ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2521/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2521/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă, așa cum a fost

precizată, reclamanții T.J. și T.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria mun. Alba Iulia,

Primarul mun. Alba Iulia, SC U.U. SA, SC A. SA, Prefectura jud. Alba, A.V.A.S. București,

prin hotărâre judecătorească: să se constate nelegalitatea măsurii de

naționalizare a imobilului înscris în CF Alba Iulia compus din casă cu patru

apartamente, parter, grajd, două magazii din lemn și spălătorie în suprafață de

1014 mp; obligarea pârâților la plata contravalorii de circulație a imobilelor

în litigiu.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii foștilor proprietar tabulari T.M.M.

(tatăl acestora) și K.M., mama acestuia din urmă, pe teren fiind construită o

casă cu 4 apartamente și anexe gospodărești. Imobilul a fost naționalizat în

baza Decretului nr. 92/1950, casa a fost demolată, iar pe teren a fost

construit magazinul U. și s-au amenajat aleile aferente și trotuarul stradal.

Această măsură este nelegală întrucât antecesorii reclamanților nu se încadrau

în categoria socială pentru care erau operate prevederile actului normativ, iar

naționalizarea s-a făcut exclusiv în funcție de faptul că au emigrat în Israel.

Prin sentința civilă nr.

203 din 27 februarie 2008 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Alba Iulia, SC U.U. SA, A.V.A.S.

București și în consecință a constatat că imobilul înscris în CF Alba Iulia

compus din casă cu patru apartamente, parter, grajd, două magazii din lemn și

spălătorie în suprafață totală de 1014 mp, ce a aparținut anterior defunctului T.M.M.

a fost preluat abuziv de Statul Român.

A fost obligat A.V.A.S.

București să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la imobilul pe

care se găsește în prezent magazinul U. din Alba Iulia și care aparține SC U.U.

SA în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

A fost obligată

Primăria mun. Alba Iulia să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la

aleile aferente magazinului U. și trotuarul stradal care face parte din

domeniul public în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă

acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților SC A. SA,

Prefectura Alba și Primarul mun. Alba Iulia ca fiind făcută împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că antecesorul reclamanților, T.M.M. în

nume propriu și în calitate de moștenitor al proprietarului tabular T.B., a

formulat în termen notificare prin intermediul executorului judecătoresc

solicitând restituirea în natură a imobilului înscris în CF Alba Iulia. Asupra

acestui imobil figura ca proprietar la poziția B+19-20, T.M. în cota de 2/3

părți și T.B. în cota de 1/3 părți. Potrivit certificatului din 22 decembrie 1993

emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului Român – Filiala Alba, rezultă că

acest imobil a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950,

deși în anexa la decret apare doar tatăl reclamanților T.M.

Instanța a apreciat

că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, pentru că a fost trecut

în anexă doar unul dintre cei doi coproprietari, care erau și exceptați de la

naționalizare, potrivit profesiei lor.

Pe o parte din acest

teren s-a construit Magazinul Universal U., care a fost inițial în patrimoniul

fostului ICSMI Alba Iulia, și ulterior în baza H.G. nr. 834/1991 a fost

eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate pe teren și

construcție societății SC U. SA. Această societate s-a divizat prin hotărâre

AGA, imobilul în litigiu revenind în patrimoniul pârâtei SC U.U. SA.

Având în vedere că

unitatea deținătoare a imobilului nu este o societate la care statul sau altă

autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau

asociat majoritar, instituția care a efectuat privatizarea trebuie să emită

dispoziția sau decizia prin care să soluționeze notificarea formulată de

persoanele îndreptățite la restituirea imobilelor preluate de stat abuziv.

Aplicând art. 29 din Legea nr. 10/2001, a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.V.A.S. București și a fost obligată la emiterea

acestei dispoziții. Primăria a fost obligată să emită dispoziție cu privire la

aleile aferente magazinului U. și trotuarul stradal, care fac parte din

domeniul public și pentru care nu este posibilă restituirea, pentru acordarea

de despăgubiri în echivalent.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, pârâtul A.V.A.S. București, Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba.

Reclamanții au

solicitat restituirea în natură a imobilului, față de constatarea preluării

abuzive, mai ales că imobilul figurează în proprietatea antecesorilor lor.

A.V.A.S. București a

solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației sale

de a emite decizie sau dispoziție motivată cu privire la imobilul în litigiu.

Un prim aspect

invocat în apel se referă la lipsa identificării suprafeței pentru care trebuie

emisă dispoziție, întrucât reclamanții nu au probat prin expertiză întinderea

acestuia.

În al doilea rând, se

invocă greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei, întrucât A.V.A.S. nu are competența de a acorda despăgubiri bănești,

care revine potrivit art. 36 și urm din Legea nr. 10/2001 prefecturii în raza

căreia se află imobilul. Consideră că Primarul mun. Alba Iulia trebuie obligat

să soluționeze notificarea și invocă o decizie de speță a Î.C.C.J., decizia nr.

2397 din 16 martie 2007.

În al treilea rând,

consideră prematură acțiunea reclamanților, câtă vreme nu au fost epuizate

căile administrative și nu s-au concretizat într-o decizie sau dispoziție

motivată. Întârzierea în a răspunde notificării reclamanților este datorată

acestora, care nu au depus actele necesare soluționării notificării, respectiv

actele de proprietate, certificatul de moștenitor, declarația pe proprie

răspundere nu este autentificată, astfel că soluționarea era suspendată în

temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 pe durata litigiului în fața instanței.

În apelul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba,

se susține că instanța de fond deși a admis acțiunea față de acest pârât nu l-a

obligat la nici o prestație. Pe de altă parte, nici din dispozitiv și nici din

considerentele sentinței nu reiese cu certitudine dacă a fost admisă sau

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată. De aceea s-a

solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond.

În drept s-a invocat art.

282-298 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

depusă reclamanții au solicitat respingerea apelului Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, susținând că dispozitivul sentinței apelate trebuie

înțeles corelat cu expertiza efectuată în cauză prin care este delimitat

imobilul revendicat. A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă întrucât

societățile care îl ocupă au fost privatizate anterior apariției Legii nr. 10/2001,

iar patrimoniul a fost vândut de A.V.A.S.. Mai arată că nu înțeleg opoziția A.V.A.S.

la emiterea dispoziției motivate prin care să propună măsuri reparatorii, mai

ales că acestea le vor primi de la Fondul Proprietatea.

Prin decizia

127/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate de

reclamanții T.J. și T.D., pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor

Statului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, pentru

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea de Apel a reținut următoarele:

Este adevărat că art.

1 din Legea nr. 10/2001 instituie regula potrivit căreia imobilele preluate

abuziv de stat se restituie în natură, însă alin. (2) prevede că în cazul în

care nu este posibilă restituirea în natură se vor stabili măsuri reparatorii

prin echivalent. Așadar, restituirea în natură a imobilelor este regula în

cazul preluării abuzive a imobilelor în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie1989, însă doar când acest lucru este posibil, în funcție de

criteriile pe care le stabilește Legea nr. 10/2001 și de situația actuală

concretă a imobilului.

La dosarul pendinte a

fost conexat, în fața instanței de fond, Dosarul nr. 3156/2004 a Judecătoriei

Alba Iulia, care a avut același obiect, aceiași pârâți, însă reclamant a fost T.M.M.

Acțiunea fost respinsă, prin sentința civilă nr. 610/2005 de Judecătoria Alba

Iulia, fiind reținută excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1198/A/2005

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. În acest dosar au fost administrate

probe judiciare și extrajudiciare, care au fost avute în vedere de instanța de

fond în prezentul dosar.

În prezent, pe

terenul proprietatea antecesorilor reclamanților, așa cum corect a reținut

tribunalul și nu s-a contestat, este construit magazinul universal „U.” . Acest

magazin a făcut parte, anterior anului 1989, din patrimoniul ICSMI Alba Iulia,

care s-a constituit ca societate comercială cu capital de stat, în baza Legii nr.

15/1990. Pe baza documentației întocmite de societate, față de dispozițiile H.G.

nr. 834/1991, Consiliul Județean Alba a emis Certificat de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor în anul 1995. Așadar, față de faptul că la

data apariției Legii nr. 10/2001, societatea era integral privatizată, potrivit

art. 27 alin. (2), notificarea prin care se solicită restituirea se adresează

instituției publice implicate care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S

București. Așadar, această instituție are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

întinderea dreptului pentru care A.V.A.S a fost obligată să emită decizie, în

fața instanței de fond a fost depusă o expertiză extrajudiciară întocmită de

expert L.I., și în care a fost identificat imobilul în litigiu, înscris în CF

Alba Iulia, revendicat de reclamanți. Această lucrare de expertiză urmează a fi

depusă și la apelantă, pentru a fi avută în vedere în momentul emiterii

deciziei sau dispoziției cu privire la imobilul în litigiu. Acest aspect a fost

de altfel menționat și de către instanța de fond în considerentele sentinței

atacate.

Acordarea

despăgubirilor bănești se va face potrivit art. 33 din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, apelanta A.V.A.S având obligația doar de a stabili cuantumul

despăgubirilor care se cuvin reclamanților.

Potrivit art. 25 din Legea

nr. 10/2001, actualizată, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60

de zile de la înregistrarea notificării, să se pronunțe, prin decizie sau

dispoziție asupra cererii de restituire în natură formulată de persoana

îndreptățită. Ori, antecesorul reclamanților a depus încă din 2001 notificare

și nu i s-a răspuns. Afirmațiile apelantei în sensul că nu s-au depus toate

actele necesare este lipsită de suport probator și oricum nu este de natură a

exonera pârâta de obligația de a răspunde în termen solicitării formulate.

Apelul declarat în

cauză de D.G.F.P Alba în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și

Finanțelor, este lipsit de interes, în condițiile în care, în sarcina acestui

pârât nu s-a stabilit nici o obligație. Calitatea sa procesuală pasivă s-a

stabilit doar față de capătul privind constatarea preluării abuzive a

imobilului de la antecesorul reclamanților de către Statul Român, reprezentat

în prezentul proces de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții T., care au arătat că ambele hotărâri

sunt nelegale întrucât se consideră că imobilul trebuie restituit în natură din

moment ce s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv de către statul

român.

Prin recursul său,

pârâta A.V.A.S. a criticat decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9

C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor această pârâtă a arătat că există

neclaritate în dispozitivul hotărârii cu privire la imobilul pentru care A.V.A.S.

a fost obligată să emită decizie, respectiv cu privire la terenul pe care se

găsește în prezent Magazinul U. Universal din Alba Iulia, fără a fi precizată

în concret suprafața acestuia. Se mai arată că în mod greșit instanța de apel a

reținut că A.V.A.S. avea obligația de a soluționa notificarea în termen de 60

de zile, deoarece potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare

pot fi depuse până la data soluționării notificării, iar reclamanții nici până

în prezent nu au depus diligențele necesare pentru completarea dosarului.

Prin decizia

6316/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul

pârâtei A.V.A.S., a casat decizia 127/2008 a Curții de Apel Alba Iulia și a

trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de A.V.A.S.,

a menținut restul dispozițiilor deciziei și a constatat nul recursul declarat

de reclamanți împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța

această decizie Înalta Curte a reținut următoarele:

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamanții T. s-a reținut că aceștia nu s-au conformat

exigențelor cerute de art. 302

1

C. proc. civ., recursul acestora

fiind constatat nul în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate

limitativ de art. 304 pct. 1-9, iar art. 306 alin. (1) prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din

motivele prevăzute de art. 304 cod pr. civilă, iar pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză

recurenții nu au indicat niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct.

1-9, iar dezvoltarea criticilor formulate nu face posibilă încadrarea într-unul

din motivele de recurs, în condițiile art. 306 alin. (3), de către instanță.

Criticile formulate de reclamanți, așa cum au fost expuse mai sus, nu se

circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304, prin urmare

recursul reclamanților a fost constatat nul.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâta A.V.A.S., instanța a constatat că acesta este

întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului – SC U.U. SA –

era integral privatizată, iar potrivit art. 29, în situația imobilelor aflate

în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate măsurile

reparatorii se propun de instituția publică care efectuează sau a efectuat

privatizarea. În speță instituția publică care a efectuat privatizarea unității

deținătoare în al cărei patrimoniu se află terenul în litigiu este A.V.A.S.,

căreia îi revine obligația să propună acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură și care este ocupat

de imobilul construcție reprezentând Magazinul U. din Alba Iulia. Instanțele de

fond nu au stabilit întinderea suprafeței de teren aferentă Magazinului U., în

raport de care se va stabili obligația recurentei de a face propuneri de

despăgubiri, ceea ce presupune verificări de fapt, respectiv efectuarea unei

expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C.

proc. civ.

Criticile pârâtei

potrivit cărora decizia a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 23

din Legea nr. 10/2001, deoarece dosarul administrativ depus de reclamanți nu

este complet, astfel încât soluționarea notificării nu s-a putut face în termen

de 60 zile de al depunerea acesteia, și că acțiunea directă în instanță, a

reclamanților, nu poate fi primită câtă vreme epuizarea căii administrative nu

s-a concretizat din culpa reclamanților într-o decizie sau dispoziție motivată,

au fost considerate nefondate.

Potrivit art. 23 din Legea

nr. 10/2001 s-a stabilit în sarcina unității deținătoare notificate, obligația

de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau,

după caz de la depunerea actelor doveditoare, iar conform art. 25.1 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea

acestei obligații de a face se poate proroga numai dacă unitatea notificată, în

urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în

intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă

pentru fundamentarea deciziei de restituire. Prin urmare, prorogarea termenului

prevăzut de lege pentru soluționarea notificării nu operează de drept, în

beneficiul unității notificate, prorogarea fiind condiționată de faptul

analizării notificării de către unitatea deținătoare ori entitatea obligată să

soluționeze cererea și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că

documentația este insuficientă, ceea ce în speță nu s-a făcut, astfel că în mod

corect a fost obligată pârâta să soluționeze notificarea în condițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr.

67/ A din 29 aprilie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul

declarat de pârâta A.V.A.S.; a schimbat în parte sentința atacată numai în ceea

ce privește întinderea suprafeței de teren pentru care cuvin despăgubiri, și în

consecință: a obligat pârâta-apelantă A.V.A.S. să emită decizie sau dispoziție motivată

prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 649 mp, teren pe

care se găsește în prezent magazinul „U.” din Alba Iulia; a obligat pârâta

Primăria Municipiului Alba Iulia să emită dispoziție motivată prin care să

propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr.

247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 531 mp, reprezentând trotuar,

zonă verde și alei aferente magazinului „U.”, aflat în domeniul public al

Municipiului Alba Iulia.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat

reclamanții-intimați T.J. și T.D. să plătească domnului expert T.N. suma de 300

lei cu titlu de rest rămas neachitat din totalul onorariului expertului în sumă

de 800 lei, fără cheltuieli de judecată în apel.

Cu ocazia rejudecării

apelului declarat de A.V.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 203/2008

pronunțată de Tribunalul Alba, în raport de prevederile art. 315 C. proc. civ. și

de motivele de apel formulate, instanța de apel a reținut următoarele:

Conform îndrumărilor

obligatorii date de Î.C.C.J. București în speță a fost efectuat un raport de

expertiză topografică de către d-nul expert T.N., iar din lucrarea efectuată de

acesta rezultă că suprafața reală a imobilului înscris în CF Alba Iulia, este

de 1180 mp, fiind expropriată în întregime această suprafață, conform planului

de expropriere și a fișei de expropriere, pe care le-a anexat expertizei (f.

113-117).

Expertul a reținut că

imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 442/1984, exproprierea fiind făcută în

scopul realizării obiectivului de investiții – Magazin U. – obiectivul fiind

realizat.

Conform extrasului de

carte funciară suprafața de carte funciară a imobilului înscris în CF Alba

Iulia, este de 1014 mp, iar conform planului de expropriere și a fișei de

expropriere, pe care expertul le-a anexat expertizei (f. 113-117), suprafața

efectiv expropriată este de 1180 mp.

Cu privire la această

situație este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia, în

absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate,

se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care

s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.

Așadar, actul de preluare face dovada proprietății numai în absența unor probe

contrare. Se poate susține că, aflându-ne într-un sistem de publicitate prin

cărți funciare, extrasul de carte funciară face dovada deplină a dreptului de

proprietate, susținere care este reală, în sensul că extrasul de carte funciară

garantează existența dreptului de proprietate în favoarea persoanei înscrisă în

cartea funciară, însă nu garantează întinderea acestui drept. Extrasul de carte

funciară nu este o probă absolută cu privire la întinderea dreptului de

proprietate, astfel că pentru lămurirea acestui aspect se impun probe noi.

Aceste probe au fost făcute de instanța de apel care a efectuat raportul de

expertiză topografică din care rezultă că suprafața expropriată este de 1180

mp, suprafață pentru care se va dispune acordarea de despăgubiri.

Din totalul

suprafeței expropriate de 1180 mp suprafața ocupată de clădirea magazinului U.

din imobilul în litigiu este de 649 mp, proprietar fiind SC U.U. SA în cotă de

1/1 părți, cu titlu divizare, conform extras CF de la fila 120.

Suprafața ocupată de

trotuar, zonă verde, str. T.V. din imobilul în litigiu este de 531 mp, din

care: trotuar 255 mp, zonă verde 147 mp, str. T.V. 129 mp. Suprafața de 531 mp

constituie domeniu public al Municipiului Alba Iulia, fiind înscris în CF sub A+13,

alei și zone verzi în suprafață de 1212 mp, proprietar fiind Municipiul Alba

Iulia, conform extras CF de la fila 1119.

Reanalizând apelul

declarat de pârâta A.V.A.S. București se constată că primul motiv de apel, referitor

la „neclaritatea dispozitivului sentinței apelate cu privire la imobilul pentru

care A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie”, fără a se preciza în concret

care este suprafața acestui teren, este fondat și apelul A.V.A.S. va fi admis

cu privire la acest aspect, în sensul că obligația acesteia de a propune

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale va fi stabilită la terenul în suprafață de 649 mp,

teren pe care se găsește în prezent magazinul U. și care se află în

proprietatea SC U.U. SA. Fiind vorba de o societate comercială privatizată

integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în speță este

aplicabil art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în cazul

unei societăți comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția

publică care a efectuat privatizarea.

În ceea ce privește

suprafața de teren de 531 mp, aflată în proprietatea Primăriei mun. Alba Iulia,

obligația de a emite dispoziție prin care să propună restituirea prin

echivalent va fi stabilită în sarcina acestei pârâte, fiind vorba de trotuar,

zonă verde alei aferente Magazinului U. Textul legal incident în speță este art.

21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cu precizarea că potrivit legii, dispoziția

ar trebui emisă, în final de către Primarul Mun. Alba Iulia, însă instanța nu

poate stabili obligația în sarcina acestuia deoarece prin sentința 203/2008 s-a

constatat că primarul nu are calitate procesuală pasivă, ci doar Primăria, iar

sentința nu a fost atacată sub acest aspect, însă chestiunea nu este de esență,

întrucât Primăria nu există ca entitate juridică de sine stătătoare,

obligațiile stabilite în sarcina sa urmând a fi îndeplinite de Primar.

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte instanța de rejudecare nu se va

mai pronunța, întrucât prin decizia 6316/2009 a Î.C.C.J. București acest aspect

a fost tranșat cu caracter irevocabil de instanța de recurs, care a stabilit că

în speță este incident art. 29 din Legea nr. 10/2001, deci A.V.A.S. are

obligația să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

terenul ce nu se poate restitui în natură și care este ocupat de imobilul

construcție. Prin urmare, acest motiv de apel se va respinge ca nefondat,

întrucât chestiunea a format obiect de analiză în recurs și a s-a stabilit că

pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește

motivul de apel referitor la faptul că A.V.A.S. nu are competența de a acorda

despăgubiri bănești, în prezent fiind aplicabil Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

care stabilește o procedură specială care trebuie urmată pentru obținerea

despăgubirilor care se acordă în final de Comisia Centrală, este de precizat că

prin sentința 203/2008 pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie cu

privire la imobilul pe care se găsește în prezent magazinul U., fără a explica

în concret în ce trebuie să constea această decizie. Pentru aceste motive,

instanța de rejudecare a apelului va preciza expres că obligația pârâtei A.V.A.S.

constă în aceea că va trebui să emită o decizie prin care să propună Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru

imobilul teren, în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent

magazinul „U.” din Alba Iulia, deci pârâta nu acordă despăgubiri pentru acest

teren, ci va face doar propunere de acordare a despăgubirilor pe care o va înainta

autorității competente.

Apelanta pârâtă A.V.A.S.

mai arată, de asemenea, că în ceea ce privește construcțiile demolate, este

aplicabil art. 32 din Legea nr. 10/2001 în sensul că notificarea se

soluționează prin dispoziția motivată a primarului unității

administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul,

astfel că pârâta A.V.A.S. nu trebuia notificată cu privire la construcție și

nici nu trebuia să se pronunțe cu privire la edificiu.

Această susținere a

apelantei este corectă și făcută în baza dispozițiilor legale invocate, dar nu

are nicio consecință asupra sentinței atacate întrucât prin sentința 203/2008

Tribunalul nu a stabilit obligația de a emite dispoziție cu privire la

construcție nici în sarcina pârâtei A.V.A.S. și nici în sarcina pârâtei

Primăria Mun. Alba Iulia, Tribunalul obligând pârâtele să emită dispoziție

numai cu privire la teren. Prin urmare, într-adevăr obligația de a emite

dispoziție cu privire la construcția demolată revenea primarului mun. Alba

Iulia în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001, dar instanța de rejudecare a

apelului nu mai poate stabili această obligație întrucât sentința 203/2008 care

a omis să se pronunțe cu privire la construcție nu a fost atacată de reclamanți

sub acest aspect, aceștia solicitând prin motivele de apel restituirea în

natură a imobilului, ca urmare a preluării abuzive de către Statul Român. (f.

32, Dosar Curtea de Apel 3975/107/2006).

Pe de altă parte,

instanța de rejudecare este ținută de principiul limitelor rejudecării, astfel

că ceea ce formează obiect de analiză este apelul declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței instanței de fond, iar în apelul acesteia nu se poate

stabili o obligație nouă în sarcina unei alte părți din dosar, atâta timp cât

partea interesată nu a atacat hotărârea respectivă. În aceeași ordine de idei, este

de observat că prin sentința 203/2008 s-a constatat că primarul Mun. Alba Iulia

nu are calitate procesuală pasivă, obligația de a emite decizie cu privire la

aleile aferente Magazinului U. fiind stabilită în sarcina Primăriei Mun. Alba

Iulia, hotărârea nefiind atacată nici sub acest aspect.

Motivele de apel

referitoare la reținerea greșită de instanța de fond a obligației A.V.A.S. de a

soluționa notificarea în termen de 60 de zile și la posibilitatea de a acționa

direct în instanță atâta timp cât nu a fost epuizată calea administrativă au

fost formulate și ca motive de recurs și analizate de instanța de recurs care

s-a pronunțat asupra lor în mod irevocabil și obligatoriu, astfel că nu vor mai

constitui obiect de analiză pentru instanța de rejudecare, fiind chestiuni intrate

în puterea lucrului judecat.

Pentru motivele

arătate mai sus, în temeiul art. 296 și art. 315 C. proc. civ., Curtea a admis

apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 203/2008

pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 3975/107/2006 pe care a schimbat-o

în parte în sensul că a fost obligată pârâta apelantă A.V.A.S. să emită decizie

sau dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren,

în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul „U.” din

Alba Iulia și pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia să emită dispoziție

motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale,

respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață

de 531 mp, reprezentând trotuar, zonă verde și alei aferente magazinului „U.”,

aflat în domeniul public al Municipiului Alba Iulia.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Instanța de

rejudecare s-a pronunțat doar cu privire la apelul declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței civile nr. 203/2008 pronunțată de Tribunalul Alba deoarece

prin decizia de casare, decizia 127/A/2008 a Curții de Apel Alba Iulia a fost

casată doar în parte și cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat

doar de această parte, întrucât apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Alba nu a declarat recurs în cauză, iar recursul declarat de reclamanții T. a

fost constatat nul pentru nemotivare, astfel încât soluția de respingere a

apelurilor declarate de aceste din urmă părți împotriva sentinței 203/2008, a

intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește

onorariul definitiv al expertului T.N. acesta a fost încuviințat de instanță în

cuantumul solicitat de expert, respectiv 800 lei, din care părțile au achitat

cu titlu de avans suma de 500 lei, iar diferența de 300 lei nu a fost achitată,

sau, cel puțin, nu s-a făcut dovada achitării ei.

Pentru ca d-nul

expert să-și recupereze diferența de onorariu, instanța a obligat reclamanții

să plătească acestuia suma de 300 lei cu titlu de rest rămas neachitat din

totalul onorariului în sumă de 800 lei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, A.V.A.S. pentru mltiove de

nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate, pârâta A.V.A.S. arată următoarele:

Prin Decizia civila nr.

67/ A din 29 aprilie 2010 pronunțata de către Curtea de Apel Alba Iulia în mod

greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere

obiectul cererii de chemare în judecată.

Aceasta hotărâre este

nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, așa cum se

poate observa atât din cererea de chemare în judecată formulată de către

intimații - reclamanți, cât și din dispozitivul deciziei civile atacate, obiectul

cererii îl constituție „să se constate nelegalitatea măsurii de naționalizare a

imobilului înscris in CF Alba lulia si obligarea căraților să achite

reclamanților contravaloarea de circulație a imobilului în litigiu, deoarece

acesta a fost demolat”.

Calitatea procesuala

pasivă, presupune existenta unei identități între persoana pâratului și cel

care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Învederează instanței

faptul că în baza Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are competența legală de a

acorda despăgubiri banesti astfel cum au solicitat intimatii-reclamanți prin

cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește

despăgubirile în condițiile Legii nr. 10/2001 recurentul, arătă că, potrivit

dispozițiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr.

81/2007, "titlurile de plata sunt certificate emise de Autoritatea

Naționala pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului

roman, care incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra

statului roman, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei.”

Prin urmare, singura

entitate competentă să acorde despăgubiri bănești în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 este Autoritatea Naționala pentru

Restituirea Proprietăților prin Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor - care emite titluri de despăgubiri, ca urmare a

deciziilor/dispozițiilor cu propunere de acordare masuri reparatorii emise de

persoanele juridice investite cu soluționarea notificării.

Astfel, prin Legea nr.

247 din 22 iulie 2005, art. 1 alin. (1) Titlul VII, care a modificat și

completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul

și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot

fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001,

republicată.

În acest sens, art. 13

alin. (1) capitolul III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, precizează că

pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se

acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea

cancelariei Primului Ministru, instituției competente Comisia Centrala pentru

Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității naționale pentru Restituirea

Proprietăților, în condițiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În conformitate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, în baza deciziilor emise de către Comisia

Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor și a opțiunilor persoanelor

îndreptățite, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților va emite

un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, conform legii.

În considerarea celor

expuse anterior, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, în

prezenta speță dedusă judecății nu se realizează identitatea cerută de lege

între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi

obligat în raportul juridic dedus judecății.

Invocă dispozițiile art.

304 pct. 6 deoarece în raport de solicitările intimaților - reclamanți,

instanța de apel prin hotărârea pronunțata a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Potrivit principiului

disponibilității, partea are dreptul de a hotăra cu privire la exercitarea

acțiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare in judecata

și, în acest scop, este obligată să determine obiectul acțiunii, urmând ca

litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța să

poată depași limitele lui.

Obligația instanței

de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ,

garanție aplicării principiului disponibilității în procesul civil.

Așa cum se poate

observa intimații - reclamanți au formulat o acțiune în baza Legii nr. 10/2001,

prin care au solicitat să se constate nelegalitatea măsurii de naționalizare a

imobilului înscris în CF Alba Iulia și obligarea paraților să achite

reclamanților contravaloarea de circulație a imobilului în litigiu, deoarece

acesta a fost demolat, stabilind astfel obiectul cererii de chemare în

judecată.

Astfel fiind, instanța

Curții de Apel București prin încălcarea principiului disponibilității a

schimbat obiectul acțiuni.

De asemenea arătă că

în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii atacate că

A.V.A.S. a avut o conduită culpabilă constând în refuzul de a răspunde la

notificare. Învederează că întârzierea în soluționarea notificării se datorează

chiar intimaților-reclamanți care nu au depus toate actele cu îndeplinirea

cerințelor Legii nr. 10/2001.

Declarația notarială

pe proprie răspundere a intimaților-reclamanți nu este autentificată, nu se

referă în mod concret la imobilele revendicate în cuprinsul notificării, la

antecesori și nici nu îndeplinește cerințele art. 5 din Legea nr. 10/2001 rep.,

iar notificarea nu poartă număr, ci doar dată.

Conform dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 10/2001 rep., actele doveditoare ale dreptului de

proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei,

precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă aceasta calitate și, după

caz, înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din

prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

De asemenea

soluționarea administrativa a notificărilor este suspendată în temeiul Legii nr.

10/2001 în situația alegerii continuării demersurilor în instanță.

Pentru aceste

considerente decizia atacată apare ca fiind dată cu încălcarea legii.

În concluzie, în

conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 si 6, art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate

în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.

față de obiectul acțiunii și înlăturării obligației AVAS de a emite decizie sau

dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 649

mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul U. din Alba lulia.

În drept, invocă

dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 si 6, art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., precum și celelalte prevederi legale menționate.

Referitor la

timbrajul prezentei cereri, precizează că instituția este scutită de la plata

taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar potrivit prevederilor art. 86

din O.U.G. nr. 51/1998 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2005

"Cererile formulate de A.V.A.S. și orice alte acte procedurale efectuate

deși pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de la taxe de timbru, timbru

judiciar, cauțiuni și orice alte taxe".

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte constată

că recurenta își întemeiază recursul pe disp.art. 304 punct 6 și 9 C. proc. civ.,

criticând decizia instanței de apel în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut

și cu privire la modul de soluționare al criticilor sale din apel care vizau

lipsa calității sale procesuale pasive, și prematuritatea acțiunii ca urmare a

nefinalizării procedurii administrative de soluționare a notificărilor,

reglementată de Legea nr. 10/2001.

Prima critică

întemeiată pe disp.art. 304 punct 6 C. proc. civ. este o critică nouă în

recurs, întrucât recurenta nu a formulat o astfel de critică în apel, prin

motivele de apel formulate înaite de casare formulând următoarele critici :

lipsa identificării suprafeței pentru care trebuie emisă dispoziție, întrucât

reclamanții nu au probat prin expertiză întinderea acestuia; greșita respingere

a excepției lipsei calității sale procesuale pasive întrucât A.V.A.S. nu are

competența de a acorda despăgubiri bănești, care revine potrivit art. 36 și urm

din Legea nr. 10/2001 prefecturii în raza căreia se află imobilul. Consideră că

Primarul mun. Alba Iulia trebuie obligat să soluționeze notificarea și invocă o

decizie de speță a Î.C.C.J., decizia nr. 2397din 16 martie 2007; consideră

prematură acțiunea reclamanților, câtă vreme nu au fost epuizate căile

administrative și nu s-au concretizat într-o decizie sau dispoziție motivată.

În limitele

investirii instanța de apel a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii

primei instanțe și tot în aceste limite Înalta Curte a verificat legalitatea deciziei

pronunțate de instanța de apel.

În recurs nu se pot

formula critici noi care nu au făcut obiectul controlului judecătoresc

exercitat de instanța de apel.

Cu privire la

celelalte critici întemeiate pe disp.art. 304 punct 9 Înalta Curte reține

următoarele:

Instanța de recurs prin

decizia nr. 6316/2009, a clarificat irevocabil problema calității procesuale

pasive a recurentei reținând că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001,

unitatea deținătoare a imobilului – SC U.U. SA – era integral privatizată, iar

potrivit art. 29, în situația imobilelor aflate în patrimoniul unor societăți

comerciale integral privatizate măsurile reparatorii se propun de instituția

publică care efectuează sau a efectuat privatizarea. Această instituția publică

care a efectuat privatizarea unității deținătoare în al cărei patrimoniu se

află terenul în litigiu este A.V.A.S., căreia îi revenea și obligația să

propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se

poate restitui în natură și care este ocupat de imobilul construcție

reprezentând Magazinul U. din Alba Iulia.

Deasemenea a fost

clarificată și problema aplicării greșite a prevederilor art. 23 din Legea nr.

10/2001 referitoare la împrejurarea că dosarul administrativ depus de

reclamanți nu este complet, astfel încât soluționarea notificării nu s-a putut

face în termen de 60 zile de al depunerea acesteia, și că acțiunea directă în

instanță, a reclamanților, nu poate fi primită câtă vreme epuizarea căii

administrative nu s-a concretizat din culpa reclamanților într-o decizie sau

dispoziție motivată, au fost considerate nefondate.

S-a reținut astfel

că, în raport de disp.art. 23 din Legea nr. 10/2001, prorogarea termenului

prevăzut de lege pentru soluționarea notificării nu operează de drept, în

beneficiul unității notificate, prorogarea fiind condiționată de faptul

analizării notificării de către unitatea deținătoare ori entitatea obligată să

soluționeze cererea și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că

documentația este insuficientă, ceea ce în speță nu s-a făcut, astfel că în mod

corect a fost obligată pârâta să soluționeze notificarea în condițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001.

În raport de disp.art.

315 C. proc. civ., hotărârea instaței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate este obligatorie nu numai pentru instanță ci și pentru părți.

Aceasta înseamnă că

recurenta nu mai poate invoca din nou în recurs probleme de drept care au fost

dezlegate de Înalta Curte prin decizia de casare nr. 6316/2009.

Singura critică

considerată ca fondată a fost cea referitoare la împrejurarea că instanțele de

fond nu au stabilit întinderea suprafeței de teren aferentă Magazinului U., în

raport de care se va stabili obligația recurentei de a face propuneri de

despăgubiri, ceea ce presupune verificări de fapt, respectiv efectuarea unei

expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C.

proc. civ.

În rejudecare

instanța de recurs s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare,identificând

suprafața de teren pentru care recurenta a fost obligată să emită decizie sau

dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 649 mp,

teren pe care se găsește în prezent magazinul „U.” din Alba Iulia.

Întrucât recurenta nu

a formulat critici cu privire la fondul cauzei, ci numai cu privire la modul de

soluționare al unor excepții, Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt

incidente motivele de recurs invocate de recurentă pentru argumentele expuse

mai sus,fiind motivul pentru care în temeiul disp.art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 67/ A din 29

aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.