ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9084/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9084/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La 22 iulie 2004, reclamanții R.I. și R.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Alba Iulia, Primăria aceleiași localități, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Prefectura județului Alba și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând: - anularea Dispoziției nr. 315/2004, emise de primul pârât; - să se constate ca imobilul înscris în C.F. Alba Iulia, nr. top. 3622/2, loc de casă cu suprafața totală de 1439 mp, proprietatea lor, a fost expropriat și preluat de stat prin Decretul nr. 512/1971; - să se constate că pe acel teren a fost edificată o școală generală, astfel că restituirea lui în natură nu mai este posibilă; - obligarea solidară a pârâților la măsuri reparatorii prin plata sumei de 20 Euro/mp , în total 28.780 Euro.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 1, art. 2, art. 6, art. 9, art. 11, art. 24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au susținut că: - au fost proprietari tabulari ai imobilului menționat până la exproprierea lui prin Decretul nr. 512/1971; - restituirea în natură a acestui imobil (teren de 1439 mp) nu este posibilă deoarece aici a fost edificată o școală generală; - valoarea imobilului, stabilită prin dispoziția criticată (462.900.038 lei), este derizorie în raport de prețul mediu actual, de 20 Euro/mp, al terenurilor construibile din Municipiul Alba Iulia; - pe de altă parte, nu au acceptat nici măsurile reparatorii propuse prin aceeași dispoziție (titluri de valoare nominală sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital), solicitând exclusiv despăgubiri bănești.
Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 247 din 13 aprilie 2005, a respins acțiunea, reținând că imobilul expropriat, ocupat în întregime de o grădiniță, avea destinația de loc de casă, astfel că, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți la măsurile reparatorii propuse prin dispoziția atacată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1206 din 11 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți, cu motivarea că: - măsurile reparatorii menționate în dispoziția atacată nu pot fi criticate deoarece sunt prevăzute expres de lege pentru tipul de imobil în care se încadra bunul reclamanților anterior exproprierii (teren cu destinația loc de casă); - drept consecință, lipsa acordului reclamanților la aceste măsuri reparatorii este irelevantă; - acțiunea este fără obiect în privința capetelor 2 și 3, care au fost soluționate favorabil prin aceeași dispoziție; - valoarea de piață a terenului în discuție constituie o problemă de actualitate, legată de evoluția prețurilor și se va stabili conform art. 10 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005.
Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii, anulării dispoziției atacate și obligării pârâților la măsuri reparatorii în echivalent la valoarea de 59.495 Euro și plata cheltuielilor de judecată la toate instanțele. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanțele de fond și apel erau datoare să soluționeze pricina pe baza prevederilor Legii nr. 10/2001 în vigoare la data notificării, emiterii dispoziției atacate și chemării în judecată, fără să țină seama de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 și au ignorat expertiza efectuată în cauză, potrivit căreia valoarea imobilului se ridică la 59.495 Euro.
Ambele critici sunt nefondate deoarece: - reclamanții au contestat măsurile reparatorii în echivalent propuse de entitatea investită cu soluționarea notificării, precum și valoarea terenului expropriat stabilită de aceeași entitate, iar la data adoptării Legii nr. 247/2005, litigiul nu era finalizat; - legea menționată a modificat Legea nr. 10/2001, printre altele, în privința măsurilor reparatorii în echivalent și modului de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv; - fiind vorba așadar despre o situație juridică în curs de formare, legea modificatoare se aplică și în cauză, inclusiv cu privire la stabilirea valorii terenului expropriat și, implicit, a cuantumului despăgubirilor, fără a retroactiva.
- din aceleași motive, instanța de apel nu mai avea posibilitatea să ia în considerare valoarea terenului stabilită de expert înaintea adoptării Legii nr. 247/2005. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.I. și R.A. împotriva deciziei civile nr. 1206/A din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.