ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2007

Deliberând asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1700 din 14 decembrie 2005 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T.J. și T.D. împotriva pârâtului municipiul Alba Iulia, a constatat nelegalitatea măsurii de preluare în proprietatea statului român a imobilelor înscrise în C.F. 2664 Alba Iulia și C.F. 728 Alba Iulia, l-a obligat pe pârât să retrocedeze reclamanților imobilele, în echivalent, a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri bănești și acțiunea formulată față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilele în litigiu au aparținut lui T.M.

și T.B., ai căror moștenitori sunt reclamanții. Imobilele au fost supuse exproprierii și atribuite prin reforma agrară altor persoane. În prezent terenurile sunt ocupate de construcții, astfel încât nu pot fi restituite în natură, iar în ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent, instanța nu se poate pronunța la momentul adoptării hotărârii, deoarece unitatea deținătoare, respectiv municipiul Alba Iulia urmează a se pronunța prin dispoziție motivată dacă poate sau nu să atribuie teren în schimb sau să acorde una din formele de despăgubire prevăzute de Legea nr. 247/2005. În drept tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 6 alin. (1) din Legea nr.10/2001.

Prin decizia civilă nr. 175 din 19 mai 2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul municipiul Alba Iulia împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că este nefondată critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale, deoarece potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarului ori a președintelui consiliului județean. Deși textul menționat face referire la primar, acesta stă în proces ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește depășirea limitelor învestirii, curtea de apel a reținut că prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectând dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ. De asemenea, curtea de apel a arătat că reclamanții au parcurs procedura prealabilă, deoarece au formulat notificare, dar pârâtul a refuzat să emită dispoziție motivată pentru imobilele în litigiu. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții și pârâtul municipiul Alba Iulia prin primar. 1. Reclamanții critică decizia curții de apel pe considerentul că nu a dispus restituirea în natură a imobilelor, în condițiile în care această măsură primează potrivit Legii nr. 10/2001. Recursul reclamanților nu poate fi analizat pe fond și va fi respins ca inadmisibil, deoarece aceștia nu au declarat apel împotriva sentinței tribunalului, achiesând la aceasta și, implicit, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum a dispus prima instanță.

În lipsa apelului reclamanților, curtea de apel nu putea să schimbe sentința în sensul arătat, iar reclamanții nu pot să critice direct în recurs hotărârea pe care nu au atacat-o. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanți. 2. Pârâtul critică decizia pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că: 2.1. Municipiul Alba Iulia nu are calitate procesuală pasivă în litigiile reglementate de Legea nr. 10/2001. 2.2. Instanța a acordat altceva decât s-a cerut, deoarece reclamanții au solicitat fie atribuirea unor terenuri în echivalent, fie despăgubiri bănești, or instanța obligă pe pârât să ofere reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent.

2.3. Reclamanții nu au uzat de procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001. 2.4. Având în vedere că imobilele în litigiu au fost atribuite în temeiul Legii nr. 18/1991 altor persoane, acestea nu mai pot face obiectul Legii nr. 10/2001 conform art. 8 din acest ultim act normativ. Toate criticile formulate de pârât sunt nefondate. 2.1. Chiar dacă cel care trebuie să emită dispoziția motivată prin care să răspundă la notificare este primarul, unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este unitatea administrativ-teritorială, pe care primarul nu face decât să o reprezinte, așa încât chemarea în judecată a municipiului nu încalcă nicio dispoziție legală, cum corect a stabilit curtea de apel.

2.2. Instanța nu a acordat altceva decât s-a cerut, ci s-a pronunțat asupra dreptului reclamanților de a primi măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, admițând însă numai în parte acțiunea. Faptul că reclamanții au cerut expres acordarea anumitor măsuri reparatorii, iar tribunalul nu le-a acordat prin sentință putea fi contestat de către reclamanți, singurii prejudiciați de o eventuală omisiune sau greșeală a instanței, numai că aceștia nu au declarat apel. 2.3. Instanța de apel a reținut că reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/20001, ceea ce înseamnă că aceștia și-au îndeplinit obligația de a declanșa procedura administrativă prealabilă. Recurentul nu combate în niciun fel această statuare a curții de apel, așa încât simplul fapt că în opinia sa procedura prealabilă nu ar fi fost parcursă nu poate constitui motiv de admitere a recursului.

2.4. Critica potrivit căreia imobilele în litigiu nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001 nu a fost formulată în apel, ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată omisso medio , direct în faza procesuală a recursului. De asemenea, câtă vreme instanța de apel, păstrând sentința nu a stabilit în concret măsurile reparatorii pe care urmează să le primească reclamanții, toate susținerile recurentului referitoare la măsurile pe care le prevede legea nu au legătură cu soluția atacată. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Alba Iulia prin Primar împotriva deciziei nr. 175 A din 19 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții T.D. și T.J. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2007.