ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2099/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2099/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1514 din 18 decembrie 2008 pronunțată de
Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 44875/3/2007, în baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.F., la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
A fost făcută aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
Conform art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale ca și pedeapsă complementară.
În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 208-art. 209 lit. d), g) și i) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
A fost făcută aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 217 alin. (4) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A constatat că faptele de mai sus sunt concurente.
În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate,
inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului de la 23 iulie 2007 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a
inculpatului.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON despăgubiri materiale către partea civilă G.F. și la 10.000 Euro daune morale către aceeași parte civilă.
A fost obligat inculpatul la 13.000 RON daune morale către partea civilă G.N.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 50.000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune materiale către fiecare dintre părțile civile I.M. și I.R., și la câte 100.000 Euro pentru fiecare dintre aceste părți civile, copiii victimei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4000 RON cheltuieli judiciare statului în cont IBAN
RO62TREZ7045032XXX003561; cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria
sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Până în jurul anului 1993, inculpatul I.F. și victima G.M.M.
au fost căsătoriți, relație din care au rezultat doi copii, respectiv I.C. și I.R.
După desfacerea căsătoriei, victima G.M.M. a rămas să locuiască în imobilul de la adresa din orașul M., județul I., iar inculpatul I.F. și-a stabilit reședința în
locuința părintească. Deși inculpatul
I.F., după divorț a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în beneficiul celor doi copii minori, acesta s-a achitat în mod sporadic de obligație, și până la sfârșitul anului 2006 între inculpat, pe de-o parte și victimă și copii, pe de altă parte, nu au existat niciun fel de relații. La sfârșitul anului 2006 în preajma majoratului lui I.C., victima G.M.M. a reluat relațiile cu fostul soț, inculpatul I.F., aceștia vizitându-se reciproc.
În primăvara anului 2007, întrucât inculpatul I.F. vânduse o suprafață de teren și obținuse o sumă de bani, i-a dat victimei G.M.M. suma de 10.000 RON, în scopul achitării unor credite pe care victima le contractase la diverse bănci.
Ulterior, relațiile dintre victima G.M.M. și
inculpatul I.F. au devenit mai apropiate, în sensul că au început să
întrețină relații intime, atât în locuința victimei, cât și la domiciliul inculpatului.
Până în noaptea de 14/15 iulie 2007, relațiile dintre cei doi au fost normale, acestea deteriorându-se cu ocazia unei deplasări la o discotecă de pe raza localității Clinceni, județul Ilfov, când între cei doi a izbucnit un conflict, în timpul căruia victima G.M.M. printre altele i-a interzis inculpatului să o mai viziteze afirmând că au terminat relațiile. Pe fondul acestui conflict inculpatul I.F. i-a solicitat victimei G.M.M. să-i restituie suma de 10.000 RON pe care i-o dăduse anterior, iar victima i-a răspuns că nu-i dă nicio sumă de bani, întrucât nu poate face dovada că i-a dat acești bani. Până în seara de 15 iulie 2007 inculpatul I.F. a încercat să ia legătura cu victima, situație în care sub un anumit pretext s-a deplasat în locuința victimei însoțit de fiul lor I.C.
Nici de această dată victima nu a dorit să reia relațiile cu inculpatul atrăgându-i atenția să nu o mai deranjeze și să nu mai vină la locuința ei.
Și de această dată inculpatul a reiterat cererea de restituire a sumei de bani, iar victima I-a refuzat.
Ca atare, în seara de 17 iulie 2007, după ce s-a asigurat că victima
este singură acasă, întrucât fiica lui I.R. se afla împreună cu
prietenul ei și alți martori în localitatea D., iar I.C. se afla cu niște prieteni în oraș, inculpatul I.F. s-a deplasat cu mașina proprietate personală în orașul M., parcând autoturismul în spatele blocului în care locuia victima, loc de unde avea posibilitatea să o vadă, întrucât așa cum s-a arătat locuința acesteia se afla la parter. în seara respectivă, victima G.M.M., care îndeplinea funcția de factor poștal, s-a întors de la serviciu la domiciliu, iar ulterior
până în jurul orelor 22,30, aceasta împreună cu martora P.A., a
făcut o scurtă deplasare la un magazin din zonă și apoi a stat o perioadă de timp în fața blocului. în ultima discuție telefonică pe care victima G.M.M. a avut-o în jurul orelor 23,00, cu fiica sa I.R., printre altele i-a comunicat acesteia că l-a văzut în zonă pe S. (inculpatul I.F.) dar că nu l-a băgat în seamă.
Ulterior, după orele 23,00 în momentul în care victima G.M.M. a stins lumina din bucătărie și s-a deplasat în dormitor pentru a se culca, inculpatul I.F. a escaladat balconul, a pătruns în locuință și s-a deplasat spre dormitorul unde se afla victima G.M.M.
Întrucât victima îi cerea în mod insistent să părăsească locuința, inculpatul I.F. i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele și pumnii, reușind să o trântească pe podea. Ulterior, s-a așezat peste corpul victimei și cu ajutorul mâinilor a strâns-o de gât. în momentul în care a realizat că aceasta a decedat, inculpatul I.F. a luat hotărârea de a șterge urmele infracțiunii, situație în care s-a deplasat în zona bucătăriei de unde a luat un plic din hârtie și niște material plastic în care era învelit un burlan de centrală termică, și apoi cu ajutorul brichetei a dat foc hârtiei și bucății de material plastic.
Înainte de a proceda la incendierea cadavrului, inculpatul a așezat peste corpul victimei obiect de mobilier din cameră, a tras de pe pat așternuturile, a înfășurat capul victimei într-o pătură și a pus deasupra o pernă.
După ce a procedat la incendierea cadavrului, inculpatul I.F. s-a deplasat în zona bucătăriei în scopul de a escalada balconul spre exterior, moment în care a observat pe o poliță telefonul mobil al victimei pe care l-a luat, iar ulterior a părăsit zona.
Înainte de a ajunge la domiciliul său din localitatea D., județul I., inculpatul I.F. s-a deplasat în zona râului Argeș unde s-a spălat și ulterior a aruncat în râu telefonul mobil sustras din locuința victimei.
De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că în timpul agresiunii, victima G.M.M. a încercat să se apere, zgâriindu-l la nivelul feței pe inculpatul I.F.
Sub acest aspect, Serviciul de Medicină, Legală al Județului Ilfov,
prin raportul de expertiză medico-legală A 1/J/361/2007 a concluzionat că
numitul I.D. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin zgâriere cu corp dur, cât și prin lovire cu sau de corp dur, pentru care necesită 1-2 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Tribunalul a reținut că declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor s-au coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză,
respectiv, C.V.A., N.M.A., S.D., I.R.
, I.M.C., G.M.G., C.A., D.I., I.M., precum și cu celelalte probatorii
administrate în cauză, respectiv, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, procesele-verbale de conducere în teren și raportul
de expertiză medico-legală.
Faptele astfel cum au fost descrise mai sus prezintă elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:
·
infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., întrucât, în noaptea de 17/18 iulie 2007, inculpatul a ucis-o pe fosta sa soție G.M.M.
în sensul că a asfixiat-o mecanic prin comprimarea
gâtului cu mâna (sugrumare), din raportul de autopsie medico-legală efectuat de Autoritatea de Sănătate Publică Ilfov - Spitalul Județean de Urgență Ilfov - Serviciul de Medicină Legală ( pag. 86 d.u.p. ), rezultând că, între comprimare gâtului victimei și decesul acesteia a existat o legătură de cauzalitate directă, necondiționată. La autopsie s-au constatat și leziuni traumatice fără caracter vital, arsuri postmortem și carbonizări, produse prin acțiunea flăcărilor ca urmare a incendierii cadavrului.
·
infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. reflectată în împrejurarea, că inculpatul a pătruns fără drept, prin escaladarea balconului, în locuința victimei, fără consimțământului acesteia, refuzând să o părăsească la cererea sa, pe timpul nopții.
·
infracțiunea prevăzută de art. 208-209 lit. d), g) și i) C. pen., în sensul că, după strangularea victimei și incendierea cadavrului, inculpatul a sustras din bucătăria acesteia un telefon mobil, faptă săvârșită în condițiile circumstanțelor agravante, prevăzute de textul de lege mai susmenționat, în sensul că acesta a profitat de imposibilitatea victimei de a-i exprima voința sau de a se apăra, pe timpul nopții și folosindu-se de escaladarea balconului pentru a pătrunde în locuință.
·
infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. reflectată prin împrejurarea că după ce a incendiat cadavrul, fapta inculpatului a avut ca
urmare aducerea în stare de neîntrebuințare a apartamentului victimei: distrugerea ușii de la intrare, a ușii de la balcon, distrugerea ferestrelor, deplasarea mai multor obiecte, arderea unei părți din mobilier, deteriorarea pereților locuinței ca urmare a incendiului produs.
Infracțiunile de mai sus au fost săvârșite în concurs real, deoarece au fost săvârșite de același inculpat, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
La individualizarea pedepselor inculpatului, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise și persoana inculpatului, care, deși inițial, a încercat să deturneze adevărul și să-și creeze un alibi care să-l scoată din cercul bănuiților (a anunțat mai multe persoane din anturajul său că la data comiterii faptelor se afla la pescuit), totuși pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, a recunoscut și regretat fapta comisă și a declarat că este de acord cu achitarea despăgubirilor civile.
De asemenea, tribunalul a reținut că înainte de comiterea acestor fapte, inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale, a avut o ocupație, fiind conducător auto, a ținut legătura cu fosta sa familie, căutându-și copii de 2-3 ori pe săptămână, plătindu-și pensia de întreținere, și ajutând-o pe victimă, care a fost sa soție, cu bani, chiar înainte de incident, împrumutând-o cu suma de 100.000.000 ROL.
Referitor la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că din probatoriile administrate a rezultat că acțiunea civilă este întemeiată.
Astfel, așa cum s-a dovedit cu chitanțele fiscale, cu bonurile de comandă, cu facturile depuse la filele 131-138 d. instanță, coroborate cu declarațiile martorilor I.M., S.T. și ale părților civile G.F., G.N., I.R. și I.M., au fost suportate cheltuieli de înmormântare cu victima care, a avut calitatea de fiică, soră și mamă față de părțile civile de mai sus.
De asemenea, în raport de datinile creștinești s-au efectuat parastasele aferente și un monument funerar astfel cum au relevat probatoriile administrate în cauză, ceea ce a justificat, în opinia instanței, obligarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și la art. 998-999 C. civ. la plata despăgubirilor materiale către părțile civile de mai sus.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că chiar dacă durerea nu este cuantificată în bani, totuși repararea bănească simbolică a daunelor morale poate constitui o îmbunătățire a vieții materiale a părților civil, respectiv, mamă și copii victimei, prin plata unor servicii de ordin gospodăresc pe care le-ar fi realizat victima și care, după decesul său, au rămas în sarcina membrilor familiei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile I.M.C., I.R.F., G.F., G.N. și inculpatul I.F.
Părțile civile au criticat sentința primei instanțe, ca netemeinică exclusiv sub aspectul laturii penale a cauzei, considerând că pedepsele aplicate inculpatului nu au fost corect individualizate, fiind nejustificat de blânde în raport cu gravitatea faptelor comise. Au mai arătat părțile civile
că inculpatul nu deține niciun fel de bunuri mobile sau imobile astfel că nu
își pot acoperi prejudiciul material suferit și că durerea provocată familiei de suprimarea vieții victimei ar putea fi alinată numai prin aplicarea unei pedepse maxime.
Apelul inculpatului I.F. a vizat redozarea pedepselor aplicate de instanța fondului, pe care Ie-a apreciat ca fiind exagerat de aspre, în raport u circumstanțele sale personale favorabile: lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal.
Prin decizia penală nr. 68 A de la 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 44875/3/2007 (201/2009) au fost admise apelurile declarate de părțile civile I.M.C., I.R.F., G.F., G.N. și inculpatul I.F.
A fost desființată în parte sentința penală nr. 1514 de la 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și, rejudecând în fond:
În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.F. la
20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. d), g) și i) C. pen. în art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (1), 2 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 5
ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 217 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare și 5 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe
care a sporit-o cu 5 ani, urmând ca în final inculpatul să execute 25 de ani
închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a dedus prevenția de la 23 iulie 2007 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 200 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt stabilită de instanța de fond este în deplină concordanță cu materialul probator administrată în cauză din care a rezultat fără niciun fel de dubiu că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.
Astfel, din declarațiile martorilor C.V.A., N.M.A., S.D., I.R., I.M.C., G.M.G.
, C.A., D.I., I.M., coroborate cu declarațiile inculpatului, precum și cu celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, procesele-verbale de conducere în teren și raportul de expertiză medico-legal a rezultat, în esență, că în noaptea de 17/18 iulie 2007, inculpatul I.F. s-a deplasat în orașul Măgurele, unde locuia fosta sa soție, victima G.M., care i-a interzis să o mai viziteze, afirmând că relațiile între ei s-au terminat. Inculpatul a parcat autoturismul proprietate personală în spatele blocului unde locuia victima, având vizibilitate asupra apartamentului acesteia, a urmărit-o pe aceasta până când a stins lumina de la bucătărie, moment în care a escaladat balconul, a pătruns în locuință pe geamul de la bucătărie care era deschis și s-a deplasat în dormitorul unde se afla fosta sa soție. întrucât aceasta i-a cerut insistent să părăsească locuința, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele și pumnii, victima a încercat să se apere, zgâriindu-l pe
inculpat în zona feței dar acesta a trântit-o pe podea și apoi, așezându-se
peste corpul acesteia, a strâns-o cu mâinile de gât.
Dându-și seama că victima a încetat din viață, pentru a-și ascunde fapta, inculpatul a procedat la incendierea cadavrului folosindu-se de o brichetă după ce, mai întâi, i-a înfășurat capul într-o pătură și a pus deasupra o pernă, iar peste corpul acesteia a așezat obiecte de mobilier.
În continuare, inculpatul s-a deplasat la bucătărie și a escaladat balconul spre exterior, nu înainte de a lua un telefon mobil pe care I-a observat pe o poliță, bun pe care ulterior inculpatul I-a aruncat în zona râului Argeș, unde s-a oprit, în drum spre domiciliul său din localitatea D., județul I., pentru a se spăla.
În raport cu situația de fapt reținută, curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.
În ceea ce privește fapta inculpatului de a sustrage, în circumstanțele relevate mai sus, telefonul mobil din locuința victimei, în mod corect instanța de fond a constatat că îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)și art. 209 alin. (1) lit. g) (în timpul nopții), i) (prin escaladare) dar a greșit reținând și agravante prevăzută de lit. d) a art. 209 C. pen.: furtul
săvârșit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-i exprima voința
sau de a se apăra. Victima este în imposibilitate de a-și exprima voința atunci când se află într-o stare psiho-fizică în care nu are posibilitatea de a-și da seama de ceea ce se petrece în jurul său și de a-și manifesta voința, fie datorită vârstei, fie unei maladii sau datorită altor împrejurări, cum ar fi beția, somnul hipnotic, o stare de intoxicație cu alcool sau alte substanțe, o stare de leșin, un somn adânc după o mare oboseală.
Neputința fizică a victimei de a se opune, la care se referă teza a II-a a art. 209 lit. d) C. pen. se datorează unei stări de boală, unei
stări de oboseală extremă, poziției incomode în care a fost surprinsă, unei
stări de infirmitate fizică sau psihică, vârstei înaintate sau prea fragede, unei stări de beție completă și altor situații asemănătoare. Așadar, agravanta în discuție a operat atunci când imposibilitatea victimei de a-și exprima voința sau de a se apăra nu au legătură cu acțiunea făptuitorului, cu alte cuvinte, nu au fost provocate de acesta. Atunci când aceste stări de neputință au fost determinate de făptuitor sau de un complice al acestuia, în scopul deposedării victimei de bunuri fapta va constitui tâlhărie. Mai mult, pentru a fi incidență agravanta se cere ca furtul să se refere la bunuri aflate asupra unei persoane incapabile de a-și exprima voința sau de a se apăra și nu în alte locuri (de exemplu, se sustrage un bun din locuință, în timp ce victima dormea).
În speță, inculpatul a sustras telefonul din locuința victimei după ce aceasta a fost ucisă de inculpat, însă în mod evident moartea victimei nu a fost provocată în scopul sustragerii telefonului sau altor bunuri, situație în care ar fi trebuit să se rețină săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) în concurs cu infracțiunea de tâlhărie. Rezoluția de sustragere a telefonului a fost luată în mod spontan de inculpat în momentul în care, îndreptându-se spre bucătărie pentru a părăsi locuința, a observat acel bun pe o poliță.
În concluzie, în opinia curții, nu este incidență agravanta prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen., impunându-se înlăturarea acesteia.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului, instanța de apel a
apreciat criticile părților civile apelante ca fiind întemeiate, instanța de fond
nedând semnificația cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art.
72 C. pen. Funcțiile de constrângere și de reeducare precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare a acestora, care să țină seama de pericolul social concret al faptei, de urmările produse, de împrejurările în care a fost comisă ca și de
persoana căreia îi este destinată.
Instanța de fond a orientat pedepsele aplicate inculpatului spre limita
medie, reținând lipsa antecedentelor penale, faptul că a avut o ocupație, că a ținut legătura cu fosta sa soție și cu copii, plătindu-și pensia de
întreținere, atitudinea de recunoaștere și regret pe care acesta a avut-o pe
parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Curtea de apel a constatat, însă, că nu toate argumentele aduse de instanța de fond în sprijinul orientării pedepselor spre limita medie prevăzută de lege au suport în probele dosarului. Astfel, parcurgând declarațiile date de inculpat pe parcursul procesului penal, instanța de
apel a constatat că acesta nu a avut în mod constant o atitudine sinceră și
de regret, inițial nerecunoscând săvârșirea faptelor și încercând să inducă
în eroare organele de urmărire penală, creându-și un alibi care să-l scoată
din sfera cercului de suspecți, iar legătura cu copiii și plata pensiei de întreținere către aceștia sunt contrazise de declarațiile părții civile G.F., mama victimei, care a arătat că datorită neplății pensiei de întreținere victima a făcut plângere penală împotriva
inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută
de art. 305 C. pen. ca și de copiii victimei, I.C. și I.R.G., care au declarat că după divorțul părinților, în anul 1993 -tatăl lor nu s-a interesat de ei și nu a contribuit cu nimic la cheltuielile legate de întreținerea lor până în decembrie 2006, când într-adevăr, inculpatul s-a mai apropiat de ei pentru o scurtă vreme.
Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, avea un loc de muncă și a recunoscut în cele din urmă săvârșirea faptelor, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, împrejurările și modul în care a acționat inculpatul, urmările produse și cele care s-ar fi putut produce - inculpatul s-a deplasat la domiciliul
victimei în timpul nopții și după ce s-a asigurat în prealabil că aceasta este
singură, a așteptat-o până când s-a retras în dormitor, a pătruns în locuință prin escaladarea balconului și a refuzat să plece la cererea victimei, i-a aplicat mai multe lovituri determinând multiple leziuni traumatice (fracturi costale hemitorace drept, contuzie pulmonară, contuzie splină, contuzie anse intestinale, plăgi contuze, infiltrate sanguine epicraniene, conform raportului de autopsie), după care i-a comprimat gâtul cu mâna provocându-i, astfel, decesul iar apoi pentru a șterge urmele omorului a incendiat cadavrul, focul extinzându-se și provocând și distrugerea și deteriorarea unor bunuri din locuință și punând în pericol o colectivitate de persoane (locatarii acelui bloc; de menționat că extinderea focului la alte apartamente a fost împiedicată de intervenția unor lucrători ai companiei de pompieri, Garda 2 Măgurele, anunțați telefonic de vecini ai victimei), curtea de apel a apreciat că reeducarea inculpatului și apărarea societății civile prin descurajarea săvârșirii unor fapte atât de grave, de către alte persoane, nu se pot realiza decât prin majorarea cuantumului pedepselor principale și aplicarea unui spor după aplicarea regulilor concursului de infracțiuni. Necesitatea și consistența acestui spor s-a întemeiat pe sporul de gravitate și periculozitate socială concretă rezultată din pluralitatea de infracțiuni.
Pentru aceleași argumente care, în opinia curții de apel au impus majorarea pedepselor aplicate de către prima instanță, solicitarea inculpatului apelant de reducere a cuantumului acestor pedepse a fost privită ca neîntemeiată.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile părților civile dar și cel al inculpatului, având în vedere că, așa cum s-a arătat, se impune
schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzute de art.
209 alin. (1) lit. d) C. pen., ceea ce este în favoarea acestuia.
S-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond,
în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. d), g) și i) C. pen. în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.
Curtea l-a condamnat pe inculpat pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa la o pedeapsă într-un cuantum majorat față de cel aplicat de prima instanță, apt să asigure realizarea funcțiilor și scopului pedepsei, (de constrângere, exemplaritate, protejarea societății prin prevenirea comiterii altor infracțiuni, de reeducare a inculpatului).
Pe lângă pedeapsa principală ce a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie potrivit art. 174 alin. (1) C. pen., pe o
perioadă determinată. în raport cu natura și gravitatea deosebită a acestei
infracțiuni, curtea de apel a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor aplicate
pentru celelalte infracțiuni - violare de domiciliu, furt calificat, distrugere s-au interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aceste fapte neavând o gravitate specială care să impună interzicerea și a celorlalte drepturi.
Constatând că faptele au fost comise de inculpat înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, a aplicat regulile concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 34 lit. b) C. pen., inclusiv aplicarea unui spor, a cărui necesitate a fost evidențiată mai sus.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, inclusiv cele vizând soluționarea laturii civile, aspect necontestat de niciunul dintre apelanți.
Conform art. 381 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus prevenția
inculpatului de la 23 iulie 2007 la zi.
În temeiul art. 383 alin. (1
1
)
s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul I.F., fără a arăta inițial motivele de recurs.
La termenul de la 7 mai 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpatului I.F.,
iar după ascultarea concluziilor părților, în baza art. 300
2
cu referire la art.
160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I.F., pe care a menținut-o.
În considerentele încheierii de ședință de la termenul mai sus arătat,
instanța de recurs a făcut referire la hotărârile primei instanțe și instanței de apel și analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a apreciat că acesta se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost condamnat.
Potrivit art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160
b
alin. (2) sau (3) C. proc. pen.
În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.
Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele
condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru
infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4
ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunilor menționate.
În consecință, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că impun privarea de libertate în continuare a dispus menținerea măsurii, așa cum rezultă din
încheierea de ședință de la 7 mai 2009, aflată la filele 12-13 dosarul Înaltei
Curți.
La termenul de astăzi, în recurs, intimata parte civilă I.R.F. a arătat că solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător.
Față de cererea formulată, apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul Ministerului Public au solicitat încuviințarea acesteia și amânarea cauzei.
Înalta Curte, deliberând a respins cererea formulată de intimata parte civilă, având în vedere calitatea sa procesuală de intimată, iar nu aceea de recurentă în cauză, neputând să facă alte apărări decât în limitele deciziei atacate, întrucât nu a recurat hotărârea instanței de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, față de respingerea cererii, a precizat că intimata parte civilă are calitatea de parte vătămată în latura penală cauzei, iar decizia pronunțată în apelul declarat de partea vătămată, a modificat substanțial sentința, astfel că cererea sa de a-i reprezenta interesele un apărător, este întemeiată.
Înalta Curte a apreciat că nu se impune ascultarea recurentului inculpat, față de poziția avută de acesta în fața instanței de apel în sensul că nu dorește a face noi declarații în fața instanței curții de apel și că își menține declarațiile date anterior, precum și față de lipsa altor cereri prealabile, a constatat cauza în stare de judecată, acordând părților
cuvântul în dezbateri, potrivit art. 385
13
C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat a depus la dosar motivele de recurs
formulate în scris, pe care Ie-a susținut oral, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. și solicitând admiterea recursului declarat de inculpat, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor concrete de săvârșire ale faptei comisă pe fondul consumului de alcool de către victimă și a adresării mai multor injurii către inculpat, precum și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o conduită anterioară bună, a regretat și recunoscut fapta, avea un loc de muncă și nu are antecedente penale, așa încât se impune reținerea circumstanțelor atenuante ce au fost înlăturate nejustificat și în consecință, reducerea pedepsei.
Concluziile intimatei părți civile, ale reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În motivele de recurs depuse la dosarul Înaltei Curți, aflate la filele 24-25, recurentul inculpat, prin apărător a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., invocând dispozițiile art. 385
9
pct. 14
C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat a menționat că inculpatul încă din faza de urmărire penală și pe tot parcursul cercetării judecătorești a avut o atitudine sinceră, respectiv a recunoscut și regretat faptele comise,
anterior săvârșirii acestei fapte a avut o conduită normală în societate fiind
cunoscut ca o persoană liniștită, muncitoare, așa cum rezultă din caracterizările martorilor în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, își câștigă existența în mod cinstit lucrând, fiind conducător autor, nu este cunoscut cu antecedente penale și a fost de acord cu plata despăgubirilor civile stabilite de instanța de fond.
În limita posibilităților sale materiale, inculpatul își ajuta fosta soție (victima) și copii pe care îi avea cu aceasta și așa cum rezultă din declarația sa și a martorilor audiați în cauză, în primăvara anului 2007, întrucât vânduse un teren i-a dat acesteia 10.000 RON pentru a o ajuta să-și achite unele datorii, solicitând a se avea în vedere declarația acestuia dată în fața instanței de fond în care a susținut că nu a avut intenția să suprime viața victimei, a mers în acel loc pentru că o iubea și dorea să reia relațiile cu aceasta, devenind agresiv doar în momentul în care aceasta, aflată sub influența băuturilor alcoolice (0,9 gr. %o ) a început să țipe la el, i-a spus să plece, l-a apucat de tricou, l-a împins și i-a adresat injurii. în acel moment considerându-se umilit și folosit nu s-a mai putut controla și a strâns-o de gât, de fapt, dorind să o îndepărteze, dar fapta s-a produs cu o repeziciune pe care nu și-o poate explica.
Prin sentința nr. 1514 din 18 decembrie 2008 instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă finală de 15 ani închisoare, având în vedere
circumstanțele atenuante mai sus menționate de care acesta beneficiază, considerând că prin decizia atacată, în mod netemeinic, instanța de apel a
dispus majorarea pedepsei aplicată inculpatului la 25 de ani închisoare, acest cuantum al pedepsei fiind mult prea mare, având în vedere că infracțiunea cea mai gravă reținută în sarcina inculpatului este prevăzută de art. 174 C. pen., respectiv omor simplu pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 10 la 20 de ani închisoare.
În opinia apărătorului inculpatului se consideră că nu pot fi ignorate circumstanțele atenuante de care beneficiază inculpatul și sunt prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a căror aplicare este obligatorie, pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii cea mai gravă prevăzută de art. 174 C. pen. trebuind a fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, respectiv sub 10 ani, solicitând în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond și rejudecând cauza a se dispune aplicarea unei pedepse mai mici.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat I.F. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.
385
9
pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit
argumentele primei instanțe cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului, ca autor al infracțiunilor comise, în raport cu situația de fapt reținută, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a constatat că prima instanță a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor de omor prevăzută de art. 174 C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), 2 C. pen., distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., iar în ceea ce privește fapta inculpatului de a sustrage telefonul mobil din locuința victimei, că doar parțial corect s-a reținut ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în sensul art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., și mod greșit a agravantei prevăzută la lit. d) a art. 209 C. pen., respectiv furtul săvârșit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-și exprima voința sau de a se apăra, deoarece agravanta este incidență atunci când imposibilitatea victimei de a-și exprima voința sau de a se apăra nu au legătură cu acțiunea făptuitorului, nefiind provocate de acesta, în caz contrar, când stările de neputință sunt determinate de făptuitor sau de un complice al acestuia, în scopul deposedării victimei de bunuri, fapta constituind tâlhărie, iar pentru aplicabilitatea agravantei arătate se cere ca furtul să se refere la bunuri aflate asupra unei persoane incapabile de a-și exprima voința sau de a se apăra și nu în alte locuri.
Instanța de apel a reținut că, în contextul cauzei, rezoluția de sustragere a telefonului a fost luată în mod spontan de inculpat în momentul în care, îndreptându-se spre bucătărie pentru a părăsi locuința, a observat acel bun pe o poliță, așa încât nu este incidență agravantă prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen., așa încât a înlăturat-o.
Așadar, Înalta Curte consideră că instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului I.F., care în noaptea de 17/18 iulie 2007 a pătruns, fără drept, prin escaladarea balconului, în locuința fostei sale soții G.M.M.,
fără consimțământul său, refuzând să o părăsească la cererea acesteia și
pe care a ucis-o prin comprimarea gâtului cu mâna (sugrumare), moartea producându-se prin asfixiere mecanică, după care a incendiat
cadavrul, luând rezoluția spontană de a sustrage din bucătăria victimei un
telefon mobil, fără însă ca moartea victimei să fie provocată în scopul
sustragerii telefonului sau altor bunuri, faptă care a avut loc în timpul nopții
și ca urmare a escaladării inițiale a balconului, iar consecința incendierii cadavrului victimei a fost producerea unui incendiu soldat cu aducerea în stare de neîntrebuințare a apartamentului, prin distrugerea ușii de la intrare, a ușii de la balcon, distrugerea ferestrelor, deplasarea mai multor obiecte, arderea unei părți din mobilier, deteriorarea pereților locuinței, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de violare de domiciliu, omor, furt calificat și distrugere, prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 174 C. pen.,
art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., așa cum a fost schimbată încadrarea juridică, potrivit art. 334 C. proc. pen. și art. 217 alin. (4) C. pen., toate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumurilor acestora, a modalității de executare, a regimului sancționator corespunzător concursului de infracțiuni prevăzut la art. 34 lit. b) C. pen. și aplicarea sporului maxim prevăzut de lege, instanța de apel a dat
relevanță în mod concret criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen.
, în sensul că a avut în vedere gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptelor comise de inculpat, prin care s-a adus atingere nu
numai unei valori sociale fundamentale cum este viața persoanei, dar și a altora, agravat de numărul și varietatea faptelor comise, de modalitățile în
care a acționat, în circumstanțele reale, deja arătate, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a avut o poziție constantă de sinceritate și regret cu privire la faptele comise, în sensul că inițial nu Ie-a recunoscut, încercând inducerea în eroare a organelor de urmărire penală, prin crearea unui alibi, nu a plătit pensia de întreținere copiilor săi, așa încât victima a formulat plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, inculpatul nu s-a interesat după divorț de copii săi și nu a contribuit cu nimic la întreținerea lor până în decembrie 2006, nu are antecedente penale, avea un loc de muncă și ulterior a recunoscut săvârșirea faptelor.
Înalta Curte consideră că pedepsele principale cu închisoarea, aplicate, inculpatului, de către instanța de apel, care s-a orientat în ceea
ce privește infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., la
cuantumul maximului special, iar la celelalte infracțiuni la cuantumuri orientate către medie, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care a aplicat sporul
maxim de 5 ani, justificat nu numai de gravitatea faptelor comise, dar și de
numărul mare al acestora, în final inculpatul I.F., urmând să execute pedeapsa principală a închisorii de 25 de ani, în regim de detenție, este singura care poate să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate, de constrângere, dar și a celui educativ, în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, prin includerea sa pe durata executării pedepsei în derularea unor programe care să contribuie la conștientizarea consecințelor faptelor comise, dar și la remodelarea personalității sale, pentru a facilita și o resocializare viitoare pozitivă a acestuia.
Astfel, se apreciază că în cauză nu se impune aplicarea în mod distinct a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a)-c) C. pen. și a regimului corespunzător al acestora prevăzut la art. 76 C. pen., care să conducă la reducerea pedepselor principale
aplicate de instanța de apel și nici a diminuării sporului dispus, deoarece acestea nu și-ar atinge finalitatea, având în vederea gravitatea faptelor comise, modalitățile în care inculpatul a acționat prin pătrunderea fără drept în locuința victimei, aplicarea unor lovituri multiple care au determinat leziuni traumatice grave și anume, fracturi costale hemitorace
drept, contuzie pulmonară, contuzie splină, contuzie anse intestinale, plăgi
contuze, infiltrate sanguine epicraniene, după care i-a comprimat gâtul cu
mâna, ceea ce a condus la decesul acesteia, iar pentru a șterge urmele omorului a incendiat cadavrul, focul extinzându-se și a condus la distrugerea și deteriorarea unor bunuri din locuință, s-a creat un pericol pentru colectivitatea din blocul respectiv, așa încât circumstanțele personale ale inculpatului privind lipsa antecedentelor penale, încadrarea
sa în muncă, recunoașterea ulterioară a comiterii faptelor, au fost evaluate
în mod plural, în raport cu celelalte criterii referitoare la fapte, neputând fi reținute în mod preeminent.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că în contextul cauzei, instanța de apel a făcut o judicioasă individualizare a pedepselor principale aplicate, a celei rezultante, precum și a celei finale, pe care urmează să o execute inculpatul, prin privare de libertate, aceasta reflectând și principiul proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Așadar, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către recurentul inculpat sunt nefondate.
De asemenea, Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a
constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu,
potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de recurentul inculpat M.F. împotriva deciziei penale nr.
68 A din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze penală cu minori și de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 23 iulie 2007 la 4 iunie 2009.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemna din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.F. împotriva deciziei penale nr. 68 A din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze penală cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 23 iulie 2007 la 4 iunie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemna din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 4 iunie 2009.