ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.339 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 568 din 12 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, formulată de condamnații C.C., P.N., P.R. și D.C. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați petenții condamnați la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că petenții C.C., P.N., P.R.

și D.C. au formulat cerere de revizuire a sentinței prin care au fost condamnați la pedepse de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, această sentință rămânând definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 01 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A arătat Tribunalul că, potrivit dispozițiilor art. 408 2 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârile definitive pronunțate în cauza în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate, pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe o dispoziție legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. S-a reținut că, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petenți, respectiv art. 408 2 C. proc.

pen., este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiții: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată ne constituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. S-a constatat că art. 408 2 C. proc. pen.

a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală, prin această lege fiind abrogat alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992, articol care prevedea suspendarea soluționării unei cauze în care se invocase excepția de neconstituționalitate pe perioada soluționării acesteia de către Curtea Constituțională. În acest context, s-a reținut că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen., apare ca un remediu aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepție de neconstituționalitate pentru nesuspendarea soluționării cauzei prev. de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

S-a mai constatat că, anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte decât în cauza. în care excepția fusese invocată și în celelalte cauze doar pentru viitor. Admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte asupra altor cauze soluționate definitiv până în momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, în acest sens fiind și dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în a doua republicare. În ceea ce privește prima condiție, Tribunalul a arătat că, din conținutul dosarului, rezultă cu certitudine că la niciunul dintre termenele de judecată acordate, nici revizuenții, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți sau instanța din oficiu nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., invocate de revizuenți în prezenta cauză, fiind lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuenții își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în prezenta cauză. Drept consecință, Tribunalul a constatat că nu mai este necesar a fi analizată cea de-a doua condiție prevăzută de art. 408 2 C. proc. pen., respectiv dacă soluția pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, petenții condamnați-revizuenți C.C., P.N. și P.R., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, pe fond, rejudecând, admiterea cererii de revizuire și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 245 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții C.C., P.N. și P.R. împotriva sentinței penale nr. 339 din data de 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 7137/3/2012. Au fost obligați revizuenții la câte 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 250 lei onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că instanța fondului a reținut corect că aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. pe calea revizuirii este inadmisibilă, prevederea invocată fiind operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive și nu poate constitui o împrejurare nouă, survenită ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. De altfel, s-a reținut că acest aspect a fost lămurit prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale care a statuat că textul vizat are în vedere o judecată, procedura simplificată a recunoașterii vinovăției neavând legătură cu cauzele soluționate definitiv.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuenții condamnați C.C., P.N. și P.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data de 18 februarie 2013, recurentul revizuent condamnat P.N. a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Cea de a doua condiție care trebuie îndeplinită se referă la dreptul oricărei părți, a instanței de judecată și a procurorului de a putea ridica o excepție de neconstituționalitate. În al treilea rând, trebuie ca normele legale în vigoare, a căror neconstituționalitate este contestată, să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, recurentul revizuent condamnat P.N. a criticat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., în raport cu prevederile cuprinse în Constituția României la art. 15 (referitoare la universalitatea legii), art. 16 (referitoare la egalitatea în drepturi), art. 21 (referitoare la accesul liber la justiție) și art. 124 alin. (2) (referitoare la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției). Admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. art.29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, care reglementează o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor de judecată.

Potrivit art. 5 din același articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), cererea de sesizare a Curții Constituționale va fi respinsă ca inadmisibilă. În cauză, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., a căror neconstituționalitate este invocată de către recurentul revizuent condamnat P.N., trebuie să aibă rol determinant în soluționarea prezentului dosar, aceasta fiind o condiție indispensabilă pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Se reține că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Așadar, soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal. Cerința relevanței și a pertinenței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul soluționării cauzei. În acest sens, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., invocată de către recurentul revizuent condamnat P.N., este inadmisibilă, prin prisma irelevanței și lipsei de pertinență, în realitate, prin ridicarea excepției, acesta urmărind să-i fie aplicabile dispozițiile legale anterior menționate, demers judiciar căruia nu i se poate da însă curs, în condițiile în care în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul revizuent condamnat P.N., considerând inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 15, 16, 21 și 124 alin. (2) din Constituția României. Examinând recursurile declarate în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele care urmează. Revizuenții condamnați C.C., P.N. și P.R., în temeiul dispozițiilor art. 408 2 C. proc. pen., au formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 568 din 12 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă la data de 01 aprilie 2011 prin decizia penală nr. 1304 din aceeași dată a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, revizuenții condamnați au arătat că aceasta a fost formulată ca urmare a deciziei Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit dispozițiilor art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen., „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.

Din dispozițiile citate, rezultă faptul că pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: - în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate, art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. făcând trimitere clară la cauzele în care Curtea Constituțională a fost sesizată și s-a pronunțat; - dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale; - soluția dată în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții legate în mod necesar și evident de acestea. Înalta Curte reține că, într-adevăr, prin decizia nr. 1470/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 02 decembrie 2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 320 1 din C. proc.

pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, în cuprinsul motivării deciziei Curții Constituționale arătându-se că dispozițiile art. 320 1 din C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Totodată, se reține că, deși a intervenit decizia Curții Constituționale nr. 1470 din data de 08 noiembrie 2011, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „...De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, aceeași prevedere fiind reluată și în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Având în vedere caracterul său constituțional, principiul neretroactivității este aplicabil nu numai legiuitorului, ci, în egală măsură și autorităților cu rol de interpretare și aplicare a legii. Așadar, principiul neretroactivității guvernează și efectele deciziilor Curții Constituționale, cu atât mai mult cu cât ele privesc nemijlocit legitimitatea constituțională a legii. De altfel, în același sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a statuat că: „De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes) și au putere numai pentru viitor.

Efectele juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp.” (Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010). Din analiza actelor dosarului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, se constată, pe de o parte, că această cauză era definitivă la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, iar pe de altă parte, că la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.320 1 C. proc. pen., fiind lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuenții își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită și în prezenta cauză.

Față de cele expuse, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate, ca nefondate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenții condamnați C.C., P.N. și P.R. împotriva deciziei penale nr. 245 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții revizuenți condamnați la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2013.