ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr.339 din 25

aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 568 din 12 iulie 2010, pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, formulată de condamnații C.C., P.N., P.R.

și D.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

au fost obligați petenții condamnați la plata sumei de 250 lei, cheltuieli

judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu, urmând a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut că petenții C.C., P.N., P.R. și D.C. au formulat cerere de

revizuire a sentinței prin care au fost condamnați la pedepse de 10 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, 14 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și 12 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, această sentință rămânând definitivă prin decizia penală nr. 1304

din 01 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A arătat Tribunalul că, potrivit

dispozițiilor art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen., hotărârile

definitive pronunțate în cauza în care Curtea Constituțională a admis o

excepție de neconstituționalitate, pot fi supuse revizuirii, dacă soluția

pronunțată în cauză s-a întemeiat pe o dispoziție legală declarată

neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar,

nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

S-a reținut că, pentru a fi incident

cazul de revizuire invocat de către petenți, respectiv art. 408

2

C.

proc. pen., este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiții: pe de

o parte, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să

fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională

să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția pronunțată în cauza respectivă să

se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată ne constituțională sau pe alte

dispoziții din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de

prevederile menționate în sesizare. S-a constatat că art. 408

2

C. proc.

pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală, prin această

lege fiind abrogat alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992, articol care

prevedea suspendarea soluționării unei cauze în care se invocase excepția de

neconstituționalitate pe perioada soluționării acesteia de către Curtea

Constituțională.

În acest context, s-a reținut că

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen.,

apare ca un remediu aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepție

de neconstituționalitate pentru nesuspendarea soluționării cauzei prev. de art.

29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

S-a mai constatat că, anterior

abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și admiterea unei

excepții de neconstituționalitate nu producea efecte decât în cauza. în care excepția

fusese invocată și în celelalte cauze doar pentru viitor. Admiterea unei

excepții de neconstituționalitate nu producea efecte asupra altor cauze

soluționate definitiv până în momentul publicării deciziei Curții

Constituționale în Monitorul Oficial, în acest sens fiind și dispozițiile art.

11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în a doua republicare.

În ceea ce privește prima condiție,

Tribunalul a arătat că, din conținutul dosarului, rezultă cu certitudine că la

niciunul dintre termenele de judecată acordate, nici revizuenții, nici

reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți sau instanța din oficiu nu

au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., invocate de revizuenți în prezenta cauză, fiind lipsită de relevanță

împrejurarea potrivit căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a

Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului

de lege pe care revizuenții își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o

solicită în prezenta cauză.

Drept consecință, Tribunalul a

constatat că nu mai este necesar a fi analizată cea de-a doua condiție

prevăzută de art. 408

2

C. proc. pen., respectiv dacă soluția

pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată

neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar,

nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, în termen legal, petenții condamnați-revizuenți C.C., P.N. și P.R.,

criticând-o pentru netemeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței penale atacate și, pe fond, rejudecând, admiterea cererii de

revizuire și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 245 din 18

septembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală, au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de revizuenții C.C., P.N. și P.R. împotriva sentinței

penale nr. 339 din data de 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 7137/3/2012.

Au fost obligați revizuenții la câte

500 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 250 lei onorariu avocat

oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Analizând  sentința apelată prin

prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale

cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanța de

apel a constatat că instanța fondului a reținut corect că aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. pe calea revizuirii este

inadmisibilă, prevederea invocată fiind operabilă numai până la pronunțarea

unei hotărâri definitive și nu poate constitui o împrejurare nouă, survenită

ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. De altfel, s-a reținut

că acest aspect a fost lămurit prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a

Curții Constituționale care a statuat că textul vizat are în vedere o judecată,

procedura simplificată a recunoașterii vinovăției neavând legătură cu cauzele

soluționate definitiv.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs revizuenții condamnați C.C., P.N. și P.R.,

criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 18

februarie 2013, recurentul revizuent condamnat P.N. a depus la dosarul cauzei o

cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că cererea este

inadmisibilă pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992

republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești

privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea

cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cea de a doua condiție care trebuie

îndeplinită se referă la dreptul oricărei părți, a instanței de judecată și a

procurorului de a putea ridica o excepție de neconstituționalitate.

În al treilea rând, trebuie ca normele

legale în vigoare, a căror neconstituționalitate este contestată, să nu fi fost

declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

În speță, recurentul revizuent

condamnat P.N. a criticat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în

raport cu prevederile cuprinse în Constituția României la art. 15 (referitoare

la universalitatea legii), art. 16 (referitoare la egalitatea în drepturi),

art. 21 (referitoare la accesul liber la justiție) și art. 124 alin. (2) (referitoare

la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției).

Admisibilitatea cererii de sesizare a

Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de

neconstituționalitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor

prevăzute de art. art.29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, care

reglementează o formă a controlului de constituționalitate, în sensul

soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor

de judecată.

Potrivit art. 5 din același articol,

dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau

(3), cererea de sesizare a Curții Constituționale va fi respinsă ca

inadmisibilă.

În cauză, Înalta Curte constată că

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., a căror neconstituționalitate

este invocată de către recurentul revizuent condamnat P.N., trebuie să aibă rol

determinant în soluționarea prezentului dosar, aceasta fiind o condiție

indispensabilă pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții

Constituționale.

Se reține că excepția de

neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea

ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui

interes pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în

care a intervenit. Așadar, soluționarea excepției trebuie să fie de natură a

produce un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal

principal.

Cerința relevanței și a pertinenței

este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în

cadrul soluționării cauzei.

În acest sens, Înalta Curte constată

că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., invocată de către recurentul revizuent condamnat P.N., este

inadmisibilă, prin prisma irelevanței și lipsei de pertinență, în realitate,

prin ridicarea excepției, acesta urmărind să-i fie aplicabile dispozițiile

legale anterior menționate, demers judiciar căruia nu i se poate da însă curs,

în condițiile în care în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, înalta Curte va respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul revizuent

condamnat P.N., considerând inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 15, 16, 21 și

124 alin. (2) din Constituția României.

Examinând recursurile declarate în

cauză,

respectiv actele

și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate

pentru considerentele care urmează.

Revizuenții condamnați C.C., P.N. și P.R.,

în temeiul dispozițiilor art. 408

2

C. proc. pen., au formulat cerere

de revizuire a sentinței penale nr. 568 din 12 iulie 2010, pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă la data de 01 aprilie 2011

prin decizia penală nr. 1304 din aceeași dată a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În motivarea cererii, revizuenții

condamnați au arătat că aceasta a fost formulată ca urmare a deciziei Curții

Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai

favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen., „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care

Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi

supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția

legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat

care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate

în sesizare”.

Din dispozițiile citate, rezultă

faptul că pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este

necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:

- în cauza în care s-a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se solicită să se fi invocat o excepție de

neconstituționalitate, art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. făcând

trimitere clară la cauzele în care Curtea Constituțională a fost sesizată și

s-a pronunțat;

- dispozițiile criticate să fi fost

declarate neconstituționale;

- soluția dată în cauză să se fi

întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții

legate în mod necesar și evident de acestea.

Înalta Curte reține că, într-adevăr,

prin decizia nr. 1470/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 02

decembrie 2011, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 320

1

din C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea

legii penale mai favorabile, în cuprinsul motivării deciziei Curții

Constituționale arătându-se că dispozițiile art. 320

1

din C. proc. pen.

sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai

favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și

care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

Totodată, se reține că, deși a

intervenit decizia Curții Constituționale nr. 1470 din data de 08 noiembrie 2011,

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „...De la

data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor”, aceeași prevedere fiind reluată și în art. 11 alin. (3) din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Având în vedere caracterul său

constituțional, principiul neretroactivității este aplicabil nu numai

legiuitorului, ci, în egală măsură și autorităților cu rol de interpretare și

aplicare a legii.

Așadar, principiul neretroactivității

guvernează și efectele deciziilor Curții Constituționale, cu atât mai mult cu

cât ele privesc nemijlocit legitimitatea constituțională a legii. De altfel, în

același sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a

statuat că: „De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga

omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost

ridicată excepția (inter partes) și au putere numai pentru viitor. Efectele

juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării

neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării

legilor în timp.” (Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010).

Din analiza actelor dosarului în care

s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, se constată, pe de o

parte, că această cauză era definitivă la momentul publicării deciziei Curții

Constituționale, iar pe de altă parte, că la niciunul dintre termenele de

judecată acordate în cauză nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art.320

1

C. proc. pen., fiind lipsită de relevanță

împrejurarea potrivit căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a

Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului

de lege pe care revizuenții își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o

solicită și în prezenta cauză.

Față de cele expuse, nefiind

îndeplinite condițiile de admisibilitate, în mod corect cererea de revizuire a

fost respinsă, ca inadmisibilă.

În lumina acestor considerații, având

în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor

atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursurile declarate, ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite apărătorilor

desemnați din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de revizuenții condamnați C.C., P.N. și P.R. împotriva deciziei

penale nr. 245 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții revizuenți

condamnați la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi

18 februarie 2013.