ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 01.02.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

01.02.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Decizia nr. 1765 din 25 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus admiterea recursurilor declarate de inculpații A.H.M., B.N.D. și I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 108/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

A casat în totalitate decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 966/F din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, și rejudecând în fond, cu privire la inculpatul B.N.D. a descontopit pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

A înlăturat sporul de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 320

C. proc. pen. și în consecință:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 de la 17 ani închisoare la 13 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată în speță cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, de 15 ani și 20 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani și 20 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 de la 20 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată în speță cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, de 15 ani și 20 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, în pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, de 15 ani și 20 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea de 15 ani și 20 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 martie 2007 de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 30 aprilie 2010 la 25 mai 2012.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte a reținut următoarele cu privire la inculpatul B.N.D.

Prin Sentința penală nr. 966/F din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul B.N.D. la pedeapsa de 17 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată în speță cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, de 15 ani și 20 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, de 15 ani și 20 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani și 20 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen., au fost contopite pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 martie 2007 de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, în final urmând a executa 22 de ani închisoare, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

S-a dispus anularea mandatelor de executare nr. 340 din 13 martie 2007 emis în baza Sentinței penale nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și nr. 206 din 11 ianuarie 2007, emis în baza Sentinței penale nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, și emiterea unui nou mandat conform celor de mai sus.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția de la 20 aprilie 2010 la zi.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut - în fapt - următoarea situație:

În luna aprilie 2010, inculpatul A.H.M., cetățean turc ce se afla în România în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, a constituit împreună cu inculpații B.N.D. (aflat în aceeași situație juridică - 15 ani închisoare) și I.O.L., condamnat la 17 ani închisoare pentru aceeași infracțiune și care în prezent se sustrage de la executarea pedepsei fiind urmărit internațional, o grupare infracțională ce avea ca scop aducerea în România a unor cantități mari de heroină din Turcia.

Ca urmare a faptului că organele de poliție au realizat faptul că în speță se pune problema traficării unor cantități mari de heroină cu aspect transfrontalier, în gruparea infracțională a fost introdus un investigator sub acoperire, numitul P.A.

În dorința de a vinde investigatorului sub acoperire o cantitate de 1 kg și 500 g de heroină ce se afla în Turcia, inculpatul A.H.M. a cerut inculpatului B.N.D., încarcerat la momentul solicitării în Penitenciarul Giurgiu, să-i caute o persoană care să transporte drogurile din Turcia în România. Acesta din urmă, neavând posibilități prea largi de căutare, fiind în penitenciar, a apelat la un alt traficant internațional de droguri, condamnat în lipsă, numitul I.O.L., ce se afla pe teritoriul Spaniei.

Inculpatul I.O.L. l-a racolat pe inculpatul I.I.M., om de încredere al acestuia și care se afla în Italia. Din declarațiile inculpatului I.I., Tribunalul a reținut că încrederea pe care o avea inculpatul I.O.L. în cărăuș era bazată pe faptul că I.I. mai făcuse activități de cărăușie de droguri, efectuând anterior alte două transporturi de droguri pentru inculpatul I.O.L., pe ruta Turcia - Spania, cantitatea traficată fiind de 7 Kg.

Inculpatul I.O.L. a virat inculpatului I.I. suma de 250 Euro prin sistemul W.U., pentru ca acesta să-și achiziționeze un bilet de avion pe ruta Milano - Istanbul.

Inculpatul A.H.M., capul grupării infracționale, monitoriza din penitenciar stadiul operațiunii, inculpatul B.N.D. dându-i toate informațiile necesare, astfel cum a rezultat din interceptările telefonice efectuate în cauză.

În data de 25 aprilie 2010, inculpatul I.I. a ajuns în aeroportul din Istanbul, în această locație urmând a fi preluat de o persoană care să-i remită și drogurile. Astfel cum a rezultat din interceptările telefonice efectuate, inculpatul A.H.M. a depus stăruințe serioase pentru a identifica o persoană de încredere care să-l transporte pe cărăuș la deținătorul drogurilor. O astfel de persoană a fost identificată abia a doua zi în persoana numitului R.G., prieten al inculpatului A.H.M.. Acesta l-a preluat pe cărăuș de la aeroport și i-a remis un troler ce avea poziționat într-un compartiment special cantitatea de 1,442 Kg heroină.

După ce inculpatul I.I. a primit drogurile, inculpatul A.H.M. a contactat telefonic investigatorul sub acoperire cerându-i acestuia să vireze suma de 300 Euro cărăușului pentru ca acesta să aibă bani de întoarcere.

Inculpatul I.I. a cumpărat biletul de tren către București, ajungând în Gara de Nord în data de 29 aprilie 2010 la ora 18:30.

Ajuns în Gara de Nord, inculpatul I.I. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul I.O.L., de pe o cartelă romtelecom, cerând date despre persoana căreia urma să-i predea trolerul.

I.O.L. a luat legătura telefonic cu B.N., iar acesta cu inculpatul A.H.M. După o nemulțumire generală legată de faptul că I.I. și-a permis să consume creditul de pe cartela telefonului mobil sunând-o pe soția sa și nici nu avea încărcătorul de telefon la el, s-a convenit ca inculpatul I.I. să fie preluat de o persoană de încredere din fața restaurantului M. din incinta Gării de Nord.

Interceptând în timpi reali convorbirile telefonice și fiind deja în dispozitiv, organele de poliție au realizat ca I.I. are drogurile asupra sa și l-au imobilizat pe inculpatul I.I., fiind găsite asupra sa drogurile disimulate într-unul din pereții trolerului.

Inculpații au trimis om de legătură să-l preia pe cărăuș, dar acesta nu se mai afla în fața restaurantului M. cum se stabilise, ci în oarecum apropiere, în incinta arestului Transporturi Feroviare.

Aceștia au încercat și formule oarecum rizibile de a-l identifica pe inculpat, solicitând mamei unui om de legătură să se ducă la biroul de informații al Gării de Nord și să se anunțe prin stație că inculpatul I.I. este căutat de familie. Acesta nu a putut să mai dea curs solicitării familiei, regimul de ieșire din arestul Transporturi Feroviare fiind unul strict.

Inculpații au recunoscut faptele săvârșite, o altă poziție procesuală fiind de altfel imposibilă, având în vedere claritatea interceptărilor convorbirilor telefonice din cauză și declarațiile investigatorului sub acoperire.

Astfel fiind, prima instanță a concluzionat că, în drept:

Faptele inculpatului B.N.D. zis „G.” - care împreună cu inculpații A.H.M. și I.O.L. zis „L.” sau „J.” a constituit un grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni privind regimul drogurilor, astfel încât în perioada 20 aprilie 2010 - 29 aprilie 2010 a făcut demersuri și l-a ajutat pe inculpatul I.I.M. să intre în Turcia (Istanbul) în posesia cantității de 1,442 kg. heroină, activități infracționale desfășurate în incinta Penitenciarului Giurgiu - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunile de constituire a unui grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni privind regimul drogurilor, complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și complicitate la infracțiunea de introducere pe teritoriul României de droguri de mare osc, fără drept, fapte săvârșite în incinta unui penitenciar și prev. de art. 26 C. pen. rap. la de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și în referire la art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică dată în rechizitoriu este cea corectă, pornind de la declarațiile autorului nemijlocit, I.I.M. Acesta a arătat că a mai făcut anterior alte două transporturi de 7 kg heroină în favoarea inculpatului I.O.L., pe ruta Turcia - Spania. De aici, Tribunalul a apreciat că inculpatului I.I. nu i-a fost inoculată ideea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri din prezenta speță de către inculpați, ci o avea anterior, ceilalți 3 inculpați din prezenta cauză doar sprijinind rezoluția anterior luată și indicându-i o altă misiune infracțională, de același fel, precum precedentele.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate în prezenta cauză, Tribunalul a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, a ținut seama de periculozitatea deosebită a făptuitorilor care au săvârșit faptele după ce fuseseră condamnați la pedepse grele pentru același tip de infracțiuni. Instanța de fond a apreciat că, în speță, se impune aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special, dând o relevanță deosebită funcției de eliminare temporară din societate și funcției de exemplaritate.

Este adevărat că inculpații au recunoscut faptele, numai că o astfel de poziție este una formală față de evidențele probatorii de la dosar. Nu în ultimul rând, Tribunalul a apreciat că inculpații aflați în executarea unor pedepse de 15-17 ani închisoare, au apreciat - total nefondat după cum s-a arătat - că pedepsele ce li se vor aplica vor fi absorbite în pedeapsa mare pe care o aveau deja de executat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal (la data de 30 decembrie 2010, 27 decembrie 2010 și 28 decembrie 2010) inculpații A.H.M., B.N.D. și I.I.M.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpații au invocat exclusiv greșita individualizare a pedepselor la care au fost condamnați în primă instanță, în ceea ce privește durata acestora, solicitând, în principal, reducerea acelor pedepse.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu înscrisurile noi ce au fost prezentate în calea de atac, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 108/A din 7 aprilie 2011 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.H.M., B.N.D. și I.I.M. împotriva Sentinței penale nr. 966/2010 a Tribunalului București, secția I penală. A dedus prevenția de la 30 aprilie 2010, la zi menținând arestarea preventivă a inculpaților.

Astfel, instanța de control judiciar a apreciat că ansamblul probator administrat în cauză dispune de forța probantă necesară răsturnării prezumției de nevinovăție, probele certe de vinovăție, legitimând tragerea la răspundere penală a inculpaților, pentru comiterea faptelor deduse judecății, astfel că soluția de condamnare a inculpaților, adoptată de către instanța de fond, este temeinică și legală.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a arătat că în activitatea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptelor săvârșite de inculpați (apelanți în speță) - judecătorul fondului s-a raportat la criteriile consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute în Legea nr. 143/2000 și Legea nr. 39/2003 pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și stabilită vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, persoana fiecărui inculpat, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate și de împrejurările care agravează răspunderea penală.

În acest context, răspunzând necesității de a analiza atât împrejurările de comitere a faptelor, cât și cele concrete ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, prima instanță, a încercat să asigure un echilibru între scopul punitiv și cel privind reeducarea și reinserția socială a inculpaților pentru a se ajunge la rezultatul pozitiv al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cum prevede art. 52 C. pen.

Curtea, ca și instanța de fond, a apreciat că scopul pedepsei și funcțiile acesteia pot fi realizate cu maximă eficiență numai prin executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, reținând persistența în activitatea infracțională a tuturor inculpaților.

Pentru toate aceste argumente, având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de desființare a sentinței atacate, care este legală și temeinică, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.H.M., B.N.D. și I.I.M.

Împotriva deciziei penale sus arătate au declarat recurs inculpații A.H.M., B.N.D. ȘI I.I.M. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Înalta Curte a considerat că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor și a constatat, stabilind la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă, că situația de fapt a fost corect reținută de instanțe.

În cauză, prezumția de nevinovăție de care beneficiază fiecare inculpat a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, niciuna din probele administrate în cauză nefiind certă în sensul stabilirii nevinovăției acestora.

S-a reținut că în mod corect, instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpaților A.H.M., B.N.D. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. raportat la de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 C. pen. și în referire la art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, a inculpatului I.O.L. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și a inculpatului I.I.M. săvârșirea infracțiunii prevăzute prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 și 2 din Legea nr. 143/2000 ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Instanța a reținut că, prin declarațiile date în fața instanței de recurs, în ședința de judecată din data de 25 mai 2012 inculpații, pe rând, au solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală a inculpaților exprimată de o manieră neechivocă, s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 320

C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpați sunt admisibile.

S-a reținut sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320

C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

S-a avut în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 320

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul vechii legi și care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Așa fiind, s-a constatat că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile art. 320

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de recurs luând act de poziția procesuală a inculpaților exprimată în declarațiile date la termenul de judecată din 25 mai 2012 și a procedat potrivit dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen.

Aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. implică o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de o persoană. Atitudinea sinceră și cooperantă a inculpaților precum și elementele de circumstanțiere personală justifică aplicarea unei pedepse penale în cuantum mai redus decât cele aplicate de prima instanță și menținute de instanța de apel.

Având în vedere probele administrate și starea de fapt reținută în rechizitoriu coroborată cu împrejurarea că inculpații au solicitat să fie judecați pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției și, față de criteriile reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. instanța apreciază că, față de natura și gravitatea faptelor comise, a circumstanțelor reale de săvârșire a acestora și a celor personale ale inculpaților, pedepsele aplicate inculpaților;

- pentru inculpatul B.N.D. pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., fiind aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului B.N.D., la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale.

Împotriva Deciziei nr. 1765 din 25 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a formulat contestație la executare contestatorul B.N.D.

Apărătorul contestatorului a arătat că temeiul contestației la executare este art. 461 lit. c) C. proc. pen., că restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentința penală nr. 168/2006 a Tribunalului București este un rest ce trebuie dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare și nu din pedeapsa de 15 ani și 20 zile închisoare așa cum în mod eronat s-a avut în vedere la pronunțarea Deciziei penale nr. 1675 din 25 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și pe cale de consecință a solicitat admiterea contestației la executare și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Contestația la executare este mijlocul procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până la acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în cursul executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. În conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen. se prevăd patru cazuri de contestație la executare:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. (1) sau (6) al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată întemeiată contestația la executare de față în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. potrivit cărora contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Așa fiind, Înalta Curte va admite contestația la executare formulată de contestatorul B.N.D.

Va anula Decizia penală nr. 1765 din 25 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, numai în ceea ce îl privește pe contestatorul B.N.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată inculpatului B.N.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 13 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.;

- 16 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.;

- 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Urmează să se constate că prin Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. s-a dispus condamnarea la 10 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen., va contopi fiecare pedeapsă aplicată în speță de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare și 6 ani închisoare cu pedeapsa din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. de 10 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedepsele de: 13 ani închisoare, 16 ani închisoare și 10 ani și 8 luni închisoare.

Va constata că prin Sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. s-a dispus condamnarea contestatorului B.N.D. la pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. 2 C. pen., va contopi pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. dispunând rezultantele de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare și 11 ani și 4 luni închisoare, în final contestatorul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen., Înalta Curte apreciind că această pedeapsă este în măsură să atingă scopul educativ și preventiv al sancțiunii prevăzută de art. 52 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. va deduce prevenția de la 30 aprilie 2010 la 1 februarie 2013.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Va dispune anularea formelor de executare și emiterea de noi forme în baza prezentei sentințe pentru pedeapsa de 17 ani închisoare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite contestația la executare formulată de contestatorul B.N.D. împotriva Deciziei penale nr. 1765 din 25 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 30113/3/2010.

Anulează Decizia penală nr. 1765 din 25 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, numai în ceea ce îl privește pe contestatorul B.N.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată inculpatului B.N.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. .

Constată că prin Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. s-a dispus condamnarea la 10 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen., contopește fiecare pedeapsă aplicată în speță de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare și 6 ani închisoare cu pedeapsa din Sentința penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. de 10 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedepsele de : 13 ani închisoare, 16 ani închisoare și 10 ani și 8 luni închisoare.

Constată că prin Sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522

C. proc. pen. s-a dispus condamnarea contestatorului B.N.D. la pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen., contopește pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în procedura prevăzută de art. 522