ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1734/2014

Asupra recursului față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 243 de la 10 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 3912/95/2013, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I., la câte o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reținute în sarcina sa și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reținute în sarcina sa.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. și, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu 4 martie 2013 la zi, iar potrivit art. 350 pct. 1 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 346 raportat la art. 348 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la câte 10.000 RON despăgubiri morale în favoarea părții vătămate C.E.A. și părții vătămate C.A.M.; s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. în condițiile art. 113 pct. 3 C. pen.; s-a aplicat aceluiași inculpat și măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, în sensul interdicției de a se afla pe raza localității V., sat V.D., pe această perioadă. A fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare statului (inclusiv cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale), din care suma de 900 RON reprezentând onorariu avocați oficiu în avans, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 174/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33-art. 34 C. pen., constând în fapt în următoarele: Inculpatul C.I., în vârstă de 20 de ani, a locuit până la data de 4 martie 2013, când a fost reținut de organele de poliție, în satul V.D. din comuna V., județul Gorj, într-o familie compusă din părinți, un frate și încă trei surori cu diferite vârste, toate mai mici decât acesta.

Urmare a sărăciei și a lipsei de interes a părinților, care mai tot timpul erau plecați de la locuința lor, fie în alte localități din județ sau țară (tatăl), fie în localitatea de domiciliu (mama), cei 5 copii au crescut în grija vecinilor sau a altor persoane cărora le creau milă, întrucât erau nemâncați și dezbrăcați. Mai mult, prezența părinților în perioade scurte alături de aceștia și surprinderea lor în diverse ipostaze cu tentă sexuală, l-au determinat pe inculpatul C.I. să procedeze în acest sens, prin violență, determinându-le pe surorile sale mai mici să întrețină raporturi sexuale.

Aspectele au persistat multă vreme în comunitatea locală, în urma cercetării judecătorești efectuate reținându-se că cele constatate în martie 2013 erau vechi, s-a încercat înlăturarea unor astfel de situații prin discuții avute cu părinții (în special mama), dar finalitatea nu a fost cea dorită, aceasta neimplicându-se în creșterea și educarea copiilor, ci mai mult într-o relație extraconjugală. S-a apreciat că vina totală în producerea și perseverarea în astfel de activități antisociale cu un puternic impact în rândul comunității locale și nu numai, cu traume care și-au pus amprenta asupra dezvoltării părților vătămate, aparține părinților, care nu au supravegheat minorii, dar în același timp inculpatul, având discernământul păstrat, urmează să fie tras la răspundere penală.

Urmare a gravelor carențe educaționale și mediului subcultural în care trăia, implicat emoțional și urmare a ipostazelor nefirești în care îi surprinsese pe părinții săi în cursul anului 2007, inculpatul C.I., folosind violența, a constrâns-o pe sora sa, partea vătămată C.E.A. la acea dată în vârstă de 12 ani, să întrețină raport sexual. Din declarațiile martorei D.A., vecină cu locuința părinților inculpatului, s-a reținut că l-a surprins pe acesta când, într-una din camere, dezbrăcat din brâu în jos, întreținea raport sexual cu sora sa, C.E.A., care se afla dezbrăcată și întinsă în pat, iar la întrebarea sa, aceasta a răspuns că a fost bătută și obligată să întrețină raport sexual normal. Deși a contactat-o pe mama minorei în zilele următoare, aceasta nu a crezut cele relatate, mai mult a încercat să nu mai păstreze o relație normală cu martora, considerând că aceasta își bate joc de copiii săi și tot ce i-a spus sunt numai insinuări.

Martora a menționat că, vinovată de cele întâmplate este mama lor, care părăsea locuința proprie și îi lăsa pe copii fără ajutor, că aceștia stăteau înfometați și în mizerie, de multe ori personal rupând în mai multe bucăți câte o pâine și dându-le să mănânce pentru că îi părea rău de ei. Activitatea infracțională a inculpatului a continuat și în perioada următoare, minora C.E.A. fiind constrânsă la raporturi sexuale în mod regulat, aspectele fiind confirmate prin declarațiile martorului C.G.O. (fratele acestora în vârstă de 15 ani), care i-a surprins însă nu a dezvăluit ceea ce observase altor persoane, urmare a amenințărilor și bătăilor la care a fost suspus de către inculpat. Urmare a traumelor la care a fost supusă și intervenției din ce în ce mai energice a unor persoane din comunitatea locală, care încercau să le explice părinților inculpatului comportamentul acestuia și faptele pe care le-a săvârșit, minora C.E.A.

a fost dusă în cursul anului 2012 la locuința unei bătrâne din alt sat, tocmai pentru a se evita pe viitor săvârșirea unor infracțiuni de acest gen. În cursul anului 2012, inculpatul, folosind aceleași metode, respectiv amenințări și violență, a întreținut raporturi sexuale cu sora sa mai mică, C.A.M., în vârstă de 9 ani, fiind surprins de martorul C.G.I. , care a relatat că, aflându-se pe o cărare din apropierea pârâului V.D., l-a surprins pe inculpat dezbrăcat, în timp ce întreținerea raporturi sexuale cu sora sa, C.A.M., iar în momentul în care a strigat la el, fiind întuneric, acesta a fugit și nu a reușit să-l prindă. Ulterior a însoțit-o pe minoră până la locuința părinților, chiar a discutat cu mama acesteia de ceea ce observase, dar nu s-a luat nici o măsură împotriva inculpatului.

Mai mult, martorul a relatat că a purtat discuții și cu D.A., acesta confirmând că și ea l-a surprins pe inculpat când întreținea raporturi sexuale cu sora sa C.E.A. Aspectele reținute au fost confirmate atât de martorii D.I. și C.I.I., cât și de reprezentanții autorității locale, respectiv V.M.F. (în calitate de primar) și I.I., în calitate de viceprimar al comunei V. Părțile vătămate au fost supuse unor constatări medico-legale în cadrul S.M.L. Gorj, din rapoartele de constatare medico-legală din 15 martie 2013 (C.E.A.) și din 15 martie 2013 (C.A.M.) rezultând că acestea, din punct de vedere genital, prezintă semnele unei deflorări vechi, complete, cicatrizate, a cărei dată nu se poate preciza.

Și inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice privind discernământul faptelor, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică reținându-se că acesta a prezentat o tulburare de personalitate antisocială, retard mintal ușor, cu predispoziție la acte sociale care afectează capacitatea persoanei de a stăpâni violența. S-a concluzionat că inculpatul nu poate aprecia în totalitate consecințele faptelor sale, datorită modului parental și carențelor educaționale, mediului subcultural în care trăiește, însă a săvârșit faptele cu discernământ. Tocmai pornind de la cele reținute în cursul cercetării judecătorești, analizând comportamentul inculpatului și având îndoială asupra stării psihice a acestuia, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă inculpatul avea discernământul păstrat la data săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din 2 iulie 2013 a concluzionat că inculpatul a prezentat, în perioada comiterii faptelor pentru care este judecat, ca și în prezent, tulburare de personalitate de tip mixt, cu manifestări antisociale, retard mintal ușor la granița cu intelectul liminar prin deficit instructiv-educativ sever. De asemenea, s-a menționat că inculpatul a avut păstrată capacitatea de apreciere critică asupra consecințelor social-negative ale faptelor pentru care este judecat și față de care discernământul a fost păstrat, recomandându-se, dată fiind afecțiunea psihică și potențialul antisocial, aplicarea măsurilor de siguranță prevăzute de art. 113 C. pen.

Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică a fost avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală „M.M.” București. Dovedită fiind vinovăția inculpatului C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (două fapte) și incest (două fapte), prevăzute de art. 197 alin. ( 1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33-art.

34 C. pen., instanța de fond a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea, cu privare de libertate, într-un cuantum moderat, de natură să asigure reeducarea, pedeapsa fiind apreciată pe de o parte pornind de la carențele educaționale, retardul mintal ușor la granița cu intelectul liminar, tulburarea de personalitate de tip mixt, iar, pe de altă parte, raportat la lipsa de supraveghere a părinților care, dacă exista, putea evita consecințele negative ce afectează și vor afecta atât persoana inculpatului cât și pe cea a părților vătămate. Cu privire la latura civilă a cauzei, chiar dacă părțile vătămate, prin apărătorii din oficiu, au menționat că nu se constituie părți civile în cauză, instanța de fond, față de dispozițiile art. 17, art. 18 C. proc.

pen. raportate la art. 346 și art. 348 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de câte 10.000 RON despăgubiri morale în favoarea părții vătămate C.E.A. și a părții vătămate C.A.M. Având în vedere simptomele pe care le prezintă inculpatul, simptome constatate și cu ocazia expertizelor medico-legale psihiatrice la care a fost supus, precum și recomandările Comisiei de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M.M.” București, instanța de fond a aplicat inculpatului și măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., respectiv obligarea la tratament medical în condițiile art. 113 alin. (3) C. proc. pen.

în același timp, având în vedere infracțiunile pe care le-a săvârșit și împrejurarea că, la liberarea condiționată, inculpatul ar putea săvârși din nou infracțiuni de acest gen, cu un grad ridicat de pericol social, la locuința părinților aflându-se încă două minore, cea mai mică în vârstă de 7 ani, și pentru a se evita situații similare, instanța de fond a aplicat inculpatului și măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., respectiv interzicerea de a se afla pe raza localității V., sat V.D. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale cu închisoarea. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul C.I.

În apelul Ministerului Public, s-a susținut în esență că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată, prea blândă raportat la gravitatea faptelor comise și nu i s-a aplicat inculpatului un spor de pedeapsă; încadrarea juridică este greșită, în condițiile în care instanța de fond a reținut agravanta prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.

și nu pe cea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b 1 ) C. pen., astfel cum a fost trimis în judecată; nu i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și lit. e) C. pen., deoarece, deși în prezent inculpatul nu se află în situația reglementată de aceste texte de lege, după executarea pedepsei, tânăr fiind, își poate întemeia o familie și nu s-au aplicat pedepse complementare pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina inculpatului; nu s-a dispus de către prima instanță, potrivit Legii nr. 76/2008, prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

S-a precizat oral că nu se susține motivul de apel referitor la internarea medicală provizorie a inculpatului, ca și măsură de siguranță, pe parcursul judecății, arătând în acest sens că inculpatul are discernământ scăzut, iar afecțiunile de care suferă pot fi tratate în penitenciar. S-a mai arătat ca motiv suplimentar de apel, invocat oral, că măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., aplicată de instanța de fond pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, este greșită în condițiile în care acesta este singurul domiciliu al inculpatului și această măsură nu este oportună.

Astfel, s-a motivat că, în speță, trebuia să se rețină concurs real și ideal a celor două infracțiuni de viol și incest săvârșite de inculpat, așa încât trebuiau aplicate dispozițiile art. 33 lit. a) și lit. b) C. pen., iar pedepsele aplicate inculpatului trebuiau just individualizate, ținându-se seama în totalitate de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și de cele prevăzute de art. 52 C. pen. Inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate de instanța de fond, în sensul reducerii cuantumului sub minimul prevăzut de lege, cu reținerea și aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a art. 80 C. pen., avându-se în vedere carențele sale educaționale și starea sa de boală, care nu i-a permis să realizeze faptele pe care le săvârșește, precum și faptul că a recunoscut infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin actul de sesizare a instanței.

În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea măsurii obligării inculpatului la tratament medical. Prin decizia nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 243 de la 10 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 3912/95/2013. A fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată în parte, pe latură penală, sentința, iar în rejudecare s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului C.I., la două pedepse de câte 15 ani închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la două pedepse de 5 ani închisoare. În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. lit. a), lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire, măsura de siguranță urmând a fi aplicată pe durata executării pedepsei principale prin rețeaua sanitară a A.N.P., iar ulterior printr-o unitate de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la eliberarea din penitenciar a acestuia, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale. În baza art. 88 C. pen., art. 350 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 4 martie 2013 la zi și menținută starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului, din care 200 RON reprezentând onorariu apărător oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, curtea a arătat, cu privire la apelul declarat de inculpat că, pentru a se recunoaște anumite împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare, este necesar să se constate că împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Aceasta, deoarece „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale ale inculpatului, iar „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor săvârșite, nu se regăsește în prezenta cauză; referitor la „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a menționat că aceasta nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

S-a arătat de instanța de prim control judiciar că inculpatul, deși a pretins că a recunoscut constant faptele, a negat în realitate săvârșirea infracțiunilor de viol calificat în formă continuată, susținând că surorile sale au acceptat întreținerea de raporturi sexuale. Or, față de vârsta părților vătămate în momentul debutului relațiilor incestuoase, curtea a apreciat că acestea nu aveau cum să aibă o reală manifestare de voință (partea vătămată C.E.A. avea 12 ani, iar partea vătămată C.A.M. avea 9 ani). Mai mult, martorii care de-a lungul timpului au surprins inculpatul întreținând raporturile sexuale au arătat că părțile vătămate plângeau și țipau în acel moment (D.A., D.I. și C.G.I.). Partea vătămată C.A.M.

și martorul C.G.O., fratele acestora în vârstă de 15 ani, relatând despre momentele în care inculpatul întreținea raporturi sexuale cu partea vătămată C.E.A. au confirmat că aceasta nu se supunea de bună-voie solicitărilor inculpatului și că o auzeau pe aceasta plângând și rugându-se în camera în care rămâneau doar inculpatul și partea vătămată. În consecință, criticile apelantului inculpat cu privire la individualizarea pedepsei au fost apreciate ca neîntemeiate. În ceea ce privește motivele de apel invocate de parchet, curtea a apreciat că sunt întemeiate. S-a arătat, în acest sens, că prima instanță a reținut în favoarea inculpatului gradul scăzut de discernământ, lipsa de instrucție școlară, precum și atitudinea de indiferență a părinților, care, deși încunoștințați, au preferat să se bazeze pe negațiile inculpatului la acuzațiile ce i se aduceau.

S-a apreciat ca fiind de netăgăduit că atitudinea mamei inculpatului, căreia mai multe persoane (inclusiv partea vătămată C.A.M.) îi atrăseseră atenția că acesta are un comportament necorespunzător față de surorile sale este extrem de reprobabilă, însă inculpatul, deși avea carențele educaționale menționate în rapoartele de expertiză medico-legală, și-a păstrat capacitatea psihică de apreciere a acțiunilor sale, acest lucru reieșind inclusiv din modul în care a reacționat atunci când a fost surprins. Astfel, martorii D.A. și C.G.I., care l-au observat pe inculpat întreținând sau încercând să întrețină prin constrângere raporturi sexuale cu părțile vătămate C.E.A. și C.A.M., au precizat că acesta a fugit, la interpelarea lor.

De asemenea, părțile vătămate și martorul C.G.O., fratele lor, au declarat că inculpatul îi bătea și amenința pentru a nu relata aspectele de care luaseră la cunoștință. Pe de altă parte, s-a apreciat că modul de apărare ales de inculpat în cursul procesului penal demonstrează că acesta nu a înțeles gravitatea faptelor comise, încercând să-și diminueze răspunderea, primele acte de viol și incest asupra părții vătămate C.A.M. fiind comise de inculpat după plecarea din locuință a părții vătămate C.E.A. Toate aceste aspecte au fost luate în considerare de către instanța de apel la reindividualizarea pedepselor principale și complementare aplicabile inculpatului. Curtea de apel a apreciat ca întemeiată și critica parchetului privind luarea față de inculpat a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla în localitatea de domiciliu după executarea pedepsei principale.

S-a arătat, astfel, că în prezent, toate surorile inculpatului au părăsit locuința părintească, fie încercând să-și câștige existența (C.E.A.), fie prin instituirea plasamentului la asistenți maternali profesioniști (partea vătămată C.A.M. și minora C.A.), așa încât nu există riscul să fie supuse unor noi traume fizice ori psihice prin prezența inculpatului în locuință. Ca urmare s-a apreciat că luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen. pune inculpatul într-o situație dificilă într-un moment în care este foarte vulnerabil, respectiv la eliberarea sa din penitenciar, astfel că a înlăturat aplicarea acestei măsuri.

Din oficiu, instanța de apel a constatat că față de inculpat s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 113 C. pen., față de recomandările expertizelor medicalo-legale efectuate, însă, în mod neîntemeiat s-a fixat durata acesteia pe perioada executării pedepsei principale, măsura fiind luată cu scopul însănătoșirii sau ameliorării stării de sănătate a inculpatului. Or, este posibil ca durata de timp în care se poate realiza acest scop să coincidă cu perioada executării pedepsei principale ori să o depășească, caz în care măsura de siguranță va fi aplicată printr-o unitate de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise de inculpat, dată, printre altele, și de caracterul repetat, instanța de apel a apreciat că se impune prelevarea de probe biologice de la inculpat, la eliberarea din penitenciar a acestuia, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.I., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, solicitând redozarea pedepsei aplicate și coborârea acesteia sub minimul prevăzut de lege, prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Examinând decizia penală atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din perspectiva dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 -art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. (1968). Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu. În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 20 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Totodată se constată că recurentul inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, a motivat recursul doar oral, la ultimul termen de judecată, când au avut loc dezbaterile, încălcând astfel dispozițiile de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., asa încât, Înalta Curte nu va putea lua în discuție motivele întemeiate pe cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385 9 C. proc. pen., întrucât acesta nu face parte din categoria celor care pot fi examinate din oficiu. Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, deși recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385 pct. 17 C. proc. pen., susținerile sale în sensul redozării pedepsei aplicate se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a modificat acest text de lege prin restrângerea controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de către inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate de curtea de apel, considerate prea mari în raport cu împrejurările comiterii faptelor și circumstanțele sale personale, situație ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuție conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce țin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancțiunilor penale stabilite și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de ultim control judiciar. Înalta Curte constată, însă, că recursul inculpatului C.I. este fondat din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. Astfel, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen.

sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul C.I.

Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond și apel pentru comiterea în formă continuată și în concurs a două infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. (1969), sancționate cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, și a două infracțiuni de incest prevăzute de art. 203 C. pen. (1969), sancționate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, victimele infracțiunilor fiind surorile făptuitorului (minore la data comiterii faptelor). În noua codificare, însă, în ce privește infracțiunea de incest prevăzută de art. 377 C. pen., a intervenit o modificare esențială față de incriminarea anterioară, fiind introdusă condiția ca raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori să fie consimțit, adică să existe acordul de voință liber exprimat al ambilor parteneri.

Această nouă condiție face ca existența infracțiunii de incest să fie exclusă atunci când raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori a avut loc prin constrângere, ipoteză ce se regăsește și în prezenta cauză, într-o atare situație urmând a se reține doar infracțiunea de viol în forma agravată prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen. Ca urmare, raportat la situația de fapt deja reținută și care nu mai poate fi modificată în recurs, faptele comise de recurent trebuie încadrate ca și infracțiuni de viol în varianta prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) și lit. c) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, C. pen.

în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condițiilor de incriminare, cât și al pedepsei prevăzută pentru infracțiunile săvârșite. În acest context, în care se impune încadrarea faptelor de care este acuzat inculpatul în două infracțiuni prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) și lit. c) C. pen. și adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator, se constată că, deși tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu, prin aplicarea, în ansamblul dispozițiilor sale, a noului C. pen. se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai redusă decât cea stabilită în temeiul C. pen.

anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situații mai blânde pentru inculpat. Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Gorj și rejudecând, va face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen.

anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și două infracțiuni prevăzute de art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. anterior în două infracțiuni prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen. În baza art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul C.I. la două pedepse de câte 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) și lit. f) C. pen., conform art. 68 C. pen. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și va aplica acestuia pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul C.I. urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) și lit. f) C. pen. În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) și lit. f) C. pen. pe perioada executării pedepsei. De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg în considerente, Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen. (1968), va deduce prevenția inculpatului de la 4 martie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpat, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Gorj și rejudecând: Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și două infracțiuni prevăzute de art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. anterior în două infracțiuni prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen. În baza art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul C.I. la două pedepse de câte 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) și lit. f) C. pen., conform art. 68 C. pen. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul C.I.

urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) și lit. f) C. pen. În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) și lit. f) C. pen. pe perioada executării pedepsei. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 4 martie 2013 la 22 mai 2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2014.