Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 660/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 660/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penala nr. 8/MF din 6 octombrie 2011, Tribunalul Argeș, printre altele, în temeiul art. 33, 34, 35 C. pen. a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului M.V. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen., și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. pen. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel, printre alții, inculpatul M.V., apel ce formează obiectul Dosarului nr. 1934/109/2011 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. La termenul din data de 23 februarie 2012, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Pitești, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului M.V.

în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Împotriva acestei încheieri, inculpatul M.V., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Pitești dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la dispoziția instanței de menținere a stării de arest a inculpatului M.V. în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., prin încheierea atacată cu prezentul recurs, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția Europeană a Drepturilor Omului trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției Europeane a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași art. „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, respectiv că în perioada ianuarie-august 2010 inculpatul a recrutat-o prin înșelăciune pe vicitma P.A.E., a vândut-o învinuitei R.D., care a transportat-o în Italia, unde a obligat-o să practice prostituția stradală, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pe care inculpata a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective. în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă. Înalta Curte, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat inculpatul M.V. împotriva încheierii din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1934/109/2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1934/109/2011. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțata în ședința publica, azi 8 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-07-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2501/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iulie 2008, Curtea de Apel Pitești, având pe rol apelul inculpatului R.V.A., împotriva sentinței penale nr. 9/ MF din 20 mai 2008 a Tribuna
ÎCCJ 2012-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3498/2012
întrucât prin declarația dată la data de 9 februarie 2012, acesta a înțeles să uzeze de procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., însușindu-și întreg materialul probator administrat în faza de urmărire penală și nesolici
ÎCCJ 2012-03-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 670/2012
abilitat de drept), criterii în raport de care s-a aplicat o pedeapsă situată în limitele reduse conform art. 320 1 C. proc. pen., cu executare în condiții privative de libertate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe l
ÎCCJ 2012-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 47/2012
prev.de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței. Va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata prevenției de la 13 mai 2010 la 16 ianuarie 2012. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltui
ÎCCJ 2011-03-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1246/2011
, în favoarea menținerii arestării preventive este condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de către prima instanță care a reținut atât vinovăția acestuia la săvârșirea infracțiunii imputate, pedeapsa redusă aplicată având în vedere
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă