ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 422 din 22

iunie 2012, din Dosarul nr. 11153/3/2012, Tribunalul București, secția a II-a penală,

a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 45 din 20

ianuarie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 41020.01/3/2009,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4.292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuientul C.G.R., pe

care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de

150 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu

va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de fond,

ca instanță extraordinară, a reținut că, prin cererea de revizuire, revizuientul,

invocând dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., a solicitat să se facă

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., care poate fi reținut inclusiv în

cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată în momentul intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010, cu atât mai mult cu cât a solicitat, în mod expres, instanței

de recurs, la termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2010, aplicarea acestuia.

În motivare, instanța

de fond a arătat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. este admisibilă în situația în care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească

definitivă într-o cauză în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate,

iar instanța de judecată s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională.

A constatat, pe de o parte, că, în cauza în care a fost condamnat revizuientul,

nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar, pe de altă parte, că decizia penală din recurs nu s-a întemeiat

pe dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., astfel că cerea de revizuire

este inadmisibilă.

În termen legal,

revizuientul a declarat apel, criticând sentința atacata pentru netemeinicie.

În motivarea orală

a apelului, apelantul-revizuient a susținut că nu i-au fost aplicate toate prevederile

legale, în sensul că nu i s-a adus la cunoștință faptul că îi pot fi aplicate dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., arătând că dorește să aibă aceleași drepturi

procesuale cu alte persoane care au săvârșit aceeași faptă penală, în același dosar.

Prin decizia penală

nr. 211 din 30 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca

nefondat apelul formulat de revizuientul C.G.R.

Curtea a apreciat

că instanța de fond, în mod corect, a constatat inadmisibilitatea cererii de revizuire,

întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen.,

întrucât în cauza în care revizuientul a fost judecat și condamnat nu a fost invocată

o excepție de neconstituționalitate, care să fi fost admisă de Curtea Constituțională,

așa încât hotărârea judecătorească de condamnare nu s-a întemeiat pe dispoziția

legală declarată neconstituțională. Astfel a apreciat că numai în situația în care

temeiul condamnării constă într-o dispoziție legală declarată neconstituțională

în cauza respectivă, cererea de revizuire este admisibilă, în principiu.

În speță, revizuientul

nu a invocat, la judecata pe fond sau în apel, nici o excepție de neconstituționalitate,

ci a solicitat, în recurs, aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art.

320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., care tocmai fusese introdusă

prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare pe data de 25 noiembrie 2010, prin urmare

în timpul judecării recursului. Însă, potrivit art. 320

1

alin. (1) C.

proc. pen., recunoașterea faptelor penale și însușirea materialului probator de

la urmărirea penală trebuie să aibă loc până la începerea cercetării judecătorești,

moment procesual care fusese de mult depășit în cazul inculpatului C.G.R., revizuient

în această cauză. Este adevărat că, prin Decizia nr. 1.470/2011, publicată în

M. Of. pe data de 2 decembrie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit

aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul

legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, dar până la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, ori, la data luării acestei decizii de către

Curtea Constituțională, revizuientul fusese deja condamnat definitiv, prin judecarea

recursurilor pe data de 30 noiembrie 2010.

Împotriva deciziei

penale nr. 211 din 30 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în

termenul legal a declarat recurs revizuentul C.G.R.

În susținerea

recursului, revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prevăzut de art.

408

2

C. proc. pen., arătând în esență că cererea sa este admisibilă având

în vedere Decizia nr. 1470/2011 prin care Curtea Constituțională a statuat faptul

că prevederile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura

în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice

născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă,

până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În raport de criticile

invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele

considerente:

Revizuirea este

o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare

cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările

cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului constatate printr-o hotărâre de condamnare a statului român de către Curtea

Europeană sau încălcările dispozițiilor constituționale în cazul în care Curtea

Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate.

Pentru a putea

invoca cazul de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen., este necesar

ca hotărârea a cărei revizuire se cere să se întemeieze pe dispoziția declarată

neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesare

și evident nu pot fi disociate de dispoziția declarată neconstituțională. În speță,

revizuentul condamnat a solicitat aplicarea prevederilor art. 320

1

C.

proc. pen. și reducerea pedepsei dispusă prin sentința a cărei revizuire a solicitat,

în considerarea Deciziei nr. 1470/2011 a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată

că sentința penală nr. 45 din data de 20 ianuarie 2012 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul penal nr. 41020.01/3/2009 a fost modificată

prin decizia penală nr. 87/A din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul diminuării pedepselor

iar ulterior, ca urmare a admiterii recursului formulat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, a fost menținută prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din

data de 30 noiembrie 2010 inculpatul C.G.R. a solicitat judecarea sa în baza

art. 320

1

C. proc. pen., articol introdus prin Legea nr. 202/2010.

Înalta Curte în

mod corect a respins solicitarea inculpatului având în vedere faptul că, la acel

moment procesual și raportat la prevederile dispozițiilor legale invocate, aplicarea

procedurii simplificate nu putea fi reținută.

Totodată, având

în vedere temeiurile deciziei Curții Constituționale invocate și raportat la cazul

de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că acesta nu este incident în cauză în condițiile în care excepția de neconstituționalitate

admisă trebuia invocată în procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire

se cere. Se constată că în Dosarul penal nr. 41020.01/3/2009 nu a fost invocată

excepția neconstituționalitații prevederilor ce reglementează procedură simplificată.

Pe de altă parte,

invocarea de către revizuent a principiului aplicării legii penale mai favorabile

nu poate fi primită având în vedere faptul că aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. presupune întrunirea anumitor condiții procedurale referitoare la

momentul procesual în care poate fi invocat și atitudinea de recunoaștere a faptelor.

În cauză, revizuientul

a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în recurs,

fază procesuală în care aplicarea unei astfel de proceduri nu poate fi solicitată

mai ales în condițiile în care atitudinea inculpatului în cursul cercetării judecătorești

a fost parțial sinceră fapt reținut de altfel de instanțele care au judecat cauza

în care a fost pronunțată sentința supusă revizuirii.

Pe de altă parte,

astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.470/2011 „Rămânerea

definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie

temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea

lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive,

se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru

faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis

in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.

De principiu,

hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul

executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute

în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva

făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce „hotărârea a

rămas definitivă. în aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul

hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare

în desfășurarea executării.”

Dispozițiile Deciziei

nr. 1470/2011 a Curții Constituționale produc efecte de la data publicării sale

în M. Of., dată ulterioară deciziei nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție când sentința penală nr. 45 din data de 20 ianuarie

2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a rămas definitivă.

Astfel, în considerarea

acestui fapt și având în vedere condițiile în care poate fi invocat cazul de revizuire

prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen. precum și considerentele dezvoltate

anterior, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de revizuientul

condamnat C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 211 din 30 iulie 2012 a Curții de

Apel București, secția I penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat C.G.R. împotriva deciziei penale

nr. 211 din 30 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient condamnat

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

4 februarie 2013.