ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7462/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14/2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr. 5073/2003 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S.M. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, Primarul Municipiului Alba Iulia, Prefectura Județului Alba SC F. SA Alba Iulia, R.I. și G., s-a desființat dispoziția nr. 381/2003 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia și în consecință a fost obligat Primarul să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului înscris în C.F. Alba Iulia, situat administrativ în Alba Iulia, și să o înainteze Prefecturii Alba pentru întocmirea procesului-verbal privind oferta de despăgubire.

Instanța a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Alba Iulia și ca urmare s-a respins cererea formulată împotriva acestuia precum și celelalte capete de cerere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a aparținut antecesorilor reclamantului, fiind trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, fără o prealabilă și justă despăgubire. Instanța a considerat că proprietarii actuali ai imobilului sunt pârâții R., deoarece au fost cumpărători de bună-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului, câtă vreme au depus diligențe pentru aflarea statutului juridic al imobilului prin faptul că au purtat corespondența cu Comisia Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, rezultând că imobilul nu a făcut obiectul vreunei cereri de restituire.

Subdobânditorilor nu le-a fost notificată existența pe rolul instanțelor a unui litigiu între foștii proprietari și Statul Român iar dreptul de proprietate al statului era întabulat în cartea funciară. Ca urmare, instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Lipsa calității procesuale a Consiliului Local Alba Iulia a fost reținută pentru motivul că imobilul nu a fost deținut de acesta și nu a fost emitentul dispoziției atacate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul, Prefectura Județului Alba și Primarul Municipiului Alba Iulia.

În expunerea de motive, reclamantul a arătat că regula instituită de art. 1 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este aceea de restituire în natură a imobilelor și având în vedere că s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului consideră că înstrăinarea imobilului nu putea fi valabilă, buna-credință a pârâților R. la momentul încheierii contractului nu putea fi reținută deoarece în cauză au fost formulate notificări chiar dacă au fost adresate altei unități decât cea care deținea imobilul. Prin apelul său, Prefectura Județului Alba a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive, considerând ca are competența de a se pronunța doar pentru acordarea de despăgubiri bănești în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 10/2001 și art. 16 din H.G.

398/2003. Primarul Municipiului Alba Iulia a solicitat casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate. În expunerea de motive a fost invocat faptul că la dosarul aferent notificării nu s-au depus actele necesare în conformitate cu O.U.G. nr. 10/2003 aprobate prin Legea nr .289/2003, astfel că depunerea acestora după data de 14 mai 2003 a apreciat-o ca tardivă. Apelantul a criticat sentința și pentru omisiunea instanței de a se pronunța asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1.4 lit. b) din H.G. 498/2003. Prin decizia civilă nr. 1502/A/2004 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primarul Municipiului Alba Iulia, Prefectura Județului Alba și reclamantul S.M.

În dezvoltarea motivelor de recurs Primarul Municipiului Alba Iulia critică decizia pentru greșita motivare, instanța ignorând faptul că reclamanții-intimați au nesocotit dispozițiile legale și au depus actele solicitate în vederea completării dosarului aferent notificării. Recurentul apreciază că motivarea instanței este străină de cauză dedusă judecății, susținându-se că, preluările de imobile în baza Decretului nr. 223/1973 erau abuzive. În opinia recurentului preluarea nu a fost abuzivă persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăinarea imobilului respectiv înainte de a părăsi definitiv țara. Recurentul invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Prefectura județului Alba susține în recursul său că cele două hotărâri cuprind motive contradictorii, au fost date cu aplicarea greșită a legii și instanța de apel a omis să se pronunțe asupra calității procesuale pasive în ce o privește. Reclamantul S.M. invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra primului motiv de apel invocat, cel care viza obligarea pârâților să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ignorând dispozițiile legale în această materie.

În opinia recurentului în mod greșit se apreciază de către instanțele de fond și de apel că nu este persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri bănești și în mod nelegal instanța de apel a reținut prescripția dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâții R. De asemenea, sunt criticate hotărârile pronunțate în cauză și sub aspectul reținerii bunei-credințe a subdobânditorilor R. la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu S.C. F. S.A., buna-credință afectând principiul de drept resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis . Față de împrejurarea că instanța de fond a constatat preluarea fără titlu a imobilului recurentul consideră că în conformitate cu principiul ce este nul produce efecte nule, pârâta intimată SC F. SA nu a putut înstrăina în mod valabil pârâților R. imobilul.

Se mai susține că reaua-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a pârâților R.I. și G. este evidentă. Recursurile nu sunt fondate. Imobilul în litigiu trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 136 din 18 aprilie 1987 emisă de Biroul permanent al Comitetului executiv al Consiliului Popular al județului Alba ca urmare a aprobării plecării definitive din țară a acestora cu plata despăgubirilor legale pentru construcții. Temeiul legal al preluării l-a constituit Decretul nr. 223/1974 care a fost conceput ca o sursă de îmbogățire a patrimoniului imobiliar al statului pe fondul și sub aspectul pretextul schimbării domiciliului proprietarilor. În recursul formulat de Primarul Municipiului Alba Iulia se susține în mod greșit că preluarea imobilului nu a fost abuzivă.

Trebuie acceptat în interiorul oricărui sistem de drept, că atât timp cât există norme constituționale de ocrotire a unei forme de proprietate nu se poate concepe o schimbare legitimă a titularului dreptului decât dacă există consimțământul său ori, în lipsa acestuia, în cazuri prevăzute de legea fundamentală. Prin urmare, preluarea imobilului a fost abuzivă, cuantumul despăgubirilor pentru construcții fiind modic, cu îngrădirea voinței proprietarilor de a înstrăina imobilul unui terț pentru a obține valoarea reală a acestuia din momentul depunerii actelor de plecare definitivă din țară. În mod corect instanțele au reținut că preluarea terenului s-a făcut fără o prealabilă despăgubire, ceea ce contravenea legii fundamentale în vigoare apreciindu-se că preluarea imobilului a fost fără titlu valabil, motiv pentru care dispoziția nr. 381/2002 a fost nelegală.

Criticile formulate de Prefectura Județului Alba sunt de asemenea nefondate. Hotărârile instanțelor cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea în cauză, corespund cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și nu cuprind motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, așa cum în mod greșit se susține în recursul formulat. Instanța , a reținut calitatea procesuală pasivă a Prefecturii Județului Alba, motivând că deși imobilul nu se află în proprietatea acesteia, pentru a-i fi opozabil capătul de cerere privind restituirea în natură și pentru faptul că prin acțiune reclamantul solicită în subsidiar despăgubiri pentru imobil în echivalent bănesc, situație în care potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 competența de soluționare a acestei cereri revine prefecturii în a cărei rază teritorială este situat imobilul.

Recursul declarat de reclamant este, de asemenea nefondat. Instanțele au reținut în mod corect că reclamantul este îndreptățit la alte despăgubiri. Imobilul în litigiu este întabulat în favoarea pârâților R.I. și G. în cota de 1/1 părți pe construcții cu titlu cumpărare în baza contractului nr. 14812 din 5 noiembrie 1996, având ca temei dispozițiile Legii 112/1992, Statul Român rămânând proprietar asupra terenului aferent. Referitor la cererea de anulare a acestui contract și implicit a încheierii de întabulare aferente, în mod corect s-a reținut că s-a prescris dreptul la acțiune. Astfel, instanța de apel, reținând dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001, care prevăd că prin derogare de la dreptul de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune în privința actelor de înstrăinare, se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare, a legii, termen prelungit prin O.U.G.

109/2001 și O.U.G. 145/2001 cu câte 3 luni, a apreciat corect că dreptul la acțiune s-a prescris. Acțiunea a fost introdusă la 7 august 2003, aceasta trebuia introdusă la instanță cel mult până la 14 august 2002. Chiar și în condițiile admiterii excepției, instanța a analizat buna credință a nedobânditorilor reținându-se în mod temeinic faptul că aceasta este nu numai prezumată ci și dovedită. Recurentul nu a adresat notificarea părților contractante, imobilul fiind vândut chiriașilor în anul 1996. Pârâții R. au depus toată diligența pentru a afla dacă bunul este revendicat de fostul proprietar, conform corespondenței dintre aceștia și Comisia Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii112/1995.

Buna-credință este nu numai necesară, ci și suficientă pentru dobândirea unui drept real imobiliar de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. Critica referitoare la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial este de asemenea nefondată. Regimul actelor de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001 prezintă unele particularități. Aplicarea acestui principiu se pune cu mai multă acuitate în cazul imobilelor preluate de stat în baza unui titlu nevalabil, caz în care legea declară expresis verbis că nulitatea absolută este înlăturată, dacă actul de înstrăinare având ca obiect asemenea imobile a fost făcut cu bună-credință [art. 46 alin. (2) teza a doua].

Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice și în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția de nulitate a recursului declarat de Primarul municipiului Alba Iulia. Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.M. și de pârâții Prefectura județului Alba și Primarul municipiului Alba Iulia împotriva deciziei 1502/A din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.