ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7880/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7880/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

27 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6813/2004, reclamantul

C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia,

prin primar, anularea dispoziției nr. 591/2004 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia la restituirea în natură, prin echivalent, a terenului înscris în C.F.

Alba Iulia, în suprafață de 2746 mp, expropriat prin Decretul nr. 213/1980 sau

acordarea de despăgubiri pentru acest teren, la prețul de circulație.

Prin Sentința civilă

nr. 1643 din 7 decembrie 2005, Tribunalul Alba a respins acțiunea

reclamantului, reținând că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent, conform Legii nr. 10/2001. Cum la dispoziția Comisiei de aplicare a

Legii nr. 10/2001 nu mai există terenuri disponibile, măsurile reparatorii

urmează a fi stabilite sub forma despăgubirilor, al căror cuantum urmează a fi

determinat de Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamantul a

declarat apel împotriva acestei sentințe, arătând că este posibilă restituirea

în natură a imobilului, în vecinătatea terenului în litigiu existând terenuri

care nu au fost revendicate și care i-ar putea fi atribuite.

Prin Decizia civilă

nr. 170/A din 18 mai 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul

reclamantului, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de fond, reținând că prima instanță nu a examinat fondul

litigiului, în sensul că aceasta nu a analizat temeinicia și legalitatea

dispoziției atacate, raportat la motivele invocate de reclamant, considerând că

potrivit Legii nr. 10/2001, altă instituție este îndrituită să verifice

cuantumul despăgubirilor. Raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul

Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că ulterior a apărut o modificare a acestei

legi nu influențează cu nimic asupra legii aplicabile.

Împotriva acestei

decizii pârâta a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 797

din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, care a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Instanța de recurs a

reținut că, față de prevederile art. 5, 6 și 16 din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în

natură se acordă potrivit legii speciale, astfel că se impunea ca instanța de

apel să analizeze pe fond apelul.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 27 septembrie 2007

sub nr. 11179/1/2006, iar prin Încheierea din 26 octombrie 2007 s-a dispus

suspendarea judecării apelului până la soluționarea irevocabilă a contestației

ce forma obiectul Dosarului nr. 5560/176/2007, fiind repusă pe rol la data de 1

octombrie 2010.

Prin Decizia civilă

177/A din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat

sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea acestuia și a anulat parțial

dispoziția nr. 591 din 19 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Alba

Iulia numai sub aspectul măsurilor reparatorii la care era îndreptățit

reclamantul, respectiv, despăgubirile bănești în cuantum de 396.538 RON, urmând

ca dispoziția și documentația aferentă să fie înaintate Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 591 emisă la

data de 19 noiembrie 2004 de către Primarul Municipiului Alba Iulia a fost

respinsă cererea formulată de reclamant, de restituire în natură a imobilului

înscris în C. Alba Iulia, terenul fiind ocupat de blocuri, alei și zone verzi

și s-a stabilit ca valoare echivalentă suma de 1.570.117.440 RON, în limita

căreia s-a dispus acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe

piața de capital, în funcție de opțiunea reclamantului.

Instanța de apel a

mai reținut că, prin Decizia nr. 52/2007 dată de Î.C.C.J. în recurs în

interesul legii, s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele

din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării

în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”, iar dispoziția atacată

de reclamant a fost emisă anterior Legii nr. 247/2005, astfel încât cererea

acestuia se impune a fi analizată atât sub aspectul măsurilor reparatorii, cât

și sub aspectul cuantumului acestora.

Prin decizia de

casare s-a statuat că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, așa

încât, raportat la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de

apel a constatat că reclamantul este îndreptățit numai la măsuri reparatorii

prin echivalent. Potrivit art. 1 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, „măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.”

În ce privește

compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, s-a constatat că

la soluționarea în fond, pârâta a arătat că nu deține astfel de bunuri sau

servicii, iar în rejudecarea apelului, pârâta a depus adresa nr. X prin care a

arătat că nu deține bunuri și/sau servicii care pot fi oferite în compensare,

conform Legii nr. 10/2010 și a anexat lista și procesul-verbal de afișare.

Cu privire la

despăgubiri, instanța de apel a reținut că în cursului judecării la fond a

acțiunii de față, s-a efectuat o expertiză tehnică, prin care s-a stabilit că

valoarea de circulație a terenului expropriat de la antecesorii reclamantului

este de 396.538 RON, sumă care nu a fost contestată de părți, acestea arătând

că nu au obiecțiuni la expertiză, iar apelantul nu a solicitat nicio probă cu

privire la valoarea terenului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, arătând că

instanța de apel a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor art. 11

alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, în sensul că atât în forma inițială,

cât și în forma actuală, textul legal exclude acordarea despăgubirilor bănești

pentru imobilele ce au trecut în proprietatea statului prin expropriere.

Pârâta mai arată că

pentru această categorie de imobile modalitatea de restituire este aceea a

acordării titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital

ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

deținător, dacă se dau eficiență dispozițiilor art. 11 alin. (8) al Legii nr.

10/2001 în format vechi, sau doar compensarea cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, dacă se dă eficiență

dispozițiilor aceluiași articol în varianta actuală.

Pârâta precizează că,

având în vedere că nu are posibilitatea compensării imobilului preluat cu alte

bunuri sau servicii, singura modalitate de a dezdăuna pe reclamant fiind

acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale și nicidecum acordarea de

despăgubiri bănești, astfel cum în mod greșit a fost obligată.

Recursul este

nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit prevederilor

art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 se instituie

principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane

juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate

de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor.

Pe cale de excepție,

dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare,

se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege,

respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de

despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când măsura

compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana

îndreptățită.

Prin art. 16 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII), legiuitorul face distincție

între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin

consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.

(1) al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până

la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului

comisiei centrale, însoțite de dispozițiile entităților învestite cu

soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a

despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.

În cazul în care o

notificare a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția

prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în

instanță, ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este

dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești, fiind aplicabile

dispozițiile alin. (1) ale art. 16, în sensul că în situația dată și instanța

de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor

legii speciale de reparație.

Or, în speță,

notificarea reclamantului, soluționată nefavorabil prin dispoziția nr. 591/19

noiembrie 2004, de către Primarul Municipiului Alba Iulia, deși anterioară

Legii nr. 247/2005, nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță de către

reclamant, urmând ca secretariatului comisiei centrale să-i fie transmisă

dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești.

Prin urmare, în cauză

sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că în situația

dată, instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite

persoanei îndreptățite, lucru care în cauză s-a realizat pe baza raportului de

expertiză efectuat cu prilejul cercetării pe fond, necontestat de vreuna dintre

părți.

Cum prin decizia de

casare a Înaltei Curți s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că imobilul în

litigiu nu poate fi restituit în natură, iar din probele administrate în cauză

a rezultat că pârâta nu deține bunuri sau servicii pe care să le poată oferi

reclamantului, cu titlu de despăgubire, pentru bunul preluat în mod abuziv de

stat, singura modalitatea de despăgubire a rămas cea în echivalent bănesc, prin

raportare la concluziile raportului de expertiză sus-menționat.

Este adevărat că art.

11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în varianta inițială, prevedea că „pentru

situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) măsurile reparatorii prin echivalent

constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate

pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite”.

Însă textul legal

arătat a fost modificat prin Titlul I art. 1 pct. 30 din Legea nr. 247/2005,

varianta actuală statuând că „în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4)

măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit

prezentei legi, cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite

sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv”.

În atare situație,

măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul normativ la

momentul soluționării pricinii, iar nu cele de la data emiterii dispoziției,

care nici nu ar mai putea fi valorificate (acțiuni, titluri de valoare

nominală), având în vedere modificările intervenite sub aspectul normelor de

drept material aplicabil raportului juridic de față.

Legea nr. 247/2005

include în noțiunea de „despăgubire” echivalentul bănesc al bunului preluat

abuziv și imposibil de restituit în natură ori față de care sunt inoperabile

celelalte modalități de dezdăunare.

Astfel, art. 3 lit.

h) din Titlul VII, statuează că „titlurile de plată sunt certificate emise de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama

statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor

asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei.

Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe

parcursul a 2 ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată,

până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de

despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar

de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în

numerar mai mari de 250.000 lei dar până la 500.000 lei se vor plăti

astfel:prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000

lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența

între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma

de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire,

cu mențiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși

identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de

entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un

singur dosar de despăgubire”.

Rezultă că

echivalentul bănesc reprezintă o modalitate de dezdăunare prevăzută de legea

specială de reparație în varianta actuală, aplicabilă în cauză, astfel încât

criticile pârâtei sub acest aspect nu pot fi primite.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia

împotriva Deciziei nr. 177A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 noiembrie 2011.