ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 01 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 20 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat (constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc). În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a mai fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 13 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 100 dolari S.U.A. și 1.400 euro, precum și a oricăror alte bunuri ridicate de la acesta, dacă nu sunt folosite la instrumentarea altor cauze penale. În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul M.M. a sumelor de 16.500 euro și 9.000 dolari SUA ridicate de la acesta în urma percheziției domiciliare efectuate la 13 ianuarie 2011 și predate la casieria D.I.I.C.O.T. (d.u.p.). În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În urma investigațiilor efectuate în cursul anului 2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., au rezultat indicii că inculpații I.C., N.C., dar și alte persoane aflate pe teritoriul României, fac parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri al cărei nucleu se află în America de Sud (Columbia, Ecuador). Calitatea de lider al rețelei menționate era deținută de cetățeanul columbian V.M.P.S. zis „V.” (bătrânul), zis și „I.” (inginerul), născut în Columbia.

Potrivit informațiilor furnizate de către D.E.A. (Agenția Antidrog din S.U.A.), V.M.P.S., cunoscut pe teritoriul S.U.A. și sub numele de J.L.S., este implicat de foarte multă vreme în traficul de droguri, făcând obiectul mai multor investigații în anii ’70, fiind arestat în Peru în anul 1978 (pentru o captură de 78 kg cocaină), asociat cu o captură de 840 kg cocaină realizată în anul 1986 în America de Sud, implicat în încercarea de transporta o cantitate de aproximativ 2.000 kg cocaină în anul 2005 din Venezuela în Olanda (d.u.p.). De asemenea, acesta avea numeroși asociați, cu toții cunoscuți ca traficanți de droguri, între care M.A.M.M., coordonator al unui cartel de droguri din Columbia (arestat de autoritățile americane în anul 2008 după o vastă operațiune și extrădat în S.U.A.

în anul 2009). În urma interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpații I.C. și N.C. în perioada mai-decembrie 2007, a rezultat că I.C. (cunoscut în cadrul rețelei și sub poreclele de „J.” sau „C.”) era cel care ținea legătura cu membrii rețelei din America de Sud, datorită faptului că este cunoscător al limbii spaniole (de altfel, numeroase conversații interceptate au fost purtate în limba spaniolă, procedându-se ulterior la traducerea acestora). Practic, cei doi inculpați, care reprezentau fațeta din România a rețelei de traficanți, purtau discuții între ei înainte ca inculpatul I.C. să ia legătura telefonic cu membrii din America de Sud ai rețelei, stabilind ce probleme urma să abordeze acesta în cursul discuției, uneori și ce atitudine să adopte, iar după ce inculpatul I.C.

efectua convorbirea, îi relata inculpatului N.C. cele discutate. Membrii sud-americani ai rețelei cu care inculpatul a luat legătura cel mai des sunt: - persoana cu privire la care acesta folosea apelativul „B.” acesta este M.P.S., a cărui poreclă „V.” se traduce în limba română ca „bătrânul, B.”; - numitul „B.Y.” sau „T.” sau „M.”, mâna dreaptă a „B.ui”, neidentificat până în prezent sub numele real; - F. sau „V.” - numitul F.V.C., persoana care deținea compania ecuadoriană exportatoare a peștelui (SC P. SA), membru al rețelei arestat de autoritățile ecuadoriene la finalul anului 2007. În afară de aceștia, inculpatul a mai discutat telefonic și cu alte persoane din America de Sud, în evidentă legătură cu activitățile de narcotrafic, însă identitatea lor nu a fost stabilită, iar inculpatul nu folosea un anume apelativ când se adresa acestora.

Pentru înțelegerea corectă a modului în care s-au purtat convorbirile telefonice și a felului în care inculpații și colaboratorii lor sud-americani disimulau subiectul real al acestora, instanța de fond a apreciat că este utilă reproducerea „regulilor” enunțate chiar de inculpatul I.C. într-o discuție cu unul din membrii rețelei (discuție din 7 august 2007, d.u.p.), reguli care îi fuseseră expuse anterior inculpatului de către o altă persoană la care se face referire în convorbire: „(…) Și el mi-a spus: Eu îmi câștig pâinea din treaba asta, pentru că e o afacere de familie! E o afacere foarte mare, care durează de mai mulți ani și se presupune că nu ar trebui să vorbim de anumite lucruri la telefon, adică pe e-mail, și să facem o tranzacție normală pentru ca toată lumea știe deja despre ce este vorba.

Mă înțelegi? (…) Uite ce se întâmplă, vreau ca prin acest e-mail, pe care le-am trimis, e e-mail-ul întreprinderii unde trebuie să facem o tranzacție absolut normală. Să nu vorbim de alte lucruri, pentru că astea se știu deja. Deci, sugestia ar fi ca…e normal ca mesajele să facă referire strict la chestiunea de care ne ocupăm. Mă înțelegi? La nimic altceva.” Un alt element important, privind rolul lui I.C. în cadrul activităților celor doi inculpați a fost oferit chiar de acesta, cu ocazia audierii din data de 14 ianuarie 2011 (la propunerea de arestare preventivă), când inculpatul a arătat că, deoarece în anii 1987-1988 și 1990-1993 a lucrat în Mexic la circ, l-a cunoscut acolo pe un anume „T.”, care i-a făcut cunoștință cu o altă persoană, „B.”, iar aceștia l-au contactat din nou în anul 2007, spunându-i că „B.” ar fi interesat de efectuarea unor investiții în România (d.u.p.).

Deși inculpatul a revenit ulterior asupra declarației, fără a oferi însă explicații valabile pentru aceasta revenire („starea de groază” invocată de acesta nu poate fi un motiv serios pentru a inventa legături nereale cu anumite persoane, dosar instanță), Tribunalul a apreciat declarația inițială ca fiind cel puțin în parte adevărată (singurul element neplauzibil pare a fi faptul că, după ce i-a cunoscut pe cei doi în anii ’80-’90, aceștia l-au mai contactat pe inc. I.C. abia în anul 2007, fără a ține legătura cu acesta în intervalul 1993-2007; de altfel, instanța nici nu vede cum l-ar fi putut contacta după 14 ani fără a păstra legătura în acest timp). Astfel, pe baza convorbirilor interceptate, s-a stabilit că la începutul lunii mai 2007, inculpatul I.C.

pregătea o întâlnire între el, N.C. și M.S. „V.”, întâlnire ce urma să aibă loc în afara României (d.u.p.). Întâlnirea respectivă a avut loc la Madrid, în data de 12 mai 2007 și a fost supravegheată de poliția spaniolă, care a procedat la urmărirea celor doi inculpați pe întreaga perioadă a șederii lor la Madrid (12-13 mai 2007, comisie rogatorie Spania, d.u.p.). Organele poliției spaniole au efectuat fotografii ale întâlnirii dintre inculpați și M.S. (d.u.p.) și au comunicat datele de identificare ale acestuia (d.u.p.). Cu privire la discuțiile purtate în cursul întâlnirii, cei doi inculpați au oferit de-a lungul cercetărilor explicații variate și contradictorii. Astfel, inculpatul N.C. a arătat inițial că nu cunoaște numele cetățeanului cu care el și I.C.

s-au întâlnit la Madrid, ci doar porecla acestuia, „B.”, că la acea întâlnire s-a vorbit doar despre propuneri de afaceri (investiții imobiliare în România ce urmau a fi efectuate de către „B.”), nediscutându-se despre vreun import de pește sau despre droguri (d.u.p.) și și-a menținut aceeași poziție și cu ocazia audierii de la propunerea de arestare preventivă (d.u.p.). Ulterior însă, inculpatul N.C. a revenit asupra primei declarații și a confirmat că la întâlnire s-a vorbit despre modalitatea de a aduce droguri în România, prin identificarea unei firme care să importe bunuri în țară, urmând ca în transporturi să fie introduse diverse cantități de droguri (d.u.p.). Această ultimă declarație pare a fi cea mai plauzibilă în raport de situația de fapt ce va fi prezentată în continuare.

Inculpatul I.C. a susținut cu ocazia audierii de la propunerea de arestare preventivă o variantă asemănătoare cu a inculpatului N.C. (discuții despre eventuale afaceri imobiliare cu o persoană pe nume „B.”) pentru ca în fața instanței să ofere o variantă întrucâtva schimbată (dos.inst.), în sensul că la întâlnirea de la Madrid, care a avut loc de fapt cu un anume „J.” (nu „B.”), s-a vorbit despre afaceri cu fructe și cafea, despre investiții imobiliare, fără să se discute direct nimic despre droguri. După întâlnirea de la Madrid, cei doi inculpați au început pregătirile în vederea introducerii de droguri în România. Astfel, inculpatul N.C. a identificat prin intermediul martorului M.M. (la care cei doi inculpați se vor referi în cuprinsul convorbirilor telefonice) o societate comercială din România specializată în efectuarea de importuri de marfă din străinătate, SC O.F.

SRL Prin intermediul acestei societăți, inculpații urmau să importe pe cale maritimă un container cu pește congelat (macrou) de la societatea comercială SC P. SA cu sediul în Ecuador, societate condusă de numitul F.V.C.. Alegerea peștelui ca marfă de import s-a făcut pe de o parte deoarece, datorită mirosului specific al peștelui, acesta este de natură să inducă în eroare câinii specializați în descoperirea narcoticelor și, pe de altă parte, deoarece containerele care conțin alimente „nu se scanează” (după cum credea inculpatul I.C. la data de 24 septembrie 2007, convorbire interceptată cu o persoană din America de Sud, d.u.p.). Referitor la SC O.F. SRL (cu sediul în jud. Ilfov, com. Ștefăneștii de Jos, d.u.p.), Tribunalul a reținut că această societate a avut ca asociat unic și administrator în perioada 2006-2008 pe martorul E.O., iar principalul său obiect de activitate era efectuarea de importuri de legume, fructe și conserve.

Practic, atunci când un comerciant român dorea să efectueze un import de astfel de produse, se adresa acestei societăți, care realiza importul și toate formalitățile aferente acestuia în schimbul unui comision (declarație E.O., d.u.p., dos.inst.). Martorul E.O. a arătat că de activitatea comercială a societății s-a ocupat exclusiv numitul Y.A., iar actele societății și ștampila/ștampilele se aflau la numita P.A.M., contabila societății (trebuie menționat că aceasta se ocupa de contabilitatea SC O.F. SRL în calitate de angajată a unei firme de contabilitate). În privința martorului M.M., instanța de fond a reținut că acesta a arătat că, în cursul anului 2007, inculpatul N.C., pe care îl cunoștea de multă vreme, i-a solicitat să îl ajute în realizarea unui import de pește congelat din America de Sud (numitul M.M.

se ocupa în mod curent cu astfel de activități prin intermediul mai multor societăți comerciale, fără a deține vreo funcție în cadrul uneia din acestea) prin găsirea unei societăți comerciale care să facă acest import. Martorul a confirmat că a folosit în acest scop SC O.F. SRL, fără a-și aminti cu cine a discutat în acest scop, fapt explicabil prin aceea că audierile în cauză s-au desfășurat abia în anul 2011 (d.u.p., d.u.p., dos.inst.). Totodată, cercetările efectuate nu au dovedit că martorul ar fi știut despre implicarea lui N.C. în traficul de droguri. Pentru realizarea importului, în cursul lunilor iulie-septembrie 2007, inculpatul I.C. a purtat numeroase convorbiri cu partenerii săi sud-americani, în cursul cărora s-au stabilit detalii cu privire la modul de întocmire a actelor necesare pentru realizarea tranzacției (factură proforma, bill of landing sau B.L.

- conosamentul transportului, certificat sanitar etc.) și a modului în care acestea urmau să intre în posesia sa. De asemenea, înainte sau după discuțiile cu sud-americanii, inculpatul I.C. îi transmitea inculpatului N.C. cele stabilite cu aceștia, în timp ce inculpatul N.C. îi comunica la rândul său stadiul aranjamentelor pentru primirea transportului de pește. Discuțiile pun în evidență, de asemenea, preocuparea tuturor celor implicați ca tranzacția să pară absolut normală din toate punctele de vedere (prețul produsului, actele transportului etc.). Un element al acestora este reprezentat de nemulțumirile celor doi inculpați cu privire la lipsa cunoștințelor în materia tranzacțiilor internaționale de marfă pe care o dovedeau membrii rețelei sud-americane (a fost necesar ca inc.

I.C. că scaneze și să trimită prin e-mail facturi proforma deja completate și alte acte pentru ca ceilalți membri ai grupului să fie în măsură să redacteze aceste acte în mod corect). Relevante pentru aspectele prezentate sunt majoritatea convorbirilor reproduse în d.u.p., instanța enumerând doar exemplificativ convorbirile din 12 iulie 2007 (I.C.-persoană din Columbia, d.u.p.), 17 iulie 2007 (I.C.-persoană din Columbia, d.u.p.), 24 iulie 2007 (I.C.-persoane din America de Sud, d.u.p.), 26 iulie 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 28 iulie 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, I.C.-N.C., d.u.p.), 30 iulie 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 31 iulie 2007 (I.C.-persoane din Columbia, I.C.-N.C., d.u.p.), 8 august 2007 (I.C.-N.C., d.u.p.), 9 august 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, d.u.p.), 22 august 2007 (I.C.-persoană din America de Sud, d.u.p.) Mai mult chiar, inculpații I.C.

și N.C. sunt îngrijorați de faptul că, din cauza modului în care fuseseră redactate anumite acte, angajații români ai societății-paravan (SC O.F. SRL) ar putea avea bănuieli cu privire la realitatea tranzacției comerciale ce urma a fi efectuată. În acest sens, la data de 12 iulie 2007, inculpatul N.C. îi spune inculpatului I.C.: „(…) trebuie să-i spui că în compania asta a noastră este foarte mare și sunt puși niște directori ca să lucreze pentru companie, să înțeleagă B., iar ei încearcă să scoată lucrurile cele mai bune pentru companie. Înțelegi, ei nu știu despre business-ul nostru, asta să înțeleagă B..” (d.u.p.). La fel, în data de 26 iulie 2007: (…) Spune că trebuie să le demonstrăm celor de la firma de aici, care este super mare, că există firma asta acolo și trimite produsul ăsta.” (d.u.p.).

De asemenea, în data de 30 iulie 2007, inculpatul N.C. subliniază, într-o conversație cu inculpatul I.C.: „Bagă-i-o p-asta în continuu: B., noi avem control sută la sută în companie, că unul e din familia noastră, dar sunt doi asociați…și unul nu e al nostru…” (d.u.p.). Și, în fine, în aceeași zi, inculpatul I.C. pune în aplicare sfaturile primite de la inculpatul N.C. în conversația cu o persoană din Columbia: „Uite, ca să înțelegi și tu. Sunt doi parteneri în această afacere. Unul dintre aceștia este omul nostru. Aici sunt cam 100 de angajați și tot văd... (…) Documentele nu prea sunt…și nu dă bine. Adică nu este prea bine pentru afacere. Înțelegi? Ca eu să le dau explicații că de ce au trimis un document cu trei cuvinte în loc de o proforma…” (d.u.p.).

Totodată, într-o discuție din data de 6 august 2007, purtată între cei doi inculpați se menționează aproape clar faptul că societatea din România implicată în tranzacție este SC O.F. SRL Astfel, inculpatul N.C., explică inc. I.C. ce date au fost trimise „B.ui” cu privire la transport, pentru a fi menționate în documentele aferente acestuia: „Da, măi nene, i-a dat lui ăsta lui B.. (…) Ceva cu fructe și nu-ți mai zic numele celălalt. (…) Așa ceva cu fructe, altul nu are cum să fie și să-i dea răspuns, să-i zică să fie de acord și după aceea să-i cerem proforma lui B..” (d.u.p.). După stabilirea tuturor detaliilor cu privire la documentele însoțitoare ale containerului cu pește, partenerii din America de Sud ai inculpaților au expediat containerul către România la data de 29 septembrie 2007 prin intermediul companiei maritime MK, la bordul vaporului RG, informându-l în aceeași zi pe inc.

I.C. despre aceasta (convorbire I.C.-B.Y., d.u.p.). Din verificările efectuate de organele de poliție, s-a stabilit că numărul containerului era MW, acesta urmând să fie transportat pe ruta maritimă Guayaquil (Ecuador)-Algeciras (Spania)-Gioia Tauro (Italia)-Constanța Agigea Sud (România) la bordul a două vase, mai întâi RG până în Italia, iar apoi Olympia pe ruta Italia-România. Deoarece până la sosirea containerului în România, trebuia ca cei doi inculpați să intre în posesia actelor necesare pentru ridicarea acestuia din port, membrii rețelei sud-americane au transmis documentele respective prin intermediul companiei de transport aerian D.H.L., purtând în acest sens mai multe convorbiri telefonice cu inc.

I.C.. Astfel, la data de 29 septembrie 2007, inculpatului I.C. i se transmite că „(…) aștept să-mi aducă documentele (…) aștept să-mi aducă documentele ca să ți le trimit” (d.u.p., discuție I.C.-persoană din Ecuador). Ulterior, la 1 octombrie 2007, într-o discuție cu B.Y., în care este menționat direct numele SC O.F. SRL (B.Y. numind-o chiar „firma ta”), inculpatul I.C. este întrebat despre adresa la care dorește să îi parvină actele, acesta solicitând trimiterea lor la biroul central al D.H.L. din București, cu menționarea pe plic a unuia din numerele sale de telefon, pe care îl transmisese anterior numitului B.Y. (d.u.p.). În acest context, instanța a menționat că inculpatul I.C. și persoanele din America de Sud implicate în activitatea infracțională foloseau o metodă interesantă de a-și transmite numerele de telefon prin intermediul cărora urmau să ia legătura.

Astfel, aceștia comunicau telefonic doar ultimele 3 sau 4 cifre ale numărului de telefon, urmând ca restul numărului să fie transmis prin e-mail. Acest aspect rezultă din convorbirile telefonice de la datele de 6 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, d.u.p.) și 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.). Revenind la trimiterea actelor în România, tribunalul a reținut că, după cum rezultă din procesele-verbale din 09 octombrie 2007, întocmite de organele de poliție (în urma reținerii corespondenței expediate din Ecuador, conform art. 98 C. proc. pen.), la această dată a fost primit la sediul companiei de curierat rapid D.H.L. din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă un plic expediat din Guayaquil, Ecuador, de către SC P. SA, reprezentată de numitul F.V.C.

către SC O.F. SRL, aparent reprezentată de către numitul M.A.Q. (conform mențiunilor făcute de către expeditor pe acel plic), care, conform datelor deținute, conținea înscrisuri constând în documentele de transport ale containerului (conosamentul și altele) trimis de către membrii rețelei aflați în America de Sud inculpaților I.C. și N.C.. De asemenea, s-a constatat că pe acest plic era menționat numărul de telefon, alături de numele lui M.A.Q. la rubrica persoană de contact (d.u.p.). În privința martorului M.A.Q., care în anul 2007 deținea în România mai multe societăți comerciale (nu și SC O.F. SRL însă) prin care a realizat împreună cu martorul M.M. importuri de alimente, inclusiv de pește congelat, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit nicio implicare a acestuia în infracțiunile săvârșite de inculpați.

Audiat în cauză, acesta a arătat că nu cunoaște nimic despre importul de macrou din Ecuador și nu știe de ce numele său a fost menționat ca destinatar al plicului (dos.inst., d.u.p.). Cu referire la numărul de telefon respectiv, instanța de fond a reținut că în data de 10 octombrie 2007, inculpatul I.C. a fost sunat pe acest număr de telefon de către reprezentanții D.H.L. care l-au informat despre sosirea plicului din Ecuador, menționând inclusiv faptul că destinatarul acestuia este SC O.F. SRL (convorbire I.C.-reprezentant D.H.L., d.u.p.). De asemenea, aparatul telefonic mobil corespunzător celui în care a fost introdusă cartela telefonică, de la care au fost purtate discuții cu reprezentanții D.H.L.

în momentul sosirii plicului din Ecuador, a fost găsit și ridicat de către organele de poliție de la domiciliul părinților inculpatului I.C. după reținerea acestuia în prezenta cauză (d.u.p.). În fine, ultimele 4 cifre ale acestui număr de telefon au fost comunicate de către inculpatul I.C. lui B.Y. în convorbirea telefonică din 10 septembrie 2007 (I.C.-persoană din Ecuador, probabil B.Y., d.u.p.) și la același număr de telefon se face referire într-o altă convorbire dintre I.C. și B.Y., reprodusă mai sus (d.u.p.). Organele de poliție au supravegheat sediul D.H.L. din zona Unirii în data de 10 octombrie 2007, pentru a observa pe cel care urma să ridice plicul trimis din America de Sud, însă acesta a fost predat unei persoane neidentificate (care a deținut însă ștampila SC O.F.

SRL) după terminarea programului (la ora 17.48, programul încheindu-se la ora 17.30) și după ce angajații D.H.L. au închis punctul de lucru (proces-verbal, d.u.p.). După toate probabilitățile, această persoană a fost inculpatul N.C., după cum rezultă din convorbirea telefonică din data de 10 octombrie 2007, ora 8.33, când, la 2 minute după ce a fost sunat de reprezentanții D.H.L. (la ora 8.31, d.u.p.), inculpatul I.C. îi spune inculpatului N.C. să ia ștampila (ștampila SC O.F. SRL) și să meargă în cursul zilei respective la Unirea (sediul central al D.H.L., d.u.p.). În aceeași zi, la ora 19:59, cei doi poartă o nouă convorbire în care ridicarea plicului și documentele conținute de acesta sunt camuflate sub aparența unei discuții despre afaceri imobiliare (d.u.p.).

A doua zi, 11 octombrie 2007, la ora 18:55, inculpatul I.C. l-a apelat pe numitul B.Y. la un număr de telefon din Columbia și i-a transmis că „au sosit documentele, sunt bune, totul este bine, dar lipsesc niște originale, ar fi fost mai bine dacă le-ar fi trimis trei, dar este bine și cu unul”. În această situație, B.Y. i-a comunicat faptul că se află în posesia celorlalte exemplare originale ale înscrisurilor trimise (d.u.p.). Containerul expediat din Ecuador a ajuns în Portul Constanța la data de 12 noiembrie 2007 la bordul navei Olympia. În prealabil, prin ordonanța nr. 171/D/P/2007 din 10 noiembrie 2007 a D.I.I.C.O.T. se dispusese, în baza art. 30 din O.U.G. nr. 121/2006, art. 20 din Legea nr. 143/2000, art. 16 din Legea nr. 39/2003 și art. 203 C. proc.

pen., autorizarea efectuării unei livrări supravegheate privind cantitatea de aproximativ 1,5 tone de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor, de către organele de poliție în colaborare cu A.N.V., fiind, totodată, trimise cereri de comisie rogatorie către autoritățile judiciare ale statelor tranzitate în vederea luării măsurilor necesare (d.u.p.). Astfel, la data de 13 noiembrie 2007, o echipă formată din procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și din lucrători de poliție s-a deplasat în Portul Agigea Sud - Constanța, pentru a proceda, împreună cu reprezentanții Autorității Naționale Vamale, la efectuarea unui control asupra containerului menționat. După identificarea sa, containerul respectiv a fost inspectat de autorități (inclusiv structura acestuia și, prin sondaj, mai multe cutii din încărcătura sa), constatându-se că acesta conține 22 tone pește congelat (macrou), în cutii de 10, respectiv 20 kg.

Nu au fost descoperite bunuri sau substanțe a căror deținere să fie interzisă de lege. Ulterior, au fost închise și sigilate ușile containerului cu sigilii aparținând Autorității Naționale a Vămilor și companiei MK (d.u.p.). Deoarece organele de urmărire penală nu aveau cum să cunoască dacă primul container expediat din Ecuador către cei doi inculpați reprezenta doar un test sau conținea narcotice, operațiunea descrisă mai sus a fost indiscutabil necesară.

S-a stabilit astfel că acest transport a avut doar rolul de a verifica dacă modul de operare ales de membrii rețelei era eficient sau nu și, totodată, de a observa reacția autorităților - controalele la care era supus transportul, formalitățile ce trebuiau efectuate pentru recepționarea sa etc. Acest mod de operare este logic, în condițiile în care grupul infracțional nu mai efectuase vreun alt transport maritim pe ruta Ecuador - România, iar până la sosirea în România erau prevăzute două escale în state europene diferite (Spania și Italia), crescând și riscurile de descoperire a activității ilicite. După sosirea containerului în Portul Constanța, inculpații au început demersurile pentru ridicarea acestuia.

Aceștia s-au izbit însă de dificultăți neprevăzute, determinate de faptul că certificatul fitosanitar emis de autoritățile ecuadoriene nu era semnat de un medic autorizat de Uniunea Europeană, dar și de faptul că SC P. SA nu era nici ea autorizată să efectueze importuri în Uniunea Europeană (d.u.p., d.u.p.). În consecință, inculpatul N.C. a efectuat, ajutat fiind de martorul M.M., o serie de demersuri pentru a reuși să ridice containerul chiar și în aceste condiții (convorbiri N.C.-I.C. din 16 noiembrie 2007, d.u.p., 19 noiembrie 2007, d.u.p., 23 noiembrie 2007, d.u.p., convorbire M.M.-persoane necunoscute, d.u.p., d.u.p., convorbiri M.M. - N.C. din 19 noiembrie 2007, d.u.p., 22 noiembrie 2007, d.u.p., 26 noiembrie 2007, d.u.p.).

Și cu ocazia acestor conversații, inculpații I.C. și N.C. folosesc un limbaj codificat, referindu-se la pește ca fiind „medicamente” și descriind problema survenită în felul următor: „(…) trebuia o companie mult mai mare care era agreată, înțelegi ce zic, să vândă medicamente” (d.u.p.). Cu toate acestea, containerul nu a putut fi ridicat din port, din cauza problemelor deja arătate, astfel că inculpații l-au abandonat pur și simplu acolo, acesta fiind remutat de către transportatorul MK Line către Sri Lanka, pentru ca peștele să fie folosit drept hrană pentru animale (d.u.p.). Trebuie menționat că reprezentanții companiei MK au încercat să ia legătura cu societatea exportatoare (SC P. SA), însă, după cum rezultă din documentele întocmite cu această ocazie, societatea respectivă nu a putut fi identificată la sediul declarat (d.u.p.).

În același timp, inculpatul I.C. ținea legătura în continuare cu membrii sud-americani ai rețelei și, după ce inițial le-a comunicat acestora că există anumite probleme pentru recepționarea transportului, în cele din urmă, de comun acord cu N.C., a decis să le relateze acestora că au reușit să intre în posesia containerului, deși acest aspect era cu desăvârșire fals. Practic, cei doi inculpați au fost obligați să ia această decizie, deoarece, dacă ar fi relatat sud-americanilor dificultățile întâmpinate, și-ar fi pierdut credibilitatea în fața acestora (containerul nu a putut fi ridicat din cauza inculpaților, care nu cunoșteau ce formalități trebuie îndeplinite pentru ca acesta să poată intra în țară) și, totodată, s-ar fi amânat/anulat expedierea celui de-al doilea transport, care urma să conțină cocaină.

Relevante în acest sens sunt mai multe conversații dintre inculpați purtate în perioada 16 noiembrie 2007-26 noiembrie 2007, dar mai ales cele din 16 noiembrie 2007, când inc. N.C. îi spune lui I.C. „Încă nu spune nimic la nimeni tu” (d.u.p.), 23 noiembrie 2007, când, din nou, N.C. îi dă aceleași sfaturi inc. I.C. „Deci ideea e clară, am reușit să facem ce trebuie, am întârziat puțin pentru că nu era o hârtie care ne trebuia și am rezolvat-o, OK, totul e bine.” (d.u.p.) și 26 noiembrie 2007 cu un conținut aproape identic „Omule, deci ai înțeles, dacă sună ăsta îi spui: Gata, mă, s-a rezolvat!” (d.u.p.). Inculpatul I.C., presat fiind de membrii sud-americani ai rețelei, care începuseră să achiziționeze deja cocaina care urma să fie inclusă în transportul al doilea și se pregăteau să îl expedieze, a acceptat să le dea acestora informații false (inclusiv lui M.S.

„V.”), astfel cum stabilise cu N.C., planul inculpaților fiind ca, simultan cu trimiterea transportului care urma să ajungă la destinație în aproximativ două luni, să îi convingă pe cei din Ecuador să efectueze demersurile pentru ca SC P. SA să fie inclusă pe lista firmelor autorizate să efectueze importuri de alimente către Uniunea Europeană. În acest sens, inculpatul poartă mai multe discuții cu B.Y., F. și M.S. „V.” în cursul cărora afirmă că, pentru a evita problemele care au dus la „întârzieri în ridicarea primului container” (afirmație evident falsă, primul container nefiind ridicat deloc), este necesar ca aceștia să includă firma pe lista deja menționată. Mai mult decât atât, inculpatul I.C., aflând că pentru a se face aceasta este necesară plata în Ecuador a unei mite de aproximativ 10.000 dolari SUA, se oferă să achite el și cu N.C.

această sumă de bani, care urma să fie expediată prin WU sau transfer bancar. De altfel, inculpatul N.C. a încredințat acești bani lui M.M., care urma să se ocupe de transferul lor. A reținut instanța fondului că relevante în acest sens sunt un număr de 15 convorbiri telefonice (reproduse și în cuprinsul rechizitoriului), cu privire la care, pentru a se înțelege cu claritate subiectele abordate și modul în care membrii rețelei conversau, a apreciat ca fiind necesară redarea lor integrală, subliniind că în cuprinsul acestora, s-a menționat și interpretarea pe care Parchetul a dat-o termenilor folosiți de inculpați, interpretare cu care instanța a fost, în totalitate, de acord, deoarece corespundea cu modul în care au acționat inculpații.

Aceste convorbiri sunt redate la paginile din sentința instanței de fond. Tribunalul a apreciat că, din cuprinsul acestor convorbiri telefonice (în special convorbirea dintre M.S. și I.C., confirmată și de celelalte conversații), rezultă că la sfârșitul lunii noiembrie 2007 membrii sud-americani ai rețelei erau pregătiți să trimită cel de-al doilea container către România. Însă, la data de 5 decembrie 2007, poliția ecuadoriană din portul Guayaquil a descoperit containerul în care se afla cantitatea de 364 de kg de cocaină. Identificarea acestuia a fost facilitată de faptul că membrii rețelei au încercat să corupă pe unul dintre membrii unității antidrog care urma să verifice containerul, însă acesta a denunțat tentativa de mituire superiorilor săi.

Poliția ecuadoriană a procedat la inspectarea containerului, unde au fost descoperite, disimulate în cadrul unui transport de macrou congelat, 300 de pachete care conțineau în total 364 kg de cocaină (d.u.p., expertiză substanță, d.u.p.). Au fost reținuți imediat (d.u.p.) numiții G.E.G.M. (polițist ecuadorian care încercat să ofere mită colegului său), R.P.R.D. (comisionar vamal care reprezenta SC P. SA) și R.M.C.F. (angajat al SC P. SA). În cadrul audierilor ce au urmat, numitul R.P.R.D., comisionar vamal, a arătat că la data de 29 noiembrie 2007, a fost angajat de către numitul F.V.C. să se ocupe de formalitățile necesare pentru realizarea unui export de macrou congelat în România al cărui volum trebuia confirmat pentru data de 05 decembrie 2007. Totodată, numitul R.P.R.D.

a declarat că l-a cunoscut pe F.V.C. în urmă cu circa 3 luni față de momentul descoperirii drogurilor, când s-a ocupat pentru acesta de exportarea unui alt container cu macrou congelat, mai exact la 30 septembrie 2007, cu vaporul RG, având aceeași destinație și același destinatar. Solicitându-i-se detalii, acesta a arătat că societatea din România care trebuia să primească macroul era SC O.F. SRL (traducere limba spaniolă, d.u.p., declarație originală, d.u.p.). Având în vedere că această audiere a survenit la 6 decembrie 2007 (așadar la o zi după descoperirea neplanificată a drogurilor), înainte ca autoritățile române să comunice celor ecuadoriene datele deținute cu privire la grupul de traficanți, instanța de fond a apreciat ca fiind exclusă orice influențare a numitul R.P.R.D.

de către autoritățile ecuadoriene în sensul de a da o declarație defavorabilă inculpaților din prezenta cauză. Declarația numitului R.P.R.D., coroborată cu convorbirile telefonice, din care rezultă cu claritate că trimiterea către România a unui container cu pește în care urma să fie disimulată cocaină era iminentă, au creat convingerea instanței că drogurile descoperite la data de 5 decembrie 2007 de către autoritățile ecuadoriene erau destinate inculpaților I.C. și N.C., aceștia urmând să le preia în aceeași modalitate ca în cazul primului transport (cu mențiunea că, în acest caz, actele de expediție fiind în regulă, cei doi inculpați aveau să reușească să intre în posesia containerului). De altfel, după captura realizată de autoritățile ecuadoriene, conversațiile telefonice interceptate au relevat faptul că inculpații erau direct implicați în acest transport.

Astfel, la data de 11 decembrie 2007, ora 18:16, inculpatul I.C. (care aflase despre captură de pe internet, fapt confirmat de propria declarație, dos.inst., dar și de faptul că știrea fusese publicată în ziarul ecuadorian U. încă din 8 decembrie 2007 îi spune inculpatului N.C. să nu mai trimită banii (necesari pentru mituirea funcționarilor responsabili pentru includerea SC P. SA pe lista firmelor autorizate) în America de Sud, precizându-i în același timp că trebuie să se întâlnească (d.u.p.). De asemenea, imediat după aceasta, la ora 18:18, inculpatul N.C. îl sună pe martorul M.M., spunându-i să nu mai trimită banii pe care îi dăduse (bani destinați mitei care trebuia plătită pentru autorizarea SC P. SA pentru exporturi în U.E., d.u.p.).

Sub aspectul apărărilor formulate de cei doi inculpați după reținerea lor la începutul anului 2011, tribunalul a reținut că inculpatul N.C., după ce inițial a negat comiterea faptelor, ulterior, la data de 2 mai 2011 (d.u.p.), a revenit asupra poziției inițiale, recunoscând săvârșirea infracțiunilor de care era acuzat și descriind în detaliu modul în care el și inculpatul I.C. au acționat. De asemenea, în faza de judecată, acesta a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., ceea ce a dus la disjungerea cauzei și formarea dosarului de față, privindu-l doar pe inculpatul I.C..

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.C., acesta a oferit de-a lungul procesului mai multe variante ale modului în care s-au petrecut faptele: - la data de 14 ianuarie 2011 (cu ocazia arestării preventive), în afara aspectelor privind întâlnirea de la Madrid din 12 mai 2007 și relațiile anterioare cu „B.” și B.Y., deja prezentate, inculpatul a arătat că discuțiile telefonice ulterioare au privit doar importul de mâncare la prețuri bune și actele necesare realizării importului (d.u.p.); - la data de 4 august 2011 (audiat în cursul judecății), inculpatul a afirmat în esență că nu a fost decât un intermediar între inculpatul N.C. și sud-americani, deoarece el cunoștea limba spaniolă, iar inculpatul N.C.

nu. A mai arătat inculpatul că nu și-a dat seama despre faptul că aceștia intenționau să realizeze un transport de droguri decât după o discuție cu „F.”, care i-a reproșat faptul că într-un e-mail trimis de firma importatoare se foloseau „cuvinte necenzurate”. Inculpatul a precizat că după acea discuție a dorit să înceteze orice colaborare cu N.C., însă, date fiind legăturilor de familie cu acesta (este căsătorit cu verișoara inc. N.C., de asemenea, acesta este nașul său de cununie și la acel moment urma să fie nașul unuia din copii săi) și insistențelor sale, a acceptat să intermedieze în continuare tranzacțiile, dar strict conform indicațiilor primite de la N.C.. Mai mult chiar, inculpatul a susținut că a încercat să blocheze cel de-al doilea transport, care urma să conțină droguri și din acest motiv a cerut sud-americanilor să obțină certificarea firmei pentru export în UE (știa că acest lucru va fi foarte dificil).

Acesta a precizat că a aflat de pe internet despre captura din 5 decembrie 2007 și i s-a confirmat acest aspect de către T. (B.Y.) într-o convorbire telefonică. Separat de aceste declarații, inculpatul I.C. a adresat, la data de 6 mai 2011, o cerere către D.I.I.C.O.T. (dosar instanță de fond), în care preciza că deține date despre persoane din America de Sud care „se ocupă cu traficarea unor cantități de ordinul sutelor de kilograme de cocaină”, drogurile fiind transportate pe cale maritimă în România și apoi în Europa de Vest și că va formula un denunț după ce se va gândi la „modul în care aceștia pot fi identificați și trași la răspundere penală”, însă ulterior nu și-a îndeplinit această promisiune.

Raportat la materialul probator prezentat anterior, instanța de fond a înlăturat aceste apărări, întrucât ansamblul convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpați nu trădează nici pe departe un raport de subordonare a inculpatului I.C. față de inculpatul N.C.. Aceștia se aflau în evidente relații de prietenie, se înțelegeau foarte bine, își relatau diverse probleme apărute în viața de zi cu zi, iar în privința afacerii cu droguri contribuiau amândoi cu opinii referitoare la modul în care ar trebui gestionată relația cu partenerii sud-americani.

Nici afirmația inculpatului referitoare la momentul în care și-ar fi dat seama de faptul că intermediază o afacere cu droguri nu este mai credibilă - arată judecătorul fondului - întrucât, discuția la care inculpatul a făcut referire, indicând-o ca momentul la care a înțeles că este implicat într-o tranzacție cu narcotice, a avut loc cândva în jurul datei de 7 august 2007, iar aspectele abordate în cuprinsul său au fost deja înfățișate de instanță cu ocazia expunerii principiilor generale după care membrii rețelei discutau despre tranzacțiile cu droguri (d.u.p.). Se poate constata însă, din convorbirile interceptate că, în preajma acelei date, nu a survenit nicio schimbare majoră în atitudinea inculpatului I.C., privind persoanele din America de Sud cu care discuta și nici în relațiile dintre el și inculpatul N.C..

De altfel, dacă inculpatul I.C. și-a dat seama de caracterul ilicit al tranzacțiilor abia la începutul lunii august 2007, apare lipsită de realism convorbirea dintre el și N.C. din data 1 iunie 2007. Nici susținerile inculpatului, în sensul că ar fi cerut ca societatea comercială din Ecuador să fie trecută pe lista celor acreditate pentru export în UE, tocmai pentru a îngreuna desfășurarea afacerilor cu narcotice nu este credibilă.

Practic, dacă SC P. SA ar fi reușit să obțină acreditarea respectivă, atunci cel de-al doilea transport nu ar mai fi fost blocat în vamă, iar cei doi inculpați ar fi intrat în posesia sa (evident, în ipoteza în care autoritățile ecuadoriene nu ar fi descoperit containerul la 5 decembrie 2007). De asemenea, această cerință (acreditarea societății ecuadoriene) nu a fost inventată de inculpat ci, după cum reiese din convorbirile telefonice interceptate, din relațiile furnizate de MK Line și de autoritățile vamale române, pentru ca primul container să poată fi ridicat din port era necesar atât ca certificatul fitosanitar să fie semnat de un medic autorizat de U.E. și, de asemenea, ca SC P. SA să fie și ea autorizată să exporte alimente în U.E.

Oricum, chiar și din declarațiile inculpatului, prin care acesta a încercat să își diminueze responsabilitatea, se poate trage concluzia că acesta era perfect conștient de faptul că este implicat în traficul internațional de droguri și, de asemenea, că acesta deține informații importante cu privire la alte persoane angrenate în același tip de activități. Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului I.C., de a adera la un grup infracțional organizat constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, coordonat de numitul V.M.P.S.

zis „V.”, cetățean columbian și apoi de a sprijin activitățile acestui grup în perioada mai-decembrie 2007, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. S-a apreciat că elementele constitutive ale infracțiunii sunt - în mod evident întrunite - grupul a fost format din cel puțin 5 persoane (cele identificate - inc. I.C., inc. N.C., M.S. „V.”, numitul B.Y., F.V.C.), era de asemenea structurat (conducător era M.S., ajutat de B.Y., iar pe palierul inferior se afla F.V.C.; inculpații I.C.

și N.C. se bucurau de autonomie operațională, dată fiind distanța dintre America de Sud și România dar, după cum reiese din convorbirile interceptate, îl respectau și îl tratau cu deferență pe numitul M.S.) și scopul constituirii era cel de a comite infracțiuni privind regimul drogurilor. De asemenea, fapta inculpatului I.C. - care, în perioada mai-decembrie 2007, a ajutat pe membrii sud-americani ai rețelei la trimiterea, transportul și distribuirea cocainei provenind din America de Sud pe piața europeană realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului I.C. - care în perioada mai-decembrie 2007 a luat măsuri în vederea introducerii pe teritoriul României a cantității de 364 kg cocaină, provenind din America de Sud (prin identificarea modalității de introducere a acesteia în țară, testarea rutei de transport, întocmirea actelor necesare pentru formalitățile vamale etc.) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc. Cele trei fapte au fost săvârșite atât în condițiile concursului real de infracțiuni, cât și în condițiile celui ideal, conform art. 33 lit. a) și b) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile oferite de dispozițiile art. 72 C. pen.

În acest sens, tribunalul a reținut gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite de inculpat - colaborarea acestuia cu una dintre cele mai temute organizații criminale din lume (cartelurile columbiene), cantitatea imensă de droguri de mare risc pe care acesta intenționa să o aducă pe teritoriul țării, modalitatea extrem de elaborată a săvârșirii infracțiunilor și numeroasele măsuri de precauție luate de inculpat. În același timp, tribunalul a reținut datele personale ale inculpatului, în sensul că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și dovedește o inteligență peste medie, aspect reflectat atât de modul de desfășurare a activității infracționale, cât și de faptul că acesta a absolvit Liceul de Aeronautică, stăpânește foarte bine două limbi străine (spaniolă și engleză) și are cunoștințe în numeroase domenii (comerț internațional, reparații auto, I.T.).

Astfel, s-a apreciat că inculpatul I.C. ar fi fost în măsură să își obțină cu ușurință mijloacele de existență în mod onest, fără a fi nevoie să se angajeze în activități ilicite (de altfel, inculpatul are un nivel de viață corespunzător fără a fi obținut vreun beneficiu material din infracțiunile săvârșite în prezenta cauză). În același timp însă, implicarea inculpatului în infracțiuni grave la o vârstă matură și implicit asumarea riscului de a fi privat de libertate o lungă perioadă de timp, în condițiile în care are doi copii minori, dovedesc un grad scăzut de responsabilitate a acestuia și înclinația sa către obținerea de beneficii materiale pe căi ilicite.

Raportat la ansamblul celor menționate, tribunalul a aplicat inculpatului pedepse între limitele medii și maxime prevăzute de lege, după cum urmează: 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc și 13 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Pe lângă fiecare din aceste pedepse, instanța a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În mod corespunzător, aceste drepturi i-au fost interzise inculpatului și pe perioada executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că o persoană implicată în traficul internațional de droguri nu este în măsură să ocupe o funcție electivă publică sau o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Referitor la starea de arest, instanța de fond a arătat că se impune menținerea acesteia, pentru aceleași motive ca și până la momentul analizat (gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite, implicarea sa într-un grup infracțional cu ramificații internaționale, perioada lungă de timp în care s-a întins activitatea infracțională), la care s-a adăugat existența unei hotărâri de condamnare.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 100 dolari SUA și 1.400 euro, precum și a oricăror alte bunuri ridicate de la acesta, dacă nu sunt folosite la instrumentarea altor cauze penale. În baza art. 169 C. proc. pen., instanța de fond a admis cererea martorului M.M. și a dispus restituirea a sumelor de 16.500 euro și 9.000 dolari SUA ridicate de la acesta în urma percheziției domiciliare efectuate la 13 ianuarie 2011 și predate la casieria D.I.I.C.O.T. (d.u.p.). În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, tribunalul a dispus prelevarea de la inculpatul I.C. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., apreciind că această măsură se impune în raport cu implicarea inculpatului în activități infracționale de amploarea și gravitatea celor descrise în prezenta hotărâre.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul său, parchetul a arătat că instanța de fond nu a respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen.. Pedeapsa prevăzută de lege trebuie să corespundă gradului de pericol social generic al infracțiunii, iar pedeapsa concretă trebuie să corespundă pericolului social concret al infracțiunii. Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță în condițiile existenței tragerii la răspundere penală pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social.

Ministerul Public a mai arătat că realizarea funcțiilor pedepsei penale, respectiv constrângerea, reeducarea și eliminarea temporară trebuie să se raporteze la schimbarea conduitei viitoare a condamnatului. Instanța trebuia să aibă în vedere multitudinea de elemente de fapt ce se impunea a fi reținute, de circumstanțe agravante, perseverența infracțională, perioada mare de timp în care inculpatul a desfășurat activitatea ilicită, precum și cantitatea și felul drogurilor - de mare risc - și anume 364 kg cocaină. Parchetul a mai menționat în apelul său că judecătorul fondului cauzei a manifestat incontestabil o reticență nejustificată, în stabilirea unor pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptelor sesizate.

Orientarea instanței spre aplicarea unor pedepse îndreptate spre minimul prevăzut de lege și fără aplicarea unui spor face ca hotărârea pronunțată să apară ca netemeinică și nelegală. Parchetul a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (1) lit. a) și art. 382 C. proc. pen., să fie admis apelul, iar după rejudecare, să se dispună majorarea pedepsei aplicată inculpatului I.C.. În ceea ce privește apelul inculpatului, precum și cererile formulate de acesta, Ministerul Public a solicitat respingerea, în totalitate, a acestora. Prin apelul său, inculpatul a criticat sentința pronunțată de Tribunalul București ca netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea apelului său, iar în ceea ce privește apelul parchetului, a solicitat respingerea acestuia.

Prin decizia penală nr. 297 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate d