ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2007

Asupra recursurilor de față;

Examinând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 20

aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2753/2/2007, Curtea de Apel București, secția

I penală, a dispus față de inculpații S.S., M.D. și D.R.M. măsura preventivă

prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen., impunându-le obligarea de a nu

părăsi țara.

În temeiul art. 141

1

alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1

1

), lit. a), c)

și d) și alin. (1

2

) lit. c), s-a dispus ca inculpații să respecte

următoarele obligații:

instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

sau indirect între ei, cu celelalte persoane cercetate în această cauză sau

indicate ca martori.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut în esență următoarele:

La data de 18 aprilie 2007,

Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea cauzei penale

prin care au fost trimiși în judecată inculpații S.S., M.D., D.R.M. pentru săvârșirea

infracțiunii continuate prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu

referire la art. 2 lit. a) și b) pct. 8 și lit. c) din aceiași lege, și cea

prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real prevăzute de art.

33 lit. a) C. pen., a încuviințat cererea formulată de inculpatul S.S. privind

acordarea unui alt termen pentru a-și mai angaja un apărător.

Amânarea cauzei, a mai fost

motivată de necesitatea asigurării prezenței unui traducător autorizat de limba

engleză.

Termenul acordat cauzei a

fost 20 aprilie 2007, având în vedere solicitarea reprezentantului Ministerului

Public, ca acesta, să fie anterior datei de 22 aprilie 2007, când expiră măsura

preventivă „a asigurării de a nu părăsi localitatea” luată față de inculpați în

cursul urmăririi penale.

La termenul de judecată

astfel stabilit, reprezentantul Ministerului Public, așa cum rezultă din partea

introductivă a hotărârii, a precizat că nu înțelege să solicite verificarea

legalității măsurii preventive dispusă față de inculpați și nici menținerea

acesteia, întrucât nu există o dispoziție procesual penală, care să motiveze

astfel de cereri, având în vedere că urmărirea penală s-a încheiat, instanța

fiind investită cu judecarea cauzei.

În raport de această fază

procesuală, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat ca față de inculpat

să se ia una din măsurile preventive neprivative de libertate, alegerea

acesteia fiind atributul exclusiv al instanței.

În motivarea cererii, se

invocă necesitatea asigurării unei bune desfășurării a procesului penal,

prezenței inculpaților la termenele care se vor acorda.

Odată cu luarea măsurii

preventive neprivative de libertate se solicită stabilirea obligațiilor ce

urmează a fi respectate de inculpați, așa cum sunt enunțate de art. 145 alin.

(1

1

) și alin. (1

2

) C. proc. pen.

Apărătorii inculpaților

având cuvântul, au apreciat că o astfel de cerere, nu poate fi formulată la

acest termen anterior verificării regularității actului de sesizare, în opinia

lor, competența materială a judecării cauzei aparține Înaltei Curți de Casație

și Justiție, motivat de împrejurarea că ulterior disjungerii cauzei, s-a dispus

începerea urmăririi penale împotriva unui senator al României pentru fapte

aflate în indivizibilitate și conexitate cu cele deduse judecății.

Totodată, apărătorii

inculpaților S.S. și M.D., au arătat că nu pot formula concluzii legate de

verificarea regularității actului de sesizare, motivând că nu au avut timpul

material necesar pregătirii apărării.

Instanța, deliberând asupra

acestor chestiuni incidente a respins excepția de necompetență materială de a

se pronunța asupra măsurii preventive, apreciind că în raport de interpretarea

coroborată a dispozițiilor art. 28, 29 și art. 35 alin. (4) C. proc. pen., este

competentă să analizeze această cerere. Competența de a judeca fondul cauzei

atrage după sine și pe aceea de a soluționa orice cereri în legătură cu

respectiva cauză, având obligația potrivit art. 301 alin. (1) și art. 302 alin.

(1) să se pronunțe motivat asupra acestora.

Cât privește verificarea

regularității actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen., instanța a

prorogat discutarea acestui aspect la termenul din 22 mai 2007, admițând

cererea formulată de apărători în acest sens.

În raport de dispozițiile art.

136 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează scopul și categoriile măsurilor

preventive, instanța a apreciat că se justifică luarea față de inculpați, în

cursul judecății, a măsurii preventive prevăzute de art. 145

1

C.

proc. pen., „obligarea de a nu părăsi țara”

Considerată o măsură cu

caracter provizoriu, luarea acesteia a fost motivată de necesitatea asigurării

prezenței inculpaților la termenele acordate cauzei, preîntâmpinarea

sustragerii acestora de la judecată, astfel încât să se garanteze o bună

administrare a justiției.

Cât privește durata,

instanța nu a stabilit în timp o limită, motivându-se că nu există pentru

această fază procesuală, o dispoziției procedurală care să fixeze perioada pe

care se poate dispune.

În cauză s-au stabilit și

obligațiile ce urmează a fi respectate de inculpați pe durata măsurii

preventive.

Împotriva încheierii,

inculpații S.S. și D.R.M., au declarat recurs în termenul legal de 24 ore,

prevăzut de art,.141 C. proc. pen., termen procedural calculat conform art. 186

C. proc. pen.

Motivele de recurs invocate,

vizează nelegalitatea hotărârii, instanța pronunțându-se asupra cererii

Ministerului Public într-un moment procesual la care, nu se verifică

regularitatea actelor de sesizare.

Totodată, se invocă

contradicția dintre considerente și dispozitiv, generată de aprecierea asupra

caracterului provizoriu al măsurii preventive, deși nu se stabilește expres

perioada pe care s-a dispus, invocând și omisiunea instanței de a identifica

persoanele cu care s-a interzis inculpaților legătura.

Analizând criticile invocate

în calea de atac exercitate de inculpați, Înalta Curte constată nefondate

recursurile.

Singura dispoziție din

încheiere, care poate face obiectul controlului judiciar, urmare recursurilor

ce pot fi exercitate separat conform art. 141 C. proc. pen., este cea privind

legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse de instanță față de

inculpați.

Alegerea acesteia, atributul

exclusiv al instanței de fond, s-a făcut în acord cu dispozițiile art. 136 alin.

(1), (4) și (8) C. proc. pen., având în vedere natura și scopul măsurii

preventive, respectiv garantarea prezenței inculpaților la termenele de

judecată în condițiile restricționării circulației acestora în afara țării,

desfășurarea procesului penal cu asigurarea unei durate rezonabile, administrarea

probelor cu celeritate.

Măsura preventivă dispusă,

își găsește justificarea legală în raport de mijloacele de probă care au

constituit temeiuri pentru trimiterea în judecată a inculpaților, fără ca

această considerare, să le încalce prezumția de nevinovăție, așa cum este

reglementat de art. 5

2

C. proc. pen.

Cât privește durata măsurii

preventive dispuse, în mod corect, instanța nu a stabilit o limită în timp

neexistând vreo dispoziție procesual penală, care să fixeze în cursul judecății

durata acesteia.

Referirea instanței la

caracterul provizoriu, nu este de natură să vină în contradicție cu lipsa unor

limite în timp a măsurii preventive, dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., privind revocarea unei astfel de măsuri preventive găsindu-și

aplicabilitatea în tot cursul judecății, din oficiu sau la cerere.

În asigurarea unei

finalități eficiente a măsurii preventive instanța a stabilit în sarcina

inculpaților, mai multe obligații, cea invocată la pct. 4 referindu-se la

interdicția comunicării cu martorii, celelalte persoane cercetate în cauză, a

căror nominalizare nu se impune a fi făcută, acestea putând fi identificate în

partea dispozitivă a rechizitoriului.

Cum la examinarea din oficiu

nu se constată nici unul din cazurile care să justifice reformarea hotărârii,

recursurile vor fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții inculpați S.S.T. și D.R.M. împotriva

încheierii din 20 aprilie 2007 a Curții de Apel București, Secția I Penală,

pronunțată în dosarul nr. 2753/2/2007 (1037/2007).

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile interpreților de

limbă bulgară și engleză se vor suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 mai 2007.