ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7171/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, A.E.G. a solicitat Prefecturii județului Alba, stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în Alba Iulia, fostă proprietate a autorului său A.O., imobil preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950. În motivarea cererii, persoana îndreptățită a arătat că imobilul, înscris în C.F. 4680 Alba Iulia, era format din construcție, care ulterior preluării a fost demolată și teren intravilan în suprafață de 3000 mp. Prefectura și ulterior Municipiul Alba Iulia, prin primar, au înaintat notificarea spre soluționare Serviciului Român de Informații, în calitatea sa de deținător actual al imobilului.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară republicării, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 3 ianuarie 2005, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Prefectura Județului Alba, Consiliul local și Primarul Municipiului Alba-Iulia, în motivarea căreia reclamanta a arătat că măsura naționalizării a fost vădit abuzivă, în condițiile în care tatăl său nu se încadra în categoriile expres precizate de lege. În plus față de cererile formulate pe calea notificării, reclamanta a solicitat instanței să constate și nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului.

La 7 decembrie 2005 și respectiv 21 martie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât și pe Comandamentul de Jandarmi Alba, actualul deținător al imobilului, solicitând instanței să dispună restituirea în natură a acestuia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 366 din 19 aprilie 2006, a admis acțiunea și a constatat că imobilul înscris în C.F. 4680 Alba Iulia, nr. top 1255 și 1256, situat administrativ în Alba Iulia, a fost preluat abuziv în proprietatea Statului Român. A constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei precum și faptul că imobilul, a cărui adresă poștală actuală este în Alba Iulia, are suprafața reală de 2263,20 mp din care se poate restitui în natură suprafața de 1798,17 mp și construcțiile.

A constatat că în prezent imobilul este folosit de Comandamentul de Jandarmi (casa și anexele) și Serviciul Român de Informații (garajul și suprafețele de 281,31 și 183,73 mp). A obligat pârâții să restituie în natură reclamantei imobilul, compus din construcție cu anexe și suprafața de 1798,17 mp teren, conform cu parcelarea cuprinsă în raportul de expertiză tehnică A.T.L., efectuat în cauză. A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului Alba, Consiliul Județean Alba și Primarul Municipiului Alba Iulia și Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilul, a fost proprietatea lui A.O., tatăl reclamantei, care l-a cumpărat în anul 1940, fiind compus din casă de piatră cu 6 camere, 2 bucătării, 1 coridor, pivniță, 3 clădiri laterale, curte și grădină intravilan în suprafață de 1540,8 mp.

Făcând o reevaluare topografică, în raport de probele administrate, instanța a reținut că imobilul are o suprafață reală de 2263,20 mp, iar construcțiile care nu au fost demolate, sunt folosite în prezent de Comandamentul de Jandarmi și Serviciul Român de Informații, putând fi restituite în natură. Cât privește ceilalți pârâți, s-a reținut că aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu sunt deținătorii imobilului, nefiind implicați nici în procedura întocmirii documentației pentru acordarea și avizarea măsurilor reparatorii. În legătură cu dispoziția vizând restituirea în natură, s-a avut în vedere varianta propusă de expertiza efectuată în cauză, care a păstrat suprafața aferentă căii de acces în incinta Serviciului Român de Informații.

Apelurile declarate de Serviciul Român de Informații UM 0198 București și Inspectoratul de Jandarmi al Județului Alba au fost respinse ca nefondate, prin decizia nr. 290/A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că în mod corect tribunalul s-a considerat competent să soluționeze cauza în primă instanță în condițiile în care notificarea persoanei îndreptățite nu a primit o rezolvare legală, în sensul emiterii unei decizii motivate, tăcerea entității investite cu soluționarea cererii putând fi interpretată ca o respingere a cererii de restituire, în înțelesul Legii nr. 10/2001. Cât privește obiectul cererii formulată pe calea notificării, chiar dacă aceasta vizează doar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, ulterior apariției Legii nr. 247/2005 persoana îndreptățită și-a nuanțat pretențiile în sensul restituirii în natură a imobilului.

Se mai arată că, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză a stabilit că suprafața reală a terenului în litigiu este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, nu se poate susține că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut. Tot astfel, calitatea procesuală pasivă a pârâților rezidă din împrejurarea, pe deplin dovedită, că aceștia sunt persoanele deținătoare, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, chiar dacă nu și-au intabulat dreptul de administrare. În cauză, au declarat recurs în termen legal pârâții Serviciul Român de Informații și Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 6, 7, și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra excepției absolute și peremptorii a lipsei procedurii administrative prealabile, prevăzută de Legea nr. 10/2001, excepție ridicată la fond, prin întâmpinare și ulterior prin motivele de apel.

Astfel, se arată în recursul formulat de S.R.I., din verificările efectuate la Comisia de Analiză a Notificărilor din cadrul acestei instituții nu a rezultat că reclamanta ar fi depus vreo notificare în legătură cu imobilul în litigiu. Or, recurenta nu putea „să aibă reacție” la o situație cu care nu a fost sesizată. - acțiunea reclamantei apare ca prematur formulată, în condițiile în care nu s-a emis vreo decizie sau dispoziție motivată. Din această perspectivă, hotărârile pronunțate în cauză apar ca fiind date de instanțe necompetente, competența revenind, potrivit dreptului comun, Judecătoriei Alba. - identificarea topografică a imobilului în litigiu nu este corectă, sens în care în mod greșit s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.

Astfel, se arată, există o neconcordanță flagrantă între suprafața ce a aparținut antecesorului reclamantei, respectiv 1539 mp și terenul identificat de experți pe amplasamentul din Piața I.I.C. respectiv 2263,20 mp. Ca atare, în mod greșit și acordând mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de 2263,20 mp. De altfel, se arată în cel de-al 2-lea recurs, probele converg spre concluzia că locația imobilului revendicat este în Alba Iulia. - în mod greșit și fără a-și motiva soluția, instanța de control judiciar a respins motivul de apel ce viza neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul sentinței, referitoare la suprafața de teren ce se restituie efectiv în natură.

Astfel, deși în considerente se reține că din suprafața reală totală, de 2263,20 mp, nu se pot restitui decât 1798,17 mp, din însumarea suprafețelor evidențiate în dispozitiv, rezultă o suprafață totală restituită de 2263,20 mp, contrar argumentelor detaliate de prima instanță. S-a dispus astfel, restituirea în natură și a parcelelor nr. 2 și 3 (astfel cum au fost evidențiate în parcelarea făcută prin expertiză) suprafețe aflate sub clădirile administrative (birouri și garaje) deținute în administrare de recurentă. - în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată împotriva celorlalți pârâți, în condițiile în care, recurenții nu au decât un drept de administrare și respectiv folosință asupra imobilului, al cărui proprietar este statul.

Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție. Din această perspectivă, recurentul Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, reiterează excepția calității sale procesuale pasive. - în condițiile în care concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză sunt diametral opuse sub aspectul poziționării imobilului, se impunea suplimentarea probatoriului prin prezentarea planului cadastral vechi cu numerele topografice inițiale, înainte de dezmembrări, efectuarea unei noi expertize topografice și chiar o cercetare locală, pentru a se stabili dacă imobilul se identifică cu cel situat administrativ pe strada B. nr. 16, imobil căruia îi corespund și numerele topografice 1256 și 1255. Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Este de necontestat că reclamanta A.E.G. este moștenitoarea, în calitate de fiică, lui A.O.V., decedat la data de 10 decembrie 1974, fostul proprietar al imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, imobil pe care l-a dobândit prin actul de vânzare cumpărare încheiat la 23 decembrie 1940. Deși au reținut corect calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și împrejurarea preluării abuzive a imobilului, instanțele nu au administrat suficiente probe în vederea unei identificări topografice exacte a nemișcătorului și stabilirii corecte a suprafeței ce se poate restitui în natură, în condițiile în care actele existente la dosarul cauzei oferă informații contradictorii, sub aspectul localizării actuale a acestuia, suprafeței și evoluției în timp a situației de carte funciară.

Astfel, din probele administrate rezultă că autorul reclamantei a dobândit prin cumpărare de la P.I. și T. imobilul înscris în C.F. 4680 Alba Iulia nr. top 1255 și 1256 format din construcție și teren în suprafață totală de 428 stânjeni, imobil cu care s-a intabulat și pe care l-a deținut până la naționalizarea operată prin Decretul nr. 92/1950. Din extrasul de C.F. 4680 Alba Iulia, copia contractului de vânzare-cumpărare și chiar mențiunile reclamantei din cererea introductivă, rezultă că terenul fostă proprietate a lui A.O. nu depășea suprafața de 1540 mp (f. 2 și 175 – dos. 111/2005 al Tribunalului Alba). Or, reclamanta nu poate pretinde restituirea unei suprafețe mai mari decât cea avută în proprietate de autorul său chiar dacă urmare succesiunii în timp a deținătorilor imobilului și evoluției situației cadastrale s-ar fi găsit la măsurători o suprafață mai mare decât cea evidențiată în cartea funciară.

Pe de altă parte, nu s-a demonstrat că în evidențele oficiale s-ar fi înregistrat aceste erori de măsurare și că autorul reclamantei ar fi deținut o suprafață cu 724 mp mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară. Contradictorii sunt și probele referitoare la actuala situare administrativă a imobilului. Astfel, expertiza L., efectuată la fond, identifică imobilul înscris în C.F. 4680 Alba-Iulia, nr. top 1256 – casa cu anexele și curtea în suprafață de 770 mp – și nr. 1255 – grădina, în suprafață de 770 mp – pe strada B. nr. 16, în vreme ce a 2-a expertiză efectuată în cauză îl identifică în Piața G. nr. 5, și stabilește că suprafața reală măsurată este de 2263,20 mp, față de cei 1539 mp, evidențiați în C.F.

ca proprietate a autorului reclamantei. Tot astfel, omologând cea de a 2-a expertiză (fila 163 dos. fond) prima instanță, deși reține că din suprafața totală măsurată, sunt restituibili în natură doar 1798,17 mp, dispune restituirea către reclamantă a construcțiilor, anexelor și suprafețelor astfel cum au fost parcelate prin expertiza tehnică, fără a observa că din însumarea acestora rezultă o suprafață reală restituită în natură de 2263,16 mp, care include și parcelele 2 și 3, de câte 281,31 mp și respectiv 183,72 mp, aflate sub clădirile administrative deținute de pârâtul Serviciul Român de Informații.

În consecință, cu prilejul rejudecării cauzei, urmează a se dispune efectuarea unei expertize topografice complete care să lămurească contradicțiile enunțate mai sus, expertiză ce va avea în vedere planuri topografice, corespunzătoare aceleiași perioade, care să emane doar de la autoritatea în domeniu, respectiv Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba și care, privite comparativ, să stabilească situația atribuirii numerelor topografice, înainte de subparcelări. Tot astfel, urmează a se pune în vedere reclamantei să facă dovada împrejurării că autorul său a deținut, la adresa indicată, o suprafață mai mare de teren decât cea evidențiată în cartea funciară, impunându-se a se depune la dosarul cauzei și anexa la Decretul nr. 92/1950 din care rezultă suprafața efectivă preluată în proprietatea statului.

Cât privește motivul de recurs vizând prematuritatea acțiunii, motivat de nefinalizarea procedurii administrative, acesta nu poate fi primit. Astfel, printr-o practică constantă, instanța supremă a statuat că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, „tăcerea” entității investite neputând lipsi persoana îndreptățită de un drept recunoscut prin lege. Or, din actele cauzei rezultă că Prefectura Județului Alba (entitatea inițial investită) și ulterior Primăria Municipiului Alba-Iulia au transmis recurentului Serviciul Român de Informații, notificarea formulată de A.E.G., între aceștia din urmă purtându-se chiar o corespondență referitoare la actele doveditoare atașate cererii de restituire a imobilului.

Ca atare, este lipsită de suport afirmația recurentului SRI, potrivit căreia „nu a fost sesizat” cu vreo cerere de restituire a imobilului în litigiu, situație în care nu avea cum să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată. Tot astfel, în condițiile în care demersul judiciar al reclamantei este urmarea lipsei vreunui răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, acțiunea fiind întemeiată neechivoc, pe dispozițiile acestui act normativ, este cert că, prezentul litigiu nu poate fi circumscris decât cadrului procesual stabilit prin dispozițiile speciale ale acestei legi, caz în care competența de primă instanță revine, tribunalului.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a celor doi recurenți, aceasta este atrasă prin dispozițiile art. 22 și următoarele din lege, conform cărora cererea de restituire intră în competența de soluționare a deținătorului imobilului, concept care înglobează și folosința și respectiv administrarea, chiar dacă aceste din urmă drepturi nu au fost întabulate în cartea funciară. Așa fiind, recursurile urmează a se admite cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Serviciul Român de Informații și de Inspectoratul de jandarmi județean Alba. Casează decizia nr. 290/A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia și sentința nr. 366 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Alba, secția civilă. Trimite cauza Tribunalului Alba pentru rejudecarea cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2007.