ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2007

Deliberând asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1700 din 14 decembrie 2005 Tribunalul Alba,

secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T.J. și T.D.

împotriva pârâtului municipiul Alba Iulia, a constatat nelegalitatea măsurii de

preluare în proprietatea statului român a imobilelor înscrise în C.F. 2664 Alba

Iulia și C.F. 728 Alba Iulia, l-a obligat pe pârât să retrocedeze reclamanților

imobilele, în echivalent, a respins capătul de cerere privind acordarea de

despăgubiri bănești și acțiunea formulată față de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că imobilele în litigiu au aparținut lui T.M. și T.B., ai

căror moștenitori sunt reclamanții.

Imobilele au fost supuse

exproprierii și atribuite prin reforma agrară altor persoane.

În prezent terenurile sunt ocupate

de construcții, astfel încât nu pot fi restituite în natură, iar în ceea ce

privește măsurile reparatorii prin echivalent, instanța nu se poate pronunța la

momentul adoptării hotărârii, deoarece unitatea deținătoare, respectiv

municipiul Alba Iulia urmează a se pronunța prin dispoziție motivată dacă poate

sau nu să atribuie teren în schimb sau să acorde una din formele de despăgubire

prevăzute de Legea nr. 247/2005.

În drept tribunalul a reținut că

sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 6 alin. (1) din Legea

nr.10/2001.

Prin decizia civilă nr. 175 din 19

mai 2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtul municipiul Alba Iulia împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că este nefondată critica referitoare la lipsa calității

procesuale pasive a unității administrativ teritoriale, deoarece potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor

deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin

echivalent se face prin dispoziția motivată a primarului ori a președintelui

consiliului județean.

Deși textul menționat face referire

la primar, acesta stă în proces ca reprezentant al unității

administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește depășirea

limitelor învestirii, curtea de apel a reținut că prima instanță s-a pronunțat

asupra a ceea ce s-a cerut, respectând dispozițiile art. 129 alin. ultim C.

proc. civ.

De asemenea, curtea de apel a arătat

că reclamanții au parcurs procedura prealabilă, deoarece au formulat

notificare, dar pârâtul a refuzat să emită dispoziție motivată pentru imobilele

în litigiu.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanții și pârâtul municipiul Alba Iulia prin primar.

curții de apel pe considerentul că nu a dispus restituirea în natură a

imobilelor, în condițiile în care această măsură primează potrivit Legii nr.

10/2001.

Recursul reclamanților nu poate fi

analizat pe fond și va fi respins ca inadmisibil, deoarece aceștia nu au

declarat apel împotriva sentinței tribunalului, achiesând la aceasta și,

implicit, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum a dispus

prima instanță.

În lipsa apelului reclamanților,

curtea de apel nu putea să schimbe sentința în sensul arătat, iar reclamanții

nu pot să critice direct în recurs hotărârea pe care nu au atacat-o.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul

declarat de reclamanți.

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că:

2.1. Municipiul Alba Iulia nu are

calitate procesuală pasivă în litigiile reglementate de Legea nr. 10/2001.

2.2. Instanța a acordat altceva

decât s-a cerut, deoarece reclamanții au solicitat fie atribuirea unor terenuri

în echivalent, fie despăgubiri bănești, or instanța obligă pe pârât să ofere

reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent.

2.3. Reclamanții nu au uzat de

procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001.

2.4. Având în vedere că imobilele în

litigiu au fost atribuite în temeiul Legii nr. 18/1991 altor persoane, acestea

nu mai pot face obiectul Legii nr. 10/2001 conform art. 8 din acest ultim act

normativ.

Toate criticile formulate de pârât

sunt nefondate.

2.1. Chiar dacă cel care trebuie să

emită dispoziția motivată prin care să răspundă la notificare este primarul,

unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este unitatea administrativ-teritorială,

pe care primarul nu face decât să o reprezinte, așa încât chemarea în judecată

a municipiului nu încalcă nicio dispoziție legală, cum corect a stabilit curtea

de apel.

2.2. Instanța nu a acordat altceva

decât s-a cerut, ci s-a pronunțat asupra dreptului reclamanților de a primi

măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, admițând însă

numai în parte acțiunea.

Faptul că reclamanții au cerut

expres acordarea anumitor măsuri reparatorii, iar tribunalul nu le-a acordat prin

sentință putea fi contestat de către reclamanți, singurii prejudiciați de o

eventuală omisiune sau greșeală a instanței, numai că aceștia nu au declarat

apel.

2.3. Instanța de apel a reținut că reclamanții au formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/20001, ceea ce înseamnă că aceștia și-au îndeplinit

obligația de a declanșa procedura administrativă prealabilă.

Recurentul nu combate în niciun fel

această statuare a curții de apel, așa încât simplul fapt că în opinia sa

procedura prealabilă nu ar fi fost parcursă nu poate constitui motiv de

admitere a recursului.

2.4. Critica potrivit căreia

imobilele în litigiu nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001 nu a fost formulată

în apel, ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată

omisso medio

, direct

în faza procesuală a recursului.

De asemenea, câtă vreme instanța de apel, păstrând sentința nu a

stabilit în concret măsurile reparatorii pe care urmează să le primească

reclamanții, toate susținerile recurentului referitoare la măsurile pe care le

prevede legea nu au legătură cu soluția atacată.

Pentru toate aceste considerente, în

baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul Alba Iulia prin Primar împotriva deciziei nr.

175 A din 19 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de reclamanții T.D. și T.J. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie

2007.