ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7462/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14/2004

pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr. 5073/2003 s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamantul S.M. împotriva pârâților Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice București, Primarul Municipiului Alba Iulia,

Prefectura Județului Alba SC F. SA Alba Iulia, R.I. și G., s-a desființat

dispoziția nr. 381/2003 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia și în

consecință a fost obligat Primarul să facă reclamantului oferta de restituire

prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului înscris în C.F. Alba Iulia,

situat administrativ în Alba Iulia, și să o înainteze Prefecturii Alba pentru

întocmirea procesului-verbal privind oferta de despăgubire.

Instanța a constatat lipsa calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Alba Iulia și ca urmare s-a

respins cererea formulată împotriva acestuia precum și celelalte capete de

cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că imobilul în litigiu a aparținut antecesorilor reclamantului,

fiind trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, fără o prealabilă și

justă despăgubire.

Instanța a considerat că

proprietarii actuali ai imobilului sunt pârâții R., deoarece au fost

cumpărători de bună-credință la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare asupra imobilului, câtă vreme au depus diligențe pentru

aflarea statutului juridic al imobilului prin faptul că au purtat corespondența

cu Comisia Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

rezultând că imobilul nu a făcut obiectul vreunei cereri de restituire.

Subdobânditorilor nu le-a fost

notificată existența pe rolul instanțelor a unui litigiu între foștii

proprietari și Statul Român iar dreptul de proprietate al statului era

întabulat în cartea funciară. Ca urmare, instanța a făcut aplicațiunea

dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Lipsa calității procesuale a

Consiliului Local Alba Iulia a fost reținută pentru motivul că imobilul nu a

fost deținut de acesta și nu a fost emitentul dispoziției atacate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamantul, Prefectura Județului Alba și Primarul Municipiului

Alba Iulia.

În expunerea de motive, reclamantul

a arătat că regula instituită de art. 1 și art. 2 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 este aceea de restituire în natură a imobilelor și având în vedere că

s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului consideră că înstrăinarea

imobilului nu putea fi valabilă, buna-credință a pârâților R. la momentul

încheierii contractului nu putea fi reținută deoarece în cauză au fost

formulate notificări chiar dacă au fost adresate altei unități decât cea care

deținea imobilul.

Prin apelul său, Prefectura

Județului Alba a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul

respingerii acțiunii față de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive,

considerând ca are competența de a se pronunța doar pentru acordarea de

despăgubiri bănești în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 10/2001 și art. 16

din H.G. 398/2003.

Primarul Municipiului Alba Iulia a

solicitat casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate.

În expunerea de motive a fost

invocat faptul că la dosarul aferent notificării nu s-au depus actele necesare

în conformitate cu O.U.G. nr. 10/2003 aprobate prin Legea nr .289/2003, astfel

că depunerea acestora după data de 14 mai 2003 a apreciat-o ca tardivă.

Apelantul a criticat sentința și

pentru omisiunea instanței de a se pronunța asupra incidenței în cauză a

dispozițiilor art. 1.4 lit. b) din H.G. 498/2003.

Prin decizia civilă nr. 1502/A/2004

Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Primarul Municipiului Alba Iulia, Prefectura Județului Alba și

reclamantul S.M.

În dezvoltarea motivelor de recurs

Primarul Municipiului Alba Iulia critică decizia pentru greșita motivare,

instanța ignorând faptul că reclamanții-intimați au nesocotit dispozițiile

legale și au depus actele solicitate în vederea completării dosarului aferent

notificării.

Recurentul apreciază că motivarea

instanței este străină de cauză dedusă judecății, susținându-se că, preluările

de imobile în baza Decretului nr. 223/1973 erau abuzive. În opinia recurentului

preluarea nu a fost abuzivă persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul

primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăinarea

imobilului respectiv înainte de a părăsi definitiv țara.

Recurentul invocă motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Prefectura județului Alba susține în

recursul său că cele două hotărâri cuprind motive contradictorii, au fost date

cu aplicarea greșită a legii și instanța de apel a omis să se pronunțe asupra

calității procesuale pasive în ce o privește.

Reclamantul S.M. invocă motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra primului motiv de apel

invocat, cel care viza obligarea pârâților să recunoască dreptul de proprietate

asupra imobilului, ignorând dispozițiile legale în această materie.

În opinia recurentului în mod greșit

se apreciază de către instanțele de fond și de apel că nu este persoană

îndreptățită la acordarea de despăgubiri bănești și în mod nelegal instanța de

apel a reținut prescripția dreptului la acțiune, excepție invocată de către

pârâții R.

De asemenea, sunt criticate

hotărârile pronunțate în cauză și sub aspectul reținerii bunei-credințe a

subdobânditorilor R. la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

cu S.C. F. S.A., buna-credință afectând principiul de drept

resoluto iure

dantis resolvitur jus accipientis

.

Față de împrejurarea că instanța de

fond a constatat preluarea fără titlu a imobilului recurentul consideră că în

conformitate cu principiul ce este nul produce efecte nule, pârâta intimată SC

F. SA nu a putut înstrăina în mod valabil pârâților R. imobilul. Se mai susține

că reaua-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a pârâților

R.I. și G. este evidentă.

Recursurile nu sunt fondate.

Imobilul în litigiu trecut în

proprietatea statului prin decizia nr. 136 din 18 aprilie 1987 emisă de Biroul

permanent al Comitetului executiv al Consiliului Popular al județului Alba ca

urmare a aprobării plecării definitive din țară a acestora cu plata

despăgubirilor legale pentru construcții.

Temeiul legal al preluării l-a

constituit Decretul nr. 223/1974 care a fost conceput ca o sursă de îmbogățire

a patrimoniului imobiliar al statului pe fondul și sub aspectul pretextul

schimbării domiciliului proprietarilor.

În recursul formulat de Primarul

Municipiului Alba Iulia se susține în mod greșit că preluarea imobilului nu a

fost abuzivă.

Trebuie acceptat în interiorul

oricărui sistem de drept, că atât timp cât există norme constituționale de

ocrotire a unei forme de proprietate nu se poate concepe o schimbare legitimă a

titularului dreptului decât dacă există consimțământul său ori, în lipsa

acestuia, în cazuri prevăzute de legea fundamentală.

Prin urmare, preluarea imobilului a

fost abuzivă, cuantumul despăgubirilor pentru construcții fiind modic, cu îngrădirea

voinței proprietarilor de a înstrăina imobilul unui terț pentru a obține

valoarea reală a acestuia din momentul depunerii actelor de plecare definitivă

din țară.

În mod corect instanțele au reținut

că preluarea terenului s-a făcut fără o prealabilă despăgubire, ceea ce

contravenea legii fundamentale în vigoare apreciindu-se că preluarea imobilului

a fost fără titlu valabil, motiv pentru care dispoziția nr. 381/2002 a fost

nelegală.

Criticile formulate de Prefectura

Județului Alba sunt de asemenea nefondate.

Hotărârile instanțelor cuprind

motivele de fapt și de drept care au format convingerea în cauză, corespund

cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și nu cuprind motive

contradictorii, ori străine de natura pricinii, așa cum în mod greșit se

susține în recursul formulat.

Instanța , a reținut calitatea

procesuală pasivă a Prefecturii Județului Alba, motivând că deși imobilul nu se

află în proprietatea acesteia, pentru a-i fi opozabil capătul de cerere privind

restituirea în natură și pentru faptul că prin acțiune reclamantul solicită în

subsidiar despăgubiri pentru imobil în echivalent bănesc, situație în care

potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 competența de soluționare a

acestei cereri revine prefecturii în a cărei rază teritorială este situat

imobilul.

Recursul declarat de reclamant este,

de asemenea nefondat.

Instanțele au reținut în mod corect

că reclamantul este îndreptățit la alte despăgubiri.

Imobilul în litigiu este întabulat

în favoarea pârâților R.I. și G. în cota de 1/1 părți pe construcții cu titlu

cumpărare în baza contractului nr. 14812 din 5 noiembrie 1996, având ca temei

dispozițiile Legii 112/1992, Statul Român rămânând proprietar asupra terenului

aferent.

Referitor la cererea de anulare a

acestui contract și implicit a încheierii de întabulare aferente, în mod corect

s-a reținut că s-a prescris dreptul la acțiune.

Astfel, instanța de apel, reținând

dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001, care prevăd că prin derogare

de la dreptul de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la

acțiune în privința actelor de înstrăinare, se prescrie în termen de 1 an de la

data intrării în vigoare, a legii, termen prelungit prin O.U.G. 109/2001 și

O.U.G. 145/2001 cu câte 3 luni, a apreciat corect că dreptul la acțiune s-a

prescris.

Acțiunea a fost introdusă la 7

august 2003, aceasta trebuia introdusă la instanță cel mult până la 14 august

2002.

Chiar și în condițiile admiterii

excepției, instanța a analizat buna credință a nedobânditorilor reținându-se în

mod temeinic faptul că aceasta este nu numai prezumată ci și dovedită.

Recurentul nu a adresat notificarea

părților contractante, imobilul fiind vândut chiriașilor în anul 1996. Pârâții

R. au depus toată diligența pentru a afla dacă bunul este revendicat de fostul

proprietar, conform corespondenței dintre aceștia și Comisia Județeană pentru

aplicarea dispozițiilor Legii112/1995.

Buna-credință este nu numai

necesară, ci și suficientă pentru dobândirea unui drept real imobiliar de la o

altă persoană decât adevăratul proprietar.

Critica referitoare la aplicarea

principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial

este de asemenea nefondată.

Regimul actelor de înstrăinare a

imobilelor ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001 prezintă unele

particularități.

Aplicarea acestui principiu se pune

cu mai multă acuitate în cazul imobilelor preluate de stat în baza unui titlu

nevalabil, caz în care legea declară expresis verbis că nulitatea absolută este

înlăturată, dacă actul de înstrăinare având ca obiect asemenea imobile a fost

făcut cu bună-credință [art. 46 alin. (2) teza a doua].

Toate aceste considerente atrag

concluzia că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice și în

conformitate cu art. 315 C. proc. civ. vor fi respinse recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția de nulitate a

recursului declarat de Primarul municipiului Alba Iulia.

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul S.M. și de pârâții Prefectura județului Alba și

Primarul municipiului Alba Iulia împotriva deciziei 1502/A din 12 octombrie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.