ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5232/2006

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 707 din 17

decembrie 2003, Tribunalul Alba a admis acțiunea reclamantei L.R. în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Alba Iulia.

A fost anulată dispoziția nr. 388

din 2 iulie 2003, emisă de pârâtul primarul municipiului Alba Iulia și a

constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii sub forma

despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în Alba Iulia înscrisă în C.F. Alba

Iulia, nr. Top 994/1/2 și nr. Top 1025/2/2.

A fost respinsă acțiunea reclamantei

L.R. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P.

Alba.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că, potrivit extraselor de carte funciară, reclamanta L.R.,

a dobândit în anul 1979 dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate

administrativ în Alba Iulia, și înscris în C.F. Alba Iulia, nr. Top 1025/2/2

casă și curte intravilan și nr. Top 994/1/2 grădină intravilan (B+5).

Terenul a fost preluat de către stat

în 1977, când imobilul a fost dobândit de antecesorii reclamantei (B+2,4).

În anul 1989, Statul Român a preluat

construcțiile în baza Decretului nr. 223/1974 (B+6), iar în anul 1996 imobilul

a fost cumpărat de numiții C.V.G. și C.G.A.M. în baza Legii 112/1995, care

și-au intabulat dreptul de proprietate (B+7,8).

Prin notificarea formulată conform

art. 21 din Legea 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a

imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin dispoziția nr. 388 din 2 iulie 2003,

emisă de Primarul municipiului Alba Iulia s-a respins notificarea reclamantei,

fără a se face propuneri de acordare a altor măsuri reparatorii cu motivarea că

imobilul nu a fost preluat abuziv.

Invocând dispozițiile art. 1 din

Legea 10/2001, instanța de fond a învederat că imobilele preluate în mod abuziv

de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în

natură s-au prin echivalent. De asemenea, se arată că art. 2 din aceeași lege

definește sintagma “imobilele preluate în mod abuziv”, incluzând printre acestea

orice alte imobilele preluate cu titlu valabile, astfel cum este definit la

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, lit. g) din Legea nr. 10/2001), precum

și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la data preluării lit. h) din Legea nr. 10/2001).

În raport de aceste texte măsura

preluării de către stat a imobilului reclamantei este abuzivă și în

contradicție atât cu art. 36 alin. (1) din Constituția României din 1965, care

ocrotea dreptul de proprietate personală, cât și cu Declarația Universală a

Dreptului Omului, și cu Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și

politice, semnat de România în 1968, care ocrotea dreptul de proprietate și

dreptul de liberă circulație.

S-a reținut că sub aspectul

calificării măsurii de preluare ca fiind sau nu abuzivă, Legea nr. 10/2001,

este clară și nu există nici un dubiu că în speță, preluarea imobilului

reclamantei a fost abuzivă.

Față de apărarea pârâtului Primarul

Municipiului Alba Iulia, potrivit căreia în raport cu disp. art. 1 pct. 4 lit. b)

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

Hotărârea nr. 498/2003, preluarea imobilului în litigiu nu a fost abuzivă,

deoarece reclamanta a făcut cerere pentru plecarea definitivă din țară, fiind

despăgubită rezonabil cu 80.000 lei, s-a reținut că, normele cuprind dispoziții

peste lege, care vin să modifice legea printr-o hotărâre de guvern.

Prin raportul de expertiză tehnică

întocmit în cauză s-a evaluat imobilul construcției la data preluării respectiv

10.10.1989, estimându-se valoarea reală la acel moment de 400.000 lei.

În această situație s-a reținut că

despăgubirile de 80.000 lei primite de reclamante sunt mult inferioare valorii

imobilului, și ca atare nu pot fii apreciate ca despăgubiri rezonabile, aspecte

față de care în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, a fost anulată

dispoziția nr. 338/2003 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia.

Față de împrejurarea că imobilul din

litigiu a fost vândut în conformitate cu dispozițiile Legii 112/1995 și că nu a

fost anulat contractul de vânzare cumpărare, s-a constatat că potrivit art. 18

lit. d) din legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul în litigiu.

Astfel, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001, primarul a fost obligat să

emită dispoziție în sensul celor arătate anterior și să o transmită Prefecturii

Județului Alba.

În privința excepției lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin ministerul

Finanțelor Publice și D.G.F.J. Alba s-a reținut a fi întemeiată cu motivarea că

reclamanta a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, iar

prin Legea 10/2001, pârâtul are atribuții numai atunci când se acordă ca măsuri

reparatorii, titluri de valoare nominală conform art. 9 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, sau când se constituie Comisia Interministerială conform art. 38 din

Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâtul

Municipiul Alba Iulia prin Primar a fost respins prin decizia civilă nr. 821/A

din 26 mai2004, a Curții de Apel Alba Iulia.

Instanța de apel a reținut că

Tribunalul a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a

legii.

În acest sens s-a avut în vedere că H.G.

nr. 498/2003, nu este aplicabilă în cauză, deoarece prin aceasta se aduc

modificări Legii nr. 10/2001, care prevede ca măsuri reparatorii, restituirea

imobilului când este posibil ori, acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent bănesc. Prin art. I. 4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, s-a folosit

noțiunea de „îndestulare rezonabilă”. Conform raportului de expertiză efectuat

la momentul preluării imobilului, acesta a fost evaluat la 400.000 lei, iar

plata unor despăgubiri de 80.000 lei făcută reclamantei, nu poate constitui o

despăgubire rezonabilă, fiind vorba de doar de 1/5 parte din valoare.

Avându-se în vedere art. 48 din

Legea 10/2001, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că

persoanele îndreptățite pot solicita măsuri reparatorii în natură s-au în

echivalent indiferent dacă au solicitat restituirea sau nu a imobilului până la

data intrării în vigoare a legii și indiferent de modul de soluționare și că

potrivit art. 47 din aceeași lege, persoana îndreptățită are alegerea măsurii reparatorii

și a suspendării eventualelor litigii.

În plus s-a avut în vedere că

potrivit art. 24 din lege, deținătorul imobilului are obligația de a emite

decizia sau dispoziția, iar în cazul în care restituirea nu este posibilă în

natură, să facă ofertă de restituire prin echivalent, acestea putând fii și sub

forma unor despăgubiri.

Împotriva acestei ultimei decizii,

în termen legal, a declarat recurs Primarul Municipiului Alba Iulia.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a stabilit

că prevederile H.G. nr. 498/2003 nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în

care respectivele norme au fost elaborate pentru aplicarea unitară a

prevederilor Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte pentru asigurarea

urgentării aplicării acesteia prin calificarea unor concepte și situații

juridice aplicabile procedurilor administrative de soluționare a notificărilor

depuse de către persoanele îndreptățite.

O a doua critică se referă la

împrejurarea că nu s-a răspuns motivat la fiecare critică formulată în apel,

motiv ce poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În fine o a treia critică se referă

la aplicarea greșită a dispozițiilor legale constând în faptul greșitei

acordări de măsuri reparatorii, în condițiile în care reclamanta, la data

preluării imobilului cu titlu a primit despăgubiri într-un cuantum rezonabil.

Recursul nu este fondat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

Regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, este

reglementat prin Legea nr. 10/2001.

Art. 2 al actului normativ în

discuție stabilește domeniul de aplicare al legii, printre ipotezele avute în

vedere regăsindu-se la lit. g) și imobilele preluate de stat cu titlu valabil,

astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Potrivit Constituției României,

hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în

executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile

constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o

limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru

privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale

dispozițiilor unei legii printr-un act normativ de rang inferior.

În condițiile în care, așa cum s-a

arătat, textul din Legea nr. 10/2001, definind noțiunea de imobil preluat

abuziv, nu face nici o distincție cu privire la diferitele categorii de legii

ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea

de la pct. 1.4, lit. B) din Normele Metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003,

ce stabilește caracterul neabuziv al preluării în situația în care s-au achitat

despăgubiri îndestulătoare este în mod evident în contradicție cu dispozițiile

actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.

Prin urmare atât instanța de fond

cât și cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii stabilind că și

imobilele preluate conform Decretului nr. 223/1974, intră în domeniul de

aplicare a Legii 10/2001.

Și a doua critică formulată în

recurs este nefondată deoarece, instanța de apel a răspuns la motivele invocate

de către pârât în mod sintetic avându-se în vedere că nu este obligatoriu a se

răspunde separat fiecărui motiv, existând posibilitatea pentru instanță să

răspundă în mod sintetic la toate motivele invocate într-o cale de atac.

În fine ultima critică referitoare

la faptul că greșit s-a reținut că reclamanta poate beneficia de măsuri

reparatori este de asemenea nefondată față de dispozițiile art. 48 din Legea

10/2001, persoanele îndreptățite pot solicita măsuri reparatorii în natură sau

în echivalent, indiferent dacă au solicitat restituirea sau nu a imobilului

până la data intrării în vigoare a legii și indiferent de soluția dată. Conform

art. 47 din aceeași lege, persoana îndreptățită are alegerea măsurii

reparatorii.

Așa cum corect s-a reținut,

preluarea imobilului reclamantei de către stat a fost abuzivă, iar imobilul a

fost vândut conform Legii 112/1995, contractul de vânzare cumpărare nefiind

anulat, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, ceea ce impune a se

da eficiență dispozițiilor art. 36 din Legea 10/2001.

Pentru toate aceste considerente,

recursul va fi privit ca nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Municipiului Alba Iulia prin Primar împotriva deciziei

civile nr. 821/A din 26 mai 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29

mai 2006.