ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4202/2007

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 894 din 1 septembrie 2004, Tribunalul Alba a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Ț.M.D. împotriva pârâtei SC M. și a anulat decizia nr. 12 din 19 aprilie 2004, emisă de pârâta care a fost obligată să emită o nouă decizie privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul neocupat de noile supraedificate și asupra căruia pârâta are un drept de folosință. Pârâta a fost obligată să înainteze Primăriei municipiului Alba Iulia notificarea reclamantei, împreună cu actele doveditoare, în vederea stabilirii măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate înscrise în C.F.

1257, nr. top. 957, 958 și 959 Alba Iulia și terenul ocupat de noile supraedificate transcrise din C.F. 1257 în C.F. 29633 – 29636 Alba Iulia. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea înregistrată la Prefectura județului Alba, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru partea din imobilul înscris în C.F. 1257 Alba Iulia, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 de la bunicul său G.G. și demolat, precum și restituirea în natură a părții ce încă mai există. Prefectura a înaintat notificarea Primăriei municipiului Alba Iulia spre competentă soluționare în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

La rândul său, Primăria municipiului Alba Iulia și-a declinat competența în favoarea pârâtei S.C.C.A. M. Alba Iulia, în calitate de unitate deținătoare. Prin decizia nr. 12 din 19 aprilie 2004, pârâta a respins notificarea reclamantei, întrucât imobilul teren se află în proprietatea statului și doar în folosința gratuită a pârâtei, iar pe teren s-a edificat un activ cu trei etaje în care funcționează sediul administrativ al societății și alte instituții ale statului, precum și societățile private. A mai reținut tribunalul, că rațiunea Legii nr. 10/2001, justificată din motive de celeritate, este aceea ca procedura de restituire să se efectueze nu de la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, ci chiar de la persoana juridică deținătoare, motiv pentru care, în mod nelegal, unitatea notificată a respins notificarea.

Prin decizia civilă nr. 168/A din 17 mai 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, și, constatând că pentru suprafața de teren de 71 mp înscris în C.F. 1257 Alba Iulia, nr. top. 957/3, 958/3 și 959/3 curte a fost emisă decizia pârâtei, a dispus obligarea acesteia să acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, pentru imobilele reprezentând suprafața de teren de 760 mp preluat abuziv de statul român la data aplicării Decretului 92/1950, înscris în C.F. 1257 nr. top. 957, 958, 959 Alba Iulia, transcris în C.F. 29633 – 29636 Alba Iulia. Apelul declarat de pârâta SC M. a fost respins.

Curtea de Apel a constatat că, pe parcursul judecării apelului, pârâta a emis decizia nr. 62 din 28 februarie 2006, prin care a decis restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 71 mp, urmând ca reclamanta să fie pusă în posesie cu această suprafață de teren. În ce privește suprafața de 760 mp teren, curtea de apel a acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, deoarece terenul este ocupat de supraedificatele noi, proprietatea pârâtei. A mai reținut curtea de apel, că cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond reprezintă onorariu de avocat care, în mod justificat, nu a fost limitat de către instanță. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală, pentru că notificarea se adresează titularului dreptului de proprietate, iar nu deținătorului, motiv pentru care decizia pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent trebuie emisă de Primărie. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termenul de 6 luni, ulterior prelungit, de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar potrivit art. 25 din lege, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură . Prin urmare, în aplicarea Legii nr. 10/2001, entitatea obligată să primească și să soluționeze notificarea nu este proprietarul bunului solicitat, ci și deținătorul acestuia.

Or, deținător în sensul articolelor menționate este și cel ce are un drept de folosință. De altfel, și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definesc unitate deținătoare ca fiind enitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statutului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii. Față de cele arătate, recursul declarat de reclamant se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta M.S.C.M. împotriva deciziei nr. 168A din 17 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2007.