ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7880/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 27 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6813/2004, reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, prin primar, anularea dispoziției nr. 591/2004 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură, prin echivalent, a terenului înscris în C.F. Alba Iulia, în suprafață de 2746 mp, expropriat prin Decretul nr. 213/1980 sau acordarea de despăgubiri pentru acest teren, la prețul de circulație. Prin Sentința civilă nr. 1643 din 7 decembrie 2005, Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamantului, reținând că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001.

Cum la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai există terenuri disponibile, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite sub forma despăgubirilor, al căror cuantum urmează a fi determinat de Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, arătând că este posibilă restituirea în natură a imobilului, în vecinătatea terenului în litigiu existând terenuri care nu au fost revendicate și care i-ar putea fi atribuite.

Prin Decizia civilă nr. 170/A din 18 mai 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, reținând că prima instanță nu a examinat fondul litigiului, în sensul că aceasta nu a analizat temeinicia și legalitatea dispoziției atacate, raportat la motivele invocate de reclamant, considerând că potrivit Legii nr. 10/2001, altă instituție este îndrituită să verifice cuantumul despăgubirilor. Raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că ulterior a apărut o modificare a acestei legi nu influențează cu nimic asupra legii aplicabile. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 797 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, care a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Instanța de recurs a reținut că, față de prevederile art. 5, 6 și 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură se acordă potrivit legii speciale, astfel că se impunea ca instanța de apel să analizeze pe fond apelul.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 27 septembrie 2007 sub nr. 11179/1/2006, iar prin Încheierea din 26 octombrie 2007 s-a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea irevocabilă a contestației ce forma obiectul Dosarului nr. 5560/176/2007, fiind repusă pe rol la data de 1 octombrie 2010. Prin Decizia civilă 177/A din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea acestuia și a anulat parțial dispoziția nr. 591 din 19 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia numai sub aspectul măsurilor reparatorii la care era îndreptățit reclamantul, respectiv, despăgubirile bănești în cuantum de 396.538 RON, urmând ca dispoziția și documentația aferentă să fie înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 591 emisă la data de 19 noiembrie 2004 de către Primarul Municipiului Alba Iulia a fost respinsă cererea formulată de reclamant, de restituire în natură a imobilului înscris în C. Alba Iulia, terenul fiind ocupat de blocuri, alei și zone verzi și s-a stabilit ca valoare echivalentă suma de 1.570.117.440 RON, în limita căreia s-a dispus acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea reclamantului. Instanța de apel a mai reținut că, prin Decizia nr. 52/2007 dată de Î.C.C.J.

în recurs în interesul legii, s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”, iar dispoziția atacată de reclamant a fost emisă anterior Legii nr. 247/2005, astfel încât cererea acestuia se impune a fi analizată atât sub aspectul măsurilor reparatorii, cât și sub aspectul cuantumului acestora. Prin decizia de casare s-a statuat că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, așa încât, raportat la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel a constatat că reclamantul este îndreptățit numai la măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 1 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.” În ce privește compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, s-a constatat că la soluționarea în fond, pârâta a arătat că nu deține astfel de bunuri sau servicii, iar în rejudecarea apelului, pârâta a depus adresa nr. X prin care a arătat că nu deține bunuri și/sau servicii care pot fi oferite în compensare, conform Legii nr. 10/2010 și a anexat lista și procesul-verbal de afișare.

Cu privire la despăgubiri, instanța de apel a reținut că în cursului judecării la fond a acțiunii de față, s-a efectuat o expertiză tehnică, prin care s-a stabilit că valoarea de circulație a terenului expropriat de la antecesorii reclamantului este de 396.538 RON, sumă care nu a fost contestată de părți, acestea arătând că nu au obiecțiuni la expertiză, iar apelantul nu a solicitat nicio probă cu privire la valoarea terenului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, arătând că instanța de apel a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor art. 11 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, în sensul că atât în forma inițială, cât și în forma actuală, textul legal exclude acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele ce au trecut în proprietatea statului prin expropriere.

Pârâta mai arată că pentru această categorie de imobile modalitatea de restituire este aceea a acordării titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către deținător, dacă se dau eficiență dispozițiilor art. 11 alin. (8) al Legii nr. 10/2001 în format vechi, sau doar compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, dacă se dă eficiență dispozițiilor aceluiași articol în varianta actuală.

Pârâta precizează că, având în vedere că nu are posibilitatea compensării imobilului preluat cu alte bunuri sau servicii, singura modalitate de a dezdăuna pe reclamant fiind acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale și nicidecum acordarea de despăgubiri bănești, astfel cum în mod greșit a fost obligată. Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor.

Pe cale de excepție, dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Prin art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII), legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului comisiei centrale, însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16. În cazul în care o notificare a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță, ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești, fiind aplicabile dispozițiile alin. (1) ale art. 16, în sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii speciale de reparație.

Or, în speță, notificarea reclamantului, soluționată nefavorabil prin dispoziția nr. 591/19 noiembrie 2004, de către Primarul Municipiului Alba Iulia, deși anterioară Legii nr. 247/2005, nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță de către reclamant, urmând ca secretariatului comisiei centrale să-i fie transmisă dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că în situația dată, instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite, lucru care în cauză s-a realizat pe baza raportului de expertiză efectuat cu prilejul cercetării pe fond, necontestat de vreuna dintre părți.

Cum prin decizia de casare a Înaltei Curți s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, iar din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu deține bunuri sau servicii pe care să le poată oferi reclamantului, cu titlu de despăgubire, pentru bunul preluat în mod abuziv de stat, singura modalitatea de despăgubire a rămas cea în echivalent bănesc, prin raportare la concluziile raportului de expertiză sus-menționat. Este adevărat că art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în varianta inițială, prevedea că „pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite”.

Însă textul legal arătat a fost modificat prin Titlul I art. 1 pct. 30 din Legea nr. 247/2005, varianta actuală statuând că „în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. În atare situație, măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul normativ la momentul soluționării pricinii, iar nu cele de la data emiterii dispoziției, care nici nu ar mai putea fi valorificate (acțiuni, titluri de valoare nominală), având în vedere modificările intervenite sub aspectul normelor de drept material aplicabil raportului juridic de față.

Legea nr. 247/2005 include în noțiunea de „despăgubire” echivalentul bănesc al bunului preluat abuziv și imposibil de restituit în natură ori față de care sunt inoperabile celelalte modalități de dezdăunare. Astfel, art. 3 lit. h) din Titlul VII, statuează că „titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a 2 ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă.

Sumele aferente despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până la 500.000 lei se vor plăti astfel:prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire”.

Rezultă că echivalentul bănesc reprezintă o modalitate de dezdăunare prevăzută de legea specială de reparație în varianta actuală, aplicabilă în cauză, astfel încât criticile pârâtei sub acest aspect nu pot fi primite. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 177A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2011.