ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2400/2011

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 385 din 16 decembrie 2010 prenunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 1307/109/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei și s-a dispus condamnarea inculpatului M.R., la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., cu executare în condițiile art. 57, art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu 16 octombrie 2008 la zi.

A menținut starea de arest a inculpatului.

A obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel:

- 93,08 RON către partea civilă S.J.U. Pitești, cu sediul în Pitești, str. A.S., jud. Argeș;

- 9673,16 RON plus dobânda legală până la achitarea debitului către partea civilă S.C.U. București, cu sediul în București, sector 1, Calea F.;

- 50.000 RON daune materiale către partea civilă Ș.C.,

- 50.000 RON daune morale către partea civilă Ș.C.;

- câte 100.000 RON daune morale către fiecare parte civilă Ș.G. și Ș.F.

A fost obligat inculpatul la 1500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. 410/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.

În esență, în actul de sesizare a instanței s-a reținut, în fapt, că la data de 15 august 2008 inculpatul M.R. a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feței victimei Ș.M., acesta a căzut, s-a lovit cu capul de asfalt și a suferit leziuni traumatice care i-au cauzat decesul.

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

În seara zilei de 15 august 2008, victima Ș.M. se afla la barul "Ș." situat pe str. T. din municipiul Pitești unde își serba ziua onomastică împreună cu martorii A.D.C., S.C.A., C.B., A.D., A.M.R., C.V. și C.L.N.

La orele 22,00 - 22,30 în local a intrat inculpatul M.R., care se afla în stare de ebrietate. Fără a fi invitat, inculpatul s-a deplasat la masa unde petreceau victima și prietenii săi și a comandat pentru aceștia bere, iar pentru el whisky, obligându-i să consume băuturile oferite de el. La refuzul acestora, inculpatul a devenit agresiv, a înjurat și amenințat persoanele aflate la masă și a început să spargă pahare și sticle.

Pentru a aplana conflictul, martorul A.D.C. a părăsit localul, făcând semn și celorlalți prieteni să-l urmeze, în încercarea de a scăpa de inculpat. Dar, inculpatul a fost cel care a ieșit primul după martor, printre ultimele persoane care au părăsit localul fiind victima Ș.M.

Deși ieșise în stradă, martorul S.C.A. a constatat că și-a uitat rucsacul, fapt ce l-a determinat să se întoarcă în local, iar când a revenit în stradă a observat în fața barului pe victima Ș.M. și pe inculpat, aflați față în față, pe partea carosabilă a drumului. În același moment, martorul a observat că din direcția străzii E. se deplasa un cetățean tânăr, mai înalt decât inculpatul, care se apropia de cei doi. Crezând că acest tânăr vine în sprijinul inculpatului, martorul a fugit spre cartierul T. dar, după ce a parcurs circa 20 de metri s-a oprit și s-a uitat spre locul unde rămăsese victima. Martorul a observat victima căzând, inculpatul se afla lângă ea, iar cealaltă persoană (identificată ulterior ca fiind martorul T.A.M.) se afla la circa 2 metri de aceștia. Martorul nu a putut preciza cine a lovit-o pe victimă.

Aspecte relevante de la fața locului a relatat și martorul A.D.C. care în declarațiile date în cursul urmăririi penale a arătat că s-a îndepărtat puțin de locul unde au rămas victima și agresorul din bar și a observat că de locul unde se aflau aceștia se apropia un alt individ, mai înalt și însoțit de o persoană de sex feminin. A mai arătat martorul că acest din urmă individ se afla la 2 - 3 pași de victimă și inculpat, și era în mișcare, în momentul când a observat că tipul din bar cu haine de culoare închisă (care îi amenințase în local) l-a lovit pe Ș.M. în zona capului, acesta căzând pe spate, pe carosabil. Martorul l-a descris pe agresor ca fiind "în jur de 22 ani, 1,70 m înălțime, tuns scurt, tatuat pe brațe și abdomen", recunoscându-l ulterior la poliție, în persoana inculpatului M.R.

În cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, martorul A.D.C., deși a declarat că își menține în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale, a precizat că a observat pe inculpat că a ridicat mâna să lovească victima, dar cu toate acestea nu știe dacă inculpatul sau celălalt tânăr sosit la fața locului a lovit victima. A mai arătat martorul că văzând cele întâmplate a plecat în grabă și a sunat la 112.

Martora A.(B.)M.R. în declarația dată la organul de urmărire penală a arătat că după ce s-a îndepărtat de bar 50 - 100 metri s-a oprit și a văzut victima față în față cu inculpatul, victima era la pământ după care la fața locului au venit două persoane.

Ceilalți martori și anume, A.D. și C.L. care au însoțit victima în seara respectivă au descris incidentul provocat în bar de inculpat, fără a oferi aspecte relevante în legătură cu împrejurările derulate în fața localului și care au precedat lovirea victimei.

A fost audiat și martorul V.I. care a declarat că în seara zilei de 15 august 2008 se afla la volanul autoturismului său, se deplasa spre cartierul T. și a observat în zona barului "Ș." o persoană căzută și un alt individ înalt, solid, îmbrăcat cu tricou de culoare neagră aplicându-i persoanei căzute pe asfalt lovituri cu pumnul în zona capului. Martorul a declarat că nu a putut să-i vadă fața celui care lovea.

Toți martorii din local, inclusiv inculpatul, au precizat că în seara respectivă, acesta purta pantalon de culoare închisă și un tricou negru.

Persoanele care au sosit la fața locului în momentele imediate agresiunii au fost martorii T.A.M. și concubina acestuia, V.L., care în declarațiile date au arătat că în seara respectivă se aflau în barul "V.", situat vis-a-vis de barul "Ș.", aspect confirmat de martora P.I. (barman) și de martorul P.C. Au arătat martorii că au venit în barul "V." în jurul orelor 22,00 și după circa o oră au plecat cu intenția de a se deplasa spre locuința de domiciliu situată în apropiere. Auzind scandal în fața barului "Ș.", cei doi martori s-au apropiat și au observat că un bărbat îmbrăcat în haine de culoare închisă a lovit cu pumnul un alt bărbat care a căzut, agresorul fugind imediat de la fața locului. Martorii au acordat primul ajutor victimei, solicitând chiar martorului G.F. - barman - mai multe sticle cu apă cu care au stropit victima. La data respectivă, martorul T.A.M. purta haine de culoare deschisă, aspect confirmat și de inculpat.

În ce privește poziția procesuală a inculpatului, instanța de fond a constatat că acesta nu a recunoscut nici un moment agresiunea asupra victimei, ci chiar a adoptat o poziție contradictorie.

Astfel, în prima declarație dată la organul de urmărire penală la 16 august 2008, ora 10,40, inculpatul a arătat că pe tot parcursul zilei de 15 august 2008 s-a aflat în locuința sa, din comuna M. de unde a plecat doar la 16 august 2008 pentru o deplasare la Curtea de Argeș.

În cursul aceleiași zi, la ora 12,30, fiind audiat în calitate de învinuit, M.R. a precizat că în seara zilei de 15 august 2008 s-a aflat în barul "Ș." unde erau și martorii T.A.M. și V.L., aceasta din urmă a avut discuții contradictorii cu grupul de tineri ce petreceau alături de victimă, iar martorul T.A.M. este cel care a lovit victima în fața localului. A mai precizat inculpatul, cu aceeași ocazie - a audierii sale ca învinuit - că personal nu a avut nici un conflict cu tinerii din bar.

Aspectele relatate de inculpat au fost înlăturate de instanța de fond care a reținut că sunt contrazise de toți martorii audiați, care l-au identificat cu certitudine pe inculpat ca fiind persoana recalcitrantă din local și din afara acestuia, nici unul dintre martori neconfirmând prezența în bar a martorilor T.A.M. și V.L.

Toți martorii, prieteni ai victimei, precum și martorul aflat întâmplător la fața locului - V.I. - au declarat că persoana care a gresat-o pe victimă în fața localului era una îmbrăcată în haine de culoare închisă, chiar dacă cu privire la alte semnalmente - statură solidă, culoarea părului - precizările ultimului martor sunt în contradicție cu celelalte depoziții. Este posibil ca din poziția în care se afla - pe scaunul șoferului -, condițiile externe - noapte, lumină artificială -, precum și poziția părților aflate în conflict - victima căzută la pământ, agresorul aplecat asupra acesteia, lovind-o cu pumnii în zona capului, - martorul să nu fi sesizat exact statura agresorului, însă ceea ce a reținut instanța de fond ca fiind esențial este prezența nemijlocită lângă victimă a inculpatului, persoana îmbrăcată în tricou de culoare neagră.

În apărarea sa, inculpatul a invocat depoziția martorului B.M.T. care în primele declarații date la 4 noiembrie 2008 la organul de urmărire penală a precizat că a perceput nemijlocit un incident între T.A.M. (zis "M.") și un alt tânăr pe care acesta l-a lovit în fața barului "Ș.", acesta din urmă căzând pe spate, de față nefiind alte persoane. A mai arătat martorul că apoi a intrat în magazinul aparținând societății sale comerciale unde era de serviciu martora M.M. căreia i-a spus că "M." a lovit un bărbat și amândoi, privind pe geamul din magazin au văzut că la locul agresiunii a sosit și V.L. care l-a luat pe concubinul său și împreună au plecat la domiciliul lor.

Ulterior, martorul B.M.T. a revenit asupra celor declarate cu precizarea că incidentul despre care a relatat cu ocazia audierii din data de 4 noiembrie 2008 s-a petrecut în luna iunie 2008, iar în ziua de 15 august 2008 nici nu s-a aflat în municipiul Pitești. Martora M.M., audiată fiind, a declarat că nu a fost de serviciu la data de 15 august 2008 și că nu s-a întâlnit cu martorul B.M.T.

Discuțiile pe care martorii B.M.T. și T.A.M. le-au purtat cu rudele inculpatului, martorii M.P. - tatăl acestuia, M.A. și M.I. la restaurantul M. din Pitești - în legătură cu arestarea inculpatului și nevinovăția sa, ocazie cu care martorul T.A.M. ar fi recunoscut agresiunea asupra victimei au fost apreciate de instanța de fond ca fiind irelevante în cauză cu motivarea că respectivele discuții au fost generate de rudele inculpatului care au încercat să-l disculpe pe acesta. Rudele inculpatului au amenințat și pe martorul B.M.T., încercând să-i influențeze depoziția așa cum rezultă din declarația acestui martor dată în fața instanței de fond.

A mai reținut instanța de fond că inculpatul M.R. a fost testat cu aparatul poligraf, din Raportul de constatare din 31 martie 2009 rezultând că la întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

După agresiune, victima Ș.M. a fost transportată în stare de inconștiență la S.J. Pitești și apoi la S.C.U. F. București unde a decedat după câteva zile.

Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.M.L. București rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat dilacelării și hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-facial cu fractură multieschiloasă de boltă craniană iradiată la bază, complicat în final cu bronhopneumonie. Leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur în regiunea facială urmate de cădere și lovire de corp/plan dur cu impact cranian parieto-occipital și au legătură de cauzalitate directă cu decesul.

În suplimentul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătorești se precizează, în plus, că nu se exclude suprapunerea unui mecanism de lovire activă cu un corp dur (lovire cu piciorul încălțat) cu impact direct tot la nivelul regiunii parieto-occipitale unde a fost localizat impactul inițial al traumatismului cranio-cerebral produs din cădere.

A concluzionat judecătorul fondului că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că o altă persoană sau că inculpatul ar fi lovit victima și după cădere, însă acest aspect s-a apreciat că nu are nici o relevanță atâta timp cât legătura directă de cauzalitate cu decesul o are lovirea activă a victimei cu pumnul în zona facială, urmată de căderea acesteia pe asfalt, agresiune care a fost produsă de către inculpat.

Cât privește încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, instanța de fond a constatat că cererea părților civile, formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte în infracțiune de omor este neîntemeiată.

Prin art. 174 C. pen. care incriminează infracțiunea de omor nu sunt indicate modalitățile de săvârșire a activității de ucidere, esențial fiind ca între acțiune și rezultat să existe raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și acceptarea posibilității producerii lui.

Or, tocmai intenția de a ucide sub forma intenției directe sau indirecte dedusă, între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viața victimei, zona corporală vizată și intensitatea loviturilor aplicate, este ceea ce deosebește infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnul în zona capului urmată de căderea acesteia pe asfalt, fapt ce a determinat multiple traumatisme și în final decesul, evidențiază că inculpatul nu a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale.

Nu există dovezi că inculpatul ar fi lovit victima când era căzută la pământ, leziunile esențiale ce au condus la deces fiind cele produse la nivelul capului, urmată de căderea victimei pe plan dur, un alt moment al agresiunii subsecvent acestuia nefiind dovedit atât sub aspectul existenței lui, cât și al persoanei vinovate.

Față de modalitatea în care a fost săvârșită fapta (prin aplicarea unei singure lovituri), de intensitatea loviturii - ce a determinat căderea victimei -, de împrejurările în care aceasta a fost comisă (inculpatul fiind în vădită stare de ebrietate), având în vedere și concluziile raportului medico-legal de necropsie, instanța de fond a constatat că, cel puțin, din perspectiva elementului intenționat al laturii subiective nu s-a relevat dorința sau acceptarea de către inculpat a morții victimei și, în consecință a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Fapta inculpatului M.R. care în seara zilei de 15 august 2008 a aplicat victimei Ș.M. lovituri cu pumnul în zona feței, aceasta căzând și lovindu-se cu capul de asfalt și suferind leziuni traumatice care i-au provocat decesul a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta, urmările produse, dar și persoana inculpatului, care deși nu are antecedente penale, a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a infracțiunii, instanța de fond apreciind că se impune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executare prin privare de libertate.

În conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., din durata pedepsei închisorii aplicate acestuia s-a dedus reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 16 octombrie 2008 la zi.

Cât privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că după incident, victima a fost internată pentru o zi la S.U. Pitești, cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată acesteia fiind de 93,08 RON, sumă cu care unitatea spitalicească menționată s-a constituit parte civilă.

Ulterior, în perioada 16.08 - 22 august 2008, victima a fost internată la S.C.U. F. București, cheltuielile de spitalizare fiind în cuantum de 9673,16 RON sumă cu care această unitate spitalicească s-a constituit parte civilă, solicitând și dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute în art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor sus-menționate cu titlu de despăgubiri civile către cele două unități spitalicești constituite părți civile.

A mai constatat instanța de fond că părinții victimei - Ș.G. și Ș.F., prin procurator -, precum și fratele acesteia - Ș.C. - s-au constituit părți civile cu suma de 3.000.000 RON despăgubiri civile, din care 50.000 RON, daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea și parastasele ulterioare, restul fiind daune morale.

Daunele materiale s-a constatat că sunt dovedite integral cu înscrisurile depuse la dosar și cu declarațiile martorilor S.C.A. și C.V. și în consecință, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON către părțile civile.

Cât privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate la nivelul sumei solicitate deoarece scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efective cauzate, care nu poate fi evaluată în bani.

Prin acordarea daunelor morale se are în vedere necesitatea compensării suferințelor afective ale părinților și fratelui victimei cauzate de uciderea acesteia de către inculpat, la vârsta de 32 de ani, victima locuind cu părinții și fiind sprijinul lor efectiv, moral. În plus, victima avea o poziție socială bună, fiind absolvent de studii superioare. În considerarea acestor elemente, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON daune morale către partea civilă Ș.C. - fratele victimei - și la plata sumei de câte 10.000 RON cu același titlu către fiecare dintre părinții acesteia, părțile civile Ș.G. și Ș.F.

Împotriva sentinței au declarat apel părțile civile Ș.C., Ș.G. și Ș.F., precum și inculpatul M.R.

Părțile civile au solicitat - în ce privește latura penală a cauzei -, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 C. pen., iar în subsidiar, majorarea pedepsei aplicate inculpatului spre maximul special prevăzut de lege.

Sub aspectul laturii civile, părțile civile au solicitat majorarea cuantumului daunelor morale cu motivarea că sumele la plata cărora a fost obligat inculpatul cu acest titlu nu reflectă valoarea reală a suferințelor familiei victimei.

Inculpatul, prin apărător, a criticat sentința pentru greșita condamnare dispusă de instanța de fond întrucât nu el este autorul faptei, ci o altă persoană a determinat prin acțiunea sa directă și efectivă decesul victimei.

În susținerea criticii formulate, inculpatul a arătat că potrivit raportului de necropsie, leziunile care au determinat moartea victimei se situează la nivelul craniului acesteia și au fost produse prin lovire de un plan dur, respectiv de bordura asfaltului, iar în rechizitoriu, deși se arată că el a lovit victima doar în zona feței, la necropsie s-a stabilit că aceasta prezenta pe corp nu mai puțin de 36 de leziuni. Inculpatul a invocat și depozițiile martorilor S.C. și B.T. din care rezultă că o altă persoană, de statură mai înaltă, îmbrăcată în haine deschise la culoare a lovit victima și nu el. Prin urmare, nu el este autorul faptei deduse judecății, iar condamnarea pronunțată în cauză este rezultatul unei grave erori judiciare.

Prin Decizia penală nr. 34/A din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, - în Dosarul nr. 1307/109/2009 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile și de inculpat și s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi arestul preventiv.

În ce privește apelul inculpatului, instanța de prim control judiciar a reținut că din declarațiile martorilor A.D.C., S.C.A., C.B., A.N., A.M.R., C.V. și C.L.N., coroborate cu raportul medico-legal și chiar cu prima declarație a inculpatului dată în fața organului de urmărire penală, rezultă suficiente aspecte care pun în evidență implicarea inculpatului în comiterea infracțiunii ce i se impută, soldată cu moartea numitului Ș.M.

Toate aceste probe susțin existența unui conflict ce a debutat în seara zilei de 15 august 2008 în localul "Ș.", unde inculpatul se afla în stare de ebrietate, conflict ce a continuat în stradă, după ce toți cei care se aflau în anturajul victimei au ieșit din localul respectiv, tocmai datorită scandalului provocat de inculpat.

A urmat apoi agresiunea victimei și căderea acesteia cu capul de asfalt, implicat în această operațiune foarte scurtă, fiind, potrivit declarațiilor martorilor inculpatul care a ieșit din local având în mână o sticlă și un pahar.

Având în vedere declarațiile unor dintre martori care au arătat că au văzut două persoane în apropierea victimei - una dintre aceștia având o statură atletică și fiind mai înaltă - care ar fi putut să o agreseze, inculpatul a avansat ideea că, de fapt, persoana mai înaltă a fost agresorul și că el nu are nici o legătură cu fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În primele declarații, cei mai mulți dintre martorii aflați anterior în anturajul victimei (A.D.C., S.C.A., B.M.R.) au fost tranșanți, arătând că persoana care a început inițial, în bar, scandalul și care avea în mână o sticlă și un pahar și adresa amenințări tuturor, este cel care a lovit victima.

Ulterior, martorii și-au nuanțat declarațiile, de exemplu, B.M.T. a susținut în declarația din 3 noiembrie 2008 că nu dorește să aibă conflicte nici cu familia "M.", nici cu cea a inculpatului. Același martor a arătat că fiind contactat telefonic de "M.", acesta i-a spus că trebuie să-și vadă de treaba lui și să nu se amestece.

Aceeași atitudine a avut-o și martorul S.C. care în fața instanței de fond a arătat că deși l-a observat pe inculpat ridicând mâna să lovească victima, nu este foarte sigur dacă inculpatul ar fi agresorul sau celălalt tânăr sosit la fața locului.

În acest context sunt evidente încercările inculpatului, prin persoane interpuse, de a influența depozițiile martorilor cu consecința directă a denaturării aflării adevărului în cauză, această atitudine a sa reprezentând și unul dintre motivele care au impus menținerea lui în stare de detenție preventivă.

Leziunile multiple pe care le relevă raportul medico-legal de autopsie pe corpul victimei sugerează ideea contribuției a două persoane la comiterea faptei pentru că, după cum susțin martorii, este incontestabil că agresiunea a durat foarte puțin timp, neputându-se presupune că un singur agresor a reușit să provoace atâtea leziuni într-un timp foarte scurt și fără să poată fi recunoscut cu certitudine de persoanele aflate la fața locului.

Așa cum s-a arătat, probele testimoniale și raportul de necropsie medico-legal gravitează în jurul unei a doua persoane care s-a aflat în apropierea victimei și având în vedere cele 36 de leziuni constatate pe corpul acesteia, este foarte probabil ca și persoana respectivă să fi avut, alături de inculpat, propria sa contribuție la comiterea faptei, dar pentru că ancheta penală nu a exploatat aceste aspecte, nici nu poate fi angajată răspunderea sa penală.

Însă, ipoteza descrisă, în nici un caz nu-l exclude pe inculpatul M.R. ca fiind autorul faptei ce formează obiectul acuzației din prezenta cauză.

În plus, fiind supus testului poligraf inculpatul a prezentat la întrebări relevante toate caracteristicile comportamentului simulat.

În concluzie, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.R., instanța de prim control judiciar a apreciat, în acord cu prima instanță că nu există nici o îndoială asupra faptului că el este autorul infracțiunii ce s-a finalizat în seara zilei de 15 august 2008 cu moartea numitului Ș.M.

Fiind vorba de o faptă extrem de gravă datorită consecințelor pe care le-a produs, circumstanțelor în care a fost comisă, rezonanței negative provocate în mediul public, periculozității în sine a persoanei inculpatului, instanța de prim control judiciar a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului se impune în continuare a fi menținută, deoarece temeiurile care au justificat-o nu au dispărut și justifică în continuare detenția acestuia.

Referitor la apelurile părților civile, în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., curtea a reținut ca și prima instanță că deși identice sub aspectul consecințelor, cele două infracțiuni prezintă diferențe substanțiale când este vorba despre latura lor subiectivă.

Infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte se comite întotdeauna cu praeterintenție ca formă de vinovăție care presupune că rezultatul mai grav îi este imputat făptuitorului din culpă.

Altfel spus, în cazul concret, inculpatul a acționat cu intenție directă în raport cu fapta de lovire, iar rezultatul mai grav ce s-a produs datorită amplificării urmărilor nu a fost prevăzut de făptuitor deși trebuia și putea să-l prevadă.

Spre deosebire de această infracțiune, omorul se caracterizează, sub aspect subiectiv, prin vinovăție sub forma intenției, situație în care inculpatul întotdeauna are reprezentarea rezultatului faptelor și urmărește producerea lui sau, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea ca el să se producă, canalizând pentru obținerea acestui scop toată activitatea sa obiectivă.

Constatând că în cauză nu poate fi vorba de infracțiunea de omor, așa cum au susținut părțile civile, și cum corect a reținut și prima instanță, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost apreciată de instanța de apel ca fiind neîntemeiată.

În opinia instanței de prim control judiciar, prima instanță a ajuns la o concluzie corectă și echilibrată și în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei. S-a apreciat că daunele morale și materiale acordate părților civile, prin cuantumul stabilit de tribunal sunt de natură să-și realizeze rolul de compensații bănești pentru suferințele pe care le-au încercat rudele victimei, cât și pentru cheltuielile ce au fost efectuate cu înmormântarea și pomenile ulterioare, nefiind necesară o corecție a acestora în sensul solicitărilor părților civile.

Împotriva deciziei au declarat recursuri părțile civile Ș.C., Ș.G. și Ș.F., precum și inculpatul M.R.

Părțile civile prin apărătorul ales au criticat decizia în ceea ce privește soluționarea laturii penale, cât și a laturii civile.

Referitor la latura penală a cauzei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., părțile civile au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. (pentru care inculpatul M.R. a fost trimis în judecată și condamnat) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. a) și d) C. pen.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs părțile civile au susținut că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide victima, a premeditat și a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia. Lovitura puternică aplicată victimei cu un corp dur în zona capului i-a creat acesteia multiple și grave leziuni care i-au agravat rapid starea neurologică, victima intrând în comă de gradul IV, stare care a persistat până la deces.

În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., părțile civile au solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului spre maximul special prevăzut de art. 183 C. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, părțile civile au susținut că despăgubirile ce le-au fost acordate nu reprezintă valoarea reală a suferințelor morale și a daunelor materiale suportate de familie, cuantumul acestora, stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de prim control judiciar fiind mult prea mic raportat la pierderea ireversibilă suferită prin decesul victimei.

Inculpatul, prin apărătorul ales, a susținut că modalitatea de soluționare a cauzei în calea de atac a apelului încalcă prevederile art. 1, 3, 4 și 5 C. proc. pen., impuse și de Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în sensul în care "armele" pe care a înțeles să le invoce în apărare au fost respinse în mod discriminatoriu, judecătorii care au compus completul de judecată la instanța de apel având deja convingerea că este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. A mai susținut inculpatul că instanța de apel a preluat în considerentele deciziei, integral, motivarea instanței de fond, privându-l astfel de dreptul de a fi judecat imparțial.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a scuzei provocării și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. (conduita bună avută anterior comiterii faptei) și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimă prevăzută de lege, iar ca modalitate de executare, aplicarea art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de părțile civile și de inculpat care în drept se încadrează în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Referitor la prima critică adusă deciziei de către părțile civile, care vizează greșita încadrare juridică a faptei în prevederile art. 183 C. pen., în speță fiind incidente prevederile art. 174 lit. a) și d) C. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Atât infracțiunea de omor (indiferent că este vorba de omorul simplu sau de omorul comis în una din circumstanțele agravante prevăzute în art. 175, respectiv art. 176 C. pen.), cât și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte au aceeași urmare imediată și anume, decesul unei persoane.

Ceea ce delimitează însă infracțiunea de omor de alte infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, cum ar fi infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul.

În cazul infracțiunii de omor, forma de vinovăție este intenția în ambele sale modalități, adică fie intenția directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii (inacțiunii) sale - moartea victimei - și a urmărit producerea acestuia, fie intenția indirectă, când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sale și, fără a-l urmări, a acceptat totuși posibilitatea survenirii acestuia.

Prin urmare, infracțiunea de omor cere întotdeauna intenția făptuitorului de a omorî, rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecință sigură a faptei, fie ca o eventualitate.

În cazul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făptuitorul acționează ca și la omor, în mod violent asupra corpului persoanei, iar rezultatul îl constituie tot moartea acesteia. Cu toate acestea, dacă se va stabili că forma de vinovăție este praeterintenția, care presupune că făptuitorul săvârșește lovirea sau fapta de vătămare corporală cu intenție, dar urmarea mai gravă - moartea victimei - îi este atribuită pe baza culpei, fapta va fi încadrată în art. 183 C. pen.

Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L. "M.M." București rezultă că moartea numitului Ș.M. a fost violentă; ea s-a datorat dilacelării și hemoragiei meninigo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-facial cu fractură multieschiloasă de boltă craniană, iradiată, la bază, complicat în final cu bronhopneumonie; leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur în regiunea facială urmate de cădere și lovire de corp/plan dur cu impact cranian parieto-occipital și au legătură de cauzalitate directă cu decesul.

În raportul medico-legal de necropsie - supliment la expertiză - din 22 noiembrie 2010 se reține că morfologia și topografia leziunilor traumatice cranio-cerbrale atestă producerea acestora prin cădere și lovire de corp/plan dur, cel mai probabil plan dur denivelat. În raport de datele de anchetă înaintate ulterior întocmirii raportului medico-legal inițial de necropsie s-a apreciat că nu se poate exclude suprapunerea unui mecanism de lovire activă cu un corp dur (lovire cu piciorul încălțat) cu impact direct, tot la nivelul regiunii parieto-occipitale, unde a fost localizat impactul inițial al traumatismului cranio-cerebral produs prin cădere.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că recurentul inculpat a continuat să lovească victima după ce aceasta a căzut pe carosabil (urmare loviturii aplicate de inculpat în zona capului) și, oricum, acest aspect nu prezintă relevanță în cauză în condițiile în care actele medico-legale întocmite au stabilit că legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei are lovirea activă cu pumnul în zona facială urmată de căderea pe asfalt a victimei, agresiune produsă de către inculpat.

Împrejurarea că recurentul inculpat a lovit victima cu pumnul în zona capului, lovitură urmare căreia acesta a căzut pe asfalt suferind leziuni care au dus la deces nu este de natură a duce prin ea însăși la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.

Modalitatea în care a fost comisă fapta (prin aplicarea unei singure lovituri), intensitatea acesteia - ce a determinat căderea victimei -, împrejurările în care a fost săvârșită (inculpatul fiind într-o vădită stare de ebrietate), concluziile raportului medico-legal de necropsie și ale suplimentului la acest raport sunt de natură a duce la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi victima, iar rezultatul mai grav produs - moartea acesteia - s-a datorat culpei, ceea ce caracterizează praeterintenția, formă mixtă de vinovăție specifică infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În ce privește cea de-a doua critică adusă deciziei și care vizează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, apreciat de părțile civile ca fiind prea mic în raport de gravitatea infracțiunii dedusă judecății, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată.

La individualizarea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare instanțele au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală.

Împrejurarea că recurentul inculpat nu a recunoscut fapta pentru care a fost cercetat și trimis în judecată și urmarea produsă prin acțiunea infracțională reținută în sarcina inculpatului - invocate de părțile civile în susținerea criticii sus-menționate - a fost avută în vedere de instanța de fond care a dispus ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată prin privare de libertate, soluție menținută de instanța de prim control judiciar.

Înalta Curte constată că instanțele de fond și cea de apel au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și că executarea de către acesta în regim de detenție a pedepsei de 7 ani închisoare (limitele prevăzute de art. 183 C. pen. care incriminează infracțiunea reținută în sarcina inculpatului se situează între 5 și 15 ani) este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., că pedeapsa este proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea inculpatului.

Referitor la cea de-a treia critică adusă deciziei de către părțile civile și care vizează modul de soluționare a laturii civile a cauzei, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată.

Recurentele părți civile Ș.G. și Ș.F. - părinții victimei - și Ș.C., fratele victimei, s-au constituit părți civile cu suma de 3.000.000 RON din care 50.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea victimei și parastasele ulterioare, restul sumei fiind solicitat cu titlu de daune morale.

Suma de 50.000 RON (daune materiale) fiind dovedită cu înscrisurile depuse la doar de către recurentele părți civile și cu declarațiile martorilor audiați în cauză a fost acordată integral acestora.

În ce privește daunele morale, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond și de instanța de prim control judiciar că suma cerută de părțile civile cu acest titlu este exagerată.

Scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este, așa cum a reținut judecătorul fondului, compensarea suferinței persoanelor prejudiciate în speță, părinții și fratele victimei - și nu a pierderii efectiv cauzate care nu poate fi echivalată în bani.

Pe de altă parte, prin acordarea daunelor morale nu trebuie să se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a persoanelor îndreptățite a le primi.

Acordarea sumelor de 50.000 RON recurentului parte civilă Ș.C. - fratele victimei - respectiv, a sumelor de câte 10.000 RON recurenților părți civile Ș.G. și Ș.F. - părinții victimei - cu titlu de daune morale reprezintă o justă și integrală reparație a prejudiciului moral încercat de aceștia prin pierderea fratelui, respectiv a fiului lor.

În ce privește critica adusă deciziei de către recurentul inculpat M.R. care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Recurentul inculpat a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege și aplicării art. 86

1

C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., provocarea constă în săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Prevederea acestei împrejurări ca circumstanță atenuantă are la bază, pe de o parte, ideea că acțiunea ilicită a provocatorului constituie cauza infracțiunii săvârșite și că infractorul nu ar fi comis fapta fără existența acțiunii provocatoare, iar pe de altă parte, recunoscând provocarea ca circumstanță atenuantă se dă un avertisment în plus provocatorului, care trebuie să știe că actul lui provocator poate primi o ripostă imediată și că autorul ripostei va fi tratat mai blând.

Starea de provocare nu se prezumă, ci trebuie constatată. Pentru a se reține provocarea, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: actul de provocare să fie produs de victimă prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă; actul de provocare să nu fie justificat de împrejurările în care a avut loc sau să nu fie imputabil infractorului; să fie îndreptat împotriva infractorului ori a altor persoane; infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; emoția sau tulburarea să fi fost determinată de o provocare din partea victimei.

În speța dedusă judecății, nici una din condițiile menționate nu este îndeplinită.

Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul inculpat, care se afla în stare de ebrietate a intrat în seara zilei de 15 august 2008 în barul "Ș." unde victima însoțită de mai mulți prieteni își serba onomastica și fără să fi fost invitat, a mers la masa unde petreceau victima și prietenii săi. Iritat de faptul că victima și martorii care îl însoțeau au refuzat să consume berea pe care o comandase pentru ei, recurentul inculpat a devenit agresiv, înjurând și amenințând persoanele aflate la masă, spărgând pahare și sticle, după care a ieșit în stradă unde se aflau victima și prietenii săi (aceștia au părăsit localul în încercarea de a scăpa de inculpat) unde a lovit victima care s-a dezechilibrat și a căzut suferind leziuni ce au condus la deces.

Nu rezultă, așadar, că recurentul inculpat a agresat victima sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea acesteia sau a prietenilor cu care sărbătorea în local, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, împrejurare care dacă ar fi fost dovedită, ar fi justificat reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. cu consecințe în ce privește cuantumul pedepsei în sensul că acesta ar fi fost stabilit sub minimul special prevăzut de lege.

Referitor la solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii - motivat de lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte constată că această împrejurare, prin ea însăși, nu poate fi caracterizată ca și circumstanță atenuantă în condițiile în care prin gravitatea faptei săvârșite, prin modul în care aceasta a fost comisă, prin întreaga comportare în timpul săvârșirii faptei, recurentul a dovedit un grad de periculozitate socială sporită, ceea ce impune o reacție represivă mai severă.

Nejustificată este și cererea de a se reține circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. - atitudinea pozitivă a infractorului după săvârșirea infracțiunii. Această atitudine trebuie să rezulte, între altele, din prezentarea de bună voie a inculpatului la organele judiciare și din comportarea sinceră în cursul procesului penal a acestuia.

Or, recurentul inculpat, în tot cursul procesului penal a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a faptei, încercând personal sau prin persoane interpuse să influențeze martorii audiați în cauză, să-i determine să nu declare adevărul, scopul fiind acela de a scăpa de răspunderea penală.

Pedeapsa aplicată recurentului inculpat, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare a fost just individualizată în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Gradul ridicat de pericol social al faptei comise de inculpat relevat de modul și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă - decesul unei persoane -, poziția nesinceră a recurentului și încercarea acestuia și a membrilor familiei sale de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor martori, sunt împrejurări care în opinia Înaltei Curți justifică menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond și a modalității de executare a acesteia.

Executarea de către recurent a pedepsei de 7 ani închisoare în regim de detenție este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului.

Aplicarea prevederilor art. 86

1

C. pen. nu se justifică față de gravitatea faptei deduse judecății, de persoana condamnatului, de comportamentul acestuia după săvârșirea infracțiunii, în cauză neexistând elemente care să convingă instanța că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni.

Referitor la celelalte susțineri ale recurentului inculpat (lipsa de imparțialitate a judecătorilor de la instanța de apel, încălcarea prevederilor art. 1, 3, 4 și 5 din C. proc. pen., impuse și de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului), Înalta Curte constată că inculpatul nu a arătat în concret în ce constau în aceste încălcări, dacă i s-a adus vreo vătămare și în caz afirmativ, în ce constă aceasta.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales, i-au fost respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, s-au administrat probe atât în favoarea, cât și în defavoarea sa la instanța de fond (la instanța de apel inculpatul prin apărătorul ales, nu a solicitat administrarea de probe noi), probele apreciate de instanță ca nefiind utile și concludente soluționării cauzei fiind respinse motivat.

Susținerea recurentului în sensul că judecătorii de la instanța de apel au dat dovadă de lipsă de imparțialitate prin aceea că au copiat motivarea sentinței este nefondată.

Decizia instanței de prim control judiciar a fost motivată cu respectarea cerințelor art. 383 C. proc. pen., iar soluția a fost pronunțată în urma examinării hotărârii instanței de fond atât din perspectiva criticilor formulate de inculpat, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept așa cum obligă art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, constatând că sunt neîntemeiate criticile aduse deciziei de către părțile civile Ș.C., Ș.G. și Ș.F., cât și de inculpatul M.R., recursurile formulate de aceștia se privesc ca nefondate și se vor respinge ca atare în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. din pedeapsa aplicată inculpatului M.R. se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 16 octombrie 2008, la 15 iunie 2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurentele părți civile vor fi obligate la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile Ș.C., Ș.G. și Ș.F. și de inculpatul M.R. împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 23 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.R., durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2008, la 15 iunie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentele părți civile la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2011.