ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 860/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 860/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 524 din data de 25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 44879/3/2012, s-a dispus:
Condamnarea inculpatului S.D.C. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din data de 20 iulie 2012).
A fost condamnat inculpatul S.D.C. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din data de 20 iulie 2012).
A fost condamnat inculpatul S.D.C. la o pedeapsă de 4 [patru] ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din data de 23 iulie 2012).
A fost condamnat inculpatul S.D.C. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din data de 11 octombrie 2012).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului S.D.C. zis V., recidivist, pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 61 alin. (1) teza I-a, alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a inculpatului S.D.C. din executarea pedepsei de 4 (patru] ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3266 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, din care a rămas un rest neexecutat de 419 zile închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) teza a IlI-a C. pen., a fost contopită pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii aplicată prin prezenta hotărâre, cu restul rămas neexecutat de 419 zile închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 (șase) luni închisoare, în final, inculpatul S.D.C. execută o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani și 6 (șase) luni închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
S-a aplicat inculpatului S.D.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului S.D.C.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, de la data de 11 octombrie 2012 la zi.
A fost condamnat inculpatul C.A.G., zis C. sau C., recidivist, la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (faptă din data de 23 iulie 2012).
A fost condamnat inculpatul C.A.G. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din data de 11 octombrie 2012).
S-a constatat că faptele ce au făcut obiectul prezentei cauze se află în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 326 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 326 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București, în pedepsele componente, astfel:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în referire la art. 76 lit. d) C. pen. (faptă săvârșită la data de 27 septembrie 2010);
- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în referire la art. 76 lit. c) C. pen. (faptă săvârșită la data de 27 septembrie 2010);
În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., în referire la art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de 6 (șase) luni închisoare, de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, aplicată prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 8 luni închisoare și 2 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus ca inculpatul C.A.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
S-a aplicat inculpatului C.A.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale sus-menționate.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 36 alin. (3) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată mai sus perioada executată de la 01 martie 2013 la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în temeiul sentinței penale nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații S.D.C. și C.A.G. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor cantități de droguri:
- 50 comprimate M.D.M.A., 23 comprimate M.D.M.A., 1,29 grame M.D.M.A., 0,95 grame M.D.M.A., 4,25 grame canabis, 4,30 grame canabis și 18,80 grame canabis, depuse la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii din 18 august 2012;
- 1,41 grame de Canabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii din 19 septembrie 2012;
- 8,10 grame de Canabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii din 24 octombrie 2012.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în sumă totală de 1.500 lei (suma de 1.000 lei - în cursul urmăririi penale și suma de 600 lei - în cursul cercetării judecătorești) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.
În baza art. 191 alin. (1), 2 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.D.C. la plata sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul C.A.G. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 2086/D/P/2012 din 21 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București s-a dispus:
trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.D.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:
- trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 20 iulie 2012);
- trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 20 iulie 2012);
- trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 23 iulie 2012];
- trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 11 octombrie 2012);
Toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.A.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:
- deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 23 iulie 2012);
- trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 11 octombrie 2012).
Ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Instanța de fond a reținut că la data de 20 iulie 2012 inculpatul S.D.C. a fost depistat în timp ce deținea fără drept cantitatea de 29,38 grame canabis și un număr de 93 comprimate M.D.M.A., în vederea vânzării; la data de 23 iulie 2012 a vândut coinculpatului C.A.G. cantitatea de 2,03 grame canabis cu suma de 50 lei; la data de 11 octombrie 2012, inculpatul S.D.C., prin intermediul inculpatului C.A.G., a vândut martorului B.C.V. cantitatea de 9,93 grame canabis.
În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă: proces-verbal de depistare din data de 20 iulie 2012; raportul de constatare tehnico - științifică din 07 august 2012, declarație martor asistent D.V., declarații inculpat S.D.C., din data de 21 iulie 2012, procesul verbal de redare rezumativă a convorbirilor telefonice efectuate de inculpatul S.D.C. cu inculpatul C.A.G. și martorul B.C.V., procesul verbal de depistare, planșe fotografice, raport preliminar; declarații inculpatului C.A.B.; declarațiile martorilor B.C.V., L.M. și P.C.; notele de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice.
S-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală; conform proceselor-verbale încheiate la data de 16 noiembrie 2012 pentru inculpatul C.A.G. și la data de 20 noiembrie 2012 pentru inculpatul S.D.C.
În cursul cercetării judecătorești efectuate în cauză; s-a procedat la audierea inculpaților C.A.G. și S.D.C. și a martorilor P.C.; B.C.V. și L.M.
În ceea ce îl privește pe martorul D.V. constatând imposibilitatea audierii acestuia, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale; s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În fapt la data de 20 iulie 2012; în jurul orelor 22.10, inculpatul S.D.C. se afla pe strada G.Ț. La vederea organelor de poliție; inculpatul; care mergea cu o bicicletă a mărit viteza de deplasare și deși a fost somat să oprească; a schimbat direcția de deplasare și pe str. C.; în dreptul imobilului; a aruncat un rucsac ce îl avea asupra sa; ce s-a agățat în firele de înaltă tensiune.
La intersecția străzilor C. cu R.T.; inculpatul s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă.
O echipă de polițiști s-a deplasat pe str. C. de unde au recuperat rucsacul aruncat de inculpat, în interiorul căruia au fost găsite punguțe ce conțineau canabis, un flacon de medicamente ce conținea 60 de comprimate M.D.M.A. de culoare verde și 33 de comprimate de M.D.M.A. de culoare roz. Cu privire la rucsac și aceste droguri inculpatul a susținut că nu îi aparțin.
În data de 11 octombrie 2012; inculpatul C.A.G. a fost contactat de martorul B.C.V.; ce dorea să cumpere canabis.
La rândul său; inculpatul C.A.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.D.C. pentru a se întâlni și pentru ca inculpatul S.D.C. să-i dea cantitatea de canabis.
Având în vedere aceste convorbiri telefonice; organele de urmărire penală au instalat un dispozitiv de supraveghere în zona magazinului K. de pe Șos. C.
Inculpatul C.A.G., însoțit de prietena sa, martora L.M., s-au întâlnit cu martorii B.C.V. și P.C. și împreună s-au deplasat spre intersecția Șos. C. cu str. D.G., pentru ca inculpatul C.A.G. să se întâlnească cu inculpatul S.D.C. de la care urma să fie achiziționată cantitatea de cannabis.
Martorii B.C.V. și P.C. au rămas în scara unui bloc, iar inculpatul C.A.G., împreună cu martora L.M. s-au deplasat în apropiere, unde s-au întâlnit cu coinculpatul S.D.C.
În jurul orelor 16:15 cei doi inculpați s-au reîntâlnit, fiind însoțiți și de martora L.M. Cu această ocazie, inculpatul S.D.C. a fost observat când i-a înmânat lui C.A.G. un obiect de mici dimensiuni.
După efectuarea tranzacției inculpatul C.A.G. s-a îndreptat spre locul în care îl așteptau martorii B.C.V. și P.C., însă a fost oprit de către organele de poliție.
În urma controlului corporal în mâna dreaptă a inculpatului C.A.G. a fost găsită o punguță din material plastic transparent, ce conținea o substanță vegetală de culoare verde.
Conform Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 17 octombrie 2012 a rezultat că proba înaintată în cauză conține 9,93 grame canabis.
Cantitatea de 8,10 grame canabis, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost depusă la camera de corpuri delicte, conform Dovezii din data de 24 octombrie 2012.
În data de 23 iulie 2012 inculpatul C.A.G. a fost depistat în timp ce deținea într-o borsetă canabis, 4 comprimate diazepam și un aparat de cântărire".
Cu această ocazie inculpatul a declarat că este consumator de droguri, iar „iarba" pe care o deținea pentru consum a cules-o de pe câmp. Cu privire la cântarul electronic acesta a declarat că obișnuiește să cântărească drogurile pe care le cumpără pentru a nu fi „păcălit".
Conform Raportului de Constatare Tehnico - Științifică din 04 septembrie 2012 proba înaintată în cauză a fost constituită din 2,03 grame canabis și 4 comprimate diazepam.
Cantitatea de 1,41 grame canabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii din 19 septembrie 2012.
În drept, s-a reținut că:
faptele inculpatului S.D.C. care:
- în data de 20 iulie 2012 a fost depistat în timp ce deținea în vederea vânzării un număr de 93 comprimate M.D.M.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. penal
- în data de 20 iulie 2012 a fost depistat în timp ce deținea în vederea vânzării cantitatea de 29,38 grame canabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. penal
- în data de 23 iulie 2012 a vândut coinculpatului C.A.G. cantitatea de 2,03 grame canabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- în data de 11 octombrie 2012, a remis coinculpatului C.A.G. cantitatea de 9,93 grame canabis, în vederea vânzării martorului B.C.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 37 lit. a) C. penal.
Întrucât inculpatul S.D.C. a săvârșit aceste infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, au fost reținute dispozițiile art. 33 lit. a) C. penal.
Din fișa de cazier judiciar a rezultat că prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 emisă de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 3266 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul S.D.C., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. penal.
Acesta a fost arestat la 22 ianuarie 2009 eliberat la 20 noiembrie 2011 cu un rest de 419 zile.
Față de această situație față de inculpat au fost reținute dispozițiile art. 37 lit. a) C. penal.
Faptele inculpatului C.A.G. care:
- în data de 23 iulie 2012 a fost depistat în timp ce deținea fără drept, în vederea consumului propriu cantitatea de 2,03 grame canabis și 4 comprimate Diazepam, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. penal.
- în data de 11 octombrie 2012 a intermediat vânzarea cantității de 9,93 grame canabis, drogul de risc, procurându-l de la coinculpatul S.D.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. penal.
Întrucât inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, au fost reținute dispozițiile art. 33 lit. a) C. penal
Din fișa de cazier judiciar a rezultat că prin sentința penală nr. 1410 din 04 noiembrie 2006, definitivă prin Decizia nr. 4083 din 26 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul C.A.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
A fost arestat la 30 martie 2007 și eliberat la 18 martie 2008 cu un rest de 158 zile.
Față de această împrejurare față de inculpatul C.A.G. au fost reținute disp. art. 37 lit. b) C. penal.
Vinovăția inculpaților a fost dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, ei săvârșind faptele cu intenție directă, având reprezentarea urmărilor socialmente periculoase ale faptelor lor și urmărind producerea acestora.
Deși inculpatul S.D.C. a negat săvârșirea faptelor, vinovăția acestuia a fost dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei. Astfel, din declarațiile coinculpatului C.A.G. și a martorului P.C., date după prinderea în flagrant a inculpatului S.D.C., care a avut loc în data de 11 octombrie 2012 a rezultat că drogurile la care am făcut referire mai sus, erau ale inculpatului și le deținea în vederea vânzării.
Astfel, inculpatul C.A.G. a declarat următoarele:
„Îmi amintesc faptul că la data de 21 iulie 2012 urma să mă întâlnesc cu S. pentru a cumpăra de la el 10 pastile ecstasy, cu suma de 40 lei/buc.
L-am sunat pe acesta de mai multe ori și nu a răspuns. A doua zi de dimineață l-am căutat pe acesta acasă. Cu această ocazie S. mi-a spus că seara a fost prins de polițiști, însă a reușit să arunce rucsacul într-o grădină, în care se aflau aproximativ 100 pastile ecstasy și canabis.
Știu faptul că le deținea pentru vânzare și de asemenea nu știu de unde acesta cumpăra drogurile".
Declarația inculpatului C.A.G. s-a coroborat cu cea a martorului P.C., care a declarat următoarele: „Pe V. îl cunosc de aproximativ 5 ani și știu că vinde droguri, respectiv pastile, iarbă și cocaină (...).
Tot de la A. cunosc faptul că în cursul lunii august 2012 V., înainte de a fi prins de poliție, a reușit să arunce mai multe pastile, care se aflau într-un săculeț. A. mi-a spus acest lucru, întrucât în acea zi urma să mergem la un concert în Arenele Romane, unde să consumăm pastile, însă datorită acestui incident V. nu a mai venit cu noi, iar A. nu a mai consumat droguri.
Cu ocazia concertului din arenele Romane, V. urma să vândă pastile cu suma de 40 lei/buc".
De asemenea, din convorbirea telefonică din data de 27 iulie 2012 ora 13:23:59 efectuată de inculpatul C.A.G. cu o persoană neidentifîcată, a rezultat că pastilele M.D.M.A. în discuție au aparținut coinculpatului S.D.C., acestea fiind pentru vânzare.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul C.A.G. a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, declarând următoarele:
„În cursul zilei de 11 octombrie 2012 pe la ora 11:00 C. (n.n. martorul B.C.V.) m-a sunat pe telefonul mobil cu numărul de apel (...) și m-a rugat în limbaj codificat să-i cumpăr canabis.
Precizez faptul că înainte cu trei zile m-am întâlnit cu acesta și am discutat despre acest lucru.
După ce am vorbit la telefon cu C. l-am sunat pe S. pe telefonul mobil și tot codificat l-am întrebat dacă are droguri și dacă putem să ne vedem, acesta confirmând (aceste aspecte sunt confirmate de convorbirile telefonice).
La data de 11 octombrie 2012 împreună cu prietena mea L.M. m-am întâlnit cu S. în zona ceasului din Colentina. Acesta mi-a dat o țiplă de la un pachet de țigări în care se afla canabis aproximativ 10 grame, după care eu, singur, m-am îndreptat înspre C., care mă aștepta în fața scării, însă pe drum am fost oprit de către polițiști.
Dacă tranzacția ar fi reușit S. urma să încaseze suma de 450 lei, iar eu urma să primesc 0,5 grame de canabis de la C., pentru consumul meu."
Declarația inculpatului C.A.G. s-a coroborat și cu declarațiile martorilor oculari, după cum urmează:
Martora L.M. a declarat că „în data de 11 octombrie 2012 în jurul orei 13:00 împreună cu C. am plecat în oraș, respectiv la spitalul Colentina, pentru ca acesta să-și ia medicamentele, întrucât este în tratament de dezintoxicare.
După aceasta împreună cu A. ne-am deplasat la intersecția de la d-na G., pentru ca A. să se întâlnească cu un băiat pe care nu-l cunosc, acest lucru întâmplându-se în jurul orelor 16:30.
Nu știu cum îl cheamă pe acest băiat, dar cunosc faptul că acesta are aproximativ 30 ani, înălțime 1,70 m, slab, ochi căprui și era îmbrăcat într-o pereche de blugi și o geacă de trening, purta șapcă.
Aceștia s-au întâlnit pentru ca prietenul meu să cumpere de la acel băiat iarbă (n.n. canabis).
A. nu este consumator de droguri.
Cred că prietenul meu vroia să cumpere iarba ca să o vândă.
Precizez că mi-am amintit că acelui băiat i se spune V. (n.n. inculpatul S.D.C.).
După ce aceștia s-au întâlnit, V. i-a dat lui A. o pungă în care se afla iarbă.
Cu acea ocazie A. nu i-a dat lui nicio sumă de bani.
După ce a luat drogurile, A. s-a îndreptat înspre o scară de bloc din apropiere, unde îl așteptau doi prieteni. Pe unul îl cheamă D., iar pe celălalt nu știu cum îl cheamă, pentru a le da drogurile.
În acest timp eu am rămas cu V. pentru a-l aștepta pe A."
Martorul B.C.V., inițial a avut o atitudine oscilantă, însă după ce a ascultat convorbirile telefonice a recunoscut că în cursul zilei de 11 octombrie 2012 l-a rugat pe inculpatul C.A.G. să îi facă rost de canabis.
Martorul P.C. a declarat că în data de 11 octombrie 2012 inculpatul C.A.G. urma să îi vândă martorului B.C.V. canabis, drogul de risc procurându-l de la coinculpatul S.D.C., care urma să încaseze de la acesta suma de 400/500 lei.
De asemenea, din convorbirile telefonice a rezultat că cei doi inculpați au fost implicați în activități privind traficul de droguri.
Deși inculpatul C.A.G. și martorii P.C. și L.M. și-au schimbat declarațiile la momentul audierii acestora în cursul cercetării judecătorești, instanța a avut în vedere declarațiile date în cursul urmăririi penale, declarații date aproape de momentul săvârșirii faptelor. Totodată, instanța a avut în vedere că cei doi martori sunt prieteni cu inculpatul C.A.G. și prin schimbarea declarațiilor au dorit să creeze o situație favorabilă inculpaților. Susținerile inculpatului C.A.G. și ale martorilor că la audierea în fața procurorului au fost intimidați nu au suport real, nu a rezultat din nicio probă că aceștia au fost intimidați, au fost audiați separat și declarațiile date s-au coroborat unele cu celelalte.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite apreciat în raport de condițiile concrete în care au fost săvârșite (de mai multe ori, la intervale de timp diferite], precum și de persoana și conduita procesuală a fiecărui inculpat, care sunt cunoscuți cu antecedente penale și nu au recunoscut săvârșirea faptelor.
Având în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat, circumstanțele reale și personale, instanța a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora.
Ținând cont de elementele de individualizare mai sus indicate, instanța a constatat că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei și reeducarea fiecărui inculpat se pot realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea pentru fiecare din faptele deduse judecății.
Din perspectiva modalității de executare, ținând cont de gravitatea concretă a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, de cuantumul pedepsei aplicate, de persoana acestora care au antecedente penale, nu au recunoscut săvârșirea faptelor, instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei va putea fi atins prin executarea efectivă a acesteia.
Prin Ordonanța nr. 136 din 11 octombrie 2012 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, inculpatul S.D.C. a fost reținut pe timp de 24 ore.
Prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 39672/3/2012, Tribunalul București, secția a II-a, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București de arestare preventivă a inculpatului S.D.C., dispunând arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile de la 12 octombrie 2012 la 09 noiembrie 2012 inclusiv.
Instanța, în temeiul art. 300
1
C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților la momentul sesizării instanței și a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor doi inculpați pe parcursul cercetării judecătorești.
În ceea ce îl privește pe inculpatul S.D.C., s-a observat din fișa de antecedente penale că acesta nu se află la primul impact cu legea penală, fiind condamnat anterior prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3266 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, din care a rămas un rest neexecutat de 419 zile închisoare, astfel încât acest inculpat se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de 419 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, care a fost contopit cu pedeapsa ce s-a aplicat prin prezenta sentință, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
Instanța a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. și a dispus pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența C.E.D.O. decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și Sabou și Pârcălab contra României, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci va fi apreciată în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Având în vedere faptele săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că acesta este nedemn să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Instanța a considerat însă că, natura și gravitatea faptelor nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 11 octombrie 2012 la zi.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C.A.G., din fișa de antecedente penale s-a constatat că acesta nu se află la primul impact cu legea penală, fiind condamnat anterior prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 326 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
S-a constatat că faptele ce au făcut obiectul prezentei cauze se află în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea astfel încât a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 326 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București, în pedepsele componente, astfel:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în referire la art. 76 lit. d) C. pen. (faptă săvârșită la data de 27 septembrie 2010);
- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în referire la art. 76 lit. c) C. pen. (faptă săvârșită la data de 27 septembrie 2010];
În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., în referire la art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., 35 C. pen., s-au descontopit pedepsele aplicate prin prezenta și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, cu pedepsele de 8 luni închisoare și 2 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus ca inculpatul C.A.G. să execute pedeapsa cea mai grea la care se adaugă și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
Instanța a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. și s-a dispus pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența C.E.D.O. decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și Sabou și Pârcălab contra României, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci va fi apreciată în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Având în vedere faptele săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că acesta este nedemn să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Instanța a considerat însă că, natura și gravitatea faptelor nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale sus-menționate.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată mai sus perioada executată de la 01 martie 2013 la zi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în temeiul sentinței penale nr. 228 din 02 mai 2012 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor cantități de droguri:
- 50 comprimate M.D.M.A., 23 comprimate M.D.M.A., 1,29 grame M.D.M.A.
- 0,95 grame M.D.M.A., 4,25 grame canabis, 4,30 grame canabis și 18,80 grame canabis, depuse la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii din 18 august 2012;
- 1,41 grame de Canabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii din 19 septembrie 2012;
- 8,10 grame de Canabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii din 24 octombrie 2012.
Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații S.D.C. și C.A.G.
Apelantul-inculpat S.D.C. a precizat că, din cercetările efectuate de către organele judiciare, rezultă că martorul D.V. nu mai locuia de 17 ani la acea adresă și nu a participat niciodată, în mod real, la constatarea acestor fapte.
A mai arătat că există o convorbire centrală, aflată la fila 9 din dosarul Tribunalului București, pe baza căreia i-a fost reținută vinovăția și pe care o consideră nereală deoarece la data respectivă coinculpatul era arestat.
A precizat apelantul inculpat că există mai multe declarații ale martorilor care nu se susțin ulterior, pe parcursul cercetărilor judecătorești și, având în vedere aceste neconcordanțe între declarații, fapta sa de trafic de droguri de mare risc nu se verifică, astfel încât, ar trebui să beneficieze de principiul in dubio pro reo în baza căruia să se dispună achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, inculpatul a solicitat a se avea în vedere atitudinea sa corectă și faptul că a colaborat cu organele de cercetare penală, motiv pentru care, în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei și înlăturarea sporului de 6 luni închisoare.
Apelantul-inculpat C.A.G. a arătat că apelul său vizează pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, respectiv, pentru fapta din data de 11 octombrie 2012.
Față de această infracțiune, s-a solicitat achitarea inculpatului, în contextul în care acesta a arătat că nicio clipă nu s-a pus în discuție că motivul pentru care s-a aflat la locul respectiv să fie acela de a intermedia sau de a oferi spre vânzare o cantitate de canabis.
Totodată, s-a solicitat, în situația în care instanța apreciază că inculpatul se face vinovat de infracțiunea arătată mai sus, diminuarea cuantumului pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de către instanța de fond.
S-a arătat că inculpatul s-a confruntat cu o serie întreagă de probleme pe care a încercat să și le rezolve cum a știut mai bine, a absolvit cursurile de pregătire ca și mecanic auto, a avut o serie întreagă de probleme de sănătate amplificate de un consum de droguri pentru care s-a prezentat la un centru de dezintoxicare și a încercat să-și mărească nivelul de instruire profesională, în sensul că a absolvit cursuri în ceea ce privește pregătirea de reparare a aeronavelor.
Totodată, inculpatul a solicitat a se avea în vedere circumstanțele sale personale, în sensul că are o familie bine instruită, iar membrii familiei sale sunt licențiați, apreciind că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic ar putea să-și atingă scopul educativ-preventiv al pedepsei.
Concluzionând, apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate, iar, pe fond, rejudecând, diminuarea cuantumului pedepsei aplicate de 4 ani închisoare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt constând în aceea că, la data de 20 iulie 2012, apelantul inculpat S.D.C. a fost depistat în timp ce deținea, în vederea vânzării, un număr de 93 comprimate M.D.M.A. și cantitatea de 29,38 grame canabis.
La data de 23 iulie 2012, același inculpat a vândut coinculpatului C.A.G. cantitatea de 2,03 grame canabis, iar la data de 11 octombrie 2012, a remis coinculpatului C.A.G. cantitatea de 9,93 grame canabis, în vederea vânzării către martorul B.C.V.
Apelantul inculpat C.A.G., la data de 23 iulie 2012, a fost depistat în timp ce deținea fără drept, în vederea consumului propriu cantitatea de 2,03 grame canabis și 4 comprimate Diazepam, iar la data de 11 octombrie 2012, a intermediat vânzarea cantității de 9,93 grame canabis, procurată de la coinculpatul S.D.C.
Situația de fapt a fost stabilită de instanța de fond în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, respectiv, procesul-verbal de depistare din data de 20 iulie 2012; raportul de constatare tehnico -științifică din 07 august 2012; declarația martorului asistent D.V.; declarațiile inculpatului S.D.C.; procesul verbal de redare rezumativă a convorbirilor telefonice efectuate de inculpatul S.D.C. cu inculpatul C.A.G. și martorul B.C.V.; procesul verbal de depistare; planșe fotografice; raport preliminar; declarații inculpatului C.A.B.; declarațiile martorilor B.C.V., L.M. și P.C. și notele de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice.
Inculpatul S.D.C. a negat săvârșirea faptelor, precizând că rucsacul în care s-au găsit drogurile nu îi aparține. Depoziția sa este infirmată, însă, prin declarațiile coinculpatului C.A.G. și ale martorului P.C., date după prinderea în flagrant a inculpatului S.D.C., din care a reieșit că drogurile aparțineau acestuia din urmă, care le deținea în vederea vânzării.
Pe de altă parte, din convorbirea telefonică din data de 27 iulie 2012, orele 13:23:59, efectuată de inculpatul C.A.G. cu o persoană neidentificată, a rezultat că pastilele M.D.M.A. în discuție au aparținut coinculpatului S.D.C., acestea destinate vânzării.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul C.A.G. a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa.
Declarația inculpatului C.A.G. s-a coroborat și cu declarațiile martorilor oculari L.M., B.C.V. și P.C.
Deși martorul B.C.V. a avut, inițial, o atitudine oscilantă, după ce a ascultat convorbirile telefonice, a recunoscut că, în cursul zilei de 11 octombrie 2012,1-a rugat pe inculpatul C.A.G. să îi facă rost de canabis.
Martorul P.C. a declarat că, în data de 11 octombrie 2012, inculpatul C.A.G. urma să îi vândă martorului B.C.V. canabis, drogul de risc procurându-l de la coinculpatul S.D.C., care urma să încaseze de la acesta suma de 400/500 lei.
De asemenea, din convorbirile telefonice a rezultat că cei doi inculpați au fost implicați în activități privind traficul de droguri.
În ceea ce privește fapta din data de 23 iulie 2012, Curtea a reținut că inculpatul C.A.G. a fost depistat în timp ce deținea, într-o borsetă, fără drept, în vederea consumului propriu, cantitatea de 2,03 grame canabis, 4 comprimate Diazepam și un aparat de cântărire".
Inculpatul a declarat, la data depistării, că este consumator de droguri, iar „iarba" pe care o deținea pentru consum a cules-o de pe câmp. Cu privire la cântarul electronic, inculpatul a arătat că procedează la cântărirea drogurilor pe care le cumpără pentru a se asigură că nu este păcălit.
Cu ocazia audierii sale de către procuror, inculpatul C.A.G. a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că a cumpărat canabis de la coinculpatul S.D.C., contra sumei de 50 lei. Declarația sa a fost confirmată prin depoziția martorului P.C. care a arătat că inculpatul C.A.G. cumpără canabis numai de la inculpatul S.D.C.
Astfel, probele administrate în cauză au justificat aprecierea instanței de fond că nu există niciun dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor deduse judecății, astfel că, soluția de condamnare a acestora este corectă.
Evaluând declarațiile inculpaților și ale martorilor, administrate în cauză, în principal, cele inițiale, mai apropiate de momentul perceperii directe a faptelor, astfel cum au fost derulate, Curtea a constatat că valoarea probatorie conținută de aceste probe, formează convingerea, certă și de netăgăduit, că faptele s-au petrecut în materialitatea lor și în derularea menționată, iar împrejurarea că, în fața instanței, inculpatul C.A.G. și martorii P.C. și L.M. și-au schimbat declarațiile, nu le poate micșora verosimilitatea, deoarece, dată fiind trecerea timpului, este posibil ca aceștia să nu mai rețină, în amănunt, succesiunea faptelor.
S-a mai arătat că nu este de neglijat nici faptul că martorii P.C. și L.M. sunt prieteni cu inculpatul C.A.G. și, prin schimbarea depozițiilor inițiale, este evident că au dorit să creeze o situație favorabilă inculpaților.
Pe de altă parte, susținerile inculpatului C.A.G. și ale martorilor P.C. și L.M. în sensul că, la audierea în fața procurorului, au fost intimidați, nu au suport real.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, Curtea de apel a constatat că fapta inculpatului S.D.C. din data de 20 iulie 2012, când a fost depistat în timp ce deținea, în vederea vânzării, un număr de 93 comprimate M.D.M.A. și cantitatea de 29,38 grame canabis întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art 37 lit. a) C. pen. și nu a două infracțiuni comise în concurs real.
Astfel, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., concursul material de infracțiuni reprezintă situația în care o persoană a săvârșit cel puțin două infracțiuni, fiecare printr-o acțiune sau inacțiune distinctă, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, existând tot atâtea infracțiuni câte acțiuni sau inacțiuni au fost comise.
Or, în cauză, inculpatul S.D.C. a fost depistat, o singură dată și cu aceeași ocazie deținând, atât droguri de risc (canabis), cât și droguri de mare risc (comprimate M.D.M.A.), fiind vorba, așadar, despre comiterea unei singure infracțiuni și nu a două acțiuni distincte.
Starea de agravare a răspunderii penale constând în recidiva mare, specială, postcondamnatorie reținută în sarcina inculpatului S.D.C., derivă din condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3266 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul fiind arestat la 22 ianuarie 2009 și liberat condiționat la data de 20 noiembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de pedeapsă de 419 zile închisoare.
Starea de agravare a răspunderii penale constând în recidiva mare, specială, postexecutorie reținută în sarcina inculpatului C.A.G., derivă din condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aplicată prin sentința penală nr. 1410 din 04 noiembrie 2006 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4083 din 26 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul fiind arestat la 30 martie 2007 și liberat condiționat la 18 martie 2008, cu un rest rămas neexecutat de pedeapsă de 158 zile închisoare.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere dispozițiile părții generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecății, limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social ridicat al faptelor reieșit din modalitatea și împrejurările concrete dar și persoana și conduita procesuală a inculpaților.
Având în vedere gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat, circumstanțele reale și personale, instanța de fond a apreciat, în mod temeinic, că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, în condițiile în care aceștia nu au recunoscut săvârșirea faptelor și sunt cunoscuți cu antecedente penale pentru săvârșirea de infracțiuni similare.
Din perspectiva modalității de executare a pedepselor aplicate, ținând cont de gravitatea concretă a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, de cuantumul pedepselor aplicate, de persoana acestora, Curtea a constatat, în acord cu Tribunalul, că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins, în condiții numai prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție.
În consecință, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate de către instanța de fond au fost just individualizate și sunt conforme scopului acestora prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților, în sensul reducerii cuantumului acestora, nu se impune.
Totuși, Curtea a apreciat că aplicarea unui spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în ceea ce îl privește pe inculpatul S.D.C., nu este necesară, având în vedere cuantumul pedepselor la care a fost condamnat pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, apreciat de Curte ca fiind îndestulător, dar și persoana și conduita inculpatului.
Mai mult, Curtea a constatat faptul că instanța de fond nu a arătat, în considerentele hotărârii apelate, motivele pentru care a apreciat că se impune aplicarea acestui spor de pedeapsă.
Față de considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva sentinței penale nr. 524 din 25 iunie 2013 a Tribunalului București, secția I penală.
A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului S.D.C. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor și a înlăturat sporul de 6 luni aplicat.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 20 iulie 2012) într-o infracțiune prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
A contopit pedeapsa astfel aplicată cu cele două pedepse de câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicate prin sentința penală atacată, stabilind ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei.
A menținut dispoziția de revocare a beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3266 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, urmând ca în final, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C.A.G. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul C.A.G. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate a apelantului S.D.C., în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului S.D.C.
În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.D.C. durata reținerii și arestului preventiv, de la data de 11 octombrie 2012 la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul S.D.C. în cuantum de 300 lei s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva Deciziei penale