire la mențiunile consemnate în acest

proces verbal.

Dacă prezența victimei pe terenul

agricol a fost astfel dovedită, curtea a reținut că și prezența inculpatului

D.M.D. și a martorului D.D.R., pe terenurile pe care le aveau în stăpânire în

pct."Țarină", în dimineața zilei de 08 august 2008 a fost dovedită.

Astfel, din declarația martorului

D.D.R. a rezultat că la ora 6,00 din acea zi, a decis să se ducă la câmp și a

ieșit din casă fără ca să fie auzit de concubina sa. Când a ajuns pe miriște,

martorul l-a văzut și pe fratele său, D.M.D., care se uita la niște paie

strânse de pe câmp. A precizat martorul că se aflau în zona „Țarină", mai

exact pe lângă „Drumul Burcii". Din declarația aceluiași martor a rezultat

că între victimă și fratele său, inculpatul D.M. a existat o altercație, C.A.

l-a insultat pe inculpat, care l-a tras jos din căruță și a început să-l

lovească cu picioarele - „să stea cu picioarele pe el", până când victima

și-a pierdut cunoștința. Inculpatul, i-a solicitat ajutorul martorului D.D.R.,

în sensul de a-l urca pe A. în căruță.

Ca atare, Curtea a constatat că coordonatele

spatio - temporale în care s-a săvârșit infracțiunea de omor au putut fi

stabilite în urma coroborării declarațiilor testimoniale anterior amintite.

S-a apreciat că aceste coordonate sunt

deosebit de importante având în vedere pe de o parte timpul faptei - primele

ore ale dimineții, iar pe de altă parte locul izolat în care s-a săvârșit

omorul. In acest sens, s-a reținut că există la dosarul de urmărire penală

planșele fotografice efectuate cu ocazia conducerii în teren a martorilor

D.D.R. și C.M.

In ceea ce privește persoanele care au

fost de față la săvârșirea infracțiunii de omor, Curtea a reținut că pe terenul

aflat în zona „Țarină", mai exact pe lângă „Drumul Burcii", în

dimineața zilei de 08 august 2008 se aflau doar victima C.A. și frații D.R. și

D.M. Lipsa martorilor direcți, locul și timpul săvârșirii faptei au fost

principalele aspecte care au îngreunat cercetările în cauză.

Curtea a analizat în acest context

declarațiile singurului martor direct la săvârșirea infracțiunii, pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul D.M.D.

D.D.R. a dat o primă declarație în

fața procurorului la data de 11 august 2008, arătând că în ziua de 08 august

2008 s-a trezit la ora 8,00 și s-a ocupat de gospodărie, singurul incident pe

care l-a avut cu victima C.A. petrecându-se în preajma Paștelui din acel an,

când acesta din urmă i-a luat un cățel.

După ce a fost dată această

declarație, procurorul de caz a emis ordonanța din data de 12 august 2008, prin

care a solicitat efectuarea în cauză a unei constatări tehnico științifice de

detectare a comportamentului simulat al martorului D.D.R.

După două zile, la 14 august 2008 s-a

depus raportul de constatare tehnico științifică pentru detectarea

comportamentului simulator. 11230/14 august 2008 al martorului D.D.R. S-a

constatat că la întrebările relevante privind săvârșirea infracțiunii de omor

ce face obiectul cauzei, în răspunsurile date de martor au fost evidențiate

reacții specifice comportamentului simulat.

Aceleași concluzii privind

evidențierea reacțiilor specifice comportamentului simulat se regăsesc și în

raportul de constatare tehnico științifică pentru detectarea comportamentului

simulat nr. 11231 din 14 august 2008 al inculpatului D.M.D.

După obținerea rezultatelor privind

detectarea comportamentului simulat, în fața procurorului, la 14 august 2008

este reaudiat martorul D.D.R. Acesta își schimbă fundamental declarația,

arătând că în urma unui conflict spontan, fratele său, inculpatul D.M.D. l-a

lovit repetat pe C.A. Martorul a declarat că și-a ajutat fratele să o urce în

căruță pe victimă.

Încă de la începutul declarației

fratele inculpatului, D.D.R. a arătat că i s-au adus la cunoștință dispozițiile

art. 80 C. proc. pen. și a fost de acord să fie audiat în calitate de martor în

această cauză.

Faptul că și-a schimbat declarația,

martorul o justifică astfel: „Nu am spus adevărul de la început, adică de la

prima declarație, pentru că mi-a fost frică să nu fiu reținut (arestat)

nevinovat. Am fost testat cu tehnica poligraf și mi-am dat seama că nu mai am

cum să ascund adevărul".

Dar, în fața instanței de judecată

revine și asupra acestei declarații.

Schimbarea ulterioară în faza de

judecată a declarațiilor date în faza urmăririi penale de către singurul martor

direct al cauzei, respectiv revenirea asupra precizărilor făcute la data de 14

august 2008 nu s-a realizat în mod justificat, prin explicarea credibilă a

acestei atitudini, având în vedere că la acea dată, D.D.R. a fost audiat de

procuror.

Curtea a reținut că revenirea

martorului în ceea ce privește declarația dată în faza de urmărire penală nu a

avut un suport probator care să o justifice, iar instanța fondului în mod

corect a înlăturat ca nesincere, aceste din urmă declarații și a reținut

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de omor pentru care a fost

trimis în judecată.

De altfel și în rejudecarea apelului

acest martor a susținut „că a venit de la poliție speriat atunci când a fost

testat cu detectorul de minciuni."

In ceea ce privește mobilul omorului,

s-a avut în că fapta a fost săvârșită în urma unui conflict spontan. Nu este

exclus ca victima C.A. să fi fost surprinsă de inculpat pe terenul său.

Martorii S.M. și D.G. au declarat că victima se ocupa cu furturile pe câmp.

Au fost analizate de curte și

declarațiile date de martori în ceea ce privește sesizarea pe ulița satului a

căruței în care se afla corpul neînsuflețit al victimei. în jurul orelor 6,30.

In acest sens au fost apreciate relevante declarațiile martorilor S.M., R.A.,

C.I., C.Z.

Curtea, în majoritate, a considerat

cel puțin surprinzătoare atitudinea inculpatului D.M.D., care s-a apropiat de

atelaj și a afirmat că „A. ...doarme". Era ora 6,30 -7,00, astfel cum

rezultă din declarația martorei S.M. Și martorul R.A. a declarat că l-a văzut

pe inculpatul D.M.D., tăcut și rezervat, după ce a fost descoperită victima.

Deși inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, Curtea a reținut că fapta comisă la data de 08 august

2008 a fost probată în cauza de față. In acest sens, declarațiile martorilor și

în special declarația singurului martor direct, D.D.R., se coroborează cu

actele medico-legale, inclusiv cu raportul de nouă expertiză medico-legală,

întocmit de INML „Mina Minovici" București și avizat de Comisia de Avizare

și Control din care rezultă modul de producere a leziunilor, ce posibil au fost

realizate prin comprimarea gâtului cu un corp dur.

In ceea ce privește expertizarea

comportamentului simulat, Curtea a reținut că teoria și practica judiciară

plasează aceste proceduri în categoria proceselor tehnico-științifice, pe care criminalistica

le pune la dispoziția organelor de urmărire penală. Deși din punct de vedere al

forței probante concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică în

acest domeniu nu pot fi unanim acceptate ca mijloace de probă, ele furnizează

date relevante asupra atitudinii psihice a inculpatului cu privire la fapta

imputată, având forța credibilității rezonabile. Pe de altă parte, din punct de

vedere al statutului legal, tehnicile de detecție a stresului emoțional nu sunt

în mod expres interzise de lege, iar această metodologie de investigație este

reglementată într-un cadru juridic.

Or, în cauza de față, testarea

comportamentului simulat al inculpatului D.M.D. și al martorilor D.D.R. și

D.G., s-a făcut în baza unor ordonanțe motivate ale procurorului, fiind luat

consimțământul în scris al subiecților prin consemnarea semnăturilor acestora

la începutul și la sfârșitul diagramelor obținute cu realizarea

rapoartelor de constatare tehnico-științifică,

exclusiv de către un specialist

licențiat în psihologie.

In aceste

condiții Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a

analizat valoarea probatorie a acestor

constatări tehnico-științifice, valorificând în contextul probator datele

privind atitudinea psihică a

inculpatului

D.M.D. și a martorului D.D.R. în raport

cu fapta comisă.

In ceea ce privește valoarea

probatorie a interceptărilor realizate în baza autorizației nr. 67/2008

eliberată de Tribunalul Argeș la locuința martorei V.M.- concubina martorului

D.D.R., fratele inculpatului, curtea a constatat că în mod constant s-au făcut

demersuri pentru îmbunătățirea suportului audio,

având în vedere calitatea slabă a înregistrărilor. Dar, această calitate nu a

împiedicat transcrierea

convorbirilor

telefonice, iar în rejudecarea apelului, o parte din acestea au fost

retranscrise de procuror după ascultarea suportului audio astfel cum a

fost

îmbunătățit în urma expertizei efectuate de Institutul Național de Expertize

Criminalistice București. Or, din aceste convorbiri rezultă modalitatea în care

a fost săvârșit omorul.

Astfel, martorul D.D.R. relatează

concubinei sale,

V.M., în locuința acesteia,

că ,,nu a văzut de câte ori a sărit pe el".

Rezultă clar cum fratele inculpatului îi dezvăluie martorei „că el

probabil a

zis că-l sperie sau ce să-i facă...că nu a vrut să-l omoare

...și a sărit cu picioarele pe el".

Curtea a reținut că aceste

înregistrări însoțite de transcrierile convorbirilor (acte care fac dovada până

la înscrierea în fals), se

coroborează cu

declarația martorului D.D.R. dată în fața

procurorului la data de 14

august 2008 și cu toate concluziile formulate de

experții medico-legali, care concluzionează faptul că moartea victimei a

fost

violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute,

consecință a

unei asfixii mecanice prin

comprimare cervicală, celelalte leziuni traumatice

constatate la

examenul de specialitate, putându-se produce prin lovirea

repetată cu și de un plan dur, posibil în același

context traumatic.

S-a înlăturat

astfel apărarea apelantului-inculpat care a avut în vedere

prima declarație dată de partea

vătămată C.F., la data de

8 august 2008,

prin care aceasta din urmă, în fața polițistului de caz, a înaintat

ipoteza

că soțul său a fost omorât de cal.

Ulterior, la

data de 13 august 2008, în fața procurorului, partea vătămată

C.F. nu mai face

astfel de precizări, vehiculând ipoteza că soțul

său a fost omorât de „băieții familiei D.".

S-a reținut că și în fața instanței,

partea vătămată a declarat că era

blând

calul care tracta căruța condusă de victimă, iar această declarație se

coroborează cu declarația martorului C.D., care a

precizat că A.

a cumpărat de la el o

iapă albă, care „era liniștită, nu era nărăvașă și nu pleca

singură cu căruța". Și din declarația

martorei S.M. rezultă că, la

comanda

sa calul s-a oprit la circa 100-l50 m și sătenii au putut vedea că în

căruță

victima era culcată în poziția ghemuit, împrejurare de fapt care

exclude posibilitatea ca aceasta să fi fost

lovită de cabalină.

In ceea ce

privește încadrarea juridică a faptei, curtea a considerat că

prima instanță a

reținut corect infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Actul medico-legal întocmit în urma

necropsiei cadavrului a

concluzionat că

moartea a fost violentă și s-a datorat unei insuficiențe

cardio-respiratorii acute, consecința unei asfixii

mecanice, fiind provocate

mai multe

leziuni traumatice prin loviri repetate cu și de plan dur. Or, aceste

leziuni traumatice se află în directă legătură de

cauzalitate cu decesul și au

putut fi produse prin lovirea repetată a

victimei de către inculpat cu

picioarele.

Practic, victima C.A. a fost călcată în picioare de

inculpat.

Intenția de a

ucide a fost stabilită corect de tribunal, având în vedere materialitatea

actelor inculpatului care au evidențiat și poziția psihică a

făptuitorului în

raport de multitudinea loviturilor aplicate în zonele vitale ale

corpului (torace, zona feței și a

gâtului), perseverența cu care au fost aplicate aceste lovituri și intensitatea

agresiunii.

Zonele cervicală,

toracică și lombară sunt considerate în egală măsură

vitale pentru că

adăpostesc organe ale căror funcții sunt esențiale pentru

menținerea vieții.

Curtea de apel a

apreciat că, dacă inculpatul ar fi urmărit să aplice o

corecție, în urma conflictului

spontan, acesta nu lovea victima într-un

asemenea

mod. Loviturile intense aplicate de către inculpat victimei cu

picioarele

în zone vitale și implicit asfixierea sa mecanică i-au cauzat

decesul, fiind depistate mai multe echimoze

întinse și excoriații la nivelul

feței, latero-cervical,

supra-clavicular dreapta, lombar stânga, deltoidian

stâng, la nivelul plicii cotului și la nivelul ambilor genunchi.

Având în vedere

explicația științifică dată mecanismului lezional al

morții violente, ținând seama de ansamblul

probator al cauzei și de

diagnosticul

anatomo - patologic (stază și edem meningocerebral, infiltrare

hemoragică

pe fața internă a scalpului, infiltrare hemoragică masivă la nivelul

musculaturii gâtului, perilaringiene, tiroidiene, traheale,

supraclaviculare și la nivelul manubriului

sternal, contuzii pulmonare, stază

pulmonară

intensă, etc), curtea a concluzionat că inculpatul a lovit victima

în

cadrul unei activități indivizibile în realizarea intenției indirecte de

ucidere a acesteia, caracteristică infracțiunii

de omor, nefiind incidență praeterintenția specifică unei infracțiuni de loviri

cauzatoare de moarte.

Or, infracțiunea

de loviri cauzatoare de moarte se săvârșește cu

praeterintenție, caracterizată prin intenție în privința

acțiunii de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, pe când în

cazul infracțiunii de

omor, aceasta se

comite cu intenție directă sau indirectă.

In acest sens,

curtea a avut în vedere toate datele anterior menționate,

modalitatea în care a acționat

inculpatul, mijloacele fizice folosite, -

agresarea

victimei cu picioarele - zonele în care au fost îndreptate actele de violență,

intensitatea acestora și gravitatea leziunilor produse.

Modalitatea în

care a fost săvârșită fapta, victima fiind luată prin

surprindere, inculpatul trăgând-o

rapid din căruță, astfel încât acesta nu a

avut

posibilitatea să riposteze, a constituit, în opinia Curții, o explicație a

faptului că expertiza biocriminalistică genetică

efectuată în cauză nu a putut depista caractere genetice din profilele ADN ale

celor doi frați în depozitele

subunghiale ale victimei.

In ceea ce

privește apelul parchetului, Curtea a reținut că acesta nu a declarat recurs

împotriva deciziei penale nr. 36/A din 23 martie 2011 a Curții de

Apel Pitești, iar

din analiza deciziei de casare nr. 2710 din 13 iulie 2011 a Înaltei

Curți de Casație

și Justiție, rezultă că instanța de apel urmează a rejudeca

apelurile declarate.

Ca atare, s-a

arătat că nu se poate agrava situația apelantului-inculpat care a declarat doar

el recurs, astfel încât au fost respinse ca neîntemeiate

criticile

parchetului privind greșita individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului.

In raport de aceste considerente, în

opinie majoritară, prin decizia

penală nr. 126/A

din 21 decembrie 2011 Curtea de apel Pitești, secția penală și

pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș și de inculpatul D.M.D.

,

împotriva sentinței penale nr. 81 din 04 martie 2010, pronunțată de

Tribunalul

Argeș în dosarul nr. 409/109/2009.

In opinia separată s-a susținut că în

cauză se impunea admiterea

apelului declarat

de inculpat, desființarea sentinței penale atacate și, pe fond,

achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

S-a apreciat că

probele administrate în cauză nu conferă certitudinea

că inculpatul a

comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și

existând serioase îndoieli cu privire

la acest aspect astfel că justifica aplicarea principiului

in dubio pro reo

.

In acest sens,

s-a arătat că obiectul anchetei era tocmai clarificarea

circumstanțele decesului numitului

C.A. și identificarea

eventualilor vinovați

pentru a determina răspunderea, însă nu au fost găsite

probe privind eventuala implicare a inculpatului

în agresiunea împotriva

victimei.

In legătură cu

probele științifice medico-legale administrate în această

cauză, respectiv

raportul de necropsie nr. 179/B/2008 al Serviciului Medico-

Legal Argeș și

Noua expertiză medico-legală nr. A5/4521/2009 întocmită de

Institutul de

Medicină Legală „ Mina Minovici" și avizat de Comisia de

Avizare și

Control cu avizul nr. E 11/4521/2009, s-a apreciat că în niciuna

dintre acestea nu

sunt relevate date certe din care să rezulte că inculpatul a

acționat și a ucis victima sau că

există un raport de cauzalitate între

presupusa

acțiune a inculpatului și moartea victimei. Actele medico-legale

mai sus arătate relevă date privind cauza morții

victimei, existând însă

contradicții

între aceste concluzii și descrierea faptei de către prima instanță.

De asemenea, un alt aspect relevant a

fost considerat faptul că nu

există nici o

probă materială, inclusiv urme ADN, care să demonstreze că

inculpatul

este autorul faptei.

In motivarea

opiniei separate s-a mai susținut că prima instanță a avut

în vedere

declarația martorului D.D.R., pe care acesta a dat-o în

faza de urmărire

penală, neluându-se în considerare faptul că martorul era fratele inculpatului,

și, prin urmare, declarația acestuia trebuia analizată cu rezerva cuvenită,

având în vedere posibilitatea elementelor de subiectivism

determinate de relația de rudenie

dintre cei doi.

Un alt aspect considerat important a

fost faptul că martorul și-a

schimbat în

mod radical declarațiile de la urmărirea penală în fața instanței

de judecată, acesta declarând, în mod constant,

că nu își menține declarația dată în fața organelor de urmărire penală,

deoarece a fost supus presiunilor

anchetatorilor. A precizat că nu

cunoaște nimic în legătură cu decesul

victimei

și, de asemenea, nu are cunoștință de existența vreunui conflict între

inculpat

și victimă. In aceste condiții, s-a arătat că nu există argumente

pentru care instanța să dea credibilitate

declarației acestui martor din faza de

urmărire

penală și nu declarațiilor pe care acesta le-a dat în fața instanțelor

de

judecată.

In legătură cu

transcrierea înregistrărilor convorbirilor avute între

martorul D.D.R. și concubina sa V.M.,

s-a apreciat că nici această probă nu poate fi considerată concludentă, în

sensul art. 67 C. proc. pen., pentru a forma convingerea că inculpatul este

autorul faptei. S-a subliniat faptul că încercările efectuate de către instanță

de a îmbunătăți calitatea înregistrărilor convorbirii dintre martor și

concubina sa nu au dus la un rezultat satisfăcător și prin urmare, în cea mai

mare parte conținutul acestei convorbiri este neinteligibil, neputând fi

ascultat în mod nemijlocit, iar frânturile de frază la care prima instanță se

referă în convorbirea dintre martorul D.D.R. și concubina sa, nu pot constitui

probe suficiente și concludente pentru a demonstra că D.M.D. este autorul

faptei de omor.

In plus această probă, dacă nu este

coroborată cu cel puțin declarația unui martor nu poate avea relevanță

juridică, iar subiectivitatea declarațiilor martorului D.D.R. este

semnificativă și trebuie luată în considerare. De asemenea, s-a arătat că

testul pentru detectarea comportamentului simulat nu este o probă prevăzută de

legea procesual penală și, ca atare, trebuie înlăturat, neavând relevanță

juridică în cauză.

In raport de aceste considerente, în

opinie minoritară s-a apreciat că se impunea admiterea apelului inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul D.M.D.

Prin

motivele de recurs depuse la dosar, în termenul prevăzut dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., s-a invocat cazul de casare prev. de dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se achitarea în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. In acest sens, s-a arătat că, în cauză, nu s-a putut dovedi un mobil al

crimei, că actele medicale confirmă faptul că leziunile ce au condus la deces

sunt doar cele de la nivelul gâtului și nu de la nivelul toracelui, că nu s-au

evidențiat material genetic aparținând victimei pe hainele inculpatului, că

martorul D.D.R. avea un interes în cauză, pentru a ascunde conflictul dintre el

și victimă, și, oricum, acesta în fața instanței a revenit asupra declarației inițiale,

că testul pentru detectarea comportamentului simulat nu este prevăzut de lege

și ca atare concluziile acestuia ar trebui ignorate, și că procesele verbale de

redare a discuțiilor din mediul ambiental nu pot fi valorificate datorită

calității slabe a înregistrărilor.

Analizând hotărârea recurată atât prin

prima criticilor formulate și a cazului de casare în care acestea au fost

încadrate, cât și din perspectiva cazurilor de casare care ar putea fi luate în

considerare din oficiu, conform art. 385

11

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Astfel, potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă

eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de condamnare. In doctrină s-a arătat că, pentru a reține acest

caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt

reținută să fie vădit și controversat contrară probelor existente la dosar.

Sfera de acțiune a instanței de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă

din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă

în soluția pronunțată, dacă există discordanța între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor.

In același sens s-a pronunțat și

Înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009,

stabilind că incidența dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau

inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie

prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea

conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar,

prin eroare de fapt, se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în

cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta

nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de

expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest

mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci

reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină

sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate

o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din

considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009,

dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există

contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul

probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei

denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a

acestora.

În acest sens, se reține că soluția de

condamnare a inculpatului se fundamentează pe declarația martorului ocular

D.D.R. dată în fața procurorului la data de 14 august 2008, acesta prezentând

în detaliu modul în care fratele său, inculpatul D.M.D., a lovit victima până a

adus-o în stare de inconștiență, pe convorbirile purtate în mediul ambiental de

același martor cu concubina sa, martora V.M., D.D.R. dezvăluindu-i martorei ,,că

el probabil a zis că-l sperie sau ce să-i facă...că nu a vrut să-l omoare ...și

a sărit cu picioarele pe el", pe concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, la întrebările

relevante ale cauzei adresate inculpatului D.M.D. („vineri dimineața, în 8

august 2008 tu i-ai luat aerul, l-ai asfixiat pe A. al lui B.?" -

Răspuns-nu; „ești implicat în moartea lui A. al lui B." - Răspuns-nu;,, ai

participat la urcarea în căruță a lui A. al lui B. după ce l-ai lovit în 8

august 2008"- Răspuns-nu) fiind evidențiate reacții specifice

comportamentului simulat, precum și pe concluziile raportului de constatare

medico-legală, care stabilește că moartea victimei a fost violentă,

datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecință a unei asfixii

mecanice prin comprimare cervicală.

Aspectele invocate de către inculpat

în recurs, care, de altfel, au reprezentat apărările sale constante, nu au fost

ignorate de către instanțe, ci analizate în contextul ansamblului probator

administrat în cauză, Înalta Curte constatând că acestea nu pot conduce la

concluzia că o altă persoană ar fi autorul faptei pentru care a fost condamnat.

Astfel, concluziile expertizei

medico-legale efectuate în cursul cercetării judecătorești, avizată de comisia

de avizare și control din cadrul INML, în sensul că moartea victimei s-a produs

ca urmare a unei asfixii mecanice prin comprimare cervicală, cel mai probabil

cu un corp dur și mai puțin probabil prin comprimarea gâtului cu degetele

(filele 141-l47 dosar fond), reținându-se existența de leziuni și la nivelul

trunchiului (contuzie pulmonară bilaterală) confirmă modalitatea de săvârșire a

faptei astfel cum a fost descrisă de către martorul D.D.R. și cum a fost

reținută de către instanțe, respectiv că inculpatul a lovit victima cu

picioarele. Această împrejurare explică și motivele pentru care caracterele

genetice autozomale și cromozomiale Y din profilele ADN de referință ale

inculpatului nu s-au regăsit în depozitele subunghiale de la mâna stângă și

dreaptă a victimei și nici pe pantalonii acesteia.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, martorul

D.D.R. nu a avut o poziție procesuală constantă, însă ambele instanțe au

arătat, motivat, de ce au înlăturat declarațiile martorului din cursul

cercetării judecătorești și au reținut doar declarația acestuia dată în fața

procurorului, la data de 14 august 2008. S-au avut în vedere atât rezultatele

raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului

simulat al martorului, unde, deși nu s-au putut formula concluzii clare, totuși

s-a stabilit că răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei („ știi cine

este autorul, cine l-a omorât pe A. al lui B. ", ,, declarația în care

afirmi că tu nu ști cine l-a omorât A. al lui B. este mincinoasă") au

produs parțial note specifice comportamentului simulat, respectiv modificări

ale nivelului de bază, creșteri de amplitudine și durată a curbei bioelectrice,

modificarea tensiunii arteriale, cât și discuția înregistrată în mediul

ambiental dintre martor și concubina sa, V.M., acesta relatându-i modul în care

fratele său a ucis victima, discuție al cărei conținut a fost recunoscut de

către martor. In acest context probator se susține concluzia că, poziția

constantă a

martorului din fața instanței

de fond și de apel, unde arată în ziua respectivă

nu s-ar fi întâlnit cu

victima C.A. și nici cu fratele său, nu corespunde adevărului.

Cu privire

înregistrările audio, care ar fi de o calitate scăzută, Înalta

Curte reține că

în mod corect ambele instanțe au constatat că acestea pot fi

folosite ca

mijloace de probă, în condițiile în care pasajele relevante în cauză

se aud foarte

clar și au fost redate ca atare în procesele verbale întocmite în

conformitate cu dispozițiile art. 91 alin.

(1) C. proc. pen., și, mai mult, în

cursul

urmăririi penale martorul D.D.R. a recunoscut „că cele

înregistrate sunt

reale" (fila 40).

Referitor la posibilitatea folosirii

în cadrul procesului penal a

rapoartelor de

constare tehnico-științifică privind detecția comportamentului

simulat, Înalta Curte constată că, deși,

neprevăzute de codul de procedură

penală, concluziilor acestora nu pot

fi ignorate, în măsura în care se

coroborează

cu materialul probator administrat constituind un indiciu în ceea

ce privește sinceritatea sau nesinceritatea

inculpatului. în prezenta cauză,

testarea la poligraf atât a

inculpatului cât și a martorului s-a realizat cu

acordul acestora, iar hotărârea de condamnare nu se bazează în

exclusivitate

pe concluziile testării, rezultatele acesteia fiind

analizate în contextul

probelor

administrate, care conduceau la aceeași soluție chiar în și ipoteza

înlăturării

raportului de constatare.

In raport de

cele reținute anterior, Înalta Curte constată că apărările

formulate de

către inculpat nu infirmă situația de fapt stabilită, aceasta fiind

în concordanță cu

probele administrate, astfel că nu se poate reține incidența

cazului de casare prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., criticile

recurentului fiind neîntemeiate.

Ca atare,

constatând că nu pot fi reținute alte cazuri de casare care pot

fi luate în considerare din oficiu, Înalta

Curte de Casație și Justiție va

respinge

recursul inculpatului ca nefondat, soluție în raport de care, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi

obligat și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Conform art. 385

11

alin. (4)

C. proc. pen. urmează să deducă din

pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 15 august 2008

la

13 martie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

D.M. împotriva deciziei penale nr. 126/A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și arestării

preventive

de la 15 august 2008 la 13 martie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012.