ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 746/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 746/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursuri de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2013 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 6603/90/2011, între altele, a fost menținută starea de arest, a

inculpatului P.N.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 420 din data de

27 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul penal nr.

6603/90/2011, a fost condamnat inculpatul P.N., astfel: - la 2 ani închisoare,

pentru infracțiunea prev de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) cu

referire la art. 76 lit. b) C. pen.;

În baza art. 65 C.

pen. raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

- 3 ani închisoare,

pentru infracțiunea prev de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001,

raportat la art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. b) C. pen.;

În baza art. 65 C.

pen. raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) și 35 C. pen. au fost contopite pedepsele urmând a dispune ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condițiile

art. 57 C. pen., aplicându-se și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe

o durată de 6 ani.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive

cu începere de la data.de 10 august 2011 până la zi. A fost menținută starea de

arest preventiv a inculpatului. împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul

Vâlcea s-a declarat apel atât de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. -

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea cât și de inculpat.

Instanța de control

judiciar sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a

reținut că în perioada 2007 - 2011, inculpatul sprijinit de alte persoane, a

racolat, a transportat ori a transferat un număr de 31 de persoane în scopul

exploatării acestora prin muncă în Grecia, obținând din această activitate și

beneficii de ordin pecuniar prin încasarea unor comisioane.

Astfel de activități

au fost desfășurate de inculpatul P.N. zis N., sprijinit de învinuitul T.I.

zisă M. - în perioada în care cei doi au avut o relație de concubinaj -, aceștia

racolând persoane pe care le asigurau de existența unor locuri de muncă certe,

în condiții avantajoase și cu remunerație atractivă, însă, după transportul

acestora în Grecia - efectuat sau coordonat de inc. P.N. - fie nu li se asigura

locui de muncă promis, fie remunerarea era infimă în raport cu munca prestată,

o parte din contravaloarea muncii fiind reținută sub pretextul datorării unor

comisioane.

Pe lângă manoperele

de inducere în eroare cu privire la obținerea locului de muncă, inculpatul P.N.

își formase și o practică de deținere a controlului asupra victimelor, cărora

li se rețineau actele de identitate, care nu le erau restituite decât în

condițiile achitării unei sume de bani.

Totodată victimele

erau determinate să-și epuizeze resursele financiare prin achitarea constantă a

cheltuielilor de cazare și transport, cauzate de modalitatea în care erau

"dirijate" de către "locurile de muncă" din Grecia, în fapt

destinații fără finalitate în ce privește posibilitatea prestării unei munci,

urmărindu-se așadar încă de la început punerea lor într-o stare de dependență,

de aservire. Victimele erau trimise către locuri de muncă inexistente în

realitate, ocupate sau libere pentru foarte scurt timp, în scopul asigurării

fluxului forței de muncă la locații, dar și al asigurării obținerii unor

comisioane repetate, percepute la fiecare „găsire" a unui nou loc de

muncă. Mai mult, în cazul unora dintre victime, s-a practicat și instituirea

unor „comisioane" pentru „eforturile" de a fi găsit locurile respective

de muncă, precum și trecerea în regim de „datorie" către aceștia a sumelor

infime de bani pe care, eventual, le dădeau victimelor pentru hrană.

Pericolul pentru

ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate

rezultă din gravitatea faptelor reținute în sarcina lui și din modalitatea

concretă de săvârșire a acestora.

S-a apreciat că

măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a se încălca

prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea

definitivă a hotărârii, întrucât a fost luată pe baza unei presupuneri

rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, fără a face vreo referire la

vinovăția acestuia și nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unei

eventuale pedepse ce i-ar putea fi aplicată, măsura preventivă având, în acest

moment procesual, un caracter rezonabil.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul P.N. Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.N. nu

este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul

este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății

legalitatea și temeinicia arestării preventive iar conform art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune

menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului P.N. a

fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că începând cu anul

2006, în repetate rânduri, sprijinit și de numita T.I. a racolat persoane

dispuse să lucreze în Grecia prin promisiunea unor condiții avantajoase de

remunerare și cazare însă, ajunși la destinație, fie nu li se asigura loc de

muncă, fie condițiile de remunerare și cazare erau inacceptabile, iar

inculpatul le pretindea sume de bani sub pretextul achitării transportului și a

altor comisioane.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se

regăsesc în dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., că există motive

verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile arătate, că pentru

prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în

conformitate cu dispozițiile legale evocate.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a

infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest

aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși

pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția

publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii

chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții

corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În raport de

probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat

de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate

și revoltă în rândul societății, având în vedere frecvența și amploarea unor

astfel de fapte, din efectuarea unor acte de constrângere pentru cei care nu

acceptau condițiile, precum și din mijloacele întrebuințate la comiterea

faptelor, respectiv exploatarea situației materiale precare, reținerea actelor

și abandonarea efectivă în Grecia a unor persoane ce nu cunoșteau limba și nu

aveau sume de bani asupra lor.

În aceeași ordine de

idei, raportat la infracțiunea presupus săvârșită, măsura arestării preventive

este corespunzătoare și scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc.

pen.

Prin lăsarea în

libertate a inculpatului există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în

societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea

situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a

procesului penal.

Având în vedere

natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea

infracțională bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată, dar accentuată a

tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile

care justifică bănuiala că au fost comise de inculpat, modalitatea și

împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite acțiunile

ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleași temeiuri

justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.

Pericolul pentru

ordinea publică reiese în primul rând din gravitatea abstractă și concretă a

faptelor de a căror săvârșire este acuzat, element ce nu poate fi neglijat la

evaluarea acestei noțiuni de pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, cerința

legii rezultă și din modul și mijloacele întrebuințate, respectiv din aceea că

inculpatul profita de situația materială dificilă a persoanelor pe care le

racola promițându-le remunerare și condiții decente de cazare astfel că acestea

acceptau ușor ofertele sale.

Inculpatul exploata

și lipsa pregătiri și cunoștințelor acestor persoane, cărora le reținea actele

și le ducea la destinație fără ca acestea să aibă cunoștință de limba greacă

ori sume de bani asupra lor, ajungând în acest fel într-o stare evidentă de

dependență față de inculpat, ori de persoanele cărora le erau predate

victimele, apoi li se cereau sume de bani pentru transport ori comisioane,fiind

în acest fel obligate să muncească în orice condiții cel puțin până-și puteau achita

aceste pretinse datorii.

Pericolul pentru

ordinea publică rezultă și din frecvența și amploarea acestui fenomen,

respectiv exploatarea situației materiale precare și a lipsei de instruire a

numeroase persoane, în special din mediul rural care sunt apoi duse în state

precum Grecia ori Cipru și forțate să accepte munci grele fără respectarea unor

elementare condiții de protecție ori securitatea muncii, cu condiții de

remunerare și cazare de neacceptat în condiții normale, în fine, nevoia

privării de libertate a inculpatului rezultă și din perseverenta de care acesta

a dat dovadă în comiterea faptelor.

Astfel, deși în

cursul anului 2007 inculpatul a aflat despre intervenția autorități asupra

autorilor unor fapte similare, respectiv T.G. ori T.O., ori de arestarea unor

persoane din Grecia, nu a înțeles să înceteze activitatea infracțională, ci

dimpotrivă numai intervenția autorități l-a oprit din activitatea de recrutare

și transport de persoane către Grecia.

Înalta Curte

apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a

inculpatului, în raport de particularitățile concrete ale cauzei și

complexitatea acesteia.

Mai mult decât atât,

în cauză a fost pronunțată sentința susmenționată, prin care, având în vedere

probele de vinovăție administrate, s-a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 3 ani închisoare.

Ținând seama de

probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că

în ceea ce îl privește pe inculpatul P.N., subzistă temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv

pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

În consecință,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Față de

considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și

a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul P.N.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva încheierii din 14

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie în dosarul 6603/90/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publica, azi 28 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM