ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală,

s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. pen.,

prelungirea arestării preventive a inculpatului M.C.I., pe o durată de 30 de

zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013

inclusiv, motivat de aspectul că temeiurile care au stat la baza arestării preventive

persistă, fiind necesară prezentarea materialului de urmărire penală și

întocmirea rechizitoriului în vederea sesizării instanței de judecată.

În susținerea

propunerii s-a arătat că, față de inculpat, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru

săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat

în scopul de a ajuta, în orice mod, la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură

privată și complicitate la infracțiunea de spălare de bani în formă continuată,

fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat

la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art

.

41

alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat Ia art. 29 alin.

(1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

(republicată), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la

situația de fapt, Parchetul a reținut că, în perioada ianuarie 2008-decembrie 2011,

inculpatul a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat ai cărui lideri erau:

N.A., director comercial al Băncii R.D.G. D. și C.V., prin intermediul lui R.C.,

a fost racolat în scopul de a induce și menține în eroare în vederea obținerii unor

importante sume de bani în mod ilicit Banca R.D.G. D., ca urmare a semnării în calitate

de garant ipotecar, mandatar și proprietar al garanțiilor aduse la SC I.O. SRL.

A semnat contracte de creditare, în calitate de administrator-mandatar Ai garanțiIor

la SC A.M.B.P. SRL și în calitate de mandatar-mandatar al garanților ipotecari la

SC I.O. SRL. A întocmit în fals facturile ce aveau să justifice retragerile de numerar

din liniile de credit și a dispus transferarea sumelor de bani din linia de credit

în conturile unor societăți comerciale, care nu au avut niciodată relații comerciale

cu societatea la care era împuternicit și despre care știa că nu desfășoară activitate.

A dispus transferul unor sume de bani în conturile unor societăți comerciale din

Bulgaria, în scopul de a-i ajuta pe membrii grupării infracționale, de a-i retrage

și reintroduce în circuitul legal. Prejudiciul cauzat Băncii R.D.G. D. și U. a fost

estimat la suma de 4.500.000 euro.

Prin rezoluția

nr. 263 din data de 7 decembrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față

de mai multe persoane, printre care și față de inculpatul M.C.I., pentru infracțiunile

menționate mai sus.

Ulterior, prin

ordonanțe, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar, ulterior, iar prin

încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 17 decembrie

2012 (Dosar nr. 9387/2/2012), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpaților: R.C., M.C.I.

și C.V., de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Prin încheierea

din Camera de Consiliu din data de 14 mai 2013, pronunțată (Dosar nr. 9387/2/2012),

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat îndeplinită condiția

prevăzută de art. 150 alin. (2) C. proc. pen., și a dispus punerea în executare

a mandatului de arestare preventivă din 17 decembrie 2012 al Curții de Apel București,

secția a II-a penală (Dosar nr. 9387/2/2012), pentru o perioadă de 29 de zile, începând

cu data de 14 mai 2013 până la data de 11 iunie 2013, inclusiv.

Măsura arestării

preventive a fost prelungită față de inculpatul M.C.I. prin încheierea din data

de 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penala, în Dosarul

nr. 4063/2/2013, prin încheierea din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, în Dosarul nr. 4724/2/2013 și prin încheierea din data de 6

august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul

nr. 5509/2/2013.

În ședința de

judecată din data de 2 septembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a precizat

că se solicita prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M.C.I., pentru

29 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013

inclusiv.

Prin încheierea

din 2 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală

s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului

M.C.I., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție,

D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, astfel cum aceasta a fost precizată de reprezentantul

Ministerului Public în ședința de judecată din data de 2 septembrie 2013.

S-a prelungit

măsura arestării preventive a inculpatului M.C.I. pe o perioadă de 29 de zile, începând

cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8 octombrie 2013 inclusiv.

Cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în sumă de 50 RON, se

va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art.

155 alin. (1) C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi

prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat

arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate.

Conform dispoziției

legale anterior enunțate, ceea ce este de analizat de către judecătorul învestit

cu soluționarea unei propuneri privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive

în cursul urmăririi penale este împrejurarea dacă temeiurile de fapt și de drept

avute în vedere la luarea măsurii arestării se mențin și impun în continuare privarea

de libertate sau dacă au intervenit temeiuri noi care să impună în continuare cercetarea

inculpatului în stare de arest preventiv.

În cauză, instanța

a constatat faptul că, atât în momentul luării măsurii privative de libertate, cât

și pe parcursul acesteia indiciile temeinice, în sensul art. 68

1

C.

proc. pen., privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor imputate existau

și persistă.

S-a arătat că

indiciile temeinice privind comiterea de către inculpat a faptelor pentru care este

cercetat rezultă din declarațiile martorilor V.D. și D.M., coroborate cu documentele

bancare, actele notariale și verificarea situației societăților comerciale în numele

cărora inculpatul a acționat, percheziția domiciliară, efectuată la adresa din

Râmnicu Vâlcea, B-dul T., unde inculpatul M.C.I. locuia fără forme legale, soția

acestuia declarând că soțul său este plecat de două săptămâni în Germania, iar de

la adresa menționată au fost ridicate următoarele: două telefoane mobile, unul marca

X1 și un X2, declarație de revocare încheiată la notarul public A.L.L., încheiere

nr. 1953/2011, două laptopuri, unul marca X3 și unul marca X4.

Prin

urmare,

actele și lucrările dosarului cauzei conturează în continuare presupunerea rezonabilă

că inculpatul este autorul activității infracționale pentru care este cercetat,

activitate pe care a desfășurat-o în strânsă colaborare cu inculpatul C.V. (unul

dintre liderii grupării infracționale) și R.C.

S-a mai arătat

că pe de altă parte, în cauză există situația prevăzută de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea

sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește

teza finală a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere

că natura, gravitatea deosebită a faptelor, împrejurările, modalitatea în care se

reține că ar fi fost comise, rezultatul produs, toate relevând pericolul concret

pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea inculpatului în libertate.

Acest pericol

este evidențiat de modul și împrejurările săvârșirii faptelor, de gravitatea deosebită

a acestora, determinată de natura și valorile sociale lezate, de caracterul organizat

al activității pretins comise de inculpat, de durata mare de timp în care s-au desfășurat

activitățile irrfacționale și numărul actelor materiale, de existența concursului

de infracțiuni, aspecte care, în mod evident, trezesc un sentiment de insecuritate

în rândul opiniei publice, în ciuda faptului că activitatea inculpatului nu a fost

una de violență fizică.

S-a arătat că

dată fiind activitatea infracțională a inculpatului, amploarea acesteia, prejudiciul

care s-a creat, numai prin cele două societăți comerciale, în numele cărora a operat

inculpatul și pentru care a obținut un credit de 4.500.000 euro, prezintă un pericol

pentru ordinea publică, pericol care nu se raportează strict la persoana inculpatului

ci, în principal, Ia natura și gravitatea faptei, astfel cum este stipulat în dispozițiile

art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

De asemenea, prelungirea

arestării preventive este necesară așa cum se menționează și în conținutul referatului

cu propunere de prelungire, pentru prezentarea materialului de urmărire penală.

Cu privire la

apărarea inculpatului referitoare la necesitatea asigurării egalității de tratament

între situația sa și situația altor inculpați cercetați în aceeași cauză penală

în stare de libertate, s-a arătat că, Curtea nu poate efectua o așa numită egalitate

de tratament juridic, întrucât situațiile inculpaților nu sunt identice, pe de o

parte, iar pe de altă parte, răspunderea penală este personală.

Într-adevăr, astfel

cum susține apărarea inculpatului, nu ne aflăm în situația unor infracțiuni de violență,

ci a unora de prejudiciu, însă acesta este unul foarte ridicat și a fost produs

unor instituții bancare, iar până în prezent, inculpatul nu a făcut măcar un început

de dovadă, în sensul recuperării.

În plus, unii

dintre inculpații cauzei în care este cercetat inculpatul M.C.I. sunt arestați în

alte cauze, astfel încât situația lor este una diferită.

Curtea a reamintit

că, spre deosebire de ceilalți inculpați, în cazul inculpatului M.C.I., mandatul

de arestare preventivă emis în baza încheierii de ședință pronunțată în Camera de

Consiliu de Curtea de Apel București la data de 17 decembrie 2012 a fost pus în

executare abia la data de 14 mai 2013.

S-a arătat că

pentru a răspunde exigențelor art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană pentru

apărarea drepturilor omului, precum și solicitării formulate de inculpat, prin apărător,

instanța trebuie să analizeze și posibilitatea luării unor măsuri alternative întrucât

numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la prelungirea

măsurii arestării preventive față de inculpați (cauza McKay c Regatului Unit).

În acest sens,

atingerea-scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și înlăturarea stării

concrete de pericol pentru ordinea publică, nu pot fi realizate doar prin luarea

măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, ci numai prin înlăturarea

temporară a inculpatului din comunitatea afectată de ecoul presupuselor fapte penale.

Conform art. 136

alin. (8) C. proc. pen., instanța ține seama și de gradul de pericol social al infracțiunilor,

unul ridicat, față de modalitatea de săvârșire a faptelor și mobilul care a stat

la baza acestora.

În ce privește

respectarea dreptului Ia libertate al inculpatului este adevărat că detenția preventivă

trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală,

nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de

faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă

a C.E.D.O., aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face

luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea

în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care,

fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât

cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

S-a mai arătat

că prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 5 parag. 3 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat

nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma

principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu

caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor

cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților

implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ș.a.

Prin urmare, instanța

este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate

pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii

de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care

există indicii că au avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora.

Curtea a apreciat

că și în prezent infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, prin gravitatea

lor și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice prelungirea

arestării preventive, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 parag. 1 lit. c) și

parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

S-a arătat că

în condițiile speței, la acest moment când au trecut aproximativ 107 de zile de

la arestarea preventiva a inculpatului, interesul general prevalează în raport cu

interesul acestuia de a fi pus în stare de libertate, astfel ca nu se identifică

vreun motiv întemeiat pentru lăsarea acestuia în libertate și nu se justifică, în

raport, cele mai sus expuse, înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre

măsurile neprivative de libertate, respectiv măsura de nu părăsi localitatea sau

țara.

Susținerile inculpatului

referitoare Ia situația familială și lipsa antecedentelor penale reprezintă aspecte

ce sunt legate de individualizarea unei eventuale pedepse, ele nefiind în măsură,

în raport cu aspectele anterior menționate, să estompeze rezonanța socială negativă

a faptelor presupus a fi fost comise și să justifice respingerea propunerii de prelungire

a arestării preventive sau luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.

Față de aceste

considerente, Curtea a constatat că singura măsură care se impune, în vederea bunei

desfășurări a procesului penal, o constituie arestarea preventivă, astfel că cererea

inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu oricare dintre măsurile

preventive mai puțin restrictive nu poate fi primită.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul M.C.I., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Recursul declarat

este nefondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul M.C.I. este cercetat pentru

săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat

în scopul de a ajuta, în orice mod, la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură

privată și complicitate la infracțiunea de spălare de bani în formă continuată,

fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat

la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a)

și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin

sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Structura Centrală, s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și urm.

C. proc. pen., prelungirea arestării preventivei inculpatului M.C.I., pe o durată

de 30 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2013 până la data de 8

octombrie 2013 inclusiv, motivat de aspectul că temeiurile care au stat la baza

arestării preventive persistă, fiind necesară prezentarea materialului de urmărire

penală și întocmirea rechizitoriului în vederea sesizării instanței de judecată.

Din cuprinsul

referatului întocmit de parchet rezultă că în perioada ianuarie 2008-decembrie 2011,

inculpatul a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat ai cărui lideri erau:

N.A. director comercial al Băncii R.D.G. D. și C.V., prin intermediul lui R.C.,

a fost racolat în scopul de a induce și menține în eroare în vederea obținerii unor

importante sume de bani în mod ilicit Banca R.D.G. D., ca urmare a semnării în calitate

de garant ipotecar, mandatar și proprietar al garanțiilor aduse la SC I.O. SRL.

A semnat contracte

de creditare, în calitate de administrator-mandatar al garanților la SC

A.M.B.P. SRL și în calitate de mandatar, mandatar al garanților ipotecari la SC

I.O. SRL.

A întocmit în

fals facturile ce aveau să justifice retragerile de numerar din, liniile de credit

și a dispus transferarea sumelor de bani din linia de credit în conturile unor societăți

comerciale, care nu au avut niciodată relații comerciale cu societatea la care era

împuternicit și despre care știa că nu desfășoară activitate.

A dispus transferul

unor sume de bani în conturile unor societăți comerciale din Bulgaria, în scopul

de a-i ajuta pe membrii grupării infracționale, de a-i retrage și reintroduce în

circuitul legal. Prejudiciul cauzat Băncii R.D.G. D. și U. a fost estimat la suma

de 4.500.000 euro.

La luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului au fost avute în vedere dispozițiile art. 136

alin. (8) C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., temeiuri care se mențin

în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 155 alin. (1) C. proc. pen. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate

fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat

arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate, având în vedere temeiurile inițiale

care au condus la privarea de libertate a inculpatului și există date suficiente

din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile

pentru care este cercetat de organul de urmărire penală.

Ținând cont de

gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârșite de inculpat,

Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond a apreciat că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar pentru

a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală, nu se impune înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pericolul concret

pentru ordinea publică rezultă din gravitatea deosebită a infracțiunilor presupus

a fi săvârșite de inculpat, împrejurările în care s-au comis, caracterul organizat

al activității infracționale și amploarea acesteia precum și prejudiciul mare creat.

Totodată, inculpatul

a comis, fapte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare

și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Deși numai criteriul

referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de

inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării

preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave cum

este aceea de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii

unor

infracțiuni grave de corupție,

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani, probele referitoare

la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea

probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică.

Există anumite

tipuri de infracțiuni care prin natura lor conduc la ideea unui pericol concret

pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe

care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități

și care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului

rezultă fără putință de tăgadă că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului

M.C.I. s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală,

prin raportare și la dispozițiile constituționale și la cele ale Convenției europene

a drepturilor omului.

Totodată, prin

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,

există posibilitatea ca acesta să ia legătura cu ceilalți inculpați sau cu martorii

care urmează a fi audiați în cauză și să tergiverseze soluționarea cauzei, așa încât

pentru buna desfășurare a urmăririi penale și pentru aflarea adevărului, Înalta

Curte apreciază că se impune cercetarea în continuare în stare de arest a inculpatului.

Având în vedere

cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat,

iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.C.I. împotriva încheierii din data de 2 septembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

5916/2/2013 (2930/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 5 septembrie 2013.