ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C.I., C.M.și de Consiliul local al Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr.213/A din 21 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă C.M.și intimații-reclamanți Z.V.M., B.E., B.R., S.M.A.S. și S.A.M.T., lipsind recurenții-pârâți C.I., Consiliul local al Municipiului Alba Iulia, intimata-pârâtă S.C.”F.” S.A. și intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba. Procedura completă. Se referă faptul că recurentul-pârât Consiliul local al Municipiului Alba Iulia și intimata-pârâtă S.C.”F.” S.A. au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 C.proc.civ..

Recurenta-pârâtă C.M.cere admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea hotărârii tribunalului; solicită, de asemenea și admiterea celuilalt recurs. Având cuvântul pe rând, intimații-reclamanți și reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea celor două recursuri. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 08.09.1997 reclamanții B.R.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Municipal Alba Iulia și R.A.”F.” Alba Iulia pentru a se constata că sunt proprietarii tabulari ai imobilului din str.Decebal nr.11, Alba Iulia precum și că Decretul 302/1987 prin care s-a dispus exproprierea imobilului în discuție este caduc.

Pârâtele să fie obligate să le recunoască dreptul de proprietate. Acțiunea a fost precizată ulterior, intervenind în proces, alături de reclamantă și S.M.A., S.A.M.și Z.V.M. în calitate de reclamanți coproprietari ai imobilului revendicat. Pârâții, în apărare, au arătat că imobilul expropriat a fost inițial închiriat 1989 numiților C.I. și M. și ulterior vândut acestora în 05.11.1996 prin contractul nr.14814, cu respectarea Legii nr.112/1995. În cauză au fost introduși soții C., actualii proprietari. Tribunalul Alba prin sentința civilă 549/15.07.1998 a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că imobilul în discuție a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică în 1987, cu plata unei despăgubiri de 80.000 lei.

Imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu și în 1989 era deținut de chiriași, care l-au dobândit ulterior în proprietate în temeiul Legii 112/1995. Curtea de apel Alba Iulia prin decizia civilă nr.39/A/05.04.1999, a admis apelul reclamanților, a desființat sentința 549 a tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere necesitatea de a se stabili dacă în raport de obiectul cauzei este necesară participarea procurorului și introducerea în cauză a statului prin organele financiare. De asemenea s-a arătat că e necesar să se stabilească cu exactitate data solicitării restituirii imobilului de către reclamanți. Rejudecând cauza Tribunalul Alba Iulia, prin sentința civilă 104 A/08.12.1999, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele: Reclamanții s-au adresat Consiliului Județean Alba nr.1996 solicitând restituirea în natură a imobilului în baza Legii 112/1995, iar comisia județeană, la 13.07.1998 a dispus respingerea cererii cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii 112/1995 iar pe rolul instanțelor se află o cerere de restituire formulată de reclamanți și înregistrată la nr.3366/1997. S-a reținut că reclamanții nu au contestat decizia Comisiei județene, că actualii proprietari au fost de bună credință când au cumpărat și că nu s-au făcut notificări la momentul revendicării în natură a imobilului. S-a mai arătat că prima acțiune în revendicare a fost perimată, iar a doua anulată ca netimbrată și s-a decis că în cauză se aplică dispozițiile Decretului nr.467/1979 privind retrocedarea imobilelor expropriate care nu au fost efectiv preluate de stat în vederea demolării și au rămas în proprietatea deținătorilor.

Curtea de apel Alba Iulia prin decizia civilă nr.70/A/10 mai 2000 a admis apelul reclamanților și a schimbat sentința 1047/1999, în sensul că a admis acțiunea, a constatat caducitatea sentinței 302/1987 cu privire la imobilul înscris în C.F.5111 top 215/12/2; s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare 14814/05.11.1996 încheiat de S.C.”F.” S.A.Alba Iulia cu C.I. M.. Au fost obligații pârâții să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr.2653 din 23.05.2001 a admis recursurile Consiliului local al municipiului Alba Iulia, S.C.”F.” Alba Iulia și C.I. și M., a casat decizia 70/A/2000 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți.

S-a pronunțat această soluție, avându-se în vedere că pârâtul Consiliul local al municipiului Alba Iulia la fond și-a însușit expertiza tehnică efectuată în cauză – care a propus retrocedarea imobilului și a cerut să se dispună, în cazul admiterii acțiunii, obligarea reclamanților la plata sumei primită de aceștia cu titlu de despăgubiri, reactualizată. Această cerere a fost reiterată și în instanța de apel care deși a admis acțiunea nu s-a pronunțat pe această cerere. S-a recomandat instanței de apel să examineze și criticile formulate în recursul pârâtei S.C.”F.” S.A. în legătură cu semnarea acțiunii introductive de instanță de către reclamanți.

Rejudecând cauza, Curtea de apel Alba Iulia, prin decizia civilă 213/A/21.12.2001, a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința atacată în sensul că s-a admis acțiunea, s-a constatat caducitatea decretului de expropriere cu privire la imobilul revendicat, s-a constatat nulitatea înstrăinării imobilului către pârâții C., au fost obligați pârâții să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului. A fost admisă cererea de intervenție a Ministerului Finanțelor Publice – D.G.F.P.Județul Alba și au fost obligați reclamanții să plătească acestuia 102.443.052 lei, reprezentând actualizarea în raport de rata inflației a sumei încasate de reclamanți cu titlu de despăgubiri de expropriere.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele: vânzarea s-a făcut de un neproprietar, pârâții C. deveniți chiriași în 1987 prin contractul încheiat cu reclamanta B.R.. Exproprierea s-a făcut pentru rațiune de utilitate publică pentru construirea unor amplasamente de locuințe și spații comerciale. Scopul nu s-a realizat și statul care nu a devenit proprietar al imobilului vândut nelegal, care nu a mai fost demolat, chiriașilor fostului proprietar: vânzarea în temeiul Legii 112/1995 este lovită de nulitate deoarece imobilele expropriate nu fac obiectul Legii 112/1995. În cauză nu se poate reține buna credință a pârâților C. care știau că imobilul a fost expropriat și nu poate fi vândut.

Curtea de apel a analizat și calitatea procesuală a reclamanților care încă din 1994 au dat mandat lui B.E. să se ocupe de recuperarea imobilului, problema mandatului nefiind pusă în discuție decât în recurs, în fața Curții Supreme de Justiție. Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții C.I. și M. și Consiliul local al municipiului Alba Iulia. Recurenții C. au criticat soluția în temeiul art.304 pct.8, 9 și 10 C.proc.civ., susținând în esență că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor, în sensul că reclamanta B.R., nu putea să fie singură această acțiune, nefiind singura proprietară și nici cu privire la prevederile Legii 10/2001, după apariția căruia nu se mai poate solicita constatarea caducității decretului de expropriere, întrucât imobilul a fost înstrăinat în condițiile Legii 112/1995 și deci foștii proprietari sunt îndreptățiți numai la despăgubiri.

S-a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că au fost de rea credință când în realitate reclamanții au manifestat pasivitate și nu au atacat decizia de respingere a cererii de restituire. Municipiul Alba Iulia, prin Primar, a criticat soluția pentru că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată împreună cu ceilalți pârâți, deși nici în fond și nici în apel nu s-a opus la admiterea acțiunii sub condiția restituirii despăgubirilor primite de reclamanți urmare exproprierii. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce urmează.

După un prim ciclu procesual soldat cu admiterea acțiunii și constatarea caducității decretului de expropriere și nulității contractului de vânzare-cumpărare din 05.11.1996 încheiat între S.C.”F.” și soții C. , Curtea Supremă de Justiție a fixat cadrul procesual pentru reluarea judecății numai cât privește cererea de restituire a despăgubirilor încasate de reclamanți urmare exproprierii, cerere cu privire la care instanța a omis a se pronunța. S-a făcut recomandarea de a se verifica totodată și semnarea acțiunii introductive de instanță.

În al doilea ciclu procesual – circumscris îndrumărilor instanței supreme – Curtea de apel, rejudecând apelul reclamanților, l-a admis și a schimbat sentința atacată 1047/1999 în sensul că a constatat caducitatea decretului de expropriere și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și a admis cererea de intervenție a Ministerului Finanțelor Publice – D.G.F.P., în sensul că a obligat pe reclamanți la plata sumei de 102.443.052 lei, contravaloarea despăgubirilor primite urmare exproprierii. Potrivit art.315 alin.1 C.proc.civ. hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Curtea de apel rejudecând apelul reclamanților, a analizat numai cele două aspecte luate în discuție de Curtea Supremă de Justiție pronunțarea pe capătul de cerere privind restituirea despăgubirilor și a verificat mandatul reclamantei de a introduce acțiunea. Sub primul aspect – restituirea despăgubirilor, nu există critici. Cât privește al doilea aspect calitatea procesuală a reclamantei instanța de apel a făcut o corectă interpretare a probelor și actelor dosarului, considerând că abilitatea procesuală a reclamantei de a introduce acțiunea a fost criticată de pârâți numai în al doilea ciclu procesual, deși în primul ciclu s-a făcut completarea și precizarea acțiunii, pârâții neformulând critici nici în faza de rejudecare a fondului.

Curtea de apel a făcut o temeinică și corectă analiză a împuternicirii date de reclamanți lui B.E. încă din 1994, reținând caracterul foarte larg al acesteia. Precizarea de acțiune și confirmările ulterioare din dosar făcute de reclamanți, au condus la concluzia că a existat un mandat pentru revendicare – în formele sinuoase pe care aceasta le-a parcurs atât în persoana mandatarului coproprietar cât și a avocatului ales, A.M.. Intervenția ulterioară – în primul ciclu procesual a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți a acoperit neobservarea condițiilor pentru introducerea cererii. Potrivit art.105 alin.2 C.proc.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Or în cauză dacă a existat o neregularitate sub aspectul formulării acțiunii, aceasta a fost acoperită în timp util. De altfel, chiar judecătorul este îndreptățit să dispună îndreptarea neregularității săvârșite cu privire la actele de procedură (art.106 alin.2 C.proc.civ.). Celelalte critici reluate, în legătură cu fondul cauzei - a existat sau nu expropriere, e nul sau nu contractul de vânzare-cumpărare – nu mai fac obiect de control ierarhic în această fază procesuală pentru motivele mai sus arătate. Recursul Consiliului local al municipiului Alba Iulia referitor la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea, neîntemeiat. Acceptarea pretențiilor reclamanților pentru a atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată trebuie făcută în maniera impusă de art.275 C.proc.civ.

Or, istoricul cauzei relevă un dialog îndelungat și susținut al reclamanților cu acest pârât. Consiliul local al municipiului Alba Iulia – introdus în cauză, urmare precizării acțiunii, la 14.01.1998 – prin întâmpinarea depusă la dosar la 19.03.1998 pentru următorul termen 20.03.1998 și-a exprimat precis punctul de vedere cerând respingerea acțiunii pentru mai multe considerente: ca inadmisibilă (greșit introdusă), cererea fiind de competența autorităților administrative ( Consiliul Județean Alba) și pentru lipsa calității procesuale pasive, imobilul trebuind revendicat de la actualii proprietari. Această poziție a fost exprimată și în cuvântul în fond, și menținută și în apel. Ca urmare, instanța a procedat corect când a obligat pe pârâți, fără distincție, la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții C.I. și C. M., precum și de Consiliul local al municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr.213/A din 21 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.