ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1956/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1956/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

142/22 august 2013 a Tribunalului Călărași, în baza art. 9 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 C. proc. Pen.. și cu referire la

Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre inculpații M.M. și L.A.I., la

câte 2 ani închisoare fiecare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., fiecare.

În baza

art. 296

1

lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320 C.

proc. pen. și cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre

cei doi inculpați la câte 1 an închisoare.

În baza

art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen.

cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre cei doi

inculpați la câte 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pentru fiecare.

În baza

art. 33-34 lit. b) C. pen. fiecare inculpat va executa pedeapsa cea mai grea,

respectiv 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza

art. 71 C. pen. s-a interzis fiecărui inculpat, pe durata executării pedepsei

pronunțată prin prezenta, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

II și b) C. pen.

În baza

art. 81-82 C. pen. și 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepselor, principale și accesorii, pe o durată de 4 ani,

perioadă ce constituie termen de încercare pentru fiecare dintre inculpații

M.M. și L.A.I.

S-a

atras atenția fiecăruia dintre cei doi inculpați asupra dispozițiilor art. 83

C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei pronunțată împotriva acestora prin prezenta.

În baza

art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunțate împotriva fiecărui

inculpat prevenția acestora de la 14 februarie 2013 la 15 martie  2013 pentru

inculpatul M.M. și de la 14 februarie 2013 la 19 martie 2013 pentru inculpatul

L.A.I.

Au fost

obligați inculpații, în solidar, la plata diferenței de prejudiciu rămase

neachitate în sumă de 13.238 lei către partea civilă A.N.A.F. București.

În baza

art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea celor 3.900 pachete țigări

marca V. în folosul statului aflate la Camera de Corpuri delicte a I.P.J.

Călărași

A fost

menținut sechestrul asigurător instituit asupra cotei de 9/30 din imobilele

intabulate în CFE nr. 30789 UAT Gura Humorului aparținând inculpatului M.M.

S-a

dispus restituirea către numitul Adam Constantin, a autoturismului marca C. cu

seria sașiu W aflat la sediul IPJ Călărași.”

Pentru a

hotăra astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din data de 07 martie 2013 au fost

trimiși în judecată inculpații M.M. și L.A.I. ambii pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, deținere în afara antrepozitului

fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse

marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false

peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev. și ped. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și deținerea și

transportul bunurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că

provin din contrabandă, faptă prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr.

86/2006 privind Codul Vamal, modificată, cu aplicarea pentru toate cele trei

infracțiuni, a disp. art. 33 lit. a) C. pen.

În

sarcina celor doi inculpați, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că

la data de 13 februarie 2013 au transportat și deținut cantitatea de 3.900

pachete țigări, marca V. ascunse în locașuri special amenajate, produse cu

regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste limita

prevăzută de lege, cu scopul de a le comercializa, cunoscând faptul că acestea

provin din contrabandă.

S-a mai

arătat în rechizitoriu că inculpații au fost reținuți la data de 13 februarie

2013 pentru 24 de ore, iar la 14 februarie 2013 ambii inculpați au fost

arestați preventiv, dar aceștia au fost puși în liberate de CAB la 15 martie

3013 M.M. și la 19 martie 2013 L.A.I.

În fața

instanței de judecată inculpații au precizat că înțeleg să beneficieze de disp.

art. 320

1

C. proc. pen., privind recunoașterea vinovăției

declarațiile acestora fiind consemnate la dosar filele 68-69.

Ambii

inculpați au fost de acord cu acoperirea prejudiciului precizat de partea

civilă A.N.A.F. București cuantificat la suma de 36.838 lei învederând că până

la momentul judecării pe fond a cauzei au achitat suma de 23.600 lei sens în

care au depus la dosar chitanțele fiscale de plată.

Apreciind

asupra cauzei de față în raport de actele și lucrările dosarului și de poziția

de recunoaștere totală a faptelor, dar și a prejudiciului instanța de fond a

reținut următoarele:

La data

de 13 februarie 2013, polițiști judiciari din cadrul I.P.J. Călărași -

Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrători din cadrul I.P.J.

Călărași - Serviciul Rutier au oprit în trafic și au identificat pe raza

comunei Dragalina, județul Călărași, pe inculpații M.M. și L.A.I. care se aflau

în calitate de conducător auto, respectiv pasager în autoturismul marca C.,

înmatriculat în Bulgaria, sub numărul x, având indicii că aceștia transportau

țigări de contrabandă de proveniență Republica Ucraina cu scopul

comercializării pe raza localității Dragalina, județul Călărași. După o

verificare amănunțită a autoturismului s-a constatat că acesta prezenta

modificări ale caroseriei respectiv o podea dublă unde au fost găsite un număr

de 3.900 pachete țigări marca V. având aplicate marcaje fiscale emise din

Ucraina.

În

torpedoul autovehiculului s-a găsit cartea de identitate în original, un

contract de comodat și o împuternicire redactată în limba bulgară.

Din

procesul verbal din data de 13 februarie 2013, încheiat de către Garda

Financiară Călărași a rezultat un prejudiciul adus bugetului de stat în sumă de

36.838 lei din care 27.933 lei accize și 8.905 lei T.V.A.

Instanța

de fond a constatat existența faptelor comise de cei doi inculpați și a apreciat

ca fiind corectă încadrarea juridică a acestora. De asemenea a constatat

existența prejudiciului în sumă de 36.838 lei din care inculpații au achitat

suma de 23.000 lei.

Așa

fiind, în baza textelor legale mai sus enunțate s-a dispus condamnarea inculpaților.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, pe de o parte,

circumstanțele reale în care s-au comis faptele, dar și circumstanțele

personale ale inculpaților date de lipsa antecedentelor penale, poziția de

recunoaștere a faptelor, vârsta acestora și faptul că cei doi inculpați au

acoperit în mare parte prejudiciul creat.

Pentru

diferența de prejudiciu rămasă neacoperită instanța de fond a menținut

sechestrul instituit pe bunurile inculpatului M.M.

Ca

modalitate de executare în baza considerentelor de ordin personal ale

inculpaților s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și prin

aplicarea art. 81-82 C. pen. având în vedere că ambii inculpați au fost

arestați preventiv o perioadă de aproximativ două luni timp în care au putut reflecta

asupra gravității faptelor.

Prin

urmare, Tribunalul a pronunțat soluția menționată anterior.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, apelanții-inculpați M.M. și L.A.I.,

ambii criticând sentința apelată sub

aspectul

greșitei individualizări a pedepselor

ce le-au fost aplicate, în sensul că nu s-a dat destulă eficiență disp. art.

320

1

C. proc. pen. și nu au fost reținute în favoarea lor, disp.

art. 74-76 C. pen.

Prin

decizia penală nr. 318 din 17 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția I

penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile

declarate de apelanții-inculpați M.M. și L.A.I., împotriva sentinței penale nr.

142 din 22 august 2013 a Tribunalului Călărași, a desființat, în parte,

sentința apelată și în rejudecare, a descontopit pedepsele rezultante de câte 2

ani închisoare aplicate fiecărui inculpat de către prima instanță, în cele trei

pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum

urmează:

-

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.;

-

pedeapsa de 1 an închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr.

571/2003 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.;

-

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen.;

În baza art.

334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor

pentru care cei doi inculpați au fost

trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, din cele trei infracțiuni

precizate anterior, în infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr.

86/2006.

A redus pedeapsa

principală de 2 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, la 1 an și 4

luni închisoare, a cărei modalitate de executare stabilită de prima instanță a

fost menținută, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

A fost

înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b C. pen., pe o perioadă de 2 ani, aplicate

fiecărui inculpat prin sentința apelată, pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

S-a

constatat

că

apelantul-inculpat L.A.I. a achitat în faza procesuală a apelului suma de 1.000

lei, reprezentând o parte din despăgubirile civile la plata cărora a fost

obligat în solidar cu apelantul-inculpat M.M., către intimata-parte civilă

A.N.A.F. București, prin sentința atacată.

Au fost

menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a

decide astfel, instanța de control judiciar a

constatat că se impune a fi analizată în primul rând prin

prisma încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost

trimiși în judecată și în al doilea rând prin prisma celor invocate de

apelanții-inculpați.

S-a

precizat că prevalarea inculpaților de disp. art. 320 C. proc. pen., nu impietează

cu nimic asupra analizării încadrării juridice a faptelor ce li se impută,

întrucât, alin. (1) al articolului arătat, trebuie interpretat, în sensul

recunoașterii situației de fapt din actul de sesizare, nu și a încadrării

juridice, în condițiile în care al. 6 al aceluiași articol permite aplicarea

disp. art. 334 C. proc. pen. și în cadrul procedurii simplificate reglementată

de acest text de lege.

În

consecință, observând că prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii

nr. 17 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a

stabilit că: „Fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse

accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori

cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin

din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din

Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.”, obligatorie, potrivit art.

414

5

alin. (4) C. proc. pen., Curtea a apreciat că se impune,

aplicarea în cauză a disp. art. 334 C. proc. pen.

Astfel,

în sarcina inculpaților s-a reținut că la data de 13 februarie 2013 au

transportat și deținut cantitatea de 3.900 pachete țigări, marca „V.” ascunse

în locașuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara

antrepozitului fiscal și peste limita prevăzută de lege, cu scopul de a le

comercializa, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă.

Art. 270

alin. (3) C. vam. (Legea nr. 86/2006 publicată în M. Of. nr. 350 din 19 aprilie

2006, cu modificările și completările ulterioare) incriminează colectarea,

deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea,

desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un

regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate

săvârșirii acesteia, asimilând faptele enumerate cu infracțiunea de contrabandă

și prevăzând o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea unor

drepturi.

Așadar,

în speță, față de cele dispuse prin decizia pronunțată în recurs în interesul

legii, nr. 17 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

având în vedere modalitățile alternative ale elementului material al

infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) C. vam., faptul că cei doi inculpați

au fost depistați în trafic de organele de control, transportând și deținând cantitatea

de 3.900 pachete țigări, marca V., ascunse în locașuri special amenajate,

produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste

limita prevăzută de lege, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, fără

însă a se reține și comercializarea acestor produse, acțiune, care, chiar dacă

a reprezentat scopul celor doi inculpați nu a fost săvârșită de aceștia, fiind

stopată, tocmai datorită depistării acestora de organele de control, Curtea a

apreciat că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Mai

trebuie arătat că, raportat la situația de fapt cu care a fost sesizată prima

instanță, însușită de inculpați, și având în vedere conținutul constitutiv al

infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr.

571/2003, respectiv modalitățile alternative ale elementului material al

acestei infracțiuni, (deținere sau comercializare), dar și cele precizate

anterior, cu referire la faptul că inculpații nu au ajuns să comercializeze

respectivele produse, Curtea a apreciat că nu se află în prezența unui concurs,

ideal sau real, între cele două infracțiuni prev. de art. 296

1

alin.

(1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și prev. de art. 270 alin. (3) C. vam.,

întrucât, în primul rând decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, exclude un

asemenea concurs, iar în al doilea rând, întrucât nu s-a reținut și acțiunea de

comercializare în sarcina inculpaților.

Pentru

aceste considerente, Curtea a dat eficiență disp. art. 334 C. proc. pen., și a

schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații au fost

condamnați de prima instanță, din trei infracțiuni, într-o singură infracțiune,

aspect favorabil acestora, fiind astfel înlăturată o cauză facultativă de

agravare a pedepsei, și anume concursul de infracțiuni, nefiind astfel încălcat

principiul neagravării situației în propriul apel, prev. de art. 372 alin. (1)

C. proc. pen.

Referitor

la cele susținute în apelurile declarate de apelanții-inculpați,

Curtea a constatat că motivul de apel,

vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților este fondat,

fiind analizat numai prin raportare la infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3)

din Legea nr. 86/2006, sancționată cu închisoarea, de la 2 ani, la 7 ani,

precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În speță

au fost reținute în favoarea inculpaților, disp. art. 320

1

C. proc.

pen., motiv pentru care limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind de la

1 an și 4 luni închisoare, la 4 ani și 8 luni închisoare, limite, în raport de

care prima instanță a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare fiecărui inculpat pentru

infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, precum și

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 lit. a)

teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Astfel,

deși judecătorul fondului a reținut întocmai toate criteriile de

individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., nu le-a dat

eficiența legală corectă, în sensul că pedeapsa aplicată, de câte 2 ani

închisoare pentru fiecare inculpat, nu este de natură să determine atingerea scopului

prev. de art. 52 C. pen., având în vedere că nu există nici o cauză de agravare

facultativă a pedepselor, respectiv recidiva sau concursul de infracțiuni.

Pe de

altă parte, Curtea, în acord cu judecătorului fondului, a apreciat că în cauză

nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, ceea ce nu înseamnă că în

procesul de individualizare, circumstanțele personale ale inculpaților au fost

total eludate, însă acestor circumstanțe instanța de control judiciar le-a dat

o altă valență juridică decât cea dorită de către inculpați.

La

conturarea acestei concluzii au fost avute în vedere atât infracțiunea

săvârșită, transportarea și deținerea unei cantități de 3.900 pachete țigări,

marca „V.”, ascunse în locașuri special amenajate, produse cu regim special,

accizabile, în afara antrepozitului fiscal și peste limita prevăzută de lege,

cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, prev. și ped. de art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cât și urmările produse, concretizate în

prejudiciul cauzat.

În opinia

instanței de apel, poziția de recunoaștere a faptei, valorificată de inculpați

prin prisma dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în raport cu

dispozițiile art. 72 C. pen., nu justifică reținerea circumstanței atenuante

prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și nici reducerea pedepsei,

astfel cum s-a solicitat.

Chiar

dacă inculpații au recunoscut faptele și și-au exprimat regretul solicitând

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa

de 1 an și 4 luni închisoare, stabilită ca oportună de către Curte, reflectă o

individualizare conformă dispozițiilor art. 72 C. pen.

Instanța

de apel a considerat că în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai

poate fi valorificată ca reprezentând circumstanță atenuată judiciară, deoarece

ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență

juridică, dispozițiile legale anterior menționate putând coexista numai atunci

când reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea

infracțiunii, alta decât comportamentul sincer, în același sens fiind și

deciziile nr. 754 din 15 martie 2012 și nr. 2761 din 11 septembrie 2012 ale

Î.C.C.J., secția penală.

În ceea

ce privește circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., instanța de prim control judiciar a constatat că nici în fața organelor

de urmărire penală și nici în fața instanțelor de judecată nu au fost

administrate probe din care să rezulte date sau împrejurări de natură a

justifica reținerea acestor dispoziții legale, în condițiile în care aceasta

este starea de normalitate ce trebuie să caracterizeze orice cetățean și nu un

prilej de recunoaștere a vreunui merit deosebit, care să determine incidența disp.

art. 74 lit. a) C. pen.

Referitor

la circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen., instanța a opinat

că atâta timp cât inculpații nu au acoperit integral prejudiciul cauzat, aceste

dispoziții legale nu pot fi reținute.

Referitor

la reținerea disp. art. 74 alin. (2) C. pen., instanța a apreciat că

eventualele elemente de individualizare încadrabile în acest text de lege au

fost valorificate cu prilejul aplicării disp. art. 72 C. pen., motiv pentru

care nici acest text de lege nu este incident în speță.

Ca

atare, având în vedere natura și gravitatea faptei, circumstanțele în care

aceasta a fost săvârșită, urmările acesteia, dar și datele care caracterizează

persoana fiecărui inculpat, Curtea a aplicat acestora o pedeapsă de 1 an și 4

luni închisoare, urmarea admiterii apelurilor, apreciind că o asemenea pedeapsă

este proporțională cu gravitatea faptei și totodată aptă să conducă la

atingerea scopului prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen.

În ceea

ce privește pedeapsa complementară, Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.M. solicitând redozarea

pedepsei.

Conform

art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data

intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs. In consecință, instanța urmează să analizeze atât

respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în

conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art.

385, art. 385 C. proc. pen. anterior.

Verificând

îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul inculpat a motivat în termen

recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2)

C. proc. pen.

Examinând

recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. hotărârile

sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o

greșită aplicare a legii.

Instanța

reține că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei

modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/ sau

cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei

prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției

legale care trebuia aplicată.

Recurentul

inculpat invocând dispozițiile cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. a apreciat că instanța de apel a făcut o

aplicarea greșită a legii întrucât pedeapsa aplicată este prea severă având în

vedere împrejurarea că a recunoscut în integralitate comiterea faptei, a fost

judecat în procedura simplificată și nu este cunoscut cu antecedente penale. In

opinia inculpatului instanța ar fi trebuit să rețină circumstanțe atenuante în

favoarea sa.

Critica

ar fi putut fi examinată de către instanța de recurs în cadrul cazului de

casare prevăzut de textul anterior al art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse

casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport

cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de

lege”.

Începând

cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior

menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz

de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse in alte

limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul textului fiind înlăturată

sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către

instanță.

Având în

vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita

individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că

aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013.

Din

perspectiva cazului prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., se

constată că pedeapsa a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, atât cu

respectarea sancțiunii prevăzute de norma de incriminare.

În ce

privește critica privind nereținerea de circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului, instanța de recurs constată că este nefondată. In acord cu instanța

de apel, instanța de recurs constată că nu se impune reținerea vreunei

circumstanțe atenuante având în vedere că atitudinea sinceră a fost

valorificată prin reținerea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., beneficiind

astfel de aplicarea unei pedepse reduse, prejudiciul nu a fost achitat integral

iar lipsa de antecedente penale este starea de normalitate ce trebuie să

caracterizeze orice cetățean.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen.

va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei

penale nr. 318 din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I

penală, și va oblige recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.

318 din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 06 iunie 2014.