ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3895/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 346 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 969/F din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2311 din 08 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuientul D.A.C. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare datorate statului. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că petentul D.A.C.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 969/F din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, motivat de faptul că până la începerea cercetării judecătorești nu erau în vigoare dispozițiile privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, iar ulterior, la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, fusese depășit momentul procesual până la care s-ar fi putut invoca disp. art. 320 1 C. proc. pen., fiind astfel în imposibilitate de a putea invoca respectivele dispoziții cu toate că ele constituiau o lege penală mai favorabilă. De asemenea, revizuientul a arătat că instanța nu a pus în discuție, din oficiu, aplicarea noilor dispoziții normative, întrucât exista o practică neunitară referitoare la interpretarea acestor reglementări ca fiind o lege penală mai favorabilă.

A precizat revizuientul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 853/02.12.2011 și Decizia nr. 1483 din 08 noiembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 853/02.12.2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că disp. art. 320 1 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile. Prin sentința penală nr. 969/F din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174- 175 lit. i) C. pen.

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat ca neîntemeiate. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. petentul D.A.C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, prevenția de la 28 iunie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut, printre altele că „în ceea ce privește solicitarea de aplicare a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. instanța apreciază că aceasta cauză de atenuare a pedepsei nu este aplicabilă în cauză, în considerarea art. 13 C. pen. deoarece nu ne regăsim în ipoteza procedurală prevăzută de textul menționat, având în vedere momentul procesual la care a fost formulată cererea, respectiv în dezbateri, dar și faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare". Prin decizia penală nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În motivarea deciziei, s-a reținut, printre altele, că „instanța de fond a arătat în mod justificat de ce nu se poate face aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., deoarece inculpatul nu a avut o atitudine de recunoaștere care să se încadreze în aceste prevederi legale". Prin decizia penală nr. 2311 din 08 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel, secția a ll-a penală. În recurs inculpatul nu a reiterat cererea de aplicare a disp. art. 320 1 C. proc. pen. Instanța de fond a reținut că cererea de revizuire a fost formulată la data de 21 februarie 2012, respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data de a publicării în M. Of.

al României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, cu respectarea dispozițiilor art. 408 2 alin. (4) C. proc. pen. A reținut că potrivit art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art. 408 2 C. proc.

pen., Tribunalul a reținut că este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiții: - în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis; - soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Art. 408 2 C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. proc. civ. și a C. proc.

pen. Prin această lege a fost abrogat alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992 care prevedea suspendarea soluționării unei cauze în care se invocase excepția de neconstituționalitate pe perioada soluționării acesteia de către Curtea Constituțională. Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen. apare, astfel, ca un remediu, aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepție de neconstituționalitate, pentru nesuspendarea soluționării cauzei prevăzută de fostul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Și anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepția fusese invocată și, în celelalte cauze, doar pentru viitor.

Admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte asupra altor cauze soluționate definitiv până în momentul publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of., în acest sens fiind și dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în a doua republicare. În ceea ce privește prima condiție, din conținutul atât al dosarului primei o instanțe, cât și cel al instanței de apel și cel al instanței de recurs, rezultă, în mod cert, faptul că, la niciunul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuientul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți și nici instanțele din oficiu, nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. invocate de revizuient în prezenta cauză. Prin urmare, a constatat că este lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuientul își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză. Astfel, se constată că nu mai este necesar a analiza cea de-a doua condiție prevăzută de art. 408 2 C. proc. pen., respectiv dacă soluția pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

În consecință, potrivit celor de mai sus, în temeiul art. 408 2 alin. (5) rap. la art. 408 1 alin. (10) C. proc. pen., Tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul D.A.C. Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul D.A.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu constituie un impediment în promovarea cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 408 2 C. proc. pen. lipsa invocării de către inculpat a excepției de neconstituționalitate câtă vreme acesta nu a avut posibilitatea să beneficieze de o lege penală mai favorabilă intervenită în noiembrie 2010, deci anterior pronunțării în primă instanță a hotărârii de condamnare.

Prin decizia penală nr. 204/A din 22 iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient D.A.C. împotriva sentinței penală nr. 346 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 6897/3/2012 și a obligat pe apelant la plata sumei de 125 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 25 RON, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. A reținut instanța de apel că în speță nu sunt aplicabile disp. art. 408 C. proc. pen., nefiind întrunite cumulativ condițiile cerute de lege, aceste prevederi aplicându-se doar acelora care au invocat în propria lor cauză o excepție de neconstituționalitate, iar soluționarea cauzei s-a întemeiat pe dispoziția declarată ulterior neconstituțională.

A mai constatat, totodată, că în procedura revizuirii (remediu procesual prin care se îndreaptă eventuale erori de fapt legate de fondul cauzei) nu se poate face aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât soluția de condamnare a fost adoptată în primă instanță la data de 17 decembrie 2010, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 prin care a fost introdusă procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției. Împotriva acestor hotărâri la data de 29 iunie 2012, reviuientul D.A.C., în termen legal, a declarat recurs, și a solicitat, în esență, admiterea recursului și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere că a recunoscut săvârșirea faptelor.

Examinând recursul declarat de reviuientul D.A.C., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Prin sentința penală nr. 969/F din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. petentul D.A.C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. instanța de fond a apreciat că nu pot fi aplicate în speță, având în vedere momentul procesual la care a fost formulată cererea, respectiv în dezbateri, dar și faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare.

Prin decizia penală nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, iar prin decizia penală nr. 2311 din 08 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel, secția a ll-a penală. Dispozițiile art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare". Astfel, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către revizuient, respectiv art. 408 2 C. proc.

pen., este necesar ca în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis și soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. În speță, revizuientul și niciuna din părțile care pot cere revizuirea conform art. 408 2 alin. (2) C. proc. pen., nu au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Mai mult decât atât în motivarea hotărârii de fond instanța a reținut că inculpatul a formulat cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., în dezbateri, și, totodată, că nu a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu. Astfel, criticile formulate de revizuientul D.A.C. nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 408 2 C. proc. pen., susținerile revizuientului nu cad sub incidența dispozițiilor art. 408 2 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, soluție menținută și de instanța de apel. În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reviuientul D.A.C. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.A.C. împotriva deciziei penale nr. 204/A din 22 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.