ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față, constată următoarele: Asupra cauzei penale de față, deliberând constată următoarele: Prin încheierea din 15 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 1303/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a ll-a Penală, în baza art. 155, 156 raportat la art. 151 și art. 159 C. proc. pen. a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului N.T.I., cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

pe o perioadă de 30 de zile, de la 22 februarie 2013 până la data de 23 martie 2013 inclusiv, Pentru a hotărî astfel a reținut că la data de 15 februarie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a ll-a penală, referatul întocmit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, conținând propunerea de prelungire cu 30 de zile a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.l., de la 22 februarie 2013 la 23 martie 2013 inclusiv.

În motivarea referatului s-a arătat, în esență, că există date și indicii temeinice că în perioada 2009-2010, inculpatul N.T.l., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea altor persoane cercetate în aceeași cauză – S.O., N.O., Z.A.R., a pretins și primit de la denunțătorul M.A., primar al comunei Jilava, județul Ilfov, cu titlu de mită, diferite bunuri, în scopul de a fi soluționate favorabil acestuia din urmă, dosarele aflate în instrumentarea Parchetului pe care îl conducea. În aceste cauze denunțătorul M.A. era fie cercetat în calitatea sa de primar, fie parte vătămată în plângeri penale pe care le formulase împotriva altor persoane. Prin rezoluția din 15 ianuarie 2013 a Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus, între altele, începerea urmăririi penale față de învinuitul N.T.l.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale). Prin ordonanța din 17 ianuarie 2013 a aceluiași Parchet s-a dispus față de învinuitul N.T.l., ca și față de învinuiții S.O., N.O. și Z. A.R., în privința comiterii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. La data de 31 ianuarie 2013, prin ordonanță s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de inculpat și sub aspectul săvârșirii altor infracțiuni: participație improprie la in fracțiunea de fals intelectual (art. 31 alin. (2) C. pen.

raportai la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), spălare de bani (art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000) și fals în declarații (art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000). În referatul Parchetului s-a arătat că din cercetările efectuate în cauză rezultă dovezi relevante cu privire la comiterea faptelor de către inculpat și la vinovăția acestuia. Astfel, se menționează că la data de 09 aprilie 2009 denunțătorul M.A. ar fi remis suma de 170.000 euro, cu titlu de mită, pentru achiziționarea de către inculpatul N.T.l. - la acel moment prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a unui teren intravilan în suprafață de 2000 mp situat în comina Jilava, județul Ilfov, de la numiții A.C.

și M.V. Terenul în cauză a fost pretins de la M.A., primarul comunei Jilava, cu titlu de mită, de inculpatul T.N.l., pentru a fi soluționat favorabil un dosar înregistrat la Parchetul respectiv, referitor la o plângere penală pe care M.A. o formulase împotriva numitului B.N. S-a mai arătat în cuprinsul referatului că atât pretinderea mitei, cât și remiterea acesteia s-au realizat cu complicitatea lui S.O., care a și intermediat vânzarea terenului în calitate de mandatar. Pentru a disimula mita. terenul a fost vândut prin intermediul lui S.O., către două familii de cumpărători, respectiv soților N.T.l. și O. și Z.A.R. și Z.C.C. S-a mai stabilit că în perioada ianuarie-februarie 2010, denunțătorul M.A.

a achitat, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare, cheltuieli personale) de aproximativ 10,000 dolari S.U.A., ocazionate de sejurul petrecut de inculpat și soția acestuia în SUA, la Beverly Hills și Las Vegas, Acceptarea mitei s-ar fi produs în contextul în care la Parchetul condus de inculpat se aflau în instrumentare mai multe dosare referitoare la plângeri penale formulate împotriva primarului M.A., iar N.T.l. i-ar fi promis acestuia că „va avea grijă" ca respectivele cauze să fie soluționate într-un mod favorabil primarului. De asemenea, din cercetări a mai rezultat că în cursul lunii februarie 2010, M.A. i-ar fi remis cu titlu de mită, în același scop, inculpatului și un televizor „led fulI HD 102", marca „S.", în valoare de 8299 lei.

În cuprinsul referatului au fost prezentate pe larg probatoriile pe care se bazează învinuirile (înscrisuri, denunțul și declarațiile numitului M.A., ale celorlalți învinuiți, ale martorilor A.C., V. (R.) N., B.N. și M.V., documente bancare, procese-verbale de constatare), susținându-se că ele confirmă pe deplin vinovăția inculpatului, Având în vedere calitatea de procuror a acestuia, prin referatul din 16 ianuarie 2013 s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, încuviințarea percheziției, a reținerii și a arestării sale. Prin Hotărârile cu nr. 10, 11 și 12 din 17 ianuarie 2013, Consiliul Superior ai Magistraturii - Secția pentru procurori a încuviințat percheziția, reținerea și arestarea inculpatului.

Acesta a fost reținut, în baza ordonanței DNA din 18 ianuarie 2013, de la ora 16 05 a aceleiași zile, la 19 ianuarie 2013 ora 16 05 . Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată inițial, pentru o durată de 29 de zile, cu începere de la 23 ianuarie 2013, prin decizia de la acea dată a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în dosarul nr. 418/1/2013, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 3/UP din 23 ianuarie 2013. Investită cu soluționarea propunerii de prelungire a duratei arestării prevenție a inculpatului, Curtea a procedat, în ședința de la 15 februarie 2013, la audierea acestuia. Inculpatul a declarat, în esență, că își menține declarațiile anterioare, data la Parchet, dintre care una - cea olografă, conține toate detaliile cu privire la poziția sa privind acuzațiile aduse.

A mas arătat că nu recunoaște învinuirile și că nu își poate explica de ce avocatul Z., pe care îl considera prieten, dar și M.A. și S.O. fac declarații incriminatoare la adresa sa. Inculpatul și-a detaliat punctele de vedere cu privire la fiecare din cele trei acte materiale de luare de mită de care este acuzat, precizând și că documentele bancare existente la dosar atestă doar retragerea unor sume de bani, care nu îl privesc. Examinând actele și lucrările dosarului, în contextul propunerii formulate de Parchet conform art. 155 și 156 C. proc. pen. raportat la art. 151 și art. 159 din același Cod, Curtea de Apel București a apreciat că în cauză există, în sensul dispozițiilor art. 68 1 C. proc.

pen., date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapte penale de natura celor menționate de către Parchet. Aceste indicii temeinice nu înfrâng prezumția de nevinovăție, așa cum s-a statuat în mod unanim în doctrină și în jurisprudență, inclusiv cea a Curții de la Strasbourg, și nici nu este necesar să aibă tăria unor probatorii care să justifice condamnarea. Este suficient ca unui observator independent și imparțial să i se creeze presupunerea rezonabilă că acuzațiile sunt pertinente și au un grad de relevanță ce trebuie luat în considerare. Instanța de fond a constatat că această condiție legală esențială este îndeplinită în cauză. Pe de altă parte, fără a infama fondul cauzei și a pune în discuție prezumția de nevinovăție, pe deplin incident?

în continuare, Curtea a avut în vedere că prelungirea duratei arestării preventive, ca măsură excepțională, este justificată, inclusiv prin prisma prevederilor art. 5 par. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Există un anumit grad de pericol social concret pentru ordinea publică, în sensul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., care justifică o asemenea măsură, nu numai sub aspectul limitelor ridicate de pedeapsă pentru infracțiunile presupus săvârșite, ci și al particularităților cauzei, referitoare la natura faptelor, urmările produse și statutul inculpatului.

S-a constatat de asemenea că măsura prelungirii duratei arestării preventive se justifică și sub aspectul normalei desfășurări în continuare a urmăririi penale, în referatul întocmit de Parchet menționându-se pe larg ce acte și activități de urmărire penală se vor desfășura în perioada imediat următoare, inclusiv în privința posibilității extinderii urmăririi penale și pentru alte fapte presupus săvârșite de către inculpat. Sub un alt aspect, Curtea a considerat că, în acest moment și stadiu procesual, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului nu pot prevala asupra acelor împrejurări, anterior menționate, care atestă că privarea sa în continuare de libertate este în continuare justificată și necesară.

S-a reținut de asemenea, că durata de până acum a măsurii arestării preventive nu a depășit, în raport de complexitatea cauzei, volumul dovezilor de administrat și numărul inculpaților, o durată rezonabilă, în sensul pe care jurisprudență constantă a Curții de la Strasbourg îl dă acestei noțiuni. Împotriva încheierii din 15 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 1303/2/2013 a Curții de Apel București - Secția ll-a Penală, a declarat recurs inculpatul N.T.I . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii care nu vor mai fi reluate. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente. Pe fondul recursului, înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen., „arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate instanța de recurs apreciază că în mod judicios s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 159 C. proc.

pen. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar, având în vedre și declarațiile martorilor și învinuiților/inculpaților S.O., Z.A.R., V.D.C., B.N., R. (V.) N., A.C., M.V. toți confirmând situația infracțională așa cum a fost reținută în actele de punere sub urmărire penală. Pe de altă parte, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 68 1 C. proc. pen.

măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani). În ce privește teza a ll-a a art. 148 lit. f) C. proc.

pen., instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o analiză amănunțită indicând probele din care ar rezulta existenta unui pericol real pentru ordinea publica continuarea cercetărilor cu inculpatul în libertate, respectiv, extinderea acțiunii penale cu privire la alte fapte penale, în baza art. 238 C. proc. pen., săvârșite de inculpați/învinuiți, reaudierea inculpați/învinuiți cu privire ia întreaga activitate infracțională, audierea altor persoane relevate în demersurile formulate de către învinuiți, obținerea tuturor datelor și documentelor solicitate de la mai multe instituții publice precum și analiza și valorificarea acestora sub aspect probatoriu.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului comparativ cu ceilalți inculpați care sunt cercetați în stare de libertate, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea de normalitate - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adus atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să aprecieze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora.

Împrejurarea că ceilalți inculpați din cauză sunt cercetați în stare de libertate nu are relevanță întrucât instanța a avut în vedere dispunerea și prelungirea măsurii arestării preventive și în raport cu indiciile săvârșirii faptelor de căite inculpat, numărul acestora, gravitatea lor dar și calitatea de prim procuror a inculpatului pe care acesta o avea, care la acest moment procesual poate influența desfășurarea actelor de urmărire penală ce se vor efectua în continuare. În cauza Jiga contra România, din martie 2010, Curtea a constatat ca anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulara si prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive cel puțin pentru o anumita durata de timp.

În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O.

care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen. , privarea de, libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare. Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate.

Pe de altă parte, intervalul de timp de 1 lună de zile de la data de 23 ianuarie 2013 când a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, nu are caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare. Ținându-se seama de scopul măsurilor preventive, de gradul de pericol social al infracțiunilor, calitatea inculpatului de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Înalta Curte consideră justificată dispoziția instanței de fond de prelungire a arestării preventive pentru inculpatul N.T.l., astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.l. împotriva încheierii din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 1303/2/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2013.