ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7171/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7171/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea formulată în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, A.E.G. a solicitat Prefecturii județului Alba,

stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor

bănești pentru imobilul situat în Alba Iulia, fostă proprietate a autorului său

A.O., imobil preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.

În motivarea cererii, persoana

îndreptățită a arătat că imobilul, înscris în C.F. 4680 Alba Iulia, era format

din construcție, care ulterior preluării a fost demolată și teren intravilan în

suprafață de 3000 mp.

Prefectura și ulterior Municipiul

Alba Iulia, prin primar, au înaintat notificarea spre soluționare Serviciului

Român de Informații, în calitatea sa de deținător actual al imobilului.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară republicării, aceleași

solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 3 ianuarie 2005, în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Prefectura Județului

Alba, Consiliul local și Primarul Municipiului Alba-Iulia, în motivarea căreia

reclamanta a arătat că măsura naționalizării a fost vădit abuzivă, în

condițiile în care tatăl său nu se încadra în categoriile expres precizate de

lege.

În plus față de cererile formulate

pe calea notificării, reclamanta a solicitat instanței să constate și

nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului. La 7 decembrie 2005 și

respectiv 21 martie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege

să cheme în judecată în calitate de pârât și pe Comandamentul de Jandarmi Alba,

actualul deținător al imobilului, solicitând instanței să dispună restituirea

în natură a acestuia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 366 din 19 aprilie 2006, a

admis acțiunea și a constatat că imobilul înscris în C.F. 4680 Alba Iulia, nr.

top 1255 și 1256, situat administrativ în Alba Iulia, a fost preluat abuziv în

proprietatea Statului Român.

A constatat calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei precum și faptul că imobilul, a cărui adresă poștală

actuală este în Alba Iulia, are suprafața reală de 2263,20 mp din care se poate

restitui în natură suprafața de 1798,17 mp și construcțiile.

A constatat că în prezent imobilul

este folosit de Comandamentul de Jandarmi (casa și anexele) și Serviciul Român

de Informații (garajul și suprafețele de 281,31 și 183,73 mp).

A obligat pârâții să restituie în

natură reclamantei imobilul, compus din construcție cu anexe și suprafața de

1798,17 mp teren, conform cu parcelarea cuprinsă în raportul de expertiză

tehnică A.T.L., efectuat în cauză.

A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului Alba, Consiliul

Județean Alba și Primarul Municipiului Alba Iulia și Inspectoratul de Poliție

Județean Alba.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că imobilul, a fost proprietatea lui A.O., tatăl

reclamantei, care l-a cumpărat în anul 1940, fiind compus din casă de piatră cu

6 camere, 2 bucătării, 1 coridor, pivniță, 3 clădiri laterale, curte și grădină

intravilan în suprafață de 1540,8 mp.

Făcând o reevaluare topografică, în

raport de probele administrate, instanța a reținut că imobilul are o suprafață

reală de 2263,20 mp, iar construcțiile care nu au fost demolate, sunt folosite

în prezent de Comandamentul de Jandarmi și Serviciul Român de Informații,

putând fi restituite în natură.

Cât privește ceilalți pârâți, s-a

reținut că aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu sunt

deținătorii imobilului, nefiind implicați nici în procedura întocmirii

documentației pentru acordarea și avizarea măsurilor reparatorii.

În legătură cu dispoziția vizând

restituirea în natură, s-a avut în vedere varianta propusă de expertiza

efectuată în cauză, care a păstrat suprafața aferentă căii de acces în incinta

Serviciului Român de Informații.

Apelurile declarate de Serviciul

Român de Informații UM 0198 București și Inspectoratul de Jandarmi al Județului

Alba au fost respinse ca nefondate, prin decizia nr. 290/A din 18 octombrie

2006 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că în mod corect tribunalul s-a considerat

competent să soluționeze cauza în primă instanță în condițiile în care

notificarea persoanei îndreptățite nu a primit o rezolvare legală, în sensul

emiterii unei decizii motivate, tăcerea entității investite cu soluționarea

cererii putând fi interpretată ca o respingere a cererii de restituire, în

înțelesul Legii nr. 10/2001.

Cât privește obiectul cererii

formulată pe calea notificării, chiar dacă aceasta vizează doar acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, ulterior apariției Legii nr. 247/2005

persoana îndreptățită și-a nuanțat pretențiile în sensul restituirii în natură

a imobilului.

Se mai arată că, în condițiile în

care expertiza efectuată în cauză a stabilit că suprafața reală a terenului în

litigiu este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, nu se poate

susține că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut.

Tot astfel, calitatea procesuală

pasivă a pârâților rezidă din împrejurarea, pe deplin dovedită, că aceștia sunt

persoanele deținătoare, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, chiar dacă nu și-au

intabulat dreptul de administrare.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal pârâții Serviciul Român de Informații și Inspectoratul de Jandarmi

Județean Alba care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 6, 7, și

9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- în mod greșit instanța nu s-a

pronunțat asupra excepției absolute și peremptorii a lipsei procedurii

administrative prealabile, prevăzută de Legea nr. 10/2001, excepție ridicată la

fond, prin întâmpinare și ulterior prin motivele de apel. Astfel, se arată în

recursul formulat de S.R.I., din verificările efectuate la Comisia de Analiză a

Notificărilor din cadrul acestei instituții nu a rezultat că reclamanta ar fi

depus vreo notificare în legătură cu imobilul în litigiu. Or, recurenta nu

putea „să aibă reacție” la o situație cu care nu a fost sesizată.

- acțiunea reclamantei apare ca

prematur formulată, în condițiile în care nu s-a emis vreo decizie sau

dispoziție motivată.

Din această perspectivă, hotărârile

pronunțate în cauză apar ca fiind date de instanțe necompetente, competența

revenind, potrivit dreptului comun, Judecătoriei Alba.

- identificarea topografică a

imobilului în litigiu nu este corectă, sens în care în mod greșit s-a respins

cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.

Astfel, se arată, există o

neconcordanță flagrantă între suprafața ce a aparținut antecesorului

reclamantei, respectiv 1539 mp și terenul identificat de experți pe

amplasamentul din Piața I.I.C. respectiv 2263,20 mp.

Ca atare, în mod greșit și acordând

mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă, instanța a constatat că

reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de 2263,20

mp.

De altfel, se arată în cel de-al

2-lea recurs, probele converg spre concluzia că locația imobilului revendicat

este în Alba Iulia.

- în mod greșit și fără a-și motiva

soluția, instanța de control judiciar a respins motivul de apel ce viza

neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul sentinței, referitoare la

suprafața de teren ce se restituie efectiv în natură.

Astfel, deși în considerente se

reține că din suprafața reală totală, de 2263,20 mp, nu se pot restitui decât

1798,17 mp, din însumarea suprafețelor evidențiate în dispozitiv, rezultă o

suprafață totală restituită de 2263,20 mp, contrar argumentelor detaliate de

prima instanță.

S-a dispus astfel, restituirea în

natură și a parcelelor nr. 2 și 3 (astfel cum au fost evidențiate în parcelarea

făcută prin expertiză) suprafețe aflate sub clădirile administrative (birouri

și garaje) deținute în administrare de recurentă.

- în mod greșit a fost respinsă

cererea de chemare în judecată, formulată împotriva celorlalți pârâți, în

condițiile în care, recurenții nu au decât un drept de administrare și

respectiv folosință asupra imobilului, al cărui proprietar este statul.

Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct.

56 din H.G. nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care reprezintă

statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție.

Din această perspectivă, recurentul

Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, reiterează excepția calității sale

procesuale pasive.

- în condițiile în care concluziile

celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză sunt diametral opuse sub

aspectul poziționării imobilului, se impunea suplimentarea probatoriului prin

prezentarea planului cadastral vechi cu numerele topografice inițiale, înainte

de dezmembrări, efectuarea unei noi expertize topografice și chiar o cercetare

locală, pentru a se stabili dacă imobilul se identifică cu cel situat

administrativ pe strada B. nr. 16, imobil căruia îi corespund și numerele

topografice 1256 și 1255.

Recursurile se privesc ca fondate,

urmând a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Este de necontestat că reclamanta

A.E.G. este moștenitoarea, în calitate de fiică, lui A.O.V., decedat la data de

10 decembrie 1974, fostul proprietar al imobilului în legătură cu care s-a

formulat notificarea, imobil pe care l-a dobândit prin actul de vânzare

cumpărare încheiat la 23 decembrie 1940.

Deși au reținut corect calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantei și împrejurarea preluării abuzive a

imobilului, instanțele nu au administrat suficiente probe în vederea unei

identificări topografice exacte a nemișcătorului și stabilirii corecte a

suprafeței ce se poate restitui în natură, în condițiile în care actele

existente la dosarul cauzei oferă informații contradictorii, sub aspectul

localizării actuale a acestuia, suprafeței și evoluției în timp a situației de

carte funciară.

Astfel, din probele administrate

rezultă că autorul reclamantei a dobândit prin cumpărare de la P.I. și T.

imobilul înscris în C.F. 4680 Alba Iulia nr. top 1255 și 1256 format din

construcție și teren în suprafață totală de 428 stânjeni, imobil cu care s-a

intabulat și pe care l-a deținut până la naționalizarea operată prin Decretul

nr. 92/1950.

Din extrasul de C.F. 4680 Alba

Iulia, copia contractului de vânzare-cumpărare și chiar mențiunile reclamantei

din cererea introductivă, rezultă că terenul fostă proprietate a lui A.O. nu

depășea suprafața de 1540 mp (f. 2 și 175 – dos. 111/2005 al Tribunalului

Alba).

Or, reclamanta nu poate pretinde

restituirea unei suprafețe mai mari decât cea avută în proprietate de autorul

său chiar dacă urmare succesiunii în timp a deținătorilor imobilului și

evoluției situației cadastrale s-ar fi găsit la măsurători o suprafață mai mare

decât cea evidențiată în cartea funciară.

Pe de altă parte, nu s-a demonstrat

că în evidențele oficiale s-ar fi înregistrat aceste erori de măsurare și că

autorul reclamantei ar fi deținut o suprafață cu 724 mp mai mare decât cea

înscrisă în cartea funciară.

Contradictorii sunt și probele

referitoare la actuala situare administrativă a imobilului.

Astfel, expertiza L., efectuată la

fond, identifică imobilul înscris în C.F. 4680 Alba-Iulia, nr. top 1256 – casa

cu anexele și curtea în suprafață de 770 mp – și nr. 1255 – grădina, în

suprafață de 770 mp – pe strada B. nr. 16, în vreme ce a 2-a expertiză

efectuată în cauză îl identifică în Piața G. nr. 5, și stabilește că suprafața

reală măsurată este de 2263,20 mp, față de cei 1539 mp, evidențiați în C.F. ca

proprietate a autorului reclamantei.

Tot astfel, omologând cea de a 2-a

expertiză (fila 163 dos. fond) prima instanță, deși reține că din suprafața

totală măsurată, sunt restituibili în natură doar 1798,17 mp, dispune

restituirea către reclamantă a construcțiilor, anexelor și suprafețelor astfel

cum au fost parcelate prin expertiza tehnică, fără a observa că din însumarea

acestora rezultă o suprafață reală restituită în natură de 2263,16 mp, care

include și parcelele 2 și 3, de câte 281,31 mp și respectiv 183,72 mp, aflate

sub clădirile administrative deținute de pârâtul Serviciul Român de Informații.

În consecință, cu prilejul

rejudecării cauzei, urmează a se dispune efectuarea unei expertize topografice

complete care să lămurească contradicțiile enunțate mai sus, expertiză ce va

avea în vedere planuri topografice, corespunzătoare aceleiași perioade, care să

emane doar de la autoritatea în domeniu, respectiv Oficiul Județean de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Alba și care, privite comparativ, să stabilească

situația atribuirii numerelor topografice, înainte de subparcelări.

Tot astfel, urmează a se pune în vedere reclamantei să facă dovada

împrejurării că autorul său a deținut, la adresa indicată, o suprafață mai mare

de teren decât cea evidențiată în cartea funciară, impunându-se a se depune la

dosarul cauzei și anexa la Decretul nr. 92/1950 din care rezultă suprafața

efectivă preluată în proprietatea statului.

Cât privește motivul de recurs

vizând prematuritatea acțiunii, motivat de nefinalizarea procedurii

administrative, acesta nu poate fi primit.

Astfel, printr-o practică constantă,

instanța supremă a statuat că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se

restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau

chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra

solicitării adresată pe calea notificării să se pronunțe prin decizie sau

dispoziție motivată, „tăcerea” entității investite neputând lipsi persoana

îndreptățită de un drept recunoscut prin lege.

Or, din actele cauzei rezultă că

Prefectura Județului Alba (entitatea inițial investită) și ulterior Primăria

Municipiului Alba-Iulia au transmis recurentului Serviciul Român de Informații,

notificarea formulată de A.E.G., între aceștia din urmă purtându-se chiar o

corespondență referitoare la actele doveditoare atașate cererii de restituire a

imobilului.

Ca atare, este lipsită de suport

afirmația recurentului SRI, potrivit căreia „nu a fost sesizat” cu vreo cerere

de restituire a imobilului în litigiu, situație în care nu avea cum să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată.

Tot astfel, în condițiile în care

demersul judiciar al reclamantei este urmarea lipsei vreunui răspuns la

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, acțiunea fiind întemeiată

neechivoc, pe dispozițiile acestui act normativ, este cert că, prezentul

litigiu nu poate fi circumscris decât cadrului procesual stabilit prin

dispozițiile speciale ale acestei legi, caz în care competența de primă

instanță revine, tribunalului.

Cât privește calitatea procesuală

pasivă a celor doi recurenți, aceasta este atrasă prin dispozițiile art. 22 și

următoarele din lege, conform cărora cererea de restituire intră în competența

de soluționare a deținătorului imobilului, concept care înglobează și folosința

și respectiv administrarea, chiar dacă aceste din urmă drepturi nu au fost

întabulate în cartea funciară.

Așa fiind, recursurile urmează a se

admite cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții

Serviciul Român de Informații și de Inspectoratul de jandarmi județean Alba.

Casează decizia nr. 290/A din 18

octombrie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia și sentința nr. 366 din 19 aprilie

2006 a Tribunalului Alba, secția civilă.

Trimite cauza Tribunalului Alba

pentru rejudecarea cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2007.