ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2521/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă, așa cum a fost precizată, reclamanții T.J. și T.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria mun. Alba Iulia, Primarul mun. Alba Iulia, SC U.U. SA, SC A. SA, Prefectura jud. Alba, A.V.A.S. București, prin hotărâre judecătorească: să se constate nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului înscris în CF Alba Iulia compus din casă cu patru apartamente, parter, grajd, două magazii din lemn și spălătorie în suprafață de 1014 mp; obligarea pârâților la plata contravalorii de circulație a imobilelor în litigiu. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii foștilor proprietar tabulari T.M.M.

(tatăl acestora) și K.M., mama acestuia din urmă, pe teren fiind construită o casă cu 4 apartamente și anexe gospodărești. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, casa a fost demolată, iar pe teren a fost construit magazinul U. și s-au amenajat aleile aferente și trotuarul stradal. Această măsură este nelegală întrucât antecesorii reclamanților nu se încadrau în categoria socială pentru care erau operate prevederile actului normativ, iar naționalizarea s-a făcut exclusiv în funcție de faptul că au emigrat în Israel. Prin sentința civilă nr. 203 din 27 februarie 2008 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Alba Iulia, SC U.U.

SA, A.V.A.S. București și în consecință a constatat că imobilul înscris în CF Alba Iulia compus din casă cu patru apartamente, parter, grajd, două magazii din lemn și spălătorie în suprafață totală de 1014 mp, ce a aparținut anterior defunctului T.M.M. a fost preluat abuziv de Statul Român. A fost obligat A.V.A.S. București să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la imobilul pe care se găsește în prezent magazinul U. din Alba Iulia și care aparține SC U.U. SA în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. A fost obligată Primăria mun. Alba Iulia să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la aleile aferente magazinului U. și trotuarul stradal care face parte din domeniul public în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților SC A. SA, Prefectura Alba și Primarul mun. Alba Iulia ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că antecesorul reclamanților, T.M.M. în nume propriu și în calitate de moștenitor al proprietarului tabular T.B., a formulat în termen notificare prin intermediul executorului judecătoresc solicitând restituirea în natură a imobilului înscris în CF Alba Iulia. Asupra acestui imobil figura ca proprietar la poziția B+19-20, T.M. în cota de 2/3 părți și T.B. în cota de 1/3 părți. Potrivit certificatului din 22 decembrie 1993 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului Român – Filiala Alba, rezultă că acest imobil a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, deși în anexa la decret apare doar tatăl reclamanților T.M.

Instanța a apreciat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, pentru că a fost trecut în anexă doar unul dintre cei doi coproprietari, care erau și exceptați de la naționalizare, potrivit profesiei lor. Pe o parte din acest teren s-a construit Magazinul Universal U., care a fost inițial în patrimoniul fostului ICSMI Alba Iulia, și ulterior în baza H.G. nr. 834/1991 a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate pe teren și construcție societății SC U. SA. Această societate s-a divizat prin hotărâre AGA, imobilul în litigiu revenind în patrimoniul pârâtei SC U.U. SA.

Având în vedere că unitatea deținătoare a imobilului nu este o societate la care statul sau altă autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, instituția care a efectuat privatizarea trebuie să emită dispoziția sau decizia prin care să soluționeze notificarea formulată de persoanele îndreptățite la restituirea imobilelor preluate de stat abuziv. Aplicând art. 29 din Legea nr. 10/2001, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. București și a fost obligată la emiterea acestei dispoziții. Primăria a fost obligată să emită dispoziție cu privire la aleile aferente magazinului U. și trotuarul stradal, care fac parte din domeniul public și pentru care nu este posibilă restituirea, pentru acordarea de despăgubiri în echivalent.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, pârâtul A.V.A.S. București, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba. Reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, față de constatarea preluării abuzive, mai ales că imobilul figurează în proprietatea antecesorilor lor. A.V.A.S. București a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației sale de a emite decizie sau dispoziție motivată cu privire la imobilul în litigiu. Un prim aspect invocat în apel se referă la lipsa identificării suprafeței pentru care trebuie emisă dispoziție, întrucât reclamanții nu au probat prin expertiză întinderea acestuia. În al doilea rând, se invocă greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întrucât A.V.A.S.

nu are competența de a acorda despăgubiri bănești, care revine potrivit art. 36 și urm din Legea nr. 10/2001 prefecturii în raza căreia se află imobilul. Consideră că Primarul mun. Alba Iulia trebuie obligat să soluționeze notificarea și invocă o decizie de speță a Î.C.C.J., decizia nr. 2397 din 16 martie 2007. În al treilea rând, consideră prematură acțiunea reclamanților, câtă vreme nu au fost epuizate căile administrative și nu s-au concretizat într-o decizie sau dispoziție motivată. Întârzierea în a răspunde notificării reclamanților este datorată acestora, care nu au depus actele necesare soluționării notificării, respectiv actele de proprietate, certificatul de moștenitor, declarația pe proprie răspundere nu este autentificată, astfel că soluționarea era suspendată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 pe durata litigiului în fața instanței.

În apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, se susține că instanța de fond deși a admis acțiunea față de acest pârât nu l-a obligat la nici o prestație. Pe de altă parte, nici din dispozitiv și nici din considerentele sentinței nu reiese cu certitudine dacă a fost admisă sau respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată. De aceea s-a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În drept s-a invocat art. 282-298 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă reclamanții au solicitat respingerea apelului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, susținând că dispozitivul sentinței apelate trebuie înțeles corelat cu expertiza efectuată în cauză prin care este delimitat imobilul revendicat.

A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă întrucât societățile care îl ocupă au fost privatizate anterior apariției Legii nr. 10/2001, iar patrimoniul a fost vândut de A.V.A.S.. Mai arată că nu înțeleg opoziția A.V.A.S. la emiterea dispoziției motivate prin care să propună măsuri reparatorii, mai ales că acestea le vor primi de la Fondul Proprietatea. Prin decizia 127/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate de reclamanții T.J. și T.D., pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, pentru Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel a reținut următoarele: Este adevărat că art. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie regula potrivit căreia imobilele preluate abuziv de stat se restituie în natură, însă alin. (2) prevede că în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Așadar, restituirea în natură a imobilelor este regula în cazul preluării abuzive a imobilelor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie1989, însă doar când acest lucru este posibil, în funcție de criteriile pe care le stabilește Legea nr. 10/2001 și de situația actuală concretă a imobilului. La dosarul pendinte a fost conexat, în fața instanței de fond, Dosarul nr. 3156/2004 a Judecătoriei Alba Iulia, care a avut același obiect, aceiași pârâți, însă reclamant a fost T.M.M. Acțiunea fost respinsă, prin sentința civilă nr. 610/2005 de Judecătoria Alba Iulia, fiind reținută excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1198/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În acest dosar au fost administrate probe judiciare și extrajudiciare, care au fost avute în vedere de instanța de fond în prezentul dosar. În prezent, pe terenul proprietatea antecesorilor reclamanților, așa cum corect a reținut tribunalul și nu s-a contestat, este construit magazinul universal „U.” . Acest magazin a făcut parte, anterior anului 1989, din patrimoniul ICSMI Alba Iulia, care s-a constituit ca societate comercială cu capital de stat, în baza Legii nr. 15/1990. Pe baza documentației întocmite de societate, față de dispozițiile H.G. nr. 834/1991, Consiliul Județean Alba a emis Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în anul 1995. Așadar, față de faptul că la data apariției Legii nr. 10/2001, societatea era integral privatizată, potrivit art. 27 alin. (2), notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S București.

Așadar, această instituție are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește întinderea dreptului pentru care A.V.A.S a fost obligată să emită decizie, în fața instanței de fond a fost depusă o expertiză extrajudiciară întocmită de expert L.I., și în care a fost identificat imobilul în litigiu, înscris în CF Alba Iulia, revendicat de reclamanți. Această lucrare de expertiză urmează a fi depusă și la apelantă, pentru a fi avută în vedere în momentul emiterii deciziei sau dispoziției cu privire la imobilul în litigiu. Acest aspect a fost de altfel menționat și de către instanța de fond în considerentele sentinței atacate. Acordarea despăgubirilor bănești se va face potrivit art. 33 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, apelanta A.V.A.S având obligația doar de a stabili cuantumul despăgubirilor care se cuvin reclamanților.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, actualizată, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție asupra cererii de restituire în natură formulată de persoana îndreptățită. Ori, antecesorul reclamanților a depus încă din 2001 notificare și nu i s-a răspuns. Afirmațiile apelantei în sensul că nu s-au depus toate actele necesare este lipsită de suport probator și oricum nu este de natură a exonera pârâta de obligația de a răspunde în termen solicitării formulate. Apelul declarat în cauză de D.G.F.P Alba în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, este lipsit de interes, în condițiile în care, în sarcina acestui pârât nu s-a stabilit nici o obligație.

Calitatea sa procesuală pasivă s-a stabilit doar față de capătul privind constatarea preluării abuzive a imobilului de la antecesorul reclamanților de către Statul Român, reprezentat în prezentul proces de Ministerul Economiei și Finanțelor. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții T., care au arătat că ambele hotărâri sunt nelegale întrucât se consideră că imobilul trebuie restituit în natură din moment ce s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv de către statul român. Prin recursul său, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor această pârâtă a arătat că există neclaritate în dispozitivul hotărârii cu privire la imobilul pentru care A.V.A.S.

a fost obligată să emită decizie, respectiv cu privire la terenul pe care se găsește în prezent Magazinul U. Universal din Alba Iulia, fără a fi precizată în concret suprafața acestuia. Se mai arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că A.V.A.S. avea obligația de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile, deoarece potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării, iar reclamanții nici până în prezent nu au depus diligențele necesare pentru completarea dosarului. Prin decizia 6316/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul pârâtei A.V.A.S., a casat decizia 127/2008 a Curții de Apel Alba Iulia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de A.V.A.S., a menținut restul dispozițiilor deciziei și a constatat nul recursul declarat de reclamanți împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte a reținut următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții T. s-a reținut că aceștia nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302 1 C. proc. civ., recursul acestora fiind constatat nul în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9, iar art. 306 alin. (1) prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 cod pr. civilă, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză recurenții nu au indicat niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 1-9, iar dezvoltarea criticilor formulate nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs, în condițiile art. 306 alin. (3), de către instanță. Criticile formulate de reclamanți, așa cum au fost expuse mai sus, nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304, prin urmare recursul reclamanților a fost constatat nul.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A.V.A.S., instanța a constatat că acesta este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului – SC U.U. SA – era integral privatizată, iar potrivit art. 29, în situația imobilelor aflate în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate măsurile reparatorii se propun de instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea. În speță instituția publică care a efectuat privatizarea unității deținătoare în al cărei patrimoniu se află terenul în litigiu este A.V.A.S., căreia îi revine obligația să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură și care este ocupat de imobilul construcție reprezentând Magazinul U. din Alba Iulia.

Instanțele de fond nu au stabilit întinderea suprafeței de teren aferentă Magazinului U., în raport de care se va stabili obligația recurentei de a face propuneri de despăgubiri, ceea ce presupune verificări de fapt, respectiv efectuarea unei expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ. Criticile pârâtei potrivit cărora decizia a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, deoarece dosarul administrativ depus de reclamanți nu este complet, astfel încât soluționarea notificării nu s-a putut face în termen de 60 zile de al depunerea acesteia, și că acțiunea directă în instanță, a reclamanților, nu poate fi primită câtă vreme epuizarea căii administrative nu s-a concretizat din culpa reclamanților într-o decizie sau dispoziție motivată, au fost considerate nefondate.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit în sarcina unității deținătoare notificate, obligația de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la depunerea actelor doveditoare, iar conform art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea acestei obligații de a face se poate proroga numai dacă unitatea notificată, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Prin urmare, prorogarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării nu operează de drept, în beneficiul unității notificate, prorogarea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare ori entitatea obligată să soluționeze cererea și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, ceea ce în speță nu s-a făcut, astfel că în mod corect a fost obligată pârâta să soluționeze notificarea în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 67/ A din 29 aprilie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S.; a schimbat în parte sentința atacată numai în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren pentru care cuvin despăgubiri, și în consecință: a obligat pârâta-apelantă A.V.A.S.

să emită decizie sau dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul „U.” din Alba Iulia; a obligat pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia să emită dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 531 mp, reprezentând trotuar, zonă verde și alei aferente magazinului „U.”, aflat în domeniul public al Municipiului Alba Iulia.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat reclamanții-intimați T.J.

și T.D. să plătească domnului expert T.N. suma de 300 lei cu titlu de rest rămas neachitat din totalul onorariului expertului în sumă de 800 lei, fără cheltuieli de judecată în apel. Cu ocazia rejudecării apelului declarat de A.V.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 203/2008 pronunțată de Tribunalul Alba, în raport de prevederile art. 315 C. proc. civ. și de motivele de apel formulate, instanța de apel a reținut următoarele: Conform îndrumărilor obligatorii date de Î.C.C.J. București în speță a fost efectuat un raport de expertiză topografică de către d-nul expert T.N., iar din lucrarea efectuată de acesta rezultă că suprafața reală a imobilului înscris în CF Alba Iulia, este de 1180 mp, fiind expropriată în întregime această suprafață, conform planului de expropriere și a fișei de expropriere, pe care le-a anexat expertizei (f. 113-117).

Expertul a reținut că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 442/1984, exproprierea fiind făcută în scopul realizării obiectivului de investiții – Magazin U. – obiectivul fiind realizat. Conform extrasului de carte funciară suprafața de carte funciară a imobilului înscris în CF Alba Iulia, este de 1014 mp, iar conform planului de expropriere și a fișei de expropriere, pe care expertul le-a anexat expertizei (f. 113-117), suprafața efectiv expropriată este de 1180 mp. Cu privire la această situație este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.

Așadar, actul de preluare face dovada proprietății numai în absența unor probe contrare. Se poate susține că, aflându-ne într-un sistem de publicitate prin cărți funciare, extrasul de carte funciară face dovada deplină a dreptului de proprietate, susținere care este reală, în sensul că extrasul de carte funciară garantează existența dreptului de proprietate în favoarea persoanei înscrisă în cartea funciară, însă nu garantează întinderea acestui drept. Extrasul de carte funciară nu este o probă absolută cu privire la întinderea dreptului de proprietate, astfel că pentru lămurirea acestui aspect se impun probe noi. Aceste probe au fost făcute de instanța de apel care a efectuat raportul de expertiză topografică din care rezultă că suprafața expropriată este de 1180 mp, suprafață pentru care se va dispune acordarea de despăgubiri.

Din totalul suprafeței expropriate de 1180 mp suprafața ocupată de clădirea magazinului U. din imobilul în litigiu este de 649 mp, proprietar fiind SC U.U. SA în cotă de 1/1 părți, cu titlu divizare, conform extras CF de la fila 120. Suprafața ocupată de trotuar, zonă verde, str. T.V. din imobilul în litigiu este de 531 mp, din care: trotuar 255 mp, zonă verde 147 mp, str. T.V. 129 mp. Suprafața de 531 mp constituie domeniu public al Municipiului Alba Iulia, fiind înscris în CF sub A+13, alei și zone verzi în suprafață de 1212 mp, proprietar fiind Municipiul Alba Iulia, conform extras CF de la fila 1119. Reanalizând apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București se constată că primul motiv de apel, referitor la „neclaritatea dispozitivului sentinței apelate cu privire la imobilul pentru care A.V.A.S.

a fost obligată să emită decizie”, fără a se preciza în concret care este suprafața acestui teren, este fondat și apelul A.V.A.S. va fi admis cu privire la acest aspect, în sensul că obligația acesteia de a propune Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale va fi stabilită la terenul în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul U. și care se află în proprietatea SC U.U. SA. Fiind vorba de o societate comercială privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în speță este aplicabil art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în cazul unei societăți comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea.

În ceea ce privește suprafața de teren de 531 mp, aflată în proprietatea Primăriei mun. Alba Iulia, obligația de a emite dispoziție prin care să propună restituirea prin echivalent va fi stabilită în sarcina acestei pârâte, fiind vorba de trotuar, zonă verde alei aferente Magazinului U. Textul legal incident în speță este art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cu precizarea că potrivit legii, dispoziția ar trebui emisă, în final de către Primarul Mun. Alba Iulia, însă instanța nu poate stabili obligația în sarcina acestuia deoarece prin sentința 203/2008 s-a constatat că primarul nu are calitate procesuală pasivă, ci doar Primăria, iar sentința nu a fost atacată sub acest aspect, însă chestiunea nu este de esență, întrucât Primăria nu există ca entitate juridică de sine stătătoare, obligațiile stabilite în sarcina sa urmând a fi îndeplinite de Primar.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte instanța de rejudecare nu se va mai pronunța, întrucât prin decizia 6316/2009 a Î.C.C.J. București acest aspect a fost tranșat cu caracter irevocabil de instanța de recurs, care a stabilit că în speță este incident art. 29 din Legea nr. 10/2001, deci A.V.A.S. are obligația să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură și care este ocupat de imobilul construcție. Prin urmare, acest motiv de apel se va respinge ca nefondat, întrucât chestiunea a format obiect de analiză în recurs și a s-a stabilit că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că A.V.A.S.

nu are competența de a acorda despăgubiri bănești, în prezent fiind aplicabil Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care stabilește o procedură specială care trebuie urmată pentru obținerea despăgubirilor care se acordă în final de Comisia Centrală, este de precizat că prin sentința 203/2008 pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie cu privire la imobilul pe care se găsește în prezent magazinul U., fără a explica în concret în ce trebuie să constea această decizie. Pentru aceste motive, instanța de rejudecare a apelului va preciza expres că obligația pârâtei A.V.A.S.

constă în aceea că va trebui să emită o decizie prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul „U.” din Alba Iulia, deci pârâta nu acordă despăgubiri pentru acest teren, ci va face doar propunere de acordare a despăgubirilor pe care o va înainta autorității competente. Apelanta pârâtă A.V.A.S. mai arată, de asemenea, că în ceea ce privește construcțiile demolate, este aplicabil art. 32 din Legea nr. 10/2001 în sensul că notificarea se soluționează prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, astfel că pârâta A.V.A.S.

nu trebuia notificată cu privire la construcție și nici nu trebuia să se pronunțe cu privire la edificiu. Această susținere a apelantei este corectă și făcută în baza dispozițiilor legale invocate, dar nu are nicio consecință asupra sentinței atacate întrucât prin sentința 203/2008 Tribunalul nu a stabilit obligația de a emite dispoziție cu privire la construcție nici în sarcina pârâtei A.V.A.S. și nici în sarcina pârâtei Primăria Mun. Alba Iulia, Tribunalul obligând pârâtele să emită dispoziție numai cu privire la teren. Prin urmare, într-adevăr obligația de a emite dispoziție cu privire la construcția demolată revenea primarului mun.

Alba Iulia în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001, dar instanța de rejudecare a apelului nu mai poate stabili această obligație întrucât sentința 203/2008 care a omis să se pronunțe cu privire la construcție nu a fost atacată de reclamanți sub acest aspect, aceștia solicitând prin motivele de apel restituirea în natură a imobilului, ca urmare a preluării abuzive de către Statul Român. (f. 32, Dosar Curtea de Apel 3975/107/2006). Pe de altă parte, instanța de rejudecare este ținută de principiul limitelor rejudecării, astfel că ceea ce formează obiect de analiză este apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței instanței de fond, iar în apelul acesteia nu se poate stabili o obligație nouă în sarcina unei alte părți din dosar, atâta timp cât partea interesată nu a atacat hotărârea respectivă.

În aceeași ordine de idei, este de observat că prin sentința 203/2008 s-a constatat că primarul Mun. Alba Iulia nu are calitate procesuală pasivă, obligația de a emite decizie cu privire la aleile aferente Magazinului U. fiind stabilită în sarcina Primăriei Mun. Alba Iulia, hotărârea nefiind atacată nici sub acest aspect. Motivele de apel referitoare la reținerea greșită de instanța de fond a obligației A.V.A.S. de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile și la posibilitatea de a acționa direct în instanță atâta timp cât nu a fost epuizată calea administrativă au fost formulate și ca motive de recurs și analizate de instanța de recurs care s-a pronunțat asupra lor în mod irevocabil și obligatoriu, astfel că nu vor mai constitui obiect de analiză pentru instanța de rejudecare, fiind chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.

Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 296 și art. 315 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 203/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 3975/107/2006 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost obligată pârâta apelantă A.V.A.S.

să emită decizie sau dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul „U.” din Alba Iulia și pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia să emită dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 531 mp, reprezentând trotuar, zonă verde și alei aferente magazinului „U.”, aflat în domeniul public al Municipiului Alba Iulia.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Instanța de rejudecare s-a pronunțat doar cu privire la apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 203/2008 pronunțată de Tribunalul Alba deoarece prin decizia de casare, decizia 127/A/2008 a Curții de Apel Alba Iulia a fost casată doar în parte și cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat doar de această parte, întrucât apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba nu a declarat recurs în cauză, iar recursul declarat de reclamanții T. a fost constatat nul pentru nemotivare, astfel încât soluția de respingere a apelurilor declarate de aceste din urmă părți împotriva sentinței 203/2008, a intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește onorariul definitiv al expertului T.N. acesta a fost încuviințat de instanță în cuantumul solicitat de expert, respectiv 800 lei, din care părțile au achitat cu titlu de avans suma de 500 lei, iar diferența de 300 lei nu a fost achitată, sau, cel puțin, nu s-a făcut dovada achitării ei. Pentru ca d-nul expert să-și recupereze diferența de onorariu, instanța a obligat reclamanții să plătească acestuia suma de 300 lei cu titlu de rest rămas neachitat din totalul onorariului în sumă de 800 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, A.V.A.S. pentru mltiove de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta A.V.A.S.

arată următoarele: Prin Decizia civila nr. 67/ A din 29 aprilie 2010 pronunțata de către Curtea de Apel Alba Iulia în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată. Aceasta hotărâre este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, așa cum se poate observa atât din cererea de chemare în judecată formulată de către intimații - reclamanți, cât și din dispozitivul deciziei civile atacate, obiectul cererii îl constituție „să se constate nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului înscris in CF Alba lulia si obligarea căraților să achite reclamanților contravaloarea de circulație a imobilului în litigiu, deoarece acesta a fost demolat”.

Calitatea procesuala pasivă, presupune existenta unei identități între persoana pâratului și cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Învederează instanței faptul că în baza Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are competența legală de a acorda despăgubiri banesti astfel cum au solicitat intimatii-reclamanți prin cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește despăgubirile în condițiile Legii nr. 10/2001 recurentul, arătă că, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G.

nr. 81/2007, "titlurile de plata sunt certificate emise de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului roman, care incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului roman, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei.” Prin urmare, singura entitate competentă să acorde despăgubiri bănești în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 este Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor - care emite titluri de despăgubiri, ca urmare a deciziilor/dispozițiilor cu propunere de acordare masuri reparatorii emise de persoanele juridice investite cu soluționarea notificării.

Astfel, prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, art. 1 alin. (1) Titlul VII, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată. În acest sens, art. 13 alin. (1) capitolul III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea cancelariei Primului Ministru, instituției competente Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, în baza deciziilor emise de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, conform legii. În considerarea celor expuse anterior, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, în prezenta speță dedusă judecății nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății. Invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 deoarece în raport de solicitările intimaților - reclamanți, instanța de apel prin hotărârea pronunțata a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Potrivit principiului disponibilității, partea are dreptul de a hotăra cu privire la exercitarea acțiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare in judecata și, în acest scop, este obligată să determine obiectul acțiunii, urmând ca litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța să poată depași limitele lui. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ, garanție aplicării principiului disponibilității în procesul civil. Așa cum se poate observa intimații - reclamanți au formulat o acțiune în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat să se constate nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului înscris în CF Alba Iulia și obligarea paraților să achite reclamanților contravaloarea de circulație a imobilului în litigiu, deoarece acesta a fost demolat, stabilind astfel obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, instanța Curții de Apel București prin încălcarea principiului disponibilității a schimbat obiectul acțiuni. De asemenea arătă că în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii atacate că A.V.A.S. a avut o conduită culpabilă constând în refuzul de a răspunde la notificare. Învederează că întârzierea în soluționarea notificării se datorează chiar intimaților-reclamanți care nu au depus toate actele cu îndeplinirea cerințelor Legii nr. 10/2001. Declarația notarială pe proprie răspundere a intimaților-reclamanți nu este autentificată, nu se referă în mod concret la imobilele revendicate în cuprinsul notificării, la antecesori și nici nu îndeplinește cerințele art. 5 din Legea nr. 10/2001 rep., iar notificarea nu poartă număr, ci doar dată.

Conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 rep., actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă aceasta calitate și, după caz, înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. De asemenea soluționarea administrativa a notificărilor este suspendată în temeiul Legii nr. 10/2001 în situația alegerii continuării demersurilor în instanță. Pentru aceste considerente decizia atacată apare ca fiind dată cu încălcarea legii. În concluzie, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 si 6, art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. față de obiectul acțiunii și înlăturării obligației AVAS de a emite decizie sau dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul U. din Alba lulia. În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 si 6, art. 312 alin. (3) C. proc. civ., precum și celelalte prevederi legale menționate. Referitor la timbrajul prezentei cereri, precizează că instituția este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar potrivit prevederilor art. 86 din O.U.G.

nr. 51/1998 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2005 "Cererile formulate de A.V.A.S. și orice alte acte procedurale efectuate deși pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de la taxe de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe". Recursul este nefondat. Înalta Curte constată că recurenta își întemeiază recursul pe disp.art. 304 punct 6 și 9 C. proc. civ., criticând decizia instanței de apel în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut și cu privire la modul de soluționare al criticilor sale din apel care vizau lipsa calității sale procesuale pasive, și prematuritatea acțiunii ca urmare a nefinalizării procedurii administrative de soluționare a notificărilor, reglementată de Legea nr. 10/2001.

Prima critică întemeiată pe disp.art. 304 punct 6 C. proc. civ. este o critică nouă în recurs, întrucât recurenta nu a formulat o astfel de critică în apel, prin motivele de apel formulate înaite de casare formulând următoarele critici : lipsa identificării suprafeței pentru care trebuie emisă dispoziție, întrucât reclamanții nu au probat prin expertiză întinderea acestuia; greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive întrucât A.V.A.S. nu are competența de a acorda despăgubiri bănești, care revine potrivit art. 36 și urm din Legea nr. 10/2001 prefecturii în raza căreia se află imobilul. Consideră că Primarul mun. Alba Iulia trebuie obligat să soluționeze notificarea și invocă o decizie de speță a Î.C.C.J., decizia nr. 2397din 16 martie 2007; consideră prematură acțiunea reclamanților, câtă vreme nu au fost epuizate căile administrative și nu s-au concretizat într-o decizie sau dispoziție motivată.

În limitele investirii instanța de apel a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe și tot în aceste limite Înalta Curte a verificat legalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel. În recurs nu se pot formula critici noi care nu au făcut obiectul controlului judecătoresc exercitat de instanța de apel. Cu privire la celelalte critici întemeiate pe disp.art. 304 punct 9 Înalta Curte reține următoarele: Instanța de recurs prin decizia nr. 6316/2009, a clarificat irevocabil problema calității procesuale pasive a recurentei reținând că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului – SC U.U. SA – era integral privatizată, iar potrivit art. 29, în situația imobilelor aflate în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate măsurile reparatorii se propun de instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea.

Această instituția publică care a efectuat privatizarea unității deținătoare în al cărei patrimoniu se află terenul în litigiu este A.V.A.S., căreia îi revenea și obligația să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură și care este ocupat de imobilul construcție reprezentând Magazinul U. din Alba Iulia. Deasemenea a fost clarificată și problema aplicării greșite a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 referitoare la împrejurarea că dosarul administrativ depus de reclamanți nu este complet, astfel încât soluționarea notificării nu s-a putut face în termen de 60 zile de al depunerea acesteia, și că acțiunea directă în instanță, a reclamanților, nu poate fi primită câtă vreme epuizarea căii administrative nu s-a concretizat din culpa reclamanților într-o decizie sau dispoziție motivată, au fost considerate nefondate.

S-a reținut astfel că, în raport de disp.art. 23 din Legea nr. 10/2001, prorogarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării nu operează de drept, în beneficiul unității notificate, prorogarea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare ori entitatea obligată să soluționeze cererea și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, ceea ce în speță nu s-a făcut, astfel că în mod corect a fost obligată pârâta să soluționeze notificarea în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. În raport de disp.art. 315 C. proc. civ., hotărârea instaței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie nu numai pentru instanță ci și pentru părți.

Aceasta înseamnă că recurenta nu mai poate invoca din nou în recurs probleme de drept care au fost dezlegate de Înalta Curte prin decizia de casare nr. 6316/2009. Singura critică considerată ca fondată a fost cea referitoare la împrejurarea că instanțele de fond nu au stabilit întinderea suprafeței de teren aferentă Magazinului U., în raport de care se va stabili obligația recurentei de a face propuneri de despăgubiri, ceea ce presupune verificări de fapt, respectiv efectuarea unei expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ.

În rejudecare instanța de recurs s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare,identificând suprafața de teren pentru care recurenta a fost obligată să emită decizie sau dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 649 mp, teren pe care se găsește în prezent magazinul „U.” din Alba Iulia. Întrucât recurenta nu a formulat critici cu privire la fondul cauzei, ci numai cu privire la modul de soluționare al unor excepții, Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate de recurentă pentru argumentele expuse mai sus,fiind motivul pentru care în temeiul disp.art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 67/ A din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.