ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2012

Prin sentința penală nr. 81 din data de 4 martie 2010, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul D.M.D. la 11 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., în condițiile art. 57 C. pen. In baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. In baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data reținerii, 15 august 2008 și până la pronunțare, iar în baza art. 350 C. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile A.F.

10.000 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență că, în dimineața zilei de 08 august 2008 , în jurul orelor 5,30, victima C.A. i-a adresat inculpatului injurii, iar acesta a trântit-o la pământ și a sărit cu picioarele pe ea de mai multe ori, până când și-a pierdut cunoștința, după care i-a solicitat fratelui său, martorul D.D.R. să-l ajute să o urce pe victimă în atelajul său.

Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că mecanismului de producere a leziunilor ce au determinat decesul victimei, așa cum s-a relevat prin raportul de nouă expertiză medico - legală efectuat în cursul cercetării judecătorești, exclud implicarea sa în incidentul soldat cu moartea victimei, în baza raportului de necropsie nr. 179/B/2008 întocmit de Serviciul Medico - Legal Argeș și a raportului de nouă expertiză medico - legală nr. A5/4521/2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici", avizat de Comisia de Avizare și Control sub nr. E2/4521/2009, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și că s-a datorat insuficienței cardio - respiratorii acute, consecință a unei asfixii mecanice prin comprimarea cervicală.

Inculpatul a sărit cu picioarele de mai multe ori pe victima căzută la pământ, comprimarea cervicală fiind produsă prin lovirea cu piciorul a gâtului victimei. In continuare, tribunalul a apreciat că schimbarea declarației de către martorul ocular este nejustificată, iar declarația dată de acesta în faza de urmărire penală - conformă adevărului. În această din urmă declarație, martorul a relatat pe larg cum în dimineața respectivă s-a întâlnit cu inculpatul în zona „Drumul Burcii", unde a apărut și căruța în care se afla victima, cum victima l-a înjurat pe inculpat, iar acesta a tras-o din căruță și, în timp ce se afla căzută la pământ, a sărit cu picioarele pe ea, până a adus-o în stare de inconștiență.

Această variantă este confirmată și de martorii C.Z. și P.G., în prezența cărora martorul D.D.R. a descris organelor de anchetă desfășurarea evenimentelor, iar transcrierea convorbirilor avute de acest martor cu concubina sa, V.M. dovedește că i-a relatat acesteia cum fratele său „a sărit pe el„ și „probabil a zis că-l sperie sau ce să-i facă ... că n-a vrut să-l omoare ... și a sărit cu picioarele pe el". Așa fiind, tribunalul a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzute de art. 174 C. pen. , text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea la o pedeapsă calculată în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

, reținându-se gradul sporit de pericol social al faptei, atitudinea nesinceră a inculpatului, precum și împrejurarea că acesta este infractor primar. Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat că soția victimei, A.F., este îndreptățită a primi despăgubiri, constând în contravaloarea cheltuielilor ocazionate de înmormântarea victimei și daune morale, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a pierderii soțului său. Împotriva sentinței penale au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul D.M.D., care a u criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acestei hotărâri. În dezvoltarea criticilor parchetul a solicitat majorarea pedepsei, atâta timp cât sancțiunea stabilită de judecătorul fondului nu răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind prea blândă, față de gravitatea faptei comise - suprimarea vieții unui om.

Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul condamnării pronunțate și a solicitat achitarea, pe motiv că nu el este autorul faptei de violență comise asupra victimei, ci fratele său, martorul D.D.R., așa încât ar fi aplicabile în speță dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. Dezvoltând motivul de apel invocat, apelantul - inculpat, prin apărătorul său, a susținut că nu există probe certe de vinovăție în cauză, astfel încât dubiul îi profită. Prin decizia penală nr. 36/A din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, cu majoritate s-au respins ca nefondate apelurile declarate în cauză și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs doar inculpatul D.M.D., iar prin decizia penală nr. 2710 din 13 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis această cale de atac, casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 28 iulie 2011 și în ceea ce privește probatoriul s-au reaudiat martorii V.M. și D.R. și s-a dispus înaintarea suportului magnetic depus la Registrul de corpuri delicte către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru transcrierea înregistrărilor convorbirilor telefonice. Cauza a fost soluționată în complet de divergentă, în opinie majoritară reținându-se următoarele: Din ansamblul materialului probator administrat în cauză a rezultat că în dimineața zilei de 08 august 2008, în jurul orelor 5,30, victima C.A. a plecat de la locuința sa, deplasându-se cu ajutorul căruței trasă de un cal, către un teren agricol, situat în punctul „Valea Negrașului". Martorul C.M.

a declarat că în jurul orelor 5,20, l-a văzut pe C.A. mergând cu atelajul peste miriște și apoi ieșind în „Drumul Burcii", unde a luat-o către dreapta. La rândul său, martora C.I. a văzut la aceeași oră o căruță și a presupus că bărbatul ce o conducea era C.A. Și în procesul verbal de conducere în teren, martorul C.M. a indicat traseul urmat de C.A., respectiv pe ulița care le desparte locuințele către câmp, pe o distanță de circa 50 m., luând-o în dreapta cu traversarea unei miriști de circa 250-300 m. In acest proces verbal s-a consemnat că, după ce a traversat miriștea, C.A. s-a deplasat în dreapta, pe „Drumul Burcii", zonă în care dețin terenuri frații D.R. și D.M. Nici apărătorul inculpatului și nici martorii asistenți nu au formulat obiecțiuni cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea, respectiv cu privire la mențiunile consemnate în acest proces verbal.

Dacă prezența victimei pe terenul agricol a fost astfel dovedită, curtea a reținut că și prezența inculpatului D.M.D. și a martorului D.D.R., pe terenurile pe care le aveau în stăpânire în pct."Țarină", în dimineața zilei de 08 august 2008 a fost dovedită. Astfel, din declarația martorului D.D.R. a rezultat că la ora 6,00 din acea zi, a decis să se ducă la câmp și a ieșit din casă fără ca să fie auzit de concubina sa. Când a ajuns pe miriște, martorul l-a văzut și pe fratele său, D.M.D., care se uita la niște paie strânse de pe câmp. A precizat martorul că se aflau în zona „Țarină", mai exact pe lângă „Drumul Burcii". Din declarația aceluiași martor a rezultat că între victimă și fratele său, inculpatul D.M.

a existat o altercație, C.A. l-a insultat pe inculpat, care l-a tras jos din căruță și a început să-l lovească cu picioarele - „să stea cu picioarele pe el", până când victima și-a pierdut cunoștința. Inculpatul, i-a solicitat ajutorul martorului D.D.R., în sensul de a-l urca pe A. în căruță. Ca atare, Curtea a constatat că coordonatele spatio - temporale în care s-a săvârșit infracțiunea de omor au putut fi stabilite în urma coroborării declarațiilor testimoniale anterior amintite. S-a apreciat că aceste coordonate sunt deosebit de importante având în vedere pe de o parte timpul faptei - primele ore ale dimineții, iar pe de altă parte locul izolat în care s-a săvârșit omorul. In acest sens, s-a reținut că există la dosarul de urmărire penală planșele fotografice efectuate cu ocazia conducerii în teren a martorilor D.D.R.

și C.M. In ceea ce privește persoanele care au fost de față la săvârșirea infracțiunii de omor, Curtea a reținut că pe terenul aflat în zona „Țarină", mai exact pe lângă „Drumul Burcii", în dimineața zilei de 08 august 2008 se aflau doar victima C.A. și frații D.R. și D.M. Lipsa martorilor direcți, locul și timpul săvârșirii faptei au fost principalele aspecte care au îngreunat cercetările în cauză. Curtea a analizat în acest context declarațiile singurului martor direct la săvârșirea infracțiunii, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.M.D. D.D.R. a dat o primă declarație în fața procurorului la data de 11 august 2008, arătând că în ziua de 08 august 2008 s-a trezit la ora 8,00 și s-a ocupat de gospodărie, singurul incident pe care l-a avut cu victima C.A.

petrecându-se în preajma Paștelui din acel an, când acesta din urmă i-a luat un cățel. După ce a fost dată această declarație, procurorul de caz a emis ordonanța din data de 12 august 2008, prin care a solicitat efectuarea în cauză a unei constatări tehnico științifice de detectare a comportamentului simulat al martorului D.D.R. După două zile, la 14 august 2008 s-a depus raportul de constatare tehnico științifică pentru detectarea comportamentului simulator. 11230/14 august 2008 al martorului D.D.R. S-a constatat că la întrebările relevante privind săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul cauzei, în răspunsurile date de martor au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

Aceleași concluzii privind evidențierea reacțiilor specifice comportamentului simulat se regăsesc și în raportul de constatare tehnico științifică pentru detectarea comportamentului simulat nr. 11231 din 14 august 2008 al inculpatului D.M.D. După obținerea rezultatelor privind detectarea comportamentului simulat, în fața procurorului, la 14 august 2008 este reaudiat martorul D.D.R. Acesta își schimbă fundamental declarația, arătând că în urma unui conflict spontan, fratele său, inculpatul D.M.D. l-a lovit repetat pe C.A. Martorul a declarat că și-a ajutat fratele să o urce în căruță pe victimă. Încă de la începutul declarației fratele inculpatului, D.D.R. a arătat că i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 80 C. proc.

pen. și a fost de acord să fie audiat în calitate de martor în această cauză. Faptul că și-a schimbat declarația, martorul o justifică astfel: „Nu am spus adevărul de la început, adică de la prima declarație, pentru că mi-a fost frică să nu fiu reținut (arestat) nevinovat. Am fost testat cu tehnica poligraf și mi-am dat seama că nu mai am cum să ascund adevărul". Dar, în fața instanței de judecată revine și asupra acestei declarații. Schimbarea ulterioară în faza de judecată a declarațiilor date în faza urmăririi penale de către singurul martor direct al cauzei, respectiv revenirea asupra precizărilor făcute la data de 14 august 2008 nu s-a realizat în mod justificat, prin explicarea credibilă a acestei atitudini, având în vedere că la acea dată, D.D.R.

a fost audiat de procuror. Curtea a reținut că revenirea martorului în ceea ce privește declarația dată în faza de urmărire penală nu a avut un suport probator care să o justifice, iar instanța fondului în mod corect a înlăturat ca nesincere, aceste din urmă declarații și a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de omor pentru care a fost trimis în judecată. De altfel și în rejudecarea apelului acest martor a susținut „că a venit de la poliție speriat atunci când a fost testat cu detectorul de minciuni." In ceea ce privește mobilul omorului, s-a avut în că fapta a fost săvârșită în urma unui conflict spontan. Nu este exclus ca victima C.A. să fi fost surprinsă de inculpat pe terenul său.

Martorii S.M. și D.G. au declarat că victima se ocupa cu furturile pe câmp. Au fost analizate de curte și declarațiile date de martori în ceea ce privește sesizarea pe ulița satului a căruței în care se afla corpul neînsuflețit al victimei. în jurul orelor 6,30. In acest sens au fost apreciate relevante declarațiile martorilor S.M., R.A., C.I., C.Z. Curtea, în majoritate, a considerat cel puțin surprinzătoare atitudinea inculpatului D.M.D., care s-a apropiat de atelaj și a afirmat că „A… doarme". Era ora 6,30 -7,00, astfel cum rezultă din declarația martorei S.M. Și martorul R.A. a declarat că l-a văzut pe inculpatul D.M.D., tăcut și rezervat, după ce a fost descoperită victima. Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, Curtea a reținut că fapta comisă la data de 08 august 2008 a fost probată în cauza de față.

In acest sens, declarațiile martorilor și în special declarația singurului martor direct, D.D.R., se coroborează cu actele medico-legale, inclusiv cu raportul de nouă expertiză medico-legală, întocmit de INML „Mina Minovici" București și avizat de Comisia de Avizare și Control din care rezultă modul de producere a leziunilor, ce posibil au fost realizate prin comprimarea gâtului cu un corp dur. In ceea ce privește expertizarea comportamentului simulat, Curtea a reținut că teoria și practica judiciară plasează aceste proceduri în categoria proceselor tehnico-științifice, pe care criminalistica le pune la dispoziția organelor de urmărire penală. Deși din punct de vedere al forței probante concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică în acest domeniu nu pot fi unanim acceptate ca mijloace de probă, ele furnizează date relevante asupra atitudinii psihice a inculpatului cu privire la fapta imputată, având forța credibilității rezonabile.

Pe de altă parte, din punct de vedere al statutului legal, tehnicile de detecție a stresului emoțional nu sunt în mod expres interzise de lege, iar această metodologie de investigație este reglementată într-un cadru juridic. Or, în cauza de față, testarea comportamentului simulat al inculpatului D.M.D. și al martorilor D.D.R. și D.G., s-a făcut în baza unor ordonanțe motivate ale procurorului, fiind luat consimțământul în scris al subiecților prin consemnarea semnăturilor acestora la începutul și la sfârșitul diagramelor obținute cu realizarea rapoartelor de constatare tehnico-științifică, exclusiv de către un specialist licențiat în psihologie. In aceste condiții Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a analizat valoarea probatorie a acestor constatări tehnico-științifice, valorificând în contextul probator datele privind atitudinea psihică a inculpatului D.M.D.

și a martorului D.D.R. în raport cu fapta comisă. In ceea ce privește valoarea probatorie a interceptărilor realizate în baza autorizației nr. 67/2008 eliberată de Tribunalul Argeș la locuința martorei V.M.- concubina martorului D.D.R., fratele inculpatului, curtea a constatat că în mod constant s-au făcut demersuri pentru îmbunătățirea suportului audio, având în vedere calitatea slabă a înregistrărilor. Dar, această calitate nu a împiedicat transcrierea convorbirilor telefonice, iar în rejudecarea apelului, o parte din acestea au fost retranscrise de procuror după ascultarea suportului audio astfel cum a fost îmbunătățit în urma expertizei efectuate de Institutul Național de Expertize Criminalistice București.

Or, din aceste convorbiri rezultă modalitatea în care a fost săvârșit omorul. Astfel, martorul D.D.R. relatează concubinei sale, V.M., în locuința acesteia, că ,,nu a văzut de câte ori a sărit pe el". Rezultă clar cum fratele inculpatului îi dezvăluie martorei „că el probabil a zis că-l sperie sau ce să-i facă...că nu a vrut să-l omoare ...și a sărit cu picioarele pe el". Curtea a reținut că aceste înregistrări însoțite de transcrierile convorbirilor (acte care fac dovada până la înscrierea în fals), se coroborează cu declarația martorului D.D.R.

dată în fața procurorului la data de 14 august 2008 și cu toate concluziile formulate de experții medico-legali, care concluzionează faptul că moartea victimei a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecință a unei asfixii mecanice prin comprimare cervicală, celelalte leziuni traumatice constatate la examenul de specialitate, putându-se produce prin lovirea repetată cu și de un plan dur, posibil în același context traumatic. S-a înlăturat astfel apărarea apelantului-inculpat care a avut în vedere prima declarație dată de partea vătămată C.F., la data de 8 august 2008, prin care aceasta din urmă, în fața polițistului de caz, a înaintat ipoteza că soțul său a fost omorât de cal.

Ulterior, la data de 13 august 2008, în fața procurorului, partea vătămată C.F. nu mai face astfel de precizări, vehiculând ipoteza că soțul său a fost omorât de „băieții familiei D.". S-a reținut că și în fața instanței, partea vătămată a declarat că era blând calul care tracta căruța condusă de victimă, iar această declarație se coroborează cu declarația martorului C.D., care a precizat că A. a cumpărat de la el o iapă albă, care „era liniștită, nu era nărăvașă și nu pleca singură cu căruța". Și din declarația martorei S.M. rezultă că, la comanda sa calul s-a oprit la circa 100-l50 m și sătenii au putut vedea că în căruță victima era culcată în poziția ghemuit, împrejurare de fapt care exclude posibilitatea ca aceasta să fi fost lovită de cabalină.

In ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, curtea a considerat că prima instanță a reținut corect infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Actul medico-legal întocmit în urma necropsiei cadavrului a concluzionat că moartea a fost violentă și s-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, consecința unei asfixii mecanice, fiind provocate mai multe leziuni traumatice prin loviri repetate cu și de plan dur. Or, aceste leziuni traumatice se află în directă legătură de cauzalitate cu decesul și au putut fi produse prin lovirea repetată a victimei de către inculpat cu picioarele. Practic, victima C.A. a fost călcată în picioare de inculpat.

Intenția de a ucide a fost stabilită corect de tribunal, având în vedere materialitatea actelor inculpatului care au evidențiat și poziția psihică a făptuitorului în raport de multitudinea loviturilor aplicate în zonele vitale ale corpului (torace, zona feței și a gâtului), perseverența cu care au fost aplicate aceste lovituri și intensitatea agresiunii. Zonele cervicală, toracică și lombară sunt considerate în egală măsură vitale pentru că adăpostesc organe ale căror funcții sunt esențiale pentru menținerea vieții. Curtea de apel a apreciat că, dacă inculpatul ar fi urmărit să aplice o corecție, în urma conflictului spontan, acesta nu lovea victima într-un asemenea mod.

Loviturile intense aplicate de către inculpat victimei cu picioarele în zone vitale și implicit asfixierea sa mecanică i-au cauzat decesul, fiind depistate mai multe echimoze întinse și excoriații la nivelul feței, latero-cervical, supra-clavicular dreapta, lombar stânga, deltoidian stâng, la nivelul plicii cotului și la nivelul ambilor genunchi.

Având în vedere explicația științifică dată mecanismului lezional al morții violente, ținând seama de ansamblul probator al cauzei și de diagnosticul anatomo - patologic (stază și edem meningocerebral, infiltrare hemoragică pe fața internă a scalpului, infiltrare hemoragică masivă la nivelul musculaturii gâtului, perilaringiene, tiroidiene, traheale, supraclaviculare și la nivelul manubriului sternal, contuzii pulmonare, stază pulmonară intensă, etc), curtea a concluzionat că inculpatul a lovit victima în cadrul unei activități indivizibile în realizarea intenției indirecte de ucidere a acesteia, caracteristică infracțiunii de omor, nefiind incidență praeterintenția specifică unei infracțiuni de loviri cauzatoare de moarte.

Or, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în privința acțiunii de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, pe când în cazul infracțiunii de omor, aceasta se comite cu intenție directă sau indirectă. In acest sens, curtea a avut în vedere toate datele anterior menționate, modalitatea în care a acționat inculpatul, mijloacele fizice folosite, - agresarea victimei cu picioarele - zonele în care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora și gravitatea leziunilor produse. Modalitatea în care a fost săvârșită fapta, victima fiind luată prin surprindere, inculpatul trăgând-o rapid din căruță, astfel încât acesta nu a avut posibilitatea să riposteze, a constituit, în opinia Curții, o explicație a faptului că expertiza biocriminalistică genetică efectuată în cauză nu a putut depista caractere genetice din profilele ADN ale celor doi frați în depozitele subunghiale ale victimei.

In ceea ce privește apelul parchetului, Curtea a reținut că acesta nu a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 36/A din 23 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, iar din analiza deciziei de casare nr. 2710 din 13 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că instanța de apel urmează a rejudeca apelurile declarate. Ca atare, s-a arătat că nu se poate agrava situația apelantului-inculpat care a declarat doar el recurs, astfel încât au fost respinse ca neîntemeiate criticile parchetului privind greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului. In raport de aceste considerente, în opinie majoritară, prin decizia penală nr. 126/A din 21 decembrie 2011 Curtea de apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpatul D.M.D.

, împotriva sentinței penale nr. 81 din 04 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 409/109/2009. In opinia separată s-a susținut că în cauză se impunea admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței penale atacate și, pe fond, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. , pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen. S-a apreciat că probele administrate în cauză nu conferă certitudinea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și existând serioase îndoieli cu privire la acest aspect astfel că justifica aplicarea principiului in dubio pro reo . In acest sens, s-a arătat că obiectul anchetei era tocmai clarificarea circumstanțele decesului numitului C.A.

și identificarea eventualilor vinovați pentru a determina răspunderea, însă nu au fost găsite probe privind eventuala implicare a inculpatului în agresiunea împotriva victimei. In legătură cu probele științifice medico-legale administrate în această cauză, respectiv raportul de necropsie nr. 179/B/2008 al Serviciului Medico- Legal Argeș și Noua expertiză medico-legală nr. A5/4521/2009 întocmită de Institutul de Medicină Legală „ Mina Minovici" și avizat de Comisia de Avizare și Control cu avizul nr. E 11/4521/2009, s-a apreciat că în niciuna dintre acestea nu sunt relevate date certe din care să rezulte că inculpatul a acționat și a ucis victima sau că există un raport de cauzalitate între presupusa acțiune a inculpatului și moartea victimei.

Actele medico-legale mai sus arătate relevă date privind cauza morții victimei, existând însă contradicții între aceste concluzii și descrierea faptei de către prima instanță. De asemenea, un alt aspect relevant a fost considerat faptul că nu există nici o probă materială, inclusiv urme ADN, care să demonstreze că inculpatul este autorul faptei. In motivarea opiniei separate s-a mai susținut că prima instanță a avut în vedere declarația martorului D.D.R., pe care acesta a dat-o în faza de urmărire penală, neluându-se în considerare faptul că martorul era fratele inculpatului, și, prin urmare, declarația acestuia trebuia analizată cu rezerva cuvenită, având în vedere posibilitatea elementelor de subiectivism determinate de relația de rudenie dintre cei doi.

Un alt aspect considerat important a fost faptul că martorul și-a schimbat în mod radical declarațiile de la urmărirea penală în fața instanței de judecată, acesta declarând, în mod constant, că nu își menține declarația dată în fața organelor de urmărire penală, deoarece a fost supus presiunilor anchetatorilor. A precizat că nu cunoaște nimic în legătură cu decesul victimei și, de asemenea, nu are cunoștință de existența vreunui conflict între inculpat și victimă. In aceste condiții, s-a arătat că nu există argumente pentru care instanța să dea credibilitate declarației acestui martor din faza de urmărire penală și nu declarațiilor pe care acesta le-a dat în fața instanțelor de judecată. In legătură cu transcrierea înregistrărilor convorbirilor avute între martorul D.D.R.

și concubina sa V.M., s-a apreciat că nici această probă nu poate fi considerată concludentă, în sensul art. 67 C. proc. pen., pentru a forma convingerea că inculpatul este autorul faptei. S-a subliniat faptul că încercările efectuate de către instanță de a îmbunătăți calitatea înregistrărilor convorbirii dintre martor și concubina sa nu au dus la un rezultat satisfăcător și prin urmare, în cea mai mare parte conținutul acestei convorbiri este neinteligibil, neputând fi ascultat în mod nemijlocit, iar frânturile de frază la care prima instanță se referă în convorbirea dintre martorul D.D.R. și concubina sa, nu pot constitui probe suficiente și concludente pentru a demonstra că D.M.D. este autorul faptei de omor.

In plus această probă, dacă nu este coroborată cu cel puțin declarația unui martor nu poate avea relevanță juridică, iar subiectivitatea declarațiilor martorului D.D.R. este semnificativă și trebuie luată în considerare. De asemenea, s-a arătat că testul pentru detectarea comportamentului simulat nu este o probă prevăzută de legea procesual penală și, ca atare, trebuie înlăturat, neavând relevanță juridică în cauză. In raport de aceste considerente, în opinie minoritară s-a apreciat că se impunea admiterea apelului inculpatului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.M.D. Prin motivele de recurs depuse la dosar, în termenul prevăzut dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., s-a invocat cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. In acest sens, s-a arătat că, în cauză, nu s-a putut dovedi un mobil al crimei, că actele medicale confirmă faptul că leziunile ce au condus la deces sunt doar cele de la nivelul gâtului și nu de la nivelul toracelui, că nu s-au evidențiat material genetic aparținând victimei pe hainele inculpatului, că martorul D.D.R. avea un interes în cauză, pentru a ascunde conflictul dintre el și victimă, și, oricum, acesta în fața instanței a revenit asupra declarației inițiale, că testul pentru detectarea comportamentului simulat nu este prevăzut de lege și ca atare concluziile acestuia ar trebui ignorate, și că procesele verbale de redare a discuțiilor din mediul ambiental nu pot fi valorificate datorită calității slabe a înregistrărilor.

Analizând hotărârea recurată atât prin prima criticilor formulate și a cazului de casare în care acestea au fost încadrate, cât și din perspectiva cazurilor de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 11 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Astfel, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. In doctrină s-a arătat că, pentru a reține acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și controversat contrară probelor existente la dosar.

Sfera de acțiune a instanței de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluția pronunțată, dacă există discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor. In același sens s-a pronunțat și Înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, stabilind că incidența dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Așadar, prin eroare de fapt, se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a acestora. În acest sens, se reține că soluția de condamnare a inculpatului se fundamentează pe declarația martorului ocular D.D.R. dată în fața procurorului la data de 14 august 2008, acesta prezentând în detaliu modul în care fratele său, inculpatul D.M.D., a lovit victima până a adus-o în stare de inconștiență, pe convorbirile purtate în mediul ambiental de același martor cu concubina sa, martora V.M., D.D.R.

dezvăluindu-i martorei ,,că el probabil a zis că-l sperie sau ce să-i facă...că nu a vrut să-l omoare ...și a sărit cu picioarele pe el", pe concluziile raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, la întrebările relevante ale cauzei adresate inculpatului D.M.D. („vineri dimineața, în 8 august 2008 tu i-ai luat aerul, l-ai asfixiat pe A. al lui B.?" - Răspuns-nu; „ești implicat în moartea lui A. al lui B." - Răspuns-nu;,, ai participat la urcarea în căruță a lui A. al lui B. după ce l-ai lovit în 8 august 2008"- Răspuns-nu) fiind evidențiate reacții specifice comportamentului simulat, precum și pe concluziile raportului de constatare medico-legală, care stabilește că moartea victimei a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecință a unei asfixii mecanice prin comprimare cervicală.

Aspectele invocate de către inculpat în recurs, care, de altfel, au reprezentat apărările sale constante, nu au fost ignorate de către instanțe, ci analizate în contextul ansamblului probator administrat în cauză, Înalta Curte constatând că acestea nu pot conduce la concluzia că o altă persoană ar fi autorul faptei pentru care a fost condamnat. Astfel, concluziile expertizei medico-legale efectuate în cursul cercetării judecătorești, avizată de comisia de avizare și control din cadrul INML, în sensul că moartea victimei s-a produs ca urmare a unei asfixii mecanice prin comprimare cervicală, cel mai probabil cu un corp dur și mai puțin probabil prin comprimarea gâtului cu degetele (filele 141-l47 dosar fond), reținându-se existența de leziuni și la nivelul trunchiului (contuzie pulmonară bilaterală) confirmă modalitatea de săvârșire a faptei astfel cum a fost descrisă de către martorul D.D.R.

și cum a fost reținută de către instanțe, respectiv că inculpatul a lovit victima cu picioarele. Această împrejurare explică și motivele pentru care caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilele ADN de referință ale inculpatului nu s-au regăsit în depozitele subunghiale de la mâna stângă și dreaptă a victimei și nici pe pantalonii acesteia. Înalta Curte reține că, într-adevăr, martorul D.D.R.

nu a avut o poziție procesuală constantă, însă ambele instanțe au arătat, motivat, de ce au înlăturat declarațiile martorului din cursul cercetării judecătorești și au reținut doar declarația acestuia dată în fața procurorului, la data de 14 august 2008. S-au avut în vedere atât rezultatele raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat al martorului, unde, deși nu s-au putut formula concluzii clare, totuși s-a stabilit că răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei („ știi cine este autorul, cine l-a omorât pe A. al lui B. ", ,, declarația în care afirmi că tu nu ști cine l-a omorât A. al lui B. este mincinoasă") au produs parțial note specifice comportamentului simulat, respectiv modificări ale nivelului de bază, creșteri de amplitudine și durată a curbei bioelectrice, modificarea tensiunii arteriale, cât și discuția înregistrată în mediul ambiental dintre martor și concubina sa, V.M., acesta relatându-i modul în care fratele său a ucis victima, discuție al cărei conținut a fost recunoscut de către martor.

In acest context probator se susține concluzia că, poziția constantă a martorului din fața instanței de fond și de apel, unde arată în ziua respectivă nu s-ar fi întâlnit cu victima C.A. și nici cu fratele său, nu corespunde adevărului. Cu privire înregistrările audio, care ar fi de o calitate scăzută, Înalta Curte reține că în mod corect ambele instanțe au constatat că acestea pot fi folosite ca mijloace de probă, în condițiile în care pasajele relevante în cauză se aud foarte clar și au fost redate ca atare în procesele verbale întocmite în conformitate cu dispozițiile art. 91 alin. (1) C. proc. pen., și, mai mult, în cursul urmăririi penale martorul D.D.R.

a recunoscut „că cele înregistrate sunt reale" (fila 40). Referitor la posibilitatea folosirii în cadrul procesului penal a rapoartelor de constare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, Înalta Curte constată că, deși, neprevăzute de codul de procedură penală, concluziilor acestora nu pot fi ignorate, în măsura în care se coroborează cu materialul probator administrat constituind un indiciu în ceea ce privește sinceritatea sau nesinceritatea inculpatului. în prezenta cauză, testarea la poligraf atât a inculpatului cât și a martorului s-a realizat cu acordul acestora, iar hotărârea de condamnare nu se bazează în exclusivitate pe concluziile testării, rezultatele acesteia fiind analizate în contextul probelor administrate, care conduceau la aceeași soluție chiar în și ipoteza înlăturării raportului de constatare.

In raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că apărările formulate de către inculpat nu infirmă situația de fapt stabilită, aceasta fiind în concordanță cu probele administrate, astfel că nu se poate reține incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., criticile recurentului fiind neîntemeiate. Ca atare, constatând că nu pot fi reținute alte cazuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul inculpatului ca nefondat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Conform art. 385 11 alin. (4) C. proc.

pen. urmează să deducă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 15 august 2008 la 13 martie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 126/A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 august 2008 la 13 martie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012.