ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2012

Asupra

contestației de fată;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

penală nr. 3423 din 29 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A casat decizia

penală nr. 124/ A din 16 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a Il-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie și sentința penală nr. 720 din

17 mai 2005 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, numai cu privire la

dispoziția de achitare a inculpatului B.M., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., pe care o

înlătură.

În baza art. 20

raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., a condamnat inculpatul B.M., la 7

ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea

art. 71 și 64 C. pen.

A dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din 30 martie 1998 și timpul arestării

preventive de la 12 februarie 1999 la 17 martie 1999.

A menținut

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. A respins ca nefondat recursul inculpatului

B.M. împotriva aceleiași decizii penale.

A obligat

recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din

oficiu.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare B.M., aceasta fiind

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 iunie 2011.

Tribunalul

București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 621 din data de 6

septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 51574/3/2011m a declinat competența

de soluționare a contestației în anulare împotriva executării pedepsei de 7 ani

și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 720 din data de 17 mai

2005 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 3423 din 29

mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pe această

cale, s-a solicitat desființarea hotărârii anterior menționate și reluarea

judecării cauzei în vederea pronunțării unei noi hotărâri, legale și temeinice

față de faptul că la data judecării recursului la Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost lipsă de procedură cu acesta, citarea făcându-se la un

domiciliu la care condamnatul nu mai locuia.

În drept, a

fost invocat existența cazului de contestație prevăzute de art. 386 lit. a) C.

proc. pen.

Examinând

contestația în anulare formulată de B.M., sub aspectul admisibilității în

principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele

ce vor urma.

Potrivit art. 388

C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă de către persoana

împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea

executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 zile de la data

pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Cererea de

contestație în anulare a fost formulată la data de 30 iunie 2011, iar

executarea pedepsei a început la data de 21 iunie 2006, astfel că termenul de

10 zile prevăzut de lege pentru introducerea contestației în anulare, a fost

depășit.

Având în vedere

că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu

cererea de contestație în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute

de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se

sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în

sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin

interpretarea „per a contrario” rezultă că în situația în care una sau mai

multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea, ca

inadmisibilă, a contestației în anulare.

Față de dispozițiile

legale menționate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare,

iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva

deciziei penale nr. 3423 din 29 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 31442/2/2005.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.