ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2701/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2701/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului penal formulat, deliberând, constată:

Prin sentința

penală nr. 594 din 27 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost

condamnat inculpatul V.M.A. la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a)

C. pen.

S-a aplicat inculpatului

V.M.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, dispunându-se

ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate în condițiile prevăzute de

art. 57 C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

În temeiul dispozițiilor

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore și perioada

executată în arest preventiv începând cu data de 26 iunie 2011 și până la 21

iulie 2011.

În temeiul dispozițiilor

art. 346 raportat la art. 14 și art. 998 și 999 C. civ., s-a admis în parte acțiunea

civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile L.E.C. suma de 100.000

RON daune morale, precum și sumele de 300 RON și contravaloarea în RON a sumei de

1.000 euro cu titlu de daune materiale.

În temeiul dispozițiilor

art. 346 raportat la art. 14 și art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească

părții civile Spitalul Județean de Urgență Pitești suma de 1.267,80 RON cu titlu

de despăgubiri civile.

De asemenea, a

fost obligat inculpatul la 798 RON cheltuieli judiciare către stat din care 598

RON pentru faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 468/P

din 25 august 2011, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul V.M.A.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 comb.

cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

În esență, prin

actul de sesizare s-a reținut că inculpatul V.M.A., în noaptea de 24/25 iunie 2011,

după ce a premeditat într-un mod minuțios activitatea infracțională, a tăiat-o pe

partea vătămată L.E.C. cu un cuțit cu lama de 5-7 cm în zona maxilarului drept și

a gâtului, cu intenția de a-i suprima viața, producându-i leziuni traumatice vindecabile

în 30 de zile de îngrijiri medicale și un prejudiciu estetic.

A fost audiat

inculpatul, care a arătat că recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa

prin actul de sesizare a instanței, însă a subliniat că intenția sa nu a fost de

o omorî pe partea vătămată, ci doar de a o speria, sperând ca aceasta să se mute

din acel bloc în urma atacului său.

Tot în declarația

pe care a dat-o în fața instanței, inculpatul a arătat că poate să facă diferența

între a arăta un cuțit unei persoane pentru a o speria și a amenința o persoană

cu un cuțit, arătând că atunci când vrei doar să arăți cuțitul unei persoane pentru

a o speria, trebuie să-l ții la o distanță mai mare de corp.

Inculpatul a mai

arătat că regretă săvârșirea faptei și că este de acord să achite părții civile

daunele morale în cuantumul solicitat, iar în ceea ce privește daunele materiale,

a arătat că înțelege să le achite în măsura în care vor fi dovedite.

În ultimul cuvânt,

inculpatul a arătat că este de acord să achite părții vătămate și suma de 1.000

euro solicitată de aceasta cu titlu de daune materiale.

Partea vătămată

L.E.C. și-a menținut declarațiile pe care Ie-a dat pe parcursul urmăririi penale

și a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 RON daune morale și

50.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia îngrijirilor

medicale, diferența dintre indemnizația primită pentru concediu medical și salariu,

precum și cheltuielile ce se vor efectua pentru înlăturarea cicatricelor.

Martorii audiați

în fața instanței și-au menținut declarațiile pe care le-au dat în faza de urmărire

penală confirmând situația de fapt reținută prin rechizitoriu.

Din actele și

lucrările dosarului, respectiv: declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate,

declarațiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală și suplimentul la acest

raport de expertiză întocmit de S.M.L. Argeș, procesul-verbal de constatare criminalistică

și fotografii judiciare, procesul-verbal de cercetare la fața locului și fotografii

judiciare, procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de ridicare a

hainelor împrumutate de inculpat la data săvârșirii faptei, corpul delict ridicat

de la locul faptei (eșarfa folosită de inculpat), instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată

L.E.C. a fost prietenă cu inculpatul V.M.A. o perioadă de circa 8 luni de zile,

însă la finele lunii decembrie 2010, cei doi s-au despărțit, partea vătămată fiind

cea care a pus capăt relației dintre ei.

După ce relația

dintre cei doi s-a destrămat, inculpatul a urmărit-o permanent pe partea vătămată,

atât la locul de muncă, cât și în zona blocului în care aceștia locuiau, cu precizarea

că partea vătămată locuia cu chirie într-un apartament aflat pe aceeași scară cu

apartamentul în care locuia inculpatul.

Din declarația

martorei V.N. rezultă că inculpatul anterior datei săvârșirii faptei s-a dus în

lipsa acesteia în domiciliul său și i-a căutat prin lucruri, situație despre care

inculpatul a arătat că a făcut acel lucru întrucât aflase că partea vătămată își

amanetase o bijuterie și dorea să găsească chitanța doveditoare pentru a o da mamei

părții vătămate.

În declarațiile

pe care Ie-a dat în faza de urmărire penală, precum și în fața instanței, inculpatul

a arătat că întrucât făcuse foarte multe lucruri pentru partea vătămată, în sensul

că o ajutase în multe împrejurări, iar aceasta manifesta o atitudine distantă față

de el, a vrut să îi aplice o corecție în sensul de a o amenința și a o speria pe

aceasta. În acest sens, în noaptea de 24/25 iunie 2011, inculpatul, cunoscând programul

părții vătămate care venea noaptea târziu de la serviciu, a luat din domiciliul

mătușii sale, martora V.N., o eșarfă aparținând acesteia (de culoare albă cu buline

negre și marginea cu culoare roșu cu dungă neagră), pentru a-și acoperi fața, precum

și un cuțit tip briceag cu lama de 5-7 cm, pe care l-a ascuns în cutia tabloului

electric de pe scara blocului în care locuia, apoi a mers la căminul studențesc

unde erau cazați colegii săi, martorii C.I. și D.M. și unde, după ce a stat o perioadă

de timp de vorbă cu aceștia, în jurul orelor 22.00 Ie-a solicitat insistent să-i

împrumute niște haine, motivând această cerere prin aceea „că se întâlnește cu o

fată și vrea să se deghizeze pentru a nu fi recunoscut de soțul fetei respective”.

Cei doi martori

au fost de acord, astfel că martorul C.I. i-a împrumutat inculpatului o pereche

de pantaloni de trening de culoare neagră, iar martorul D.M. i-a împrumutat o geacă

de culoare neagră și o șapcă de culoare neagră, cu model desenat pe calotă, apoi

și-a scos hainele proprii pe care Ie-a lăsat în camera martorilor, a îmbrăcat hainele

împrumutate și a plecat spre blocul unde locuia partea vătămată.

În jurul orelor

01.00, partea vătămată s-a întors de la serviciu și după ce a coborât din mașină,

s-a îndreptat spre scara blocului în care locuia, iar când a ajuns la intrarea în

bloc a observat un bărbat, iar după constituția fizică și-a dat seama că este inculpatul,

deși acesta stătea cu spatele.

În momentul în

care partea vătămată a deschis ușa de la scara blocului, cu cartela interfonului

și a făcut un pas în interior, inculpatul s-a năpustit asupra ei, imobilizând-o

pe la spate cu mâna stângă, iar cu mâna dreaptă a tăiat-o cu cuțitul pe care-l avea

asupra sa în zona gâtului și a maxilarului drept, cu o mișcare continuă dinspre

carotidă spre urechea dreaptă pe o porțiune de 16 cm.

Partea vătămată,

în momentul în care inculpatul a luat mâna de pe fața sa, a început să țipe după

ajutor, moment în care inculpatul i-a acoperit din nou gura și a tras-o afară din

scara blocului, însă în momentul în care a eliberat-o, aceasta a început din nou

să țipe, moment în care inculpatul s-a speriat și a fugit.

Imediat ce inculpatul

a fugit de la locul agresiunii, partea vătămată a urcat scările până la etajul I

și a ajuns în apartamentul în care era găzduită, unde a fost văzută de martora N.D.

care a chemat de urgență ambulanța și poliția.

După ce a fugit

de la locul faptei, inculpatul a aruncat cuțitul și mănușile de sport pe care Ie-a

purtat în mâini în momentul comiterii faptei și pe care obișnuia să le folosească

la sala de forță, precum și eșarfa luată de la mătușa sa, după care a mers la martorii

C.I. și D.M. cărora Ie-a restituit hainele împrumutate, martorii observând că acesta

era agitat, nervos, îi tremurau mâinile și vocea, după care și-a îmbrăcat propriile

haine și s-a întors în domiciliul mătușii sale V.N.

Pentru a-și asigura

un alibi, imediat după comiterea faptei, inculpatul i-a cerut în mod direct martorului

C.I., cât și telefonic acestui martor, ca și martorului D.M. să spună, în situația

în care vor fi întrebați, că a stat toată noaptea împreună cu aceștia.

În dimineața zilei

de 25 iunie 2011, inculpatul a fost audiat de organele de poliție, nerecunoscând

săvârșirea infracțiunii, după care s-a deplasat în căminul studențesc pentru a se

informa ce au declarat martorii C.I. și D.M. la poliție, aceștia din urmă spunându-i

că au declarat adevărul.

În urma examinării

medico-legale a părții vătămate s-a stabilit că partea vătămată a prezentat leziuni

traumatice produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător ce pot data din 24/25

iunie 2011, pentru vindecarea cărora necesită circa 30 zile îngrijiri medicale,

rezultând și un prejudiciu estetic, apreciindu-se că leziunile nu i-au pus viața

în primejdie și constau în plagă profundă în regiunea mandibulară și retroauriculară

dreapta pe o lungime de circa 15 cm.

De precizat, a

apreciat instanța de fond, este faptul că atât cuțitul folosit de inculpat la comiterea

agresiunii, cât și mănușile purtate de acesta în momentul săvârșirii faptei, au

fost aruncate după comiterea faptei, nemaifiind găsite în locul indicat de către

inculpat.

În ceea ce privește

declarația dată de inculpat și în care acesta arată că intenția sa a fost doar de

a o speria pe partea vătămată și nu de a o răni, Tribunalul apreciat-o ca fiind

nesinceră, din următoarele considerente:

Așa cum rezultă

din raportul de expertiză medico-legală leziunile produse părții vătămate de către

inculpat constau într-o plagă profundă și nu superficială, așa cum s-ar fi impus

a fi rezultat în situația în care inculpatul ar fi intenționat doar să o sperie

pe partea vătămată, iar aceasta din cauza manevrelor efectuate pentru a scăpa din

strânsoarea inculpatului s-ar fi rănit singură.

De asemenea, având

în vedere lungimea plăgii și traiectoria acesteia, respectiv din zona mandibulei

drepte până la nivelul mentonului, Tribunalul a apreciat că aceasta nu putea fi

rezultatul unei mișcări bruște pe care partea vătămată ar fi putut-o avea în manevra

sa de a scăpa din mâinile inculpatului, ci a fost rezultatul unei acțiuni exclusive

a inculpatului.

În drept, a apreciat

instanța de fond, fapta inculpatului V.M.A. care în noaptea de 24/25 iunie 2011,

cu premeditare, a tăiat-o pe partea vătămată L.E. cu un cuțit cu lama de 5-7 cm

în zona maxilarului drept și a gâtului cu intenția de a-i suprima viața, producându-i

leziuni traumatice vindecabile în 30 de zile de îngrijiri medicale și un prejudiciu

estetic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea

de omor calificat cu premeditare, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C.

pen. și art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

Inculpatul, prin

apărător, a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor, cu motivarea că, în raportul de expertiză medico-legal nu se precizează faptul

că leziunile traumatice produse ar fi pus în primejdie viața victimei, situație

în raport de care, a reținut Tribunalul, fapta săvârșită de inculpat nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Tribunalul a subliniat

faptul că expresia „punerea în primejdie a vieții persoanei” prezintă două accepțiuni:

a) una juridică,

ce constă în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, prin punerea în

executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții acesteia și caracterizate

de intenția specifică de omor, care să demonstreze, prin natura lor și împrejurările

de săvârșire, că infractorul a avut intenția de a ucide, nu intenția generală de

vătămare a integrității corporale sau a sănătății victimei.

Tentativa la omor

constă în punerea în executare a hotărârii de a ucide o persoană, iar vătămarea

corporală gravă prin punerea în primejdie a vieții persoanei, constă în fapta prin

care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care a produs

drept consecință punerea în primejdie a vieții persoanei.

b) alta medico-legală,

constând în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, generat de natura

și gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea

să determine moartea, indiferent de modul de îndepărtare a lui.

Infracțiunea de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., în modalitatea punerii în primejdie

a vieții persoanei, nu poate avea în vedere decât accepțiunea medico-legală a expresiei,

iar tentativa la omor pe cea juridică.

De aceea, a constatat

Tribunalul, pentru reținerea infracțiunii de vătămare corporală gravă este absolut

necesar ca în actul medico-legal să se releve că leziunile cauzate de autor prin

fapta sa au pus în primejdie viața victimei.

Punerea în primejdie

a vieții persoanei în sens medical reprezintă astfel unicul criteriu de încadrare

a faptei de vătămare corporală gravă.

Întrucât infracțiunea

de tentativă la omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie

a vieții persoanei, aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieții nu

poate constitui în acest caz prin ea însăși un criteriu de încadrare a faptei în

tentativă la omor, ci, cel mult, un element de fapt, fiind necesar pentru a fi relevant,

să se coroboreze în mod obligatoriu și cu alte circumstanțe reale și personale cum

sunt de pildă, intenția, premeditarea, regiunea corporală lezată, instrumentul utilizat,

etc.

De aceea, a apreciat

Tribunalul, împrejurarea că în conținutul raportului de expertiză medico-legală

nu se precizează că leziunile i-au pus în pericol viața, nu poate fi folosită ca

argument pentru a se solicita achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la omor sau schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă.

Tribunalul a mai

subliniat faptul că infracțiunea de tentativă la omor se deosebește de infracțiunea

de vătămare corporală gravă și sub aspectul laturii subiective știut fiind că în

cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă rezultatul mai grav se produce din

culpă pe când forma de vinovăție în cazul infracțiunii de tentativă la omor este

cea a intenției.

Intenția de a

ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport de toate împrejurările cauzei,

așa cum am arătat și anterior, respectiv: instrumentul folosit, regiunea corpului

vizată, intensitatea loviturilor, raporturile dintre făptuitor și victimă, atitudinea

făptuitorului după comiterea faptei.

În cauza de față,

Tribunalul a apreciat, din probele administrate, că inculpatul a premeditat fapta

sa, pregătind-o în mod minuțios, a încercat să-și ascundă identitatea acoperindu-și

fața și îmbrăcându-se cu haine ale altor persoane, nu a adresat părții vătămate

niciun cuvânt pentru a nu fi recunoscut, a folosit un cuțit apt de a ucide și a

vizat o zonă vitală a corpului, zonă prin care circulă vase importante de sânge

(artera carotidă și vena jugulară), leziunea produsă a fost profundă, împrejurare

din care rezultă că și lovitura a fost intensă, raporturile dintre inculpat și partea

vătămată erau tensionate, inculpatul învinovățind-o pe partea vătămată pentru atitudinea

sa distantă, iar după comiterea faptei, a încercat să își creeze un alibi, a aruncat

cuțitul folosit, precum și eșarfa și mănușile și i-a rugat pe martorii C.I. și D.M.

să declare că au stat împreună în acea noapte.

Toate aceste circumstanțe

au îndreptățit instanța de fond să aprecieze că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție,

susținerea acestuia în sensul că a încercat doar să o sperie pe partea vătămată,

neavând o rațiune logică în raport de modalitatea de săvârșire a acesteia.

La individualizarea

pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev.

de art. 72 C. pen., respectiv gradul mare de pericol social concret al faptei, modalitatea

și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv pe timp de noapte, cu

premeditare, urmarea produsă, precum și urmarea ce s-ar fi putut produce, dar și

persoana inculpatului care deși a recunoscut situația de fapt reținută prin actul

de sesizare a negat faptul că a intenționat să o lovească sau să o ucidă pe partea

vătămată, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor,

este fără antecedente penale și totodată tânăr, săvârșind fapta pe fondul geloziei

și a suferinței produse de despărțirea sa de partea vătămată.

Față de aceste

circumstanțe, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de

art. 52 C. pen., se poate realiza prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii

de 9 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 combinat

cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul disp.

art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe

o perioadă de 5 ani, dispunându-se ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate

în condițiile prev. de art. 57 C. pen.

În temeiul disp.

art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

Așa cum am arătat

anterior, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON daune

morale și 50.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia

îngrijirilor medicale, diferența dintre indemnizația primită pentru concediu medical

și salariu, precum și cheltuielile ce se vor efectua pentru înlăturarea cicatricelor.

Inculpatul a fost

de acord să achite suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, precum și suma

de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea unei viitoare intervenții chirurgicale

prin care să se înlăture prejudiciul estetic produs părții civile, arătând că în

privința celorlalte despăgubiri materiale solicitate, înțelege să le achite în măsura

în care vor fi dovedite.

Din probele administrate

în cauză, Tribunalul a reținut că partea vătămată a dovedit cu martora N.D. doar

suma de 300 RON cu titlu de daune materiale, sumă pe care martora ar fi cheltuit-o

în perioada în care partea vătămată a stat în spital pentru cumpărarea de medicamente.

În consecință,

având în vedere cele arătate anterior, în temeiul disp. art. 346 raportat la

art. 14 și art. 998 și 999 C. civ. și ținând cont de faptul că inculpatul a achiesat

parțial la pretențiile părții civile, Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă

și a obligat pe inculpat să plătească părții civile L.E.C. suma de 100.000 RON daune

morale, precum și sumele de 300 RON și contravaloarea în RON a sumei de 1.000 euro

cu titlu de daune materiale.

Partea civilă

Spitalul Județean Argeș, prin adresa depusă în dosarul de urmărire penală, a arătat

că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.267,80 RON, sumă necesară

îngrijirilor medicale acordate pe perioada spitalizării.

În consecință,

în temeiul dispozițiilor art. 346 raportat la art. 14 și art. 999 C. civ., instanța

de fond l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Județean de

Urgență Pitești suma de 1.267,80 RON cu titlu de despăgubiri civile, având în vedere

faptul că între fapta săvârșită de inculpat și prejudiciul produs părții civile

există legătură de cauzalitate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul V.M.A., susținând prin apărătorul său că inculpatul

nu a avut intenția de a suprima viața victimei, încercând doar să o sperie pentru

a o determina să plece din acel bloc.

În continuare,

inculpatul arată că instrumentul folosit, respectiv un briceag cu lama de 5 cm,

nu era apt să producă moartea, iar leziunea s-a produs prin mișcarea de apărare

a victimei, care din instinct, a ridicat umerii, tăindu-se în briceagul pe care

acesta îl ținea în mână.

În opinia inculpatului

nu se poate trage concluzia intenției de a ucide și având în vedere faptul că fiind

student la Facultatea de Educație Fizică și Sport avea cunoștințe despre anatomia

corpului uman putând să-și direcționeze acțiunea spre o zonă vitală.

Curtea de Apel

Pitești a apreciat neîntemeiat apelul inculpatului respingându-l pe calea deciziei

penale nr. 23/A din 15 martie 2012.

În continuare

inculpatul a înțeles a promova și calea de atac ordinară a recursului, invocând

în esență aceleași împrejurări.

Inculpatul, prevalat

de cazul de casare de la pct. 17 de la art. 385

9

C. proc. pen. arată

că nu a avut intenția de a suprima viața victimei încercând doar să o sperie pentru

a o determina să plece din acel bloc.

Inculpatul arată

că instrumentul folosit, respectiv un briceag cu lama de 5 cm, nu era apt să producă

moartea, iar leziunea s-a produs prin mișcarea de apărare a victimei, care din instinct,

a ridicat umerii tăindu-se în briceagul pe care acesta îl ținea în mână.

În opinia inculpatului

nu se poate trage concluzia intenției de a ucide și având în vedere faptul că fiind

student la Facultatea de Educație Fizică și Sport avea cunoștințe despre anatomia

corpului uman putând să-și direcționeze acțiunea spre o zonă vitală.

În atare condiții,

se impune schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de vătămare corporală

gravă.

Prevalat de cazul

de casare de la pct. 14 se arată și că pedeapsa aplicată este excesivă. Acesta a

colaborat cu organele de cercetare, a achitat victimei daunele materiale, regretă

profund cele întâmplate.

Instanța de recurs

analizând calea de atac promovată, titularul acesteia, cazurile de casare invocate,

cu examinarea și a celor abordabile din oficiu, reține următoarele:

Infracțiunea de

omor se săvârșește sub aspect subiectiv cu intenția de a suprima viața unei persoane,

intenție care poate fi atât directă, cât și indirectă, adică în prima ipoteză făptuitorul

prevede rezultatul acțiunii sale, canalizându-și energia pentru a-l obține, iar

în cea de-a doua variantă, deși făptuitorul a prevăzute rezultatul acțiunii sale,

fără a-l urmări a acceptat totuși posibilitatea ca el să se producă.

În practica judiciară

intenția de a ucide se extrage din materialitatea actului care relevă poziția infractorului

față de rezultat.

În acest context

sunt avute în vedere toate împrejurările particulare fiecărui caz, cât și o serie

întreagă de elemente specifice respectiv aptitudinea instrumentului vulnerant de

a produce moartea, caracterul vital al zonei anatomice vizate, intensitatea loviturii,

raporturile dintre infractori și victimă anterior comiterii faptei, atitudinea infractorului

după comiterea faptei, dar și înainte de aceasta.

Se desprinde din

declarațiile martorilor C.I., D.M., V.N., N.D., M.V., N.I., coroborate cu declarația

părții vătămate L.E., cât și cu cea a inculpatului, că anterior comiterii faptei

inculpatul cu partea vătămată, se aflau în relații de prietenie, despărțindu-se

la un moment dat, când inculpatul a devenit gelos, reproșându-i părții vătămate

că a revenit la prietenul său de dinainte. Dominat de acest sentiment, inculpatul

o aștepta seara pe victimă, când aceasta termina serviciul, urmărind-o până la intrarea

în scara blocului, și trimițându-i mesaje să se mute în altă parte întrucât nu suportă

să o mai vadă.

Așa cum declară

inculpatul, în data de 23 iunie 2011, s-a hotărât să-i dea victimei „o lecție” și

luând această rezoluție, a doua zi, respectiv pe 24 iunie 2011, a împrumutat de

la studenții C.I. și D.M. o pereche de pantaloni negri și o geacă de fâș de culoare

neagră, pentru a nu fi recunoscut de partea vătămată și îmbrăcat astfel, în jurul

orelor 22.00 -23.00, s-a înarmat cu un cuțit cu lama de 5-7 cm, și-a legat la gură

și la nas o eșarfă și a așteptat victima la scara blocului unde locuia până în jurul

orelor 01.00.

În momentul când

aceasta a intrat pe ușă în casa scării, inculpatul a atacat-o din spate, prinzând-o

cu mâna stângă pentru a o imobiliza, iar în dreapta, cu cuțitul, cu o mișcare de

jos în sus, i-a provocat acesteia o leziune profundă pe marginea maxilarului inferior,

pe partea dreaptă, până în spatele urechii.

Din declarația

părții vătămate, cât și a martorei N.D., gazda sa, rezultă că, instinctiv, cu câteva

fracțiuni de secundă înainte de producerea leziunii, partea vătămată a ridicat din

umeri pentru a se apăra, deturnând astfel traseul loviturii inculpatului, câțiva

centimetri mai sus, pe marginea maxilarului drept.

Strigând imediat

după ajutor, partea vătămată l-a descurajat pe inculpat să lovească din nou, iar

mișcarea aceea instinctivă a ridicatului din umeri a fost salvatoare.

Imediat după comiterea

faptei inculpatul a încercat să-și construiască un alibi, cerându-i în mod direct

martorului C.I., ca și lui D.M., să susțină dacă vor fi întrebați că a rămas toată

noaptea în căminul studențesc.

Aceste circumstanțe

de fapt ce descriu și caracterizează, în același timp, rezoluția infracțională și

modul ei de punere în acțiune relevă fără nicio îndoială poziția inculpatului față

de infracțiunea comisă și intenția acestuia de a suprima viața victimei.

Prin urmare, apărările

inculpatului despre intenția de a o speria pe victimă, reluate și în recurs, sunt

de neluat în considerare deoarece toate datele ce descriu comportamentul acestuia,

așa cum s-a arătat încă de la luarea hotărârii infracționale, relevă fără îndoială

un alt tip de intenție, și anume aceea de a ucide.

Forma, dimensiunile,

traseul și profunzimea leziunii traumatice, sugerează o mișcare amplă, dinamică,

a obiectului tăietor, de jos în sus, care nu ar putea fi rezultatul unei reacții

de apărare, foarte scurtă, caracteristică mișcării umerilor de jos în sus, de genul

celei la care a apelat în acel moment partea vătămată.

Zona vizată de

inculpat era cea a gâtului, un segment traversat de două dintre cele mai mare vase

de sânge din organism, a căror secțiune ar fi determinat moartea, iar inculpatul

știa acest lucru deoarece în calitatea sa de student la Facultatea de Educație Fizică

și Sport avea cunoștințe temeinice, după cum a declarat inclusiv în recurs, despre

anatomia corpului uman.

În alt plan, individualizarea

pedepsei propusă de către instanța fondului, acceptată de către instanța de apel,

este o operațiune susceptibilă de anumite corective.

La individualizarea

pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev.

de art. 72 C. pen., respectiv gradul mare de pericol social concret al faptei, modalitatea

și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv pe timp de noapte, cu

premeditare, urmarea produsă, precum și urmarea ce s-ar fi putut produce, dar și

persoana inculpatului care deși a recunoscut situația de fapt reținută prin actul

de sesizare, a negat doar faptul că a intenționat să o ucidă pe partea vătămată,

este fără antecedente penale și, totodată, tânăr, săvârșind fapta pe fondul geloziei

și a suferinței produse de despărțirea sa de partea vătămată.

Or aceste din

urmă aspecte puteau să conducă instanța fondului la o orientare către minimul special

legal pentru infracțiunea ce constituie obiectul cauzei, într-un proces ce apărea

astfel ca fiind mai echilibrat, mai apropiat de raportul faptă, urmări și persoana

autorului.

Astfel, inculpatul

este infractor primar, o persoană tânără, la început de viață, iar fundalul atitudinii

reprobabile din partea sa l-a constituit gelozia, împrejurarea că anterior fusese

într-o relație apropiată cu partea vătămată (victima nefiind astfel o persoană aleasă

pur întâmplător), relație ce posibil nu s-a finalizat într-o formulă acceptată de

către acesta.

Față de aceste

detalii, Tribunalul a apreciat mai mult decât sever că scopul pedepsei, așa cum

este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza prin condamnarea inculpatului

la pedeapsa închisorii de 9 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., un cuantum de 7

ani și 6 luni apărând mult mai echilibrat în contextul dat.

Inclusiv în latură

civilă sunt de făcut unele completări, în sensul că inculpatul a manifestat rol

activ și a achitat anumite sume în folosul părții civile, aspect confirmat de către

aceasta, sens în care se va opera constatarea că s-a achitat suma de 1.200 euro.

Așa fiind, pe

coordonatele art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se vor face cuvenitele

corecturi, în sensul celor anterior descrise, calea de atac promovată de inculpat

fiind astfel de admis, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate,

acestea fiind emise în deplină legalitate și temeinicie.

Văzând și disp.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul V.M.A. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 15 martie 2012

a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și sentința penală nr. 594 din 27 decembrie 2011 a Tribunalului

Argeș și, rejudecând, în fond, reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175

lit. a) C. pen. de la 9 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare.

Constantă că inculpatul

a achitat părții civile L.E.C. suma de 1.200 euro.

Menține celelalte

dispoziții ale decizii penale și sentinței penale.

Onorariul parțial

în sumă de 50 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se plătește din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 7 septembrie 2012.