ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, emis la 25 ianuarie 2007, în dosarul nr. 122/P/2006, ce a fost înregistrat prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 520 la 25 ianuarie 2007 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 745/1/2007 la 25 ianuarie 2007 au fost trimiși în judecată, inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și inculpata I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Prin același act de sesizare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.A. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în legătură cu mențiunile efectuate pe mandatul on-line nr. B04160001121, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, în privința laturii obiective a acesteia. De asemenea, a mai fost dispusă și neînceperea urmăririi penale față de D.L. sub aspectul complicității la infracțiunea de dare de mită săvârșită de inculpata I.M. prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu facilitarea transmiterii sumei de 1.000 euro, către inculpatul C.I.
și cu privire la asigurarea folosinței unui autoturism, din dispoziția inculpatei, deoarece fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii susmenționate, în privința laturii subiective, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că acesta a cunoscut înțelegerea existentă între inculpați, referitoare la scopul remiterii foloaselor susmenționate. Tot prin același rechizitoriu, s-a menținut măsura asiguratorie luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 20 octombrie 2006 cu privire la terenul în suprafață de 1.755 m.p., din care 1.405 m.p. la categoria teren arabil, situat în Iași, Magistrala Bârnova nr. 100 F, județul Iași, aparținând inculpatului C.I..
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, ca situație de fapt, că în perioada mai-august 2006, inculpatul C.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe fondul desfășurării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins și primit eșalonat de la inculpata I.M., foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro, în scopul instrumentării dosarului anterior menționat (aflat în anchetă proprie), beneficiul urmărit de inculpată fiind inițial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluției de declinare a competenței în favoarea D.N.A.
Suma de 10.000 euro anterior menționată se compune din: sumele de 5.500 euro și 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinația Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. și C.R.E., cu destinația China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro și 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele acelorași două persoane, cu destinația Budapesta și, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum și beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciu de roaming, plata traducerii unor acte medicale și asigurarea folosinței unui autoturism.
În rechizitoriu s-a reținut că, la data de 26 iunie 2006, denunțătorul N.D. a sesizat D.N.A. cu privire la faptul că procurorul C.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, instrumentează părtinitor un dosar penal împotriva omului de afaceri P.A., fiind motivat în acest scop de inculpata I.M., care i-ar fi remis diferite sume de bani și alte foloase pentru a-l ajuta să suporte o parte din cheltuielile necesare pentru ca soția sa, C.E., să beneficieze de un tratament de specialitate în țară și străinătate.
Astfel, începând cu luna mai 2005, după ce a fost evacuat dintr-un apartament aparținând SC A. SA Bârlad (societate în care acționar este și martorul P.A.), a fost contactat de inculpata I.M., care personale i-a pus la dispoziție o serie de documente privind privatizarea societății anterior menționate cu scopul de a fi prezentate unor jurnaliști de la Cotidianul „A.” și de asemenea, pentru a fi folosite de acesta în cadrul unei emisiuni televizate. După prezentarea documentelor jurnaliștilor de la cotidianul susmenționat și participarea la o emisiune la postul de televiziune O.T.V., în luna septembrie 2005, denunțătorul N.D. a fost chemat în București de inculpata I.M. care i-a prezentat o sesizare redactată la calculator care conținea, de asemenea, date despre modul în care s-a realizat privatizarea SC A. SA Bârlad.
Inculpata I.M. i-a solicitat denunțătorului N.D. să semneze acea sesizare și să o depună la Ministerul Agriculturii și Alimentației, în vederea efectuării unor verificări. Ulterior, ca urmare a faptului că a primit de la minister o comunicare din care a rezultat faptul că sesizarea pe care o semnase fusese trimisă la D.N.A. pentru efectuarea de cercetări, a făcut alte demersuri în baza cărora a aflat că dosarul a ajuns la D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași. În cursul lunii februarie 2006, denunțătorul N.D. l-a văzut pentru prima dată pe inculpatul C.I., întrucât inculpata I.M. l-a rugat să o însoțească la Gara de Nord unde aceasta trebuia să se întâlnească cu inculpatul, despre care i-a spus că este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a precizat că martorul l-a văzut pe inculpatul C.I. de la distanță, datorită măsurilor de precauție luate de inculpata I.M., care i-a indicat că, în măsura în care va pleca cu autoturismul său împreună cu inculpatul, martorul să se deplaseze cu un alt mijloc de transport la sediul firmei inculpatei, situat în str. Maximilian Popper București. Insistând în demersurile sale de a se constitui un dosar penal în care să fie cercetat martorul P.A., în luna februarie 2006, inculpata I.M. l-a pus în legătură pe denunțătorul N.D. cu martorul B.D., ofițer superior în cadrul Direcției de siguranță militară a Ministerului Apărării care urma să-i faciliteze o audiență la prim-adjunctul procurorului general al României, în cadrul căreia să depună și o sesizare care să stea la baza demarării cercetărilor.
Martorul B.D. s-a întâlnit cu martorul denunțător N.D. în baza unei promisiuni făcute anterior inculpatei I.M., care i-a spus, în repetate rânduri, că deține date despre implicarea martorului P.A. într-o serie de afaceri care ar fi condus la diminuarea rezervei de stat la grâu, precum și cu privire la efectuarea unor schimburi de terenuri cu autoritățile locale din Vaslui ș.a. Inculpata I.M. și-a exprimat temerea față de martorul B.D. cu privire la faptul că P.A. ar fi putut influența în favoarea sa cercetările pe plan local și chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a susținut că, din acest motiv, nu are încredere decât în procurorul C.I. care nu ar fi putut fi influențat în măsura în care dosarul ar fi ajuns să fie instrumentat de acesta.
Inculpata i-a precizat martorului că nu dorea să formuleze sesizarea în nume personal, întrucât se temea de eventualele repercusiuni care ar fi putut veni din partea lui P.A., fapt pentru care aceasta urma să fie semnată de o cunoștință de a sa, respectiv denunțătorul N.D. În baza acestei înțelegeri, la data de 23 februarie 2006, martorul B.D. s-a întâlnit cu denunțătorul N.D. și inculpata I.M. în parcarea situată în fața Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după care a intrat în clădirea parchetului, fiind însoțit numai de denunțător. Martorul B.D. a intrat singur în cabinetul prim-adjunctului procurorului general al României, M.S., căruia i-a expus situația, întrebându-l, inclusiv, dacă ar exista posibilitatea instrumentării dosarului de procurorul C.I.; după ce a oferit inițial un răspuns evaziv magistratul M.S.
i-a precizat martorului B.D. (conform susținerilor acestuia) că există posibilitatea ca dosarul să ajungă în lucru la procurorul C.I. După discuția dintre cei doi, denunțătorul N.D. a intrat în biroul procurorului general adjunct, unde a expus pe scurt situația de fapt și a lăsat sesizarea la care erau anexate mai multe documente pe care i le încredințase anterior inculpata I.M. Denunțătorul N.D. a susținut că, după primirea sesizării, procurorul general adjunct ar fi făcut o mențiune, sub forma unei rezoluții pentru repartizarea cauzei procurorului C.I. Martorul M.S.
a confirmat faptul că, într-adevăr, l-a primit în audiență pe N.D., la rugămintea martorului B.D., pe care îl cunoștea de mult timp, că a primit sesizarea și documentele anexate pe care le-a trimis însă, prin intermediul secretariatului la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu rezoluție pentru procurorul șef adjunct al secției, martora I.E., fără a face vreo mențiune expresă ca dosarul să fie repartizat procurorului C.I. În același sens sunt și declarațiile martorei I.E., care la acea dată îndeplinea funcția de procuror șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică și exercita în fapt și atribuțiile funcției de procuror șef secție.
Martora a precizat că a repartizat sesizarea procurorului C.I. fără ca acest lucru să-i fie sugerat de șeful său ierarhic. Faptul că, în realitate, sesizările aparțineau inculpatei I.M. a rezultat din înregistrările convorbirilor ambientale efectuate între aceasta și denunțătorul N.D. și din declarațiile altor persoane audiate în cauză, care au confirmat preocuparea inculpatei de a se înregistra un dosar penal pe numele martorului P.A., atât la organele de poliție, cât și la parchet. Astfel, martorul G.G., ofițer superior în cadrul Ministerului Apărării a declarat că inculpata I.M. i-a relatat în mai multe rânduri faptul că se afla într-un conflict de interese, ireconciliabil cu omul de afaceri P.A.
La începutul anului 2006, inculpata i-a solicitat sprijinul pentru a depune o serie de înscrisuri, pe care le deținea la organele de poliție în vederea efectuării de cercetări penale împotriva susnumitului. Întrucât știa că martorul C.A., general de brigadă în cadrul Ministerului Apărării, îl cunoștea pe ministrul Administrației și Internelor, i-a dat inculpatei I.M. numărul de telefon al acestuia, fără ca ulterior să cunoască ce s-a mai întâmplat. La scurt timp, inculpata I.M. l-a rugat pe martorul G.G. să o ajute să depună o sesizare similară și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, explicându-i că nu dorea să se știe că, în realitate, ea era inițiatoarea demarării cercetărilor împotriva martorului P.A.
Martorul G.G. a pus-o în legătură pe inculpata I.M. cu martorul B.D., despre care cunoștea faptul că este prieten cu procurorul general adjunct al României de la acea dată, martorul M.S. Ulterior, martorul a perceput, din discuțiile pe care le-a avut cu inculpata I.M., faptul că aceasta era la curent cu stadiul cercetărilor, în cursul lunilor august-septembrie 2006, inculpata I.M. fiind preocupată ca dosarul format la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică să nu ajungă la parchetele din județul Vaslui. Martorul nu a intervenit în acest sens, dar a luat legătură cu martorul B.D., care era la curent cu solicitarea inculpatei. Martorul G.G.
a mai precizat că în convorbirile telefonice pe care le-a avut cu inculpata I.M. au folosit, de comun cord, un limbaj codificat, respectiv termeni precum „rețetă” ori „medicamente” pentru a se referi la dosarul care se afla la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și termenul 2doctor” pentru a-l indica pe procurorul general adjunct M.S. Din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpata I.M. a făcut demersuri pe lângă martorii B.D., G.G. (în mod direct) și față de martorii S.M. și I.E. (în mod indirect, prin intermediul martorului B.D.) în vederea formării dosarului nr. 402/P/2006 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă demersurile inculpatei nu au fost concretizate și în oferirea unor avantaje materiale către aceștia.
Distinct de demersurile făcute de inculpata I.M. pentru constituirea dosarului penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a făcut demersuri și pentru înregistrarea unui dosar la organele de poliție, prin intermediul martorilor G.G. și C.A. Martorul C.A. a cunoscut-o pe inculpata I.M. în cursul anului 2005, ocazie cu care a luat cunoștință despre faptul că inculpata deținea documente referitoare la faptul că martorul P.A. era implicat într-o serie de afaceri prin care se diminuase rezerva de stat la grâu și că acesta ar fi câștigat mai multe licitații în mod nelegal. După mai multe discuții pe această temă, martorul a acceptat să o ajute pe inculpata I.M.
să obțină o audiență la unul dintre factorii de decizie din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, fapt pentru care s-a întâlnit, în cursul lunii februarie 2006 cu inculpata în scopul de a o conduce la șeful I.G.P.R., generalul F. Potrivit depoziției aceluiași martor inculpata I.M. a fost însoțită de o altă persoană de sex masculin (denunțătorul N.D.), care urma să formuleze sesizarea împotriva omului de afaceri P.A. După o scurtă discuție pe care martorul a avut-o cu generalul F., denunțătorul N.D. a rămas în sediul I.G.P.R. pentru a-l aștepta pe ofițerul de poliție desemnat să discute cu acesta și să primească sesizarea. În continuare, denunțătorul N.D. a discutat cu ofițerul de poliție S.P., care i-a primit documentele și a consemnat un denunț; după câteva zile ofițerul de poliție i-a comunicat că sesizarea pe care formulase a fost trimisă la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul I.G.P.R.
Și martora E.C.D., care și-a desfășurat activitatea în calitate de secretară la SC P.I. SA, societate aparținând inculpatei I.M., a confirmat faptul că aceasta era în realitate autoarea sesizărilor formulate de N.D. împotriva martorului P.A. După înregistrarea sesizării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și repartizarea acesteia la data de 23 februarie 2006, procurorului C.I., inculpata I.M. a ținut permanent legătura, atât cu acest magistrat, cât și cu denunțătorul N.D. căruia i-a furnizat datele pe care trebuia să le pună la dispoziția inculpatului și care să îi permită efectuarea unor investigații de natură a avea ca rezultat punerea sub acuzare a omului de afaceri P.A.
Astfel, din înregistrarea dialogului ambiental purtat la data de 4 iulie 2006, începând cu ora 10:45, între N.D. și inculpata I.M., aceasta îi dă detalii denunțătorului despre activitatea de cercetare penală desfășurată în dosarul nr. 402/p/2006, menționând aspecte reale, respectiv faptul că ofițerii de poliție desemnați de procurorul C.I. s-au prezentat la firmele martorului P.A., care a refuzat să le pună la dispoziție actele solicitate. În contextul aceleiași discuții, inculpata I.M., referindu-se la demersurile făcute pentru constituirea respectivului dosar penal și efectuarea cercetărilor față de martorul P.A., s-a arătat nemulțumită că „a trebuit să dea bani”, fapt pentru care „aștepta rezultate”.
De asemenea, în dialogul ambiental înregistrat la data de 18 iulie 2006, începând cu ora 14:39, între aceleași persoane, inculpata I.M. face referire expresă la faptul că procurorul „are nevoie de documente făcute de celelalte instituții de control, că nu poate face controlul financiar-fiscal”, fapt pentru care ar trebui să discute la A.N.A.F. și cu factorii de decizie din I.G.P.R. în acest scop. În convorbirea telefonică purtată la 11 septembrie 2006, ora 13:49, inculpatul C.I. îi dă detalii inculpatei I.M. despre faptul că martorul P.A. a făcut plângere împotriva modului în care a efectuat ancheta și că dosarul 2a plecat” de la acesta, fiind vorba evident despre soluția de declinare a competenței în favoarea D.N.A.
Inculpatul C.I. a luat legătura, în scopul urgentării investigațiilor, cu directorii D.I.F. și D.C.P. din cadrul I.G.P.R., cărora le-a solicitat să-și dea acordul în vederea delegării unor ofițeri de poliție pentru efectuarea unor acte de cercetare penală. În acest sens, inculpatul C.I. a dispus, în perioada iulie-august 2006 delegarea unor ofițeri de poliție pentru ridicarea de documente de la firmele administrate de martorul P.A. situate în municipiul Bârlad și pentru audierea unor martori; de asemenea, inculpatul C.I., pe fondul intensificării activității de cercetare penală în dosarul nr. 402/P/2006 a luat legătura cu directorul A.N.A.F. și cu șeful Gărzii Financiare Centrale, cărora le-a solicitat să efectueze o serie de verificări specifice obiectului de activitate al celor două instituții.
Din materialul probator administrat în cauză (declarațiile martorilor B.D., C.A., a ofițerilor de poliție implicați în soluționarea dosarului nr. 402/p/2006, coroborate și cu volumul de activitate al inculpatului) a rezultat preocuparea deosebită a inculpatului C.I. pentru soluționarea dosarului susmenționat, într-un termen scurt, prin punerea sub învinuire a martorului P.A. Obiectivul urmărit de inculpata I.M. în dosarul nr. 402/P/2006 s-a schimbat în timp, astfel că, la data de 5 septembrie 2006, datorită modificării codului de procedură penală, inculpatul C.I. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.N.A., această soluție fiind adoptată ca urmare a consultării cu învinuita, care a insistat permanent ca dosarul să rămână, în vederea efectuării cercetărilor care se impuneau la un alt parchet din municipiul București.
Convorbirile telefonice înregistrate au relevat sub acest aspect, atât demersurile făcute de inculpata I.M. în scopul emiterii soluției de declinare a competenței de către inculpatul C.I., cât și acte materiale de determinare a martorilor G.G. și B.D., pentru a interveni pe lângă șefii ierarhici ai inculpatului C.I., în vederea menținerii soluției dispuse. În ceea ce privește foloasele materiale primite de inculpatul C.I. de la inculpata I.M., pe parcursul efectuării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în rechizitorul emis au fost arătate în detaliu, cu referire la mijloacele de probă, însă în continuare toate vor fi evidențiate, în esență și anume:
La 12 iulie 2006, inculpata I.M. i-a remis inculpatului C.I. suma de 1.000 euro necesară pentru suportarea cheltuielilor ocazionate de plecarea soției și fiicei inculpatului la Budapesta;
La data de 29 august 2006, inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. suma de 4.000 RON, prin intermediul martorului I.A. și a fiului său, C.V.;
La data de 31 iulie 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.500 euro, pentru suportarea cheltuielilor legate de plecarea în China a soției și fiicei inculpatului;
În cursul lunii august 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.000 euro, pentru suportarea unor cheltuieli efectuate de soția și fiica inculpatului, în China;
La data de 12 iulie 2006 inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 745 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinația Budapesta, pentru soția și fiica inculpatului și suma de 70 RON reprezentând asigurarea medicală pentru două persoane în perioada 13-14 iulie 2006;
La data de 10 iulie 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 1.480 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinația China pentru soția și fiica inculpatului și suma de 130 RON reprezentând asigurarea medicală pentru două persoane, în perioada 31 iulie - 4 septembrie 2006;
La data de 2 mai 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 377 euro, reprezentând contravaloarea unui bilet de avion cu destinația Londra pentru soția inculpatului, C.E.;
Alte foloase remise de către inculpata I.M. inculpatului C.I., pentru sine ori în beneficiul soției sale. Din cele ce preced a rezultat că I.M. i-a pus la dispoziție inculpatului C.I., pentru folosința soției și fiicei sale, în perioada 13-14 iulie 2006, cât acestea s-au aflat în Budapesta, un telefon mobil având activat serviciul de roaming. Un alt gen de folos remis de către inculpata I.M., cu titlu de mită, inculpatului C.I. a constat în plata traducerii unor acte medicale privind pe C.E. În actul de sesizare, s-a reținut în drept că fapta inculpatului C.I., constând în aceea că, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe fondul desfășurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins și primit de la inculpata I.M., în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro și 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinația Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. și C.R.E., cu destinația China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro și 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele acelorași două persoane, cu destinația Budapesta și, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum și beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale și asigurarea folosinței unui autoturism), în scopul instrumentării dosarului anterior menționat, beneficiul urmărit de inculpată, fiind, inițial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea soluției de declinare a competenței respectivei cauze în favoarea D.N.A., întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește pe inculpata I.M., în același rechizitoriu, s-a reținut, în drept, că fapta inculpatei de a remite inculpatului C.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe fondul desfășurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/p/2006, în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro și 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinația Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. și C.R.E., cu destinația China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro și 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete e avion pe numele acelorași două persoane, cu destinația Budapesta și, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum și beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale și asigurarea folosinței unui autoturism), în scopul instrumentării dosarului anterior menționat, beneficiul urmărit de inculpată fiind, inițial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea soluției de declinare a competenței respectivei cauze în favoarea D.N.A., întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. La termenul de judecată de la 1 februarie 2007, după discuțiile asupra cererii formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., așa cum a fost precizată în sensul ca instanța să dispună măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de ambii inculpați, aprecierea instanței în senul că se impune ascultarea acestora, potrivit art. 145 1 cu referire la art. 145 și 143 alin. (1), art. 323, art. 70 alin. (1) și (2) și art. 72 C. proc. pen., ascultarea inculpaților numai cu privire la măsura solicitată (declarații inculpaților) și concluziile părților consemnate în încheierea de ședință, Înalta Curte a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație – D.N.A. și în baza art. 136 alin. (4) C. proc. pen. și art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpații C.I. și I.M. În temeiul art. 145 1 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen., inculpații C.I. și I.M. au fost obligați să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme, precum și cea de la lit. c), în sensul că cei doi inculpați, pe durata măsurii, să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu denunțătorul și cu martorii din cauză. S-a făcut aplicarea art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1 2 ), (2) și (3) ale art. 145 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006. Împotriva măsurii dispuse din încheierea de ședință menționată, au declarat recursuri inculpații C.I. și I.M., recursuri ce au fost soluționate prin decizia nr. 58 de la 12 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 1035/1/2007, în sensul, respingerii, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpații C.I. și I.M. împotriva încheierii din 1 februarie 2007, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 745/1/2007, fiind obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. La termenul de judecată de la 8 martie 2007, Înalta Curte, constatând ca întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată în scris și susținută oral de inculpatul C.I., în sensul angajării unui apărător ales, în raport cu prevederile art. 6 și art. 171 alin. (1) și (3) C. proc. pen., precum și ale art. 6 din C.E.D.O. privitoare la asigurarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, acordând termen la 3 aprilie 2007, punând în vedere ambilor inculpați și apărătorilor acestora, potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. pen., ca în cazul în care au de formulat cereri sau excepții referitor la actul de sesizare, să fie formulate în scris și să fie depuse într-un termen rezonabil la dosarul cauzei, pentru a se asigura respectarea principiului egalității armelor și în vederea formulării de apărări pentru părțile din cauză. La termenul de judecată de la 3 aprilie 2007 după punerea în discuția părților a cererilor formulate în cauză și ale căror ample concluzii au fost consemnate, Înalta Curte s-a pronunțat asupra acestora, în sensul că a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de inculpata I.M., de interzicere a accesului reprezentanților mass-media de a studia și a solicita copii a actelor dosarului; a admis cererea formulată de inculpata I.M. de încuviințare a schimbării locuinței, pe care a indicat-o în mod concret; a prorogat discutarea cererilor referitoare la nulitățile relative invocate, în condițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., odată cu discutarea regularității actului de sesizare, în conformitate cu art. 300 C. proc. pen.; a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 și O.U.G. nr. 60/2006 formulată de apărătorul inculpatei I.M., în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată și art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Împotriva dispoziției referitoare la admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată din încheierea mai sus arătată a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. Prin decizia nr. 266 de la 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3507/1/2007 a fost admis recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii din 3 aprilie 2007 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 745/1/2007 privind pe inculpații C.I. și I.M., s-a casat încheierea în partea referitoare la admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 și O.U.G. nr. 60/2006 formulată de apărătorul inculpatei I.M. S-a luat act de declarația intimatei inculpate I.M. de renunțare la cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția invocată. S-a înlăturat dispoziția de suspendare a judecării cauzei. La termenul de judecată de la 22 mai 2007, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei I.M., în vederea pregătiri apărării, față de data angajamentului recent în cauză, a acordat un ultim termen în acest sens și a acordat termen la 7 iunie 2007, punând în vedere apărătorilor să depună eventualele cereri cu 5 zile înainte de termenul fixat în cauză, așa cum s-a consemnat în încheierea aflată la dosarul nr. 745/1/2007. La termenul de judecată de la 7 iunie 2007, Înalta Curte a pus în discuția părților cererile formulate, asupra cărora s-a pronunțat, acordând cuvântul privind cererea prorogată anterior, precum și asupra regularității actului de sesizare, ulterior după reluarea ședinței, care a fost suspendată, pronunțându-se în sensul că a prorogat discutarea cererilor referitoare la legalitatea interceptărilor ce au fost formulate în scris și susținute oral, la momentul formulării de probe. Totodată, în conformitate cu art. 300 C. proc. pen., a constatat regularitatea actului de sesizare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 263 și 264 C. proc. pen., referitoare la elementele care stau la baza întocmirii actului de sesizare și, respectiv, la verificarea legalității și temeiniciei de procurorul șef secție. Înalta Curte a constatat începută cercetarea judecătorească și conform art. 322 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 a dispus magistratului asistent să facă o prezentare succintă a actului de sesizare. Apărătorul inculpatei I.M. a invocat incompatibilitatea completului de judecată, în raport cu prevederile art. 48 lit. d) C. proc. pen., deoarece acesta s-a pronunțat cu privire la prelungirea autorizării de interceptare, reiterând aspectele referitoare la legalitatea interceptărilor și a învederat că va susține o cerere de recuzare în funcție de poziția președintelui de complet, respectiv dacă acesta se abține sau nu, depunând în scris cererea de recuzare, președintele completului menționând expres că nu înțelege să se abțină în cauză, apreciind că nu se află în cazul de incompatibilitate invocat. Ulterior apărătorul inculpatului C.I. a susținut o cerere de recuzare a președintelui de complet însă întemeiată pe un alt caz, art. 47 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că judecătorul care a prelungit autorizarea interceptării, s-a pronunțat deja cu privire la legalitatea acesteia, instanța acordând cuvântul celorlalți apărători, inculpaților și reprezentantul Ministerului Public, ale căror concluzii au fost consemnate în încheierea de ședință. Înalta Curte, față de cererea formulată în scris și susținută oral de apărătorul inculpatei I.M., cu privire la recuzarea președintelui de complet, întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. d) C. proc. pen. și cererea formulată oral de apărătorul inculpatului C.I., de recuzare a aceluiași președinte de complet, întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., a amânat cauza în vederea soluționărilor cererilor formulate în conformitate cu prevederile legale, stabilind un termen de control, ce nu reprezintă o măsură procesuală ulterioară recuzării, care să vatăme interesele părților, respectiv la 21 iunie 2007. Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu de la 13 iunie 2007 au fost respinse, ca nefondate, cererile de recuzare formulate de inculpata I.M. prin apărător ales, avocat P.I. și de inculpatul C.I., prin apărător ales, avocat S.G., în dosar nr. 745/1/2007, fiind obligați inculpații la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. La termenul de judecată de la 21 iunie 2007, Înalta Curte față de împrejurarea lipsei de apărare a inculpatei I.M., în condițiile în care a fost denunțat contractul de asistență cu apărătorul P.I., în raport cu precizările exprimate oral de către apărător și inculpata I.M., precum și faptul că asistența juridică a acesteia este obligatorie față de infracțiunea pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 171 C. proc. pen. și ale art. 6 din C.E.D.O., dispunând efectuarea unei adrese la Baroul București, în vederea asigurării asistenței juridice, acordând termen la 4 septembrie 2007. De asemenea, a pus în vedere inculpatei I.M. că trebuie să se asigure nu numai exercitarea dreptului său la apărare, dar și al coinculpatului C.I., în conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., în sensul asigurării unui proces echitabil și într-un termen rezonabil, având în vedere că ambii au calitatea de inculpați, bucurându-se de egalitate de tratament în cadrul procesului penal, în raport cu dispozițiile legale. Totodată, Înalta Curte a pus în vedere ca eventualele cereri formulate de apărătorii inculpaților să fie depuse în scris cu 5 zile înaintea termenului de judecată și a constatat că ultimul act procedural este ascultarea inculpaților, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen., așa cum rezultă din încheierea de la termenul menționat, aflată la dosarul nr. 745/1/2007. La termenul de judecată de la 4 septembrie 2007, Înalta Curte, față de cererea depusă la dosar de-al doilea apărător ales al inculpatului C.I., în vederea asigurării unei apărări complete și depline în cauză, cu respectarea principiilor contradictorialității, oralității și publicității ședinței de judecată în cadrul cercetării judecătorești, așa cum a fost stabilit prin limitele fixate de dispozițiile legale și încheierile de ședință anterioare, în sensul că ultimul act procedural îl constituia ascultarea inculpaților, precum și în conformitate cu art. 6 § 1 și 3 din C.E.D.O., a apreciat că se impune amânarea judecării cauzei, în vederea desfășurării cercetării judecătorești cu respectarea prevederilor legale mai sus menționate, a principiilor de drept și pentru o bună înfăptuire a justiției. Înalta Curte a respins cererea de amendare a apărătorului inculpatului C.I., susținută oral de apărătorul ales al inculpatei I.M., avându-se în vedere că există o delegație de substituire pentru termenul de judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 198 C. proc. pen. Astfel, Înalta Curte a acordat termen la 26 septembrie 2007, punând în vedere apărătorului ales al inculpatului C.I., avocat C.G. să facă dovada imposibilității de prezentare pentru termenul de judecată la care a lipsit, așa cum a invocat în cererea scrisă la dosar, la termenul ce va fi acordat în cauză. Totodată, Înalta Curte a pus în vedere ca eventualele cereri de fotocopiere ale unor înscrisuri, formulate de apărătorii inculpaților s fie depuse în scris cu 5 zile înaintea termenului de judecată și a constatat că ultimul act procedural este ascultarea inculpaților, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen. La termenul de judecată de la 26 septembrie 2007, Înalta Curte a dat cuvântul apărătorilor inculpaților, reprezentantului Ministerului Public asupra discutării cererii depuse la dosar privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., anterior audierii inculpaților. Înalta Curte, după deliberare asupra momentului discutării excepției invocate anterior ascultării inculpaților a constatat că cererea formulată de apărătorii inculpatului C.I. este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 321 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd în mod imperativ, cu caracter obligatoriu, că atunci când „inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acesteia”, în condițiile în care a fost declarată deschisă cercetarea judecătorească în cauză și a fost citit actul de sesizare, în conformitate cu art. 322 C. proc. pen. De altfel, ultimul act procedural consemnat în succesiunea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a fost, în mod expres, prin încheierile anterioare. Astfel, excepția de neconstituționalitate invocată va fi supusă discuției după momentul procesual al ascultării inculpaților. Înalta Curte a trecut la ascultarea inculpaților, aducând acestora la cunoștință dispozițiile art. 70 coroborat cu art. 322 și 323 C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere, în sensul că au dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor. La întrebarea instanței, acesta a arătat că, față de situația nou ivită, la termen, este nevoit să nu facă nicio declarație, deși ar fi dorit acest lucru, întrucât are multe de precizat în instanță. Inculpata I.M., fiind întrebată de instanță, a arătat că uzează de dreptul de a nu da declarații, întrucât se consideră nevinovată. Față de precizările inculpaților, Înalta Curte a acordat cuvântul părților cu privire la excepția invocată, fiind consemnate amplele concluzii ale părților. Prin încheierea de ședință de la 26 septembrie 2007, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (6) cu referire la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 21 alin. (3) și (4), art. 16 și art. 24 alin. (1) din Constituția României și art. 6 § 3 lit. b) și d) din C.E.D.O., invocată de apărătorii inculpatului C.I., fiind amânată cauza la 10 octombrie 2007, așa cum rezultă din încheierea aflată la dosarul nr. 745/1/2007. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul C.I. Prin decizia nr. 534 de la 3 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, pronunțată în dosarul nr. 8545/1/2007 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 26 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 745/1/2007. În baza art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., a extins efectele recursului și cu privire la inculpata I.M. S-a casat încheierea atacată și rejudecând, A fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza l C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) și (4), art. 16 și art. 24 alin. (1) din Constituția României, precum și cu prevederile art. 6 paragraf 3 lit. b) și d) din C.E.D.O., invocată de inculpatul C.I., prin apărători. S-a trimis dosarul Curții Constituționale în vederea soluționării excepției. În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecata până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională. Prin decizia nr. 132 din 21 februarie 2008 a Curții Constituționale, pronunțată în dosarele nr. 1308D/2007, nr. 1321D/2007, nr. 1489D/2007 și nr. 1507D/2007 a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza întâi C. proc. pen., excepție ridicată de O.M.M. și R.M., în dosarul nr. 1568/89/2007 al Tribunalului Vaslui, secția penală, de G.C., G.B. și C.D.Z. în dosarul nr. 34653/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, de D.C., în dosarul nr. 7584/280/2004 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și de I.C. în dosarul nr. 8545/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Prin aceeași decizie a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, excepție ridicată de G.C., G.B. și C.D.Z. în dosarul nr. 34653/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală. La termenul de astăzi, Înalta Curte, față de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale ce a fost admisă de Curtea Constituțională, excepție care a fost invocată și în prezenta cauză, dar soluționată ulterior pronunțării admiterii excepției, prin decizia aflată la dosar, prin care s-a respins, ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza l C. proc. pen., a acordat cuvântul părților asupra cererilor formulate la termenul din 26 septembrie 2007, în raport cu admiterea excepției și consecințele acesteia, respectiv posibilitatea trimiterii cauzei la parchet. Amplele concluzii ale apărătorilor inculpaților, ale reprezentantului Ministerului Public, cuvântul în replică al acestora, precum și ultimul cuvânt al inculpaților asupra celor puse în discuție au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei sentințe. Examinând cauza, în raport cu cererile formulate de apărătorii inculpaților C.I. și I.M. de restituire a cauzei la parchet, ca urmare a încălcării dreptului la apărare, în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta. Procesul penal român, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății constituie o activitate complexă, reglementată de lege, în care autoritățile publice anume desemnate, cărora li se alătură în mod activ persoanele interesate, ca titulare de drepturi și obligații se desfășoară, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie sancționată potrivit legii penale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Unul din principiile care guvernează procesul penal este asigurarea dreptului la apărare, care își are fundamentarea, în art. 24 din Constituția României, prin prevederea acestui drept ca o garanție, ce își găsește concretizarea în asistența juridică a părților, din partea unui avocat, fi ales, fie din oficiu, în tot cursul procesului penal. Legiuitorul român reglementează mult mai larg, în art. 6 C. proc. pen., conținutul acestui drept, prin evidențierea mijloacelor de apărare, respectiv, atât drepturile procesuale acordate părților, prin care acestea își susțin interesele legitime, cât și garanțiile procesuale, prin care părților li se dă posibilitatea deplinei exercitări a drepturilor procesuale recunoscute. Astfel, în cursul urmăririi penale, din categoria drepturilor procesuale pe care le au părțile în cadrul procesului penal se înscriu, dreptul învinuitului sau inculpatului de a cunoaște, în cel mai scurt termen învinuirea ce i se aduce, dreptul a nu face nicio declarație și de a avea un apărător [(art. 70 alin. (2) C. proc. pen.)], dreptul de a participa la efectuarea urmăririi penale, dreptul de a i se prezenta probele ce susțin învinuirea (art. 250 C. proc. pen., prezentarea materialului de urmărire penală). Din cadrul celei de-a doua categorii de mijloace de apărare, respectiv a garanțiilor procesuale ale părților în cursul urmăririi penale se evidențiază obligațiile pe care le au organele de urmărire penală de a aduce la cunoștința părților drepturile procesuale pe care acestea le au și totodată acelea de a le ajuta în exercitarea lor, întrucât dacă părțile nu au cunoștință de existența lor sau de modul cum trebuie să fie exercitate, nu pot beneficia de ele. În acest sens, în art. 6 alin. (3) corelat cu art. 70 alin. (2) C. proc. pen., este prevăzută obligația organelor judiciare de a-l încunoștința, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării și de a nu face nicio declarație, atrăgându-i totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Totodată, garanții procesuale le constituie și obligațiile prevăzute pentru organele judiciare de a administra probele în apărare în cazul în care părțile nu acționează în acest sens, concretizate în cursul urmăririi penale în art. 202 C. proc. pen., referitoare la rolul activ al organului de urmărire penală (organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia; adună probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului; îndatoririle prevăzute menționate se îndeplinesc chiar dacă învinuitul sau inculpatul recunoaște fapta; organul de urmărire penală este obligat să explice învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți drepturile lor procesuale) și prin care se asigură cadrul necesar pentru exercitarea dreptului la apărare, în mod egal și echitabil pentru toate părțile din proces. Garantarea dreptului la apărare al părților în procesul penal este reglementată și mai amănunțit în dispozițiile art. 171 – art. 174 C. proc. pen., în care se prevede dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, precum și obligația organelor judiciare de a-i aduce la cunoștință acest drept, cazurile de asistență juridică obligatorie, drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, asistența celorlalte părți, reprezentarea învinuitului sau inculpatului, precum și a celorlalte părți. Reglementarea de către legiuitorul român cu modificările survenite ale drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților privind dreptul la apărare al părților în cursul procesului penal reflectă și garanțiile procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O., precum și a jurisprudenței Curții Europene în materie. Asigurarea dreptului la apărare al părților inclusiv al învinuitului în tot cursul procesului penal trebuie să fie realizată în mod efectiv și nu formal, prin întocmirea actelor procedurale corespunzătoare unor obligații procesuale privind acest drept, însă fără să se realizeze în mod efectiv obiectul apărării, respectiv susținerea interesului legitim în fața organelor judiciare abilitate. În contextul prezentei cauze, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al inculpaților C.I. și I.M. în cursul urmăririi penale a fost încălcat, atât cu ocazia dispunerii măsurilor procesuale specifice urmăririi penale și anume cu aducerea la cunoștință a învinuirii, a asigurării dreptului la apărare al acestora, punerea în mișcare a acțiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, cât și ceea ce privește lipsa rolului activ al procurorului de a administra probe și în apărarea inculpaților, în condițiile art. 202 C. proc. pen., așa încât nu s-a realizat o exercitare deplină, efectivă și completă a dreptului la apărare al acestora, ceea ce a afectat în mod semnificativ urmărirea penală, printr-o disproporție evidentă între acuzare și apărare, încălcări sancționate cu nulitatea absolută în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., impunând refacerea urmăririi penale. În sensul celor mai sus arătate, rezultă că prin rezoluția din 2 octombrie 2006, ora 10,00 dată de procurori în dosarul nr. 122/P/2006, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus începerea urmăririi penale față de C.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și față de I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aflată dosar de urmărire penală. Prin rezoluția din 3 octombrie 2006 dată de procurori, în temeiul art. 183, art. 184 C. proc. pen. și art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 217 alin. ultim C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatelor de aducere față de învinuiții I.M. și C.I. și delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.N.A., secția de combatere a corupției și din cadrul Serviciului Teritorial Iași pentru punerea în executare a mandatelor de aducere emise față de învinuiții I.M. și C., aflată la dosar de urmărire penală. În considerentele rezoluției mai sus menționate se constată că, întrucât din actele de urmărire penală efectuate în cauză au rezultat date, în sensul că învinuita I.M. și-a rezervat bi
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.