ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 martie 2013

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2100/2/2013

(892/2013), în baza art. 155 și urm. C. proc. pen. a admis propunerea formulată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și a dispus

prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile,

de la 24 martie 2013 până la 22 aprilie 2013 inclusiv.

Pentru a se hotărî

astfel s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite în continuare condițiile art. 143

C. proc. pen. și că există, în sensul dispozițiilor art. 68

1

C. proc.

pen., date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele

pentru care este acuzat.

De asemenea, probele

și indiciile temeinice au rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate

până în prezent, respectiv declarațiile învinuiților Z.A.R., S.O., V.D.C., martorii

A.C., R.I., P.G., M.A., B.N., proces-verbal de percheziție, alte înscrisuri depuse

la dosarul de urmărire penală, dar și declarațiile inculpatului N.T.I.

Curtea a mai aoreciat

că indiciile menționate sunt suficiente pentru ca unui observator independent și

imparțial să i se creeze presupunerea rezonabilă că acuzațiile sunt pertinente și

au un grad de relevanță ce trebuie luat în considerare.

De asemenea, Curtea

a apreciat că în continuare sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen., sub aspectul limitelor ridicate de pedeapsă pentru infracțiunile

presupus săvârșite, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

În aprecierea

pericolului concret, Curtea a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor

săvârșite de către inculpat, respectiv luare de mită în formă continuată, săvârșită

de un procuror, magistrat având ca atribuții principale tocmai tragerea la răspundere

penală și strângerea probelor împotriva persoanelor ce săvârșesc infracțiuni. Inculpatul

a primit bunurile pentru a influența favorabil cercetările în dosarele pe care denunțătorul

le avea la parchetul condus chiar de inculpat, împrejurare ce conferă o gravitate

și mai mare faptelor, întrucât, practic, pentru a primi aceste bunuri inculpatul

s-a angajat să ofere o „protecție” nelimitată denunțătorului, interesat în rezolvarea

unor dosare penale. De altfel, în perioada respectivă toate dosarele în care se

regăsea și M.A. au fost soluționate favorabil acestuia, într-o modalitate sau alta.

Curtea a mai constatat

că pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea

publică este unul actual, chiar dacă faptele sunt săvârșite de acesta în perioada

2009-2010, deoarece date despre săvârșirea acestor infracțiuni au ajuns la cunoștința

publicului abia în luna ianuarie 2013, în urma unui denunț formulat de către martorul

M.A.; până la acest moment, nici opinia publică și nici organele de urmărire penală

nu au avut cunoștință despre faptele comise de inculpat.

Sub un alt aspect,

măsura arestării preventive este necesară și pentru asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal, întrucât există riscul crescut ca o dată lăsat în libertate

inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea coinculpaților

S.O., Z.A.R. ori denunțătorul M.A., având în vedere că între aceștia au existat

legături de prietenie.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul N.T.I., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului

formulat, casarea încheierii atacate și rejudecând, respingerea cererii de prelungire

a arestării preventive.

Analizând recursul

declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea

atacată fiind legală și temeinică.

Prin încheierea

din 18 martie 2013 Curtea de Apel București, în baza art. 155 și urm. C. proc.

pen. a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A. și a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului

N.T.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual

în participatie improprie, spălare de bani și fals în declarații pe o perioadă de

30 de zile, de la 24 martie 2013 până la 22 aprilie 2013 inclusiv, constând în esență

că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, respectiv că în perioada

2009-2010, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu,

cu complicitatea altor persoane cercetate în aceeași cauză, S.O., N.O., Z.A.R.,

a pretins și primit de la denunțătorul M.A., primar al comunei J., județul Ilfov,

cu titlu de mită, diferite bunuri (teren, excursie în S.U.A., televizor), în scopul

de a fi soluționate favorabil acestuia din urmă, dosarele aflate în instrumentarea

Parchetului pe care îl conducea.

Înalta Curte constată

că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost cele

prevăzute de dispozițiile ari 148 lit. f) C. proc. pen.

Potrivit art.

155 C. proc. pen. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită,

în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea

inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care

să justifice privarea de libertate.

Analizând propunerea

de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului formulată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. prin prisma stadiului urmăririi

penale, a existenței în continuare a indiciilor temeinice privind săvârșirea de

către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa și a subzistenței temeiurilor

arestării preventive la acest moment procesual care să impună privarea de libertate

în continuare a inculpatului, în mod corect a apreciat prima instanță ca în speță

sunt incidente în continuare dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Materialul probator

existent până în prezent la dosarul de urmărire penală confirmă bănuiala săvârșirii

de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa. Inculpatul se găsește încă,

așa cum corect a apreciat prima instanță în situația prevăzută de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile reținute în sarcina sa sunt pedepsite

cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea acestuia

în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Această stare

de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul concret al faptei

însă, așa cum corect a apreciat și prima instanță nici nu pot fi ignorate, atunci

când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret

pentru ordinea publica, circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile,

natura și gravitatea acestora, conturează un pericol social ridicat și justifică

privarea de libertate în continuare a inculpatului N.T.I.

Pe altă parte,

la stabilirea necesității menținerii unei persoane în stare de arest preventiv trebuie

analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul

privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de

nevinovăție de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula judecării

sale în stare de libertate.

Or în speță, văzând

urmările produse de fapta inculpatului, modalitatea în care acesta a conlucrat cu

alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție, precum și timpul scurt

scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent, care nu a condus

la stingerea ecoului negativ pe care asemenea fapte îl au în rândul opiniei publice,

Înalta Curte constată că în speță există încă acel interes real al societății în

sensul privării de libertate a inculpatului.

Împrejurarea că

anterior comiterii faptelor inculpatul a avut o conduită bună fiind procuror, magistrat

de barieră cu o bună reputație nu sunt în măsură să conducă

la concluzia

lipsei pericolului pentru ordinea publică creat prin lăsarea inculpatului în libertate,

atâta timp cât circumstanțele comiterii faptelor dovedesc gravitatea faptelor săvârșite.

Față de împrejurarea

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit

până în prezent modificări și nici nu au dispărut, ci dimpotrivă ele subzistă, așa

cum s-a arătat anterior și impun privarea de libertate în continuare a inculpatului

și văzând de asemenea că organele de urmărire penală au efectuat în dosar acte procesuale

și au administrat probe în vederea aflării adevărului, iar materialul probator administrat

până în prezent se impune a fi completat în vederea finalizării urmăririi penale,

în mod corect a constatat prima instanță că în speță sunt incidente la acest moment

dispozițiile art. 155 C. proc. pen. și în consecință în mod judicios a admis propunerea

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și

a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de

30 de zile, de la 24 martie 2013 până la 22 aprilie 2013 inclusiv.

În considerarea

celor expuse, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii

din data de 18 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 2100/2/2013(892/2013).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din data de 18 martie

2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2100/2/2013 (892/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 martie 2013.