ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1956/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 142/22 august 2013 a Tribunalului Călărași, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 C. proc. Pen.. și cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre inculpații M.M. și L.A.I., la câte 2 ani închisoare fiecare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., fiecare. În baza art. 296 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. și cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre cei doi inculpați la câte 1 an închisoare. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 320 C. proc.

pen. cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre cei doi inculpați la câte 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pentru fiecare. În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. fiecare inculpat va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis fiecărui inculpat, pe durata executării pedepsei pronunțată prin prezenta, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 81-82 C. pen. și 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, principale și accesorii, pe o durată de 4 ani, perioadă ce constituie termen de încercare pentru fiecare dintre inculpații M.M.

și L.A.I. S-a atras atenția fiecăruia dintre cei doi inculpați asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțată împotriva acestora prin prezenta. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunțate împotriva fiecărui inculpat prevenția acestora de la 14 februarie 2013 la 15 martie 2013 pentru inculpatul M.M. și de la 14 februarie 2013 la 19 martie 2013 pentru inculpatul L.A.I. Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata diferenței de prejudiciu rămase neachitate în sumă de 13.238 lei către partea civilă A.N.A.F. București. În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea celor 3.900 pachete țigări marca V. în folosul statului aflate la Camera de Corpuri delicte a I.P.J.

Călărași A fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra cotei de 9/30 din imobilele intabulate în CFE nr. 30789 UAT Gura Humorului aparținând inculpatului M.M. S-a dispus restituirea către numitul Adam Constantin, a autoturismului marca C. cu seria sașiu W aflat la sediul IPJ Călărași.” Pentru a hotăra astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din data de 07 martie 2013 au fost trimiși în judecată inculpații M.M. și L.A.I. ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev. și ped.

de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și deținerea și transportul bunurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că provin din contrabandă, faptă prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, modificată, cu aplicarea pentru toate cele trei infracțiuni, a disp. art. 33 lit. a) C. pen. În sarcina celor doi inculpați, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 13 februarie 2013 au transportat și deținut cantitatea de 3.900 pachete țigări, marca V. ascunse în locașuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste limita prevăzută de lege, cu scopul de a le comercializa, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă.

S-a mai arătat în rechizitoriu că inculpații au fost reținuți la data de 13 februarie 2013 pentru 24 de ore, iar la 14 februarie 2013 ambii inculpați au fost arestați preventiv, dar aceștia au fost puși în liberate de CAB la 15 martie 3013 M.M. și la 19 martie 2013 L.A.I. În fața instanței de judecată inculpații au precizat că înțeleg să beneficieze de disp. art. 320 1 C. proc. pen., privind recunoașterea vinovăției declarațiile acestora fiind consemnate la dosar filele 68-69. Ambii inculpați au fost de acord cu acoperirea prejudiciului precizat de partea civilă A.N.A.F. București cuantificat la suma de 36.838 lei învederând că până la momentul judecării pe fond a cauzei au achitat suma de 23.600 lei sens în care au depus la dosar chitanțele fiscale de plată.

Apreciind asupra cauzei de față în raport de actele și lucrările dosarului și de poziția de recunoaștere totală a faptelor, dar și a prejudiciului instanța de fond a reținut următoarele: La data de 13 februarie 2013, polițiști judiciari din cadrul I.P.J. Călărași - Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrători din cadrul I.P.J. Călărași - Serviciul Rutier au oprit în trafic și au identificat pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, pe inculpații M.M. și L.A.I. care se aflau în calitate de conducător auto, respectiv pasager în autoturismul marca C., înmatriculat în Bulgaria, sub numărul x, având indicii că aceștia transportau țigări de contrabandă de proveniență Republica Ucraina cu scopul comercializării pe raza localității Dragalina, județul Călărași.

După o verificare amănunțită a autoturismului s-a constatat că acesta prezenta modificări ale caroseriei respectiv o podea dublă unde au fost găsite un număr de 3.900 pachete țigări marca V. având aplicate marcaje fiscale emise din Ucraina. În torpedoul autovehiculului s-a găsit cartea de identitate în original, un contract de comodat și o împuternicire redactată în limba bulgară. Din procesul verbal din data de 13 februarie 2013, încheiat de către Garda Financiară Călărași a rezultat un prejudiciul adus bugetului de stat în sumă de 36.838 lei din care 27.933 lei accize și 8.905 lei T.V.A. Instanța de fond a constatat existența faptelor comise de cei doi inculpați și a apreciat ca fiind corectă încadrarea juridică a acestora.

De asemenea a constatat existența prejudiciului în sumă de 36.838 lei din care inculpații au achitat suma de 23.000 lei. Așa fiind, în baza textelor legale mai sus enunțate s-a dispus condamnarea inculpaților. La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, pe de o parte, circumstanțele reale în care s-au comis faptele, dar și circumstanțele personale ale inculpaților date de lipsa antecedentelor penale, poziția de recunoaștere a faptelor, vârsta acestora și faptul că cei doi inculpați au acoperit în mare parte prejudiciul creat. Pentru diferența de prejudiciu rămasă neacoperită instanța de fond a menținut sechestrul instituit pe bunurile inculpatului M.M. Ca modalitate de executare în baza considerentelor de ordin personal ale inculpaților s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și prin aplicarea art. 81-82 C. pen.

având în vedere că ambii inculpați au fost arestați preventiv o perioadă de aproximativ două luni timp în care au putut reflecta asupra gravității faptelor. Prin urmare, Tribunalul a pronunțat soluția menționată anterior. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, apelanții-inculpați M.M. și L.A.I., ambii criticând sentința apelată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, în sensul că nu s-a dat destulă eficiență disp. art. 320 1 C. proc. pen. și nu au fost reținute în favoarea lor, disp. art. 74-76 C. pen. Prin decizia penală nr. 318 din 17 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanții-inculpați M.M.

și L.A.I., împotriva sentinței penale nr. 142 din 22 august 2013 a Tribunalului Călărași, a desființat, în parte, sentința apelată și în rejudecare, a descontopit pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare aplicate fiecărui inculpat de către prima instanță, în cele trei pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen.; - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, din cele trei infracțiuni precizate anterior, în infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. A redus pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, la 1 an și 4 luni închisoare, a cărei modalitate de executare stabilită de prima instanță a fost menținută, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b C. pen., pe o perioadă de 2 ani, aplicate fiecărui inculpat prin sentința apelată, pentru săvârșirea acestei infracțiuni. S-a constatat că apelantul-inculpat L.A.I. a achitat în faza procesuală a apelului suma de 1.000 lei, reprezentând o parte din despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat în solidar cu apelantul-inculpat M.M., către intimata-parte civilă A.N.A.F. București, prin sentința atacată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat că se impune a fi analizată în primul rând prin prisma încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată și în al doilea rând prin prisma celor invocate de apelanții-inculpați.

S-a precizat că prevalarea inculpaților de disp. art. 320 C. proc. pen., nu impietează cu nimic asupra analizării încadrării juridice a faptelor ce li se impută, întrucât, alin. (1) al articolului arătat, trebuie interpretat, în sensul recunoașterii situației de fapt din actul de sesizare, nu și a încadrării juridice, în condițiile în care al. 6 al aceluiași articol permite aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen. și în cadrul procedurii simplificate reglementată de acest text de lege.

În consecință, observând că prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că: „Fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.”, obligatorie, potrivit art. 414 5 alin. (4) C. proc. pen., Curtea a apreciat că se impune, aplicarea în cauză a disp. art. 334 C. proc. pen.

Astfel, în sarcina inculpaților s-a reținut că la data de 13 februarie 2013 au transportat și deținut cantitatea de 3.900 pachete țigări, marca „V.” ascunse în locașuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste limita prevăzută de lege, cu scopul de a le comercializa, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă. Art. 270 alin. (3) C. vam. (Legea nr. 86/2006 publicată în M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare) incriminează colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, asimilând faptele enumerate cu infracțiunea de contrabandă și prevăzând o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Așadar, în speță, față de cele dispuse prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 17 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) C. vam., faptul că cei doi inculpați au fost depistați în trafic de organele de control, transportând și deținând cantitatea de 3.900 pachete țigări, marca V., ascunse în locașuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste limita prevăzută de lege, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, fără însă a se reține și comercializarea acestor produse, acțiune, care, chiar dacă a reprezentat scopul celor doi inculpați nu a fost săvârșită de aceștia, fiind stopată, tocmai datorită depistării acestora de organele de control, Curtea a apreciat că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Mai trebuie arătat că, raportat la situația de fapt cu care a fost sesizată prima instanță, însușită de inculpați, și având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, respectiv modalitățile alternative ale elementului material al acestei infracțiuni, (deținere sau comercializare), dar și cele precizate anterior, cu referire la faptul că inculpații nu au ajuns să comercializeze respectivele produse, Curtea a apreciat că nu se află în prezența unui concurs, ideal sau real, între cele două infracțiuni prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și prev. de art. 270 alin. (3) C. vam., întrucât, în primul rând decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, exclude un asemenea concurs, iar în al doilea rând, întrucât nu s-a reținut și acțiunea de comercializare în sarcina inculpaților.

Pentru aceste considerente, Curtea a dat eficiență disp. art. 334 C. proc. pen., și a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații au fost condamnați de prima instanță, din trei infracțiuni, într-o singură infracțiune, aspect favorabil acestora, fiind astfel înlăturată o cauză facultativă de agravare a pedepsei, și anume concursul de infracțiuni, nefiind astfel încălcat principiul neagravării situației în propriul apel, prev. de art. 372 alin. (1) C. proc. pen. Referitor la cele susținute în apelurile declarate de apelanții-inculpați, Curtea a constatat că motivul de apel, vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților este fondat, fiind analizat numai prin raportare la infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sancționată cu închisoarea, de la 2 ani, la 7 ani, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În speță au fost reținute în favoarea inculpaților, disp. art. 320 1 C. proc. pen., motiv pentru care limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind de la 1 an și 4 luni închisoare, la 4 ani și 8 luni închisoare, limite, în raport de care prima instanță a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare fiecărui inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Astfel, deși judecătorul fondului a reținut întocmai toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., nu le-a dat eficiența legală corectă, în sensul că pedeapsa aplicată, de câte 2 ani închisoare pentru fiecare inculpat, nu este de natură să determine atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen., având în vedere că nu există nici o cauză de agravare facultativă a pedepselor, respectiv recidiva sau concursul de infracțiuni. Pe de altă parte, Curtea, în acord cu judecătorului fondului, a apreciat că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, ceea ce nu înseamnă că în procesul de individualizare, circumstanțele personale ale inculpaților au fost total eludate, însă acestor circumstanțe instanța de control judiciar le-a dat o altă valență juridică decât cea dorită de către inculpați.

La conturarea acestei concluzii au fost avute în vedere atât infracțiunea săvârșită, transportarea și deținerea unei cantități de 3.900 pachete țigări, marca „V.”, ascunse în locașuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste limita prevăzută de lege, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cât și urmările produse, concretizate în prejudiciul cauzat. În opinia instanței de apel, poziția de recunoaștere a faptei, valorificată de inculpați prin prisma dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., nu justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

și nici reducerea pedepsei, astfel cum s-a solicitat. Chiar dacă inculpații au recunoscut faptele și și-au exprimat regretul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, stabilită ca oportună de către Curte, reflectă o individualizare conformă dispozițiilor art. 72 C. pen. Instanța de apel a considerat că în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanță atenuată judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică, dispozițiile legale anterior menționate putând coexista numai atunci când reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer, în același sens fiind și deciziile nr. 754 din 15 martie 2012 și nr. 2761 din 11 septembrie 2012 ale Î.C.C.J., secția penală.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că nici în fața organelor de urmărire penală și nici în fața instanțelor de judecată nu au fost administrate probe din care să rezulte date sau împrejurări de natură a justifica reținerea acestor dispoziții legale, în condițiile în care aceasta este starea de normalitate ce trebuie să caracterizeze orice cetățean și nu un prilej de recunoaștere a vreunui merit deosebit, care să determine incidența disp. art. 74 lit. a) C. pen. Referitor la circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen., instanța a opinat că atâta timp cât inculpații nu au acoperit integral prejudiciul cauzat, aceste dispoziții legale nu pot fi reținute.

Referitor la reținerea disp. art. 74 alin. (2) C. pen., instanța a apreciat că eventualele elemente de individualizare încadrabile în acest text de lege au fost valorificate cu prilejul aplicării disp. art. 72 C. pen., motiv pentru care nici acest text de lege nu este incident în speță. Ca atare, având în vedere natura și gravitatea faptei, circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită, urmările acesteia, dar și datele care caracterizează persoana fiecărui inculpat, Curtea a aplicat acestora o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, urmarea admiterii apelurilor, apreciind că o asemenea pedeapsă este proporțională cu gravitatea faptei și totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa complementară, Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.M. solicitând redozarea pedepsei. Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. In consecință, instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc.

pen. anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul inculpat a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Instanța reține că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/ sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Recurentul inculpat invocând dispozițiile cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. a apreciat că instanța de apel a făcut o aplicarea greșită a legii întrucât pedeapsa aplicată este prea severă având în vedere împrejurarea că a recunoscut în integralitate comiterea faptei, a fost judecat în procedura simplificată și nu este cunoscut cu antecedente penale. In opinia inculpatului instanța ar fi trebuit să rețină circumstanțe atenuante în favoarea sa. Critica ar fi putut fi examinată de către instanța de recurs în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță. Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Din perspectiva cazului prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, atât cu respectarea sancțiunii prevăzute de norma de incriminare. În ce privește critica privind nereținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, instanța de recurs constată că este nefondată. In acord cu instanța de apel, instanța de recurs constată că nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante având în vedere că atitudinea sinceră a fost valorificată prin reținerea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., beneficiind astfel de aplicarea unei pedepse reduse, prejudiciul nu a fost achitat integral iar lipsa de antecedente penale este starea de normalitate ce trebuie să caracterizeze orice cetățean.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 318 din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, și va oblige recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 318 din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 06 iunie 2014.