ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în examinare

recursurile declarate de pârâții C.I., C.M.și de Consiliul local al

Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr.213/A din 21 decembrie 2001 a

Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta-pârâtă C.M.și intimații-reclamanți Z.V.M., B.E., B.R.,

S.M.A.S. și S.A.M.T., lipsind recurenții-pârâți C.I., Consiliul local al

Municipiului Alba Iulia, intimata-pârâtă S.C.”F.” S.A. și

intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Alba.

Procedura completă.

Se referă faptul că

recurentul-pârât Consiliul local al Municipiului Alba Iulia și intimata-pârâtă

S.C.”F.” S.A. au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2

C.proc.civ..

Recurenta-pârâtă C.M.cere

admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea hotărârii tribunalului;

solicită, de asemenea și admiterea celuilalt recurs.

Având cuvântul pe rând,

intimații-reclamanți și reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea

celor două recursuri.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 08.09.1997 reclamanții B.R.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul

Municipal Alba Iulia și R.A.”F.” Alba Iulia pentru a se constata că sunt

proprietarii tabulari ai imobilului din str.Decebal nr.11, Alba Iulia precum și

că Decretul 302/1987 prin care s-a dispus exproprierea imobilului în discuție

este caduc.

Pârâtele să fie obligate să

le recunoască dreptul de proprietate.

Acțiunea a fost precizată

ulterior, intervenind în proces, alături de reclamantă și S.M.A., S.A.M.și

Z.V.M. în calitate de reclamanți coproprietari ai imobilului revendicat.

Pârâții, în apărare, au

arătat că imobilul expropriat a fost inițial închiriat 1989 numiților C.I. și

M. și ulterior vândut acestora în 05.11.1996 prin contractul nr.14814, cu

respectarea Legii nr.112/1995.

În cauză au fost introduși

soții C., actualii proprietari.

Tribunalul Alba prin

sentința civilă 549/15.07.1998 a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție s-a reținut că imobilul în discuție a fost expropriat pentru cauză de

utilitate publică în 1987, cu plata unei despăgubiri de 80.000 lei. Imobilul a

intrat în proprietatea statului cu titlu și în 1989 era deținut de chiriași,

care l-au dobândit ulterior în proprietate în temeiul Legii 112/1995.

Curtea de apel Alba Iulia

prin decizia civilă nr.39/A/05.04.1999, a admis apelul reclamanților, a

desființat sentința 549 a tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere

necesitatea de a se stabili dacă în raport de obiectul cauzei este necesară

participarea procurorului și introducerea în cauză a statului prin organele

financiare. De asemenea s-a arătat că e necesar să se stabilească cu exactitate

data solicitării restituirii imobilului de către reclamanți.

Rejudecând cauza Tribunalul

Alba Iulia, prin sentința civilă 104 A/08.12.1999, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție s-au reținut următoarele:

Reclamanții s-au adresat

Consiliului Județean Alba nr.1996 solicitând restituirea în natură a imobilului

în baza Legii 112/1995, iar comisia județeană, la 13.07.1998 a dispus

respingerea cererii cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii 112/1995

iar pe rolul instanțelor se află o cerere de restituire formulată de reclamanți

și înregistrată la nr.3366/1997.

S-a reținut că reclamanții

nu au contestat decizia Comisiei județene, că actualii proprietari au fost de

bună credință când au cumpărat și că nu    s-au făcut notificări la momentul

revendicării în natură a imobilului. S-a mai arătat că prima acțiune în

revendicare a fost perimată, iar a doua anulată ca netimbrată și s-a decis că

în cauză se aplică dispozițiile Decretului nr.467/1979 privind retrocedarea

imobilelor expropriate care nu au fost efectiv preluate de stat în vederea

demolării și au rămas în proprietatea deținătorilor.

Curtea de apel Alba Iulia

prin decizia civilă nr.70/A/10 mai 2000 a admis apelul reclamanților și a

schimbat sentința 1047/1999, în sensul că a admis acțiunea, a constatat

caducitatea sentinței 302/1987 cu privire la imobilul înscris în C.F.5111 top

215/12/2; s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

14814/05.11.1996 încheiat de S.C.”F.” S.A.Alba Iulia cu C.I. M.. Au fost

obligații pârâții să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra

imobilului.

Curtea Supremă de Justiție,

prin decizia civilă nr.2653 din 23.05.2001 a admis recursurile Consiliului

local al municipiului Alba Iulia, S.C.”F.” Alba Iulia și C.I. și M., a casat

decizia 70/A/2000 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți.

S-a pronunțat această

soluție, avându-se în vedere că pârâtul Consiliul local al municipiului Alba

Iulia la fond și-a însușit expertiza tehnică efectuată în cauză – care a propus

retrocedarea imobilului și a cerut să se dispună, în cazul admiterii acțiunii,

obligarea reclamanților la plata sumei primită de aceștia cu titlu de

despăgubiri, reactualizată. Această cerere a fost reiterată și în instanța de

apel care deși a admis acțiunea nu s-a pronunțat pe această cerere.

S-a recomandat instanței de

apel să examineze și criticile formulate în recursul pârâtei S.C.”F.” S.A. în

legătură cu semnarea acțiunii introductive de instanță de către reclamanți.

Rejudecând cauza, Curtea de

apel Alba Iulia, prin decizia civilă 213/A/21.12.2001, a admis apelul

reclamanților, a schimbat sentința atacată în sensul că s-a admis acțiunea, s-a

constatat caducitatea decretului de expropriere cu privire la imobilul

revendicat, s-a constatat nulitatea înstrăinării imobilului către pârâții C., au

fost obligați pârâții să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate

asupra imobilului. A fost admisă cererea de intervenție a Ministerului

Finanțelor Publice – D.G.F.P.Județul Alba și au fost obligați reclamanții să

plătească acestuia 102.443.052 lei, reprezentând actualizarea în raport de rata

inflației a sumei încasate de reclamanți cu titlu de despăgubiri de

expropriere.

Pentru a pronunța această

soluție s-au reținut următoarele: vânzarea s-a făcut de un neproprietar,

pârâții C. deveniți chiriași în 1987 prin contractul încheiat cu reclamanta

B.R..

Exproprierea s-a făcut

pentru rațiune de utilitate publică pentru construirea unor amplasamente de

locuințe și spații comerciale.

Scopul nu s-a realizat și

statul care nu a devenit proprietar al imobilului vândut nelegal, care nu a mai

fost demolat, chiriașilor fostului proprietar: vânzarea în temeiul Legii

112/1995 este lovită de nulitate deoarece imobilele expropriate nu fac obiectul

Legii 112/1995. În cauză nu se poate reține buna credință a pârâților C. care

știau că imobilul a fost expropriat și nu poate fi vândut.

Curtea de apel a analizat

și calitatea procesuală a reclamanților care încă din 1994 au dat mandat lui

B.E. să se ocupe de recuperarea imobilului, problema mandatului nefiind pusă în

discuție decât în recurs, în fața Curții Supreme de Justiție.

Împotriva acestei soluții

au declarat recurs pârâții C.I. și M. și Consiliul local al municipiului Alba

Iulia.

Recurenții C. au criticat

soluția în temeiul art.304 pct.8, 9 și 10 C.proc.civ., susținând în esență că

instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor, în sensul că reclamanta B.R., nu

putea să fie singură această acțiune, nefiind singura proprietară și nici cu

privire la prevederile Legii 10/2001, după apariția căruia nu se mai poate solicita

constatarea caducității decretului de expropriere, întrucât imobilul a fost

înstrăinat în condițiile Legii 112/1995 și deci foștii proprietari sunt

îndreptățiți numai la despăgubiri.

S-a mai arătat că în mod

greșit s-a reținut că au fost de rea credință când în realitate reclamanții au

manifestat pasivitate și nu au atacat decizia  de respingere a cererii de

restituire.

Municipiul Alba Iulia, prin

Primar, a criticat soluția pentru că a fost obligat la plata cheltuielilor de

judecată împreună cu ceilalți pârâți, deși nici în fond și nici în apel nu s-a

opus la admiterea acțiunii sub condiția restituirii despăgubirilor primite de

reclamanți urmare exproprierii.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse  pentru considerentele ce urmează.

După un prim ciclu

procesual soldat cu admiterea acțiunii și constatarea caducității decretului de

expropriere și nulității contractului de vânzare-cumpărare din 05.11.1996

încheiat între S.C.”F.” și soții C. , Curtea Supremă de Justiție a fixat cadrul

procesual pentru reluarea judecății numai cât privește cererea de restituire a

despăgubirilor încasate de reclamanți urmare exproprierii, cerere cu privire la

care instanța a omis a se pronunța.

S-a făcut recomandarea de a

se verifica totodată și semnarea acțiunii introductive de instanță.

În al doilea ciclu

procesual – circumscris îndrumărilor instanței supreme – Curtea de apel,

rejudecând apelul reclamanților, l-a admis și a schimbat sentința atacată

1047/1999 în sensul că a constatat caducitatea decretului de expropriere și

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și a admis cererea de intervenție a

Ministerului Finanțelor Publice – D.G.F.P., în sensul că a obligat pe

reclamanți la plata sumei de 102.443.052 lei, contravaloarea despăgubirilor

primite urmare exproprierii.

Potrivit art.315 alin.1

C.proc.civ. hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Curtea de apel rejudecând

apelul reclamanților, a analizat numai cele două aspecte luate în discuție de

Curtea Supremă de Justiție pronunțarea pe capătul de cerere privind restituirea

despăgubirilor și a verificat mandatul reclamantei de a introduce acțiunea.

Sub primul aspect –

restituirea despăgubirilor, nu există critici.

Cât privește al doilea

aspect calitatea procesuală a reclamantei instanța de apel a făcut o corectă

interpretare a probelor și actelor dosarului, considerând că abilitatea

procesuală a reclamantei de a introduce acțiunea a fost criticată de pârâți

numai în al doilea ciclu procesual, deși în primul ciclu s-a făcut completarea

și precizarea acțiunii, pârâții neformulând critici nici în faza de rejudecare

a fondului.

Curtea de apel a făcut o

temeinică și corectă analiză a împuternicirii date de reclamanți lui B.E. încă

din 1994, reținând caracterul foarte larg al acesteia. Precizarea de acțiune și

confirmările ulterioare din dosar făcute de reclamanți, au condus la concluzia

că a existat un mandat pentru revendicare – în formele sinuoase pe care aceasta

le-a parcurs atât în persoana  mandatarului coproprietar cât și a avocatului

ales, A.M..

Intervenția ulterioară – în

primul ciclu procesual a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți a

acoperit neobservarea condițiilor pentru introducerea cererii.

Potrivit art.105 alin.2

C.proc.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un

funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or

în cauză dacă a existat o neregularitate sub aspectul formulării acțiunii,

aceasta a fost acoperită în timp util. De altfel, chiar judecătorul este

îndreptățit să dispună îndreptarea neregularității săvârșite cu privire la

actele de procedură (art.106 alin.2 C.proc.civ.).

Celelalte critici reluate,

în legătură cu fondul cauzei -  a existat sau nu expropriere, e nul sau nu

contractul de vânzare-cumpărare – nu mai fac obiect de control ierarhic în

această fază procesuală pentru motivele mai sus arătate.

Recursul  Consiliului local

al municipiului Alba Iulia referitor la obligarea acestuia la plata

cheltuielilor de judecată este de asemenea, neîntemeiat.

Acceptarea pretențiilor

reclamanților pentru a atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată

trebuie făcută în maniera impusă de art.275 C.proc.civ.

Or, istoricul cauzei relevă

un dialog îndelungat și susținut al reclamanților cu acest pârât.

Consiliul local al

municipiului Alba Iulia – introdus în cauză, urmare  precizării acțiunii, la

14.01.1998 – prin întâmpinarea depusă la dosar la 19.03.1998 pentru următorul

termen 20.03.1998 și-a exprimat precis punctul de vedere cerând  respingerea

acțiunii pentru mai multe considerente: ca inadmisibilă (greșit introdusă),

cererea fiind de competența autorităților administrative ( Consiliul Județean

Alba) și pentru lipsa calității procesuale pasive, imobilul trebuind revendicat

de la actualii proprietari.

Această poziție a fost

exprimată și în cuvântul în fond, și menținută și în apel.

Ca urmare, instanța a

procedat corect când a obligat  pe pârâți, fără distincție, la plata

cheltuielilor de judecată, ca urmare a admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de pârâții C.I. și C. M., precum și de Consiliul local al

municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr.213/A din 21 decembrie 2001 a

Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2003.