ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6388/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6388/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 198 din 23

martie 2004 a Tribunalului Alba a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamantul

I.E. în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Alba Iulia, a fost anulată în parte

dispoziția nr. 367 din 23 iunie 2003, emisă de pârât și s-a constatat că

reclamantul este îndreptățit la plata despăgubirilor bănești pentru imobilul

înscris în C.F. Alba Iulia, nr top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1

și 436/1 în suprafață de 1041, C.F. Alba Iulia, nr.top 434/1/1 în suprafață de

353 mp și C.F. Alba Iulia, nr.top 431/2, 432/2 în suprafață de 1457 mp, a cărui

valoare estimativă stabilită prin expertiza tehnică întocmită de expert G.L.

este de 4.414.456.000 lei.

Pârâta a fost obligată să transmită

Prefecturii județului Alba decizia și documentația acestora acordării

despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în caz contrar fiind autorizat reclamantul să depună aceste acte.

S-au respins celelalte capete de

cerere și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu

pârâții Consiliul local al municipiului Alba Iulia, Consiliul județean Alba, SC

F. Alba, SC I. SA Alba și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de fond a reținut că

motivul care face obiectul procesului a aparținut reclamantului și fratelui

acestuia în cote de câte ½ și a fost preluat de stat în baza Decretului

nr. 223/1974, conform deciziei nr. 362/1977 emisă de fostul Consiliu Popular al

județului Alba. Despăgubirea acordată a fost de 40.000 lei.

Foștii proprietari I.E. și I.I. au

închiriat către I. Alba suprafața de 615 mp spațiu de producție, depozite și

birouri pentru perioada 1 iulie 1974-31 iulie 1976, contractul fiind prelungit

ulterior pentru perioada 31 iulie 1976-31 iulie 1978, iar prin contractele de

închiriere nr. 43 din 5 august 1997 și nr. 885/2001 spațiul de producție în

suprafață de 904 mp a fost închiriat către SC I. SA. Această pârâtă folosește

în fapt întreaga suprafață și înainte de anul 1977 a efectuat construcții

destinate derulării procesului de producție.

În baza art. 21 din Legea nr.

10/2001, reclamantul a transmis notificări către pârâți, prin care a cerut ca

imobilul să-i fie restituit în natură, iar prin notificarea adresată SC F. Alba

Iulia a cerut contravaloarea utilajelor și a întregului inventar al atelierului

de tâmplărie.

Notificările au fost respinse prin

dispoziția nr. 367 din 23 iunie 2003, emisă de Primarul municipiului Alba

Iulia, fără ca reclamantului să i se facă propuneri pentru acordarea de măsuri

reparatorii, cu motivarea că preluarea bunului nu a fost abuzivă.

Reține instanța de fond, că

dispoziția atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice, iar

preluarea imobilului s-a făcut abuziv de către stat.

În cauză s-a efectuat o expertiză

tehnică, iar expertul a evaluat imobilul. S-a constatat că la momentul

preluării pe teren se aflau următoarele construcții: atelier de tâmplărie

manuală, atelier producție, grajd, clădire depozitare, atelier tâmplărie

mașini, atelier vopsitorie, șopron, casă de locuit, cabină portar.

Construcțiile noi edificate de

pârâta SC I. SA sunt: două ateliere de producție, copertină metalică, șopron

metalic peste curte, magazie lacuri și vopsele, birou, șopron clădire

depozitare, hol întreținere, conveior, atelier mecanic, cabină portar, WC,

cicloane rumeguș.

Deoarece suprafața clădirilor vechi

este de 1166,93 mp, iar cea a construcțiilor noi de 1482,53 mp, imobilul a devenit

unul nou și sunt incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/201.

Pentru stabilirea caracteristicilor

imobilului de a fi considerat nou se are în vedere pct. 18.3 din Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care se referă la adăugarea

unor corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 50%

din suprafața construită inițial, și la faptul că prin modificările aduse a

rezultat o construcție destinată să deservească o activitate specifică,

respectiv activitatea de producție.

În privința valorii lucrărilor de

construcții executate de SC I. SA, expertul a stabilit că este de 5.866.494.000

lei, iar valoarea tehnică actualizată a construcțiilor preluate de la reclamant

este de 1.522.972.000. Pentru întreaga suprafață de 2851 mp valoarea de piață

propusă este de 2.891.484.000 lei.

Reclamantul care este și succesor al

fratelui său are calitate procesuală și este îndreptățit la măsuri reparatorii

în echivalent, constând în despăgubiri bănești în sumă de 4.414.456.000 lei,

plata lor urmând a fi făcută în condițiile art. 36 și urm. din Legea nr.

10/2001 avându-se în vedere și despăgubirea primită de foștii proprietari.

Cu privire la cererea de anulare a

deciziei nr. 362/1977 s-a reținut că reclamantul nu se mai află în termen

pentru a formula contestația, iar F. Alba care este o asociație constituită din

cooperativele de consum de pe raza municipiului Alba Iulia nu este parte în

contractul de închiriere.

Consiliul județean Alba și Consiliul

local al municipiului Alba Iulia nu au calitate procesuală, pentru că nu au

emis dispoziția contestată, iar față de Statul Român nu sunt incidente

prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 1907/A, din

7 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de

reclamant și de pârâții SC I. SA, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Alba Iulia și Municipiul Alba Iulia prin primar împotriva sentinței

tribunalului.

Instanța de apel a reținut că

potrivit constatărilor expertului imobilul a fost transformat. În privința

suprafeței și ca valoare a devenit nou, iar partajarea proprietății vechi de

cea nouă nu este posibilă datorită modului de amplasare a construcțiilor.

Apelul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice este lipsit de interes, pentru că prin sentința apelată

acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât a fost respinsă. De

asemenea, acțiunea a fost respinsă în contradictoriu cu pârâta SC I. SA în

sarcina căreia nu a fost stabilită vreo obligație.

De aceea, și apelul declarat de

această pârâtă este lipsit de interes. Singurul capăt de cerere pentru care

pârâta are interes, este cel referitor la cheltuielile de judecată, însă

reclamantul a achitat cota sa parte din expertiza tehnică.

Cu privire la apelul declarat de

Primăria municipiului Alba Iulia, se reține, că reclamantul nu a cerut

despăgubiri bănești, însă atunci când restituirea în natură nu este posibilă se

acordă măsuri reparatorii prin echivalent, iar preluarea a fost abuzivă, așa

cum s-a reținut prin sentința apelată, pentru că aprecierea preluării abuzive

se face prin raportare la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar Normele

metodologice adaugă la lege.

Împotriva acestor hotărâri au

declarat recurs reclamantul și pârâtele Primăria municipiului Alba Iulia și SC

I. SA.

Reclamantul, invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., arată că, deși corect s-a

reținut că preluarea s-a făcut în mod abuziv, greșit nu i s-a recunoscut

dreptul de proprietate asupra imobilului. Preluarea fiind nelegală trebuia să

se restabilească situația anterioară, așa cum s-a hotărât, într-un caz absolut

identic, prin decizia CEDO depusă la dosar. Conform art. 20 alin. (2) din

Constituție, deciziile CEDO sunt obligatorii pentru Statul Român, având puterea

juridică a hotărârilor Curții Constituționale.

Susține recurentul, că nu prezintă

importanță transformarea imobilului de către pârâta SC I. SA Alba Iulia, pentru

că problema este de principiu și singura soluție legală este retrocedarea

bunului.

Indiferent cât de mare este

investiția, preluarea fiind abuzivă, consecința legală este restabilirea

situației anterioare, iar aspectul privitor la investiții poate face obiectul

unui dosar separat.

Pârâta Primăria municipiului Alba

Iulia, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în mod greșit s-au

acordat reclamantului despăgubiri bănești în condițiile în care acesta a cerut

doar restituirea în natură.

Mai susține că, raportat la

prevederile art. 1.4 alin. (2) lit. B) din H.G. nr. 498/2003 cererea persoanei

care se pretinde îndreptățită se respinge, iar în cauză prin dispoziția

contestată au fost respectate aceste prevederi.

Instanțele au aplicat greșit

prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece fiind aplicabile dispozițiile art. 18

lit. c) din lege măsurile se stabilesc numai prin echivalent, iar măsurile

reparatorii care pot fi acordate sunt titluri de valoare, nominale folosite

exclusiv în procesul de privatizare, acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital sau bunuri sau servicii și nu despăgubiri

bănești.

Pârâta SC I. SA, invocând motivele

de recurs prevăzute de art. 6, art. 7, art. 8, art. 9 C. proc. civ., arată că

în mod greșit s-a reținut că apelul declarat împotriva sentinței tribunalului

este lipsit de interes. Pentru că a fost și este chiriașă, începând cu anul

1974 și a făcut investiții are interes procesual propriu în cauză și chiar dacă

prin sentința apelată nu s-au stabilit obligații în sarcina sa motivele de apel

s-au întemeiat pe dispoziții de ordine publică.

Arată recurenta, că instanța de fond

a acordat ceea ce nu s-a cerut, pentru că reclamantul a cerut numai restituirea

în natură, iar interesul este evident, pentru că „având proprietăți mai mari

decât ale pârâtei” are interesul clarificării drepturilor după soluționarea

irevocabilă a litigiului, iar despăgubirile nu sunt reale.

Decizia cuprinde motive

contradictorii, deși reținând lipsa de interes, instanța nu a analizat motivul

de apel invocat la pct. III, privitor la natura măsurilor reparatorii,

instanța, analizând apelul declarat de reclamant, reține că se pot acorda

măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 18 lit. c) din Legea nr.

10/2001.

Or, dacă a reținut această

împrejurare, trebuia să se pronunțe că nu este posibilă acordarea de

despăgubiri bănești și că nu sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Analizând susținerile recurenților,

în limita motivelor de nelegalitate invocate care fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., se constată că recursurile declarate de

reclamant și de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia sunt fondate, iar

recursul declarat de pârâta SC I. SA nu este fondat.

Hotărârile atacate cuprind motivele

pe care se sprijină soluțiile pronunțate de tribunal și de instanța de apel,

aceste motive nu sunt contradictorii, iar posibilitatea acordării măsurilor

reparatorii prin echivalent, chir și atunci când se solicită numai restituirea

în natură rezultă din conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin.

(1) din legea republicată].

Art. 24, stabilea pentru deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării

obligația că atunci când restituirea în natură nu era posibilă, să facă oferta

de măsuri reparatorii prin echivalent, iar art. 26 din Legea nr. 10/2001,

republicată, stabilește obligația acestuia să acorde în compensare alte bunuri

sau, servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii

speciale, în situațiile în care măsura nu este posibilă sau nu este acceptată

de persoana îndreptățită.

Hotărârea CEDO invocată de reclamant

nu s-a pronunțat „într-un caz identic” cu prezenta pricină, iar susținerea

recurentei Primăria municipiului Alba Iulia că preluarea imobilelor care fac

obiectul pricinii s-a făcut cu titlu legal, în raport cu prevederile art. 1.4

alin. (2) lit. B) din H.G. nr. 498/2005, nu este întemeiată.

Imobilul situat în Alba Iulia,

pentru care notificatorul este îndreptățit la măsuri reparatorii, a fost

preluat de stat prin decizia nr. 362/1977 emisă de fostul Consiliul popular al

județului Alba, în baza Decretului nr. 223/1974.

Regimul juridic al imobilelor

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat

prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art.

2 care enumera situațiile ce reprezintă preluarea cu caracter abuziv.

Corect, s-a reținut prin sentința

tribunalului și decizia instanței de apel caracterul abuziv al preluării în

raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cu cele invocate de recurenta

pârâtă, deoarece reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice

contravine dispozițiilor Legii.

Or, potrivit Constituției României,

hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar,

conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative

date în exercitarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le

ordonă.

Preluarea imobilelor care fac

obiectul notificării formulate de recurentul-reclamant a fost abuzivă, pentru

că, deși Decretul nr. 223/1974 folosea noțiunea înstrăinare, transferul

dreptului de proprietate nu se realizează printr-un act care să exprime voința

proprietarului de a înstrăina bunul.

Conform art. 2 alin. (2) din decret,

persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să

înstrăineze construcția (terenul era preluat de stat fără plata vreunei

despăgubiri), iar înstrăinarea se putea face numai către stat. În acest mod se

realiza o vânzare-cumpărare forțată către stat, iar preluarea imobilului se

făcea cu plata unei despăgubiri al cărei cuantum era stabilit în conformitate

cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 4/1973.

Proprietarul nu putea înstrăina

imobilul altei persoane, cu scopul de a obține un preț corespunzător, deoarece,

potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcției se

făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării

prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.

Sunt însă întemeiate criticile

formulate de reclamant și pârâta Primăria municipiului Alba Iulia care privesc

modul de stabilire a măsurilor reparatorii.

Prin sentința tribunalului, păstrată

prin decizia pronunțată de instanța de apel, s-a reținut că

recurentul-reclamant are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent,

în raport cu prevederile art.18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și s-a stabilit

dreptul acestuia la despăgubiri bănești, în raport cu prevederile art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

În cauză însă, greșit au fost

aplicate prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data

soluționării acțiunii și apelurilor, fără ca situația de fapt să fie pe deplin

stabilită.

Prin art. 1 alin. (1), 7 și 9 din

Legea nr. 10/2001 este consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor

în toate cazurile în care acest lucru este posibil. Măsurile reparatorii prin

echivalent sunt aplicabile numai dacă restituirea în natură nu este posibilă,

iar măsurile reparatorii sub forma de despăgubiri bănești, puteau fi acordate

anterior modificării Legii nr. 10/2001 numai în cazurile expres prevăzute de

lege.

Unul din cazurile în care măsurile

reparatorii se acordau numai prin echivalent era cel prevăzut de art. 18 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, însă aplicarea prevederilor acestui text trebuia să

se facă cu observarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) care reglementau expres

restituirea în natură a terenului pe care s-au edificat construcții neautorizate

după data de 1 ianuarie 1990 sau construcții ușoare ori demontabile autorizate

sau neautorizate, indiferent de data executării lor.

De aceea, față de cererea

reclamantului că expertul să stabilească dacă noile construcții au fost

edificate ulterior anului 1990 și dacă au existat aprobările necesare, de

constatarea expertului că nu s-au găsit aprobări pentru efectuarea lucrărilor

și de faptul includerii în suprafața nou construită a șoproanelor obținute prin

montarea unei copertine între pereții celor două clădiri și a unei copertine

metalice lângă peretele lateral, trebuia suplimentat probatoriul cu înscrisuri

și completarea expertizei ori efectuarea unei noi expertize, pentru a se

stabili când au fost executate construcțiile noi, dacă au fost autorizate și

dacă parte din ele sunt ușoare sau demontabile, în sensul art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Numai prin stabilirea acestor

împrejurări era posibil să se hotărască dacă imobilul transformat este nou în

raport cu cel preluat și să se stabilească măsurile reparatorii la care este

îndreptățit recurentul-reclamant.

În prezent art. 18 lit. c) din Legea

nr. 10/2001 este abrogat, însă prin Titlul I art. I pct. 42 din Legea nr.

247/2005 a fost introdus art. 19, invocat de recurenți.

Prevederile Legii nr. 10/2001,

republicată, sunt de imediată aplicare, iar art. 19 în alin. (1) stabilește

dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport

cu aria desfășurată a noilor corpuri, arie care se determină cu luarea în

considerare a prevederilor art. 10 alin. (3) din lege.

În alin. (2), art. 9 reglementează

însă în mod expres un caz de restituire în natură. Textul se referă la situația

construcțiilor cărora după preluarea abuzivă li s-au adăugat pe orizontală sau

pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.

Pentru această situație, textul

prevede că foștilor proprietari sau după caz, moștenitorilor acestora li se

restituie în natură suprafața deținută la data trecerii bunului în proprietatea

statului.

Împrejurările în raport de care se

aplică prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, și se stabilesc

măsurile reparatorii la care este îndreptățit recurentul-reclamant se pot

stabili printr-o expertiză.

Recursul declarat de pârâta

SC I. SA nu este fondat, pentru că,

așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, aceasta nu a justificat

interes pentru a ataca cu apel sentința tribunalului.

Această recurentă a avut calitatea

de pârâtă la prima instanță, însă calitatea de parte la judecata care s-a

finalizat prin sentința tribunalului nu era suficientă pentru exercitarea

apelului.

Fiind de principiu că partea care a

avut câștig de cauză nu are interes să atace hotărârea, pârâta SC I. SA, în

contradictoriu cu care prin sentința tribunalului acțiunea reclamantului a fost

respinsă, nu justifică interes pentru declararea apelului.

În prezenta cauză, în limita

obiectului pricinii, aceasta a triumfat în conflictul cu reclamantul, față de

care nu a fost obligată la executarea vreunei prestării, iar în calitatea sa de

intimată poate invoca mijloace de apărare în propriul interes. De aceea,

împrejurările invocate de recurentă nu justificau interesul acesteia pentru

folosirea căii de atac a apelului.

Soluția respingerii apelului

declarat de această pârâtă pentru lipsa interesului este legală, iar

susținerile recurentei referitoare la măsurile reparatorii acordate

reclamantului privesc raportul juridic născut între reclamant și pârâta

Primăria municipiului Alba Iulia.

Pentru considerentele expuse, vor fi

admise recursurile declarate de reclamant și de pârâta Primăria municipiului

Alba Iulia, conform art. 314 C. proc. civ. se va casa în parte decizia

pronunțată de instanța de apel, și se va trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și pârâta Primăria

municipiului Alba Iulia.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în

vedere mijloacele de apărare invocate de părți și se vor administra probele

necesare stabilirii măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul,

în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

Restul dispozițiilor deciziei se vor

menține, iar recursul declarat de pârâta SC I. SA va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul I.E.

și de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia reprezentată de Primar împotriva

deciziei nr. 1907/A din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul I.E. și de pârâta Primăria

Municipiului Alba Iulia reprezentată de Primar.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge recursul declarat de pârâta

SC I. SA împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 iunie

2006.