ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 ianuarie 2012 pronunțată în Camera de Consiliu în Dosarul nr. 56/2/2012 (22/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București. A prelungit măsura arestării preventive a inculpatului D.A.C. - arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 78/UP emis în Dosarul nr. 10527/2/2011 de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 11 decembrie 2011, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 09 ianuarie 2012 până la data de 07 februarie 2012, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rezoluția nr. 2498/D/P/2011 din data de 10 decembrie 2011, ora 10:00, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul D.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului, aderare și sprijinire a unui grup constituit în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, complicitate la infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani în formă continuată. Curtea a constatat că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul D.A.C. este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa, fiind astfel întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. Curtea a constatat că solicitarea Parchetului de a se prelungi măsura arestării preventive este justificată prin prisma art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În fine, instanța a apreciat că nu este oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictivă de libertate, în mod alternativ cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1 C. proc. pen., întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea condițiilor în care au fost săvârșite pretinsele infracțiuni, fiind posibilă și descoperirea unor fapte noi. Curtea a considerat că, în baza art. 136 C. proc. pen., pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru buna administrare a justiției, este oportună în acest moment măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de instanță.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.A.C. În susținerea recursului inculpatul, prin avocat, a susținut că nu există indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina sa. Totodată, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din dispozițiile C. proc.

pen. rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este determinat prin art. 136 C. proc. pen., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: -să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art. 143 C. proc. pen.; -să existe unul din cazurile prevăzute de art. 148 lit. a) - f) C. proc. pen. Cu referire la termenul indicii temeinice legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art. 68 1 C. proc.

pen. Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia. Din examinarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea Parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile prelungirii măsurii arestării preventive și, totodată, că nu este oportună în cauză luarea altei măsuri restrictive de libertate. Astfel, recurentul este parte în procesul penal, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală. Cu privire la acesta există indicii temeinice că a comis fapte prevăzute de legea penală, judecătorul statuând corect sub acest aspect prin încheierea atacată.

În acest sens, potrivit art. 68 1 C. proc. pen. „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta". Noțiunea de „probe sau indicii temeinice" C. proc. pen. este echivalentă celei de „motive verosimile" prevăzută de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care impune că o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive verosimile de a bănui ca persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.

În ceea ce privește sensul sintagmei „motive verosimile", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept verosimil, plauzibil depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă, și cunoscute la momentul arestării. Totodată, prin încheierea atacată, în mod judicios instanța a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.

Desigur, în mod firesc, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unor fapte grave în contextul afectării imaginii instituțiilor statului prin acuzații frecvente de corupție, potrivit și jurisprudenței Curții Europene, exemplificând în acest sens, că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea acestora, justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp. De altfel, chiar și într-o cauză privind România, cu referire la hotărârea nr. 42250/01 din 1 iulie 2008 în cauza Calmanovici contra României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul susmenționat, reținut de prima instanță.

Instanța, examinând în concret această condiție, a motivat convingător, nu numai cu privire la potențarea stării de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale ci și cu privire la efectul previzibil, în raport de relațiile cultivate în timp de inculpat, prin lăsarea acestuia în libertate. Totodată, în mod judicios prima instanța a apreciat că, cel puțin la acest moment procesual, pentru motivele expuse, oportună este prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului. În concluzie, prin încheierea atacată instanța a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpat constatându-se a fi neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.A.C. care, în baza art. 192 alin. (2) din același Cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva încheierii din 5 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 56/2/2012 (22/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2012.