ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2345/2012

CAMERĂ
penal
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2345/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 489 din 29 noiembrie 2011, a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 489 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) în referire la art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I în referire la art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, cu privire la infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

alin. (1) și (2) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86

2

alin. (1) și (2) C. pen. și executarea pedepsei complementare, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) și alin. (2) C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași;

- să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă;

- să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, începând cu data de 13 iunie 2009 și până la data de 15 octombrie 2009.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.450 lei, din care suma de 700 lei, pusă la dispoziție de către D.N.A., a fost recuperată și restituită acestei instituții.

În temeiul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 90/P/2009 din data de 25 iunie 2009 (filele 214-215, d.u.p.) asupra diferenței de 750 lei, indisponibilizată la C.E.C. Bank, conform recipisei și chitanței, ambele din data de 25 iunie 2009 (ilele 218-219, d.u.p.), în vederea confiscării sumei respective, pusă la dispoziție de către D.N.A. și restituirii sale către această instituție.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus desființarea, în întregime, a înscrisurilor falsificate, respectiv

procesele verbale, ambele din data de 12 iunie 2009 (filele 275 și 284, d.u.p.).

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate cu privire la infracțiunea pentru care s-a dispus achitarea inculpatului au rămas în sarcina statului.

Pentru a pleiunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul I.A.,

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual, în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzut de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Rechizitoriul din data de 03 iulie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.J., S.V.A. și B.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pentru lipsa intenției și incidența cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 255 alin. (3) C. pen. (denunțarea faptei), neînceperea urmăririi penale față de I.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu anularea unor dovezi, contra unor sume de bani), pentru inexistența faptei, disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, în vederea efectuării de cercetări față de T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 C. pen. și disjungerea cauzei față de I.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta denunțată de E.M.), în vederea continuării cercetărilor.

În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 12 iunie 2009, în calitate de ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul Poliției Rutiere, cu gradul profesional de comisar, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și a primit, de la investigatorul sub acoperire A.J., suma de 300 lei, a pretins, de la investigatorul sub acoperire S.V.A., suma de 1.000 lei, primind inițial de la acesta suma de 400 lei și impunându-i remiterea diferenței de 600 lei, fapt care s-a întâmplat în cursul aceleiași zile, când a fost prins în flagrant și, de asemenea, a pretins și a primit, de la investigatorul sub acoperire B.S., suma de 150 lei, în toate cazurile pentru a nu aplica celor trei investigatori sub acoperire sancțiunile contravenționale impuse de abaterile de la regulile circulației pe drumurile publice, constatate a fi fost săvârșite de către aceștia.

La data de 12 iunie 2009, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit procesele verbale pe numele investigatorului sub acoperire A.J. și pe numele investigatorului sub acoperire B.S., în cuprinsul cărora a atestat, în mod necorespunzător adevărului, faptul că ar fi constatat comiterea de către aceștia a contravenției de a nu fi purtat centura de siguranță, când, în realitate, contravenția constatată a constat, în ambele cazuri, în depășirea vitezei legale, această faptă fiind săvârșită în scopul obținerii sumelor de bani anterior menționate, cu titlu de mită.

În noaptea de 04/05 aprilie 2009, constatând, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, săvârșirea unei infracțiuni de furt de către T.M., nu a procedat la întocmirea unei sesizări din oficiu și la luarea măsurilor legale corespunzătoare, în vederea tragerii la răspundere penală a acestuia, ajutându-l astfel să scape de rigorile legii.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a fost reținut la data de 13 iunie 2009, iar apoi arestat preventiv, începând cu data de 14 iunie 2009. După trimiterea în judecată, inculpatul a fost pus în libertate, la data de 15 octombrie 2009, prin revocarea măsurii arestării preventive, dispusă prin Decizia nr. 3289, pronunțată la aceeași dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 8051/1/2009.

Prin sentința penală nr. 372/ F din data de 16 decembrie 2009, pleiunțată în Dosarul nr. 6166/2/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, sesizată cu judecarea pe fond a cauzei, a hotărât în temeiul art. 334 C. proc. pen., admițând cererea Parchetului în acest sens, schimbarea încadrării juridice, cu privire la prima faptă reținută în sarcina inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele astfel stabilite și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea acesteia.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției, începând cu data de 13 iunie 2009 și până la data de 15 octombrie 2009.

În temeiul art. 169 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător, instituită de Parchet prin ordonanța din data de 25 iunie 2009 și a dispus restituirea către D.N.A. a sumei de 750 lei, consemnată la C.E.C. Bank, conform recipisei din aceeași dată.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea celor două procese verbale de contravenție, întocmite în fals.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. (la data de 18 decembrie 2009) și inculpatul I.A. (la aceeași dată).

Parchetul a invocat greșita individualizare a pedepselor aplicate prin sentința primei instanțe, solicitând majorarea acestora, iar inculpatul a criticat schimbarea încadrării juridice, pe motiv că fapta de luare de mită nu a fost săvârșită în legătură cu atribuțiile de control menționate în fișa postului și a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen., pe motivul neîntrunirii elementelor constitutive, sub aspectul laturii subiective și, referitor la celelalte două infracțiuni,reducerea pedepselor,prin acordarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, conform art. 86

1

Prin Decizia nr. 2133 din data de 31 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6166/2/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis ambele recursuri cu care a fost astfel sesizată, a casat sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță, menținând actele procedurale îndeplinite până la termenul din data de 30 septembrie 2009, inclusiv.

Înalta Curte a reținut incidența, în speță, a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., constatând lipsa cercetării judecătorești la judecata în primă instanță.

În consecință, a dispus ca, în rejudecarea cauzei, instanța să efectueze cercetarea judecătorească, cu respectarea dispozițiilor art. 322-332 C. proc. pen., prin administrarea nemijlocită, în condițiile art. 287 și urm. din același cod, a probelor strânse în faza de urmărire penală și, în realizarea rolului activ, a oricăror alte probe care pot servi la stabilirea adevărului și să verifice apărările inculpatului, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 10 iunie 2011.

Conformându-se deciziei instanței de recurs, potrivit art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen., atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor acesteia, Curtea a

procedat la efectuarea cercetării judecătorești, prin ascultarea nemijlocită, în condiții de publicitate și contradictorialitate, la termenul din data de 03 octombrie 2011, a inculpatului I.A. (declarație consemnată la filele 15-17, dosar fond), la termenul din data de 25 octombrie 2011, a martorilor D.F., I.C.D., T.M. și T.L. (declarații consemnate la filele 32-35, dosar fond) și, la termenul din data de 15 noiembrie 2011, a martorilor J.O.C., L.A.V. și M.M.C. (declarații consemnate la filele 48-50, dosar fond).

De asemenea, în exercitarea rolului activ, Curtea a solicitat informații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, cu privire la rezultatul cercetărilor întreprinse în legătură cu fapta de furt pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței, în vederea efectuării de cercetări față de presupusul autor al acelei fapte, înaintându-se astfel la dosar copie de pe Ordonanța nr. 1819/P/2009 din data de 25 octombrie 2010 a parchetului respectiv (atașată la filele 23-24, dosar fond), prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. și aplicarea sancțiunii amenzii administrative în cuantum de 500 LEI și neînceperea urmăririi penale față de P.M.M., sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii anterior menționate (pe motiv că acesta nu a participat la comiterea faptei) și respectiv față de C.E. și T.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. (pe motiv că cel dintâi s-a aflat în eroare de fapt, iar cel de-al doilea beneficiază de cauza de impunitate reglementată de art. 264 alin. (3) C. pen.).

La cererea inculpatului, încuviințată de Curte, a fost administrată proba cu înscrisuri, în circumstanțiere, fiind depuse la dosar, în copie, acte medicale, de stare civilă și de încasare a pensiei (atașate la filele 36-40, dosar fond).

Curtea nu a apreciat necesară pentru judecarea cauzei ascultarea investigatorilor sub acoperire (care au dat declarații în faza de urmărire penală) și audierea/vizionarea înregistrărilor audio-video (transcrise în procesele verbale atașate la dosar), în condițiile în care inculpatul, fiind întrebat în mod explicit, a declarat că a luat cunoștință de aceste mijloace de probă și nu le contestă, întrucât ele reflectă, în mod real, faptele petrecute. în plus, conform declarației sale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual în legătură directă cu aceasta, ambele în formă continuată, cu privire la care au fost administrate, în faza de urmărire penală, mijloacele de probă anterior menționate, astfel că readministrarea lor în cursul judecății nu a fost apreciată de Curte nici utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Analizând întregul probatoriu al cauzei, prin raportare și la poziția procesuală adoptată de inculpat, Curtea reține următoarea situație de fapt:

I. La data de 12 iunie 2009, în jurul orei 16

00

, inculpatul, comisar în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul Poliției Rutiere, având, printre atribuțiile de serviciu, conform fișei postului (filele 185-190, d.u.p.), pe aceea de constatare și sancționare a contravențiilor, aflându-se de serviciu pe D.N.4, la aproximativ 2 kilometri de intrarea în municipiul Oltenița, l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire A.J. (a cărui folosire a fost autorizată în prealabil de către procuror, în condițiile art. 26

1

din Legea nr. 78/2000), comunicându-i că a depășit limita maximă de viteză pe tronsonul de drum respectiv (30 km/h), cu 87 km/h, motiv care impunea sancționarea lui contravențională, cu amendă și suspendarea permisului de conducere. în aceleași împrejurări, pe fondul rugăminților participantului la trafic de a nu i se suspenda permisul de conducere, inculpatul s-a angajat într-o discuție cu acesta, dându-i de înțeles că trebuie recompensat material pentru a nu proceda astfel și, contrar celor afirmate anterior, a completat și semnat procesul verbal (fila 275, d.u.p.), în care a consemnat săvârșirea de către persoana respectivă a unei contravenții mult mai ușoare decât cea în mod real constatată, sancționată numai cu amendă, constând în faptul de a nu fi purtat centura de siguranță, iar investigatorul sub acoperire i-a înmânat suma de 300 lei, pe care a pus-o în locul indicat de inculpat, respectiv într-o agendă.

La aceeași dată, în jurul orei 16

30

, inculpatul, aflat în exercitarea atribuției de serviciu anterior menționate, l-a oprit, în același loc, pe investigatorul sub acoperire S.V.A. (a cărui folosire a fost autorizată în prealabil de către procuror, în condițiile art. 26

1

din Legea nr. 78/2000), comunicându-i și acestuia că a depășit limita maximă de viteză pe tleisonul de drum respectiv, circulând cu 135 km/h, motiv pentru care se impunea sancționarea lui contravențională, prin aplicarea unei amenzi în cuantum maxim de 2.000 lei și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării acestuia pe o perioadă de 90 de zile. în aceleași împrejurări,

pentru a-l determina pe participantul la trafic să-l recompenseze material, în schimbul renunțării la aplicarea sancțiunilor contravenționale pe care i le-a adus la cunoștință, inculpatul s-a prefăcut inițial a completa un proces verbal, acțiune pe care a abandonat-o însă în momentul când acesta s-a arătat dispus să-i înmâneze toți banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 400 lei, pe care, la indicația inculpatului, i-a așezat între scaunele din față ale autoturismului cu însemnele poliției. Inculpatul s-a arătat nemulțumit de cuantumul, apreciat prea mic, al sumei astfel remise, dându-i de înțeles participantului la trafic că, pentru a nu-l sancționa contravențional, pe baza datelor de identitate pe care deja și le notase, acesta trebuia să revină în cursul aceleiași zile, în cel mai scurt timp, pentru a-i înmâna, drept recompensă materială pentru atitudinea lui „binevoitoare", diferența până la o sumă reprezentând jumătate din cuantumul maxim al amenzii contravenționale aplicabile, respectiv încă 600 lei.

La aceeași dată, în jurul orei 18

25

, inculpatul, aflat în exercitarea aceleiași atribuții de serviciu, l-a oprit în trafic și pe investigatorul sub acoperire B.S. (a cărui folosire a fost autorizată în prealabil de către procuror, în condițiile art. 26

1

din Legea nr. 78/2000), comunicându-i că a depășit cu 50 km/h limita maximă de viteză pe tleisonul de drum respectiv și că, pentru această faptă, se impunea sancționarea sa contravențională, cu amendă, puncte de penalizare și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării. în aceleași împrejurări, pe fondul rugăminților participantului la trafic de a nu fi astfel sancționat, inculpatul i-a dat de înțeles că, pentru a renunța la aplicarea sancțiunilor contravenționale comunicate, trebuie recompensat material, astfel că investigatorul sub acoperire i-a înmânat suma de 150 lei, iar inculpatul, contrar celor afirmate anterior, a completat și semnat procesul verbal, (fila 284, d.u.p.), în care a consemnat săvârșirea de către acesta a unei contravenții mult mai ușoare decât cea în mod real constatată, constând în faptul de a nu fi purtat centura de siguranță.

La aceeași dată, în jurul orei 21

00

, cel de-al doilea investigator sub acoperire, S.V.A., a revenit la locul unde inculpatul își exercita atribuțiile de serviciu, pentru a-i remite, conform celor convenite anterior, diferența de 600 lei, sumă pe care a înmânat-o acestuia.

Sesizând că este urmărit, inculpatul a părăsit în grabă locul respectiv, la volanul autoturismului cu însemnele poliției, îndreptându-se spre locuința sa din municipiul Oltenița, unde a încercat să ascundă suma de bani primită drept mită. Cu ocazia percheziției domiciliare autorizate de judecător, care a fost efectuată la acel moment, într-o ladă cu tărâțe din magazia aferentă locuinței inculpatului, au fost identificate 12 bancnote de câte 50 lei, anume marcate anterior în vederea realizării flagrantului, iar, asupra inculpatului, alte 2 bancnote de câte 50 lei, dintre cele marcate în prealabil în același scop, în total suma de 700 lei, pusă la dispoziție de către D.N.A., care a fost astfel recuperată și restituită instituției respective.

Situația de fapt anterior menționată rezultă din declarațiile celor trei investigatori sub acoperire și procesele verbale întocmite de aceștia (filele 277-283, 286-292 și 293-301, d.u.p.), pe care inculpatul, astfel cum s-a evidențiat anterior, nu le-a contestat, din procesele verbale de transcriere a conținutului dialogurilor ambientale (filele 110-117, 118-125 și 126-132, d.u.p.), pe care inculpatul, de asemenea, nu le-a contestat, din planșele fotografice în care sunt surprinse principalele momente ale întâlnirilor dintre acesta și investigatorii sub acoperire (filele 151-158, 159-170 și 171-181, d.u.p.), din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și de efectuare a unor percheziții (filele 6-11, d.u.p.), pe care atât martorii asistenți, cât și inculpatul l-au semnat fără obiecțiuni, din planșa fotografică în care sunt surprinse aspectele faptice consemnate în acel proces verbal (filele 133-150, d.u.p.), precum și din declarațiile inculpatului însuși (filele 13 și 264-266, d.u.p., fila 50, dosar fond și filele 15-17, dosar fond), care a recunoscut, în mod constant, faptele de luare de mită, în varianta primirii de sume de bani (în total 1.450 lei), în scopul de a nu-și îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a nu le aplica investigatorilor sub acoperire sancțiunile legale impuse de contravenția săvârșită de fiecare dintre ei, precum și faptele de întocmire, în fals, a două procese verbale, în care a consemnat, în mod necorespunzător realității, comiterea de către aceștia a unei alte contravenții, mai puțin sever sancționată, pentru a putea obține astfel sumele de bani anterior menționate. Referitor la susținerea inculpatului că el nu ar fi și pretins acele sume de bani, Curtea a constatat, pe baza probatoriului anterior evidențiat, că, deși nu a existat într-adevăr o acțiune de pretindere explicită, aceasta s-a realizat în mod implicit, întregul comportament al inculpatului, similar în toate cele trei cazuri și cursul discuțiilor, de aceeași natură, angajate de acesta cu investigatorii sub acoperire nelăsând vreo urmă de îndoială asupra faptului că intenția sa a fost, încă de la oprirea lor în trafic, aceea de a-i determina să-i remită sume de bani, pentru a nu-i sancționa în mod corespunzător contravenției săvârșite. în plus, chiar acceptând susținerea inculpatului, în pofida probatoriului care o contrazice, Curtea a constatat că aceasta nu este de natură a-l exonera de răspunderea penală, întrucât infracțiunea de luare de mită se poate săvârși, sub aspectul elementului material al laturii ei obiective, în oricare dintre variantele alternative prevăzute în textul incriminator, iar inculpatul însuși a recunoscut, în permanență, comiterea faptelor într-una dintre acele variante (primirea de sume de bani).

Cu privire la prima infracțiune, Curtea a dispus, în prealabil, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, în sensul pus în discuție, din oficiu, la termenul din data de 15 noiembrie 2011, prin reținerea, în plus față de rechizitoriu, a incidenței dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect, Curtea menționează că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (invocat în încadrarea juridică a faptei și prin actul de sesizare), fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, conform legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen., privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. Se observă de către Curtea de Apel că dispozițiile legii speciale (incidente și în cazul inculpatului, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din legea respectivă) asimilează funcționarului cu atribuții de control, la care face referire art. 254 alin. (2) C. pen., persoana cu atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor. Totodată, din actele dosarului, rezultă că inculpatul este o persoană cu asemenea atribuții, potrivit mențiunilor de la lit. d) a fișei postului {filele 185-190, d.u.p.), iar fapta de luare de mită a fost săvârșită de acesta chiar în exercitarea atribuției de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice.

Referitor la fapta descrisă la pct. II, Curtea de Apel a constatat că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, sub aspectul laturii ei obiective, astfel că, în privința faptei respective, va pleiunța o soluție de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În acest sens, Curtea de Apel a reținut că, potrivit normei de incriminare, infracțiunea de favorizarea infractorului presupune, ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârșit o infracțiune, în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracțiunii comise. Drept urmare, ajutorul dat unei persoane a cărei faptă nu constituie, conform legii, infracțiune, nu întrunește condițiile favorizării prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, pentru cele două infracțiuni cu privire la care a dispus condamnarea acestuia, conform celor anterior menționate, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 3 la 15 ani, în cazul primei infracțiuni și respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani, în cazul celei de-a doua infracțiuni), gradul mediu de pericol social al faptelor (evaluat prin prisma împrejurărilor concrete de săvârșire, a valorii modice a sumelor de bani primite drept mită, în total 1.450 lei și a scopului pretinderii și primirii acestora), existența a două cauze legale de agravare a răspunderii penale (concursul de infracțiuni și forma continuată a fiecăreia dintre acestea), datele personale ale inculpatului (în vârstă de 54 de ani, lipsit de antecedente penale, provenind dintr-o familie organizată și având probleme de sănătate, dovedite prin înscrisurile medicale prezentate) și conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin sinceritate, în raport cu infracțiunile comise, dar și prin prezentarea în fața instanței, la fiecare termen de judecată), căreia i-a acordat valoarea circumstanței atenuante judiciare reglementate de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Constatând însă existența, în concurs, a acestei circumstanțe cu cauzele de agravare a răspunderii penale anterior menționate, Curtea a apreciat că nu se justifică coborârea pedepselor sub limitele speciale minime, conform art. 76 alin. (1) lit. c) și respectiv lit. e) teza I C. pen., urmând ca, în aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) C. pen., să stabilească, pentru cele două infracțiuni, pedepse chiar la nivelul acelor limite (3 ani închisoare și respectiv 6 luni închisoare), care sunt considerate proporționale cu gravitatea acelor infracțiuni și juste în raport cu ansamblul împrejurărilor, reale și personale, ale cauzei.

În cazul infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, Curtea a constatat că, potrivit textului legal incriminator și dispozițiilor art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., este obligatorie, în raport cu durata pedepsei principale, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, motiv pentru care, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii respective, precum și împrejurarea săvârșirii ei în exercitarea unei funcții publice, va interzice inculpatului, cu acest titlu, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

De asemenea, având în vedere aceleași împrejurări, Curtea a interzis inculpatului, în temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., Curtea a contopit pedepsele astfel stabilite și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, cu interzicerea, pe durata acesteia, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi, pe o perioadă de 2 ani.

Cu privire la pedeapsa rezultantă a închisorii, Curtea a constatat, raportat la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la vârsta inculpatului, la absența antecedentelor penale, la conduita procesuală sinceră și cooperantă a acestuia, la faptul că prelungirea judecății, prin trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, nu a fost determinată de vreo culpă a inculpatului, la aspectul că acesta a fost arestat preventiv timp de peste 4 luni, ulterior punerii în libertate manifestând un comportament social ireproșabil, precum și la împrejurarea că, în perioada de aproximativ 2 ani și 6 luni care a trecut de la data faptelor, inculpatul a dat dovezi serioase de îndreptare, prezentându-se la fiecare chemare în fața instanțelor pe rolul cărora s-a aflat cauza și asumându-și cu deplină responsabilitate consecințele acțiunilor sale, că executarea efectivă a acesteia, în regim de detenție, este excesivă, constituind o măsură represivă disproporționată față de scopul (punitiv, dar și educativ-preventiv) reglementat de art. 52 C. pen., astfel că, în temeiul art. 86

1

alin. (1) și (2) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei respective, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86

2

alin. (1) și (2) C. pen. și, drept urmare, executarea pedepsei complementare, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, iar, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata aceluiași termen de încercare.

Împotriva sentinței penale nr. 489 din 29 noiembrie 2011, a Curții de Apel București, Secția I Penală a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

În motivele de recurs, astfel cum au fost depuse în scris și consemnate în practicaua prezentei decizii, se critică sentința pe considerentul greșitei achitări a inculpatului în ceea ce privește favorizarea infractorului și în ceea ce privește cuantumul, respectiv modalitatea de executare a pedepsei apreciate ca netemeinice.

Analizând sentința penală nr. 489/ F din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, instanța de recurs urmează să respingă calea de atac pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii defavorizare a infractorului

Conform art. 264 C. pen. favorizarea infractorului reprezintă ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

În acord cu instanța de fond, instanța de recurs apreciază că în cauză lipsește situația premisă pentru fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, deoarece persoana favorizată a fost un contravenient și nu un infractor.

Conform normei de incriminare, infracțiunea de favorizarea infractorului presupune, ca situație premisă o infracțiune comisă anterior, iar ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor (o persoană care a săvârșit o infracțiune), în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracțiunii comise. în consecință, ajutorul dat unei persoane a cărei faptă nu constituie, conform legii, infracțiune, nu întrunește condițiile favorizării prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.

În mod corect instanța de fond a observat că, persoana (T.M.) pe care se susține că a favorizat-o inculpatul, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prin omisiunea sesizării din oficiu și efectuării de acte de cercetare penală cu privire la fapta de furt săvârșită de aceasta, nu are calitatea de infractor, întrucât fapta respectivă nu constituie infracțiune, lipsindu-i una dintre trăsăturile esențiale prevăzute de art. 17 alin. (1) C. pen., respectiv pericolul social, motiv pentru care, prin Ordonanța nr. 1819/P/2009 din data de 25 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni administrative, astfel că fapta imputată inculpatului nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii analizate.

Instanța de recurs constată și că jurisprudența anterioară a statuat în același sens (Decizia nr. 2240 din data de 29 septembrie 1986, pronunțată de secția penală, a fostului Tribunal Suprem, citată în Revista Română de Drept nr. 4/1987, pag. 77).

Jurisprudența citată în doctrină cu referire la existența unei infracțiuni de favorizare a infractorului chiar și atunci când persoana favorizată este un contravenient face referire la o decizie din anul 1959, anterioară cu 10 ani intrării în vigoare a codului actual (anul 1969) când textul de lege avea o altă formulare ce permitea interpretarea respectivă.

În același sens, instanța de recurs consideră că soluția Curții de Apel este susținută de argumente de interpretare istorico-teleologică cu privire la modificările incriminării din Noul C. pen. De lege lata, norma de incriminare folosește, pentru a determina elementele constitutive ale infracțiunii în discuție, termenul de infractor al cărui înțeles, deopotrivă semantic și juridic, este acela de persoană care a săvârșit o infracțiune, în accepțiunea art. 17 alin. (1) C. pen., textul incriminator din noul C. pen. (art. 269 alin. (1) folosește, în același scop, termenul de făptuitor în înțelesul de persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, fiind astfel evidentă abordarea diferită a legiuitorului însuși, în ceea ce privește condițiile, actuale și viitoare, de incriminare a faptei de favorizare.

În mod just Curtea de Apel și-a fundamentat soluția potrivit principiului legalității incriminării (nullum crimen sine lege), reglementat în art. 11 alin. (2) din Declarația universală a drepturilor omului, în art. 15 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și în art. 23 alin. (1)

2

din Constituția României și în art. 2 C. pen. O faptă constituie infracțiune numai dacă legea o prevede în mod explicit, iar, pentru evitarea abuzului și arbitrariului în aplicarea acelei legi, dar și pentru asigurarea previzibilității acesteia, interpretarea sa trebuie să fie strictă, nefiind conformă cu principiul în discuție extinderea, prin analogie, a normei de incriminare la fapte pe care legea nu le definește în mod expres ca infracțiuni. Legea penală nu poate fi aplicată în mod extensiv, prin analogie, în detrimentul acuzatului. Legea trebuie să definească în mod clar faptele ce constituie infracțiuni (Dragotoniu și Militam Pidhorni c. România). Noțiunea de infractor, folosită în textul incriminator în vigoare, nu poate primi, printr-un asemenea procedeu, un alt înțeles decât cel menționat anterior, susținut în explicațiile teoretice ale codului penal actual ce au însoțit intrarea în vigoare a legii, cum ar fi cel de persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, chiar dacă aceasta nu constituie infracțiune.

În concluzie, instanța de recurs constată, raportat la norma de incriminare în vigoare, că fapta de ajutor imputată inculpatului, nefiind săvârșită față de un infractor, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., astfel încât soluția Curții de Apel este întemeiată.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, parchetul a invocat greșita individualizare solicitând majorarea acestora și executarea în regim de detenție.

Instanța de recurs apreciază și acest motiv de casare ca nefondat în raport de motivarea instanței de fond.

La individualizarea pedepselor au fost avut în vedere limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 3 la 15 ani, în cazul primei infracțiuni și respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani, în cazul celei de-a doua infracțiuni). De asemenea instanța a evaluat gradul de pericol social al faptelor prin prisma împrejurărilor concrete de săvârșire, a valorii modice a sumelor de bani primite drept mită, în total 1.450 lei și a scopului pretinderii și primirii acestora. A fost avută în vedere existența celor două cauze legale de agravare a răspunderii penale: concursul de infracțiuni și forma continuată a fiecăreia dintre acestea. Instanța și-a motivat hotărârea și pe datele personale ale inculpatului, în vârstă de 54 de ani, lipsit de antecedente penale, având anterior comiterii faptei un loc de muncă, provenind dintr-o familie organizată și având probleme de sănătate, dovedite prin înscrisurile medicale prezentate. Nu poate fi ignorată conduita procesuală caracterizată prin sinceritate, în raport cu infracțiunile comise, dar și prin prezentarea în fața instanței, la fiecare termen de judecată. Curtea a apreciat în mod just că nu se justifică coborârea pedepselor sub limitele speciale minime

În ceea ce privește modalitatea de executare Curtea de Apel a luat în considerare faptul că prelungirea judecății, prin trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, nu a fost determinată de vreo culpă a inculpatului, aspectul că acesta a fost arestat preventiv timp de peste 4 luni, ulterior punerii în libertate manifestând un comportament social ireproșabil, precum și la împrejurarea că, în perioada de aproximativ 2 ani și 6 luni care a trecut de la data faptelor, inculpatul a dat dovezi serioase de îndreptare, prezentându-se la fiecare chemare în fața instanțelor pe rolul cărora s-a aflat cauza și asumându-și cu deplină responsabilitate consecințele acțiunilor sale.

În raport de considerentele anterioare, instanța de recurs apreciază că a fost motivată în mod riguros și aleasă în mod just modalitatea de executare, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.

Văzând și art. 192 C. proc. pen.;

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 489/ F din 29 noiembrie 2011a Curții de Apel București, secția I penală.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat I.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pleiunțată, în ședință publică, azi 02 iulie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2012
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr.9 38/F din data de 23 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 28128/3/2009, Tribunalul București, secția I penală, a h
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2012
desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la ambii inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat
ÎCCJ 2012-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3438/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 254 din 2 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea înca
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3679/2013
. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului (de sub puterea M.A.P. nr. 29/UP din 11 ianuarie 2012, emis de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 780/3/2012), dacă nu este reținut sau arestat
ÎCCJ 2009-12-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4259/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin Sentința penală nr. 50 din 28 ianuarie 2008, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a fapt
Sursă