ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Asupra cauzei penale de față, deliberând constată

următoarele:

Prin

încheierea din 15 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 1303/2/2013, Curtea

de Apel București - Secția a ll-a Penală, în baza art. 155, 156

raportat la art. 151 și art. 159 C. proc. pen. a

dispus prelungirea arestării preventive a

inculpatului N.T.I.,

cercetat

pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pe o perioadă de 30 de zile, de

la 22 februarie 2013 până la data de 23 martie 2013 inclusiv,

Pentru a hotărî astfel a reținut că la data de 15

februarie 2013 s-a înregistrat pe rolul

Curții de Apel București -

Secția a ll-a penală, referatul întocmit de Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Secția de

combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, conținând

propunerea de

prelungire cu 30 de zile a duratei măsurii arestării

preventive a inculpatului N.T.l., de la 22 februarie 2013 la 23 martie 2013

inclusiv.

În motivarea referatului s-a arătat, în esență,

că există date și indicii temeinice că

în

perioada 2009-2010, inculpatul N.T.l., în calitate de prim-procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu

complicitatea altor persoane cercetate

în

aceeași cauză – S.O., N.O., Z.A.R., a pretins și

primit de la denunțătorul M.A., primar al comunei Jilava, județul Ilfov,

cu titlu de

mită, diferite bunuri,

în scopul de a fi soluționate favorabil acestuia din urmă, dosarele

aflate în instrumentarea Parchetului pe care îl conducea.

În aceste cauze denunțătorul

M.A. era

fie cercetat în calitatea sa de primar, fie parte vătămată în plângeri

penale

pe care le formulase împotriva altor persoane.

Prin rezoluția din 15 ianuarie 2013 a Direcției

Naționale Anticorupție, s-a dispus, între altele, începerea urmăririi penale

față de învinuitul N.T.l. sub aspectul

săvârșirii

infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

raportat la art. 254 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Prin ordonanța din 17 ianuarie 2013 a aceluiași

Parchet s-a dispus față de învinuitul

N.T.l.,

ca și față de învinuiții S.O., N.O. și Z.

A.R., în privința comiterii infracțiunii de asociere în vederea

săvârșirii de

infracțiuni, prevăzută

de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea

nr.

78/2000.

La data de 31 ianuarie 2013, prin ordonanță s-a

dispus extinderea cercetărilor și

începerea

urmăririi penale față de inculpat și sub aspectul săvârșirii altor infracțiuni:

participație improprie la in

fracțiunea de fals intelectual (art. 31 alin. (2) C. pen. raportai la art. 289

C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), spălare de bani (art. 29 alin.

(1) lit. a) din

Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea

nr. 78/2000) și fals în declarații (art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000).

În referatul Parchetului s-a arătat că din

cercetările efectuate în cauză rezultă

dovezi

relevante cu privire la comiterea faptelor de către inculpat și la vinovăția

acestuia. Astfel, se menționează că la data de 09 aprilie 2009 denunțătorul M.A.

ar fi remis suma de 170.000 euro, cu titlu de mită, pentru achiziționarea de

către inculpatul

N.T.l. - la acel moment prim-procuror al Parchetului de

pe lângă

Judecătoria Cornetu, a unui teren

intravilan în suprafață de 2000 mp situat în comina

Jilava, județul Ilfov, de la numiții A.C. și M.V.

Terenul în cauză a fost pretins de la M.A.,

primarul comunei Jilava, cu

titlu de

mită, de inculpatul T.N.l., pentru a fi soluționat favorabil un dosar

înregistrat la Parchetul respectiv, referitor la o

plângere penală pe care M.A. o

formulase împotriva numitului B.N.

S-a mai arătat în cuprinsul referatului că atât

pretinderea mitei, cât și remiterea acesteia s-au realizat cu complicitatea lui

S.O., care a și intermediat vânzarea

terenului în calitate de mandatar.

Pentru a disimula mita. terenul a fost vândut prin

intermediul lui S.O.,

către două

familii de cumpărători, respectiv soților N.T.l. și O. și

Z.A.R. și Z.C.C.

S-a mai stabilit că în perioada

ianuarie-februarie 2010, denunțătorul M.A.

a achitat, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport,

cazare, cheltuieli

personale) de

aproximativ 10,000 dolari S.U.A., ocazionate de sejurul petrecut de inculpat și

soția acestuia în SUA, la Beverly Hills și Las Vegas,

Acceptarea

mitei s-ar fi produs în contextul în care la Parchetul condus de inculpat se

aflau în instrumentare mai multe dosare referitoare la plângeri penale

formulate împotriva primarului M.A., iar N.T.l. i-ar fi promis

acestuia că „va avea grijă" ca respectivele

cauze să fie soluționate într-un mod favorabil

primarului.

De asemenea, din cercetări a mai rezultat că în

cursul lunii februarie 2010, M.A. i-ar fi remis cu titlu de mită, în același

scop, inculpatului și un televizor „led fulI HD

102", marca „S.",

în valoare de 8299 lei.

În cuprinsul referatului au fost prezentate pe

larg probatoriile pe care se bazează

învinuirile (înscrisuri, denunțul

și declarațiile numitului M.A., ale celorlalți

învinuiți, ale martorilor A.C., V. (R.) N., B.N. și

M.V., documente bancare, procese-verbale de

constatare), susținându-se

că ele confirmă pe deplin vinovăția

inculpatului,

Având în vedere calitatea de procuror a acestuia,

prin referatul din 16 ianuarie 2013 s-a

solicitat Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru

procurori, încuviințarea

percheziției, a reținerii și a arestării sale.

Prin Hotărârile cu nr. 10, 11 și 12 din 17

ianuarie 2013, Consiliul Superior ai Magistraturii - Secția pentru procurori a

încuviințat percheziția, reținerea și arestarea inculpatului.

Acesta a fost reținut, în baza ordonanței DNA din

18 ianuarie 2013, de la ora 16

05

a

aceleiași zile, la 19

ianuarie 2013 ora 16

05

.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost

luată inițial, pentru o durată de 29

de

zile, cu începere de la 23 ianuarie 2013, prin decizia de la acea dată a Înaltei

Curți de

Casație și Justiție dată în

dosarul nr. 418/1/2013, emițându-se mandatul de arestare

preventivă nr. 3/UP

din 23 ianuarie 2013.

Investită cu soluționarea propunerii de prelungire

a duratei arestării prevenție a

inculpatului,

Curtea a procedat, în ședința de la 15 februarie 2013, la audierea acestuia.

Inculpatul a declarat, în esență, că își menține

declarațiile anterioare, data la

Parchet, dintre care una - cea

olografă, conține toate detaliile cu privire la poziția sa

privind acuzațiile aduse. A mas arătat că nu

recunoaște învinuirile și că nu își poate

explica de ce avocatul Z., pe care îl considera prieten, dar și M.A. și

S.O. fac declarații incriminatoare la adresa sa.

Inculpatul și-a detaliat punctele de vedere cu

privire la fiecare din cele trei acte

materiale

de luare de mită de care este acuzat, precizând și că documentele bancare

existente la dosar atestă doar retragerea unor

sume de bani, care nu îl privesc.

Examinând

actele și lucrările dosarului, în contextul propunerii formulate de

Parchet conform art. 155 și 156 C. proc. pen.

raportat la art. 151 și art. 159 din același Cod,

Curtea de Apel București a apreciat că în cauză

există, în sensul dispozițiilor art. 68

1

C.

proc. pen., date din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapte

penale de natura celor

menționate de către Parchet.

Aceste indicii temeinice nu înfrâng prezumția de

nevinovăție, așa cum s-a statuat

în

mod unanim în doctrină și în jurisprudență, inclusiv cea a Curții de la

Strasbourg, și

nici nu este necesar

să aibă tăria unor probatorii care să justifice condamnarea. Este

suficient

ca unui observator independent și imparțial să i se creeze presupunerea

rezonabilă că acuzațiile sunt pertinente și au un

grad de relevanță ce trebuie luat în

considerare.

Instanța de fond a constatat că această condiție

legală esențială este îndeplinită

în cauză.

Pe de altă parte, fără a infama fondul cauzei și

a pune în discuție prezumția de nevinovăție, pe deplin incident? în continuare,

Curtea a avut în vedere că prelungirea

duratei

arestării preventive, ca măsură excepțională, este justificată, inclusiv prin

prisma prevederilor art. 5 par. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a Libertăților

Fundamentale.

Există un anumit grad de

pericol social concret pentru ordinea publică, în sensul

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., care

justifică o asemenea măsură, nu numai sub

aspectul limitelor ridicate de pedeapsă pentru infracțiunile presupus

săvârșite, ci și al

particularităților cauzei, referitoare la natura

faptelor, urmările produse și statutul inculpatului.

S-a constatat de asemenea că măsura prelungirii

duratei arestării preventive se

justifică

și sub aspectul normalei desfășurări în continuare a urmăririi penale, în

referatul

întocmit de Parchet

menționându-se pe larg ce acte și activități de urmărire penală se vor

desfășura

în perioada imediat următoare, inclusiv în privința posibilității extinderii

urmăririi penale și pentru alte fapte presupus

săvârșite de către inculpat.

Sub un alt aspect, Curtea

a considerat că, în acest moment și stadiu procesual,

circumstanțele

personale favorabile ale inculpatului nu pot prevala asupra acelor

împrejurări, anterior menționate, care atestă că

privarea sa în continuare de libertate este

în continuare justificată și

necesară.

S-a reținut de asemenea, că durata de până acum a

măsurii arestării preventive

nu a

depășit, în raport de complexitatea cauzei, volumul dovezilor de administrat și

numărul inculpaților, o durată

rezonabilă, în sensul pe care jurisprudență constantă a

Curții de la

Strasbourg îl dă acestei noțiuni.

Împotriva încheierii din 15 februarie 2013

pronunțată în dosarul nr. 1303/2/2013 a

Curții de Apel București - Secția ll-a Penală, a declarat recurs

inculpatul N.T.I

. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în practicaua

prezentei

decizii care nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

cauza,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în

încheierea atacată, constată că recursul declarat

de inculpat este nefondat pentru

următoarele considerente.

Pe fondul recursului,

înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art.

155 alin. (1)

C. proc. pen., „arestarea

inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în

cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile

care au determinat arestarea

impun în

continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice

privarea

de libertate".

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii

penale recurate instanța de recurs

apreciază

că în mod judicios s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului, în

deplină concordanță cu dispozițiile art. 159 C. proc. pen. precum și art.

5

din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Din probatoriul

administrat în cauză până în acest moment procesual se constată

că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste,

acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar, având în vedre și

declarațiile martorilor și învinuiților/inculpaților S.O., Z.A.R., V.D.C., B.N.,

R. (V.) N., A.C., M.V. toți confirmând situația infracțională așa cum a fost

reținută

în actele de punere sub urmărire penală.

Pe de altă parte, instanța de recurs reține și că

potrivit dispozițiilor art. 68

1

C. proc. pen.

măsurile preventive necesită existența

presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar

față de probatoriul administrat până în acest

moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării

preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor

legale sau că nu mai

există temeiuri care să justifice menținerea

acesteia.

Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și

găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. (acuzele

ce planează asupra acestuia

vizează

infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani).

În ce privește teza a ll-a a art. 148 lit. f) C.

proc. pen., instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a

făcut o analiză amănunțită indicând probele

din care ar rezulta existenta unui pericol real pentru ordinea publica

continuarea

cercetărilor cu

inculpatul în libertate, respectiv, extinderea acțiunii penale cu privire la

alte

fapte penale, în baza art. 238 C. proc. pen., săvârșite de inculpați/învinuiți,

reaudierea inculpați/învinuiți cu privire

ia întreaga activitate infracțională, audierea altor

persoane relevate în demersurile formulate de

către învinuiți, obținerea tuturor datelor

și documentelor solicitate de

la mai multe instituții publice precum și analiza și valorificarea acestora sub

aspect probatoriu.

În ce privește respectarea dreptului la libertate

al inculpatului comparativ cu ceilalți

inculpați

care sunt cercetați în stare de libertate, este adevărat că detenția preventivă

trebuie să aibă un caracter

excepțional, starea de libertate fiind starea de normalitate - și

ea nefiind admis să se prelungească dincolo de

limitele rezonabile - independent de

faptul

că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a

Curții

Europene a Drepturilor Omului,

aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii

se face

luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a

vedea în ce măsură "există indicii precise

cu privire la un interes public real care, fără a fi

adus atingere prezumției de nevinovăție, are o

pondere mai mare decât cea a regulii

generale a judecării în stare de

libertate".

Prin urmare, instanța este obligată să aprecieze

la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și

interesul public de protecție a cetățenilor împotriva

comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de

săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu

participarea inculpatului și din consecințele acestora.

Împrejurarea că ceilalți inculpați din cauză sunt

cercetați în stare de libertate nu are

relevanță

întrucât instanța a avut în vedere dispunerea și prelungirea măsurii arestării

preventive și în raport cu indiciile săvârșirii

faptelor de căite inculpat, numărul acestora,

gravitatea lor dar și calitatea de prim procuror a inculpatului pe care

acesta o avea, care

la acest moment

procesual poate influența desfășurarea actelor de urmărire penală ce

se

vor efectua în continuare.

În cauza Jiga contra România, din martie 2010,

Curtea a constatat ca anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulara si

prin reacția publicului pot determina o stare de

pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării

preventive cel puțin

pentru o anumita durata de timp.

În

condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu

interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate.

Analizând posibilitatea luării unei măsuri

alternative, înalta Curte constată că, la

acest moment procesual nu se

identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate a inculpatului ci apreciază că întregul material probator

administrat în cauză,

impune

privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă,

arestarea

preventivă fiind singura

aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază

că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și

prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3

din C.E.D.O. care protejează dreptul la

libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o

justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se

apreciază de instanță în ansamblul

circumstanțelor particulare ale

cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.

, privarea de, libertate a inculpatului fiind

necesară și pentru buna

desfășurare a

procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care

aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii

arestării preventive nu este de natură a

atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra

opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni

de o asemenea gravitate.

Pe de altă parte, intervalul de timp de 1 lună de

zile de la data de 23 ianuarie

2013

când a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, nu

are

caracter nerezonabil față de

particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au

acționat

organele judiciare.

Ținându-se seama de scopul măsurilor preventive,

de gradul de pericol social al

infracțiunilor, calitatea inculpatului de

prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria

Cornetu, Înalta Curte consideră justificată dispoziția instanței de fond de

prelungire a arestării preventive pentru

inculpatul N.T.l., astfel că, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.l. împotriva încheierii din 15

februarie 2013 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în

dosarul nr. 1303/2/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei,

reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie

2013.