ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2007

Asupra recursurilor de față; Examinând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2753/2/2007, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus față de inculpații S.S., M.D. și D.R.M. măsura preventivă prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen., impunându-le obligarea de a nu părăsi țara. În temeiul art. 141 1 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1 1 ), lit. a), c) și d) și alin. (1 2 ) lit. c), s-a dispus ca inculpații să respecte următoarele obligații: 1. - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; 2. - să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; 3. - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; 4. - să nu comunice direct sau indirect între ei, cu celelalte persoane cercetate în această cauză sau indicate ca martori.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență următoarele: La data de 18 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea cauzei penale prin care au fost trimiși în judecată inculpații S.S., M.D., D.R.M. pentru săvârșirea infracțiunii continuate prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 lit. a) și b) pct. 8 și lit. c) din aceiași lege, și cea prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., a încuviințat cererea formulată de inculpatul S.S. privind acordarea unui alt termen pentru a-și mai angaja un apărător. Amânarea cauzei, a mai fost motivată de necesitatea asigurării prezenței unui traducător autorizat de limba engleză.

Termenul acordat cauzei a fost 20 aprilie 2007, având în vedere solicitarea reprezentantului Ministerului Public, ca acesta, să fie anterior datei de 22 aprilie 2007, când expiră măsura preventivă „a asigurării de a nu părăsi localitatea” luată față de inculpați în cursul urmăririi penale. La termenul de judecată astfel stabilit, reprezentantul Ministerului Public, așa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii, a precizat că nu înțelege să solicite verificarea legalității măsurii preventive dispusă față de inculpați și nici menținerea acesteia, întrucât nu există o dispoziție procesual penală, care să motiveze astfel de cereri, având în vedere că urmărirea penală s-a încheiat, instanța fiind investită cu judecarea cauzei.

În raport de această fază procesuală, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat ca față de inculpat să se ia una din măsurile preventive neprivative de libertate, alegerea acesteia fiind atributul exclusiv al instanței. În motivarea cererii, se invocă necesitatea asigurării unei bune desfășurării a procesului penal, prezenței inculpaților la termenele care se vor acorda. Odată cu luarea măsurii preventive neprivative de libertate se solicită stabilirea obligațiilor ce urmează a fi respectate de inculpați, așa cum sunt enunțate de art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen.

Apărătorii inculpaților având cuvântul, au apreciat că o astfel de cerere, nu poate fi formulată la acest termen anterior verificării regularității actului de sesizare, în opinia lor, competența materială a judecării cauzei aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de împrejurarea că ulterior disjungerii cauzei, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui senator al României pentru fapte aflate în indivizibilitate și conexitate cu cele deduse judecății. Totodată, apărătorii inculpaților S.S. și M.D., au arătat că nu pot formula concluzii legate de verificarea regularității actului de sesizare, motivând că nu au avut timpul material necesar pregătirii apărării. Instanța, deliberând asupra acestor chestiuni incidente a respins excepția de necompetență materială de a se pronunța asupra măsurii preventive, apreciind că în raport de interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 28, 29 și art. 35 alin. (4) C. proc.

pen., este competentă să analizeze această cerere. Competența de a judeca fondul cauzei atrage după sine și pe aceea de a soluționa orice cereri în legătură cu respectiva cauză, având obligația potrivit art. 301 alin. (1) și art. 302 alin. (1) să se pronunțe motivat asupra acestora. Cât privește verificarea regularității actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen., instanța a prorogat discutarea acestui aspect la termenul din 22 mai 2007, admițând cererea formulată de apărători în acest sens. În raport de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează scopul și categoriile măsurilor preventive, instanța a apreciat că se justifică luarea față de inculpați, în cursul judecății, a măsurii preventive prevăzute de art. 145 1 C. proc.

pen., „obligarea de a nu părăsi țara” Considerată o măsură cu caracter provizoriu, luarea acesteia a fost motivată de necesitatea asigurării prezenței inculpaților la termenele acordate cauzei, preîntâmpinarea sustragerii acestora de la judecată, astfel încât să se garanteze o bună administrare a justiției. Cât privește durata, instanța nu a stabilit în timp o limită, motivându-se că nu există pentru această fază procesuală, o dispoziției procedurală care să fixeze perioada pe care se poate dispune. În cauză s-au stabilit și obligațiile ce urmează a fi respectate de inculpați pe durata măsurii preventive. Împotriva încheierii, inculpații S.S. și D.R.M., au declarat recurs în termenul legal de 24 ore, prevăzut de art,.141 C. proc.

pen., termen procedural calculat conform art. 186 C. proc. pen. Motivele de recurs invocate, vizează nelegalitatea hotărârii, instanța pronunțându-se asupra cererii Ministerului Public într-un moment procesual la care, nu se verifică regularitatea actelor de sesizare. Totodată, se invocă contradicția dintre considerente și dispozitiv, generată de aprecierea asupra caracterului provizoriu al măsurii preventive, deși nu se stabilește expres perioada pe care s-a dispus, invocând și omisiunea instanței de a identifica persoanele cu care s-a interzis inculpaților legătura. Analizând criticile invocate în calea de atac exercitate de inculpați, Înalta Curte constată nefondate recursurile. Singura dispoziție din încheiere, care poate face obiectul controlului judiciar, urmare recursurilor ce pot fi exercitate separat conform art. 141 C. proc.

pen., este cea privind legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse de instanță față de inculpați. Alegerea acesteia, atributul exclusiv al instanței de fond, s-a făcut în acord cu dispozițiile art. 136 alin. (1), (4) și (8) C. proc. pen., având în vedere natura și scopul măsurii preventive, respectiv garantarea prezenței inculpaților la termenele de judecată în condițiile restricționării circulației acestora în afara țării, desfășurarea procesului penal cu asigurarea unei durate rezonabile, administrarea probelor cu celeritate. Măsura preventivă dispusă, își găsește justificarea legală în raport de mijloacele de probă care au constituit temeiuri pentru trimiterea în judecată a inculpaților, fără ca această considerare, să le încalce prezumția de nevinovăție, așa cum este reglementat de art. 5 2 C. proc.

pen. Cât privește durata măsurii preventive dispuse, în mod corect, instanța nu a stabilit o limită în timp neexistând vreo dispoziție procesual penală, care să fixeze în cursul judecății durata acesteia. Referirea instanței la caracterul provizoriu, nu este de natură să vină în contradicție cu lipsa unor limite în timp a măsurii preventive, dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., privind revocarea unei astfel de măsuri preventive găsindu-și aplicabilitatea în tot cursul judecății, din oficiu sau la cerere. În asigurarea unei finalități eficiente a măsurii preventive instanța a stabilit în sarcina inculpaților, mai multe obligații, cea invocată la pct. 4 referindu-se la interdicția comunicării cu martorii, celelalte persoane cercetate în cauză, a căror nominalizare nu se impune a fi făcută, acestea putând fi identificate în partea dispozitivă a rechizitoriului.

Cum la examinarea din oficiu nu se constată nici unul din cazurile care să justifice reformarea hotărârii, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.S.T. și D.R.M. împotriva încheierii din 20 aprilie 2007 a Curții de Apel București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. 2753/2/2007 (1037/2007). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile interpreților de limbă bulgară și engleză se vor suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2007.