ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1358/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1358/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală
nr. 596 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II
-a penală, în baza art. 408
2
alin. (5), raportat la art. 408
1
alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă - ca nefondată - cererea de revizuire
a Sentinței penale nr. 829 din 26 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul
București, secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 44/A din 14
februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și
definitivă prin Decizia penală nr. 3219 din 23 septembrie 2011, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cerere formulată de către
revizuenta C.R.E. fără antecedente penale, în prezent deținută în Penitenciarul
Târgșor.
Pentru a se pronunța
astfel prima instanță a reținut că în motivarea cererii sale, revizuenta C.R.E.
a precizat că formulează cererea de revizuire ca efect al declarării
neconstituționalității prevederilor art. 320
1
alin. (8) C. proc.
pen. prin Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011
publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011, decizie prin care s-a statuat
că recunoașterea vinovăției în baza art. 320
1
C. proc. pen. poate
opera și în situațiile tranzitorii, respectiv după sesizarea instanței de
judecată, inclusiv în căile de atac, inculpatul putând beneficia de reducerea
cu o treime a limitelor de pedeapsă conform textului de lege menționat,
solicitând aplicarea acestora în raport de faptul că și-a recunoscut vinovăția
în calea de atac a apelului și să se constate că prezenta cerere este introdusă
în termen de 3 luni de la publicarea deciziei Curții Constituționale în M. Of.,
astfel cum prevede art. 408
2
alin. (4) C. proc. pen., articol pe
care l-a invocat și ca temei al cererii de revizuire.
Prin Sentința penală
nr. 935 din 20 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1688/1/2012 de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a dispus trimiterea cererii de
revizuire formulată de revizuenta C.R.E. la Tribunalul București spre
competentă soluționare.
S-a apreciat de către
Înalta Curte că Tribunalul București este instanța care a pronunțat hotărârea
rămasă definitivă a cărei revizuire se cere, dispoziție care trebuie coroborată
cu cea a alineatului ultim al art. 408
2
C. proc. pen., precum și cu
considerentul că partea nu trebuie privată de gradele de jurisdicție de care ar
fi beneficiat dacă s-ar fi judecat după procedura reglementată de art. 320
1
C. proc. pen.
După declinarea de
competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a
II-a penală, la data de 21 august 2012, sub numărul de dosar de mai sus.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că cererea de revizuire formulată de
către revizuenta C.R.E. este nefondată, reținând în esență că, condamnarea
penală a inculpatei a rămas definitivă la data de 23 septembrie 2011.
Ulterior acestui
moment, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie
2011 publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011. Curtea Constituțională a
admis excepția de neconstituționalitate și a decis că dispozițiile art. 320 C.
proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii
penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii
vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare.
Or, decizia Curții
Constituționale este general obligatorie de la data publicării în M. Of. și are
putere numai pentru viitor.
O decizie pronunțată
la data de 8 noiembrie 2011 și publicată la data de 2 decembrie 2011 nu se mai
poate aplica revizuentei C.R.E., deoarece cauza ei fusese soluționată în mod
definitiv încă de la 23 septembrie 2011.
Din interpretarea
dispozițiilor privind cazul de revizuire pe care își întemeiază petenta cererea
și care este cel prevăzut de art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen.,
potrivit căruia hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea
Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse
revizuirii (..), rezultă că nu se poate invoca excepția de
neconstituționalitate care a fost admisă într-o cauză pentru a se obține
revizuirea hotărârii pronunțate într-o altă cauză.
S-a mai reținut că
prin declararea neconstituționalității unor prevederi legale care conduc la
anihilarea fundamentului juridic pe care s-a întemeiat soluția instanței, este
normal ca această soluție să poată fi supusă revizuirii, însă nu se mai poate
invoca acest caz particular de revizuire dacă, dimpotrivă, instanța nu s-a
întemeiat pe acele prevederi.
Curtea de Apel
București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 295 din 30 octombrie 2012,
a respins apelul declarat de apelantul revizuent C.R.E., împotriva Sentinței
penale nr. 596 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București,
secția a II-a penală, în Dosarul nr. 33252/3/2012, ca nefondat, însușindu-și argumentația
instanței de fond.
Împotriva
sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuenta C.R.E. pentru cazul de
casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.,
susținând că în mod greșit au fost interpretate și aplicate disp. art. 408
2
alin. (1) teza I C. proc. pen., apreciind că acesta este un caz special de
revizuire a unei spețe în care s-a declarat ca neconstituțional un text legal
incident în cauză și care are aplicabilitate în speță.
În susținerea
recursului a mai arătat ca la momentul trimiterii sale în judecată nu era în
vigoare Legea nr. 202/2012 privind aplicarea disp. art. 320
1
C.
proc. pen., a căror aplicare a solicitat-o în apel, însă instanța de prim
control judiciar a respins cererea cu motivarea că s-a depășit momentul
procesual, în raport de care recunoașterea sa trebuia să aibă loc numai la
instanța de fond și până la citirea rechizitoriului, dispoziții menținute și în
recurs.
La un interval de 3
luni de zile, s-a publicat în M. Of. decizia prin care s-au declarat
neconstituționale prevederile privind momentul până la care se poate solicita
aplicarea disp. art. 320
1
C. proc. pen., ceea ce a creat o situație
injustă față de persoana sa, fiind astfel prejudiciată în sensul că, în
calitate de inculpată nu a putut beneficia de aceste dispoziții, deși și-a
asumat acest text de lege.
În concluzie, a
solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, admiterea
cererii de revizuire și, pe cale de consecință, desființarea hotărârii
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constatarea incidenței disp.
art. 320
1
C. proc. pen., reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsă, reținerea circumstanțelor atenuante și reindividualizarea pedepsei
aplicate.
Recursul este
nefondat.
Analizând decizia
atacată, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 829 din 26 noiembrie
2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală (Dosar nr.
38097/3/2010) a cărei revizuire s-a cerut, s-a dispus condamnarea numitei
C.R.E. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și la o pedeapsă de 2 ani
închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din
Legea nr. 143/2000. Au fost contopite cele două pedepse și s-a dat spre
executare o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare. De asemenea, s-a dispus
și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru o perioadă de 5
ani. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea preventivă de 24 de ore.
Prin Decizia penală
nr. 44/A din 14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
I penală, s-a admis apelul declarat de inculpata C.R.E. și s-a desființat în
parte sentința penală apelată. Pedeapsa de 10 ani închisoare a fost redusă la 5
ani închisoare, iar pedeapsa de 2 ani închisoare a fost redusă la 1 an. De
asemenea, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi a fost redusă la
o perioadă de 3 ani. S-au contopit pedepsele și s-a dat spre executare o
pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor.
Prin Decizia penală
nr. 3219 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală a fost respins ca nefondat recursul declarat în cauză
de inculpata C.R.E.
Verificând motivele
de recurs invocate, Înalta Curte constată că acestea au constituit motivele
cererii de revizuire, ulterior fiind susținute și în fața instanței de apel,
astfel că acestea au fost temeinic analizate, ambele instanțe motivând amplu și
judicios respingerea acestora.
Potrivit disp. art.
408
2
alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în
cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de
neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii (..).
Din interpretarea
dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că prin folosirea
sintagmei „pot fi supuse revizuirii", legiuitorul a lăsat la latitudinea
instanței selecționarea hotărârilor ce pot fi supuse revizuirii în situația
dată, conferind judecătorului dreptul de a aprecia în fiecare caz în parte. În
aceeași succesiune logico-juridică se constată că revizuirea unei hotărâri în
contextul prevăzut de textul de lege invocat nu este obligatorie, ci este
facultativă, dând posibilitatea judecătorului să analizeze și să dispună în
fiecare caz în parte, în funcție de situația concretă cu care se confruntă.
Per a contrario, dacă
toate hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea
Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate ar fi trebuit
supuse revizuirii, legiuitorul ar fi folosit în loc de sintagma pot fi supuse
revizuirii, aceea de sunt supuse revizuirii, ceea ce ar fi conferit
obligativitatea instanței de a supune revizuirii toate hotărârile aflate în
situația prevăzută de textul de lege.
Nu în ultimul rând,
Înalta Curte constată că, așa după cum și prima instanța a reținut, revizuenta
C.R.E. s-ar fi putut prevala de decizia de neconstituționalitate pentru a
obține revizuirea condamnării sale definitive numai dacă ar fi invocat excepția
în propria ei cauză, lucru pe care nu l-a făcut.
Faptul că inculpata a
promovat ulterior calea de atac a revizuirii nu înseamnă că situația ei este
una tranzitorie. Premisa revizuirii constă în existența unei hotărâri
definitive de condamnare, iar această situație este în mod expres exclusă,
chiar de Curtea Constituțională, de la incidența dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. Chiar în considerentele deciziei invocate, la pct. B, Curtea
Constituțională a statuat că nu poate fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar
aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența cărora nu se
poate vorbi de o ordine de drept.
Legiuitorul nu a
înțeles că de acest caz să poată beneficia toate persoanele condamnate în mod
definitiv, ci a limitat aplicabilitatea lui doar la acele cauze în care Curtea
Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate.
Cu alte cuvinte,
trebuie ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată de partea
interesată - de regulă, de către inculpat - iar Curtea să fi admis excepția, în
chiar cauza a cărei revizuire se cere.
Nu se poate invoca
excepția de neconstituționalitate care a fost admisă într-o cauză pentru a se
obține revizuirea hotărârii pronunțate într-o altă cauză.
Mecanismul este deci
următorul: pe parcursul judecării cauzei - fie în primă instanță, fie în apel,
fie în recurs - partea interesată invocă o excepție de neconstituționalitate.
în măsura în care cererea de sesizare a Curții Constituționale este fondată și
se trece astfel de filtrul admisibilității în principiu, se va dispune
sesizarea Curții cu judecarea respectivei excepții. Dacă, în timpul care se
scurge până când Curtea se pronunță, se ajunge la condamnarea definitivă a
inculpatului, atunci se poate declanșa revizuirea cu condiția, bineînțeles, ca
excepția să fi fost admisă.
Astfel, nu sunt
supuse acestui caz particular de revizuire toate acele cauze penale în care
instanțele de judecată au constatat incidența unor dispoziții legale care
ulterior au fost declarate neconstituționale, ci doar acele cauze în care în
mod efectiv dispozițiile legale au fost criticate sub aspectul
constituționalității lor și, mai mult, Curtea Constituțională a și statuat în
sensul neconstituționalității lor.
Dacă în cauza
soluționată definitiv nimeni nu a invocat excepția de neconstituționalitate a
unor prevederi legale incidente cauzei, iar ulterior într-o altă cauză s-a
întâmplat acest lucru, cu succes, atunci prima cauză nu poate fi supusă
revizuirii pentru acest motiv.
De aceea, revizuenta
C.R.E. nu se poate folosi de cazul de revizuire prevăzut de art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen., deoarece excepția de neconstituționalitate soluționată
prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 nu a fost invocată și admisă în
propria ei cauză, adică în cauza purtând numărul 38097/3/2010.
Această soluție se
bazează pe înțelesul expresiei hotărârile definitive pronunțate în cauzele în
care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate.
Prin declararea
neconstituționalității unor prevederi legale care conduc la anihilarea
fundamentului juridic pe care s-a întemeiat soluția instanței, este normal ca
această soluție să poată fi supusă revizuirii, însă nu se mai poate invoca
acest caz particular de revizuire dacă, dimpotrivă, instanța nu s-a întemeiat
pe acele prevederi, iar soluția pronunțată în prezenta cauză nu se întemeiază
pe dispoziția legală declarată neconstituțională, și atunci cu atât mai mult
hotărârea nu poate fi supusă acestui motiv de revizuire.
Așa fiind, în raport
de argumentele anterior expuse, cum în fața instanței de recurs, condamnata nu
a invocat nici un motiv pentru care cele două hotărâri să fie nelegale sau
netemeinice, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menținându-se hotărârile
atacate ca fiind legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuenta C.R.E. împotriva Deciziei penale nr.
295 din data de 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurenta
revizuentă la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din
oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 18 aprilie 2013.
Procesat de GGC - LM