ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2014

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul M.C., constată următoarele:

Prin sentința penală penale nr. 961 din data de 18 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 42 alin. 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33-34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul urmând să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev de art. 64 lit a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 14 rap la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.500 dolari SUA către partea civilă E.G.I. prin Biroul Atașatului Legal F.B.I și la 1.064.872,14 dolari SUA către partea civilă I.M.I., prin Biroul Atașatului Legal F.B.I.

S-a luat act că partea vătămată A.S.E. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus dispune confiscarea a 7 hard discuri, de la inculpai, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare.

În baza art. 163 C. proc. pen., a fost menținută măsura asiguratone a indisponibilizării dispuse de organele de anchetă, la data de 21 octombrie 2004 în vederea recuperării prejudiciului, a următoarelor bunuri:

- Autoturism de culoare gri metalizat în valoare de 2.566.403.362 lei.

- Autoturism de culoare gri metalizat în valoare de 18.000 dolari SUA.

- Autoturism de culoare gri metalizat în valoare de 2.777.903.362 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul M.C., în perioada octombrie 2003 - martie 2004, a accesat în mod neautorizat, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale și cu depășirea măsurilor de securitate sistemele informatice aparținând părților vătămate A.S.E. din București și E.G.I., din SUA, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. și ped. de 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată s-a reținut că inculpatul a recrutat si coordonat, în perioada februarie 1999 - februarie 2003, mai multe persoane (O.T., W.B., B.B., C.V., J.L., ș.a) în vederea formării unei rețele de sprijin a activității sale frauduloase, prin desfășurarea de către persoanele recrutate în SUA și România de acțiuni materiale necesare realizării scopului însușirii pe nedrept a beneficiului material ilegal obținut, ceea ce constituie elementele constitutive ale infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, tot în cursul anilor 1999-2003 compania americană I.M. din SUA, având ca obiect de activitate comercializarea de produse hardware, a suferit prejudicii materiale substanțiale, ca urmare unei activități frauduloase concertate, constând în crearea de false comenzi de bunuri în sistemul de vânzări on-line, pe numele și pe seama unor clienți reali, urmate apoi de expedierea bunurilor achiziționate fraudulos.

În urma probelor administrate s-a stabilit că inculpatul M.C. a fost cel care, întrezărind posibilitatea obținerii de foloase materiale din exploatarea unor vulnerabilități în sistemul de comenzi (vânzare - cumpărare) al companiei la distanță al companiei I.M., a creat în jurul său o rețea de persoane, co-interesate material, cu ajutorul căreia a reușit plasarea unui număr nedeterminat de comenzi, urmate mai apoi de achiziționarea și primirea efectivă de bunuri în valoare de cea. 1.064.872, 14 dolari SUA, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma continuată și agravantă, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul.

Prin Decizia penală nr. 56 din data de 29 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul M.C. împotriva sentinței penale nr. 961 din data de 18 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 25016/3/2008, cu obligarea apelantului la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 3011 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul.declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 56 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

A fost casată decizia penală atacată și a fost trimisă cauza la Curtea de Apel București în vederea rejudecării apelului declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinței penale nr. 961 din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Reinvestită fiind cu judecarea apelului, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Dosar penal nr. 478 din 8 aprilie 2014 a admis apelul declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinței penale nr. 961 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 25016/3/2008.

A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului M.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 în art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen. și, în baza art. 396 alin. (6) C. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul M.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen.

În baza art, 386 C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din art. 323 C. pen. din 1968 în art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.și, în baza art. 396 alin. (6) C. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul M.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată ca nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă I.M.I.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Hotărârea instanței de apel a fost comunicată inculpatului și părților civile.

Către inculpat decizia a fost comunicată la data de 24 iunie 2014, către Parchet la data de 28 mai 2014 iar către părțile civile la datele de 4 și respectiv 5 iunie 2014.

Prin apărătorul ales - avocat W.B. - inculpatul M.C. a formulat recurs în casație la data de 18 iulie 2014:

În motivarea recursului în casație inculpatul M.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7, 8 și 12 C. proc. pen. Astfel a susținut că:

Inculpatul a arătat că infracțiunea prev. de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 era prevăzută de lege cu pedeapsă de la 3 la 12 ani închisoare.

În prezent dispozițiile respective au fost abrogate încriminarea fiind reluată de art. 360 alin. (3) Noul C. pen., text de lege care prevede însă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În aceste condiții inculpatul consideră că pedeapsa de 6 ani închisoare a avut în vedere alte limite decât cele stabilite de legea penală mai favorabilă, respectiv art. 360 alin. (3) Noul C. pen. a cărei aplicare era obligatorie.

În sprijinul susținerii necesității aplicării retroactive a disp. art. 360 alin. (3) Noul C. pen. s-a invocat Decizia nr. 1092/2012 a Curții Constituționale, Hotărârea C.E.D.O. în cauza Scoppola împotriva Italiei și altele.

A apreciat că aspectele arătate mai sus se încadrează în cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Totodată s-a arătat că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și lustiție, cuprinse în Decizia nr. 3011 din 26 septembrie 2012 care prevedea obligativitatea ascultării martorilor pe depozițiile cărora s-a fundamentat hotărârea de condamnare, fie prin video-conferință fie prin comisie rogatorie.

S-a precizat că, în mod greșit instanța de apel a pus în discuție renunțarea audierii la martori și că, în ciuda cererii de amânare formulată de părți și de reprezentantul Ministerului Public, în scopul traducerii unui înscris înaintat de S.U.A. ca urmare a unei cereri de comisie rogatorie, instanța de apel a apreciat cercetarea judecătorească ca fiind terminată și a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției.

Prin încheierea nr. 178/RC din 19 septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând admisibilitatea în principiu a recursului în casație a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. art. 4T6 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen. în sensul că sunt indicate motivele de recurs, recursul a fost declarat printr-un apărător ce are dreptul de a pune concluzii în fața Înaltei Curți iar criticile invocate nu sunt vădit nefondate.

În consecință s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 478 din 8 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 25016/3/2008 și s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație respectiv C 5, în compunerea de 3 judecători.

Examinând cauza în limitele prevăzute în art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat din următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia este analizată doar legalitatea hotărârilor definitive atacate, prin prisma unor cazuri de casare limitativ prevăzute de lege și strict interpretabile.

Cazul de casare prev. de art. 438 al. pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. din 1969, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți rămânând așadar aplicabilă.

Prin urmare, din coroborarea disp. art. 434 C. pen. cu art. 438 alin. (1) pct. 12 C proc. pen. rezultă că legea se referă doar la acele situații în care, din cauza unor erori, instanța de apel a stabilit pedepse prin depășirea limitelor legale - sub minim sau peste maxim - ori neprevăzute de lege.

În speță de față nu ne aflăm într-o astfel de situație întrucât pedeapsa aplicată inculpatului recurent de către instanța de apel pentru infracțiunea prev. de 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 este de 6 ani închisoare, în condițiile în care limitele prevăzute de lege erau de la 3 la 12 ani închisoare.

Nu se circumscriu acestui caz de casare situațiile de apreciere asupra legii penale mai favorabile și asupra cuantumului pedepsei în raport de legea astfel stabilită, așa cum solicită, de fapt, inculpatul recurent.

Înalta Curte nu neagă principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, însă constatată că această problemă nu este susceptibilă de a fi analizată prin motivele de recurs în casație invocate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. susținerile inculpatului recurent sunt, de asemenea nefondate.

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. este incident doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune.

În speță, deși dispozițiile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 au fost abrogate, faptele nu au fost dezincriminate, regăsindu-se în art. 360 alin. (3) C. pen., aspect pe care îl recunoaște și inculpatul recurent atunci când a susținut că nu i-s-a aplicat legea penală mai favorabilă.

De altfel, inculpatul recurent a invocat acest caz de casare doar tangențial, fără a motiva în concret de ce faptele sale nu ar fi prevăzute de legea penală și lăsându-l practic la aprecierea instanței de recurs.

În fine, este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 438 pct. 8.

Pentru a fi aplicabil acest caz de recurs este necesar ca în cauză să se fi dispus în mod greșit o încetare a procesului penal ceea ce nu este cazul în speța de față.

În speță instanța de apel (în rejudecarea după o primă casare, conform vechii proceduri) a reținut întreaga situație de fapt și motivare a instanței de fond, exprimată prin nr. 961 din data de 18 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, sentință prin care în sarcina inculpatului M.C. s-a reținut vinovăția în comiterea actelor materiale ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Încetarea procesului penal prin intervenirea prescripției s-a dispus întrucât instanța de apel, a dat faptei respective încadrarea juridică prevăzută de Noul C. pen. (intrat în vigoare la 1 februarie 2014) și s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de noua încadrare juridică.

De menționat că, până să ajungă la această soluție de încetare a procesului penal, instanța de apel a administrat probe și s-a pronunțat asupra administrării unor probe solicitate de inculpat în scopul dovedirii nevinovăției sale, dar a ajuns la o concluzie contrară și anume aceea că inculpatul se face vinovat de comiterea și a acestei infracțiuni, însă nu mai poate fi tras la răspundere penală ca urmare a mtervenirii prescripției.

De altfel chiar inculpatul, în concluziile scrise depuse la dosar, înainte de pronunțarea instanței de apel (fila 252 dosar apel) a solicitat, în teză subsidiară, încetarea procesului penal prin intervenirea prescripției, ipoteză ce fusese pusă în discuție cu ocazia dezbaterilor din data de 3 aprilie 2014.

Ori, nu este admisibil ca, pe calea recursului în casație să se tindă la extinderea sau completare a probatoriului, aceasta fiind o cale de atac exclusiv în legalitate.

Față de considerentele indicate mai sus, în conformitate cu disp. art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. recursul în casație va fi respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 478 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 octombrie 2014.