ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor penale de față în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului;

Prin

sentința penală nr. 372 din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale

nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunțată de către Tribunalul București, secția

a II-a penală, formulată de condamnatul N.M., deținut în Penitenciarul Rahova.

A

fost obligat revizuentul la 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată

la data de 07 martie 2012 sub nr. 6903/3/2012, condamnatul N.M. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunțată de către

Tribunalul București, secția a II-a penală.

În

motivarea cererii, petentul a arătat că, având în vedere faptul că, până la

începerea cercetării judecătorești nu erau în vigoare dispozițiile privind

judecata în cazul recunoașterii vinovăției, iar ulterior, la momentul

pronunțării hotărârii instanței de fond, fusese depășit momentul procesual până

la care s-ar fi putut invoca dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., a

fost în imposibilitatea de a putea invoca dispozițiile invocate, cu toate că

reprezentau o lege penală mai favorabilă. Revizuentul a mai arătat că a

recunoscut toate infracțiunile de care era acuzat și că potrivit deciziei

Curții Constituționale 1470/2011 trebuia să beneficieze de reducerea pedepsei,

conform art. 320

1

din Legea nr. 202/2010.

A

mai arătat revizuentul că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 08

noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011 și Decizia nr.

1483 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011,

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat

că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în

măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 408

1

alin. (5)-(11), art. 408

2

C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, potrivit art. 408

2

C. proc. pen., instanța a constatat că prin sentința penală nr. 913 din 23

decembrie 2010, pronunțată de către Tribunalul București secția a Ii-a penală,

s-au respins cererile formulate de inculpații N.M. și G.M., prin apărători, de

aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. coroborat cu art. 13

C. pen.

Prin

schimbarea încadrării juridice, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1)

lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M.

la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru infracțiunea trafic de droguri de mare

risc. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani,

după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an

închisoare aplicată inculpatului N.M. prin sentința penală nr. 350 din 23 iulie

2008 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 434 din 26

martie 2009 a Curții de Apel București, Secția I Penală și s-a dispus

executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei

principale drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C.

pen.

În

baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului N.M. și, în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din

durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestării preventive din data de

05 martie 2008, de la 21 martie 2008 la 02 aprilie 2008 și de la 01 septembrie 2010

la zi.

În

baza art. 118 alin. (5) C. pen. și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

s-a dispus confiscarea sumei de 300 lei de la inculpatul N.M.

Sentința

penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4193 din 08 decembrie 2011 a

înaltei Curți de Casație și Justiție.

A

mai reținut că, cererea de revizuire a fost formulată la data de 18 ianuarie 2012,

în termenul legal de 3 luni calculat de la data de a publicării în M. Of. al

României, Partea I nr. 853 din 02 decembrie 2011, a Deciziei nr. 1470 din 08

noiembrie 2011 a Curții Constituționale, cu respectarea dispozițiilor art. 408

2

alin. (4) C. proc. pen.

Potrivit

art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate

în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de

neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în

cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe

alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi

disociate de prevederile menționate în sesizare.

Așadar,

pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art.

408

2

C. proc. pen., instanța a reținut că este necesară întrunirea, în

mod cumulativ, a două condiții: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate

pe care Curtea Constituțională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția

pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală

declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în

mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în

sesizare. Art. 408

2

C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010

pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului

de procedură penală. Prin această lege a fost abrogat alin. (5) al art. 29 din

Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea soluționării unei cauze în care se

invocase excepția de neconstituționalitate pe perioada soluționării acesteia de

către Curtea Constituțională. Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

408

2

C. proc. pen. apare, astfel, ca un remediu, aplicabil, evident,

doar celor care au invocat o excepție de neconstituționalitate, pentru nesuspendarea

soluționării cauzei prevăzută de fostul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Și

anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și

admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte decât în

cauza în care excepția fusese invocată și, în celelalte cauze, doar pentru

viitor. Admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte

asupra altor cauze soluționate definitiv până în momentul publicării deciziei

Curții Constituționale în M. Of., în acest sens fiind și dispozițiile art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992, în a doua republicare.

În ceea ce privește prima condiție, a reținut că, din

conținutul atât al dosarului primei instanțe, cât și cel al instanței de apel

și cel al instanței de recurs, a rezultat, în mod cert, faptul că, la niciunul

dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuentul, nici

reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți și nici instanțele din

oficiu, nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., invocată de revizuent în prezenta cauză. Prin urmare, s-a

apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin

Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis

excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuentul își

întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.

Astfel,

instanța de fond a apreciat că nu mai este necesar a analiza cea de-a doua

condiție prevăzută de art. 408

2

C. proc. pen., respectiv dacă

soluția pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală

declarată ne constituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în

mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în

sesizare

Pentru

toate aceste considerente, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuentul N.M.

Împotriva

sentinței a declarat apel, în termen legal, revizuentul condamnat N.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie și solicitând admiterea

apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și admiterea în principiu a

cererii de revizuire.

În

motivarea orală a apelului condamnatul revizuent, prin apărătorul din oficiu, a

arătat că atât pe parcursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării

judecătorești a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Prin

decizia penală nr. 196/A din 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București - secția I penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul condamnat N.M. împotriva sentinței penale nr. 372 din 03 mai 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția penală.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent la

plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei onorariul apărătorului din oficiu s-a stabilit a fi avansată din fondul

Ministerului Justiției.

Curtea

a reținut că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent N.M., reținând că

pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de condamnat, respectiv art. 408

2

C. proc. pen., este necesară întrunirea cumulativă a două condiții:în cauza în

care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o

excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis

și, în al doilea rând, soluția pronunțată în cauză să se fi întemeiat pe

dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat

care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate

în sesizare.

Analizând

actele dosarului de fond, Curtea a constatat că nu a fost ridicată nicio

excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., astfel că, nu are relevanță împrejurarea că prin Decizia nr. 1470 din 8

noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de

neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuentul și-a întemeiat

cererea.

Împotriva

deciziei a formulat recurs revizuentul N.M., solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârilor atacate, admiterea în principiu a cererii de revizuire și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Revizuentul

în susținerea orală a recursului a arătat că cererea este întemeiată pe

dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., în sensul că sentința penală

atacată pe calea revizuirii a fost pronunțată la data de 23 decembrie 2010, iar

Curtea Constituțională s-a pronunțat la data de 2 decembrie 2011, admițând

excepția de neconstituționalitate și constatând că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii

penale mai favorabile.

Prin

urmare, a susținut că față de dispozițiile art. 408

2

alin. (1) C.

proc. pen., hotărârile Curții Constituționale erau obligatorii pentru

instanțele de judecată.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivului de

recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 20 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice

și recursul declarat de recurentul revizuent ca nefondat, având în vedere următoarele

considerente:

Înalta

Curte reține că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la

rândul ei, argumentele primei instanțe, constatând că, revizuirea în baza unei

decizii a Curții Constituționale prin care s-a admis a admis o excepție de

neconstituționalitate are rolul de a conduce la anularea unei hotărâri definitive

numai dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de lege.

Se

constată că, prin sentința penală nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunțată de

Tribunalul București, Secția a Ii-a Penală, a cărei revizuire se solicită,

revizuentul N.M. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru

săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc. prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Sentința

penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4193 din 08 decembrie 2011 a

înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul inculpatului N.M. fiind respins

ca nefondat.

De

asemenea, se constată că cererea de revizuire îndeplinește condițiile cerute de

dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., respectiv, vizează o hotărâre

definitivă pronunțată într-o cauză în care s-a invocat dispoziția legală

declarată neconstituțională și a fost formulată de inculpat în termen de 3 luni

de la publicarea în M. Of. al României a deciziei Curții Constituționale.

Potrivit

dispozițiilor art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost

introdus prin Legea nr. 177/2010, hotărârile definitive pronunțate în cauzele

în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot

fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe

dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul

atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile

menționate în sesizare.

Prin

adoptarea Legii nr. 147/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de

procedură civilă și a Codului de procedură penală au fost aduse modificări

procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, în etapa

cercetării judecătorești, fiind eliminată suspendarea de drept a soluționării

cauzei pe fond, pe durata derulării procedurii în fața instanței de control

constituțional și a fost introdus, astfel, un nou motiv de revizuire,

respectiv, soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe o dispoziție legală

declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în

mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în

sesizare.

Abrogarea

măsurii suspendării de drept a determinat legiuitorul să introducă în materia

penală un nou caz de revizuire în cazul deciziilor Curții Constituționale,

astfel încât să asigure părților garanțiile dreptului la un proces echitabil,

de această cale extraordinară de atac putând uza toți cei care au invocat o

excepție de neconstituționalitate în cursul judecății și care, evident, nu mai

pot beneficia de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Din

interpretarea textului de lege enunțat, rezultă că pentru a fi supuse

revizuirii hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea

Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate, trebuie

îndeplinite cumulativ două condiții: în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a

cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate

pe care Curtea Constituțională să o fi admis și soluția pronunțată în

respectiva cauză să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată

neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar

și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. și Curtea Constituțională a

apreciat că, este admisibilă o asemenea cerere dacă se întemeiază pe o dispoziție

a Curții Constituționale, dispoziția legală declarată neconstituțională a avut

înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunțate în cauză, iar părțile au dat

dovadă de diligentă și au invocat excepția de neconstituționalitate, înțelegând

să se folosească de acest mijloc de apărarea în scopul valorificării

drepturilor și intereselor lor legitime (Decizia Curții Constituționale nr. 1.106

din 22 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 627 din 04 octombrie 2010).

Raportând

aceste considerații de ordin teoretic la prezenta cauză, înalta Curte, în urma

examinării actelor și lucrărilor dosarului nr. 45109/32010 în care s-a

pronunțat sentința nr. 913 din 23 decembrie 2010, definitivă la data de 08

decembrie 2011, constată că nici reprezentantul Ministerului Public, după cum

nici revizuentul, alte părți ori instanțele din oficiu ( fond, apel și recurs),

nu au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., pe parcursul judecății cauzei.

Față

de această împrejurare, se constată că în mod corect, au apreciat cele două

instanțe că nu este îndeplinită una dintre cele două condițiile cumulative

cerute de lege pentru a fi incidente dispozițiile art. 408

2

C. proc.

pen., fiind, așadar, lipsită de relevanță împrejurarea invocată de revizuent,

în susținerea cererii, potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011,

s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În

consecință, cele două instanțe, în mod întemeiat, au apreciat că în cauză nu

sunt incidente dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. iar cererea de

revizuire este inadmisibilă sub acest aspect.

Pentru

aceste considerente, înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în cauză

este legală și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul N.M.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul N.M. împotriva deciziei penale nr. 196/A

din 29 iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.