Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2010
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2010

HOTĂRÂRE
23.06.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 94/2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în dosarul nr. 43245/3/2009 s-a dispus, în baza art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului D.F., la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani. În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.F., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, astfel că a dispus ca inculpatul să execute în total 11 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 6 octombrie 2009 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata G.A., la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei. În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 6 octombrie 2009 la zi. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a dispus confiscarea cantităților de 2,99 grame de heroină și griseofulvin (proba nr. 1) și, respectiv, 0,18 grame de heroină și griseofulvin (proba nr. 2), rămase după efectuarea analizelor de laborator, ce au făcut obiectul infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații și care au fost depuse la camera de corpuri delicte a IGPR - DCJSEO - dovada Seria H, nr. 0001804 din 13 octombrie 2009 (f. 39 - dosar urmărire penală).

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 1.300 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorilor din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele: La data de 6 octombrie 2009 inculpatul D.F. a vândut martorului I.C. 3 doze conținând 0,21 grame de heroină în schimbul sumei de 120 lei și a deținut pentru consum propriu, fără drept, 4 comprimate de me3thadonă și heroină pusă în evidență în două seringi; iar la data de 6 octombrie 2009 inculpata G.A. a vândut martorului I.C. 3 doze conținând 0,21 grame de heroină în schimbul sumei de 120 lei și a deținut pentru vânzare 52 de doze conținând 3,11 grame de heroină.

La data de 30 septembrie 2009, pentru a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, numitul I.I. a formulat un denunț față de „N.” și față de soția acestuia, care vând heroină, cu suma de 40 lei doza, în sector 1. A fost identificat martorul I.C., consumator de heroină, împreună cu care numitul I.I. obișnuia să cumpere heroină de la „N.” și de la soția acestuia. La data de 30 septembrie 2009, numitul I.C. a formulat, în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, un denunț față de „N.” și față de soția acestuia, precum și față de numita P.D., care i-ar ajuta pe cei doi la vânzarea heroinei.

La data de 6 octombrie 2009, în baza ordonanței de delegare dispuse de procuror, organele de poliție au procedat, în prezența martorului asistent M.T.R., la consemnarea seriilor bancnotelor ce formează suma de 120 lei (2 bancnote a 50 lei seria 065A2741740 și seria 056C1156452 și 4 bancnote a 5 lei seriile 084B7127876, 066E3951429, 061E5269813 și 061A3225446) sumă ce urma a fi folosită de martorul denunțător I.C. la cumpărarea sub supravegherea organelor de poliție a unei cantități de droguri de la inculpații D.F. și G.A. Martorul denunțător I.C. a fost percheziționat de către lucrătorii de poliție în prezența martorului asistent M.T.R., asupra sa nefiind găsite substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri sau valori interzise la deținere.

După efectuarea percheziției, i s-a înmânat martorului denunțător suma de 120 lei formată din bancnote a căror serii au fost consemnate în procesul-verbal amintit mai sus, pentru a cumpăra trei doze de heroină. Poliția împreună cu martorul denunțător I.C. s-au deplasat în sector 1. Martorul I.C. s-a deplasat, fiind supravegheat de lucrătorii de poliție în prezența martorului asistent, intrând în curtea imobilului cu nr. 60 - 62, apoi în imobilul respectiv. În încăpere se aflau inculpatul D.F. și inculpata G.A., concubina acestuia, iar în pat se afla martorul D.N.V., nepotului inculpatului, dormind. Martorul I.C. i-a spus inculpatului D.F. că vrea să cumpere 3 doze de heroină, a vrut să îi înmâneze suma de 120 lei, sumă de bani care a fost însă luată de inculpata G.A., care i-a dat inculpatului D.F.

La cererea inculpatului D.F., inculpata G.A. a ieșit pe holul locuinței de unde, dintr-un covor înfășurat, a luat trei doze de heroină pe care i le-a dat martorului denunțător I.C. După încheierea tranzacției, martorul I.C. a plecat și s-a întâlnit cu lucrătorii de poliție care supravegheau locuința și le-a predat cele 3 doze de heroină cumpărate de la inculpați, doze care au fost introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 52393, spre expertizare. Martorul I.C. a fost din nou percheziționat de lucrătorii de poliție în prezența martorului asistent M.T.R., asupra sa nefiind găsite substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri sau valori interzise la deținere.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa din București, sector 1, la ușa de la intrare a fost depistat inculpatul D.F., care a fost percheziționat, asupra sa găsindu-se, în buzunarul pantalonilor pe care îi purta, suma de 170 lei formată din 3 bancnote a câte 50 lei și 4 bancnote a 5 lei. În urma verificărilor, s-a constatat că seriile bancnotelor ce formează suma de 120 lei sunt identice cu cele consemnate în procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție. Inculpatul D.F. a declarat că suma de 170 de lei o primise de la concubina sa, G.A. În holul locuinței au fost identificați inculpata G.A. și martorul D.N.V. Asupra martorului D.N.V. nu s-au găsit substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri ilegale.

Asupra inculpatei G.A. au fost găsite sumele de 1030 lei și 205 Euro, aflate într-o borsetă neagră. În camera de locuit, lângă pat, s-a găsit un comprimat de culoare albă cu inscripția „SN”; sub pat s-a găsit o seringă hipodermică ce prezenta urme de substanță, pe dulapul din cameră au fost găsite 2 fiole sparte ce prezentau urme de ardere și o spatulă din carton; sub măsuța din centrul camerei au fost găsite, într-o punguliță din polietilenă, 37 comprimate de culoare albă, neinscripționate; în holul imobilului, într-un covor strâns aflat în poziție verticală, în imediata apropiere a locului depistării inculpatei G.A., a fost găsit un recipient din plastic în care se aflau 52 de punguțe din plastic care conțineau heroină; pe frigider au fost găsite 3 comprimate având inscripția „SN”; lângă un reșou a fost găsită o altă seringă hipodermică ce prezenta urme de substanță maronie.

Toate obiectele și substanțele găsite în locuința inculpaților D.F. și G.A. au fost ridicate și introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 52393, spre expertizare. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 524425 din 7 octombrie 2009 efectuat în cauza privind pe D.F. și G.A. a ajuns la concluzia că: Proba nr. 1 constând în 52 punguțe din material plastic conține 3,11 grame de heroină în amestec cu Griseofulvin; Proba nr. 2 (o substanță pulverulentă de culoare bej conținută în 3 punguțe succesive din material plastic) conține 0,21 grame de heroină în amestec cu Griseofulvin; Proba nr. 3 (4 comprimate rotunde de culoare albă ștanțate „SN” pe una din fețe conține ca substanță activă Clorhidrat de Metadonă.

În proba nr. 5 (2 fiole din sticlă transparentă, sparte) s-a pus în evidență heroină. În proba nr. 6 (2 seringi) s-a pus în evidență heroină. Proba nr. 7 (o spatulă din carton) nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal. Heroina (Diacethilmorphina) face parte din Tabelul anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Cantitățile de 2,99 grame de heroină în amestec cu griseofulvin rămasă în urma analizelor de laborator din proba nr. 1 și de 0,18 grame de heroină în amestec cu griseofulvin rămasă în urma analizelor de laborator din proba nr. 2 au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - DCJSEO - dovadă seria H nr. 0001804 din 13 octombrie 2009. Cele 32 de comprimate rămase după analiza probelor de laborator din proba nr. 4 au fost restituite organelor de poliție, care au procedat la distrugerea acestora, încheind un proces-verbal în acest sens (vezi fila 40 dosar urmărire penală). Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au formulat apel inculpații D.F. și G.A. solicitând desființarea acesteia și în rejudecare aplicarea unei pedepse mai reduse.

Prin decizia penală nr. 73 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și dosarul nr. 43425/3/2009 s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul D.F. A fost desființată hotărârea instanței de fond și în rejudecare s-a dispus reducerea pedepsei, pentru acest inculpat de la 10 ani închisoare la 6 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. A fost menținută pedeapsa complementară și accesorie. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) art. 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A menținut starea de arest și a dedus arestarea preventivă de la 6 octombrie 2009 la zi. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata G.A. A menținut starea de arest și a dedus perioada arestului preventiv de la 6 octombrie 2009 la zi. A obligat apelanta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că pedeapsa aplicată inculpatului D.F.

este prea aspră în raport de cantitatea de droguri găsită asupra sa. În ceea ce privește apelul inculpatei G.A., s-a apreciat că au fost valorificate, de prima instanță, elementele favorabile acesteia aplicându-i-se o pedeapsă sub minimul special. Nu poate fi suspendată pedeapsa în condițiile în care inculpata nu are loc de muncă, întreținându-se din traficul de droguri. Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, și inculpații D.F. respectiv G.A. Parchetul a criticat hotărârea, în primul rând, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei inculpatului D.F. În al doilea rând se constată existența unei contradicții între dispozitiv și considerente întrucât, deși în considerente instanța de apel reține existența circumstanțelor judiciare atenuante, în dispozitiv pedeapsa este stabilită sub minimul special fără reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen.

S-a solicitat casarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond. În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14. Inculpații D.F. și G.A. au criticat hotărârile pronunțate prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. pen., solicitând reducerea pedepselor. Inculpata G.A. a solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. pen., constată următoarele: Starea de fapt reținută de instanțele de fond și apel - constând în aceea că în data de 6 octombrie 2009 inculpații D.F.

și G.A. au vândut martorului I.C. 3 doze conținând 0,21 grame de heroină iar inculpatul D.F. a deținut pentru consum propriu 4 comprimate de methadonă și heroină - este corectă iar încadrarea juridică a faptelor în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) respectiv art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este legală. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D.F. decizia instanței de apel este criticabilă. Pe de o parte, deși se face vorbire de circumstanțe atenuante, instanța de apel omite aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. care ar fi permis coborârea pedepsei sub minimul special. Pe de altă parte, faptele săvârșite de cei doi inculpați prezintă un grad ridicat de pericol social ceea ce impunea aplicarea unor pedepse corespunzătoare.

Este adevărat că nu poate fi ignorată cantitatea de droguri pusă în vânzare de cei doi inculpați - argument avut în vedere de către instanța de apel - dar aceasta este o împrejurare ce trebuia examinată prin prisma celorlalte elemente ce caracterizează fapta și persoana fiecărui inculpat. Este dovedit, fără putință de tăgadă, că inculpații erau implicați în trafic de droguri, flagel care se extinde și care afectează irevocabil viața și sănătatea persoanei. Depistarea și tragerea la răspundere penală a fost posibilă urmare denunțului formulat de I.C., căruia cei doi inculpați i-au vândut heroina. Rezultă, de asemenea, din probe, că inculpatul D.F. este și consumator de droguri. Efectuându-se percheziție domiciliară, în holul locuinței au fost identificați inculpații D.F.

și G.A. iar în camera în care aceștia locuiesc, a fost găsit un comprimat de culoare albă cu inscripția „SH” iar sub pat a fost găsită o seringă hipodermică ce prezenta urme de substanță. Pe dulap au fost identificate 2 fiole sparte și o spatulă iar sub măsuța din cameră au fost găsite într-o punguliță din polietilenă, 3,7 comprimate de culoare albă. De asemenea, în imediata apropiere a locului depistării inculpatei G.A., într-un recipient, au fost găsită 52 punguțe de heroină. Rezultă că inculpații dețineau, în vederea traficului de stupefiante, cantități însemnate de heroină, ele fiind distribuite în raport de cantitatea cerută de consumatori. Cât privește persoana inculpatului D.F., din fișa de cazier judiciar, rezultă că anterior a mai fost condamnat, săvârșind faptele deduse judecății în stare de recidivă postconductorie.

Având în vedere aspectele invocate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Se va casa decizia atacată și se va menține ca legală și temeinică sentința nr. 94/F din 10 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. În baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații D.F. și G.A. În temeiul art. 385 14 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 380 C. proc. pen., va deduce, din pedepsele aplicate, durata reținerii și arestării preventive de la 6 octombrie 2009 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 73 din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, privind pe inculpații G.A. și D.F. Casează decizia recurată și menține sentința penală nr. 94/F din 10 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I-a penală. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.A. și D.F., împotriva aceleiași decizii. Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 6 octombrie 2009 la 23 iunie 2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2598/2013
în formă continuată a infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.C. în prezenta cauză
ÎCCJ 2010-11-30
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4293/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1015 din 11 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția I-a penală, în temeiul art. 2, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, c
ÎCCJ 2015-06-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 945/2015
aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc (faptă săvârșită la data de 06 octombrie 2009). În temeiul art. 65 C. pen.
ÎCCJ 2010-04-14
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1416/2010
nă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăz
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3034/2011
aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., ace
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă