ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de

combatere a corupției, emis la 25 ianuarie 2007, în dosarul nr. 122/P/2006, ce

a fost înregistrat prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 520

la 25 ianuarie 2007 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 745/1/2007 la 25 ianuarie 2007 au fost trimiși în judecată,

inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.

254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și

inculpata I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.

255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Prin același act de

sesizare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.A. sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în legătură cu mențiunile

efectuate pe mandatul on-line nr. B04160001121, întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii, în privința laturii obiective a acesteia.

De asemenea, a mai

fost dispusă și neînceperea urmăririi penale față de D.L. sub aspectul

complicității la infracțiunea de dare de mită săvârșită de inculpata I.M. prevăzută

de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (2)

din Legea nr. 78/2000 în legătură cu facilitarea transmiterii sumei de 1.000

euro, către inculpatul C.I. și cu privire la asigurarea folosinței unui

autoturism, din dispoziția inculpatei, deoarece fapta acestuia nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii susmenționate, în privința laturii

subiective, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă cu

certitudine că acesta a cunoscut înțelegerea existentă între inculpați,

referitoare la scopul remiterii foloaselor susmenționate.

Tot prin același

rechizitoriu, s-a menținut măsura asiguratorie luată în cursul urmăririi penale

prin ordonanța din 20 octombrie 2006 cu privire la terenul în suprafață de 1.755 m.p., din care 1.405 m.p. la categoria teren arabil, situat în Iași, Magistrala Bârnova nr. 100 F, județul Iași, aparținând inculpatului C.I..

În actul de sesizare

s-a reținut, în esență, ca situație de fapt, că în perioada mai-august 2006,

inculpatul C.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, pe fondul desfășurării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006,

a pretins și primit eșalonat de la inculpata I.M., foloase în sumă totală de

aproximativ 10.000 euro, în scopul instrumentării dosarului anterior menționat

(aflat în anchetă proprie), beneficiul urmărit de inculpată fiind inițial,

punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârșirea unor

infracțiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluției de declinare

a competenței în favoarea D.N.A.

Suma de 10.000 euro

anterior menționată se compune din: sumele de 5.500 euro și 4.000 RON în

numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinația Londra, suma de 1.480 euro, pentru

cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. și C.R.E.,

cu destinația China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale

necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro și 70 RON pentru

cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele acelorași două

persoane, cu destinația Budapesta și, respectiv, pentru plata asigurărilor

medicale, precum și beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon

mobil având activat serviciu de roaming, plata traducerii unor acte medicale și

asigurarea folosinței unui autoturism.

În rechizitoriu s-a

reținut că, la data de 26 iunie 2006, denunțătorul N.D. a sesizat D.N.A. cu

privire la faptul că procurorul C.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, instrumentează

părtinitor un dosar penal împotriva omului de afaceri P.A., fiind motivat în

acest scop de inculpata I.M., care i-ar fi remis diferite sume de bani și alte

foloase pentru a-l ajuta să suporte o parte din cheltuielile necesare pentru ca

soția sa, C.E., să beneficieze de un tratament de specialitate în țară și

străinătate.

Astfel, începând cu

luna mai 2005, după ce a fost evacuat dintr-un apartament aparținând SC A. SA

Bârlad (societate în care acționar este și martorul P.A.), a fost contactat de

inculpata I.M., care personale i-a pus la dispoziție o serie de documente

privind privatizarea societății anterior menționate cu scopul de a fi

prezentate unor jurnaliști de la Cotidianul „A.” și de asemenea, pentru a fi

folosite de acesta în cadrul unei emisiuni televizate.

După prezentarea

documentelor jurnaliștilor de la cotidianul susmenționat și participarea la o

emisiune la postul de televiziune O.T.V., în luna septembrie 2005, denunțătorul

N.D. a fost chemat în București de inculpata I.M. care i-a prezentat o sesizare

redactată la calculator care conținea, de asemenea, date despre modul în care

s-a realizat privatizarea SC A. SA Bârlad.

Inculpata I.M. i-a

solicitat denunțătorului N.D. să semneze acea sesizare și să o depună la Ministerul Agriculturii și Alimentației, în vederea efectuării unor verificări. Ulterior, ca

urmare a faptului că a primit de la minister o comunicare din care a rezultat

faptul că sesizarea pe care o semnase fusese trimisă la D.N.A. pentru

efectuarea de cercetări, a făcut alte demersuri în baza cărora a aflat că

dosarul a ajuns la D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași.

În cursul lunii

februarie 2006, denunțătorul N.D. l-a văzut pentru prima dată pe inculpatul C.I.,

întrucât inculpata I.M. l-a rugat să o însoțească la Gara de Nord unde aceasta trebuia să se întâlnească cu inculpatul, despre care i-a spus că

este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a precizat că

martorul l-a văzut pe inculpatul C.I. de la distanță, datorită măsurilor de

precauție luate de inculpata I.M., care i-a indicat că, în măsura în care va

pleca cu autoturismul său împreună cu inculpatul, martorul să se deplaseze cu

un alt mijloc de transport la sediul firmei inculpatei, situat în str.

Maximilian Popper București.

Insistând în

demersurile sale de a se constitui un dosar penal în care să fie cercetat

martorul P.A., în luna februarie 2006, inculpata I.M. l-a pus în legătură pe

denunțătorul N.D. cu martorul B.D., ofițer superior în cadrul Direcției de

siguranță militară a Ministerului Apărării care urma să-i faciliteze o audiență

la prim-adjunctul procurorului general al României, în cadrul căreia să depună

și o sesizare care să stea la baza demarării cercetărilor.

Martorul B.D. s-a

întâlnit cu martorul denunțător N.D. în baza unei promisiuni făcute anterior

inculpatei I.M., care i-a spus, în repetate rânduri, că deține date despre

implicarea martorului P.A. într-o serie de afaceri care ar fi condus la

diminuarea rezervei de stat la grâu, precum și cu privire la efectuarea unor

schimburi de terenuri cu autoritățile locale din Vaslui ș.a.

Inculpata I.M. și-a

exprimat temerea față de martorul B.D. cu privire la faptul că P.A. ar fi putut

influența în favoarea sa cercetările pe plan local și chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a susținut că, din acest motiv,

nu are încredere decât în procurorul C.I. care nu ar fi putut fi influențat în

măsura în care dosarul ar fi ajuns să fie instrumentat de acesta.

Inculpata i-a

precizat martorului că nu dorea să formuleze sesizarea în nume personal,

întrucât se temea de eventualele repercusiuni care ar fi putut veni din partea

lui P.A., fapt pentru care aceasta urma să fie semnată de o cunoștință de a sa,

respectiv denunțătorul N.D.

În baza acestei

înțelegeri, la data de 23 februarie 2006, martorul B.D. s-a întâlnit cu

denunțătorul N.D. și inculpata I.M. în parcarea situată în fața Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după care a intrat în clădirea

parchetului, fiind însoțit numai de denunțător.

Martorul B.D. a

intrat singur în cabinetul prim-adjunctului procurorului general al României, M.S.,

căruia i-a expus situația, întrebându-l, inclusiv, dacă ar exista posibilitatea

instrumentării dosarului de procurorul C.I.; după ce a oferit inițial un

răspuns evaziv magistratul M.S. i-a precizat martorului B.D. (conform

susținerilor acestuia) că există posibilitatea ca dosarul să ajungă în lucru la

procurorul C.I.

După discuția dintre

cei doi, denunțătorul N.D. a intrat în biroul procurorului general adjunct,

unde a expus pe scurt situația de fapt și a lăsat sesizarea la care erau

anexate mai multe documente pe care i le încredințase anterior inculpata I.M.

Denunțătorul N.D. a

susținut că, după primirea sesizării, procurorul general adjunct ar fi făcut o

mențiune, sub forma unei rezoluții pentru repartizarea cauzei procurorului C.I.

Martorul M.S. a

confirmat faptul că, într-adevăr, l-a primit în audiență pe N.D., la rugămintea

martorului B.D., pe care îl cunoștea de mult timp, că a primit sesizarea și

documentele anexate pe care le-a trimis însă, prin intermediul secretariatului la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, cu rezoluție pentru procurorul șef adjunct al secției,

martora I.E., fără a face vreo mențiune expresă ca dosarul să fie repartizat

procurorului C.I.

În același sens sunt

și declarațiile martorei I.E., care la acea dată îndeplinea funcția de procuror

șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică și exercita în fapt

și atribuțiile funcției de procuror șef secție.

Martora a precizat că

a repartizat sesizarea procurorului C.I. fără ca acest lucru să-i fie sugerat

de șeful său ierarhic.

Faptul că, în

realitate, sesizările aparțineau inculpatei I.M. a rezultat din înregistrările

convorbirilor ambientale efectuate între aceasta și denunțătorul N.D. și din

declarațiile altor persoane audiate în cauză, care au confirmat preocuparea

inculpatei de a se înregistra un dosar penal pe numele martorului P.A., atât la

organele de poliție, cât și la parchet.

Astfel, martorul G.G.,

ofițer superior în cadrul Ministerului Apărării a declarat că inculpata I.M. i-a

relatat în mai multe rânduri faptul că se afla într-un conflict de interese,

ireconciliabil cu omul de afaceri P.A.

La începutul anului

2006, inculpata i-a solicitat sprijinul pentru a depune o serie de înscrisuri,

pe care le deținea la organele de poliție în vederea efectuării de cercetări

penale împotriva susnumitului.

Întrucât știa că

martorul C.A., general de brigadă în cadrul Ministerului Apărării, îl cunoștea

pe ministrul Administrației și Internelor, i-a dat inculpatei I.M. numărul de

telefon al acestuia, fără ca ulterior să cunoască ce s-a mai întâmplat.

La scurt timp,

inculpata I.M. l-a rugat pe martorul G.G. să o ajute să depună o sesizare

similară și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

explicându-i că nu dorea să se știe că, în realitate, ea era inițiatoarea

demarării cercetărilor împotriva martorului P.A.

Martorul G.G. a pus-o

în legătură pe inculpata I.M. cu martorul B.D., despre care cunoștea faptul că

este prieten cu procurorul general adjunct al României de la acea dată,

martorul M.S.

Ulterior, martorul a

perceput, din discuțiile pe care le-a avut cu inculpata I.M., faptul că aceasta

era la curent cu stadiul cercetărilor, în cursul lunilor august-septembrie

2006, inculpata I.M. fiind preocupată ca dosarul format la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică să nu ajungă la parchetele din județul Vaslui.

Martorul nu a

intervenit în acest sens, dar a luat legătură cu martorul B.D., care era la

curent cu solicitarea inculpatei.

Martorul G.G. a mai

precizat că în convorbirile telefonice pe care le-a avut cu inculpata I.M. au

folosit, de comun cord, un limbaj codificat, respectiv termeni precum „rețetă”

ori „medicamente” pentru a se referi la dosarul care se afla la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și termenul 2doctor” pentru a-l

indica pe procurorul general adjunct M.S.

Din probele

administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpata I.M. a făcut

demersuri pe lângă martorii B.D., G.G. (în mod direct) și față de martorii S.M.

și I.E. (în mod indirect, prin intermediul martorului B.D.) în vederea formării

dosarului nr. 402/P/2006 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, însă demersurile inculpatei nu au fost concretizate și în oferirea

unor avantaje materiale către aceștia.

Distinct de

demersurile făcute de inculpata I.M. pentru constituirea dosarului penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a făcut demersuri și

pentru înregistrarea unui dosar la organele de poliție, prin intermediul martorilor

G.G. și C.A.

Martorul C.A. a

cunoscut-o pe inculpata I.M. în cursul anului 2005, ocazie cu care a luat

cunoștință despre faptul că inculpata deținea documente referitoare la faptul

că martorul P.A. era implicat într-o serie de afaceri prin care se diminuase

rezerva de stat la grâu și că acesta ar fi câștigat mai multe licitații în mod

nelegal.

După mai multe

discuții pe această temă, martorul a acceptat să o ajute pe inculpata I.M. să

obțină o audiență la unul dintre factorii de decizie din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, fapt pentru care s-a întâlnit, în cursul lunii

februarie 2006 cu inculpata în scopul de a o conduce la șeful I.G.P.R.,

generalul F.

Potrivit depoziției

aceluiași martor inculpata I.M. a fost însoțită de o altă persoană de sex

masculin (denunțătorul N.D.), care urma să formuleze sesizarea împotriva omului

de afaceri P.A.

După o scurtă

discuție pe care martorul a avut-o cu generalul F., denunțătorul N.D. a rămas

în sediul I.G.P.R. pentru a-l aștepta pe ofițerul de poliție desemnat să

discute cu acesta și să primească sesizarea.

În continuare,

denunțătorul N.D. a discutat cu ofițerul de poliție S.P., care i-a primit

documentele și a consemnat un denunț; după câteva zile ofițerul de poliție i-a

comunicat că sesizarea pe care formulase a fost trimisă la Serviciul de

Investigarea Fraudelor din cadrul I.G.P.R.

Și martora E.C.D.,

care și-a desfășurat activitatea în calitate de secretară la SC P.I. SA,

societate aparținând inculpatei I.M., a confirmat faptul că aceasta era în

realitate autoarea sesizărilor formulate de N.D. împotriva martorului P.A.

După înregistrarea

sesizării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică și repartizarea acesteia la data de 23

februarie 2006, procurorului C.I., inculpata I.M. a ținut permanent legătura,

atât cu acest magistrat, cât și cu denunțătorul N.D. căruia i-a furnizat datele

pe care trebuia să le pună la dispoziția inculpatului și care să îi permită

efectuarea unor investigații de natură a avea ca rezultat punerea sub acuzare a

omului de afaceri P.A.

Astfel, din

înregistrarea dialogului ambiental purtat la data de 4 iulie 2006, începând cu

ora 10:45, între N.D. și inculpata I.M., aceasta îi dă detalii denunțătorului

despre activitatea de cercetare penală desfășurată în dosarul nr. 402/p/2006,

menționând aspecte reale, respectiv faptul că ofițerii de poliție desemnați de

procurorul C.I. s-au prezentat la firmele martorului P.A., care a refuzat să le

pună la dispoziție actele solicitate.

În contextul

aceleiași discuții, inculpata I.M., referindu-se la demersurile făcute pentru

constituirea respectivului dosar penal și efectuarea cercetărilor față de

martorul P.A., s-a arătat nemulțumită că „a trebuit să dea bani”, fapt pentru

care „aștepta rezultate”.

De asemenea, în

dialogul ambiental înregistrat la data de 18 iulie 2006, începând cu ora 14:39,

între aceleași persoane, inculpata I.M. face referire expresă la faptul că

procurorul „are nevoie de documente făcute de celelalte instituții de control,

că nu poate face controlul financiar-fiscal”, fapt pentru care ar trebui să

discute la A.N.A.F. și cu factorii de decizie din I.G.P.R. în acest scop.

În convorbirea

telefonică purtată la 11 septembrie 2006, ora 13:49, inculpatul C.I. îi dă detalii

inculpatei I.M. despre faptul că martorul P.A. a făcut plângere împotriva

modului în care a efectuat ancheta și că dosarul 2a plecat” de la acesta, fiind

vorba evident despre soluția de declinare a competenței în favoarea D.N.A.

Inculpatul C.I. a luat

legătura, în scopul urgentării investigațiilor, cu directorii D.I.F. și D.C.P. din

cadrul I.G.P.R., cărora le-a solicitat să-și dea acordul în vederea delegării

unor ofițeri de poliție pentru efectuarea unor acte de cercetare penală.

În acest sens, inculpatul

C.I. a dispus, în perioada iulie-august 2006 delegarea unor ofițeri de poliție

pentru ridicarea de documente de la firmele administrate de martorul P.A. situate

în municipiul Bârlad și pentru audierea unor martori; de asemenea, inculpatul C.I.,

pe fondul intensificării activității de cercetare penală în dosarul nr. 402/P/2006

a luat legătura cu directorul A.N.A.F. și cu șeful Gărzii Financiare Centrale,

cărora le-a solicitat să efectueze o serie de verificări specifice obiectului

de activitate al celor două instituții.

Din materialul

probator administrat în cauză (declarațiile martorilor B.D., C.A., a ofițerilor

de poliție implicați în soluționarea dosarului nr. 402/p/2006, coroborate și cu

volumul de activitate al inculpatului) a rezultat preocuparea deosebită a

inculpatului C.I. pentru soluționarea dosarului susmenționat, într-un termen

scurt, prin punerea sub învinuire a martorului P.A.

Obiectivul urmărit de

inculpata I.M. în dosarul nr. 402/P/2006 s-a schimbat în timp, astfel că, la

data de 5 septembrie 2006, datorită modificării codului de procedură penală,

inculpatul C.I. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea D.N.A., această soluție fiind adoptată ca urmare a consultării cu

învinuita, care a insistat permanent ca dosarul să rămână, în vederea

efectuării cercetărilor care se impuneau la un alt parchet din municipiul

București.

Convorbirile

telefonice înregistrate au relevat sub acest aspect, atât demersurile făcute de

inculpata I.M. în scopul emiterii soluției de declinare a competenței de către

inculpatul C.I., cât și acte materiale de determinare a martorilor G.G. și B.D.,

pentru a interveni pe lângă șefii ierarhici ai inculpatului C.I., în vederea

menținerii soluției dispuse.

În ceea ce privește

foloasele materiale primite de inculpatul C.I. de la inculpata I.M., pe

parcursul efectuării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, în rechizitorul emis au fost arătate în detaliu, cu referire la

mijloacele de probă, însă în continuare toate vor fi evidențiate, în esență și

anume:

inculpata I.M. i-a remis inculpatului C.I. suma de 1.000 euro necesară pentru

suportarea cheltuielilor ocazionate de plecarea soției și fiicei inculpatului la Budapesta;

august 2006, inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. suma de 4.000 RON,

prin intermediul martorului I.A. și a fiului său, C.V.;

iulie 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.500 euro, pentru

suportarea cheltuielilor legate de plecarea în China a soției și fiicei

inculpatului;

august 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.000 euro,

pentru suportarea unor cheltuieli efectuate de soția și fiica inculpatului, în

China;

iulie 2006 inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 745

euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinația

Budapesta, pentru soția și fiica inculpatului și suma de 70 RON reprezentând

asigurarea medicală pentru două persoane în perioada 13-14 iulie 2006;

iulie 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de

1.480 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinația

China pentru soția și fiica inculpatului și suma de 130 RON reprezentând

asigurarea medicală pentru două persoane, în perioada 31 iulie - 4 septembrie

2006;

2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 377

euro, reprezentând contravaloarea unui bilet de avion cu destinația Londra

pentru soția inculpatului, C.E.;

remise de către inculpata I.M. inculpatului C.I., pentru sine ori în beneficiul

soției sale.

Din cele ce preced a

rezultat că I.M. i-a pus la dispoziție inculpatului C.I., pentru folosința

soției și fiicei sale, în perioada 13-14 iulie 2006, cât acestea s-au aflat în

Budapesta, un telefon mobil având activat serviciul de roaming.

Un alt gen de folos

remis de către inculpata I.M., cu titlu de mită, inculpatului C.I. a constat în

plata traducerii unor acte medicale privind pe C.E.

În actul de sesizare,

s-a reținut în drept că fapta inculpatului C.I., constând în aceea că, în

calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe fondul

desfășurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins și primit

de la inculpata I.M., în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de

aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro și 4.000 RON în numerar, suma

de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinația Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. și C.R.E., cu destinația China, suma de 130 RON pentru

plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de

745 euro și 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele acelorași două persoane, cu destinația Budapesta și,

respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum și beneficierea, în

perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de

roaming, plata traducerii unor acte medicale și asigurarea folosinței unui

autoturism), în scopul instrumentării dosarului anterior menționat, beneficiul

urmărit de inculpată, fiind, inițial, punerea sub învinuire a omului de afaceri

P.A. pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică, iar, ulterior,

adoptarea soluției de declinare a competenței respectivei cauze în favoarea D.N.A.,

întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de luare de mită

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000.

În ceea ce privește

pe inculpata I.M., în același rechizitoriu, s-a reținut, în drept, că fapta

inculpatei de a remite inculpatului C.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, pe fondul desfășurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/p/2006,

în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro

(reprezentând 5.500 euro și 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru

cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinația

Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. și C.R.E., cu destinația China, suma de 130 RON pentru

plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de

745 euro și 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete e avion pe numele acelorași două persoane, cu destinația Budapesta și, respectiv,

pentru plata asigurărilor medicale, precum și beneficierea, în perioada 13-14

iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata

traducerii unor acte medicale și asigurarea folosinței unui autoturism), în

scopul instrumentării dosarului anterior menționat, beneficiul urmărit de

inculpată fiind, inițial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru

săvârșirea unor infracțiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea

soluției de declinare a competenței respectivei cauze în favoarea D.N.A.,

întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de dare de mită

prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000.

La termenul de

judecată de la 1 februarie 2007, după discuțiile asupra cererii formulate de

către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., așa

cum a fost precizată în sensul ca instanța să dispună măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara față de ambii inculpați, aprecierea instanței în

senul că se impune ascultarea acestora, potrivit art. 145

1

cu

referire la art. 145 și 143 alin. (1), art. 323, art. 70 alin. (1) și (2) și art.

72 C. proc. pen., ascultarea inculpaților numai cu privire la măsura solicitată

(declarații inculpaților) și concluziile părților consemnate în încheierea de

ședință, Înalta Curte a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație – D.N.A. și în baza art. 136 alin. (4) C. proc. pen. și art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., a dispus luarea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpații C.I. și I.M.

În temeiul art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (1

1

) și alin. (1

2

)

C. proc. pen., inculpații C.I. și I.M. au fost obligați să respecte următoarele

obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este

chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de

organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să

nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme, precum și

cea de la lit. c), în sensul că cei doi inculpați, pe durata măsurii, să nu se

apropie și să nu comunice direct sau indirect cu denunțătorul și cu martorii

din cauză.

S-a făcut aplicarea art.

145

1

cu referire la art. 145 alin. (1

2

), (2) și (3) ale art.

145 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006.

Împotriva măsurii

dispuse din încheierea de ședință menționată, au declarat recursuri inculpații C.I.

și I.M., recursuri ce au fost soluționate prin decizia nr. 58 de la 12

februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, în dosarul nr. 1035/1/2007, în sensul, respingerii, ca nefondate, a

recursurilor declarate de inculpații C.I. și I.M. împotriva încheierii din 1

februarie 2007, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în dosarul nr. 745/1/2007, fiind obligați recurenții inculpați la

plata sumei de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de

judecată de la 8 martie 2007, Înalta Curte, constatând ca întemeiată cererea de

amânare a judecării cauzei formulată în scris și susținută oral de inculpatul C.I.,

în sensul angajării unui apărător ales, în raport cu prevederile art. 6 și art.

171 alin. (1) și (3) C. proc. pen., precum și ale art. 6 din C.E.D.O. privitoare

la asigurarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, acordând termen

la 3 aprilie 2007, punând în vedere ambilor inculpați și apărătorilor acestora,

potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. pen., ca în cazul în care au de formulat

cereri sau excepții referitor la actul de sesizare, să fie formulate în scris

și să fie depuse într-un termen rezonabil la dosarul cauzei, pentru a se

asigura respectarea principiului egalității armelor și în vederea formulării de

apărări pentru părțile din cauză.

La termenul de

judecată de la 3 aprilie 2007 după punerea în discuția părților a cererilor

formulate în cauză și ale căror ample concluzii au fost consemnate, Înalta

Curte s-a pronunțat asupra acestora, în sensul că a dispus respingerea, ca

inadmisibilă, a cererii formulate de inculpata I.M., de interzicere a accesului

reprezentanților mass-media de a studia și a solicita copii a actelor

dosarului; a admis cererea formulată de inculpata I.M. de încuviințare a

schimbării locuinței, pe care a indicat-o în mod concret; a prorogat discutarea

cererilor referitoare la nulitățile relative invocate, în condițiile art. 64 alin.

(2) C. proc. pen., odată cu discutarea regularității actului de sesizare, în

conformitate cu art. 300 C. proc. pen.; a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

145

1

alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1

1

)

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 și O.U.G. nr. 60/2006

formulată de apărătorul inculpatei I.M., în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr.

47/1992 republicată și art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecarea

cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Împotriva dispoziției

referitoare la admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

privire la excepția de neconstituționalitate invocată din încheierea mai sus

arătată a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.N.A.

Prin decizia nr. 266

de la 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, în dosarul nr. 3507/1/2007 a fost admis recursul declarat de

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A. împotriva încheierii din 3 aprilie 2007 pronunțată de Secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 745/1/2007 privind pe

inculpații C.I. și I.M., s-a casat încheierea în partea referitoare la

admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 145

1

alin. (2) raportat

la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., așa cum au fost modificate

prin Legea nr. 356/2006 și O.U.G. nr. 60/2006 formulată de apărătorul

inculpatei I.M. S-a luat act de declarația intimatei inculpate I.M. de

renunțare la cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția

invocată. S-a înlăturat dispoziția de suspendare a judecării cauzei.

La termenul de

judecată de la 22 mai 2007, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea

formulată de apărătorul ales al inculpatei I.M., în vederea pregătiri apărării,

față de data angajamentului recent în cauză, a acordat un ultim termen în acest

sens și a acordat termen la 7 iunie 2007, punând în vedere apărătorilor să

depună eventualele cereri cu 5 zile înainte de termenul fixat în cauză, așa cum

s-a consemnat în încheierea aflată la dosarul nr. 745/1/2007.

La termenul de

judecată de la 7 iunie 2007, Înalta Curte a pus în discuția părților cererile

formulate, asupra cărora s-a pronunțat, acordând cuvântul privind cererea

prorogată anterior, precum și asupra regularității actului de sesizare,

ulterior după reluarea ședinței, care a fost suspendată, pronunțându-se în

sensul că a prorogat discutarea cererilor referitoare la legalitatea

interceptărilor ce au fost formulate în scris și susținute oral, la momentul

formulării de probe.

Totodată, în

conformitate cu art. 300 C. proc. pen., a constatat regularitatea actului de

sesizare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 263 și 264

C. proc. pen., referitoare la elementele care stau la baza întocmirii actului

de sesizare și, respectiv, la verificarea legalității și temeiniciei de

procurorul șef secție.

Înalta Curte a

constatat începută cercetarea judecătorească și conform art. 322 C. proc. pen.,

așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 a dispus

magistratului asistent să facă o prezentare succintă a actului de sesizare.

Apărătorul inculpatei

I.M. a invocat incompatibilitatea completului de judecată, în raport cu

prevederile art. 48 lit. d) C. proc. pen., deoarece acesta s-a pronunțat cu

privire la prelungirea autorizării de interceptare, reiterând aspectele

referitoare la legalitatea interceptărilor și a învederat că va susține o

cerere de recuzare în funcție de poziția președintelui de complet, respectiv

dacă acesta se abține sau nu, depunând în scris cererea de recuzare,

președintele completului menționând expres că nu înțelege să se abțină în

cauză, apreciind că nu se află în cazul de incompatibilitate invocat.

Ulterior apărătorul

inculpatului C.I. a susținut o cerere de recuzare a președintelui de complet

însă întemeiată pe un alt caz, art. 47 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că

judecătorul care a prelungit autorizarea interceptării, s-a pronunțat deja cu

privire la legalitatea acesteia, instanța acordând cuvântul celorlalți

apărători, inculpaților și reprezentantul Ministerului Public, ale căror

concluzii au fost consemnate în încheierea de ședință.

Înalta Curte, față de

cererea formulată în scris și susținută oral de apărătorul inculpatei I.M., cu

privire la recuzarea președintelui de complet, întemeiată pe dispozițiile art. 48

lit. d) C. proc. pen. și cererea formulată oral de apărătorul inculpatului C.I.,

de recuzare a aceluiași președinte de complet, întemeiată pe dispozițiile art. 47

alin. (2) C. proc. pen., a amânat cauza în vederea soluționărilor cererilor

formulate în conformitate cu prevederile legale, stabilind un termen de

control, ce nu reprezintă o măsură procesuală ulterioară recuzării, care să

vatăme interesele părților, respectiv la 21 iunie 2007.

Prin încheierea de

ședință de cameră de consiliu de la 13 iunie 2007 au fost respinse, ca

nefondate, cererile de recuzare formulate de inculpata I.M. prin apărător ales,

avocat P.I. și de inculpatul C.I., prin apărător ales, avocat S.G., în dosar nr.

745/1/2007, fiind obligați inculpații la plata sumei de câte 100 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de

judecată de la 21 iunie 2007, Înalta Curte față de împrejurarea lipsei de

apărare a inculpatei I.M., în condițiile în care a fost denunțat contractul de

asistență cu apărătorul P.I., în raport cu precizările exprimate oral de către

apărător și inculpata I.M., precum și faptul că asistența juridică a acesteia

este obligatorie față de infracțiunea pentru care aceasta a fost trimisă în

judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 171 C. proc. pen. și ale art. 6

din C.E.D.O., dispunând efectuarea unei adrese la Baroul București, în vederea asigurării asistenței juridice, acordând termen la 4 septembrie

numai exercitarea dreptului său la apărare, dar și al coinculpatului C.I., în

conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., în sensul asigurării unui proces echitabil

și într-un termen rezonabil, având în vedere că ambii au calitatea de

inculpați, bucurându-se de egalitate de tratament în cadrul procesului penal,

în raport cu dispozițiile legale. Totodată, Înalta Curte a pus în vedere ca

eventualele cereri formulate de apărătorii inculpaților să fie depuse în scris

cu 5 zile înaintea termenului de judecată și a constatat că ultimul act

procedural este ascultarea inculpaților, în conformitate cu prevederile art. 323

C. proc. pen., așa cum rezultă din încheierea de la termenul menționat, aflată

la dosarul nr. 745/1/2007.

La termenul de

judecată de la 4 septembrie 2007, Înalta Curte, față de cererea depusă la dosar

de-al doilea apărător ales al inculpatului C.I., în vederea asigurării unei

apărări complete și depline în cauză, cu respectarea principiilor

contradictorialității, oralității și publicității ședinței de judecată în

cadrul cercetării judecătorești, așa cum a fost stabilit prin limitele fixate

de dispozițiile legale și încheierile de ședință anterioare, în sensul că

ultimul act procedural îl constituia ascultarea inculpaților, precum și în

conformitate cu art. 6 § 1 și 3 din C.E.D.O., a apreciat că se impune amânarea

judecării cauzei, în vederea desfășurării cercetării judecătorești cu

respectarea prevederilor legale mai sus menționate, a principiilor de drept și

pentru o bună înfăptuire a justiției. Înalta Curte a respins cererea de

amendare a apărătorului inculpatului C.I., susținută oral de apărătorul ales al

inculpatei I.M., avându-se în vedere că există o delegație de substituire

pentru termenul de judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 198 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte

a acordat termen la 26 septembrie 2007, punând în vedere apărătorului ales al

inculpatului C.I., avocat C.G. să facă dovada imposibilității de prezentare

pentru termenul de judecată la care a lipsit, așa cum a invocat în cererea scrisă

la dosar, la termenul ce va fi acordat în cauză. Totodată, Înalta Curte a pus

în vedere ca eventualele cereri de fotocopiere ale unor înscrisuri, formulate

de apărătorii inculpaților s fie depuse în scris cu 5 zile înaintea termenului

de judecată și a constatat că ultimul act procedural este ascultarea

inculpaților, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen.

La termenul de

judecată de la 26 septembrie 2007, Înalta Curte a dat cuvântul apărătorilor

inculpaților, reprezentantului Ministerului Public asupra discutării cererii

depuse la dosar privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172

alin. (1) teza I C. proc. pen., anterior audierii inculpaților.

Înalta Curte, după

deliberare asupra momentului discutării excepției invocate anterior ascultării

inculpaților a constatat că cererea formulată de apărătorii inculpatului C.I.

este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 321 alin. (3) C. proc. pen.,

care prevăd în mod imperativ, cu caracter obligatoriu, că atunci când „inculpatul

este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea

acesteia”, în condițiile în care a fost declarată deschisă cercetarea

judecătorească în cauză și a fost citit actul de sesizare, în conformitate cu art.

322 C. proc. pen. De altfel, ultimul act procedural consemnat în succesiunea

dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a fost, în mod expres, prin

încheierile anterioare. Astfel, excepția de neconstituționalitate invocată va

fi supusă discuției după momentul procesual al ascultării inculpaților.

Înalta Curte a trecut

la ascultarea inculpaților, aducând acestora la cunoștință dispozițiile art. 70

coroborat cu art. 322 și 323 C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere,

în sensul că au dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le atenția că

ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

La întrebarea

instanței, acesta a arătat că, față de situația nou ivită, la termen, este

nevoit să nu facă nicio declarație, deși ar fi dorit acest lucru, întrucât are

multe de precizat în instanță.

Inculpata I.M., fiind

întrebată de instanță, a arătat că uzează de dreptul de a nu da declarații,

întrucât se consideră nevinovată.

Față de precizările

inculpaților, Înalta Curte a acordat cuvântul părților cu privire la excepția

invocată, fiind consemnate amplele concluzii ale părților.

Prin încheierea de

ședință de la 26 septembrie 2007, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (6) cu

referire la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată a respins, ca

inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 alin. (1)

teza I C. proc. pen., cu referire la art. 21 alin. (3) și (4), art. 16 și art. 24

alin. (1) din Constituția României și art. 6 § 3 lit. b) și d) din C.E.D.O.,

invocată de apărătorii inculpatului C.I., fiind amânată cauza la 10 octombrie

2007, așa cum rezultă din încheierea aflată la dosarul nr. 745/1/2007.

Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul C.I.

Prin decizia nr. 534

de la 3 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, pronunțată în dosarul nr. 8545/1/2007 a fost admis recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 26 septembrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

745/1/2007.

În baza art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., a extins efectele recursului și cu privire la

inculpata I.M.

S-a casat încheierea

atacată și rejudecând,

A fost admisă cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza l C. proc. pen.,

în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) și (4), art. 16 și art. 24 alin. (1)

din Constituția României, precum și cu prevederile art. 6 paragraf 3 lit. b) și

d) din C.E.D.O., invocată de inculpatul C.I., prin apărători.

S-a trimis dosarul

Curții Constituționale în vederea soluționării excepției.

În baza art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la art. 303 alin. (6) C.

proc. pen., a suspendat judecata până la soluționarea excepției de către Curtea

Constituțională.

Prin decizia nr. 132

din 21 februarie 2008 a Curții Constituționale, pronunțată în dosarele nr. 1308D/2007,

nr. 1321D/2007, nr. 1489D/2007 și nr. 1507D/2007 a respins, ca devenită

inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1)

teza întâi C. proc. pen., excepție ridicată de O.M.M. și R.M., în dosarul nr. 1568/89/2007

al Tribunalului Vaslui, secția penală, de G.C., G.B. și C.D.Z. în dosarul nr. 34653/3/2006

al Tribunalului București, secția a II-a penală, de D.C., în dosarul nr. 7584/280/2004

al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie și de I.C. în dosarul nr. 8545/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători.

Prin aceeași decizie

a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și

combaterea criminalității organizate, excepție ridicată de G.C., G.B. și C.D.Z.

în dosarul nr. 34653/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală.

La termenul de

astăzi, Înalta Curte, față de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

referitoare la drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale ce a fost

admisă de Curtea Constituțională, excepție care a fost invocată și în prezenta

cauză, dar soluționată ulterior pronunțării admiterii excepției, prin decizia

aflată la dosar, prin care s-a respins, ca devenită inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1) teza l C. proc. pen.,

a acordat cuvântul părților asupra cererilor formulate la termenul din 26

septembrie 2007, în raport cu admiterea excepției și consecințele acesteia,

respectiv posibilitatea trimiterii cauzei la parchet.

Amplele concluzii ale

apărătorilor inculpaților, ale reprezentantului Ministerului Public, cuvântul

în replică al acestora, precum și ultimul cuvânt al inculpaților asupra celor

puse în discuție au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a

prezentei sentințe.

Examinând cauza, în

raport cu cererile formulate de apărătorii inculpaților C.I. și I.M. de

restituire a cauzei la parchet, ca urmare a încălcării dreptului la apărare, în

cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru

considerentele ce se vor arăta.

Procesul penal român,

atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății constituie o activitate

complexă, reglementată de lege, în care autoritățile publice anume desemnate,

cărora li se alătură în mod activ persoanele interesate, ca titulare de drepturi

și obligații se desfășoară, în scopul constatării la timp și în mod complet a

faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit

o infracțiune să fie sancționată potrivit legii penale și nicio persoană nevinovată

să nu fie trasă la răspundere penală.

Unul din principiile

care guvernează procesul penal este asigurarea dreptului la apărare, care își

are fundamentarea, în art. 24 din Constituția României, prin prevederea acestui

drept ca o garanție, ce își găsește concretizarea în asistența juridică a

părților, din partea unui avocat, fi ales, fie din oficiu, în tot cursul

procesului penal.

Legiuitorul român

reglementează mult mai larg, în art. 6 C. proc. pen., conținutul acestui drept,

prin evidențierea mijloacelor de apărare, respectiv, atât drepturile procesuale

acordate părților, prin care acestea își susțin interesele legitime, cât și

garanțiile procesuale, prin care părților li se dă posibilitatea deplinei

exercitări a drepturilor procesuale recunoscute.

Astfel, în cursul

urmăririi penale, din categoria drepturilor procesuale pe care le au părțile în

cadrul procesului penal se înscriu, dreptul învinuitului sau inculpatului de a

cunoaște, în cel mai scurt termen învinuirea ce i se aduce, dreptul a nu face

nicio declarație și de a avea un apărător [(art. 70 alin. (2) C. proc. pen.)],

dreptul de a participa la efectuarea urmăririi penale, dreptul de a i se

prezenta probele ce susțin învinuirea (art. 250 C. proc. pen., prezentarea

materialului de urmărire penală).

Din cadrul celei de-a

doua categorii de mijloace de apărare, respectiv a garanțiilor procesuale ale

părților în cursul urmăririi penale se evidențiază obligațiile pe care le au

organele de urmărire penală de a aduce la cunoștința părților drepturile procesuale

pe care acestea le au și totodată acelea de a le ajuta în exercitarea lor,

întrucât dacă părțile nu au cunoștință de existența lor sau de modul cum

trebuie să fie exercitate, nu pot beneficia de ele.

În acest sens, în art.

6 alin. (3) corelat cu art. 70 alin. (2) C. proc. pen., este prevăzută obligația

organelor judiciare de a-l încunoștința, de îndată și mai înainte de a-l audia,

pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea

juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării

apărării și de a nu face nicio declarație, atrăgându-i totodată atenția că ceea

ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Totodată, garanții

procesuale le constituie și obligațiile prevăzute pentru organele judiciare de

a administra probele în apărare în cazul în care părțile nu acționează în acest

sens, concretizate în cursul urmăririi penale în art. 202 C. proc. pen.,

referitoare la rolul activ al organului de urmărire penală (organul de urmărire

penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și

pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a

acesteia; adună probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului

sau inculpatului; îndatoririle prevăzute menționate se îndeplinesc chiar dacă

învinuitul sau inculpatul recunoaște fapta; organul de urmărire penală este

obligat să explice învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți

drepturile lor procesuale) și prin care se asigură cadrul necesar pentru exercitarea

dreptului la apărare, în mod egal și echitabil pentru toate părțile din proces.

Garantarea dreptului

la apărare al părților în procesul penal este reglementată și mai amănunțit în

dispozițiile art. 171 – art. 174 C. proc. pen., în care se prevede dreptul

învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul

urmăririi penale și al judecății, precum și obligația organelor judiciare de

a-i aduce la cunoștință acest drept, cazurile de asistență juridică

obligatorie, drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale și în cursul

judecății, asistența celorlalte părți, reprezentarea învinuitului sau

inculpatului, precum și a celorlalte părți.

Reglementarea de

către legiuitorul român cu modificările survenite ale drepturilor și garanțiilor

procesuale ale părților privind dreptul la apărare al părților în cursul

procesului penal reflectă și garanțiile procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.,

precum și a jurisprudenței Curții Europene în materie.

Asigurarea dreptului

la apărare al părților inclusiv al învinuitului în tot cursul procesului penal

trebuie să fie realizată în mod efectiv și nu formal, prin întocmirea actelor

procedurale corespunzătoare unor obligații procesuale privind acest drept, însă

fără să se realizeze în mod efectiv obiectul apărării, respectiv susținerea

interesului legitim în fața organelor judiciare abilitate.

În contextul prezentei

cauze, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al inculpaților C.I. și I.M.

în cursul urmăririi penale a fost încălcat, atât cu ocazia dispunerii măsurilor

procesuale specifice urmăririi penale și anume cu aducerea la cunoștință a

învinuirii, a asigurării dreptului la apărare al acestora, punerea în mișcare a

acțiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, cât și ceea ce

privește lipsa rolului activ al procurorului de a administra probe și în

apărarea inculpaților, în condițiile art. 202 C. proc. pen., așa încât nu s-a

realizat o exercitare deplină, efectivă și completă a dreptului la apărare al

acestora, ceea ce a afectat în mod semnificativ urmărirea penală, printr-o

disproporție evidentă între acuzare și apărare, încălcări sancționate cu

nulitatea absolută în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., impunând

refacerea urmăririi penale.

În sensul celor mai

sus arătate, rezultă că prin rezoluția din 2 octombrie 2006, ora 10,00 dată de

procurori în dosarul nr. 122/P/2006, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc.

pen., s-a dispus începerea urmăririi penale față de C.I. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și față de I.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aflată dosar de

urmărire penală.

Prin rezoluția din 3

octombrie 2006 dată de procurori, în temeiul art. 183, art. 184 C. proc. pen.

și art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 217 alin. ultim C. proc.

pen., s-a dispus emiterea mandatelor de aducere față de învinuiții I.M. și C.I.

și delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.N.A., secția de

combatere a corupției și din cadrul Serviciului Teritorial Iași pentru punerea

în executare a mandatelor de aducere emise față de învinuiții I.M. și C.,

aflată la dosar de urmărire penală.

În considerentele

rezoluției mai sus menționate se constată că, întrucât din actele de urmărire

penală efectuate în cauză au rezultat date, în sensul că învinuita I.M. și-a

rezervat bi