ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5232/2006

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 707 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Alba a admis acțiunea reclamantei L.R. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Alba Iulia. A fost anulată dispoziția nr. 388 din 2 iulie 2003, emisă de pârâtul primarul municipiului Alba Iulia și a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în Alba Iulia înscrisă în C.F. Alba Iulia, nr. Top 994/1/2 și nr. Top 1025/2/2. A fost respinsă acțiunea reclamantei L.R. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Alba. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, potrivit extraselor de carte funciară, reclamanta L.R., a dobândit în anul 1979 dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate administrativ în Alba Iulia, și înscris în C.F.

Alba Iulia, nr. Top 1025/2/2 casă și curte intravilan și nr. Top 994/1/2 grădină intravilan (B+5). Terenul a fost preluat de către stat în 1977, când imobilul a fost dobândit de antecesorii reclamantei (B+2,4). În anul 1989, Statul Român a preluat construcțiile în baza Decretului nr. 223/1974 (B+6), iar în anul 1996 imobilul a fost cumpărat de numiții C.V.G. și C.G.A.M. în baza Legii 112/1995, care și-au intabulat dreptul de proprietate (B+7,8). Prin notificarea formulată conform art. 21 din Legea 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin dispoziția nr. 388 din 2 iulie 2003, emisă de Primarul municipiului Alba Iulia s-a respins notificarea reclamantei, fără a se face propuneri de acordare a altor măsuri reparatorii cu motivarea că imobilul nu a fost preluat abuziv.

Invocând dispozițiile art. 1 din Legea 10/2001, instanța de fond a învederat că imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură s-au prin echivalent. De asemenea, se arată că art. 2 din aceeași lege definește sintagma “imobilele preluate în mod abuziv”, incluzând printre acestea orice alte imobilele preluate cu titlu valabile, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, lit. g) din Legea nr. 10/2001), precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării lit. h) din Legea nr. 10/2001).

În raport de aceste texte măsura preluării de către stat a imobilului reclamantei este abuzivă și în contradicție atât cu art. 36 alin. (1) din Constituția României din 1965, care ocrotea dreptul de proprietate personală, cât și cu Declarația Universală a Dreptului Omului, și cu Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, semnat de România în 1968, care ocrotea dreptul de proprietate și dreptul de liberă circulație. S-a reținut că sub aspectul calificării măsurii de preluare ca fiind sau nu abuzivă, Legea nr. 10/2001, este clară și nu există nici un dubiu că în speță, preluarea imobilului reclamantei a fost abuzivă. Față de apărarea pârâtului Primarul Municipiului Alba Iulia, potrivit căreia în raport cu disp.

art. 1 pct. 4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, preluarea imobilului în litigiu nu a fost abuzivă, deoarece reclamanta a făcut cerere pentru plecarea definitivă din țară, fiind despăgubită rezonabil cu 80.000 lei, s-a reținut că, normele cuprind dispoziții peste lege, care vin să modifice legea printr-o hotărâre de guvern. Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a evaluat imobilul construcției la data preluării respectiv 10.10.1989, estimându-se valoarea reală la acel moment de 400.000 lei. În această situație s-a reținut că despăgubirile de 80.000 lei primite de reclamante sunt mult inferioare valorii imobilului, și ca atare nu pot fii apreciate ca despăgubiri rezonabile, aspecte față de care în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, a fost anulată dispoziția nr. 338/2003 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia.

Față de împrejurarea că imobilul din litigiu a fost vândut în conformitate cu dispozițiile Legii 112/1995 și că nu a fost anulat contractul de vânzare cumpărare, s-a constatat că potrivit art. 18 lit. d) din legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul în litigiu. Astfel, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001, primarul a fost obligat să emită dispoziție în sensul celor arătate anterior și să o transmită Prefecturii Județului Alba. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.J.

Alba s-a reținut a fi întemeiată cu motivarea că reclamanta a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin Legea 10/2001, pârâtul are atribuții numai atunci când se acordă ca măsuri reparatorii, titluri de valoare nominală conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sau când se constituie Comisia Interministerială conform art. 38 din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de pârâtul Municipiul Alba Iulia prin Primar a fost respins prin decizia civilă nr. 821/A din 26 mai2004, a Curții de Apel Alba Iulia. Instanța de apel a reținut că Tribunalul a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii. În acest sens s-a avut în vedere că H.G. nr. 498/2003, nu este aplicabilă în cauză, deoarece prin aceasta se aduc modificări Legii nr. 10/2001, care prevede ca măsuri reparatorii, restituirea imobilului când este posibil ori, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.

Prin art. I. 4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, s-a folosit noțiunea de „îndestulare rezonabilă”. Conform raportului de expertiză efectuat la momentul preluării imobilului, acesta a fost evaluat la 400.000 lei, iar plata unor despăgubiri de 80.000 lei făcută reclamantei, nu poate constitui o despăgubire rezonabilă, fiind vorba de doar de 1/5 parte din valoare. Avându-se în vedere art. 48 din Legea 10/2001, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că persoanele îndreptățite pot solicita măsuri reparatorii în natură s-au în echivalent indiferent dacă au solicitat restituirea sau nu a imobilului până la data intrării în vigoare a legii și indiferent de modul de soluționare și că potrivit art. 47 din aceeași lege, persoana îndreptățită are alegerea măsurii reparatorii și a suspendării eventualelor litigii.

În plus s-a avut în vedere că potrivit art. 24 din lege, deținătorul imobilului are obligația de a emite decizia sau dispoziția, iar în cazul în care restituirea nu este posibilă în natură, să facă ofertă de restituire prin echivalent, acestea putând fii și sub forma unor despăgubiri. Împotriva acestei ultimei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul Municipiului Alba Iulia. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a stabilit că prevederile H.G. nr. 498/2003 nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care respectivele norme au fost elaborate pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte pentru asigurarea urgentării aplicării acesteia prin calificarea unor concepte și situații juridice aplicabile procedurilor administrative de soluționare a notificărilor depuse de către persoanele îndreptățite.

O a doua critică se referă la împrejurarea că nu s-a răspuns motivat la fiecare critică formulată în apel, motiv ce poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În fine o a treia critică se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor legale constând în faptul greșitei acordări de măsuri reparatorii, în condițiile în care reclamanta, la data preluării imobilului cu titlu a primit despăgubiri într-un cuantum rezonabil. Recursul nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, este reglementat prin Legea nr. 10/2001. Art. 2 al actului normativ în discuție stabilește domeniul de aplicare al legii, printre ipotezele avute în vedere regăsindu-se la lit. g) și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legii printr-un act normativ de rang inferior. În condițiile în care, așa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001, definind noțiunea de imobil preluat abuziv, nu face nici o distincție cu privire la diferitele categorii de legii ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4, lit. B) din Normele Metodologice, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, ce stabilește caracterul neabuziv al preluării în situația în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare este în mod evident în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice. Prin urmare atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii stabilind că și imobilele preluate conform Decretului nr. 223/1974, intră în domeniul de aplicare a Legii 10/2001. Și a doua critică formulată în recurs este nefondată deoarece, instanța de apel a răspuns la motivele invocate de către pârât în mod sintetic avându-se în vedere că nu este obligatoriu a se răspunde separat fiecărui motiv, existând posibilitatea pentru instanță să răspundă în mod sintetic la toate motivele invocate într-o cale de atac.

În fine ultima critică referitoare la faptul că greșit s-a reținut că reclamanta poate beneficia de măsuri reparatori este de asemenea nefondată față de dispozițiile art. 48 din Legea 10/2001, persoanele îndreptățite pot solicita măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, indiferent dacă au solicitat restituirea sau nu a imobilului până la data intrării în vigoare a legii și indiferent de soluția dată. Conform art. 47 din aceeași lege, persoana îndreptățită are alegerea măsurii reparatorii. Așa cum corect s-a reținut, preluarea imobilului reclamantei de către stat a fost abuzivă, iar imobilul a fost vândut conform Legii 112/1995, contractul de vânzare cumpărare nefiind anulat, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, ceea ce impune a se da eficiență dispozițiilor art. 36 din Legea 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, recursul va fi privit ca nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Municipiului Alba Iulia prin Primar împotriva deciziei civile nr. 821/A din 26 mai 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2006.