ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 163/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 163/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 75/A din

28 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 4861/109/2009 a fost respins,

ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.R. împotriva sentinței penale nr. 202

din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală.

S-a menținut starea

de arest și s-a dedus detenția la zi.

Apelantul a fost

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 202 din 17 iunie

2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat inculpatul I.R., la 6

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare

de moarte prev. de art. 183 C. pen., în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 29

septembrie 2009 și până la pronunțare, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Pitești,

suma de 1273,12 lei, plus penalizările de întârziere până la data achitării

efective a debitului, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei,

iar părții civile A.E., 5000 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune

morale.

A mai fost obligat

inculpatul la 1814,9 lei cheltuieli judiciare către stat, 1214,9 lei în faza de

urmărire penală și 600 lei în faza de judecată, din care 300 lei reprezentând

onorariu de avocat din oficiu ce s-a dispus a se avansa din fondurile MJLC.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a constatat, că prin rechizitoriul nr. 369/P din 18

decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a trimis în judecată pe

inculpatul I.R., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.

În esență, în actul

de sesizare s-a reținut, că la data de 20 septembrie 2009, pe fondul unui

conflict spontan, inculpatul i-a aplicat numitului F.A., mai multe lovituri cu

pumnii și picioarele în zona toracelui și abdomenului, provocându-i leziuni ce

au condus la deces.

Din probatoriul

administrat în cauză, tribunalul a reținut, că la data de 20 septembrie 2009,

în jurul orelor 15,00, în timp ce inculpatul era în curtea locuinței, 1-a auzit

pe vecinul său, F.A., ce-i aducea injurii și-l amenința.

Inculpatul I.R., la

un moment dat, a ieșit din curtea casei și 1-a văzut pe vecinul său, F.A., pe

partea cealaltă a șoselei proferându-i în continuare injurii.

Inculpatul s-a dus

către F.A., 1-a ajuns din urmă și a început să-l lovească cu pumnii, până când

acesta a căzut la pământ, după care 1-a lovit cu picioarele în zona superioară

a corpului.

Victima a fost

transportată ulterior la Spitalul Județean Argeș dar, datorită loviturilor, nu

a mai putut fi salvat, acesta decedând la data de 27 septembrie 2009.

Din raportul de

necropsie medico-legală nr. 243/B/2009, emis de SML Argeș, la data de 7

octombrie 2009, s-a reținut că „moartea lui F.A. a fost violentă și a fost

cauzată de insuficiența cardio-respiratorie acută, determinată de pneumonie,

consecința directă a unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale cu

volet și ruptură de splină. Leziunile care au cauzat decesul s-au putut produce

prin următoarele mecanisme: lovire cu corpuri dure și comprimare între corpuri (planuri)

dure, între leziuni și deces existând legătură directă de cauzalitate”.

Situația de fapt a

fost dovedită cu actele efectuate de către organele de urmărire penală, cu

depozițiile martorilor A.S. și L.G., audiați în cauză, probe ce se coroborează

cu recunoașterea inculpatului.

Tribunalul a reținut,

că acesta a precizat că a lovit-o pe victimă, însă a susținut că a fost

provocat de aceasta.

Din probele

dosarului, tribunalul a apreciat, că între inculpat și victimă există o stare

de dușmănie, între ei având loc mai multe conflicte înainte de comiterea

faptei.

Cu toate acestea,

tribunalul a reținut, că în speță, nu se pot retine dispozițiile art. 73 lit. b)

C. pen., privind scuza provocării, întrucât din probele administrate în cauză

nu rezultă că pretinsa provocare din partea victimei a fost de natură să-i

provoace inculpatului o tulburare sau o emoție atât de puternică, încât reacția

acestuia să fie justificată, iar răspunderea penală diminuată.

Prin urmare,

tribunalul a considerat, că fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183

C. pen., text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea.

La stabilirea

pedepsei, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72

C. pen., reținându-se, pe lângă gradul sporit de pericol social al

infracțiunii, atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că acesta nu este

recidivist, precum și împrejurarea că are o familie numeroasă.

Față de aceste

circumstanțe, tribunalul a considerat că scopul preventiv și educativ al

pedepsei prev. de art. 52 C. pen., va fi realizat numai prin condamnarea

inculpatului la pedeapsa închisorii situată către minimul special, în condiții

privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

Potrivit art. 71

alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Tribunalul a

apreciat, că întrucât inculpatul este arestat în cauză, în baza art. 88 C. pen.,

a dedus din pedeapsă perioada executată, iar în baza art. 350 C. pen., a

menținut starea de arest.

În legătură cu

menținerea stării de arest, tribunalul a considerat că temeiul ce a determinat

arestarea inițială nu s-a schimbat, privarea sa de libertate impunându-se în

continuare, dată fiind natura infracțiunii și urmarea acesteia, respectiv

suprimarea vieții unei persoane.

În acest context,

este evident, în opinia tribunalului, că lăsarea inculpatului în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol concretizat în

starea de insecuritate pe care persoana acestuia o poate induce la nivelul

colectivității, îndată ce ar fi lăsat în libertate.

Sub aspectul laturii

civile, tribunalul a constatat, că fiica victimei, A.E., s-a constituit parte

civilă cu 40.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare și cheltuielile

ocazionate de pomenile ulterioare până la 7 ani și cu 10.000 lei reprezentant

daune morale.

Din probele

administrate pe latură civilă, respectiv depozițiile martorilor F.M. și A.S.,

și actele depuse (filele 67-93 dosar instanță), tribunalul constatat, că

cheltuielile efectuate cu rânduielile creștinești se ridică la 5.000 lei.

De asemenea,

tribunalul a apreciat, că prin fapta sa, ce a condus la decesul tatălui, inculpatul

i-a cauzat părții civile și un prejudiciu moral pe care însă aceasta 1-a

cuantificat exagerat.

De aceea, tribunalul

a considerat, că întinderea prejudiciului material est cea dovedită, iar pentru

o justă dezdăunare morală suma de 10.000 lei este suficientă.

Așa fiind, în baza

art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost admisă, în

parte, acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să-i plătească părții

civile A.E. 5.000 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale.

De asemenea, Spitalul

Județean de Urgență Argeș Pitești s-a constituit parte civilă cu suma de

1273,12 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei până la deces.

Tribunalul a apreciat

că, întrucât prin fapta sa inculpatul i-a cauzat aceste părți civile

prejudiciul reclamat, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998

C. civ., acesta a fost obligat la plata sumei pretinse, plus penalitățile de

întârziere calculați până la plata integrală a debitului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul I.R., criticând hotărârea pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că se impunea reținerea

circumstanței atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., ca urmare a injuriilor adresate în prealabil de victimă, în urma cărora

inculpatul a reacționat, cu consecința reducerii pedepsei.

Examinând sentința

atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378 rap. la

art. 371 alin. (1) C. proc. pen., curtea constată că acestea nu sunt

întemeiate, pentru considerentele ce vor urma:

Este adevărat că,

acest conflict, soldat cu moartea victimei, a fost urmarea unor injurii pe care

victima le-a adresat inculpatului în data de 20 septembrie 2009, în jurul

orelor 15,00, în timp ce inculpatul se afla în locuința sa, dar aceste injurii

erau frecvente între părți, existând un conflict mai vechi, așa cum confirmă

chiar inculpatul (f.31 dosar prima instanță) sau martorul A.S. (f.40 dosar

primă instanță).

Acest conflict

preexistent între inculpat și victimă, nu poate avea, în opinia curții, ca de

altfel și a tribunalului, semnificația unei provocări prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., care presupune, pe de o parte, o anumită spontaneitate, o

surprindere a inculpatului de natură să-l determine să acționeze sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, iar, pe de altă parte, provocarea trebuie

să fie produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoane sau

altă acțiune ilicită gravă, injuriile pe fondul conflictelor anterioare, nefiind

incidente, nici sub acest ultim aspect, textului prevăzut de art. 73 lit. b) C.

pen., pentru a putea fi reținută scuza provocării invocată de apărare.

Ca atare, soluția

pronunțată sub acest aspect cu nereținerea scuzei provocării de către prima instanță,

este o soluție legală și temeinică, tribunalul făcând o judicioasă

individualizare a pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., prin aplicarea unei

pedepse de 6 ani și 6 luni închisoare, orientată spre minimul pedepsei prevăzut

de textul penal incriminator, care sancționează astfel de fapte cu închisoarea

între 5 și 15 ani dându-se, astfel, eficiență și împrejurărilor în care a avut

loc conflictul, dar și atitudinii sincere a inculpatului, care nu este

recidivist și care are o familie numeroasă, așa cum a arătat și tribunalul.

În consecință, cum

motivele invocate nu sunt întemeiate și cum examinând cauza sub toate aspectele

de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu se constată

alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie, curtea, în baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

criticând soluția ca netemeinică și nelegală, întrucât în mod greșit a fost

respins apelul inculpatului, deși prin sentința penală nr. 202 din 17 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, nu a fost dedusă din pedeapsă și perioada

reținerii.

A fost invocat cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, constată că acesta este inadmisibil.

Conform dispozițiilor

art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. „nu pot fi atacate cu recurs

sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit

calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale

de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei

pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia

pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire

la această modificare”.

Printre persoanele

enumerate la art. 362 se află și procurorul. Cum acesta nu a promovat apel, iar

prin decizia pronunțată în apel nu a fost modificată soluția din sentință,

rezultă că parchetul nu putea promova recurs.

De aceea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, urmând ca

statul să suporte cheltuielile judiciare conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 75/A

din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat I.R.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat I.R., în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

ianuarie 2011.